Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (11.05.2021), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 33 din 28 aprilie 2021pentru modificarea şi completarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 459 din 29 aprilie 2021Data intrării în vigoare 29-04-2021

    Având în vedere necesitatea creşterii gradului de protecţie a cetăţenilor români care lucrează în străinătate, inclusiv prin asigurarea aceluiaşi nivel de protecţie, indiferent dacă aceştia apelează la serviciile unui agent de plasare a forţei de muncă român sau la serviciile unui furnizor de servicii de plasare stabilit pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene care desfăşoară, pe teritoriul României, activităţi de mediere şi plasare a forţei de muncă, întrucât această categorie de cetăţeni pot deveni vulnerabili în demersul lor de a-şi găsi un loc de muncă în afara graniţelor ţării, prin intermediari care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a media şi plasa forţă de muncă în străinătate şi care nu îi informează cu privire la condiţiile de muncă pe care urmează să le aibă în statul de destinaţie şi nu iau măsurile legale pentru a se asigura că le sunt respectate drepturile pe care le au ca lucrători în acel stat,având în vedere faptul că aceste situaţii pot avea consecinţe negative asupra siguranţei şi integrităţii acestor persoane, putând conduce la situaţii de trafic de persoane în scopul exploatării prin muncă şi chiar la decese,luând în considerare numărul mare de sesizări primite la nivelul autorităţilor române şi al misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României cu privire la situaţii de plasare ilegală a forţei de muncă în străinătate,pentru considerentele expuse mai sus apreciem că neadoptarea în regim de urgenţă a acestor măsuri va conduce la perpetuarea riscurilor la care sunt expuşi în special lucrătorii sezonieri, în contextul în care activitatea sezonieră a început şi un număr mare de cetăţeni români pleacă în această perioadă în străinătate pentru a presta acest tip de activitate,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
    Articolul ILegea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 25 martie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 3, litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:c) mediere - activitatea prin care se realizează punerea în legătură a angajatorului străin cu persoana care are domiciliul în România şi se află în căutarea unui loc de muncă, în vederea stabilirii unui raport de muncă, astfel cum este definit de legislaţie, în contractele colective de muncă sau de practicile în vigoare în fiecare stat membru, luând în considerare jurisprudenţa Curţii de Justiţie;2. La articolul 4, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Pentru lucrătorii sezonieri, anterior încheierii acordurilor, înţelegerilor, tratatelor sau convenţiilor prevăzute la alin. (1), partea română negociază inclusiv clauze referitoare la condiţiile de cazare pe care ar trebui să le ofere angajatorii, respectând normele naţionale din statul de primire, şi la acordarea unei indemnizaţii pentru asigurarea hranei zilnice, pe perioada în care lucrătorii sezonieri îşi desfăşoară efectiv activitatea, precum şi la decontarea cheltuielilor de transport dus-întors către domiciliul din România.3. Articolul 5^1 se abrogă.
    4. Titlul capitolului II se modifică şi va avea următorul cuprins:Activitatea agenţilor de plasare a forţei de muncă şi a furnizorilor de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate5. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 6(1) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă desfăşoară activităţi de mediere a cetăţenilor români, cu domiciliul în România, care solicită să lucreze pe baza ofertelor ferme de locuri de muncă transmise din străinătate de către persoane juridice sau fizice, în calitate de angajatori.(2) Interpunerea altor categorii de intermediari între agentul de plasare sau furnizorul de servicii de plasare a forţei de muncă, persoana mediată şi angajatorul străin este interzisă.6.
    La articolul 8, alineatele (4) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins: (4) Pentru medierea cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă încheie cu solicitanţii locurilor de muncă contracte de mediere în formă scrisă, cu includerea elementelor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a) şi d)-ş), al căror conţinut este stabilit prin Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001, cu modificările şi completările ulterioare.(5) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă efectuează în mod gratuit activităţi de mediere a cetăţenilor români în vederea angajării în străinătate, fără perceperea de la aceştia de comisioane, tarife sau taxe.
