Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (21.09.2021), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 28 mai 2021pentru sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă în cadrul Programului RO-CULTURA
EMITENT
  • MINISTERUL CULTURII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 25 iunie 2021Data intrării în vigoare 25-06-2021


    Aprobată prin ORDINUL nr. 3.095 din 28 mai 2021, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 626 din 25 iunie 2021.
    Capitolul I Dispoziţii generale
    Articolul 1(1) Prezenta procedură instituie o Schemă de ajutor de minimis pentru sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă în cadrul Programului RO-CULTURA (denumită în continuare schema de ajutor de minimis).(2) Acordarea ajutorului de minimis în cadrul schemei menţionate la alin. (1) se va face cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate în Regulamentul UE nr. 1.407/2013 din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Prezenta schemă de ajutor de minimis nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către Comisia Europeană în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.407/2013 din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis, cu modificările şi completările ulterioare.(4) Ministerul Culturii, prin Unitatea de management a proiectului, este furnizorul şi administratorul prezentei scheme de ajutor de minimis.
    Capitolul II Obiectivul şi scopul schemei de ajutor de minimis
    Articolul 2Obiectivul prezentei scheme de ajutor de minimis este sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă.
    Capitolul III Baza legalăArticolul 3Prezenta schemă de ajutor de minimis se aplică cu luarea în considerare şi respectarea dispoziţiilor următoarelor reglementări, cu modificările şi completările ulterioare:a) Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013 din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis, cu modificările şi completările ulterioare;b) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare OUG nr. 77/2014;c)
    Protocolul 38c la Acordul SEE privind Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European 2014-2021, denumit în continuare MFSEE 2014-2021;
    d) Acordul privind participarea Republicii Bulgaria şi a României la Spaţiul Economic European din 25.07.2007;e) Regulamentul privind implementarea Mecanismului financiar SEE 2014-2021, denumit în continuare Regulament, adoptat de Comitetul pentru MFSEE conform articolului 10.5 al Protocolului 38c al Acordului SEE la 8 septembrie 2016 şi confirmat de Comitetul permanent al statelor AELS la 22.09.2016;f) Memorandumul de înţelegere dintre Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei şi Guvernul României privind implementarea Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014-2021, publicat prin Ordinul ministrului fondurilor europene nr. 2.102/2016;g) ghidurile adoptate de CMF în conformitate cu prevederile art. 1.5 alin. (1) lit. d) din Regulament;h) Acordul de program din data de 5.06.2018, încheiat între Comitetul Mecanismului financiar al SEE, denumit în continuare CMF, şi Punctul naţional de contact, denumit în continuare PNC, pentru implementarea Programului RO-CULTURA, cu modificările şi completările ulterioare;i) Acordul de implementare a Programului din data de 5.06.2018, încheiat între Ministerul Fondurilor Europene şi Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale pentru implementarea Programului „Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural şi schimb cultural“;
    j) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014-2021 şi Mecanismului financiar norvegian 2014-2021, aprobată cu modificări prin Legea nr. 206/2017, şi Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2017 privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile aferente Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014-2021 şi Mecanismului financiar norvegian 2014-2021, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice şi al ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 2.840/6.560/2017;k) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 142/2012, şi Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 875/2011, cu modificările şi completările ulterioare;l) Hotărârea Guvernului nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, cu modificările şi completările ulterioare;m) Ordinul ministrului culturii şi identităţii naţionale nr. 2.324/2017*) privind desemnarea UMP pentru a prelua integral atribuţiile de Operator de Program pentru Programul PA14 -– „Antreprenoriat cultural, patrimoniu cultural şi schimb cultural“ din cadrul Mecanismului financiar SEE 2014-2021, denumit în continuare Programul RO-CULTURA;*) Ordinul ministrului culturii şi identităţii naţionale nr. 2.324/2017 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.n) Ordinul ministrului culturii şi identităţii naţionale nr. 2.238/2019 privind modalitatea de acordare a finanţării pe bază de sume forfetare şi pe bază de bareme standard de costuri unitare pentru deplasări în cadrul proiectelor finanţate prin Programul RO-CULTURA derulat în cadrul Mecanismului financiar SEE 2014-2021.
    Capitolul IV Domeniul de aplicareArticolul 4Prezenta schemă de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României.Articolul 5Prezenta schemă de ajutor de minimis nu se aplică pentru:a) ajutoarele acordate întreprinderilor care au activitate în sectoarele pescuitului şi acvaculturii, astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a pieţelor în sectorul produselor pescăreşti şi de acvacultură;b) ajutoarele acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole;c) ajutoarele acordate întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul prelucrării şi comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri:(i)
    atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a cantităţii unor astfel de produse achiziţionate de la producători primari sau introduse pe piaţă de întreprinderile respective;
    (ii) atunci când ajutorul este condiţionat de transferarea lui parţială sau integrală către producătorii primari.
    d) ajutoarele destinate activităţilor legate de export către ţări terţe sau către state membre, respectiv ajutoarele legate direct de cantităţile exportate, ajutoarele destinate înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export;e) ajutoarele condiţionate de utilizarea preferenţială a produselor naţionale faţă de produsele importate;f) ajutoarele pentru achiziţia de vehicule de transport rutier de mărfuri, acordate întreprinderilor care efectuează şi transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.
    Articolul 6În cazul în care o întreprindere îşi desfăşoară activitatea atât în sectoarele enumerate mai sus, cât şi în unul sau mai multe sectoare sau domenii de activitate incluse în domeniul de aplicare al prezentei scheme de ajutor de minimis, aceasta se aplică ajutoarelor acordate pentru sectoarele sau activităţile eligibile, cu condiţia ca furnizorul să se asigure, prin mijloace corespunzătoare, precum separarea activităţilor sau o distincţie între costuri, că activităţile desfăşurate în sectoarele excluse din domeniul de aplicare al prezentei scheme de ajutor de minimis nu beneficiază de ajutoare de minimis acordate în conformitate cu aceasta.
    Capitolul V DefiniţiiArticolul 7În sensul prezentei scheme de ajutor de minimis, următorii termeni se definesc astfel:a) acord de parteneriat - document încheiat între promotorul de proiect care este beneficiarul ajutorului de minimis şi partenerul/partenerii de proiect, cuprinzând prevederi clare referitoare la rolul şi responsabilităţile fiecăreia dintre părţi, inclusiv în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor stipulate în OUG nr. 77/2014, drepturile şi obligaţiile părţilor pentru implementarea proiectului, un buget detaliat şi prevederi cu privire la plăţi şi modalitatea de gestionare a avantajelor economice obţinute în cadrul proiectului;b) activitate - activitatea pentru care se acordă ajutor de minimis;c) activitate economică - furnizarea de bunuri şi servicii pe o piaţă;d) ajutor de minimis - ajutor limitat conform normelor Uniunii Europene la un nivel care nu distorsionează concurenţa şi/sau comerţul cu statele membre, respectiv 200.000 euro per întreprindere/întreprindere unică, per trei ani fiscali consecutivi, cu excepţia întreprinderilor care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terţi sau contra cost pentru care se aplică un plafon de 100.000 euro. În cadrul prezentei scheme, ajutorul de minimis este acordat sub formă de sprijin financiar nerambursabil;e) ajutor utilizat abuziv - ajutorul utilizat de beneficiar fără respectarea legislaţiei specifice ajutorului de minimis;f) amenajare/reamenajare - organizarea/aranjarea unui spaţiu în vederea unei anumite utilizări. Acţiunea cea mai simplă de amenajare este igienizarea (lucrări de curăţare, zugrăveli, vopsitorii etc.), iar lucrările de igienizare pot fi realizate de beneficiar în regie proprie sau prin contractarea unui operator economic. Acţiuni mai complexe de amenajare pot consta în restructurări/remodelarea spaţiului, reparaţii sau renovări, incluzând lucrări de construcţii, instalaţii şi/sau echipare cu aparate, utilaje, mobilier etc., iar acestea pot fi realizate de beneficiari numai în baza unei documentaţii realizate de către un arhitect sau designer. Departajarea între cele două tipuri se va face de la caz la caz, în funcţie de specificul lucrărilor;g) antreprenoriat cultural - modalitate de consolidare a valenţelor economice şi sociale ale activităţilor culturale şi a impactului acestora. Includerea antreprenoriatului cultural în proiect poate fi asigurată prin creşterea abilităţilor manageriale, de marketing şi de dezvoltare a afacerii - de exemplu, prin programe de formare sau de mentorat, job shadowing etc.-, dezvoltarea sau diversificarea publicului, internaţionalizarea, digitizarea ş.a. Este încurajată dezvoltarea de metode, modele şi strategii inovatoare pentru dezvoltarea organizaţiei, precum şi valoarea potenţială de transfer al acestor modele diferite în alte domenii din sectorul cultural;h) apel de proiecte - modalitate competitivă de depunere, evaluare şi selecţie a unor proiecte ce se înscriu în obiectivele Programului RO-CULTURA şi care respectă prevederile Ghidului solicitantului şi ale schemei de ajutor de minimis;i) artă contemporană - toate formele de expresie artistică originale create de autori contemporani;j)
    avans - prima tranşă de plată acordată beneficiarului de către furnizor, în limita stabilită în contractul de finanţare, în vederea acoperirii părţii de cheltuieli justificate estimate ale proiectului până la plata primei prefinanţări;
    k) avantaj - orice beneficiu economic pe care întreprinderea nu l-ar fi putut obţine în condiţii normale de piaţă, şi anume în absenţa intervenţiei statului.Ori de câte ori situaţia financiară a unei întreprinderi este îmbunătăţită ca rezultat al intervenţiei statului în condiţii care diferă de condiţiile normale de piaţă, există un avantaj;l) beneficiar de ajutor de minimis - promotorul de proiect, întreprindere care beneficiază de sprijin financiar nerambursabil în cadrul schemei de ajutor de minimis;m) cheltuieli eligibile - cheltuielile efectuate de către beneficiarii de ajutor de minimis/promotorii de proiecte şi partenerii acestora, după caz, aferente proiectelor aprobate în cadrul prezentei scheme, care pot fi finanţate din sprijinul financiar nerambursabil potrivit regulilor de eligibilitate a cheltuielilor stabilite în Regulamentul SEE, schema de minimis, Ghidul solicitantului şi contractul de finanţare;n) cofinanţare/contribuţie proprie - totalul sumelor asigurate din surse proprii de către beneficiarii de ajutor de minimis/promotorii de proiecte şi/sau de către partenerii acestora, după caz, pentru implementarea proiectelor, reprezentând sume aferente cheltuielilor eligibile, conform contractului de finanţare;o) Comitetul Mecanismului financiar SEE - CMF - comitetul înfiinţat de Comitetul permanent al statelor AELS să gestioneze Mecanismul financiar SEE 2014-2021;p) componentă de infrastructură - „hard measure“ - realizarea de lucrări de intervenţie la construcţii existente pentru care este obligatorie obţinerea unei autorizaţii de construire în condiţiile legii;
