Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (11.05.2021), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
LEGE nr. 114 din 28 aprilie 2021privind unele măsuri în domeniul justiţiei în contextul pandemiei de COVID-19
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 29 aprilie 2021Data intrării în vigoare 02-05-2021

    Parlamentul României adoptă prezenta legeCapitolul I Dispoziţii generaleArticolul 1(1)
    Prezenta lege reglementează posibilitatea luării/dispunerii unor măsuri necesare funcţionării justiţiei ca serviciu public în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19.
    (2) Măsurile reglementate de prezenta lege se pot dispune numai din motive generate de pandemia de COVID-19.
    Articolul 2(1) Dacă, din motive generate de pandemia de COVID-19, activitatea de judecată la nivelul unei judecătorii sau unui tribunal este grav afectată, colegiul de conducere al instanţei respective sau preşedintele curţii de apel, în situaţiile în care, din motive obiective, colegiul de conducere al instanţei respective nu se poate întruni, poate propune colegiului de conducere al curţii de apel în circumscripţia căreia funcţionează judecătoria sau tribunalul, după caz, fie restrângerea activităţii de judecată a uneia sau mai multor secţii ale respectivei instanţe, fie restrângerea activităţii de judecată a întregii instanţe. Dispoziţiile art. 49 alin. (2^1) şi (2^2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.(2) Colegiul de conducere al curţii de apel, primind propunerea motivată formulată în condiţiile prevederilor alin. (1), se pronunţă în termen de maximum 48 de ore de la primirea acesteia.(3) La termenul fixat potrivit prevederilor alin. (2), colegiul de conducere al curţii de apel:a) aprobă propunerea de restrângere a activităţii de judecată, dacă aceasta este apreciată ca fiind întemeiată, ţinând seama de următoarele criterii:1. numărul de judecători aflaţi în carantină sau în izolare ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2 ori, după caz, a diagnosticării cu COVID-19, repartizarea pe secţii a acestora, numărul de judecători care îşi desfăşoară efectiv activitatea la instanţa vizată, gradul de ocupare a schemei posturilor de judecător la nivelul instanţei vizate/secţiilor acesteia, volumul de cauze pe judecător la nivelul instanţei/secţiilor acesteia, posibilitatea desemnării în condiţiile prevederilor art. 41 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a unor judecători de la alte secţii în completul de judecată;
    2. numărul personalului din categoria personalului auxiliar de specialitate şi celui conex aflat în carantină sau în izolare ca urmare a unei suspiciuni de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2 ori, după caz, a diagnosticării cu COVID-19;
    b) respinge propunerea de restrângere a activităţii de judecată dacă aceasta nu este apreciată ca fiind întemeiată prin raportare la criteriile prevăzute la lit. a).
    (4) Asupra propunerii formulate în condiţiile prevederilor alin. (1), colegiul de conducere al curţii de apel se pronunţă printr-o hotărâre motivată care se comunică de îndată instanţei vizate şi Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârea colegiului de conducere al curţii de apel prin care se aprobă propunerea de restrângere a activităţii de judecată se publică pe site-ul curţii de apel, pe site-ul instanţei vizate din cadrul portalului instanţelor de judecată http://portal.just.ro, precum şi, în extras, pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii şi produce efecte de la data publicării pe portalul instanţelor de judecată sau de la o dată ulterioară prevăzută în cuprinsul ei.(5) Măsura restrângerii activităţii de judecată poate fi dispusă pe o durată de cel mult 14 zile. Înainte de încetarea măsurii, colegiul de conducere al curţii de apel va analiza dacă se impune prelungirea acesteia, putând solicita orice informaţii necesare în acest sens de la colegiul de conducere al instanţei vizate. Prelungirea măsurii restrângerii activităţii de judecată de către colegiul de conducere al curţii de apel se poate dispune pe o nouă perioadă de cel mult 14 zile, la propunerea motivată a colegiului de conducere al instanţei respective, în condiţiile prevederilor alin. (3) lit. a).(6) În cazul restrângerii activităţii de judecată şi pe durata acesteia, la judecătoria, tribunalul sau, după caz, la secţia/secţiile vizată/vizate de măsura restrângerii, activitatea de judecată va continua în următoarele cauze:a) în materie civilă: în cauzele de urgenţă deosebită stabilite de colegiul de conducere al curţii de apel prin hotărârea prevăzută la alin. (4) teza a II-a. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale curţilor de apel cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata restrângerii activităţii de judecată;
