Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (12.05.2021), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 855 din 26 noiembrie 2020referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 19 aprilie 2021Data intrării în vigoare 19-04-2021


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Cristian Deliorga- judecător
    Marian Enache- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Gheorghe Stan- judecător
    Elena-Simina Tănăsescu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Daniela Ramona Mariţiu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan Horaţiu Radu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Dan Dragoş Dumitraşcu în Dosarul nr. 2.128/54/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.111D/2018.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Alex Ştefan Nicolae, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra memoriului depus la dosar de către autorul excepţiei, prin care se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, şi asupra notelor scrise depuse de către partea statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care se solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
    3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 2.201D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ovidiu Dumitru Toader în Dosarul nr. 5.861/107/2017/a2 al Tribunalului Alba - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.4. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul prezent şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor nr. 2.111D/2018 şi nr. 2.201D/2018. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.201D/2018 la Dosarul nr. 2.111D/2018, care a fost primul înregistrat.5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat Alex Ştefan Nicolae, care apreciază că textul criticat încalcă principiul clarităţii şi previzibilităţii legii, fapt ce aduce atingere şi prevederilor art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Apreciază că motivele de neconstituţionalitate invocate în prezenta cauză sunt diferite de cele analizate de Curte în jurisprudenţa sa. Consideră că modalitatea de reglementare a dispoziţiilor art. 8 şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 determină o confuzie între cele două infracţiuni incriminate de aceste texte de lege, nefiind posibilă o delimitare clară între acestea. Din perspectiva subiectului activ al infracţiunii reglementate de art. 9 din Legea nr. 241/2005, susţine că practica judiciară şi doctrina au fost inconsecvente în a stabili dacă acesta este un subiect activ general sau unul calificat. În ceea ce priveşte infracţiunea reglementată de art. 8 din Legea nr. 241/2005, arată că subiectul activ al acesteia este unul calificat. Subliniază că, în aceste condiţii, nu există criterii clare prin aplicarea cărora să se facă diferenţa între subiecţii activi ai celor două infracţiuni. Lipsa unor criterii clare prin aplicarea cărora să se facă diferenţa între cele două infracţiuni subzistă şi în ceea ce priveşte subiectul pasiv, obiectul juridic, obiectul material. Deşi textele sunt redactate diferit, finalitatea lor este aceeaşi, astfel că toate situaţiile practice ce pot fi întâlnite pot fi încadrate în conţinutul ambelor norme de incriminare. Susţine că nici din perspectiva elementului material nu poate fi realizată o distincţie între cele două infracţiuni. Afirmă că există o multitudine de pseudocriterii de delimitare între cele două infracţiuni, făcând imposibilă o delimitare clară între cele două texte de lege, în dezacord cu cerinţele de claritate şi previzibilitate. Apreciază că, în cazul de faţă, jurisprudenţa nu a contribuit la clarificarea celor două dispoziţii legale, astfel că instanţa de contencios constituţional este competentă să analizeze constituţionalitatea dispoziţiei criticate şi să sancţioneze viciul de neconstituţionalitate.Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 510 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 15 noiembrie 2017, Decizia nr. 450 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, Decizia nr. 435 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 18 octombrie 2017, Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, şi Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 20 martie 2017. Invocă, de asemenea, Decizia nr. 25 din 3 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 28 noiembrie 2017. Apreciază că nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată în deciziile citate, precum şi considerentele acestora fiind valabile şi în cauza de faţă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:6. Prin Încheierea din 4 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.128/54/2016, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Dan Dragoş Dumitraşcu într-o cauză penală.7. Prin Încheierea din 3 decembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 5.861/107/2017/a2, Tribunalul Alba - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicată de Ovidiu Dumitru Toader într-o cauză penală.8.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin că dispoziţiile criticate sunt neclare, permiţând organelor judiciare să realizeze o încadrare juridică a faptelor într-un mod discreţionar şi, în consecinţă, să aplice o pedeapsă mai mare. Apreciază că sintagma „evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale“ este lipsită de claritate, legiuitorul neprecizând dacă aceasta se referă la orice înregistrare în contabilitate sau la acele înregistrări care se concretizează într-o declaraţie fiscală pe baza căreia sunt stabilite taxe şi impozite. Susţine că în lipsa unei reglementări clare se ajunge la o încadrare juridică a faptelor greşită. Astfel, fie faptele sunt încadrate ca elemente constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în forma continuată sau în mai multe infracţiuni de evaziune fiscală concurente, fie faptele sunt încadrate la infracţiunea reglementată de dispoziţia criticată, şi nu la cea prevăzută de art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ.