    q) conflict de interese - situaţia în care o persoană implicată în procesul de selecţie deţine interese directe sau indirecte care sunt sau par a fi incompatibile cu exercitarea imparţială şi/sau obiectivă a funcţiilor legate de procesul de selecţie. Aceste interese pot fi legate de interese economice, afinităţi politice sau naţionale, legături de familie sau personale, alte interese comune cu cele ale aplicantului sau ale partenerului său sau orice alte interese care pot influenţa activitatea imparţială şi obiectivă a persoanei implicate în selecţia proiectelor. De asemenea, vor fi avute în vedere şi prevederile privind conflictul de interese din legislaţia naţională incidentă:r) contract de finanţare - contractul încheiat între furnizor şi beneficiarul de ajutor de minimis, care reglementează drepturile şi obligaţiile aferente implementării unui proiect şi prin intermediul căruia este acordat ajutorul de minimis sub formă de sprijin financiar nerambursabil;s) data acordării ajutorului de minimis - data la care dreptul legal de a primi ajutorul este conferit beneficiarului, în speţă, data semnării contractului de finanţare între beneficiar şi furnizor, în calitatea sa de administrator/furnizor al schemei de ajutor de minimis;t) dosar de finanţare - totalitatea documentelor aferente unui proiect depus în cadrul unui apel de proiecte, conţinând cererea de finanţare, documentele obligatorii şi alte documente-suport;u) dublă finanţare - finanţarea unor costuri care au fost deja acoperite/decontate din Mecanismul financiar SEE sau alte surse de finanţare sau finanţarea aceleiaşi activităţi din mai multe surse, respectiv solicitantul/beneficiarul de ajutor de minimis sau partenerul de proiect a beneficiat sau beneficiază de sprijin financiar din fonduri publice/fonduri externe nerambursabile pentru implementarea proiectului (identitate de obiective, rezultate, activităţi etc.) sau a unor activităţi aferente proiectului sau pentru acoperirea unor cheltuieli decontate în cadrul proiectului. Nu este permisă finanţarea complementară a activităţilor proiectului din fonduri publice/fonduri externe nerambursabile, altele decât finanţarea nerambursabilă acordată în condiţiile prezentei scheme;v) evaluare - o apreciere sistematică, obiectivă şi independentă a modului de concepere, implementare şi/sau a rezultatelor obţinute în programe şi proiecte, cu scopul de a determina relevanţa, coerenţa şi consistenţa, eficacitatea, eficienţa, impactul şi sustenabilitatea contribuţiei financiare;w)
    furnizor de ajutor de minimis - Ministerul Culturii, prin Unitatea de management a proiectului pentru Programul RO-CULTURA;
    x) Ghidul solicitantului - documentul ce cuprinde informaţiile necesare solicitantului pentru pregătirea, derularea şi implementarea proiectului;y) iniţiativa antreprenorială - modalitatea prin care pot fi promovate/valorificate cunoştinţele şi aptitudinile persoanelor de etnie romă în vederea îmbunătăţirii situaţiei acestora (de exemplu, platforma online de promovare, atelier meşteşugăresc, târg de produse etc.). Iniţiativa antreprenorială poate aparţine doar promotorului de proiect, respectiv beneficiarul ajutorului de minimis. În cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis nu este finanţată înfiinţarea de entităţi juridice;z) inovare - implementarea unui produs nou sau îmbunătăţit semnificativ - bunuri sau servicii - sau a unui proces, a unei noi metode de punere pe piaţă sau a unei noi metode organizaţionale în practicile de afaceri, în organizarea locului de muncă sau într-o relaţie externă. Inovarea poate fi la nivel de întreprindere, la nivel de sector, la nivel naţional sau la nivel internaţional. Inovarea presupune inclusiv utilizarea de soluţii/tehnologii/produse deja dezvoltate/disponibile pe piaţă şi ajustarea acestora la propriile nevoi;aa) instituţie publică - denumire generică ce include Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice, alte autorităţi publice, instituţiile publice autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, indiferent de modul de finanţare a acestora, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;bb) instruire la locul de muncă - tip de instruire nonformală care implică dobândirea de cunoştinţe, aptitudini şi competenţe sau îmbunătăţirea cunoştinţelor, aptitudinilor şi competenţelor existente, într-un context profesional, la sediul promotorului de proiect sau al unei organizaţii gazdă (inclusiv partenerul de proiect), prin activităţi de tip mentorat, vizite de studiu, observare directă la locul de muncă (job shadowing) etc. Pot beneficia de instruire la locul de muncă persoane de etnie romă care sunt fie membri ai echipei de proiect din partea promotorului de proiect, fie persoane fizice interesate să beneficieze de acest tip de instruire în folos propriu;cc) întreprindere - orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic şi de modul în care este finanţată;
    dd) întreprindere unică - în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (2) din Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, cu modificările şi completările ulterioare, include toate întreprinderile între care există cel puţin una dintre relaţiile următoare:(i) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi;(ii) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;(iii) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;(iv) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, oricare dintre relaţiile la care se face referire la pct. (i)-(iv) sunt considerate întreprinderi unice. Conceptul de „întreprindere“, respectiv „întreprindere unică“ se poate aplica şi în cazul persoanelor fizice sau al entităţilor deţinute de aceleaşi persoane fizice. Cu toate acestea, simpla deţinere a unor acţiuni nu înseamnă desfăşurarea unei activităţi economice. Analiza se va face de la caz la caz.În cazul în care beneficiarul ajutorului de minimis este o întreprindere unică, plafonul maxim al ajutorului de minimis acordat şi cumulul se calculează prin totalizarea valorilor aferente întreprinderilor aflate în cel puţin una dintre relaţiile menţionate la pct. (i)-(iv);ee) lucrare de construcţie care nu necesită autorizaţie de construire - lucrare de amenajare sau reamenajare a spaţiilor necesare desfăşurării activităţilor proiectului, pentru a cărei executare nu este necesară obţinerea unei autorizaţii de construire, care se încadrează în categoriile de lucrări prevăzute la art. 11 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    ff) lucrare cu caracter provizoriu - tip de lucrare care se realizează, de regulă, din materiale şi alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea iniţială, precum confecţii metalice, piese de lemn, materiale plastice ori altele asemenea, şi sunt de dimensiuni reduse. Astfel de construcţii pot fi realizate, de exemplu, cu ocazia organizării unui eveniment (festival, expoziţie temporară etc.), fiind dezafectate după finalizarea acestuia;gg) monitorizare - urmărirea implementării proiectelor şi programelor pentru a se asigura că procedurile stabilite sunt respectate, pentru a verifica progresul înregistrat în vederea obţinerii rezultatelor şi realizărilor stabilite şi a identifica la timp eventualele probleme, în vederea adoptării de măsuri corective;hh) Oficiul Mecanismului financiar - oficiul care asistă CMF în gestionarea Mecanismului financiar SEE 2014-2021, respectiv a Programului RO-CULTURA, care este responsabil pentru derularea operaţiunilor curente ale MFSEE 2014-2021 în numele CMF şi îndeplineşte funcţia de punct de contact;ii) operator de program - Ministerul Culturii, prin Unitatea de management a proiectului pentru Programul RO-CULTURA, în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis fiind furnizor de ajutor de minimis şi administrator al schemei;jj) organizaţie neguvernamentală - organizaţie voluntară, nonprofit, înfiinţată ca persoană juridică conform legislaţiei aplicabile în ţara de origine, independentă de administraţiile locale, regionale sau de administraţia centrală, de entităţile publice, de partidele politice şi de organizaţiile comerciale. Instituţiile religioase şi partidele politice nu sunt considerate organizaţii neguvernamentale eligibile pentru scopurile Programului RO-CULTURA. Condiţia de independenţă nu este îndeplinită de organizaţiile care: au mai mult de jumătate dintre membri instituţii şi/sau autorităţi publice locale, regionale şi/sau naţionale; au mai mult de jumătate dintre membrii cu drept de vot ai consiliului director/adunării generale autorităţi publice locale, regionale şi/sau naţionale sau reprezentanţi persoane fizice ai acestora; au structurile de organizare şi funcţionare constituite astfel încât deciziile sunt influenţate majoritar de către instituţii şi/sau autorităţi publice locale, regionale şi/sau naţionale; au mai mult de jumătate dintre membri entităţi cu scop lucrativ; au mai mult de jumătate dintre membrii cu drept de vot ai consiliului director/adunării generale entităţi cu scop lucrativ sau reprezentanţi persoane fizice ai acestora; au structurile de organizare şi funcţionare constituite astfel încât deciziile sunt influenţate majoritar de către entităţi cu scop lucrativ. Aprecierea îndeplinirii condiţiei de independenţă se va realiza pe baza unei analize în concret a situaţiei organizaţiei în cauză;kk) partener de program - entitate din statele donatoare, desemnată de CMF, care oferă consiliere cu privire la pregătirea şi/sau implementarea Programului. Pentru Programul RO-CULTURA, partenerii de program sunt Directoratul Norvegian pentru Patrimoniu Cultural şi Consiliul Artelor din Norvegia;ll) partener de proiect - persoană juridică, activ implicată şi contribuind în mod eficient la implementarea unui proiect, fără a obţine avantaj economic pentru sine. Împarte cu promotorul de proiect un scop cultural, social sau economic comun, care urmează să fie realizat prin implementarea acelui proiect;
    mm) prefinanţare - tranşă de plată acordată beneficiarului ajutorului de minimis - promotorului de proiect de către furnizor - operatorul de program, pe baza estimărilor financiare ale cheltuielilor eligibile aferente perioadelor de raportare intermediare, în limitele stabilite prin schemă;nn) proiect - o serie de lucrări indivizibile din punct de vedere economic care îndeplinesc o funcţie tehnică precisă şi cu obiective clar stabilite referitoare la programul în care se încadrează;oo) proiect în parteneriat cu statele donatoare - proiect implementat în strânsă cooperare cu un partener de proiect a cărui locaţie principală este în unul dintre statele donatoare;pp) promotor de proiect - persoană juridică cu responsabilitate în iniţierea, pregătirea şi implementarea unui proiect, care a semnat contractul de finanţare pentru acordarea ajutorului de minimis sub formă de sprijin financiar nerambursabil;qq) Punct naţional de contact - entitate publică naţională desemnată de statul beneficiar, ce deţine responsabilitatea generală pentru atingerea obiectivelor Mecanismului financiar SEE 2014-2021, precum şi pentru implementarea prevederilor memorandumului de înţelegere, respectiv Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene;rr) sectoare culturale şi creative - toate sectoarele ale căror activităţi sunt bazate pe valori culturale şi/sau expresii artistice şi alte expresii creative, indiferent dacă aceste activităţi sunt orientate sau nu către piaţă şi indiferent de tipul de structură care le realizează şi de modul de finanţare a structurii respective. Activităţile respective includ dezvoltarea, crearea, producerea, difuzarea şi conservarea bunurilor şi serviciilor care constituie/încorporează expresii culturale, artistice sau alte expresii creative, precum şi funcţiile conexe, cum ar fi educaţia sau managementul/gestionarea. Sectoarele culturale şi creative includ, printre altele, arhitectura, arhivele, bibliotecile şi muzeele, artizanatul artistic, audiovizualul, inclusiv cinematografia, televiziunea, jocurile video şi multimedia, patrimoniul cultural material şi imaterial, designul, festivalurile, muzica, literatura, artele spectacolului, editarea, radioul şi artele vizuale;ss)
    solicitant - persoană juridică publică sau privată, înregistrată în România, care îndeplineşte condiţiile de eligibilitate ale Programului RO-CULTURA şi care depune o cerere de finanţare în cadrul unui apel de proiecte;
    tt) sprijin financiar nerambursabil - suma acordată în baza contractului de finanţare în vederea implementării proiectului, constituită din suma finanţată din MFSEE şi cofinanţarea naţională publică aferentă;uu) state donatoare - Islanda, Principatul Liechtenstein şi Regatul Norvegiei.