    b) în materie penală, în procesele penale aflate în curs pe rolul instanţelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară: în cauzele în care urgenţa se justifică prin scopul instituirii stării de alertă, în cauzele privind infracţiunile flagrante, cele în care au fost dispuse măsuri preventive, cele privind contestaţii la executare în cauzele cu persoane private de libertate, cele referitoare la contestaţii împotriva măsurilor asigurătorii, cele privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cele ce cuprind măsuri de protecţie a victimelor şi a martorilor, cele privind aplicarea provizorie a măsurilor de siguranţă cu caracter medical, cele privind infracţiuni contra securităţii naţionale, cele privind acte de terorism, precum şi în alte cauze de urgenţă deosebită stabilite de colegiul de conducere al curţii de apel prin hotărârea prevăzută la alin. (4) teza a II-a. Dispoziţiile lit. a) teza a II-a rămân aplicabile.
    (7) În alte cauze decât cele prevăzute la alin. (6) judecata se amână de drept pe durata restrângerii activităţii de judecată, fără a fi necesară emiterea unei încheieri în acest scop. În termen de 10 zile de la încetarea restrângerii activităţii de judecată, judecătorul sau instanţa de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură.(8) Dispoziţiile alin. (1)-(7) sunt aplicabile în mod corespunzător şi pentru restrângerea activităţii de judecată a uneia sau mai multor secţii ale unei curţi de apel, asupra propunerii motivate formulate de preşedintele instanţei respective urmând a se pronunţa colegiul de conducere al acesteia.(9) În baza hotărârii colegiului de conducere al curţii de apel prin care se aprobă restrângerea activităţii de judecată, preşedintele instanţei vizate poate adopta măsuri temporare de reorganizare a activităţii compartimentelor auxiliare din cadrul acesteia, precum mutarea temporară a personalului în cadrul secţiilor şi compartimentelor auxiliare ale instanţei, restrângerea activităţii directe cu publicul desfăşurată la nivelul compartimentelor arhivă şi registratură, ori alte asemenea măsuri de natură organizatorică sau administrativă.(10) Pentru reducerea riscului de infectare cu coronavirusul SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţelor de judecată, preşedinţii acestora pot lua şi preventiv măsurile de natură organizatorică sau administrativă prevăzute la alin. (9).
    Capitolul II Dispoziţii aplicabile cauzelor civileArticolul 3(1) În cauzele civile, când este posibil, cu acordul părţilor, instanţele judecătoreşti pot hotărî ca şedinţele de judecată să se desfăşoare prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală care permit verificarea identităţii părţilor şi garantează securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii, dispunând măsurile necesare în acest scop.(2) Citaţia va cuprinde menţiunea că şedinţa de judecată se va desfăşura prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală, intervalul orar orientativ al strigării cauzei, precum şi modalitatea tehnică de acces şi de autentificare. Când este cazul, părţile vor fi înştiinţate şi telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace ce asigură transmiterea înştiinţării şi confirmarea primirii acesteia despre desfăşurarea şedinţei de judecată prin mijloace de telecomunicaţie audiovizuală, chiar dacă au termenul în cunoştinţă.(3) Dacă este posibil, la solicitarea instanţei învestite cu soluţionarea cauzei, instanţa în a cărei circumscripţie este situată localitatea în care se află părţile, reprezentanţii părţilor sau alţi participanţi la proces asigură, cu acordul acestora, echipamentele audiovideo necesare participării lor la şedinţele de judecată prin mijloacele prevăzute la alin. (1) şi procedează la identificarea persoanelor menţionate, cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, printr-un judecător desemnat de preşedintele instanţei. Instanţa care asigură echipamentele este o instanţă egală în grad cu instanţa învestită cu soluţionarea cauzei sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad. În acest caz, încheierile de şedinţă specifice procedurii comisiei rogatorii nu se întocmesc.(4) Cel care asistă sau reprezintă partea, traducătorul sau interpretul poate participa la şedinţa de judecată desfăşurată prin mijloacele prevăzute la alin. (1), chiar fără a fi prezent fizic lângă parte.
