Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (15.04.2021), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
CONVENŢIE din 25 octombrie 1980asupra aspectelor civile ale rapirii internaţionale de copii*)
EMITENT
  • PARLAMENTUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 243 din 30 septembrie 1992Data intrării în vigoare 30-09-1992


    ----------- *) TraducereStatele semnatare ale prezentei convenţii,profund convinse ca interesul copilului este de importanţa primordială în orice problema privind încredinţarea sa,dornice sa protejeze copilul, pe plan internaţional, împotriva efectelor dăunătoare ale unei deplasări sau neinnapoieri ilicite şi sa întocmească proceduri în vederea garantarii imediatei înapoieri a copilului în statul reşedinţei sale obişnuite, precum şi de a asigura protecţia dreptului de vizitare,
    au hotărît sa încheie o convenţie în acest scop şi au căzut de acord asupra dispoziţiilor următoare:Capitolul 1 Cîmpul de aplicare a convenţieiArticolul 1Prezenta convenţie are drept obiect:a) de a asigura înapoierea imediata a copiilor deplasati sau reţinuţi ilicit în orice stat contractant;b) de a face să se respecte efectiv în celelalte state contractante drepturile privind încredinţarea şi vizitarea, care exista într-un stat contractant.Articolul 2Statele contractante iau toate măsurile corespunzătoare spre a asigura, în limitele teritoriului lor, realizarea obiectivelor convenţiei. În acest scop, ele urmează sa recurgă la procedurile lor de urgenta.
    Articolul 3Deplasarea sau neinnapoierea unui copil se considera ilicită:a) cînd are loc prin violarea unui drept privind încredinţarea, atribuit unei persoane, unei instituţii sau oricărui alt organism actionind fie separat, fie împreună, prin legea statului în care copilul îşi avea reşedinţa obişnuită, imediat înaintea deplasarii sau neinnapoierii sale; şib) dacă la vremea deplasarii sau neinnapoierii acest drept era exercitat în mod efectiv, actionindu-se separat sau împreună ori ar fi fost astfel exercitate, dacă asemenea împrejurări nu ar fi survenit.Dreptul privind încredinţarea, vizat la lit. a), poate rezultă, între altele, dintr-o atribuire de plin drept, dintr-o hotărîre judecătorească sau administrativă sau dintr-un acord în vigoare potrivit dreptului acelui stat.Articolul 4Convenţia se aplică oricărui copil care îşi avea reşedinţa obişnuită într-un stat contractant imediat înainte de încălcarea drepturilor privind încredinţarea sau vizitarea. Aplicarea convenţiei încetează cînd copilul atinge vîrsta de 16 ani.
    Articolul 5În înţelesul prezentei convenţii:a) dreptul privind încredinţarea include dreptul cu privire la ingrijirile cuvenite persoanei copilului şi, îndeosebi, acela de a hotărî asupra locului reşedinţei sale;b) dreptul de vizitare include dreptul de a duce copilul pentru o perioadă limitată de timp în alt loc decît cel al reşedinţei sale obişnuite.
    Capitolul 2 Autorităţi centraleArticolul 6Fiecare stat contractant desemnează o autoritate centrala însărcinată sa satisfacă obligaţiile ce-i sînt impuse prin convenţie.
    Un stat federal, un stat în care sînt în vigoare mai multe sisteme de drept sau un stat avînd organizaţii teritoriale autonome este liber sa desemneze mai mult de o autoritate centrala şi sa specifice întinderea teritorială a puterilor fiecăreia dintre aceste autorităţi. Statul care foloseşte aceasta posibilitate desemnează autoritatea centrala căreia îi pot fi adresate cererile, în vederea transmiterii lor autorităţii centrale competente din acest stat.
