Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (06.05.2021), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 11 din 18 februarie 2021referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă formularea cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv, "cu aceeaşi pedeapsă", face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal sau face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, art. 335 alin. (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, în funcţie de elementul material alternativ al faptei comise
EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 8 aprilie 2021Data intrării în vigoare 08-04-2021

    Dosar nr. 3.104/1/2020
    Daniel Grădinaru- preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
    Lucia Tatiana Rog- judecător la Secţia penală
    Rodica Aida Popa
    - judecător la Secţia penală
    Simona Daniela Encean- judecător la Secţia penală
    Constantin Epure- judecător la Secţia penală
    Rodica Cosma- judecător la Secţia penală
    Francisca Maria Vasile- judecător la Secţia penală
    Andrei Claudiu Rus- judecător la Secţia penală
    Eleni Cristina Marcu- judecător la Secţia penală
    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă formularea cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv „cu aceeaşi pedeapsă“, face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal sau face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, art. 335 alin. (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, în funcţie de elementul material alternativ al faptei comise.Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi ale art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. La şedinţa de judecată a participat doamna Mihaela Mustaţă, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Rodica Cosma, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că au fost transmise hotărâri relevante pronunţate în materie şi opiniile magistraţilor din cadrul următoarelor instanţe: Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Giurgiu, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Iaşi, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi, Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Tribunalul Timiş, Tribunalul Arad, Tribunalul Alba, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Gorj, Judecătoria Craiova, Judecătoria Calafat, Judecătoria Filiaşi, Judecătoria Oneşti, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Sector 4 Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Buftea, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Alexandria, Tribunalul Iaşi, Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Zalău, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Caraş-Severin, Curtea de Apel Constanţa, Judecătoria Tulcea, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Dolj, Judecătoria Băileşti şi Tribunalul Bacău, punctele de vedere ale specialiştilor Universităţii de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept şi Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti - Facultatea de Drept, la data de 7 decembrie 2020, Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu - Facultatea de Drept, la data de 8 decembrie 2020, şi ai Universităţii „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca - Facultatea de Drept, la data de 10 decembrie 2020, punctul de vedere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică în ceea ce priveşte rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegării, raportul din data de 28 ianuarie 2021, întocmit de judecătorul-raportor, care, la aceeaşi dată, a fost comunicat părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală, şi concluzii scrise din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind rezolvarea de principiu a chestiunii de drept supuse dezlegării.Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că prezenta sesizare este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, în sensul că nu există o veritabilă chestiune de drept, de lămurirea căreia să depindă soluţionarea pe fond a cauzei.Astfel, a arătat că, din punctul de vedere al rigorilor de tehnică legislativă, se poate observa că, în Codul penal, legiuitorul a utilizat sintagma „cu aceeaşi pedeapsă“ ori de câte ori a făcut trimitere la pedeapsa prevăzută de lege în alineatul precedent.De asemenea a apreciat că trebuie avută în vedere şi împrejurarea că dispoziţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal preiau conţinutul care se regăsea în art. 86 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, or în reglementarea anterioară acest text de lege prevedea în mod expres faptul că sancţiunea pentru conduita infracţională pe care textul o descria era cea prevăzută la alin. (2).În ipoteza în care s-ar aprecia că prezenta sesizare este admisibilă, pe fondul problemei de drept care se solicită a fi dezlegată în cauză, reprezentantul Ministerului Public a susţinut că răspunsul la întrebarea instanţei care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie rezultă, în mod evident, din interpretarea textului de lege evocat, în sensul că trimiterea se face la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent. În argumentare, a învederat că prevederile art. 335 alin. (3) din Codul penal reprezintă o incriminare distinctă, care vizează încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive. Aşadar, a arătat că, atâta vreme cât textul de lege menţionat - art. 335 alin. (3) din Codul penal - reprezintă o incriminare distinctă, nu se poate vorbi despre o complicitate la infracţiunile prevăzute de legiuitor în alineatele precedente, ipoteză care ar fi justificat aplicarea unei pedepse în aceleaşi limite cu cea aplicată pentru autor.Pe de altă parte, în sprijinul argumentelor expuse, a făcut trimitere şi la doctrină, sens în care a subliniat că, ori de câte ori se face vorbire de prevederile art. 335 alin. (3) din Codul penal, se face referire la limitele de pedeapsă prevăzute în alin. (2), iar nu în alin. (1) al articolului menţionat.Preşedintele completului, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare asupra problemei de drept supuse dezlegării. ÎNALTA CURTE,asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea din data de 11.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020), în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă formularea cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv „cu aceeaşi pedeapsă“, face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal sau face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, art. 335 alin. (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, în funcţie de elementul material alternativ al faptei comise. II. Dispoziţii legale incidente:– art. 335 din Codul penal:(1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
    (2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. (3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana care încredinţează un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) sau alin. (2) sau sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.
