Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (11.05.2021), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
HOTĂRÂRE nr. 1 din 25 martie 2021privind modificarea şi completarea Regulamentului de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi/sau vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate, aprobat prin Hotărârea Consiliului Naţional de Integritate nr. 2/2007
EMITENT
  • CONSILIUL NAŢIONAL DE INTEGRITATE
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 14 aprilie 2021Data intrării în vigoare 14-04-2021
    Prezenta formă este valabilă începând cu data de 14-04-2021 până la data de 11-05-2021

    Analizând Regulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi/sau vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate, aprobat prin Hotărârea Consiliului Naţional de Integritate nr. 2/2007, cu modificările şi completările ulterioare, şi constatând că acesta necesită unele modificări şi completări,în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Consiliul Naţional de Integritate, întrunit în şedinţa publică în sistem online din data de 25 martie 2021, adoptă prezenta hotărâre.Articolul IRegulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi/sau vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate, aprobat prin Hotărârea Consiliului Naţional de Integritate nr. 2/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 17 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 2Concursul sau examenul se organizează şi se desfăşoară cu respectarea următoarelor principii:a) principiul legalităţii;b) competiţia corectă şi deschisă;c) profesionalismul;d) transparenţa.
    2. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 3(1) În vederea organizării şi desfăşurării concursului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi/sau vicepreşedinte ai Agenţiei se constituie, prin hotărâre a Consiliului Naţional de Integritate, denumit în continuare Consiliul, următoarele comisii:a) comisia de concurs;b) comisia de soluţionare a contestaţiilor.(2) Numărul membrilor comisiilor prevăzute la alin. (1) este de 3-5 membri şi funcţionează în prezenţa a cel puţin 3 membri, la care se adaugă câte 2 membri de rezervă pentru fiecare comisie. (3) Secretariatul fiecărei comisii se asigură de unul dintre membrii comisiei.(4)
    Componenţa comisiilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin tragere la sorţi din rândul titularilor, respectiv al supleanţilor, atunci când nu există un număr suficient de membri titulari numiţi la momentul stabilirii comisiilor, se aprobă prin hotărâre a Consiliului şi se publică pe pagina de internet a Agenţiei, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    (5) Pentru fiecare concurs sau examen se stabileşte o nouă componenţă a comisiilor prevăzute la alin. (1).(6) Membrii titulari şi/sau supleanţi în Consiliu care nu fac parte din comisiile prevăzute la alin. (1) sunt desemnaţi, prin tragere la sorţi, ca membri de rezervă ai comisiilor.(7) După declanşarea procedurii de concurs sau examen, componenţa comisiilor prevăzute la alin. (1) nu mai poate fi modificată, cu excepţia situaţiei încetării înainte de termen, pentru un membru al comisiilor, a mandatului de membru al Consiliului, în cazurile prevăzute la art. 37 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările ulterioare.(8) În situaţia în care un membru al comisiilor prevăzute la alin. (1) se află în imposibilitatea obiectivă de exercitare a mandatului, acesta va fi înlocuit de următorul membru de rezervă, fără ca prin aceasta să se considere că a fost modificată componenţa comisiei.
    3.
    Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 4(1) Calitatea de membru al comisiei de concurs este incompatibilă cu calitatea de membru al comisiei de soluţionare a contestaţiilor.(2) Membrii Consiliului se află în conflict de interese specific procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului, dacă sunt în una dintre următoarele situaţii:a) au calitatea de soţ, soţie, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidaţi;b) au relaţii cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidaţi;c) în considerarea calităţii în care au fost numiţi membri ai Consiliului, se află într-un raport ierarhic cu oricare dintre candidaţi;d) interesele patrimoniale personale, ale soţului, soţiei sau rudelor lor de gradul I pot influenţa deciziile pe care trebuie să le ia în exercitarea atribuţiilor de membru;e) ori de câte ori membrii consideră că integritatea, imparţialitatea şi obiectivitatea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului pot fi afectate.
    (3) În situaţia existenţei unui potenţial conflict de interese, membrul Consiliului este obligat să îl informeze de îndată pe preşedintele Consiliului, să se retragă de la participarea în comisie şi să se abţină de la deciziile luate în plenul Consiliului. (4) Conflictul de interese poate fi sesizat de orice persoană, din momentul iniţierii procedurilor de organizare şi desfăşurare a concursului.
