Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (26.01.2022), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 758 din 9 noiembrie 2021referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 14 ianuarie 2022Data intrării în vigoare 14-01-2022


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Benke Károly- magistrat-asistent-şef delegat
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Marinela-Zoica Dragomir în Dosarul nr. 2.029/2/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.350D/2020.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Sandu Roxana din cadrul Baroului Bucureşti, lipsind cealaltă parte. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia, subliniind că hotărârile colegiului de conducere a instanţei referitoare la modul de compunere a completurilor de judecată contravine art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. Se mai arată că dispoziţiile legale criticate nu respectă exigenţele de tehnică legislativă, încalcă cerinţele de previzibilitate a legii şi creează o insecuritate juridică. În susţinerea acestor aspecte este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 11 august 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.029/2/2020, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Marinela-Zoica Dragomir într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a hotărârilor Colegiului de conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr. 257/2017 şi nr. 355/2019 cu privire la planificarea judecătorilor de permanenţă ai Secţiei I penale a Curţii de Apel Bucureşti pentru anii 2018 şi 2020.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile legale criticate deleagă reglementarea organizării şi funcţionării instanţelor de judecată colegiului de conducere al acestora, astfel că aspecte esenţiale ale organizării şi funcţionării acestora sunt realizate prin Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti şi prin hotărârile colegiilor de conducere, acte juridice inferioare legii.7. Se arată că sunt încălcate şi normele de tehnică legislativă, întrucât actele infralegale cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legii şi trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise. În consecinţă, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3)-(5) din Constituţie, cu referire la statul de drept, obligaţia de respectare a legilor, principiul legalităţii, exigenţele de calitate a legii şi securitatea juridică.8. Se concluzionează în sensul că reglementările criticate, prin nerespectarea normelor de tehnică legislativă, pot determina apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la calitatea legilor. Totodată, se fac referiri la jurisprudenţa Curţii Constituţionale privitoare la dispoziţiile constituţionale invocate.
    9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, care au următorul cuprins: „Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuităţii completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepţional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti“.14.
    În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind statul de drept, separaţia şi echilibrul puterilor în stat şi principiul legalităţii şi ale art. 73 alin. (3) lit. l) privind domeniile legii organice. Întrucât se invocă şi încălcarea art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea reţine drept normă de referinţă şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1), şi prin prisma exigenţelor art. 6 paragraful 1 din Convenţia antereferită.
    15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, a constatat constituţionalitatea art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor invocate în prezenta cauză cu privire la competenţa colegiilor de conducere ale curţilor de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate şi ale judecătoriilor de a stabili modalitatea de desemnare a membrilor completurilor de judecată.16. Curtea, prin decizia antereferită (paragrafele 33-37), a observat că se critică însăşi ideea de învestire ex lege a acestora cu competenţa de a stabili compunerea completurilor, ceea ce înseamnă că pot opta pentru o anumită modalitate concretă de desemnare a membrilor completurilor, tocmai pentru că legea nu reglementează dacă aceasta se face aleatoriu sau prin nominalizare. Curtea a apreciat că legiuitorul are opţiunea să stabilească el însuşi organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Învestirea/desemnarea colegiilor de conducere ex lege cu competenţa de a stabili ele însele compunerea completurilor de judecată nu pune nicio problemă de constituţionalitate. Curtea nu are competenţa să cenzureze opţiunea legiuitorului de a stabili la nivelul curţilor de apel, al tribunalelor sau al judecătoriilor organul competent să aprobe/ valideze compunerea completurilor de judecată, iar la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să lase stabilirea organului competent în sarcina colegiului de conducere.17. Cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completului, Curtea a arătat că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar.18. Nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completurilor să fie realizat direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare nu echivalează cu conferirea de competenţe legislative unei autorităţi administrative, astfel că textul criticat nu contravine art. 61 şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie.19. Curtea a mai reţinut că dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi, înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege.20. Prin urmare, pentru argumentele de mai sus, nu se poate susţine încălcarea dreptului la un proces echitabil, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti, fiind respectate exigenţele art. 21 alin. (3) din Constituţie, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1), şi prin prisma exigenţelor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    21. Neintervenind elemente noi, de natură să reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.22. Totodată, Curtea mai reţine că textul criticat nu încalcă prevederile constituţionale referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, din moment ce hotărârile colegiilor de conducere sunt generate în temeiul acestuia, şi anume în temeiul unei norme de reglementare primare, şi nu vizează relaţii sociale primare. Aceste hotărâri se dau în executarea legii, fiind acte administrative atât din perspectiva emitentului, cât şi a conţinutului lor. Aşadar, legiuitorul primar nu a încredinţat organelor administrative competenţa de a reglementa în sfera legislativă, ci de a pune în executare prescripţiile normative ale legii. Prin urmare, nu se poate susţine că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (4) din Constituţie.23. Faptul că un organ administrativ a optat pentru o anumită modalitate de desemnare a membrilor completului nu echivalează cu un element de insecuritate juridică, chiar dacă normele de reglementare secundară sunt caracterizate printrun grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragrafele 67 şi 94, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 47). În măsura în care legea nu stabileşte o anumită conduită sau regulă, organul administrativ poate opta pentru una dintre cele două soluţii normative, deopotrivă constituţionale. Prin urmare, nu se poate susţine că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.24. În final, Curtea reţine că reglementarea criticată nu încalcă exigenţele principiului statului de drept, întrucât în sine structura şi conţinutul ei normativ stabilesc o modalitate coerentă de ordonare a puterii publice. Cu alte cuvinte, pe de o parte, exclude arbitrarul, iar, pe de altă parte, reflectă o dimensiune atributivă de competenţe de nivel legal, făcând posibilă funcţionarea sistemului de justiţie. Prin urmare, nu se poate susţine că sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie.25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marinela-Zoica Dragomir în Dosarul nr. 2.029/2/2020 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 noiembrie 2021.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent-şef delegat,
    Benke Károly
    ----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!