Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (06.05.2021), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
ORDIN nr. 487 din 9 aprilie 2021privind modificarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 436/2020 pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV-2)
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 9 aprilie 2021Data intrării în vigoare 09-04-2021

    Văzând Referatul de aprobare nr. VVV 4.483 din 9.04.2021 al Direcţiei generale asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii,având în vedere:– dispoziţiile art. 7 lit. k) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 20 alin. (5) din Normele tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare şi nivelul fondului de garantare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 741/2016,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:
    Articolul IAnexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 436/2020 pentru aprobarea Protocolului specific privind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV-2), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 13 martie 2020, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.Articolul IIDirecţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici“, institutele de medicină legală din centrele medicale universitare, serviciile de medicină legală, personalul din unităţile sanitare, precum şi întreg personalul prestatorilor de servicii funerare care vine în contact cu persoanele decedate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

    p. Ministrul sănătăţii,
    Andreea-Anamaria Moldovan,
    secretar de stat
    Bucureşti, 9 aprilie 2021.Nr. 487.ANEXĂ(Anexa la Ordinul nr. 436/2020)PROTOCOL SPECIFICprivind managementul în caz de deces al pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus (SARS-CoV-2)1. În cazurile spitalizate pentru care în perioada internării în unitatea sanitară se confirmă (reconfirmă) diagnosticul de infecţie cu SARS-CoV-2, evoluţia fiind urmată de deces, autopsia anatomopatologică a decedatului pentru a confirma, preciza sau completa diagnosticul clinic de deces deja confirmat prin analize de laborator (teste specifice) nu mai este necesară şi este de evitat din cauza riscului de transmitere a bolii infecto-contagioase, posibilă în condiţiile exercitării profesiei la personalul medical.Decesul în unitatea sanitară cu paturi al persoanelor care au fost confirmate pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 şi diagnosticul de deces cu infecţie cu SARS-CoV-2 pot fi declarate cazuri medico-legale strict în conformitate cu art. 185 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare (NCPP). În aceste cazuri se va anunţa în cel mai scurt timp instituţia medico-legală competentă pentru dispunerea ridicării decedatului şi efectuarea autopsiei medico-legale.Autopsia cazurilor medico-legale se dispune în conformitate cu prevederile art. 185 din NCPP şi nu poate fi refuzată de către instituţiile medico-legale sau de către familia/reprezentantul legal.Toate autopsiile medico-legale în cazurile de suspiciune/ confirmare cu infecţie cu SARS-CoV-2 se fac doar pe baza ordonanţei emise de organele de cercetare penală.Sunt permise autopsiile efectuate în scop ştiinţific conform protocolului de cercetare autorizat în cadrul fiecărei unităţi sanitare, cu respectarea măsurilor de protecţie prevăzute în prezentul protocol.Toate cazurile suspecte vor fi considerate drept cazuri confirmate şi se vor lua măsurile de protecţie corespunzătoare.