    4. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 5Comisia de concurs are următoarele atribuţii:a) să elaboreze anunţul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de ocupare a funcţiilor de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei, denumit în continuare concursul;
    b) să elaboreze bibliografia şi tematica pentru concurs, pe care le supune aprobării Consiliului;c) să verifice îndeplinirea condiţiilor necesare pentru participarea la concurs şi, după caz, să propună Consiliului respingerea cererilor candidaţilor care nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru participarea la examen;d) să asigure publicitatea rezultatelor la selecţia dosarelor;e) să elaboreze trei variante de subiecte pentru proba scrisă a concursului, pe baza bibliografiei şi a tematicii de concurs, precum şi criteriile de evaluare şi baremele de corectare;f) să asigure supravegherea candidaţilor în timpul probei scrise;g) să evalueze şi să noteze lucrările candidaţilor;h) să elaboreze planul de interviu şi să îl supună spre aprobare plenului Consiliului;
    i) să îndeplinească orice sarcini specifice necesare pentru buna desfăşurare a examenului, cu sprijinul logistic al secretariatului Consiliului.
    5. Articolul 6 se abrogă.6. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 8(1) În organizarea şi desfăşurarea concursului, Consiliul are următoarele atribuţii:a) să facă publică declanşarea procedurii de selecţie a preşedintelui şi/sau vicepreşedintelui Agenţiei, în condiţiile Legii nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentului regulament;b) să verifice respectarea îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor prevăzute la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi să efectueze selecţia dosarelor candidaţilor;c) să adopte calendarul de depunere a dosarelor de candidatură şi al desfăşurării probelor concursului sau examenului; d) să aprobe bibliografia şi tematica de concurs şi să o publice pe pagina de internet a Agenţiei, potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;e) să aprobe rezultatele obţinute de candidaţi la selecţia dosarelor, proba scrisă şi interviu, precum şi rezultatele soluţionării contestaţiilor şi să le publice prin afişare la locul prevăzut în anunţul de concurs pentru depunerea dosarelor de candidatură, precum şi prin publicare pe pagina de internet a Agenţiei;f) să le comunice candidaţilor rezultatul selecţiei dosarelor, rezultatele obţinute la proba scrisă, rezultatele contestaţiilor, precum şi rezultatele obţinute la interviu;g) să aprobe variantele de subiecte pentru proba scrisă şi planul de interviu, elaborate de comisia de concurs;h) să desfăşoare interviul;
    i) la propunerea comisiei de concurs sau a comisiei de soluţionare a contestaţiilor, după caz, să constate finalizarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului şi să valideze rezultatele concursului;j) să transmită Senatului propunerea de numire a preşedintelui şi/sau vicepreşedintelui Agenţiei, pe baza rezultatelor obţinute la concurs şi validate de Consiliu.
    (2) Bibliografia şi tematica de concurs aprobate de Consiliu se publică pe site-ul Agenţiei cu cel puţin 45 de zile înainte de data organizării probei scrise a concursului.(3) Rezultatele obţinute de candidaţi la selecţia dosarelor se comunică de către Consiliu, prin afişarea numelor şi a prenumelor candidaţilor, cu menţiunea «admis» sau «respins», la locul prevăzut în anunţul de concurs pentru depunerea dosarelor de candidatură, precum şi prin publicare pe pagina de internet a Agenţiei.(4) Rezultatele obţinute de candidaţi la proba scrisă şi interviu, precum şi rezultatele soluţionării contestaţiilor la proba scrisă se comunică de către Consiliu, prin afişarea numelor şi a prenumelor candidaţilor, cu menţiunea «admis» sau «respins», la locul prevăzut în anunţul de concurs pentru depunerea dosarelor de candidatură, precum şi prin publicare pe pagina de internet a Agenţiei. Punctajele individuale obţinute de fiecare candidat declarat admis sau respins la proba scrisă şi interviu, precum şi cele ale candidaţilor declaraţi admişi în urma soluţionării contestaţiilor se comunică de către Consiliu, în sistem anonimizat, cu menţionarea codului unic al candidatului, la locul prevăzut în anunţul de concurs pentru depunerea dosarelor de candidatură, precum şi prin publicare pe pagina de internet a Agenţiei.(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (4), în cazul în care există un singur candidat declarat admis, respectiv respins, rezultatele obţinute se comunică de către Consiliu prin afişarea numelui şi a prenumelui candidatului, cu menţiunea «admis» sau «respins», la locul prevăzut în anunţul de concurs pentru depunerea dosarelor de candidatură, precum şi prin publicare pe pagina de internet a Agenţiei. Punctajul individual va fi comunicat exclusiv candidatului.