    7. La articolul 11 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:d) asigurarea de sănătate pe perioada contractuală sau angajamentul că angajatorul lucrătorului sezonier încheie pentru acesta asigurarea de sănătate pe perioada contractuală.8. La articolul 11, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: (5) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura includerea elementelor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi d)-ş), respectiv alin. (2)-(4) în situaţia lucrătorilor sezonieri, în contractul de mediere şi în contractul individual de muncă sau, după caz, în documentul echivalent acestuia pentru statele prevăzute la art. 12 alin. (2), încheiat între angajatorul străin şi lucrătorul cetăţean român, cu respectarea legislaţiei statului pe teritoriul căruia urmează să fie angajat.
    9. La articolul 11, după alineatul (5) se introduc trei noi alineate, alineatele (6)-(8), cu următorul cuprins:(6) În cazul în care deplasarea lucrătorilor către acelaşi loc de muncă din statul de destinaţie se efectuează în grupuri mai mari de 10 persoane, agentul de plasare a forţei de muncă şi furnizorul de servicii de plasare a forţei de muncă are obligaţia organizării transportului prin persoane juridice autorizate să efectueze transport internaţional de persoane. (7) Agenţii de plasare a forţei de muncă şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a se asigura că, anterior deplasării acestora, lucrătorii plasaţi la muncă în străinătate deţin toate documentele necesare accesului în statul de destinaţie.(8) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a se asigura că lucrătorii plasaţi la muncă în străinătate deţin toate informaţiile referitoare la condiţiile speciale de intrare în statul de destinaţie, respectiv la regulile speciale care trebuie respectate, conform legislaţiei statului de destinaţie, în condiţiile existenţei unui risc epidemiologic.10. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 12(1)
    Pentru statele în care contractele individuale de muncă se încheie, potrivit legislaţiei aplicabile în statul respectiv, în formă scrisă, agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura încheierea acestora de către părţi atât în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, cât şi în limba română, precum şi punerea la dispoziţia lucrătorului român a acestui contract, înainte de plecarea acestuia din România.
    (2) Pentru statele în care forma de angajare nu se realizează prin încheierea unui contract de muncă, agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a asigura comunicarea şi punerea la dispoziţia lucrătorului cetăţean român, înainte de plecarea acestuia din România, a documentului echivalent contractului de muncă potrivit legislaţiei statului de destinaţie, atât în limba română, cât şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul.(3) Agenţii de plasare, respectiv furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a păstra la sediul social, respectiv la sediul permanent din România contractul de mediere, precum şi câte o copie, în limba română şi în limba statului în care se află stabilit sau îşi desfăşoară activitatea angajatorul, a contractului individual de muncă, semnat de părţi conform alin. (1), sau, după caz, un exemplar al documentului prevăzut la alin. (2), pentru o perioadă de 3 ani de la data încheierii acestora, şi de a le pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, cu ocazia controlului.(4) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a transmite inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi au sediul social agenţii, respectiv inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială furnizorii de servicii îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României o notificare privind plasarea forţei de muncă, cu cel puţin 5 zile lucrătoare anterioare plecării din ţară a persoanelor plasate la muncă în străinătate.(5) Notificarea prevăzută la alin. (4) cuprinde următoarele elemente: statul de destinaţie, denumirea şi adresa sediului social al angajatorului străin, adresa locaţiilor în care urmează să se presteze activitatea, numărul lucrătorilor români care urmează să plece din ţară, datele de identificare ale acestora, activitatea pe care urmează să o presteze, data la care se efectuează deplasarea, locaţia de unde se efectuează deplasarea, condiţiile de realizare a transportului şi datele de identificare ale operatorului de transport.(6) Transmiterea notificării prevăzute la alin. (4) la inspectoratul teritorial de muncă se realizează prin orice mijloc de comunicare scrisă, inclusiv prin e-mail.(7) Notificarea prevăzută la alin. (4) se repartizează de către conducătorul inspectoratului teritorial de muncă direct compartimentelor cu atribuţii de control care valorifică informaţiile primite în acţiunile de control.