    Capitolul VI Condiţii de eligibilitate pentru activităţi şi beneficiariArticolul 8(1) Pentru a fi finanţate în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis, proiectele/activităţile trebuie să contribuie la atingerea obiectivelor MFSEE şi ale Programului RO-CULTURA, precum şi la realizarea indicatorilor de program dedicaţi, menţionaţi în acordul de program.(2) Activităţile eligibile în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis vizează sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă, precum:a) iniţiative de artă contemporană, incluzând elemente din cultura romă (artă vizuală, artă dramatică, muzică, literatură etc.), desfăşurate la nivel local, regional, naţional sau/şi internaţional;b) producţii artistice bazate pe cercetarea istoriei culturale a romilor;c) organizarea de evenimente culturale cu participarea romilor şi a populaţiei majoritare, cu scopul de a promova înţelegerea reciprocă, contribuind astfel la combaterea prejudecăţilor de ambele părţi;d) schimb de experienţă, know-how şi bune practici în sectoarele culturale şi creative cu entităţi din statele donatoare;e) iniţiative dedicate creşterii incluziunii (exemplu: ateliere artistice sau cluburi de artă dedicate copiilor de etnie romă);f) iniţiative de sensibilizare a publicului şi promovare a receptării culturii rome;
    g) implementarea de modele inovatoare de afaceri în sectoarele culturale şi creative care să contribuie la îmbunătăţirea situaţiei persoanelor de etnie romă;h) activităţi de formare/dezvoltare profesională a persoanelor de etnie romă, în sectoarele culturale şi creative, prin activităţi de instruire nonformală, observare directă la locul de muncă (job shadowing, mentorship etc.), vizite de studiu etc.
    (3) Enumerarea tipurilor de activităţi de la alin. (2) este exemplificativă. Alte activităţi decât cele de mai sus pot fi considerate eligibile dacă solicitantul justifică necesitatea derulării lor în scopul implementării proiectului în condiţii optime, urmărind atingerea obiectivelor şi rezultatelor Programului RO-CULTURA.(4) Pentru a fi eligibil, proiectul trebuie să conducă la atingerea valorilor-ţintă minime aferente indicatorilor de program, astfel cum sunt menţionate în Ghidul solicitantului, disponibil pe pagina de internet a programului, www.ro-cultura.ro.(5) Toate activităţile unui proiect trebuie să se desfăşoare în România sau în statele donatoare. Cu toate acestea, dacă există o justificare adecvată şi convergentă cu obiectivele programului, sunt permise excepţii pentru activităţi care implică schimb de know-how, instruiri, vizite de studiu, participare la seminare/conferinţe/expoziţii sau alte evenimente similare, care pot avea loc în alte state beneficiare prevăzute la art. 6 din Protocolul 38c: Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia.(6) În contextul prezentei scheme de ajutor de minimis, doar promotorul de proiect poate fi beneficiar al avantajului din perspectiva reglementărilor incidente ajutorului de minimis, astfel încât, în cazul proiectelor implementate în parteneriat, orice avantaj obţinut de partenerii de proiect ca urmare a implementării proiectului, de exemplu taxe obţinute din vânzarea biletelor la diferite evenimente, taxe percepute pentru participarea la diferite activităţi organizate de partener etc., trebuie să fie transferat beneficiarului de ajutor de minimis.
    (7) În cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis nu sunt eligibile proiectele/activităţile care:a) vizează obţinerea unui avantaj în sensul prezentei scheme de către partenerii de proiect;b) vizează doar sau în mod esenţial cercetare academică, conferinţe şi alte evenimente singulare, infrastructură, sponsorizări individuale pentru participarea la ateliere, seminare, conferinţe, congrese, alte evenimente similare;c) vizează obţinerea de burse individuale de studiu;d) vizează/conţin activităţi de refinanţare, de exemplu: utilizarea sprijinului financiar nerambursabil pentru acordarea de finanţări nerambursabile (granturi) sau împrumuturi altor organizaţii sau persoanelor fizice/juridice;e) se concentrează pe achiziţia de echipamente;f) vizează implementarea unui program anual de activităţi curente - cererea de finanţare trebuie să fie elaborată pentru un proiect specific, ca un set de activităţi bine definite şi corelate, care să conducă la rezultate concrete într-un interval de timp bine definit;g)
    fac obiectul unei duble finanţări;
    h) au o componentă de infrastructură, respectiv includ lucrări de construcţie pentru care este necesară obţinerea autorizaţiei de construire;i) nu respectă valorile ţintă minime aferente indicatorilor de program, detaliate în Ghidul solicitantului;j) au drept scop asigurarea cofinanţării pentru un alt proiect.
    Articolul 9(1) Sunt consideraţi beneficiari ai prezentei scheme de ajutor de minimis doar solicitanţii eligibili care se încadrează în definiţia întreprinderii. Nu este necesar ca solicitantul să desfăşoare în mod curent activitate economică, aceasta reprezentând criteriu de eligibilitate doar în ceea ce priveşte activităţile aferente proiectului depus în cadrul prezentei scheme.
    (2) Categoriile de solicitanţi/beneficiari eligibili în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis sunt:1. organizaţie neguvernamentală, în sensul definiţiei de la art. 7 lit. jj), constituită în baza Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii) sau a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, care a fost înfiinţată în urmă cu cel puţin 2 ani faţă de data de lansare a apelului de proiecte, a cărei activitate, conform documentelor statutare, este, printre altele, în sectoarele culturale şi creative, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 1.295/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind instituirea programului „Europa creativă“ (2014-2020) şi de abrogare a deciziilor nr. 1.718/2006/CE, nr. 1.855/2006/CE şi nr. 1.041/2009/CE, şi care poate desfăşura activităţile propuse prin proiect potrivit documentelor statutare;2. societate constituită în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau societate cooperativă constituită în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, care a fost înfiinţată în urmă cu cel puţin 2 ani faţă de data de lansare a apelului de proiecte şi a cărei activitate, conform documentelor statutare, este, printre altele, în sectoarele culturale şi creative, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 1.295/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind instituirea programului „Europa creativă“ (2014-2020) şi de abrogare a deciziilor nr. 1.718/2006/CE, nr. 1.855/2006/CE şi nr. 1.041/2009/CE;3. instituţie publică a cărei activitate principală constă în promovarea culturii rome şi/sau a incluziunii persoanelor de etnie romă;4. instituţie publică de cultură: muzeu, teatru, operă, operetă, filarmonică, bibliotecă, arhivă, centru cultural etc.;5. instituţie de educaţie şi/sau de cercetare de drept public sau de drept privat.(3)
    Solicitanţii/Beneficiarii eligibili sunt entităţile care îndeplinesc cumulativ toate criteriile enumerate mai jos:a) au calitatea de persoană juridică înregistrată în România, respectiv au personalitate juridică;b) se aplică atunci când solicitantul este de tip societate sau societate cooperativă:(i) la depunerea cererii de finanţare, au deja domeniul de activitate vizat de proiect înscris în obiectul de activitate - clase CAEN, conform certificatului constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, indiferent dacă acesta reprezintă activitatea principală sau secundară a societăţii; şi(ii) în etapa de implementare a proiectului, domeniul de activitate - clase CAEN - trebuie să fie autorizat la sediul/sediile principal(e) sau secundar(e) identificat(e) ca loc/locuri de implementare a proiectului sau la terţi, conform certificatului constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, atunci când activităţile din cadrul proiectului sunt implementate în alte locuri decât sediul social sau sediile secundare;c) nu se află în una dintre următoarele situaţii:1. solicitantul este în faliment, în insolvenţă sau în lichidare, activităţile sale sunt sub administrare judiciară, face obiectul unui concordat preventiv, mandat ad-hoc sau alt acord încheiat cu creditorii, şi-a suspendat activitatea comercială, face obiectul unor proceduri legate de aceste aspecte şi se află în orice altă situaţie similară care ar decurge dintr-o procedură asemănătoare prevăzută de legislaţia sau reglementările europene şi naţionale;2. solicitantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile cu privire la plata impozitelor şi taxelor la bugetele locale şi la bugetul de stat în conformitate cu legile în vigoare şi nu beneficiază, în condiţiile legii, de eşalonarea acestora ori de alte facilităţi în vederea plăţii acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalităţi de întârziere acumulate sau a amenzilor. Această condiţie nu se aplică atunci când valoarea obligaţiilor de plată nete este mai mică de 1/12 din totalul obligaţiilor datorate la bugetul de stat în ultimele 12 luni, respectiv valoarea obligaţiilor de plată este mai mică de 1/6 din totalul obligaţiilor datorate la bugetul local în ultimul semestru;3.
