Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (21.04.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
HOTĂRÂRE nr. 868 din 17 iulie 2003privind organizarea şi funcţionarea Agentului guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 556 din 1 august 2003Data intrării în vigoare 01-08-2003În temeiul art. 107 din Constituţie, al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabila, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2001, cu modificările aduse prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice,Guvernul României adopta prezenta hotărâre.Articolul 1(1)
    Reprezentarea intereselor statului român în procedurile jurisdicţionale, în procedurile de rezolvare pe cale amiabila, în procedurile de aviz consultativ şi în alte proceduri în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi în procedurile executionale în faţa Comitetului Ministrilor se face potrivit Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, amendata prin protocoalele adiţionale la aceasta, ratificate de România prin Legea nr. 30/1994 şi prin Legea nr. 79/1995.
    (2) Prerogativele de Agent guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului în procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Ministrilor se exercită, în numele Guvernului României, de Ministerul Afacerilor Externe.(3) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcţionează Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, denumit în continuare Agent guvernamental.
    Articolul 2(1) Agentul guvernamental este numit şi eliberat din funcţie prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului afacerilor externe, cu avizul ministrului justiţiei.(2) Numirea şi eliberarea din funcţie a Agentului guvernamental se comunică Grefei Curţii Europene a Drepturilor Omului de către Misiunea Permanenta a României pe lângă Consiliul Europei.
    Articolul 3Ministerul Afacerilor Externe îl informează constant pe primul-ministru cu privire la activitatea Agentului guvernamental şi formulează propuneri de acţiune.Articolul 4(1) În activitatea sa Agentul guvernamental va acorda prioritatea corespunzătoare reglementării pe cale amiabila a litigiilor în care statul român are calitatea de pârât în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.(2) În activitatea sa Agentul guvernamental va asigura, inclusiv în colaborare cu Ministerul Justiţiei, informarea corespunzătoare a instanţelor şi parchetelor din România cu privire la jurisprudenta Curţii Europene a Drepturilor Omului.(3) Agentul guvernamental va coopera cu structurile cu misiune de serviciu public prevăzute la art. 6 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999, cu modificările ulterioare, precum şi cu alte autorităţi şi instituţii publice, prin încheierea de protocoale de cooperare cu instituţiile respective, prin desemnarea unor persoane de legătură, în cadrul acestor instituţii, pentru relaţia cu Agentul guvernamental şi prin ordine comune cu Ministerul Afacerilor Externe, după caz.
    Articolul 5(1) Agentul guvernamental are rang de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.(2) Agentul guvernamental este subordonat nemijlocit ministrului afacerilor externe.(3) Perioada exercitării funcţiei de agent guvernamental se considera vechime în magistratura sau în activitatea diplomatică, după caz, în condiţiile prevăzute de lege.Articolul 6(1) În cadrul Ministerului Afacerilor Externe funcţionează o direcţie pentru activitatea Agentului guvernamental, cu 15 posturi de execuţie.
    (2) Direcţia prevăzută la alin. (1) se încadrează cu personal de specialitate juridică. În cadrul direcţiei pot fi detasati, în condiţiile legii, cu precădere magistraţi.(3) Perioada încadrării personalului de specialitate juridică în direcţia prevăzută la alin. (1) se considera vechime în magistratura sau, după caz, în activitatea diplomatică, pentru persoanele care au promovat examenul de admitere în Corpul Diplomatic şi Consular, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.(4) Pe perioada încadrării în direcţia prevăzută la alin. (1), magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor, detasati în Direcţia Agentului guvernamental din Ministerul Afacerilor Externe, beneficiază, potrivit legii, de toate drepturile cuvenite magistraţilor.(5) Raporturile Ministerului Afacerilor Externe, pentru activitatea Agentului guvernamental, cu Ministerul Justiţiei, precum şi cu structurile subordonate sau aflate în coordonarea acestuia se pot stabili inclusiv prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi al ministrului justiţiei, la propunerea Agentului guvernamental.(6) Raporturile Ministerului Afacerilor Externe, pentru activitatea Agentului guvernamental, cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi cu structurile subordonate sau aflate în coordonarea acestuia se pot stabili inclusiv prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi al ministrului administraţiei şi internelor, la propunerea Agentului guvernamental.(7) Raporturile Ministerului Afacerilor Externe, pentru activitatea Agentului guvernamental, cu Ministerul Finanţelor Publice, în vederea gestionării sumelor înscrise în bugetul acestuia pentru executarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv pentru plata sumelor stabilite prin convenţiile de rezolvare pe cale amiabila, în baza art. 10 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 94/1999, cu modificările ulterioare, se pot stabili inclusiv prin ordin comun al ministrului afacerilor externe şi al ministrului finanţelor publice, la propunerea Agentului guvernamental.(8)
    În temeiul art. 17 alin. (3) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 64/2003, toate bunurile mobile aflate în administrarea Direcţiei Agentului guvernamental din Ministerul Justiţiei şi afectate folosinţei acesteia vor fi transferate Ministerului Afacerilor Externe în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenta menţionate.