    – art. 336 din Codul penal:(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi persoana, aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere. (3) Dacă persoana aflată în una dintre situaţiile prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) efectuează transport public de persoane, transport de substanţe sau produse periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obţinerea permisului de conducere sau în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
    III. Expunerea succintă a cauzeiPrin Încheierea din data de 11.11.2020, pronunţată în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, s-au reţinut următoarele:Prin Sentinţa penală nr. 212 din data de 25.06.2020, pronunţată de Judecătoria Alexandria în Dosarul nr. 6.396/740/2019, cu privire la inculpatul V.C.M., s-au dispus următoarele: În temeiul art. 335 alin. (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 396 alin. (1), (4) şi (10) din Codul de procedură penală, raportat la art. 83 din Codul penal, s-a stabilit pedeapsa de 6 luni închisoare în sarcina inculpatului V.C.M., pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţare a unui vehicul, spre a fi condus pe drumurile publice, unei persoane care nu deţine permis de conducere.În temeiul art. 83 alin. (1) din Codul penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii, pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condiţiile art. 84 din Codul penal.În temeiul art. 85 alin. (1) din Codul penal s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Teleorman, la datele fixate de acesta;b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;d)
    să comunice schimbarea locului de muncă;
    e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
    În temeiul art. 86 alin. (1) şi (2) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, s-a stabilit că datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probaţiune Teleorman.În temeiul art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal s-a stabilit ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei şi Consiliului Local Alexandria, pe o perioadă de 30 de zile lucrătoare.În temeiul art. 404 alin. (3) din Codul de procedură penală şi art. 88 din Codul penal s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.În temeiul art. 274 din Codul de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.Judecătoria a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte relevante cu privire la acest inculpat:Cu referire la infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.C.M., aceea de încredinţare a unui autovehicul unei persoane care nu deţine permis de conducere, spre a fi condus pe drumurile publice, faptă prevăzută de art. 335 alin. (3) din Codul penal, instanţa a reţinut că dispoziţiile legale precizate reprezintă o variantă asimilată a formei atenuate de la alin. (2) al textului de lege, elementul material al laturii obiective constând în fapta inculpatului care, la data de 8.06.2019, în jurul orei 17,39, i-a încredinţat coinculpatei B.G.M. autoturismul marca Opel Astra, culoare gri, cu număr de înmatriculare (...), pentru a-l conduce pe raza comunei Mavrodin, Strada Viorelelor, judeţul Teleorman, deşi cunoştea că aceasta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.Împotriva sentinţei penale anterior menţionate a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria.În esenţă, Parchetul a criticat legalitatea sentinţei apelate, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate acestui inculpat, susţinând că, în mod eronat, prima instanţă s-a raportat, în procesul de individualizare a pedepsei, la dispoziţiile art. 335 alin. (2) din Codul penal, în mod corect aceste limite fiind cele prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal.
    IV. Punctul de vedere al instanţei care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicităInstanţa care a dispus sesizarea a arătat că formularea cuprinsă în dispoziţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv „cu aceeaşi pedeapsă“, este susceptibilă de două interpretări.Într-o interpretare, se poate considera faptul că această formulare face trimitere la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent al art. 335 din Codul penal.Un argument în sprijinul acestei interpretări se bazează pe interpretarea istorică a evoluţiei legislative a reglementării acestei infracţiuni.
    Astfel, conform art. 86 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi persoana care încredinţează cu ştiinţă un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influenţa alcoolului sau a unor produse ori substanţe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.“Prin urmare, dispoziţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal constituind reglementarea corespondentă, în noul Cod penal, a acestei infracţiuni, interpretarea care se impune este aceea că pedeapsa aplicabilă este, ca şi în precedenta formulare, cea prevăzută în alineatul precedent.Într-o altă interpretare, formularea cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv „cu aceeaşi pedeapsă“, face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, art. 335 alin. (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, în funcţie de elementul material alternativ al faptei comise. În sprijinul acestei interpretări se are în vedere faptul că, dacă legiuitorul ar fi optat pentru regimul sancţionator aplicabil acestei infracţiuni în vechea reglementare, ar fi făcut trimitere în mod expres la dispoziţiile alineatului precedent, astfel cum se prevedea în cuprinsul art. 86 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.Prin urmare, modificarea formulării uzitate de legiuitor impune ca interpretarea textului să fie supusă rigorilor istorico-teleologice.În sprijinul acestei interpretări s-a arătat că elementul material al acestei infracţiuni este reprezentat, în esenţă, de complicitatea la infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) şi (2) sau art. 336 din Codul penal, firesc fiind - conform dispoziţiilor art. 49 din Codul penal - ca pedeapsa aplicată complicelui să se regăsească între aceleaşi limite ca şi cea aplicată autorului.