    2. Certificatul medical constatator al decesului va fi completat şi eliberat de către medicul curant al pacientului din secţia de spital.Prezentul protocol specific se aplică în mod similar şi următoarelor cazuri de deces, acestea fiind considerate decese ale pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2, confirmate ca fiind pozitive:a) persoanele aflate în izolare la domiciliu, aflate în evidenţa direcţiilor de sănătate publică;b) persoanele aflate în carantină, aflate în evidenţa direcţiilor de sănătate publică şi a altor instituţii ale statului.În situaţiile de mai sus, atunci când nu se dispune autopsia medico-legală, în concordanţă cu prevederile art. 185 din NCPP, medicul de familie va elibera certificatul medical constatator al decesului, în baza fişei medicale a pacientului.c) persoanele internate în spital suspecte de infectare cu SARS-CoV-2 la care nu s-a efectuat testarea pentru confirmare.În această situaţie, certificatul medical constatator al decesului va putea fi completat şi eliberat de către medicul curant al pacientului din secţia de spital, dacă nu se dispune efectuarea autopsiei medico-legale.În ceea ce priveşte identificarea persoanei la internare, pe perioada pandemiei, pacienţii confirmaţi cu infecţie cu SARS-CoV-2 vor primi brăţară de identificare cu numele şi prenumele, completate lizibil şi verificate în baza documentului de identitate, acolo unde există posibilitatea. Dacă nu există această posibilitate, documentul de identitate va fi obligatoriu fotocopiat, iar copia conformă cu originalul va fi semnată de un cadru medical şi inclusă în foaia de observaţie. În cazul decesului pacientului, în situaţia pierderii actului de identitate sau a imposibilităţii familiei/reprezentantului legal de a aduce actul de identitate în original, copia va fi folosită pentru întocmirea certificatului medical constatator al decesului.3. Familia/Reprezentantul legal va fi informată/informat telefonic de către unităţile sanitare în legătură cu cazurile severe/critice şi despre survenirea decesului.În cazul decesului se va indica prezentarea la spital pentru ridicarea decedatului în termen de 24 de ore de la deces, pentru familia/reprezentantul legal care locuieşte la o distanţă mai mică de 100 km de locul decesului, şi de maximum 48 de ore dacă aceştia locuiesc la o distanţă mai mare de 100 km sau în situaţii speciale.În situaţia în care, în urma comunicării telefonice a acestor condiţii, familia/reprezentantul legal declară că nu se poate ocupa personal de formalităţile de declarare a decesului în termenul stabilit (este internat în spital, este în carantină/izolare la domiciliu, suferă de o afecţiune medicală gravă care îi împiedică deplasarea etc.), va fi îndrumată/îndrumat să trimită, folosind e-mail, aplicaţii de comunicare (de tip WhatsApp), fax sau alt mijloc de comunicare la distanţă sau chiar printr-o persoană delegată, o declaraţie semnată pe propria răspundere, la care anexează actul său de identitate şi o delegaţie pentru o altă persoană sau un reprezentat al unei firme de pompe funebre care să efectueze identificarea şi să ridice decedatul. Nu este permisă ieşirea familiei/reprezentantului legal din izolare sau carantină pentru identificarea sau ridicarea decedatului.Dacă familia/reprezentantul legal sau delegatul acestuia nu se prezintă în intervalul de timp prevăzut anterior, se va elibera certificatul medical constatator al decesului. În această situaţie, asistentul social sau o persoană delegată în acest sens din unitatea medicală va anunţa de urgenţă serviciul social de pe lângă primăria locală şi va declara decesul la oficiul de stare civilă.
    A. Măsuri care privesc bolnavul infectat cu SARS-CoV-2 în cazul în care prezintă simptome severe de boalăa) Pe perioada internării în unitatea sanitară, pacientul infectat cu SARS-CoV-2 poate beneficia, la cerere, de asistenţă religioasă, potrivit specificului cultului din care face parte, şi cu acordul medicului curant.În vederea asigurării protecţiei clericului şi a pacientului, vizita poate avea loc în următoarele condiţii:– un singur cleric oficiant poate intra la pacient, o singură dată;– timpul alocat serviciului religios este de maximum 15 minute;– clericul poartă echipament complet individual de protecţie asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;– clericul respectă toate măsurile sanitare care se impun;– se vor folosi doar obiecte de cult care pot fi dezinfectate înainte şi după utilizare, cu acordul medicului curant;
    – nu sunt permise obiecte care generează flacără deschisă/închisă sau scânteie.
    În unităţile sanitare în care există clerici angajaţi, aceştia vor asigura asistenţa religioasă pentru credincioşii cultului recunoscut cu acordul căruia a fost angajat, de comun acord cu medicul curant.
    b) În situaţia în care pacientul decedează şi există suspiciuni cu privire la decesul pacientului infectat cu SARS-CoV-2 confirmat prin teste de laborator, altele decât decesul prin acţiunea bolii virale, se va anunţa în cel mai scurt timp instituţia medico-legală competentă şi organele judiciare pentru dispunerea ridicării decedatului şi efectuarea autopsiei medico-legale.