    Articolul 7Autorităţile centrale urmează sa coopereze între ele şi sa promoveze o colaborare între autorităţile competente în statele lor respective, pentru a asigura imediata inapoiere a copiilor şi a realiza celelalte obiective ale prezentei convenţii.În special, ele urmează fie direct, fie cu sprijinul oricărui intermediar, sa ia toate măsurile potrivite:a) pentru localizarea unui copil deplasat sau reţinut ilicit;b) pentru prevenirea de noi pericole pentru copil sau de pagube pentru părţile interesate, luînd sau procedînd astfel încît să fie luate măsuri provizorii;c) pentru a asigura înapoierea de buna voie a copilului sau a înlesni o soluţie amiabila;d) pentru schimb de informaţii, dacă se dovedeşte util, privitoare la situaţia socială a copilului;
    e) pentru a furniza informaţii generale privind dreptul statului lor în legătură cu aplicarea convenţiei;f) pentru a introduce sau a înlesni deschiderea unei proceduri judiciare sau administrative, menite să obţină înapoierea copilului şi, dacă este cazul, sa îngăduie organizarea sau exercitarea efectivă a dreptului de vizitare;g) pentru a acorda sau înlesni, dacă este cazul, obţinerea de asistenţa judiciară şi juridică, inclusiv participarea unui avocat;h) pentru a asigura, pe plan administrativ, dacă va fi necesar şi oportun, înapoierea fără pericol a copilului;i) pentru a se tine reciproc la curent asupra aplicării convenţiei şi, pe cît posibil, a inlatura eventualele obstacole ivite cu prilejul aplicării sale.
    Capitolul 3
    Înapoierea copiluluiArticolul 8Persoana, instituţia sau organismul care pretinde ca un copil a fost deplasat sau reţinut prin violarea dreptului privind încredinţarea poate să sesizeze fie autoritatea centrala a reşedinţei obişnuite a copilului, fie pe aceea a oricărui stat contractant, pentru ca acestea sa acorde asistenţa lor în vederea asigurării înapoierii copilului.Cererea urmează sa cuprindă:a) informaţii privind identitatea reclamantului, a copilului şi a persoanei despre care se susţine ca a luat sau a reţinut copilul;b) data naşterii copilului, dacă este posibil să fie obţinută;c) motivele pe care se sprijină reclamatul pentru a cere înapoierea copilului;d) toate informaţiile disponibile privitoare la localizarea copilului şi identitatea persoanei cu care copilul este presupus a se afla;e) copie autentificată a oricărei decizii sau acord utile;
    f) o atestare sau declaraţie sub jurămînt emanind de la autoritatea centrala sau de la alta autoritate competentă a statului în care se afla reşedinţa obişnuită sau de la o altă persoană calificată privind dreptul statului în materie;g) orice alt document util.
    Articolul 9Cînd autoritatea centrala, care este sesizată printr-o cerere în temeiul art. 8, are motive sa creadă ca copilul se afla într-un alt stat contractant, ea transmite cererea direct şi fără întîrziere autorităţii centrale a acestui stat contractant, informind despre acestea autoritatea centrala reclamanta sau, dacă este cazul, pe reclamant.Articolul 10Autoritatea centrala a statului unde se afla copilul va lua sau va face să se ia orice măsură susceptibilă să asigure înapoierea acestuia de bunăvoie.Articolul 11Autorităţile judiciare sau administrative ale oricărui stat contractant urmează sa procedeze de urgenta în vederea înapoierii copilului.Cînd autoritatea judiciară sau administrativă sesizată nu a statuat, într-un termen de 6 saptamini din momentul sesizării sale, reclamantul sau autoritatea centrala a statului solicitat, din proprie iniţiativă sau la cererea autorităţii centrale a statului solicitant, poate cere o declaraţie asupra motivelor acestei intirzieri. Dacă răspunsul este primit de către autoritatea centrala a statului solicitat, aceasta autoritate urmează a o transmite autorităţii centrale a statului solicitant sau, dacă este cazul, reclamantului.Articolul 12Cînd un copil a fost deplasat sau reţinut ilicit în înţelesul art. 3 şi o perioadă de mai puţin de un an s-a scurs cu începere de la deplasare sau neinapoiere în momentul introducerii cererii înaintea autorităţii judiciare sau administrative a statului contractant unde se afla copilul, autoritatea sesizată dispune înapoierea sa imediata.Autoritatea judiciară sau administrativă, sesizată fiind chiar după expirarea perioadei de un an prevăzute la alineatul precedent, urmează, de asemenea, sa dispună înapoierea copilului, afară dacă nu se stabileşte ca copilul s-a integrat în noul sau mediu.Cînd autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat are motive de a crede ca copilul a fost luat într-un alt stat, ea poate suspenda procedura sau sa respingă cererea de inapoiere a copilului.Articolul 13Prin excepţie de la dispoziţiile articolului precedent, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat nu este ţinuta sa dispună înapoierea copilului, dacă persoana, instituţia sau organismul care se împotriveşte înapoierii sale stabileşte:
    a) ca persoana, instituţia sau organismul care avea în îngrijire copilul nu exercita efectiv dreptul privind încredinţarea la data deplasarii sau neinnapoierii, ori consimtise sau achiesase ulterior acestei deplasări sau neinnapoieri;saub) ca exista un risc grav ca înapoierea copilului sa-l expuna unui pericol fizic sau psihic sau ca în orice alt chip sa-l situeze într-o situaţie intolerabila.Autoritatea judiciară sau administrativă poate, de asemenea, sa refuze a dispune înapoierea copilului, dacă constata ca acesta se împotriveşte la înapoierea sa şi ca a atins o vîrsta sau o maturitate care face necesar să se ţină seama de opinia sa.La aprecierea împrejurărilor vizate în acest articol, autorităţile judiciare sau administrative urmează sa ţină seama de informaţiile puse la dispoziţie de autoritatea centrala sau orice alta autoritate competentă a statului în care se afla reşedinţa obişnuită a copilului privitor la situaţia sa socială.