    (6) Rezultatul final la concursul sau examenul pentru ocuparea funcţiei de preşedinte sau vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate se comunică de către Consiliu prin afişarea numelui şi a prenumelui candidatului care a obţinut punctajul final cel mai mare, potrivit art. 22 alin. (1), cu menţiunea «admis», la locul prevăzut în anunţul de concurs pentru depunerea dosarelor de candidatură, precum şi prin publicare pe pagina de internet a Agenţiei.
    7. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 9Activităţile desfăşurate în exercitarea atribuţiilor specifice prevăzute la art. 5, 7 şi 8 de către comisiile prevăzute la art. 3 alin. (1), respectiv de către Consiliu se consemnează în procese-verbale semnate olograf sau prin semnătură electronică calificată de membrii fiecărei comisii, respectiv de membrii Consiliului. Procesele-verbale se păstrează şi se arhivează la secretariatul Consiliului.8. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    Articolul 12(1) Dosarul de candidatură trebuie să conţină următoarele documente:a) formularul de înscriere privind participarea la concurs, prevăzut în anexa nr. 1;b) copia actului de identitate, certificată conform cu originalul de către titular;c) copie legalizată de pe diploma de licenţă şi foaia matricolă a anilor de studii;d) cazier judiciar;e) cazier fiscal;f) adeverinţă medicală care să ateste că din punct de vedere medical candidatul este apt pentru exercitarea funcţiei pentru care candidează;
    g) aviz psihologic emis de instituţii medicale autorizate potrivit legii, care să ateste că din punct de vedere psihologic candidatul este apt pentru exercitarea funcţiei pentru care candidează;h) declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar public, care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 19 alin. (2) lit. d) şi e) din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2;i) curriculum vitae, potrivit modelului comun european aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.021/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 633 din 13 iulie 2004;j) declaraţie de consimţământ, prevăzută în anexa nr. 3.
    (2) Planul de management se depune la locul specificat în anunţul de concurs pentru depunerea dosarelor de candidatură, în termen de 24 de ore de la data rămânerii definitive a rezultatelor probei scrise.(3) Documentele prevăzute la alin. (1) lit. a), d)-j) se depun în original, sub sancţiunea anulării candidaturii şi a eliminării din procedura de selecţie a dosarelor.
    (4) Sunt considerate complete dosarele de candidatură depuse până la termenul-limită de depunere a dosarelor specificat în anunţul de concurs şi care conţin toate documentele prevăzute la alin. (1) în forma prevăzută la alin. (3).(5) Dosarele de candidatură se depun de către candidaţi în termen de cel mult 30 de zile de la publicarea anunţului de concurs, la locul indicat în anunţul de concurs.(6) Dosarele se înregistrează la data depunerii, la locul indicat în anunţul de concurs.(7) Dosarele de candidatură se pot depune şi prin oficiu poştal sau alte servicii de curierat, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, cu conţinut declarat, cu obligaţia transmiterii acestora şi în format electronic, prin e-mail, la adresa specificată în anunţul de concurs, odată cu depunerea lor prin oficiu poştal sau alte servicii de curierat.(8) În situaţia prevăzută la alin. (7), dosarele de candidatură depuse înăuntrul termenului prevăzut de prezentul regulament, prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, cu conţinut declarat, la oficiul poştal sau depus la alte servicii de curierat, sunt socotite a fi depuse în termen.(9) La data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs întocmeşte listele candidaţilor pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte ai Agenţiei, pe care le prezintă Consiliului. În termen de cel mult două zile de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, membrii Consiliului, titulari şi supleanţi, analizează listele candidaţilor şi completează o declaraţie pe propria răspundere că nu se află într-o situaţie de conflict de interese prevăzută la art. 4 alin. (2).(10) În termen de cel mult 10 zile de la expirarea termenului de depunere a dosarelor de candidatură, comisia de concurs solicită Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii să verifice şi să comunice acesteia apartenenţa sau colaborarea candidaţilor cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990. Rezultatele verificărilor se ataşează la dosarele candidaţilor.