    B. Măsuri care privesc transportul decedatului din secţia de spital către morgăa) Corpul persoanei decedate ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează.b) Decedatul va fi aşezat într-un sac impermeabil nou, dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi igienizat la suprafaţă cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol).Produsele biocide de tip TP2 vor fi folosite pentru suprafeţe în concentraţiile şi la timpul de expunere recomandate de producător şi specificate pe eticheta produsului.
    c) Decedatul va fi depus în frigider la morga spitalului/instituţiei de medicină legală în aşteptarea derulării procedurilor specifice medicinei legale sau anatomiei patologice, respectiv a procedurilor de identificare.În situaţia în care nu există frigider cu posturi separate, se va identifica un spaţiu separat faţă de restul decedaţilor, care se va dezinfecta după fiecare prezentare.d) Transportul decedatului către morga de la nivelul secţiei din unitatea sanitară în care s-a produs decesul se face în sac închis ermetic.Liftul şi targa prin care a fost asigurat transportul decedatului din secţia unităţii sanitare până la frigiderul din morgă vor fi dezinfectate cu produse biocide de tip TP2 (de suprafeţe), iar personalul medical care asigură transportul va fi echipat cu echipament de protecţie, conform metodologiei în vigoare.Toate spaţiile în care sunt depuşi decedaţi (cameră mortuară, frigider, capelă) vor fi dezinfectate conform normelor în vigoare (dezinfecţie, nebulizare).
    C. Măsuri care privesc personalul implicat în manipularea decedaţilor în incinta unităţii sanitarePersonalul care, potrivit atribuţiilor, manipulează decedatul, îmbrăcămintea şi obiectele contaminate cu secreţii ale persoanei decedate şi transportă decedatul către spaţiile special destinate va purta obligatoriu echipament individual de protecţie, după cum urmează:– combinezon complet de protecţie din material impermeabil sau material neţesut rezistent la apă care prezintă şi protecţie pentru cap sau halat cu mâneci lungi impermeabile la apă şi bonetă;– protectoare faciale: măşti FFP2 şi protectoare oculare (vizieră sau ochelari de protecţie);– două rânduri de mănuşi latex;
    – cizme de cauciuc care pot fi dezinfectate.
    Pentru personalul care manipulează decedatul sau îmbrăcămintea şi obiectele posibil contaminate cu secreţii ale decedatului este obligatorie spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun după îndepărtarea mănuşilor de protecţie, după fiecare manoperă. Ulterior se va efectua dezinfecţia mâinilor cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare.
    D. Măsuri recomandate în cazul deceselor în centre rezidenţiale, case de bătrâni, hospicePersonalul de îngrijire se va asigura că toţi rezidenţii păstrează o distanţă de minimum 2 m sau sunt relocaţi într-o altă cameră decât persoana decedată. Se va evita orice contact neesenţial cu corpul persoanei decedate pentru a reduce riscul expunerii.Personalul care manipulează corpul persoanei decedate va purta echipament individual de protecţie, conform metodologiei în vigoare. Se vor aplica toate procedurile locale de prevenţie şi control al infecţiilor. Personalul care preia decedatul pentru ritualul mortuar va fi notificat asupra suspiciunii sau cazului confirmat de COVID-19, pentru a putea aplica măsurile care se impun, pentru o corectă gestionare a riscului.E. Măsuri care privesc familia/reprezentantul legal al decedatuluia) Familia/Reprezentantul legal al decedatului care parcurge procedura de identificare a decedatului va purta obligatoriu echipament individual de protecţie de unică folosinţă: halat de unică folosinţă din material neţesut sau impermeabil la apă; mască facială de protecţie; botoşi (protecţie încălţăminte); mănuşi.b) Echipamentele individuale de protecţie pentru familia/reprezentantul legal al decedatului care va parcurge procedura de identificare a decedatului vor fi asigurate cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care a fost internat pacientul.c) În caz de identificare pozitivă (potrivire), vor semna o declaraţie şi se va completa într-un registru special dedicat.d) Familia/Reprezentantul legal al decedatului poate vedea decedatul cu respectarea următoarelor condiţii:– cel mult două persoane din cadrul familiei/reprezentantului legal al decedatului pot vedea decedatul;– vor îmbrăca obligatoriu echipamentul individual de protecţie descris anterior;– nu se recomandă contactul direct piele pe piele (atingere, sărut etc.);– vor respecta strict protocolul de igienă a mâinilor care presupune spălarea mâinilor cu apă şi săpun timp de 20 de secunde la intrarea şi la ieşirea în spaţiul mortuar. Dacă nu există facilităţi pentru spălarea mâinilor, se va folosi dezinfectant pentru mâini;– nu se vor atinge: nasul, ochii, faţa, gura.