    (9) Personalul de specialitate juridică din cadrul Direcţiei Agentului guvernamental de la Ministerul Justiţiei se detaseaza la Ministerul Afacerilor Externe, cu menţinerea drepturilor corespunzătoare statutului asimilat magistraţilor, inclusiv a celor de natura salariala, conform legii.
    Articolul 7(1) Agentul guvernamental este asistat de 2 coagenti guvernamentali care colaborează cu acesta şi îi acorda sprijinul necesar pentru îndeplinirea funcţiilor sale.(2) În cadrul Misiunii Permanente a României pe lângă Consiliul Europei funcţionează un oficiu cu doua posturi diplomatice, format dintr-un coagent guvernamental şi un diplomat cu pregătire juridică.(3) Directorul Direcţiei Agentului guvernamental îndeplineşte, de asemenea, funcţia de coagent guvernamental.(4)
    Coagentii guvernamentali îndeplinesc aceasta funcţie pentru toate cazurile şi procedurile în care statul român este parte sau terţ intervenient în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei.
    (5) Coagentii guvernamentali acţionează conform instrucţiunilor date de Agentul guvernamental.(6) Numirea coagentilor guvernamentali se comunică de îndată Grefei Curţii Europene a Drepturilor Omului de către Misiunea Permanenta a României pe lângă Consiliul Europei.
    Articolul 8(1) Agentul guvernamental poate delega dreptul de semnatura, pentru raporturile cu autorităţile române şi cu persoanele fizice şi juridice, române şi străine, membrilor personalului de specialitate juridică din direcţia prevăzută la art. 6 alin. (1).(2) Agentul guvernamental poate delega dreptul de semnatura, pentru raporturile cu organele Consiliului Europei, cu statele şi cu organizaţiile internaţionale interguvernamentale, directorului Direcţiei Agentului guvernamental prevăzute la art. 6 alin. (1).(3)
    Agentul guvernamental poate delega dreptul de semnatura, pentru raporturile cu organele Consiliului Europei, coagentului prevăzut la art. 7 alin. (2).
    Articolul 9(1) Agentul guvernamental sau coagentul guvernamental poate fi asistat, în procedurile din faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de unul sau mai mulţi asistenţi. Aceştia pot însoţi Agentul/coagentul guvernamental la pledoariile susţinute în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.(2) Desemnarea ca asistent se face de către Agentul guvernamental. Pot fi desemnaţi ca asistenţi membrii personalului de specialitate juridică din direcţia prevăzută la art. 6 alin. (1), alţi diplomati din Ministerul Afacerilor Externe sau, în cazul în care exista o motivare corespunzătoare, persoane din afară Ministerului Afacerilor Externe.(3) Desemnarea ca asistent se face pentru anumite cauze sau pentru o anumită procedura dintr-o cauza.Articolul 10(1) Agentul guvernamental poate desemna în calitate de consultanţi, cu aprobarea ministrului afacerilor externe, personalităţi recunoscute în domeniul care formează obiectul cauzei, din afară Ministerului Afacerilor Externe.(2) La iniţiativa Agentului guvernamental se poate constitui un registru al consultantilor Agentului guvernamental, care pot folosi public aceasta titulatura.Articolul 11Agentul guvernamental poate utiliza traducatori-interpreţi atestaţi.Articolul 12Agentul guvernamental poate solicita, în funcţie de necesitaţi, realizarea de expertize.
    Articolul 13În aplicarea art. 9-12, Ministerul Afacerilor Externe încheie contracte de prestări de servicii.Articolul 14Pe lângă Agentul guvernamental funcţionează un consiliu consultativ, prezidat de Agentul guvernamental şi compus din foştii agenţi guvernamentali. La lucrările Consiliului consultativ participa şeful direcţiei prevăzute la art. 6 alin. (1) şi alte persoane invitate de Agentul guvernamental.Articolul 15Pe perioada misiunii oficiale temporare în străinătate, Agentul guvernamental, coagentul guvernamental, asistenţii, celelalte persoane care îl însoţesc pe Agentul guvernamental sau pe coagentul guvernamental beneficiază de drepturile prevăzute de actele normative în vigoare.
    Articolul 16Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 440/1999 privind Agentul guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 280 din 18 iunie 1999, cu modificările ulterioare, se abroga.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:----------------p. Ministrul afacerilor externe,Cristian Diaconescu,secretar de statp. Ministrul justiţiei,Alexe Costache Ivanov,secretar de statBucureşti, 17 iulie 2003.Nr. 868.-----------