Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (27.01.2020), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIE Nr. 41*) din 12 aprilie 1995
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL NR. 8 din 17 ianuarie 1996Data intrării în vigoare 17-01-1996 *) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 97 din 24 octombrie 1995.Viorel Mihai Ciobanu - preşedinteAntonie Iorgovan - judecătorMiklos Fazakas - judecătorGabriela Radu - magistrat asistent
    Completul de judecată, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata:În faţa Curţii de Apel Tirgu Mures, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 1.308/1994, Societatea Comercială "Florida Impex" - S.R.L. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, care prevăd obligativitatea plăţii unei taxe de timbru de 2% din suma contestată, în cazul contestaţiilor cu privire la stabilirea impozitului pe profit, a majorărilor de întârziere, precum şi a altor sume datorate bugetului administraţiei centrale de stat sau bugetelor locale în condiţiile acestei legi. Prin Încheierea din 28 noiembrie 1994, Curtea de Apel Tirgu Mures a sesizat Curtea Constituţională.În motivarea excepţiei, Societatea Comercială "Florida Impex" - S.R.L. a susţinut ca art. 20 din Legea nr. 12/1991 este neconstitutional, deoarece ar contraveni art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, constituind un impediment la liberul acces la justiţie.Reprezentantul piritelor - Ministerul Finanţelor şi Direcţia generală a finanţelor publice şi controlului financiar de stat Mures - a susţinut ca prin stabilirea şi perceperea taxei de timbru nu se ingradeste în nici un fel accesul liber la justiţie.Curtea de Apel Tirgu Mures, în opinia sa, considera ca dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 12/1991 nu încalcă prevederile art. 21 din Constituţie prin îngrădirea drepturilor persoanelor de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor lor legitime. Dispoziţiile Legii nr. 12/1991 stabilesc cu caracter imperativ ca, înainte de a se adresa justiţiei, orice persoană fizica sau juridică trebuie să urmeze procedura administrativ-jurisdicţională care, în cadrul controlului ierarhic administrativ, poate să confirme, în totalitate sau în parte, constatările şi măsurile luate de organul de control. Pentru aceste servicii prestate, legea a stabilit ca, în prealabil, se percepe o taxa de timbru de 2% raportat la suma contestată, care, în cazul admiterii integrale sau parţiale a contestaţiei, se restituie proporţional cu reducerea sumei contestate.CURTEA,examinînd dosarul cauzei, încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, precum şi corelatia dispoziţiilor legale atacate cu Constituţia, constata:La data invocarii excepţiei de neconstituţionalitate a art. 20 din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, din 28 noiembrie 1994, textul era în vigoare şi avea următorul cuprins:"Contestaţiile cu privire la stabilirea impozitului pe profit, a majorărilor de întârziere, precum şi a altor sume datorate bugetului administraţiei centrale de stat sau bugetelor locale, potrivit prezentei legi, sunt supuse unei taxe de timbru de 2% calculată la suma contestată. Aceasta taxa nu poate fi mai mica de 100 de lei.Taxa de timbru se datorează indiferent dacă o alta contestaţie, cu acelaşi obiect, înregistrată şi rezolvată anterior, a fost taxată.În vederea calculării taxei de timbru, unităţile plătitoare de impozit pe profit sunt obligate sa specifice în scris cuantumul sumei contestate.În situaţia admiterii integrale sau parţiale a contestaţiei, taxa de timbru se restituie integral sau proporţional cu reducerea sumei contestate."Curtea a fost sesizată la 10 ianuarie 1995, data la care intrase în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 70 din 29 august 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 31 august 1994, care a abrogat Legea nr. 12/1991, deci şi textul atacat ca neconstitutional.Reglementarea actuala, Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, cuprinde în art. 29 alin. (9) o dispoziţie similară cu cea atacată, şi anume:"Cererile de revizuire cu privire la impozitul pe profit şi la majorările de întârziere aferente sunt supuse unei taxe de timbru de 2% din suma contestată. Taxa de timbru nu poate fi mai mica de 10.000 lei.Contestaţiile se timbrează cu jumătate din suma plătită la cererile de revizuire. Taxa de timbru se datorează indiferent dacă o alta cerere de revizuire sau contestaţie cu acelaşi obiect, înregistrată şi rezolvată anterior, a fost taxată.În vederea calculării taxei de timbru, contribuabilii sunt obligaţi sa specifice, în scris, cuantumul sumei contestate.