    e) Se va asigura ventilaţie adecvată în spaţiile în care se află decedatul, fără a se atinge o temperatură disconfortantă. f) Nu este permis priveghiul la domiciliul persoanei decedate.
    F. Măsuri care privesc personalul implicat în manipularea decedatuluia) Personalul implicat în manipularea decedatului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste decedat, îl îmbracă cu hainele puse la dispoziţie de către familie/reprezentantul legal sau reprezentanţii administraţiei publice locale şi îl introduce în doi saci rezistenţi de vinil, astfel: după fiecare introducere a decedatului în sac se pulverizează produs biocid tip TP22, folosind un echipament de pulverizare fină, ulterior acesta se introduce în sicriu, urmând a se închide şi sigila capacul sicriului.b) Reprezentantul legal al decedatului are dreptul să facă fotografii în momentul în care parcurge procedura de identificare a decedatului.c) Familia/Reprezentantul legal sau reprezentanţii administraţiei publice locale (pentru cazurile sociale) vor pune la dispoziţie îmbrăcămintea decedatului şi sicriul în care se aşază decedatul.
    d) Din acest moment şi până la înhumare/incinerare sicriul va rămâne închis, fiind interzisă orice acţiune de deschidere a acestuia.e) Înhumarea/Incinerarea se va efectua cu sicriul sigilat, cu respectarea voinţei familiei decedatului şi a ritualurilor cultului de care aparţine, respectând normele prevăzute de lege.f) Dată fiind transmisibilitatea ridicată a coronavirusului SARS-CoV-2, este recomandat ca persoanele clinic vulnerabile, cele cu vârstă extremă (copii şi vârstnici), persoanele cu comorbidităţi, să nu vină în contact direct cu corpul decedatului, indiferent dacă poartă echipament de protecţie sau nu. Persoanele aflate în izolare sau în carantină nu vor participa la funeralii.
    G. Măsuri care privesc transportul decedaţilor către instituţiile de medicină legalăa) Persoanele care manipulează şi transportă decedatul vor lua în considerare respectul faţă de demnitatea umană, orice activitate sau acţiune asupra corpului unei persoane decedate având la bază grija şi respectul cuvenit unei fiinţe umane decedate.b) În cazul decesului la domiciliu, cazuri medico-legale conform art. 185 din NCPP, în care există suspiciunea de deces ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2, nu se ridică decedatul până la sosirea autorităţilor competente. Se apelează numărul unic de urgenţă 112.c) Pentru transportul decedatului de la domiciliu sau din spaţiile publice unde a survenit decesul către instituţia de medicină legală vor fi respectate aceleaşi norme cu cele descrise la pct. C atât în ceea ce priveşte echipamentul individual de protecţie al personalului care manipulează sau transportă decedatul, cât şi în ceea ce priveşte manipularea decedatului în vederea introducerii în sacul închis ermetic.