    solicitantul sau reprezentantul legal a făcut obiectul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă - res judicata - pentru fraudă, corupţie, participare la o organizaţie criminală, spălare de bani sau finanţarea terorismului, infracţiuni aferente terorismului sau infracţiuni legate de activităţi teroriste, exploatarea prin muncă a copiilor sau alte forme de trafic de persoane sau orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau ale donatorilor publici internaţionali, inclusiv condamnări definitive în cauze referitoare la obţinerea şi utilizarea fondurilor nerambursabile europene şi/sau provenind de la donatori publici internaţionali şi a fondurilor publice naţionale aferente acestora;
    4. solicitantul sau reprezentantul legal a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă - res judicata - pentru o infracţiune legată de conduita lui profesională;5. solicitantul sau reprezentantul legal a făcut obiectul unei hotărâri judecătoreşti sau decizii administrative rămase definitivă - res judicata - cu privire la o abatere profesională gravă, deoarece a încălcat legile, regulamentele sau standardele etice ale profesiei din care face parte solicitantul sau deoarece se face vinovat de orice conduită abuzivă care îi afectează credibilitatea profesională, atunci când această conduită trădează o intenţie frauduloasă sau o neglijenţă gravă;6. solicitantul sau reprezentantul legal a încercat, direct sau prin interpuşi, să obţină informaţii confidenţiale sau să influenţeze evaluatorii operatorului de program în timpul procesului de evaluare a cererilor de finanţare în cadrul prezentului apel de proiecte sau al altor apeluri de proiecte derulate în cadrul Programului RO-CULTURA;7. solicitantul sau reprezentantul legal a furnizat informaţii false operatorului de program, nu furnizează sau nu este în măsură să prezinte informaţiile/documentele justificative solicitate în vederea selecţiei proiectului pentru finanţare;8. solicitantul sau reprezentantul legal se află în orice situaţie de conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naţionale/europene în vigoare, care ar putea apărea în legătură cu prezentul apel de proiecte - un conflict de interese ar putea apărea mai ales ca urmare a unor interese economice, afinităţi politice sau naţionale, legături familiale sau emoţionale sau orice altă legătură relevantă sau orice alt interes comun;9. solicitantul sau reprezentantul legal a informat cu întârziere operatorul de program despre orice situaţie care ar constitui un conflict de interese ori ar putea da naştere unui conflict de interese;
    10. solicitantul este subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de minimis/de stat ce nu a fost deja executată şi creanţa nu a fost integral recuperată;
    d) nu sunt partide politice, instituţii religioase sau culturi religioase recunoscute de stat, după caz, indiferent de forma de organizare;e) se încadrează în categoria „întreprinderii“, astfel cum este definită la art. 7 lit. cc) din prezenta schemă de ajutor de minimis;f) respectă legislaţia naţională şi europeană în vigoare cu privire la acordarea ajutorului de stat/de minimis, inclusiv în ceea ce priveşte cumulul, aşa cum acesta este definit la cap VIII din prezenta schemă;g) sunt direct responsabili pentru iniţierea, pregătirea, implementarea şi sustenabilitatea proiectului, împreună cu partenerii de proiect (dacă este cazul);h) dispun de resurse financiare suficiente şi stabile, precum şi de competenţele profesionale şi calificările necesare pentru implementarea proiectului şi asigurarea sustenabilităţii acestuia;i) dispun de resursele necesare pentru asigurarea cofinanţării ce le revine din costurile eligibile ale proiectului, dacă este cazul;j) dispun de resursele necesare pentru finanţarea tuturor costurilor neeligibile (inclusiv a costurilor conexe) aferente proiectului, precum şi pentru acoperirea eventualelor corecţii financiare rezultate din implementarea proiectului, dacă este cazul;k) nu au beneficiat şi nu beneficiază de sprijin financiar din fonduri publice/fonduri externe nerambursabile pentru implementarea proiectului (identitate de obiective, rezultate, activităţi etc.) sau a unor activităţi aferente proiectului;l) îşi asumă obligaţia de a informa imediat operatorul de program în situaţia în care proiectul/activităţi din proiect este/sunt aprobat(e) la finanţare din alte fonduri publice/fonduri externe nerambursabile ulterior depunerii acestuia;m) nu sunt rezidenţi în scopuri fiscale sau înmatriculaţi în temeiul legilor din jurisdicţiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale;n) nu sunt controlaţi, direct sau indirect, de către acţionarii din jurisdicţiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicţiilor necooperante, în funcţie de beneficiarul real, astfel cum este definită în art. 3 pct. 6 din Directiva (UE) 2015/849 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului şi de abrogare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Directivei 2006/70/CE a Comisiei;o) nu controlează, direct sau indirect, filialele sau nu deţin unităţi permanente proprii în jurisdicţiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale;
    p) nu împart dreptul de proprietate cu întreprinderile din jurisdicţiile care figurează pe lista Uniunii Europene a jurisdicţiilor necooperante în scopuri fiscale.
    (4) Solicitantul nu va primi sprijin financiar nerambursabil dacă în dosarul de finanţare prezintă informaţii care nu corespund cu documentele-suport depuse în etapele de precontractare şi contractare, inclusiv din perspectiva îndeplinirii criteriilor de eligibilitate.
    Articolul 10(1) Proiectele pot fi implementate în parteneriat cu entităţi din România şi/sau din statele donatoare. Dacă proiectul se implementează în parteneriat, se va încheia un acord de parteneriat între beneficiarul ajutorului de minimis şi entitatea parteneră/entităţile partenere, care va cuprinde şi prevederi referitoare la transferul oricăror eventuale avantaje economice de care ar putea beneficia partenerii de proiect către beneficiarii de ajutor de minimis.(2) Un solicitant din România poate stabili un parteneriat cu unul sau mai multe organizaţii din România şi/sau statele donatoare: Norvegia, Islanda şi Liechtenstein.
    (3) În procesul de selectare a partenerului de tip entitate privată din România şi/sau statele donatoare, solicitantul de tip instituţie publică va respecta prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2017, aprobată cu modificări prin Legea nr. 206/2017, şi ale Ordinului ministrului finanţelor publice şi al ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 2.840/6.560/2017.(4) Categoriile de parteneri de proiect eligibili în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis sunt:A. parteneri de proiect din România:1. organizaţie neguvernamentală, în sensul definiţiei de la art. 7 lit. jj), constituită în baza Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii) sau a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, care a fost înfiinţată în urmă cu cel puţin 2 ani faţă de data de lansare a apelului de proiecte, a cărei activitate, conform documentelor statutare, este, printre altele, în sectoarele culturale şi creative, astfel cum sunt definite în Regulamentul UE nr. 1.295/2013 şi care poate desfăşura activităţile propuse prin proiect potrivit documentelor statutare;2. societate constituită în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sau societate cooperativă constituită în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, care a fost înfiinţată în urmă cu cel puţin 2 ani faţă de data de lansare a apelului de proiecte şi a cărei activitate, conform documentelor statutare, este, printre altele, în sectoarele culturale şi creative, astfel cum sunt definite în Regulamentul (UE) nr. 1.295/2013;3. instituţie publică a cărei activitate principală constă în promovarea culturii rome şi/sau a incluziunii persoanelor de etnie romă;4. instituţie publică de cultură: muzeu, teatru, operă, operetă, filarmonică, bibliotecă, arhivă, centru cultural etc.;5.
    instituţie de educaţie şi/sau de cercetare de drept public sau de drept privat;
    6. organizaţie neguvernamentală, în sensul definiţiei de la art. 7 lit. jj), constituită în baza Legii nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţii şi Fundaţii) sau a Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările şi completările ulterioare, care este activă în sectorul social, educaţional şi/sau advocacy*) şi care poate desfăşura activităţile propuse prin proiect potrivit documentelor statutare;*) Activitatea de advocacy poate fi înţeleasă drept susţinerea şi promovarea unei idei sau a unei cauze, ansamblul activităţilor desfăşurate de o organizaţie nonguvernamentală pentru a influenţa deciziile ce privesc politicile publice din domeniile de interes etc.B. parteneri de proiect din statele donatoare: orice entitate publică sau privată, comercială sau necomercială, inclusiv organizaţii neguvernamentale, astfel cum sunt definite la art. 7 lit. jj) din prezenta schemă de ajutor de minimis, cu personalitate juridică, înfiinţată în unul dintre statele donatoare.