    Articolul 4(1) Pentru judecarea proceselor, instanţele judecătoreşti, ţinând seama de împrejurări, pot fixa termene scurte, inclusiv de la o zi la alta sau chiar în aceeaşi zi.(2) Lista proceselor întocmită pentru fiecare şedinţă de judecată va cuprinde, de regulă, şi intervalele orare orientative pentru strigarea fiecărei cauze în parte, citaţia cuprinzând menţiunea corespunzătoare. Când este posibil, judecătorul fixează şi intervalul orar orientativ pentru primul termen de judecată.Articolul 5(1) Când este posibil, instanţele judecătoreşti procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poştă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Tot astfel, instanţa va putea, în tot cursul procesului, să solicite părţilor datele necesare pentru comunicarea actelor de procedură în aceleaşi condiţii.(2) Când este posibil, cererile de chemare în judecată, căile de atac, precum şi orice alte acte de procedură adresate instanţei, pentru care legea prevede condiţia formei scrise şi care nu se depun direct în şedinţă, se transmit prin mijloace electronice.
    (3) Când este posibil, părţile vor fi înştiinţate telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace ce asigură transmiterea înştiinţării şi confirmarea primirii acesteia despre pronunţarea hotărârilor judecătoreşti prin modalităţile prevăzute de lege. Dispoziţiile privind comunicarea hotărârilor judecătoreşti, potrivit legii, rămân aplicabile.
    Articolul 6Amânarea judecării cauzelor poate fi dispusă la cerere, în situaţia în care partea interesată se află în izolare, în carantină sau este spitalizată, potrivit legii, în contextul pandemiei de COVID-19. Când instanţa respinge cererea de amânare a judecăţii în considerarea necesităţii de a soluţiona cauza, va amâna, la cererea părţii sau din oficiu, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.Articolul 7În aplicarea dispoziţiilor art. 147 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, atunci când este posibil, dosarul cauzei se trimite instanţei delegate în format electronic. Împiedicarea funcţionării instanţei este adusă la cunoştinţă prin afişare la sediul instanţei, precum şi prin publicare pe portalul instanţelor de judecată http://portal.just.ro şi pe site-ul Ministerului Justiţiei.Articolul 8
    Când este posibil, prin grija instanţei, şedinţele de judecată publice se transmit în direct, prin mijloace audiovideo care garantează securitatea, integritatea şi calitatea transmisiunii, pe portalul instanţelor de judecată. Dispoziţiile art. 213 din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile.
    Articolul 9Dispoziţiile titlului X al cărţii a VI-a din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în considerare dobânzile, cheltuielile de judecată şi alte venituri accesorii, nu depăşeşte suma de 50.000 lei la data sesizării instanţei.Articolul 10În cursul executării silite, când este posibil, executorii judecătoreşti procedează la comunicarea actelor de procedură în format electronic, potrivit legii.Articolul 11(1) Activitatea de judecată, de executare silită, precum şi activitatea profesiilor din domeniul justiţiei se desfăşoară, în continuare, cu observarea regulilor de disciplină sanitară stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu, urmărindu-se cu prioritate asigurarea prevenţiei şi reducerea riscului de îmbolnăvire.(2) Instanţa veghează la desfăşurarea în condiţii optime a procedurii, cu respectarea principiilor fundamentale şi a celorlalte reguli aplicabile procesului civil.