În situaţia admiterii integrale sau parţiale a cererii de revizuire sau a contestaţiei, taxa de timbru se reduce proporţional cu reducerea sumei contestate."În consecinţa, deşi excepţia viza, la data invocarii, art. 20 din Legea nr. 12/1991, Curtea se considera bine investită şi urmează să se pronunţe asupra constituţionalităţii art. 29 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994. De asemenea, Curtea constata ca este competenţa să se pronunţe asupra excepţiei de neconstituţionalitate în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al art. 23 din Legea nr. 47/1992.Pe fond se retine ca Plenul Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, a statuat în sensul că instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicţionale nu este contrară principiului prevăzut la art. 21 din Constituţie, privind liberul acces la justiţie, cît timp decizia organului administrativ de jurisdicţie poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti. Cu referire la acelaşi principiu al liberului acces la justiţie, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 7/1993, rămasă definitivă, ca prin art. 21 din Constituţie nu se instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, fiind legal şi normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfăşurată de autorităţile judecătoreşti să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/1993 subliniaza şi ea ca accesul liber la justiţie nu presupune gratuitatea acesteia. Justiţia este un serviciu public al statului, iar costurile sale se suporta de la bugetul de stat, la ale cărui venituri contribuie toţi cetăţenii. Este echitabil însă ca o parte din cheltuieli să fie suportate de cei care recurg la acest serviciu public şi aceasta se realizează prin plata taxelor de timbru.
    În aceiaşi termeni se pune problema şi în cazul taxei de timbru prevăzute iniţial la art. 20 din Legea nr. 12/1991, iar în prezent la art. 29 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994. Contribuabilul care apreciază ca impunerea facuta de un organ fiscal poate face cerere de revizuire la organele direcţiei generale a finanţelor publice şi controlului financiar de stat judeţene sau a municipiului Bucureşti, iar împotriva deciziei acestora poate face contestaţie la Ministerul Finanţelor. Decizia Ministerului Finanţelor poate fi contestată la curtea de apel, iar împotriva hotărârii acesteia se poate face recurs la Curtea Suprema de Justiţie [art. 29 alin. (1) - (4) din ordonanţa]. Rezultă fără nici un dubiu ca, după epuizarea căilor administrativ-jurisdicţionale, este deschisă calea la instanţele judecătoreşti şi deci nu este afectat principiul liberului acces la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie.După cum s-a arătat, acest text nu instituie nici o interdicţie cu privire la taxele în justiţie, iar faptul ca asemenea taxe sunt prevăzute de lege şi pentru căile de atac care nu intră în competenţa instanţelor judecătoreşti nu este neconstitutional, deoarece autorităţile respective nu desfăşoară o activitate pur administrativă, ci una care are şi caracter jurisdicţional, apropiată deci de cea a instanţelor judecătoreşti. Pe de altă parte, instituirea unei taxe pentru exercitarea căilor administrativ-jurisdicţionale poate constitui o garanţie împotriva cererilor de revizuire şi a contestaţiilor făcute cu rea-credinţa, numai în vederea aminarii plăţii impozitului, dat fiind ca, potrivit art. 29 alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, pe perioada soluţionării acestor cai se suspenda plata sumei impozitului calculat şi a majorărilor de întârziere aferente acestuia. Or, un asemenea scop nu contravine Constituţiei, ci este în concordanta cu dispoziţiile art. 53 alin. (1), care stabileşte obligaţia cetăţenilor de a contribui, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice, şi cu cele ale art. 54, care îi obliga pe cetăţeni să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu buna-credinţa. În sfârşit, este de reţinut şi faptul ca potrivit art. 29 alin. (9) teza finala din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994, dacă se admite total sau parţial cererea de revizuire sau contestaţia, taxa de timbru se reduce proporţional cu reducerea sumei contestate.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,CURTEAÎn numele legii:DECIDE:Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate vizind dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, invocată de Societatea Comercială "Florida Impex" - S.R.L., cu sediul în Tirgu Mures, str. Dealului nr. 2, judeţul Mures, în Dosarul nr. 1.308/1994, aflat pe rolul Curţii de Apel Tirgu Mures.Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.Pronunţată la 12 aprilie 1994.PREŞEDINTE,prof. univ. dr. Viorel Mihai CiobanuMagistrat-asistent,Gabriela Radu----------------------