    (5) Partenerii de proiect eligibili sunt entităţile care îndeplinesc cumulativ toate criteriile enumerate mai jos:a) au calitatea de persoană juridică înregistrată în România sau statele donatoare, respectiv au personalitate juridică;b) se aplică atunci când partenerul din România este de tip societate sau societate cooperativă:(i) la depunerea cererii de finanţare, au deja domeniul de activitate vizat de proiect înscris în obiectul de activitate - clase CAEN, conform certificatului constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, indiferent dacă acesta reprezintă activitatea principală sau secundară a societăţii; şi(ii)
    în etapa de implementare a proiectului, domeniul de activitate - clase CAEN - trebuie să fie autorizat la sediul/sediile principal(e) sau secundar(e) identificat(e) ca loc/locuri de implementare a proiectului sau la terţi, conform certificatului constatator emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, atunci când activităţile din cadrul proiectului sunt implementate în alte locuri decât sediul social sau sediile secundare;
    c) nu se află în una dintre următoarele situaţii:1. partenerul este în faliment, în insolvenţă sau în lichidare, activităţile sale sunt sub administrare judiciară, face obiectul unui concordat preventiv, mandat ad-hoc sau alt acord încheiat cu creditorii, şi-a suspendat activitatea comercială, face obiectul unor proceduri legate de aceste aspecte şi se află în orice altă situaţie similară care ar decurge dintr-o procedură asemănătoare prevăzută de legislaţia sau reglementările europene şi naţionale;2. partenerul nu şi-a îndeplinit obligaţiile cu privire la plata impozitelor şi taxelor la bugetele locale şi la bugetul de stat în conformitate cu legile în vigoare şi nu beneficiază, în condiţiile legii, de eşalonarea acestora ori de alte facilităţi în vederea plăţii acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalităţi de întârziere acumulate sau a amenzilor. Această condiţie nu se aplică atunci când valoarea obligaţiilor de plată nete este mai mică de 1/12 din totalul obligaţiilor datorate la bugetul de stat în ultimele 12 luni, respectiv valoarea obligaţiilor de plată este mai mică de 1/6 din totalul obligaţiilor datorate la bugetul local în ultimul semestru;3. partenerul sau reprezentantul legal a făcut obiectul unei hotărâri judecătoreşti rămase definitivă - res judicata - pentru fraudă, corupţie, participare la o organizaţie criminală, spălare de bani sau finanţarea terorismului, infracţiuni aferente terorismului sau infracţiuni legate de activităţi teroriste, exploatarea prin muncă a copiilor sau alte forme de trafic de persoane sau orice altă activitate ilegală care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau ale donatorilor publici internaţionali, inclusiv condamnări definitive în cauze referitoare la obţinerea şi utilizarea fondurilor nerambursabile europene şi/sau provenind de la donatori publici internaţionali şi a fondurilor publice naţionale aferente acestora;4. partenerul sau reprezentantul legal a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă - res judicata - pentru o infracţiune legată de conduita lui profesională;5. partenerul sau reprezentantul legal a făcut obiectul unei hotărâri judecătoreşti sau decizii administrative rămase definitivă - res judicata - cu privire la o abatere profesională gravă, deoarece a încălcat legile, regulamentele sau standardele etice ale profesiei din care face parte solicitantul sau deoarece se face vinovat de orice conduită abuzivă care îi afectează credibilitatea profesională, atunci când această conduită trădează o intenţie frauduloasă sau o neglijenţă gravă;
    6. partenerul sau reprezentantul legal a încercat, direct sau prin interpuşi, să obţină informaţii confidenţiale sau să influenţeze evaluatorii operatorului de program în timpul procesului de evaluare a cererilor de finanţare în cadrul prezentului apel de proiecte sau al altor apeluri de proiecte derulate în cadrul Programului RO-CULTURA;7. partenerul sau reprezentantul legal a furnizat informaţii false operatorului de program, nu furnizează sau nu este în măsură să prezinte informaţiile/documentele justificative solicitate în vederea selecţiei proiectului pentru finanţare;8. partenerul sau reprezentantul legal se află în orice situaţie de conflict de interese, definit în conformitate cu prevederile naţionale/europene în vigoare, care ar putea apărea în legătură cu prezentul apel de proiecte - un conflict de interese ar putea apărea mai ales ca urmare a unor interese economice, afinităţi politice sau naţionale, legături familiale sau emoţionale sau orice altă legătură relevantă sau orice alt interes comun;9. partenerul sau reprezentantul legal a informat cu întârziere operatorul de program despre orice situaţie care ar constitui un conflict de interese ori ar putea da naştere unui conflict de interese;10. partenerul este subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de minimis/de stat ce nu a fost deja executată şi creanţa nu a fost integral recuperată;
    d) nu sunt partide politice, instituţii religioase sau culte religioase recunoscute de stat, după caz, indiferent de forma de organizare;
    e) sunt activ implicaţi în şi contribuie la implementarea proiectului;f) dispun de resurse financiare suficiente şi stabile, precum şi de competenţele profesionale şi calificările necesare pentru îndeplinirea responsabilităţilor lor în cadrul proiectului (inclusiv în perioada de sustenabilitate, dacă este cazul);g) dispun de resursele necesare pentru asigurarea cofinanţării ce le revine din costurile eligibile ale proiectului, dacă este cazul;h) dispun de resursele necesare pentru finanţarea costurilor neeligibile (inclusiv a costurilor conexe) aferente activităţilor derulate, precum şi pentru acoperirea eventualelor corecţii financiare rezultate din implementarea acestora, dacă este cazul;i) nu au beneficiat şi nu beneficiază de sprijin financiar din fonduri publice/fonduri externe nerambursabile pentru implementarea proiectului depus (identitate de obiective, rezultate, activităţi etc.) sau a unor activităţi aferente proiectului;j) îşi asumă obligaţia de a informa imediat operatorul de program în situaţia în care proiectul/activităţi din proiect este/sunt aprobat(e) la finanţare din alte fonduri publice/fonduri externe nerambursabile ulterior depunerii acestuia în cadrul apelului de proiecte vizat de schema de ajutor de minimis.
    (6) Partenerul de proiect trebuie să aibă capacitatea să desfăşoare activităţi relevante în cadrul proiectului.(7) Partenerul de proiect nu poate obţine pentru sine un avantaj, astfel cum este definit la art. 7 lit. k) din prezenta schemă de ajutor de minimis.(8) Beneficiarul încheie un acord de parteneriat cu partenerul de proiect, care va include, inter alia, obligaţia partenerului de a nu obţine pentru sine un avantaj, în sensul prezentei scheme de ajutor de minimis, şi de a transfera către beneficiar orice avantaj obţinut ca urmare a implementării proiectului.
    Capitolul VII Condiţii generale de acordare a ajutorului de minimisArticolul 11(1) Pentru proiecte cu durata de până la 12 luni inclusiv, ajutorul se poate acorda sub formă de sprijin financiar nerambursabil astfel:a) avans de maximum 70% la semnarea contractului de finanţare;b) prefinanţare la solicitarea promotorului de proiect şi depunerea raportului intermediar de progres însoţit de documente justificative;c) plata soldului final în cuantum de 10% pentru entităţi de drept privat, după aprobarea raportului final însoţit de documente justificative.(2) Pentru proiecte cu durata cuprinsă între 12 şi 18 luni, ajutorul se poate acorda sub formă de sprijin financiar nerambursabil astfel:a) avans de maximum 50% la semnarea contractului de finanţare;b) prefinanţare la solicitarea promotorului de proiect şi depunerea raportului intermediar de progres însoţit de documente justificative;c) plata soldului final în cuantum de 10% pentru entităţi de drept privat, după aprobarea raportului final însoţit de documente justificative.
    (3) Pentru proiecte cu durata de 18 luni sau mai mult, ajutorul se poate acorda sub formă de sprijin financiar nerambursabil astfel:a) avans de maximum 30% la semnarea contractului de finanţare;b) prefinanţare la solicitarea promotorului de proiect şi depunerea raportului intermediar de progres însoţit de documente justificative;c) plata soldului final în cuantum de 10% pentru entităţi de drept privat, după aprobarea raportului final însoţit de documente justificative.(4) Prefinanţarea se poate acorda în una sau mai multe tranşe. Avansul şi prefinanţarea nu pot totaliza mai mult de 90% din totalul sprijinului financiar nerambursabil, în cazul solicitanţilor de tip entităţi de drept privat, respectiv 100% din totalul sprijinului financiar nerambursabil, în cazul solicitanţilor de tip instituţie publică.(5) Ajutorul se acordă întreprinderilor sau întreprinderilor unice, după caz, în limita sumei reprezentate de pragul de minimis, astfel:a) valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăşi echivalentul în lei a 200.000 euro, la data semnării contractului, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi - 2 ani fiscali încheiaţi anteriori şi anul fiscal în curs, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau europene;
    b) pentru întreprinderile ce activează şi în sectorul transporturilor de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi unice nu poate depăşi echivalentul în lei a 100.000 euro, pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi - 2 ani fiscali încheiaţi anteriori şi anul fiscal în curs - indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau europene;c) în cazul în care o întreprindere care efectuează transport rutier de mărfuri în numele unor terţi sau contra cost desfăşoară şi alte activităţi pentru care se aplică plafonul de 200.000 euro, acesteia i se aplică plafonul de 200.000 euro, cu condiţia că suma de care beneficiază activitatea de transport rutier de mărfuri nu depăşeşte 100.000 euro şi că ajutoarele de minimis nu se folosesc pentru achiziţionarea de vehicule pentru transportul rutier de mărfuri.
    (6) Plafonul stabilit va fi exprimat, ca valoare brută, înainte de deducerea unor eventuale taxe sau a altor obligaţii fiscale.(7) Rata finanţării este de până la 100% din totalul costurilor eligibile ale proiectului.(8) În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi/întreprinderi unice pe o perioadă de 3 ani fiscali consecutivi - 2 ani fiscali încheiaţi anteriori şi anul fiscal în curs - cumulată cu valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis depăşeşte plafoanele de minimis menţionate la art. 13 alin. (2), întreprinderea solicitantă nu poate beneficia de prevederile schemei, nici chiar pentru acea fracţie din ajutor care nu depăşeşte aceste plafoane.(9) În cazul fuziunilor sau al achiziţiilor, atunci când se stabileşte dacă un nou ajutor de minimis acordat unei întreprinderi noi sau întreprinderii care face achiziţia depăşeşte plafonul relevant, se iau în considerare toate ajutoarele de minimis anterioare acordate tuturor întreprinderilor care fuzionează. Ajutoarele de minimis acordate legal înainte de fuziune sau achiziţie rămân legal acordate.
    (10) În cazul în care o întreprindere se împarte în două sau mai multe întreprinderi separate, ajutoarele de minimis acordate înainte de separare se alocă întreprinderii care a beneficiat de acestea, şi anume, în principiu, întreprinderii care preia activităţile pentru care au fost utilizate ajutoarele de minimis. În cazul în care o astfel de alocare nu este posibilă, ajutoarele de minimis se alocă proporţional pe baza valorii contabile a capitalului social al noilor întreprinderi la data la care separarea produce efecte.(11) Verificarea tuturor criteriilor de ajutor de minimis prevăzute în prezenta schemă de ajutor de minimis se efectuează de furnizor înainte de semnarea contractului de finanţare.(12) Contractul de finanţare, precum şi toate drepturile şi obligaţiile decurgând din executarea acestuia nu pot face obiectul cesiunii totale sau parţiale, novaţiei, subrogaţiei sau oricărui alt mecanism de transmisiune şi/sau transformare a obligaţiilor şi drepturilor din contract de către beneficiarul ajutorului de minimis.
    Articolul 12(1) Cofinanţarea, dacă există, va fi asigurată sub formă de numerar provenind din venituri obţinute din surse interne sau externe (de exemplu, venituri obţinute de promotor şi sau/parteneri ca urmare a desfăşurării de activităţi economice curente, venituri realizate din acţiuni ocazionale, venituri provenite din donaţii şi/sau sponsorizări, venituri provenite din cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor, sume atrase din fonduri rambursabile etc.), altele decât fonduri publice sau fonduri externe nerambursabile.(2) Prin excepţie de la alin. (1), în cazul proiectelor în care beneficiarul de ajutor de minimis este organizaţie neguvernamentală, cofinanţarea poate fi asigurată atât de beneficiar, cât şi de ONG partener şi sub formă de muncă voluntară, respectiv contribuţie în natură. În acest caz, contribuţia în natură sub formă de muncă voluntară poate constitui până la 100% din totalul contribuţiei proprii eligibile asigurate de solicitant împreună cu partenerii.
    (3) Baza de calcul al preţurilor unitare pentru munca voluntară va lua în considerare datele oficiale cu privire la salariul minim şi mediu pe economie la nivel naţional, în vigoare la data lansării apelului de proiecte. În funcţie de tipul de muncă, două niveluri diferite ale preţurilor vor fi utilizate:a) în cazul muncii administrative/necalificate, va fi luat în considerare salariul minim brut pe economie. De exemplu, conform Hotărârii Guvernului nr. 4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu data de 13 ianuarie 2021, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 2.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 169,333 ore pe lună, reprezentând 13,583 lei/oră;b) în cazul muncii complexe/calificate, va fi luat în considerare salariul mediu brut pe economie. De exemplu, conform Legii bugetului asigurărilor de stat pe anul 2021 nr. 16/2021, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021 este de 5.380 lei lunar pentru un program complet de lucru de 169,333 de ore, în medie pe lună reprezentând 31,772 lei/oră.