    Capitolul III Dispoziţii aplicabile cauzelor penaleArticolul 12În cauzele penale, acordul de comunicare a actelor procedurale prin poştă electronică se prezumă, iar organele judiciare vor solicita, acolo unde este cazul, de urgenţă, telefonic, indicarea adreselor de poştă electronică pentru comunicarea respectivelor acte. Dacă, din motive obiective, comunicarea prin poştă electronică nu se poate realiza, se vor folosi celelalte mijloace de comunicare prevăzute de Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare.Articolul 13(1) Dacă organul judiciar apreciază că aceasta nu aduce atingere bunei desfăşurări a procesului ori drepturilor şi intereselor părţilor, persoanele private de libertate, altele decât cele aflate în arest la domiciliu, sunt audiate prin videoconferinţă la locul de deţinere, fără a fi necesar acordul acestora.(2) Audierea altor persoane decât cele prevăzute la alin. (1) se poate face şi prin videoconferinţă, la locul unde se află, cu acordul acestora. Această posibilitate le va fi adusă la cunoştinţă cu ocazia primei audieri sau, după caz, printr-o înştiinţare comunicată telefonic, prin e-mail sau prin alte asemenea mijloace care asigură transmiterea înştiinţării şi confirmarea primirii, persoana fiind întrebată dacă îşi manifestă acordul în acest sens. În vederea audierii prin videoconferinţă, persoana se citează chiar dacă are termen în cunoştinţă. Citaţia va cuprinde şi menţiunea că audierea se face prin videoconferinţă, modalitatea în care se va realiza aceasta, data, precum şi ora sau, după caz, intervalul orar în care va avea loc audierea, precum şi precizarea faptului că persoana citată este obligată să respecte solemnitatea şedinţei de judecată.(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2) videoconferinţa se realizează printr-un mijloc de telecomunicaţie audiovizuală care permite verificarea identităţii părţilor şi garantează securitatea, integritatea, confidenţialitatea şi calitatea transmisiunii. Înregistrarea audierii este obligatorie.(4) Dispoziţiile alin. (2) nu se aplică în cazul audierii în cursul urmăririi penale şi nici la judecarea cauzelor cu inculpaţi minori, a celor referitoare la reabilitarea judecătorească şi nici atunci când instanţa de judecată declară şedinţa de judecată ca nepublică.Articolul 14Dacă din motive generate de pandemia de COVID-19 un parchet este împiedicat să funcţioneze, la sesizarea prim-procurorului acestuia ori a procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau din oficiu, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate dispune trimiterea uneia sau mai multor cauze la un parchet egal în grad, dacă măsura se impune în interesul rezolvării acestora.
    Articolul 15Dacă din motive generate de pandemia de COVID-19 o instanţă de judecată este împiedicată să îşi continue activitatea, la cererea procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se desemnează o altă instanţă de acelaşi grad care să preia soluţionarea cauzelor pentru care se solicită acest lucru, dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător. Atunci când este posibil, dosarul cauzei se trimite în format electronic instanţei desemnate.
    Capitolul IV Dispoziţii tranzitorii şi finaleArticolul 16Utilizarea la nivelul autorităţii judecătoreşti a semnăturii electronice şi a documentelor electronice se face în condiţiile legii.Articolul 17La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:a)
    alineatele (2)-(5) ale art. 73 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 14 mai 2020, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare;
    b) articolul 62 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, cu modificările şi completările ulterioare.
    Articolul 18(1) Dispoziţiile art. 1-15 se aplică pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru o perioadă de 30 de zile de la încetarea acesteia.(2) Dispoziţiile art. 3-8, 10 şi 11 sunt aplicabile şi proceselor şi executărilor silite începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi.
    Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.
    PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
    LUDOVIC ORBAN
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    ANCA DANA DRAGU
    Bucureşti, 28 aprilie 2021.Nr. 114.----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!