    (11) În termenul prevăzut la alin. (10), Consiliul verifică respectarea condiţiilor prevăzute la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi efectuează selecţia dosarelor candidaţilor.(12) La expirarea termenului prevăzut la alin. (11), Consiliul comunică rezultatul selecţiei dosarelor cu menţiunea «admis» sau «respins», precum şi data, locul şi ora organizării probei scrise a concursului. Respingerea dosarelor de candidatură se motivează.
    9. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 13(1) Datele şi documentele cuprinse în dosarele de candidatură sunt utilizate numai în scopul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Prelucrarea datelor cu caracter personal, în vederea organizării concursului sau examenului, se efectuează prin secretariatul Consiliului Naţional de Integritate.(2) Dosarele de candidatură înregistrate pentru participarea la concurs pot fi retrase, pe baza cererii scrise a candidatului. În acest caz, secretariatul Consiliului păstrează o copie a dosarului de candidatură.
    10. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 14În termen de 30 de zile de la comunicarea rezultatelor selecţiei dosarelor în condiţiile prevăzute la art. 12 alin. (12), candidaţii admişi la selecţia dosarelor pe baza îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, susţin proba scrisă, respectiv interviul.11. La articolul 15, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Proba scrisă constă în elaborarea unei lucrări, în prezenţa comisiei de concurs, pe baza subiectelor stabilite în condiţiile prezentului regulament.12. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 16(1) Variantele de subiecte la proba scrisă se formulează în ziua în care are loc proba scrisă, de către comisia de concurs, pe baza bibliografiei şi a tematicii de concurs, se aprobă de către Consiliu cu cel mult o oră înainte de desfăşurarea probei scrise şi se păstrează, sigilate, la secretariatul Consiliului, până la desfăşurarea probei scrise.(2) Membrii Consiliului, pe durata desfăşurării activităţii specifice în cadrul comisiilor, nu pot comunica în exterior conţinutul activităţii desfăşurate.(3) Comisia de concurs prezintă candidaţilor 3 variante cu subiecte aprobate de Consiliu, închise în plicuri sigilate purtând ştampila Consiliului, iar unul dintre candidaţi extrage unul dintre plicuri. Subiectele conţinute de plicul extras sunt subiectele care se rezolvă de toţi candidaţii pentru fiecare dintre funcţiile de preşedinte şi/sau vicepreşedinte ai Agenţiei în cadrul probei scrise a concursului.(4) Durata probei scrise este de 3 ore şi se comunică candidaţilor la începutul probei scrise.(5) Fiecare subiect se notează de către fiecare membru al comisiei de concurs cu puncte de la 1 la 100.
    (6) La finalizarea probei scrise, la sediul unde se organizează concursul se afişează subiectele şi modul de punctare a acestora.(7) Lucrările se corectează sigilate de către comisia de concurs, pe baza criteriilor de evaluare, a tematicii de concurs şi a subiectelor.(8) Pentru a fi declaraţi admişi la proba scrisă candidaţii trebuie să obţină un punctaj minim de 70 de puncte la fiecare subiect. Punctajul acordat pentru fiecare subiect se stabileşte pe baza mediei aritmetice a punctajelor acordate de fiecare membru al comisiei pentru corectarea lucrărilor pentru subiectul respectiv.
    13. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 17(1) În vederea susţinerii probei scrise, candidaţii care sunt declaraţi admişi în urma selecţiei dosarelor se prezintă la data, locul şi ora comunicate de Consiliu prin afişarea pe pagina de internet a Agenţiei şi la avizierul acesteia.
    (2) Accesul candidaţilor în sala de examen este permis numai până la ora prevăzută pentru desfăşurarea probei scrise. Pe toată durata desfăşurării probei scrise, în sală au acces numai membrii comisiei de concurs.(3) Accesul candidaţilor în sala de concurs se face în urma verificării identităţii acestora de către comisia de concurs pe baza actului de identitate.(4) În sala în care se desfăşoară proba scrisă a concursului, candidaţilor nu le este permis:a) să deţină şi să utilizeze documente sau orice fel de material de documentare şi informare, indiferent de modul de arhivare şi prezentare a acestora;b) să deţină mijloace electronice de comunicare la distanţă;c) să comunice între ei.(5) Eliminarea candidatului din concurs are loc în următoarele cazuri:a)
    nerespectarea prevederilor alin. (4);
    b) încercarea de fraudare a probei scrise;c) părăsirea sălii de examen.