    d) În vederea ridicării decedatului de la domiciliu se vor solicita şi se vor examina toate documentele medicale existente (de la unităţile sanitare, medic curant, medic de familie, laboratoare de analize medicale etc.), acte din care să reiasă înregistrarea persoanei în evidenţele direcţiei de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti, precum şi documente din care să reiasă localitatea de unde a revenit recent (în ultimele 14 zile) dintr-o călătorie, după caz.e) Transportul decedatului aflat în sacul închis ermetic din spaţiul public, precum şi de la domiciliu către instituţia medico-legală în vederea autopsierii medico-legale se va efectua numai în baza ordonanţei emise de către procuror sau de către organele de cercetare penală.f) Transportul decedatului aflat în sac închis ermetic se va efectua numai cu mijloace de transport autorizate potrivit legii.g) Atunci când decesul s-a produs ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2, angajaţii serviciilor funerare care preiau decedatul de la domiciliu, unitatea sanitară în care a survenit decesul sau de la instituţia de medicină legală în vederea înhumării vor respecta întocmai aceleaşi dispoziţii ca şi orice alt transportator sau persoană care manipulează decedatul, adică vor respecta aceleaşi măsuri de prevenire a transmiterii bolilor infectocontagioase şi vor fi îmbrăcaţi obligatoriu în echipamentele individuale de protecţie descrise anterior, conform metodologiei în vigoare.Angajaţii serviciilor funerare nu vor deschide capacul sicriului şi nu vor efectua manopere de cosmetizare sau de îmbălsămare asupra decedatului contaminat în urma infecţiei cu SARS-CoV-2.Pentru angajaţii serviciilor funerare sunt obligatorii, după fiecare manipulare, îndepărtarea mănuşilor şi spălarea mâinilor cu apă caldă şi săpun, urmată de dezinfecţia cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare.h) Mijloacele de transport folosite pentru transportarea decedaţilor vor fi dezinfectate cu produse biocide de tip TP2, după fiecare transport.
    H. Măsuri care privesc personalul din prosecturile instituţiilor de medicină legalăa) În cazul în care s-a dispus autopsia medico-legală asupra decedaţilor aflaţi în unitatea sanitară cu paturi, medicul legist se va deplasa la unitatea sanitară pentru a vedea decedatul, numai dacă se solicită de către organele judiciare prezenţa acestuia.Personalul care vine în contact cu corpul pacientului decedat aplică riguros precauţiile standard de prevenţie şi control al infecţiilor, inclusiv igiena mâinilor înainte şi după interacţiunea cu corpul decedatului şi a mediului în care se află (anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul protocol), şi foloseşte echipament de protecţie adecvat în funcţie de nivelul de interacţiune cu decedatul (anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul protocol). b) Deplasarea personalului echipei medico-legale se va efectua cu maşina de serviciu, iar eventuala ridicare a decedatului se va efectua cu o maşină destinată în acest scop care va fi dezinfectată cu produse biocide de tip TP2, după fiecare transport.c) Curăţarea suprafeţelor şi a echipamentelor refolosibile, gestionarea deşeurilor infecţioase: SARS-CoV-2 poate persista până la 9 zile pe suprafeţe de tip metal, sticlă, plastic. În condiţii experimentale, virusul a fost detectat până la 72 de ore pe plastic sau oţel inoxidabil. De aceea este important să existe un protocol local de dezinfecţie/curăţare a suprafeţelor:– spaţiul mortuar trebuie să fie în permanenţă curat, cu ventilaţie adecvată;– se va folosi instrumentar conform normativelor, care poate fi curăţat şi dezinfectat între utilizări; acesta va fi curăţat şi dezinfectat imediat după utilizare;– suprafeţele din zona mortuară unde se pregăteşte corpul decedatului vor fi pregătite iniţial cu apă şi săpun, apoi se va utiliza o soluţie standard de dezinfecţie pentru suprafaţa şi zona respectivă;– după spălarea suprafeţelor se pot folosi soluţii dezinfectante de tip hipoclorit de sodiu 0,1% (1.000 ppm) sau etanol 70 grade, cu timp de contact de minimum 1 minut. Pot fi folosiţi dezinfectanţi de spital dacă sunt activi contra virusurilor cu anvelopă, respectând timpul de contact pe suprafeţe conform recomandărilor producătorului. De exemplu, dacă dezinfectanţii uzuali folosiţi în spital sunt în stocuri reduse, se poate folosi soluţia de hipoclorit de sodiu 0,1%, după ce se curăţă cu un detergent neutru. Dacă suprafaţa respectivă riscă să fie deteriorată de soluţia de hipoclorit, se poate folosi un detergent neutru şi apoi soluţie de etanol 70 grade;
    – personalul va folosi echipament de protecţie adecvat atunci când pregăteşte şi foloseşte materialele dezinfectante conform indicaţiilor producătorului;– reziduurile clinice trebuie mânuite şi îndepărtate ca deşeuri infecţioase, conform reglementărilor legale (de regulă, deşeuri infecţioase categoria 18 01 03);– curăţarea echipamentelor de protecţie reutilizabile se va face urmând cu rigurozitate instrucţiunile producătorului pentru curăţare şi dezinfecţie (concentraţie, metodă de aplicare, timp de contact etc). Se recomandă procedură locală pentru aceste manevre;– echipamentele de protecţie de unică folosinţă vor fi colectate în siguranţă în recipiente anume marcate, vor fi tratate la faţa locului şi distruse în siguranţă. Dacă este nevoie să fie transportate în afara unităţii respective, se vor lua toate precauţiile necesare, printr-o procedură agreată în consens cu normativele legale.