    Capitolul VIII Reguli privind cumulul ajutoarelor de minimisArticolul 13(1)
    Pentru a beneficia de sprijin financiar nerambursabil în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis, solicitantul va da, înainte de semnarea contractului de finanţare, o declaraţie pe propria răspundere privind ajutoarele de minimis primite în anul în curs şi în ultimii 2 ani fiscali anteriori încheiaţi - anexa la prezenta schemă.
    (2) În etapa de contractare, furnizorul va acorda ajutorul de minimis sub forma sprijinului financiar nerambursabil după ce va verifica, inclusiv prin introducerea informaţiilor din declaraţia pe propria răspundere a promotorului de proiect în sistemul RegAS, dacă suma totală a ajutoarelor de minimis primite de aceasta pe parcursul unei perioade de 3 ani fiscali - 2 ani fiscali încheiaţi anteriori şi anul fiscal în curs - nu depăşeşte pragul de 200.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru întreprinderile care activează şi în domeniul transporturilor de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, echivalent în lei.(3) În cazul în care valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi/întreprinderi unice pe o perioadă de 3 ani consecutivi - valoarea cumulată pe 2 ani anteriori încheiaţi şi anul în curs, inclusiv valoarea acordată în conformitate cu prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis în anul în curs - depăşeşte pragul de 200.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru întreprinderile care activează şi în domeniul transporturilor de mărfuri în contul terţilor sau contra cost, echivalent în lei, promotorul de proiect nu poate beneficia de prevederile schemei de ajutor de minimis, nici chiar pentru acea fracţiune din ajutor care nu depăşeşte acest plafon, chiar dacă a fost semnat contractul de finanţare.
    Articolul 14Ajutoarele de minimis acordate în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis nu se vor cumula cu alte ajutoare de stat acordate pentru aceleaşi costuri eligibile sau cu ajutoare de stat acordate pentru aceeaşi măsură de finanţare pentru capital de risc, dacă un astfel de cumul ar depăşi intensitatea sau valoarea maximă relevantă a ajutorului de stat stabilită pentru condiţiile specifice ale fiecărui caz de un regulament sau o decizie de exceptare pe categorii adoptată de Comisie. Ajutoarele de minimis care nu se acordă pentru costuri eligibile specifice sau nu sunt legate de aceste costuri pot fi cumulate cu alte ajutoare de stat acordate în temeiul unui regulament de exceptare pe categorii sau al unei decizii adoptate de Comisie.Articolul 15Ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 360/2012 al Comisiei din 25 aprilie 2012 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis acordate întreprinderilor care prestează servicii de interes economic general în limita plafonului de 500.000 euro.
    Articolul 16Ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu prezenta schemă de ajutor de minimis pot fi cumulate cu ajutoarele de minimis acordate în conformitate cu alte regulamente de minimis în limita plafonului de 200.000 euro pe durata a 3 ani fiscali (2 ani fiscali încheiaţi anteriori şi anul fiscal în curs), respectiv 100.000 euro pentru întreprinderile care activează şi în domeniul transporturilor de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.Articolul 17(1) Ajutoarele de minimis se consideră acordate la data semnării contractului de finanţare.(2) În cazul în care operatorul de program constată, ca urmare a introducerii contractelor de finanţare semnate în sistemul RegAS, că nu este respectată condiţia de cumul al ajutoarelor de stat/de minimis, contractul este desfiinţat de plin drept, promotorul de proiect fiind notificat în acest sens.
    Articolul 18Respectarea plafonului de minimis are în vedere o întreprindere/întreprindere unică. Astfel, dacă între întreprinderile care beneficiază de sprijinul prezentei scheme de ajutor de minimis există cel puţin una dintre relaţiile menţionate la definiţia întreprinderii unice de la art. 7 lit. dd), respectivele structuri vor fi tratate ca o singură „întreprindere unică“, iar valoarea ajutorului de minimis acordat tuturor structurilor constituente, cumulat pe o perioadă de 3 ani fiscali, respectiv anul curent şi 2 ani anteriori încheiaţi, împreună cu suma solicitată, nu va depăşi suma de 200.000 euro, respectiv 100.000 euro pentru întreprinderile care efectuează transport de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.Articolul 19Sprijinul financiar nerambursabil acordat în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis nu este transmisibil şi nici nu poate fi transferat de la un proiect la altul.
    Capitolul IX Durata schemeiArticolul 20(1) Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de minimis, în care vor fi acordate ajutoare de minimis, este de la data intrării în vigoare a ordinului ministrului culturii de aprobare a prezentei scheme până la data de 31 decembrie 2023.(2) Plăţile ajutorului de minimis se vor efectua începând cu data solicitării avansului de către beneficiari în baza contractelor de finanţare, fără a depăşi data de 31 decembrie 2024.Capitolul X Bugetul schemeiArticolul 21Finanţarea în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis se efectuează din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii, reprezentând 15% din valoarea totală a sprijinului financiar nerambursabil, şi fonduri ale Mecanismului financiar SEE 2014-2021, reprezentând 85% din valoarea totală a sprijinului financiar nerambursabil.Articolul 22Valoarea totală estimată a bugetului schemei de ajutor de minimis este de 2.000.000 euro, respectiv valoarea estimată de 9.670.000 lei, la cursul mediu anual InforEuro din anul 2020 de 4,835 lei/euro.
    Articolul 23Numărul estimat de beneficiari de ajutor de minimis este de maximum 40.
    Capitolul XI Valoare sprijin financiar nerambursabilArticolul 24(1) Valoarea sprijinului financiar nerambursabil acordat se va încadra în următoarele limite:a) suma minimă este de 50.000 euro pentru fiecare proiect;b)
    suma maximă este de 200.000 euro pentru fiecare proiect.
    (2) Bugetul proiectului se întocmeşte în lei. Fără a aduce atingere prevederilor alin. (3), pentru a estima încadrarea în valoarea sprijinului financiar nerambursabil, solicitantul va lua în considerare cursul InforEuro din luna lansării apelului de proiecte.(3) Ajutorul de minimis acordat în baza prezentei scheme nu va fi mai mic de 50.000 euro şi nu va depăşi pragul de 200.000 euro, raportat la cursul InforEuro din luna semnării contractului de finanţare.(4) Stabilirea cuantumului sprijinului financiar nerambursabil ce va fi acordat se realizează în etapa de contractare, indiferent de suma solicitată la momentul depunerii proiectului.(5) Fără a aduce atingere prevederilor art. 11 alin. (8) şi art. 13 alin. (3) din prezenta schemă de ajutor de minimis, în situaţia în care suma solicitată cu titlu de sprijin financiar nerambursabil depăşeşte pragul de 200.000 euro, raportat la cursul InforEuro din luna semnării contractului de finanţare, diferenţa va constitui cheltuială neeligibilă şi va fi suportată din resurse proprii, altele decât cele aferente cofinanţării/contribuţiei proprii, astfel cum aceasta este definită la art. 7 lit. n) din prezenta schemă de ajutor de minimis.(6) În cadrul unui proiect implementat în parteneriat nu se acceptă ca mai mult de 40% din bugetul total eligibil al proiectului să fie alocat partenerului/partenerilor.
    Capitolul XII Durata proiectelorArticolul 25Proiectele vor avea o durată cuprinsă între 6 luni şi 24 de luni, cu începere de la data menţionată în contractul de finanţare. Perioada de implementare a activităţilor nu poate depăşi data de 30 aprilie 2024.Capitolul XIII EfecteArticolul 26(1) Pornind de la obiectivele Mecanismului financiar SEE 2014-2021, respectiv contribuţia la reducerea disparităţilor economice şi sociale în Spaţiul Economic European şi consolidarea relaţiilor bilaterale dintre statele donatoare şi România, Programul RO-CULTURA încurajează iniţiativele culturale implementate în parteneriat cu entităţi din statele donatoare. România şi statele donatoare sunt angajate să promoveze statul de drept, libertatea de exprimare, înţelegerea reciprocă şi respectarea drepturilor fundamentale. Promovarea diversităţii prin intermediul relaţiilor culturale internaţionale reprezintă o parte importantă a Mecanismului financiar SEE 2014-2021.
    (2) Proiectele finanţate vizează creşterea accesului la cultură prin sprijinirea iniţiativelor culturale despre minoritatea romă. Pentru ca iniţiativele culturale despre minoritatea romă să aibă un impact mai mare sunt încurajate cooperarea culturală şi schimbul cultural dintre organizaţiile din România şi cele din statele donatoare(3) Prin intermediul apelului de proiecte vizat de schema de ajutor de minimis se urmăreşte:a) sprijinirea a 5 iniţiative antreprenoriale vizând cultura romă;b) instruirea a 15 persoane de etnie romă la locul de muncă, astfel cum este definită la art. 7 lit. bb) din prezenta schemă de ajutor de minimis;c) sprijinirea a 40 de activităţi de artă contemporană vizând cultura romă.
    Capitolul XIV Modalitatea de implementare a schemeiArticolul 27(1) Pentru a beneficia de prevederile prezentei scheme de ajutor de minimis, solicitanţii trebuie să înainteze un dosar de finanţare către furnizorul de ajutor de minimis, conţinând cererea de finanţare şi alte documente detaliate în Ghidul solicitantului.(2) Dosarele de finanţare se depun în cadrul apelului de proiecte organizat, ce va fi anunţat pe pagina de internet a programului şi a Unităţii de management a proiectului din cadrul Ministerului Culturii.(3) Implementarea activităţilor aferente proiectului va începe la data menţionată în contractul de finanţare.Capitolul XV Evaluarea, selecţia, precontractarea şi contractarea proiectelor
    Articolul 28(1) Furnizorul este responsabil pentru evaluarea proiectelor inclusiv în baza criteriilor de ajutor de stat şi acordarea sprijinului financiar nerambursabil. În procesul de evaluare, selecţie, precontractare şi contractare se aplică principiile bunei guvernări, transparenţei, egalităţii, eficienţei şi toleranţei zero faţă de corupţie.(2) Proiectele vor fi selectate urmând procedura de evaluare şi selecţie prevăzută în acordul de program şi detaliată în Ghidul solicitantului.(3) Sprijinul financiar nerambursabil va fi acordat în baza clasamentului, inclusiv a listei de rezervă, în limita bugetului alocat apelului de proiecte. Includerea unui proiect pe lista de rezervă nu constituie o garanţie pentru semnarea contractului de finanţare la o dată ulterioară.(4) Proiectele selectate pentru acordarea sprijinului financiar nerambursabil intră în etapa de precontractare, respectiv în etapa de contractare, dacă este cazul.(5) În cazul în care în oricare etapă a procesului de evaluare şi selecţie sau în etapele de precontractare şi contractare se identifică o situaţie de dublă finanţare, proiectul va fi exclus de la finanţare.