    11. La articolul 13, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 13(1) Agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă au obligaţia de a transmite lunar inspectoratului teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea, până la data de 5 a lunii următoare, situaţia privind contractele de mediere încheiate şi persoanele angajate în străinătate, conform modelului stabilit prin normele metodologice de aplicare a legii.12. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 15În cazurile în care misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României sunt sesizate de către cetăţenii români angajaţi în străinătate cu privire la încălcarea legislaţiei aplicabile în materie de dreptul muncii şi a clauzelor contractului individual de muncă sau, după caz, a documentului echivalent acestuia pentru statele prevăzute la art. 12 alin. (2), încheiate cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (5), acestea transmit sesizările respective autorităţilor locale competente ale statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea angajatorul.
    13. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 16În cazul plasării în străinătate a unor cetăţeni români fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 11 alin. (2) şi art. 12, agenţii de plasare şi furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă sunt obligaţi să suporte costurile aferente repatrierii cetăţenilor români în cauză, în baza documentelor justificative.14. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 17În cazul plasării în străinătate a unor cetăţeni români care, după semnarea contractului de mediere, nu îşi respectă obligaţiile ce decurg din acestea, lucrătorii sunt obligaţi să achite contravaloarea cheltuielilor efectuate de agentul de plasare sau de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă, în baza documentelor justificative, fără ca această sumă să depăşească 200 euro/lucrător.15. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 18Controlul îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 8-13 şi al activităţii desfăşurate de agenţii de plasare a forţei de muncă şi de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă se realizează de inspectorii de muncă.16. La articolul 19, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 19(1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează:a) efectuarea de către agenţii de plasare a forţei de muncă sau de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate a activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 6, cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;b)
    efectuarea de către agenţii de plasare a forţei de muncă a activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1), cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei;
    c) efectuarea de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate a activităţii de plasare pe teritoriul României, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (2), cu amendă de la 20.000 lei la 30.000 lei;d) efectuarea de către agenţii de plasare a forţei de muncă sau de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate a activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (4), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;e) efectuarea de către agenţii de plasare a forţei de muncă sau de către furnizorii de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate a activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (5), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei; f) încălcarea prevederilor art. 10, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;g) încălcarea prevederilor art. 11, cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare alineat încălcat;h) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (1) şi (2), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru fiecare lucrător cu privire la care obligaţia a fost încălcată;
    i) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (3), cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;j) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (4), cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei;k) încălcarea prevederilor art. 12 alin. (5), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;l) exercitarea activităţii de mediere în vederea angajării cetăţenilor români în străinătate de către alte persoane juridice sau de către persoane fizice, în afara agenţilor de plasare sau furnizorilor de servicii de plasare a forţei de muncă în străinătate, cu amendă de la 25.000 lei la 40.000 lei;m) netransmiterea situaţiei lunare, în condiţiile prevăzute la art. 13 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei.
    Articolul II(1) Prevederile art. I pct. 16 intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 156/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică până la data intrării în vigoare a prevederilor care stabilesc şi sancţionează contravenţiile, astfel cum sunt modificate şi completate prin prezenta ordonanţă de urgenţă.Articolul IIILegea nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 227 din 25 martie 2019, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    Articolul IV(1) Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează corespunzător în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.(2) Până la data intrării în vigoare a normelor prevăzute la alin. (1) se aplică prevederile din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 384/2001, cu modificările şi completările ulterioare.
    PRIM-MINISTRU
    FLORIN-VASILE CÎŢU
    Contrasemnează:
    Ministrul muncii şi protecţiei sociale,
    Raluca Turcan
    p. Ministrul afacerilor externe,
    Cornel Feruţă,

    secretar de stat
    Bucureşti, 28 aprilie 2021.Nr. 33.----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!