    d) Angajatorul se va asigura că:– există proceduri privind folosirea echipamentului individual de protecţie de către personalul din unitatea mortuară;– 
    personalul a fost instruit corespunzător în ceea ce priveşte folosirea corectă a acestui echipament;
    – personalul îndepărtează tot echipamentul contaminat când părăseşte zona contaminată; – personalul nu intră în zona curată cu echipament contaminat.
    e) Autopsia medico-legală se va efectua într-un spaţiu destinat cazurilor cu risc biologic, care va avea un circuit separat şi în care se va intra numai utilizând măsurile de protecţie descrise mai sus.Se va asigura ventilaţia corespunzătoare a spaţiului destinat activităţii din prosectură, fără contact cu mediul extern sau cu culoarele interioare ale unităţii sanitare/instituţiilor de medicină legală.Pentru situaţiile în care nu există un spaţiu cu circuit separat, autopsia medico-legală se va efectua obligatoriu la sfârşitul programului de lucru. După efectuarea procedurii de autopsiere, întreaga sală de autopsie, inclusiv spaţiul special destinat autopsiilor cu risc biologic, va fi dezinfectată cu substanţe biocide de tip TP2. După operaţiunea de dezinfecţie se pot utiliza şi lămpile de ultraviolete.Se va limita la minimum prezenţa în sala de autopsie a personalului implicat în vederea autopsierii decedaţilor contaminaţi ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2. Echipamentele individuale de protecţie de unică folosinţă vor fi îndepărtate după fiecare utilizare prin depunere în pubelă, conform procedurilor legale privind deşeurile contaminate cu risc biologic.f) În cazul contactului cu persoanele decedate ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2, riscurile la care sunt expuşi angajaţii instituţiilor medico-legale sunt semnificativ reduse dacă sunt respectate măsurile de precauţie specifice pentru prevenirea infecţiilor, măsuri care au fost descrise mai sus.Personalul echipei medico-legale care manipulează decedatul în vederea efectuării autopsiei medico-legale trebuie să poarte echipament individual de protecţie, care constă în combinezon complet din material impermeabil sau material neţesut cu densitate mare, rezistent la apă, care are incluse mască şi vizetă, sau halate cu mâneci, impermeabile, închise la spate, bonete şi măşti chirurgicale, respectiv protectoare oculare.Personalul va purta două perechi de mănuşi, după cum urmează: o primă pereche scurtă rezistentă la tăiere, peste care se pune o a doua pereche de mănuşi din latex, peste care, la nevoie, se mai pune o a treia pereche de mănuşi, mai groase, care protejează antebraţul până la cot.Personalul va purta peste halat un şorţ impermeabil din plastic, iar încălţămintea va fi reprezentată prin cizme de cauciuc. Cu excepţia vizetei şi a cizmelor de cauciuc care se dezinfectează cu produse biocide de tip TP2, toate celelalte piese de echipament descrise sunt de unică folosinţă (cu excepţia echipamentului de protecţie cu utilizări multiple, care poate fi decontaminat, conform specificaţiilor tehnice ale acestuia).
    g) Se evită utilizarea de instrumente ascuţite şi se preferă instrumentele tăietoare cu vârfuri rotunjite.Instrumentarul utilizat se dezinfectează cu produse biocide de tip TP2 în concentraţiile şi la timpul de expunere recomandate de producător şi specificate pe eticheta produsului, la finalul programului de activitate.Pentru personalul din prosecturi este obligatorie, după fiecare manoperă, spălarea mâinilor/antebraţelor cu apă caldă şi săpun, urmată de dezinfecţia cu produse biocide de tip TP1 destinate dezinfecţiei mâinilor prin frecare.