    Capitolul XVI Cheltuieli eligibileArticolul 29(1) Cheltuielile eligibile în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis sunt acele cheltuieli care respectă principiile generale privind eligibilitatea cheltuielilor precizate în Regulamentul MFSEE şi acordul de program şi detaliate în Ghidul solicitantului, care se încadrează în una dintre următoarele categorii:a) Costurile de management ale proiectului, reprezentând cheltuieli aferente managementului de proiect, care nu vor depăşi 30% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile directe, includ:(i) cheltuieli cu personalul angajat aferent managementului de proiect, reprezentând salariile şi contribuţiile sociale aferente şi alte costuri legale, cu condiţia ca acestea să corespundă politicii uzuale a promotorului proiectului şi partenerului de proiect cu privire la remuneraţii;(ii) cheltuieli cu deplasarea personalului angajat aferent managementului de proiect;(iii) cheltuieli pentru consultanţă şi expertiză aferente managementului de proiect; (iv) cheltuieli privind onorariile experţilor aferente managementului de proiect; (v) cheltuieli cu amortizarea activelor corporale aferente managementului de proiect;(vi) cheltuieli pentru servicii de traducere şi interpretariat; (vii) cheltuieli cu servicii de audit;(viii) cheltuieli pentru materiale consumabile şi obiecte de inventar aferente managementului de proiect;b) Costurile proiectelor şi activităţilor culturale, reprezentând cheltuieli specifice, includ, dar fără a se limita la:(i) cheltuieli cu personalul necesar implementării proiectului, reprezentând salariile şi contribuţiile sociale aferente şi alte costuri legale, cu condiţia ca acestea să corespundă politicii uzuale a promotorului proiectului şi partenerului de proiect cu privire la remuneraţii;(ii)
    cheltuieli cu deplasarea personalului necesar implementării proiectului;
    (iii) cheltuieli cu onorariile experţilor necesari implementării proiectului (inclusiv contractele de drepturi de autor);(iv) cheltuieli cu deplasarea participanţilor la evenimente, alte tipuri de activităţi asociate cheltuielilor specifice (de exemplu, grupul-ţintă);(v) cheltuieli necesare implementării proiectului;(vi) cheltuieli legate de achiziţia de materiale consumabile şi obiecte de inventar necesare implementării proiectului;(vii) cheltuieli cu lucrări care nu necesită autorizaţie de construire;(viii) cheltuieli cu achiziţia de active corporale şi necorporale necesare atingerii rezultatelor proiectului;
    (ix) cheltuieli cu amortizarea de active corporale necesare atingerii rezultatelor proiectului;(x) cheltuieli cu servicii de asigurare a echipamentelor;(xi) alte cheltuieli necesare implementării proiectului;
    c) Costurile cu publicitatea, reprezentând cheltuieli de informare şi publicitate, care rezultă din respectarea obligaţiilor de identitate vizuală, includ, dar fără a se limita la:(i) cheltuieli pentru elaborarea, prelucrarea şi tipărirea materialelor de vizibilitate;(ii) cheltuieli pentru creare şi mentenanţă website, conform planului de comunicare;(iii) cheltuieli pentru organizarea evenimentelor de promovare;
    (iv) cheltuieli pentru achiziţia de panouri publicitare/placă permanentă;(v) alte cheltuieli de informare şi publicitate care rezultă din respectarea obligaţiilor de identitate vizuală.
    d) Costurile cu personalul, reprezentând cheltuieli aferente contractelor de voluntariat (contribuţie în natură), includ:(i) cheltuieli aferente contractelor de voluntariat (contribuţie în natură) pentru management de proiect;(ii) cheltuieli aferente contractelor de voluntariat (contribuţie în natură) necesare implementării proiectului.e) Costurile cursurilor de formare, reprezentând cheltuieli aferente activităţilor de instruire nonformală, includ, dar fără a se limita la:(i)
    cheltuieli aferente activităţilor de instruire nonformală;
    (ii) cheltuieli cu deplasarea în cadrul activităţilor de instruire nonformală; (iii) cheltuieli cu onorariile experţilor privind activităţile de instruire nonformală.
    f) Costurile cooperării organizaţionale, reprezentând cheltuieli ale partenerilor din statele donatoare, cuprind cheltuielile aferente activităţilor derulate de către entităţile din statele donatoare, conform acordului de parteneriat, cu respectarea tipurilor de cheltuieli aplicabile partenerilor de proiect.g) Costurile administrative, reprezentând cheltuieli indirecte, se referă la plata utilităţilor: energie termică, energie electrică, apă, canalizare, salubritate, gaze naturale; telefon, fax, servicii poştale, curierat rapid şi reţele de comunicaţii; plata salariilor pentru personalul administrativ, de exemplu: femeie de serviciu, paznic, sau servicii administrative, dacă există un contract încheiat pentru pază, curăţenie; chirie sediu. Cheltuielile indirecte sunt acele costuri eligibile care nu pot fi identificate de către promotor ca fiind direct atribuite proiectului, dar care pot fi identificate şi justificate prin sistemul contabil ca fiind angajate în legătură directă cu costurile directe eligibile atribuite proiectului. Acestea nu pot include costuri eligibile directe. Costurile indirecte reprezintă o rată fixă de maximum 15% din costurile directe eligibile cu personalul promotorului de proiect implicat în proiect.h) Cheltuielile neprevăzute se referă la costuri care nu au putut fi identificate în momentul scrierii proiectului, de exemplu schimbare de legislaţie, calamităţi naturale etc. Costurile eligibile vor face parte din cheltuielile eligibile directe, cu excepţia lit. g) „Costurile administrative, reprezentând cheltuieli indirecte“.Cheltuielile neprevăzute reprezintă o rată fixă de maximum 5% din valoarea totală a cheltuielilor directe eligibile.
    (2) Cheltuielile de deplasare pot fi bugetate şi decontate pe bază de sume forfetare, bareme standard de costuri unitare, costuri reale, aşa cum acestea vor fi stabilite prin Ghidul solicitantului pentru apelul de proiecte vizat de prezenta schemă de ajutor de minimis.(3) În cazul în care se achiziţionează active corporale, numai partea de amortizare corespunzătoare duratei proiectului şi ratei reale de utilizare în scopurile proiectului poate fi considerată cheltuială eligibilă.(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în cazul în care activul este o componentă integrală şi necesară pentru atingerea rezultatelor proiectului, întregul preţ de achiziţie al acestuia poate fi eligibil. În această situaţie, beneficiarul are următoarele obligaţii:a) păstrează activul în proprietatea sa pentru o perioadă de cel puţin 5 ani după finalizarea proiectului şi continuă să îl folosească în beneficiul obiectivelor generale ale proiectului pentru aceeaşi perioadă;b) păstrează activul asigurat în mod corespunzător împotriva pierderilor, cum ar fi incendiu, furt sau alte incidente ce pot fi asigurate în mod normal, atât în timpul implementării proiectului, cât şi timp de cel puţin 5 ani după finalizarea proiectului;c) rezervă resurse corespunzătoare pentru întreţinerea activului timp de cel puţin 5 ani după finalizarea proiectului.Sunt eligibile doar cheltuielile de achiziţionare şi amortizare a activelor noi.
    (5) În cazul în care sunt prevăzute lucrări de construcţie care nu necesită autorizaţie de construire, astfel cum sunt definite la art. 7 lit. ee) din prezenta schemă de ajutor de minimis, beneficiarul are următoarele obligaţii:a) dacă prin acţiunile de amenajare s-au realizat lucrări cu caracter provizoriu, în sensul definiţiei de la art. 7 lit. ff) din prezenta schemă de ajutor de minimis, la finalul activităţii/evenimentului, beneficiarul va proceda la demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea iniţială;b) dacă prin acţiunile de amenajare s-au realizat lucrări de tipul igienizărilor şi/sau restructurărilor/renovărilor/reparaţiilor, spaţiul amenajat va fi operaţional şi va fi utilizat numai în conformitate cu obiectivele proiectului pe întreaga perioadă de sustenabilitate a proiectului, astfel cum este prezentată în Ghidul solicitantului.(6) Pentru partenerii de proiect vor fi eligibile doar următoarele tipuri de cheltuieli, indiferent de categorie:a) cheltuieli cu personalul necesar implementării proiectului, reprezentând salariile şi contribuţiile sociale aferente şi alte costuri legale, cu condiţia ca acestea să corespundă politicii uzuale a promotorului proiectului şi partenerului de proiect cu privire la remuneraţii;b) cheltuieli aferente contractelor de voluntariat - doar pentru partenerii din România;c) cheltuieli cu deplasarea personalului;
    d) cheltuieli cu onorariile experţilor;e) cheltuieli cu materiale consumabile şi obiecte de inventar pentru management de proiect;f) cheltuieli cu servicii de închiriere - spaţiu sau echipamente - aferente organizării unor evenimente/expoziţii etc. - doar pentru partenerii din statele donatoare;g) cheltuieli cu servicii de audit ale partenerilor din statele donatoare/cheltuieli aferente raportului întocmit de un ofiţer public independent recunoscut în statul donator - doar pentru partenerii din statele donatoare.
    Articolul 30(1) În cadrul bugetului, taxa pe valoarea adăugată va fi reflectată distinct. Taxa pe valoarea adăugată este eligibilă numai dacă beneficiarul/beneficiarii nu poate/pot recupera TVA.(2) În cadrul proiectului, taxa pe valoarea adăugată poate fi eligibilă în următoarele situaţii:a) dacă solicitantul/partenerul nu este plătitor de TVA, respectiv nu recuperează TVA, cheltuiala cu TVA nerecuperabilă este eligibilă în cadrul proiectului;b) dacă solicitantul/partenerul poate recupera TVA, aceasta este considerată cheltuială neeligibilă în cadrul proiectului;c) dacă TVA poate fi dedusă doar parţial, numai partea care nu poate fi recuperată este eligibilă.(3) În caz de schimbare a metodei de calcul al TVA, în cursul implementării proiectului, se vor ataşa, în mod obligatoriu, declaraţiile privind nedeductibilitatea TVA aferente cheltuielilor efectuate în cadrul proiectului la rapoartele financiare şi se va respecta noua metodă de calcul.