    Articolul 14Pentru a stabili existenta unei deplasări sau a unei neinnapoieri ilicite în înţelesul art. 3, autoritatea judiciară sau administrativă a statului solicitat poate tine seama în mod direct de legea şi de hotărîrile judiciare sau administrative recunoscute sau nu în mod formal în statul în care se afla reşedinţa obişnuită a copilului, fără a recurge la procedurile specifice asupra dovedirii acestui drept sau pentru recunoaşterea hotărîrilor străine care ar fi altfel aplicabile.Articolul 15Autorităţile judiciare sau administrative ale unui stat contractant pot cere, înainte de a dispune înapoierea copilului, ca reclamantul sa înfăţişeze o hotărîre sau o atestare emanind de la autorităţile statului în care se afla reşedinţa obişnuită a copilului, prin care să se constate ca deplasarea sau neinnapoierea era ilicită în înţelesul art. 3 al convenţiei, în măsura în care aceasta hotărîre sau atestare poate fi obţinută în acest stat. Autorităţile centrale ale statelor contractante acorda asistenţa, în măsura posibilului, reclamantului, spre a obţine o atare decizie sau atestare.Articolul 16După ce vor fi fost informate despre deplasarea ilicită a unui copil sau despre neinnapoierea sa în înţelesul art. 3, autorităţile judiciare sau administrative ale statului contractant unde copilul a fost deplasat sau reţinut nu vor mai putea statua asupra fondului dreptului privind încredinţarea pînă cînd nu se va stabili că nu se afla întrunite condiţiile prezentei convenţii pentru înapoierea copilului sau pînă cînd o perioadă rezonabila nu se va fi scurs fără ca o cerere pentru aplicarea convenţiei să se fi făcut.Articolul 17Singura împrejurare ca o hotărîre privitoare la încredinţare a fost pronunţată sau este susceptibilă să fie recunoscută în statul solicitat nu poate justifica refuzul de a retrimite copilul potrivit prevederilor acestei convenţii, dar autorităţile judiciare sau administrative ale statului solicitat pot lua în considerare motivele acestei hotărîri care ar intră în sfera de aplicare a convenţiei.Articolul 18Dispoziţiile acestui capitol nu limitează puterea autorităţii judecătoreşti sau administrative de a dispune înapoierea copilului oricînd.