    I. Măsuri care privesc îmbălsămareaa) Persoanele decedate, contaminate ca urmare a infecţiei cu SARS-CoV-2, confirmată prin teste specifice de laborator, şi care au fost autopsiate nu se îmbălsămează, ci doar se igienizează la suprafaţă cu produs biocid de tip TP2.Aceşti decedaţi se igienizează şi se îmbracă înainte de a fi introduşi în sac.b) După identificarea decedatului de către familie/ reprezentant legal sau de către cei desemnaţi în condiţiile prezentului protocol şi după semnarea actelor care atestă identificarea, personalul echipei medico-legale implicat în manipularea decedatului pulverizează produse biocide de tip TP22 sau soluţie de formaldehidă peste decedat, apoi acesta este introdus în doi saci rezistenţi de vinil, astfel: după fiecare introducere a decedatului în sac se pulverizează produs biocid de tip TP22 sau formol, folosind un echipament de pulverizare fină.Ulterior, corpul învelit în cei doi saci de vinil se introduce în sicriu, sicriul se igienizează cu produs biocid de tip TP2 sau formol, urmând a se închide şi sigila sicriul înainte de ieşirea din instituţia medico-legală şi predarea către familie/reprezentant legal, aceştia din urmă având obligaţia de a nu-l mai deschide ulterior.c) Familia sau reprezentanţii autorităţilor publice locale (pentru cazurile sociale) aduc sicriul în care se pune decedatul. J. Măsuri care privesc înmormântarea sau incinerareaa) Înhumarea decedatului confirmat cu infecţie cu SARS-CoV-2 se va face în aceleaşi condiţii de înhumare impuse persoanelor decedate din alte cauze, cu respectarea voinţei familiei decedatului şi a ritualurilor cultului de care aparţine, respectând normele prevăzute de lege. După fiecare serviciu religios, spaţiul se va aerisi şi se va dezinfecta conform recomandărilor în vigoare.b) Numărul de persoane care participă la funeralii este cel permis de reglementările oficiale, dar va fi menţinut la un minimum. Toate persoanele participante vor respecta păstrarea distanţei recomandate în metodologia în vigoare, se vor proteja în mod adecvat, iar purtarea măştii faciale este obligatorie.c) Persoanele care au simptome sugestive pentru infecţia cu SARS-CoV-2, indiferent de natura lor, nu vor participa la aceste proceduri sau ritualuri. d) Împărţirea de alimente cu ocazia slujbei religioase se realizează cu respectarea prevederilor în vigoare referitoare la protecţia faţă de infecţia cu SARS-CoV-2.e) Personalul care depune corpul decedatului în groapă/cavou sau incinerator va purta echipament de protecţie, mănuşi care se îndepărtează după manevră, iar mâinile se spală cu apă şi săpun. f)
    Nu este nevoie ca obiectele personale ale persoanei decedate să fie incinerate sau îndepărtate conform procedurii deşeurilor infecţioase. Ele vor fi mânuite purtând mănuşi, curăţate cu detergent şi dezinfectate cu soluţie de min. 70 grade etanol, hipoclorit sau o soluţie de clor cu concentraţia de 0,1% (1.000 ppm).
    g) Îmbrăcămintea sau alte obiecte din stofă/pânză ale persoanei decedate pot fi spălate în maşina de spălat la 60-90° Celsius şi cu detergent uzual pentru spălare automată. Dacă nu este posibil, se poate face spălare manuală cu următoarele precauţii: textilele vor fi scufundate într-un vas de dimensiuni mari, cu apă fierbinte şi săpun. Se manevrează cu cleşti de lemn, evitându-se formarea de stropi, se goleşte vasul şi se umple cu soluţie de clor 0,05% timp de aproximativ 30 de minute, după care se clătesc rufele bine cu apă curată şi se usucă la soare.