    (6) Prin excepţie de la prevederile alin. (5) lit. c), în situaţii excepţionale şi justificate, candidatul poate părăsi sala numai cu acordul comisiei de concurs, pentru o perioadă scurtă de timp şi însoţit de un membru al comisiei.(7) Pe parcursul desfăşurării probei scrise membrii comisiei de concurs nu pot da candidaţilor indicaţii referitoare la rezolvarea subiectelor şi nu pot aduce modificări ale subiectelor sau baremelor.
    14. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 18(1) Lucrările în cadrul probei scrise se redactează pe câte un set de coli de hârtie purtând în colţul din dreapta sus ştampila Consiliului, puse la dispoziţie candidaţilor de comisia de concurs înainte de ora începerii probei scrise.(2) Pentru asigurarea confidenţialităţii lucrărilor, candidaţii îşi scriu numele şi prenumele în colţul din dreapta sus al primei coli a setului de coli puse la dispoziţie în condiţiile prevăzute la alin. (1), care se sigilează şi se ştampilează cu ştampila Consiliului.(3) Comisia de concurs pune la dispoziţie candidaţilor şi coli de hârtie purtând în colţul din dreapta sus ştampila Consiliului, care pot fi utilizate ca ciorne.(4) Lucrările se redactează cu instrumente de scris de culoare albastră, puse la dispoziţie de către comisia de concurs.(5) Modificările realizate de candidaţi în cadrul lucrărilor la proba scrisă se efectuează prin tăierea cu o singură linie orizontală a textului respectiv.(6)
    Lucrările care au însemne distinctive sau care nu sunt redactate în condiţiile prevăzute la alin. (1)-(5) se anulează. Anularea lucrării se motivează şi se menţionează în borderoul centralizator privind lucrările din cadrul probei scrise a concursului, întocmit de comisia de concurs.
    (7) La finalizarea probei scrise candidaţii predau comisiei de concurs atât lucrările, cât şi ciornele. Ciornele se arhivează separat şi nu pot fi avute în vedere la corectarea lucrării. Candidatul semnează de predare în borderoul centralizator privind lucrările din cadrul probei scrise a concursului, întocmit de comisia de concurs.
    15. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 19(1) Comisia de concurs corectează lucrările în termen de cel mult 3 zile de la data finalizării probei scrise.(2) Rezultatele probei scrise se comunică în condiţiile prevăzute la art. 8.
    16. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 20(1) Contestaţiile privind rezultatele obţinute la proba scrisă se depun la secretariatul Consiliului, în termen de două zile de la afişarea rezultatelor.(2) Contestaţiile se soluţionează de comisia de soluţionare a contestaţiilor în termen de două zile de la expirarea termenului de depunere. Rezultatul soluţionării contestaţiilor se comunică în condiţiile prevăzute la art. 8, cu menţiunea «admisă» sau «respinsă», pe baza punctajelor acordate de comisia de soluţionare a contestaţiilor.(3) Contestaţia se admite în situaţia în care punctajul acordat de comisia de soluţionare a contestaţiilor ca urmare a reevaluării lucrării este mai mare decât cel acordat de comisia de concurs.(4) Contestaţia se respinge în cazul în care punctajul acordat de comisia de soluţionare a contestaţiilor ca urmare a reevaluării lucrării este mai mic sau egal decât punctajul acordat iniţial de comisia de concurs.