    Articolul 19O hotărîre asupra înapoierii copilului, pronunţată în cadrul convenţiei, nu afectează fondul dreptului privind încredinţarea.Articolul 20Înapoierea copilului potrivit dispoziţiilor art. 12 poate fi refuzată în cazul în care nu ar fi permisă de principiile fundamentale ale statului solicitat cu privire la salvgardarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    Capitolul 4 Dreptul de vizitareArticolul 21O cerere vizind organizarea sau protejarea exercitării efective a unui drept de vizitare poate fi adresată autorităţii centrale a unui stat contractant, potrivit aceloraşi modalităţi, cu o cerere vizind înapoierea copilului.Autorităţile centrale sînt legate prin obligaţiile de cooperare vizate la art. 7, pentru a asigura exercitarea nestinjenita a dreptului de vizitare şi îndeplinirea tuturor condiţiilor la care exercitarea acestui drept ar fi supusă şi în vederea inlaturarii, în măsura posibilului, a obstacolelor de natura a se împotrivi la aceasta.Autorităţile centrale, fie în mod direct, fie prin intermediari, pot iniţia sau favoriza o procedură legală în vederea organizării sau protejării dreptului de vizitare, precum şi a condiţiilor în care exercitarea acestui drept va putea fi supusă.Capitolul 5 Dispoziţii generaleArticolul 22Nici o cauţiune şi nici o depunere, sub orice denumire ar fi, nu pot fi impuse spre a garanta plata spezelor şi cheltuielilor în contextul procedurilor judecătoreşti sau administrative vizate prin convenţie.Articolul 23Nici o legalizare sau formalitate similară nu se va cere în contextul convenţiei.
    Articolul 24Orice cerere, comunicare sau alt document se trimit, în limba originala, autorităţii centrale a statului solicitat şi însoţite de o traducere în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale acestui stat ori, dacă aceasta traducere este greu realizabila, de o traducere în limbile franceza sau engleza.Totuşi, un stat contractant va putea, făcînd rezerva prevăzută la art. 42, să se opună folosirii fie a limbii franceze, fie a celei engleze, în orice cerere, comunicare sau alt document adresate autorităţii sale centrale.Articolul 25Cetăţenii unui stat contractant şi persoanele cu reşedinţa obişnuită în acest stat vor avea dreptul, pentru tot ceea ce priveşte aplicarea convenţiei, la asistenţa judiciară şi juridică în orice alt stat contractant, în aceleaşi condiţii ca şi cînd ei înşişi ar fi cetăţeni ai acestui alt stat şi şi-ar avea acolo reşedinţa în mod obişnuit.Articolul 26Fiecare autoritate centrala va suporta propriile sale speze în aplicarea convenţiei.Autoritatea centrala şi celelalte servicii publice ale statelor contractante nu vor impune nici un fel de speze cu privire la cererile introduse în aplicarea convenţiei. Între altele, nu pot pretinde reclamantului plata spezelor şi cheltuielilor procesului sau, eventual, speze pricinuite de participarea unui avocat. Totuşi, ele pot cere plata cheltuielilor cauzate sau urmînd a fi cauzate de operaţiuni legate de înapoierea copilului.Cu toate acestea, un stat contractant va putea, făcînd rezerva prevăzută la art. 42, sa declare că nu este ţinut la plata spezelor, vizate de alineatul precedent, în legătură cu participarea unui avocat sau a unui consilier juridic, ori la speze judiciare, decît în măsura în care aceste cheltuieli pot fi acoperite prin sistemul sau de asistenţa judiciară şi juridică.
    Dispunind înapoierea copilului sau staruind asupra dreptului de vizitare potrivit prevederilor convenţiei, autoritatea judecătorească sau administrativă poate, dacă este cazul, sa pună în sarcina persoanei care a deplasat sau reţinut copilul, sau care a împiedicat exercitarea dreptului de vizitare, plata tuturor spezelor necesare întreprinse de reclamant sau în numele sau, între altele spezele de călătorie, spezele de reprezentare judecătorească ale reclamantului şi de inapoiere a copilului, precum şi toate cheltuielile şi plăţile făcute pentru localizarea copilului.
    Articolul 27Cînd apare clar că nu sînt întrunite condiţiile cerute de convenţie sau ca cererea nu este intemeiata, o autoritate centrala nu este ţinuta sa accepte atare cerere. În acest caz, ea îl informează de îndată pe reclamant despre motivele sale sau, dacă este cazul, autoritatea centrala care i-a transmis cererea.Articolul 28O autoritate centrala poate pretinde ca cererea să fie însoţită de o autorizaţie în scris prin care să fie imputernicita sa acţioneze în contul reclamantului sau sa desemneze un reprezentant care să acţioneze în numele sau.Articolul 29Convenţia nu impieteaza asupra posibilităţii persoanei, instituţiei sau organismului, care pretinde ca dreptul privitor la încredinţare sau de vizitare în înţelesul art. 3 sau 21 au fost violate, să se adreseze direct autorităţilor judiciare sau administrative ale statelor contractante, în aplicarea sau neaplicarea dispoziţiilor convenţiei.