    K. Măsuri care privesc familia/reprezentantul legal al bolnavului infectat cu SARS-CoV-2 în cazul în care acesta prezintă simptome severe de boalăPe perioada internării în unitatea sanitară, pacientul infectat cu SARS-CoV-2 şi care prezintă simptome severe de boală poate beneficia, la cerere, de vizita unui membru al familiei/ reprezentantului legal, cu acordul medicului curant. În vederea asigurării protecţiei membrului familiei/ aparţinătorului legal, vizita poate avea loc în următoarele condiţii:– o singură persoană poate intra la pacient, o singură dată;– timpul alocat vizitei este de maximum 15 minute;– vizitatorul poartă echipament complet individual de protecţie asigurat cu titlu gratuit de către unitatea sanitară în care este internat pacientul, conform metodologiei în vigoare;– vizitatorul respectă toate măsurile sanitare care se impun;
    – nu este permisă introducerea niciunui obiect în zona în care sunt îngrijiţi pacienţii cu COVID-19.
    L. Alte măsuria) Documentele medicale, precum foaia de observaţie clinică, care provin din zona de contaminare (ATI, UPU, secţia de boli infecţioase etc.) şi care sunt necesare dispunerii ordonanţei de autopsiere medico-legală vor fi prelucrate în format electronic spre a fi transmise către administraţia spitalului şi mai departe către parchete, instituţii de medicină legală şi servicii de anatomie patologică.b) În situaţiile prevăzute în prezentul protocol în care se solicită confirmarea prin testare pentru infecţia cu SARS-CoV-2, aceasta se va face în colaborare cu direcţiile de sănătate publică judeţene sau a municipiului Bucureşti.c) Nerespectarea prevederilor prezentului protocol specific se sancţionează potrivit legii.d) Infecţia cu SARS-CoV-2 este considerată o boală transmisibilă cu hazard biologic crescut, în accepţiunea pct. 57 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1.609/2006 privind aprobarea tarifului pentru efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, cu modificările ulterioare.
    Anexa nr. 1la protocolPrecauţiuni standard de prevenţie şi control al infecţiei cu SARS-CoV-2 în managementul decedaţilor
    EchipamentDetalii
    Igiena mâinilorDezinfectant de mâini pe bază de alcool Apă curentă Săpun Prosoape de unică folosinţă (de hârtie sau pânză) pentru uscarea mâinilor
    Echipament personal de protecţie Mănuşi de unică folosinţă sau de cauciuc, reutilizabile Botoşi Şorţ de plastic, impermeabil Halat de protecţie Ochelari de protecţie, anti-fog Vizieră Mască N95 sau de nivel similar pentru proceduri generatoare de aerosoli
    Curăţarea şi managementul deşeurilor Saci de unică folosinţă pentru deşeuri biologice Săpun, apă, detergent Soluţii dezinfectante pentru suprafeţe: soluţie de hipoclorit 0,1% (1.000 ppm), etanol 70 grade sau dezinfectant avizat pentru spital
    Anexa nr. 2la protocolEchipament individual de protecţie pentru personalul de la morgă, anatomopatologi, tehnicieni, personalul de la pompele funebre,personalul care îmbălsămează, pentru cazurile suspecte sau confirmate cu COVID-19
    Procedură fără necropsie: primirea decedatului, pregătirea pentru şi plecarea decedatuluiProceduri care presupun necropsie şi alte manevre invazive, potenţial aerosolizante
    Mănuşi de unică folosinţăDaDa
    Şorţ de plastic de unică folosinţă DaDa
    Halat de unică folosinţăNuDa
    Măşti chirurgicale rezistente la fluide (tip FFP2)DaNu
    Măşti tip FFP3NuDa
    Protecţie oculară/a feţei*DaDa
    * Protecţie pentru faţă şi ochi, de unică folosinţă sau reutilizabilă - tip ochelari, vizieră etc.
    ----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!