    Articolul 31Respectarea cadrului legal aplicabil MFSEE, a legislaţiei europene şi naţionale relevante pentru toate fazele de implementare şi activităţile proiectului, inclusiv, dar fără a se limita la legislaţia naţională şi europeană privind achiziţiile publice şi/sau procedurile sau instrucţiunile specifice de achiziţii aplicabile beneficiarilor privaţi, alţii decât autorităţile contractante, a Ghidului solicitantului şi a tuturor instrucţiunilor, documentelor şi procedurilor elaborate de operatorul de program în vederea implementării Programului RO-CULTURA şi a proiectelor derulate în cadrul acestuia este obligatorie pe tot parcursul derulării proiectului atât pentru beneficiari, cât şi pentru partenerii de proiect.Articolul 32(1) Următoarele cheltuieli nu sunt eligibile:a) orice cheltuieli efectuate înainte de intrarea în vigoare a contractului de finanţare pentru activităţile prevăzute în proiect;b) costul de achiziţie a bunurilor imobiliare şi a terenului neconstruit;c) costul de achiziţie a bunurilor culturale mobile;d)
    dobânzi aferente datoriilor, cheltuieli aferente serviciului datoriei şi penalităţi de întârziere;
    e) cheltuieli legate de tranzacţiile financiare şi de alte costuri pur financiare, cu excepţia serviciilor financiare prevăzute în contractul de finanţare;f) provizioanele pentru pierderi sau datorii viitoare;g) pierderi din cursul de schimb valutar;h) TVA-ul recuperabil;i) costuri care sunt acoperite din alte surse;j) amenzi, penalităţi şi cheltuieli de judecată;
    k) cheltuieli excesive şi imprudente;l) cheltuieli privind realizarea de lucrări pentru care este necesară obţinerea autorizaţiei de construire.
    (2) Cheltuielile neeligibile vor fi suportate integral de către promotorul de proiect sau de către partenerii de proiect, după caz.
    Capitolul XVII Reguli privind raportarea şi monitorizarea ajutorului de minimisArticolul 33Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor de minimis acordate în baza prezentei scheme se fac în conformitate cu legislaţia Uniunii Europene şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007.Articolul 34Furnizorul de ajutor de minimis şi beneficiarul de ajutor de minimis păstrează evidenţa detaliată a ajutoarelor acordate în baza prezentei scheme pe o durată de 10 ani de la data la care ultima alocare specifică a fost acordată în baza schemei. Această evidenţă trebuie să conţină toate informaţiile necesare pentru a demonstra respectarea condiţiilor impuse de legislaţia europeană în domeniul ajutorului de stat.Articolul 35(1) Furnizorul are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele de minimis acordate, aflate în derulare, şi de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condiţiilor impuse prin prezenta schemă de ajutor de minimis.(2) Furnizorul are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzute de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de minimis la nivel naţional.(3) În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către furnizor, Consiliul Concurenţei poate să solicite date şi informaţii suplimentare şi, după caz, să facă verificări la faţa locului.
    (4) În cazul în care furnizorul nu are date definitive privind valoarea ajutorului de minimis, acesta va transmite valori estimative.(5) Erorile constatate de furnizor şi corecţiile legale, anulările, recalculările, recuperările, rambursările etc. se raportează până la data de 31 martie a anului următor anului de raportare.
    Articolul 36Pe baza unei cereri scrise, furnizorul va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condiţiilor acestei scheme de ajutor de minimis.Articolul 37Modul de utilizare a sprijinului financiar nerambursabil potrivit prezentei scheme de ajutor de minimis este supus controlului furnizorului, precum şi al autorităţilor publice cu atribuţii de audit şi control în domeniul fondurilor nerambursabile.
    Capitolul XVIII Recuperarea ajutorului de minimisArticolul 38(1) Stoparea şi recuperarea ajutoarelor acordate se realizează de către furnizorul schemei de ajutor de minimis, conform prevederilor OUG nr. 77/2014, Ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 386/2020 pentru punerea în aplicare a Instrucţiunilor privind procedura de calculare a dobânzii în cazul ajutorului de stat sau de minimis care trebuie rambursat sau recuperat şi ale Normelor metodologice privind stoparea/recuperarea ajutorului de stat/de minimis acordat în cadrul schemelor de ajutor de stat/de minimis gestionate de Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii, aprobate prin Ordinul ministrului culturii nr. 2.738/2020.(2) Ajutorul de minimis se va recupera integral:a) în cazul în care sunt încălcate condiţiile specifice legislaţiei de minimis prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, cu modificările şi completările ulterioare;b) în cazul în care, ulterior încheierii contractului de finanţare, se constată neconcordanţe între starea de fapt şi cele declarate de către beneficiar în dosarul de finanţare, inclusiv, dar fără a se limita la neîndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a beneficiarului, partenerilor şi proiectului/activităţilor;c) în cazul în care este încălcată interdicţia privind cesiunea contractului de finanţare;
    d) în orice altă situaţie în care se impune această măsură.
    (3) Furnizorul poate decide recuperarea parţială a ajutorului de minimis, în limita sumei utilizate abuziv, dacă, în urma analizei efectuate, constată că au fost încălcate alte condiţii decât cele prevăzute la alin. (2).(4) Ajutorul de minimis care trebuie recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii ajutorului până la data recuperării acestuia.(5) Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită prin Regulamentul (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, respectiv rata dobânzii publicată de Comisia Europeană în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi, cu titlu de informare, pe pagina de internet a Direcţiei generale concurenţă a Comisiei Europene, în vigoare la data la care ajutorul care trebuie rambursat sau recuperat a fost pus la dispoziţia beneficiarului pentru prima dată, la care se adaugă 100 de puncte de bază.(6) Rata dobânzii aplicabile este rata în vigoare la data la care ajutorul de stat utilizat abuziv a fost pus la dispoziţia beneficiarului - data efectuării plăţii avansului şi/sau prefinanţărilor. Rata dobânzii se aplică de-a lungul întregii perioade până la data recuperării sau rambursării integrale. În cazul în care trec mai mult de 12 luni de la data la care ajutorul în cauză a fost pus la dispoziţia beneficiarului pentru prima dată şi până la data recuperării sau rambursării acestuia, rata dobânzii se recalculează la intervale de 12 luni, având ca bază rata în vigoare în momentul recalculării.(7) Rata dobânzii prevăzută la alin. (6) se aplică pe o bază compusă până la data recuperării sau rambursării ajutorului. Dobânzile acumulate pe parcursul anului precedent produc dobânzi în fiecare an următor.(8) Această dobândă va fi calculată începând cu data efectuării plăţii avansului sau prefinanţărilor, după caz, până la data recuperării integrale a fracţiei de sumă/sumei totale utilizate abuziv. În cazul în care dobânda nu a putut fi recuperată în anul anterior, aceasta va fi purtătoare de dobândă, fiind aplicabil principiul capitalizării.(9) Furnizorul emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de minimis acordate. Aceste decizii au caracter de titlu executoriu.
    Capitolul XIX Reguli privind transparenţaArticolul 39Prezenta schemă de ajutor de minimis va fi publicată integral pe pagina de internet a furnizorului, www.umpcultura.ro, şi a programului, www.ro-cultura.ro.
    Articolul 40În cazul în care solicitantul este eligibil pentru a primi finanţare în cadrul prezentei scheme de ajutor de minimis şi este selectat pentru finanţare în urma procesului de evaluare, furnizorul comunică în scris beneficiarului de ajutor de minimis cuantumul maxim al ajutorului ce poate fi acordat şi caracterul acestuia, făcând referire expresă la Regulamentul (UE) nr. 1.407/2013, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 41Anexa „Declaraţia întreprinderii/întreprinderii unice privind cumulul ajutoarelor de stat/de minimis face parte integrantă din prezenta schemă de ajutor de minimis.
    ANEXĂla schemăDECLARAŢIAîntreprinderii/întreprinderii unice privind cumulul ajutoarelor de stat/de minimisSubsemnatul <numele reprezentantului legal/persoanei împuternicite, astfel cum acesta apare în BI/CI>, posesor al BI/CI seria <......> nr. <............>, eliberat(ă) de <...............>, CNP <......>, având <funcţia> în cadrul <denumirea organizaţiei>, în calitate de solicitant al proiectului <titlu proiect>, cunoscând că falsul în declaraţii este pedepsit de legea penală, declar pe propria răspundere următoarele:<Denumirea organizaţiei> este întreprindere unică:DA [ ]
    NU [ ]
    Dacă DA, bifaţi relaţia/relaţiile în care se încadrează:[ ] o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;[ ] o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere al celeilalte întreprinderi;[ ] o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;[ ] o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.Întreprinderile care întreţin, prin intermediul uneia sau mai multor întreprinderi, oricare dintre relaţiile menţionate mai sus sunt considerate întreprinderi unice.Dacă se bifează cel puţin una dintre relaţiile de mai sus, menţionaţi denumirile entităţilor care constituie întreprinderea unică:..........................................................................................................................................................................................................................................................................................Activităţile pentru care solicit finanţarea fac obiectul altui ajutor de minimis/de stat în cadrul altor programe/subprograme cu finanţare publică nerambursabilă.DA [ ]NU [ ]Dacă se bifează DA, detaliaţi:..........................................................................................................................................................................................................................................................................................În ultimii 3 (trei) ani fiscali, inclusiv anul în curs, am beneficiat de ajutoare de minimis sau de stat, individual sau cumulativ cu celelalte întreprinderi împreună cu care constituim o întreprindere unică în conformitate cu definiţia din schemă.DA [ ]
    NU [ ]
    Dacă se bifează DA, completaţi tabelul de mai jos^1:^1 Se va completa în mod obligatoriu, chiar dacă organizaţia nu este întreprindere unică şi nu se încadrează la niciuna dintre cele patru relaţii care definesc întreprinderea unică, dacă organizaţia solicitantă a beneficiat de ajutor de stat/de minimis în ultimii 3 ani fiscali, inclusiv anul în curs.
    Nr. crt.Beneficiarul ajutorului de minimis sau de stat (pentru toate întreprinderile care constituie întreprindere unică)Tip ajutor (de minimis/ de stat)Anul acordării ajutoruluiFurnizorul de ajutorProgramul prin care s-a beneficiat de finanţareCuantumul ajutorului acordat (euro)
    DenumireCUI/CIF
    1
    2
    3
    Declar pe propria răspundere că toate informaţiile furnizate şi consemnate în prezenta declaraţie sunt corecte şi complete şi înţeleg că orice omisiune sau incorectitudine în prezentarea informaţiilor în scopul de a obţine avantaje pecuniare este pedepsită conform legii.Semnătură electronică
    ----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!