    Articolul 30Orice cerere, supusă autorităţii centrale sau direct autorităţilor judecătoreşti sau administrative ale unui stat contractant, în aplicarea convenţiei, precum şi orice document ori informare anexate acestora sau procurate de către o autoritate centrala vor putea fi prezentate înaintea tribunalelor sau autorităţilor administrative ale statelor contractante.Articolul 31În relaţia cu un stat care în materia încredinţării copiilor practica doua sau mai multe sisteme de drept aplicabile în unităţi teritoriale diferite:a) orice referire la reşedinţa obişnuită în acest stat vizează reşedinţa obişnuită într-o unitate teritorială a acestui stat;b) orice referire la legea statului reşedinţei obişnuite vizează legea unităţii teritoriale în care copilul îşi are reşedinţa obişnuită.Articolul 32În relaţia cu un stat care, în materie de încredinţare de copii, practica doua sau mai multe sisteme de drept aplicabile unor categorii diferite de persoane, orice referire la legea acestui stat vizează sistemul de drept desemnat prin dreptul acestuia.Articolul 33Un stat în care diferite unităţi teritoriale au reguli proprii de drept în materia încredinţării copiilor nu va fi ţinut să aplice convenţia cînd un stat al cărui sistem de drept este unificat nu ar fi ţinut sa o aplice.Articolul 34În materiile în care se aplică convenţia, aceasta prevalează asupra Convenţiei din 5 octombrie 1961 privind competenţa autorităţilor şi legea aplicabilă în materie de protecţie a minorilor, între statele părţi la ambele convenţii. Prezenta convenţie nu împiedica însă ca un alt instrument internaţional legind statul de origine şi statul solicitat sau alta lege a statului solicitat să fie invocate spre a obţine înapoierea unui copil deplasat sau reţinut în mod ilicit sau pentru organizarea dreptului de vizitare.Articolul 35Convenţia nu se aplică între statele contractante decît la rapirile sau la neinnapoierile ilicite care au avut loc după intrarea sa în vigoare în acele state.Dacă o declaraţie s-a făcut potrivit art. 39 sau 40, referirea la un stat contractant facuta în alineatul precedent înseamnă unitatea sau unităţile teritoriale cărora li se aplică convenţia.Articolul 36Nimic din aceasta convenţie nu împiedica doua sau mai multe state contractante, în vederea limitării restrictiilor la care înapoierea copilului poate fi supusă, să se înţeleagă între ele ca sa deroge de la oricare dintre dispoziţiile sale care pot implica asemenea restrictii.
    Capitolul 6 Clauze finaleArticolul 37Convenţia este deschisă semnării statelor care erau membre ale Conferintei de la Haga de drept internaţional privat la data celei de-a patrusprezecea sesiuni a sa.Ea va fi ratificată, acceptată sau aprobată şi instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare se vor depune pe lîngă Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.
    Articolul 38Orice alt stat va putea adera la convenţie.Instrumentul de aderare se va depune pe lîngă Ministerul Afacerilor Externe al Olandei.Convenţia va intră în vigoare, pentru statul care adera, în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după depunerea instrumentului sau de aderare.Aderarea nu va avea efect decît în raporturile dintre statul care adera şi statele contractante care vor fi declarat ca accepta aceasta aderare. Atare declaraţie urmează, de asemenea, să se facă de orice stat membru care ratifica, accepta sau aproba convenţia ulterior aderării. Aceasta declaraţie se va depune pe lîngă Ministerul Afacerilor Externe al Olandei; acesta va trimite, pe cale diplomatică, cîte o copie certificată conform fiecăruia dintre statele contractante.Convenţia va intră în vigoare între statul care adera şi statul care a declarat ca accepta aceasta aderare în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după depunerea declaraţiei de acceptare.Articolul 39Orice stat, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, va putea sa declare ca convenţia se va extinde la ansamblul teritoriilor pe care le reprezintă pe plan internaţional sau la unul sau mai multe dintre ele. Aceasta declaraţie va produce efect în momentul în care intră în vigoare pentru acest stat.Aceasta declaraţie, precum şi orice extindere ulterioară se vor notifica Ministerului Afacerilor Externe al Olandei.Articolul 40
    Un stat contractant care cuprinde doua sau mai multe unităţi teritoriale în care sisteme de drept diferite se aplică materiilor guvernate de aceasta convenţie va putea, în momentul semnării, ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, sa declare ca prezenta convenţie se va aplica tuturor unităţilor sale teritoriale sau numai uneia sau mai multora dintre ele, şi va putea oricînd sa modifice aceasta declaraţie, făcînd o alta declaraţie.Aceste declaraţii se vor notifica Ministerului Afacerilor Externe al Olandei şi vor indica, în mod expres, unităţile teritoriale cărora li se aplică convenţia.