    9. În continuare, face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care aceasta a constatat constituţionalitatea dispoziţiilor criticate, apreciind că în aceste cazuri instanţa de contencios constituţional nu a avut în vedere şi dispoziţiile din Codul de procedură fiscală ce stabilesc raportările financiare ce trebuie depuse de contribuabili, termenele de depunere a acestora şi termenele de plată. De asemenea, invocă Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 20 martie 2017, şi Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, apreciind că în cazul sintagmei contestate nu a fost stabilit niciun criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea înregistrărilor contabile ce se circumscriu săvârşirii infracţiunii de evaziune contabilă. Astfel, norma criticată nu conferă nicio garanţie a respectării drepturilor constituţionale împotriva arbitrariului, ceea ce conduce la afectarea principiilor securităţii juridice şi previzibilităţii dreptului.10. Susţine că dispoziţiile criticate aduc atingere şi principiului egalităţii de arme, în condiţiile în care organul judiciar are posibilitatea să aprecieze în mod arbitrar cu privire la momentul consumării infracţiunii de evaziune fiscală şi să realizeze încadrarea juridică în consecinţă. Respectarea dreptului la apărare presupune realizarea unor acuzaţii clare care să permită inculpatului să îşi formuleze apărarea, urmărirea penală să fie efectuată de un organ judiciar competent şi imparţial, iar inculpatul să aibă acces la toate probele din dosar. În final, invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la principiul securităţii juridice.11. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Prin incriminarea infracţiunilor de evaziune fiscală s-a urmărit protejarea relaţiilor sociale privitoare la colectarea veniturilor bugetare, care presupun un comportament onest al contribuabililor, şi nu sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Evidenţierea unor operaţiuni sau cheltuieli nereale (fictive) în documentele contabile sau financiar-fiscale oficiale constă în activitatea prin care în aceste documente sunt făcute consemnări care nu au la bază documente justificative valide, total sau parţial.12. Instanţa judecătorească reţine, contrar susţinerii inculpatului, că infracţiunea de evaziune fiscală reglementată de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este definită de lege, în disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. Pentru a asigura previzibilitatea legii penale, art. 2 din Legea nr. 241/2005 defineşte o serie de termeni, printre care şi cel de documente legale, respectiv documentele prevăzute de Codul fiscal, de Codul de procedură fiscală, de Codul vamal, de Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi de reglementările elaborate pentru punerea în aplicare a acestora.13. Având în vedere actele normative anterior enumerate, instanţa judecătorească apreciază că, potrivit dispoziţiilor legale criticate, necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea operaţiunilor comerciale determină, în final, pagube la bugetul de stat prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. În ceea ce priveşte principiul previzibilităţii legii, invocă Decizia nr. 259 din 5 mai 2016 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016. Aşa fiind, instanţa apreciază că textul criticat reglementează o normă de drept penal substanţial, clară, precisă şi previzibilă, care nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate de autorul excepţiei.14. Tribunalul Alba - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată că sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“ este clar definită de lege, întrunind condiţiile ce ţin de claritatea şi previzibilitatea legii. Astfel, potrivit reglementărilor legale în domeniul contabilităţii şi fiscalităţii, contribuabilul trebuie să înregistreze în evidenţele sale contabile toate operaţiunile comerciale şi toate veniturile obţinute, iar unele dintre acestea şi în alte documente prevăzute de lege, exemplul clasic reprezentându-l vânzările şi cumpărările, operaţiuni comerciale care se înregistrează atât în contabilitatea firmei, cât şi în decontul de T.V.A., care este un document prevăzut de lege pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers.
    15. În acelaşi timp, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de cumpărări şi în jurnalul de vânzări, iar necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină prejudicierea bugetului de stat prin neplata obligaţiilor fiscale aferente operaţiunilor respective. De asemenea, instanţa judecătorească apreciază că norma criticată este clară din moment ce stabileşte că pentru a se putea reţine infracţiunea de evaziune fiscală trebuie ca înregistrările în actele contabile sau alte documente legale să producă efecte fiscale.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.17. Avocatul Poporului, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, cu următorul conţinut: „Constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani şi interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: [...] c) evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.“
    21. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, dintr-o perspectivă identică, de exemplu, prin Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 20 martie 2017, Decizia nr. 510 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 15 noiembrie 2017, Decizia nr. 450 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, şi Decizia nr. 435 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 18 octombrie 2017.23. Curtea a observat că, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, a statuat, cu valoare de principiu, că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie impun garanţia reglementării prin lege a incriminării faptelor şi stabilirea sancţiunii corespunzătoare şi, în mod implicit, obligaţia în sarcina legiuitorului de a adopta legi care să respecte cerinţele de calitate ale acestora, care se circumscriu principiului legalităţii prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Având în vedere jurisprudenţa proprie şi pe cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la condiţiile pe care o lege trebuie să le îndeplinească pentru a fi conformă Constituţiei şi Convenţiei, Curtea a statuat că o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Totodată, Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii.24. În continuare, Curtea a reţinut că se constituie în infracţiunea de evaziune fiscală săvârşirea faptelor în modalităţile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-g) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul laturii subiective presupunând intenţia directă calificată prin scop, şi anume sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. În cazul infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, elementul material al acesteia constă în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.25. Referitor la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, Curtea a reţinut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute. Curtea a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări, şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat, prin nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a apreciat că sintagma „în actele contabile ori în alte documente legale“ este clar definită de lege, întrunind condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate circumscrise principiului legalităţii prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, indivizii putându-şi da seama din conţinutul dispoziţiilor legale incidente care sunt actele sau omisiunile care angajează răspunderea penală a acestora.26. Neintervenind elemente noi, care să determine modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată în deciziile citate, precum şi considerentele acestora cu privire la constituţionalitatea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 sunt valabile şi în cauza de faţă.27.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dan Dragoş Dumitraşcu în Dosarul nr. 2.128/54/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi de Ovidiu Dumitru Toader în Dosarul nr. 5.861/107/2017/a2 al Tribunalului Alba - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi Tribunalului Alba - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 26 noiembrie 2020.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Daniela Ramona Mariţiu
    ----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!