    17. Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 21(1) Candidaţii care au obţinut punctajul minim de 70 de puncte la fiecare subiect stabilit în condiţiile art. 16 şi, după caz, în condiţiile art. 20 alin. (3) susţin un interviu în faţa Consiliului, în termen de 5 zile de la soluţionarea contestaţiilor. Data şi ora susţinerii interviului se afişează pe pagina de internet a Agenţiei.(2) Interviul se desfăşoară pe baza planului de interviu elaborat de comisia prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. a) şi aprobat de Consiliu. Planul de interviu cuprinde modalitatea de organizare a interviului, durata interviului, criteriile de evaluare şi modul de alocare a punctajelor pentru fiecare criteriu.(3) În cadrul interviului candidaţii prezintă un plan de management pe termen scurt şi mediu privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei.(4) Nedepunerea planului de management în condiţiile art. 12 alin. (2) din prezentul regulament de către candidaţii care au promovat proba scrisă atrage după sine imposibilitatea participării la proba interviului.(5) Membrii Consiliului pot adresa întrebări deschise candidaţilor, pe baza planului de management, prin care să testeze îndeplinirea criteriilor de evaluare stabilite în planul de interviu.(6) Interviul se înregistrează audiovideo.(7) Poate participa în sistem de videoconferinţă la susţinerea interviului membrul Consiliului care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:a) situaţia medicală, dovedită prin documente justificative, nu îi permite participarea fizică la lucrările Consiliului;b) nu are un supleant desemnat;c) prin absenţa sa nu se poate asigura cvorumul necesar susţinerii interviului.(8) Interviul se notează cu puncte de la 1 la 100 de către fiecare membru al Consiliului, asigurându-se confidenţialitatea fiecărui punctaj acordat. Punctajul minim necesar promovării interviului este 70 de puncte. Punctajul final acordat la interviu se stabileşte pe baza mediei aritmetice a punctajelor acordate de fiecare membru al Consiliului.
    (9) Rezultatele la interviu se comunică în condiţiile art. 8, în termen de două zile de la finalizarea interviului pentru toţi candidaţii.
    18. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 22(1) În termen de 24 de ore de la afişarea rezultatelor interviului, conform art. 21 alin. (9), comisia de concurs întocmeşte lista candidaţilor pentru fiecare funcţie pentru care au candidat, în ordinea descrescătoare a punctajelor finale obţinute. Punctajul final obţinut de fiecare candidat reprezintă media aritmetică între punctajul obţinut la proba scrisă şi punctajul obţinut la interviu.(2) Lista întocmită în condiţiile alin. (1) se transmite Consiliului.
    19. Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 23(1) În termen de 48 de ore de la data primirii listei prevăzute la art. 22, la propunerea comisiei de concurs sau a comisiei de soluţionare a contestaţiilor, după caz, Consiliul constată finalizarea procedurii de organizare şi desfăşurare a concursului şi validează rezultatele concursului.(2) Validarea concursului se face în condiţiile prevăzute la art. 22 alin. (9) din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Membrii Consiliului care propun invalidarea concursului trebuie să îşi motiveze propunerea doar pe motive de nelegalitate.(4) Se consideră admisă pentru ocuparea funcţiei de preşedinte şi, respectiv, vicepreşedinte al Agenţiei persoana care a candidat pentru una dintre aceste funcţii şi a obţinut punctajul final cel mai mare.
    20. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 24(1) Consiliul comunică Senatului validarea concursului şi transmite propunerea de numire a candidaţilor care au obţinut punctajul final cel mai mare în funcţiile de preşedinte şi/sau vicepreşedinte ai Agenţiei. Aceştia depun jurământul în faţa Senatului în termenul şi condiţiile prevăzute de art. 23 din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Documentaţia aferentă concursului, incluzând şi fişele interviului, lucrările scrise şi planurile de management depuse de candidaţi, precum şi procesele-verbale privind rezultatele concursului sau examenului se păstrează de către secretariatul Consiliului, în condiţiile legii.21. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 25Anexele nr. 1, 2 şi 3 fac parte integrantă din prezentul regulament.