    Articolul 41Cînd un stat contractant are un sistem de guvernămînt în virtutea căruia puterile executive, judecătoreşti şi legislative sînt împărţite între autorităţile centrale şi alte autorităţi ale acestui stat, semnarea, ratificare, acceptarea sau aprobarea convenţiei sau aderarea la aceasta, ori o declaraţie facuta în temeiul art. 40, nu va atrage nici o consecinţa cu privire la separaţia interna a puterilor în acest stat.Articolul 42Orice stat contractant va putea, cel mai tirziu în momentul ratificării, acceptării, aprobării sau aderării, ori în momentul unei declaraţii făcute în temeiul art. 39 sau 40, să facă fie una, fie cele doua rezerve prevăzute la art. 24 şi 26 alin. 3. Nici o alta rezerva nu va fi încuviinţată.Orice stat va putea, oricînd, sa retragă o rezervă pe care a făcut-o. Aceasta retragere va fi notificată Ministerului Afacerilor Externe al Olandei.Efectul rezervei va inceta în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după notificarea menţionată la alineatul precedent.
    Articolul 43Convenţia va intră în vigoare în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după depunerea celui de-al treilea instrument de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare prevăzut de art. 37 şi 38.După aceasta, convenţia va intră în vigoare:1. pentru fiecare stat care ratifica, accepta, aproba sau adera ulterior, în prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după depunerea instrumentului sau de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.2. pentru teritoriile sau unităţile teritoriale la care convenţia a fost extinsă potrivit art. 39 sau 40, prima zi a celei de-a treia luni calendaristice după notificarea vizata în aceste articole.Articolul 44Convenţia va avea o durată de 5 ani, cu începere de la data intrării sale în vigoare potrivit art. 43 alin. 1, chiar pentru statele care ulterior o vor fi ratificat, acceptat sau aprobat sau vor fi aderat la ea.Convenţia se va reînnoi tacit din 5 în 5 ani, în afară cazului de denunţare.Denunţarea se va notifica, cel puţin cu 6 luni înaintea expirării termenului de 5 ani, Ministerului Afacerilor Externe al Olandei. Ea se va putea limita la anumite teritorii sau unităţi teritoriale cărora li se aplică convenţia.Denunţarea nu va avea efect decît faţă de statul care o va fi notificat. Convenţia va rămîne în vigoare pentru celelalte state contractante.Articolul 45Ministerul Afacerilor Externe al Olandei va notifica statelor membre ale conferintei, precum şi statelor care vor fi aderat potrivit dispoziţiilor art. 38:1. semnăturile, ratificarile, acceptarile şi aprobările vizate la art. 37;2. aderarile vizate la art. 38;3. data la care convenţia va intră în vigoare potrivit dispoziţiilor art. 43;4. extinderile vizate la art. 39;5. declaraţiile menţionate la art. 38 ai 40;6. rezervele prevăzute la art. 24 şi 26 alin. 3 şi retragerea rezervelor prevăzute la art. 42;7. denuntarile vizate la art. 44.Drept care, subsemnaţii, legal împuterniciţi, au semnat prezenta convenţie.Întocmită la Haga, la 25 octombrie 1980, în limbile franceza şi engleza, ambele texte avînd aceeaşi valabilitate, într-un singur exemplar, care se va depune în arhivele Guvernului Olandei şi de pe care o copie certificată conform se va inmina, pe cale diplomatică, fiecăruia dintre statele membre ale Conferintei de la Haga de drept internaţional privat la data celei de-a patrusprezecea sesiuni a sa.-------






    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!