    22. Anexa nr. 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:Anexa nr. 1la regulamentFORMULAR DE ÎNSCRIERESubsemnatul/Subsemnata, ....................., prin prezenta solicit înscrierea la concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de ………........*) al Agenţiei Naţionale de Integritate.Menţionez că, la data depunerii, dosarul de candidatură este format din ………….............**) pagini şi conţine următoarele documente:a) formularul de înscriere privind participarea la concurs; DA***) NU***)b) copia actului de identitate, certificată conform cu originalul de către titular; DA NUc) copie legalizată de pe diploma de licenţă sau echivalentă care atestă absolvirea studiilor universitare de licenţă juridice ori economice; DA NU
    d) cazier judiciar; DA NUe) cazier fiscal; DA NUf) adeverinţă medicală care să ateste că, din punct de vedere medical, candidatul este apt pentru exercitarea funcţiei pentru care candidează; DA NUg) aviz psihologic emis de instituţii medicale autorizate potrivit legii, care să ateste că, din punct de vedere psihologic, candidatul este apt pentru exercitarea funcţiei pentru care candidează; DA NUh) declaraţie pe propria răspundere, autentificată de un notar public, care atestă îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 19 alin. (2) lit. d) şi e) din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; DA NUi) curriculum vitae; DA NUj) declaraţie de consimţământ. DA NU
    Am luat cunoştinţă de prevederile art. 12 alin. (1)-(8), ale art. 13 şi ale art. 24 alin. (2) din Regulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte şi/sau vicepreşedinte ai Agenţiei Naţionale de Integritate, aprobat prin Hotărârea Consiliului Naţional de Integritate nr. 2/2007, cu modificările şi completările ulterioare (regulament), cu privire la conţinutul şi forma cerute pentru dosarul de candidatură, în vederea verificării de către Consiliul Naţional de Integritate a respectării condiţiilor prevăzute la art. 19 alin. (2) din Legea nr. 144/2007, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi efectuarea selecţiei dosarelor candidaţilor. *) Se menţionează una dintre funcţiile de preşedinte sau vicepreşedinte. **) Se indică numărul de pagini pe care le conţine dosarul de candidatură.***) Se bifează de către candidat unul dintre cele două răspunsuri, în mod corespunzător, pentru fiecare dintre documentele care trebuie să fie conţinute de dosarul de candidatură.Date de contact: Adresa ..............................Nr. de telefon ...............Data ...........Semnătura ............SPAŢIU REZERVAT SECRETARIATULUI CONSILIULUICu privire la prezentul dosar de candidatură al dlui/dnei …………........... conţinând un număr de …....... pagini, înregistrat la secretariatul Consiliului cu nr. ………......... din data ……......, se certifică următoarele:1. dosarul este complet, conform art. 12 alin. (1)-(4) din regulament;2. dosarul este incomplet la data depunerii, întrucât nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12 alin. …..., respectiv: ….... din regulament, cu precizarea că poate fi completat până la termenul-limită de depunere a dosarelor de candidatură specificat în anunţul de concurs. Data ....................... Semnătura ……………
    23. După anexa nr. 2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 3, cu următorul cuprins:Anexa nr. 3la regulamentDeclaraţie de consimţământSubsemnatul(a), ......................., cu domiciliul în ………................, identificat prin buletin/carte de identitate/alt act de identitate seria ..... numărul …........, candidat la concursul organizat în vederea ocupării funcţiei de preşedinte/vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate, sunt de acord ca datele mele cu caracter personal să fie colectate şi prelucrate de către Consiliul Naţional de Integritate, în calitate de organizator al concursului mai sus menţionat, cu sediul în bd. Lascăr Catargiu nr. 15, sectorul 1, Bucureşti.*[] Am înţeles această declaraţie de consimţământ şi sunt de acord.[] Am înţeles această declaraţie de consimţământ şi nu sunt de acord.** * Acest formular este valid numai în cazul în care una dintre căsuţe este bifată cu X.** În cazul în care candidatul bifează varianta «nu sunt de acord», C.N.I. nu va putea prelucra datele cu caracter personal şi, pe cale de consecinţă, dosarul candidatului va fi respins.Conform prevederilor din Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor):Art. 4În sensul prezentului regulament:1. „date cu caracter personal“ înseamnă orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată“); o persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online, sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale;2. „prelucrare“ înseamnă orice operaţiune sau set de operaţiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziţie în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricţionarea, ştergerea sau distrugerea; (...)7. „operator“ înseamnă persoana fizică sau juridică, autoritatea publică, agenţia sau alt organism care, singur sau împreună cu altele, stabileşte scopurile şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; atunci când scopurile şi mijloacele prelucrării sunt stabilite prin dreptul Uniunii sau dreptul intern, operatorul sau criteriile specifice pentru desemnarea acestuia pot fi prevăzute în dreptul Uniunii sau în dreptul intern; (...)11. „consimţământ“ al persoanei vizate înseamnă orice manifestare de voinţă liberă, specifică, informată şi lipsită de ambiguitate a persoanei vizate prin care aceasta acceptă, printr-o declaraţie sau printr-o acţiune fără echivoc, ca datele cu caracter personal care o privesc să fie prelucrate.Data completării: ...... Semnătura candidatului: ....................
    Articolul IIPrezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Preşedintele Consiliului Naţional de Integritate,
    Sergiu Ţâra
    Bucureşti, 25 martie 2021.Nr. 1.----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!