    V. Punctul de vedere al procurorului şi al părţilor cu privire la problema de drept a cărei dezlegare se solicităProcurorul şi apărătorul inculpatului au apreciat, în raport cu motivele de apel invocate, că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.VI. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele de judecată arondateÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în această materie, au fost conturate două opinii, după cum urmează:Într-o primă opinie, s-a apreciat că sintagma „cu aceeaşi pedeapsă“ cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal face trimitere la alin. (2) al aceluiaşi articol.În esenţă, a fost invocată ca argument interpretarea istorică a evoluţiei legislative a reglementării acestei infracţiuni.Astfel, conform art. 86 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sancţionează şi persoana care încredinţează cu ştiinţă un autovehicul sau tramvai, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) sau (2) sau unei persoane care suferă de o boală psihică ori se află sub influenţa alcoolului sau a unor produse ori substanţe stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora.“Ca atare, norma de incriminare circumscrisă dispoziţiilor art. 335 alin. (3) din Codul penal constituie reglementarea corespondentă în vigoare a acestei infracţiuni, interpretarea care se impune fiind aceea că pedeapsa este cea prevăzută în alineatul precedent, respectiv art. 335 alin. (2) din Codul penal. S-a apreciat că a face o analiză separată, în funcţie de elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (3) din Codul penal, excede voinţei legiuitorului.Pe de altă parte, o interpretare contrară ar ridica probleme din perspectiva lipsei de claritate a incriminării şi a legii penale.
    În acest sens, s-au pronunţat următoarele instanţe: Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, Judecătoria Sector 3 Bucureşti, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Giurgiu, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Iaşi, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Huşi, Tribunalul Cluj, Judecătoria Turda, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Tribunalul Timiş, Tribunalul Arad, Tribunalul Alba, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Gorj, Judecătoria Craiova, Judecătoria Calafat, Judecătoria Filiaşi şi Judecătoria Oneşti.Într-o altă opinie, s-a apreciat că sintagma „cu aceeaşi pedeapsă“ din cuprinsul art. 335 alin. (3) din Codul penal face trimitere fie la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, fie la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal, în funcţie de modalitatea alternativă de comitere a faptei.În esenţă, s-a arătat că, dacă legiuitorul ar fi optat pentru regimul sancţionator aplicabil acestei infracţiuni, din vechea reglementare, ar fi făcut trimitere, în mod expres, la dispoziţiile alineatului precedent, astfel cum se prevedea în cuprinsul art. 86 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.Prin urmare, modificarea formulării uzitate de legiuitor impune ca interpretarea textului să fie supusă interpretării istorico-teleologice.S-a arătat că din modalitatea de reglementare a dispoziţiilor cuprinse în art. 335 alin. (3) din Codul penal rezultă că legiuitorul, în cuprinsul aceluiaşi alineat, a făcut trimitere la două dispoziţii legale, respectiv la două alineate prevăzute de art. 335 din Codul penal, alin. (1) şi (2), precum şi la două sintagme, respectiv „sub influenţa alcoolului“ şi „sub influenţa unor substanţe psihoactive“.De asemenea s-a reţinut că elementul material al acestei infracţiuni este reprezentat, în esenţă, de complicitatea la infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) şi (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, astfel că, potrivit dispoziţiilor art. 49 din Codul penal, pedeapsa aplicată complicelui trebuie să fie situată în aceleaşi limite ca şi cea aplicată autorului.În acest sens s-au pronunţat următoarele instanţe: Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală, Judecătoria Sector 4 Bucureşti, Judecătoria Sector 6 Bucureşti, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Buftea, Judecătoria Bolintin-Vale, Judecătoria Alexandria, Curtea de Apel Iaşi, Tribunalul Iaşi, Judecătoria Răducăneni, Tribunalul Vaslui, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Zalău, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Caraş-Severin, Curtea de Apel Constanţa, Judecătoria Tulcea, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Olt, Tribunalul Mehedinţi, Tribunalul Dolj, Judecătoria Băileşti şi Tribunalul Bacău.
    VII. Jurisprudenţa relevată a Curţii ConstituţionaleNu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.VIII. Jurisprudenţa relevată a Înaltei Curţi de Casaţie şi JustiţieNu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.IX. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor OmuluiDin perspectiva clarităţii incriminării şi a legii penale, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie a statuat că legea trebuie să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Sintagma „prevăzut de lege“ înseamnă „nu doar o anume bază legală în dreptul intern, dar şi calitatea legii în cauză; astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă“.^1^1 Hotărârea Amann împotriva Elveţiei, alin. (50).Totodată, se reţine că „expresia «prevăzută de lege» impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale (Rotaru împotriva României [MC], hotărârea din data de 4 mai 2000, nr. 28.341/95, §52, CEDO). Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze, cu suficientă claritate, întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului [vezi Olsson împotriva Suediei (nr. 1), hotărârea din data de 24 martie 1988, seria A, nr. 130, § 61]. În plus, nu putem considera drept «lege» decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintro anumită faptă.“^2^2 Cauza Sissanis împotriva României, alin. (66).În acelaşi sens, se arată că „semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conţinutul textului de care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, 28 martie 1990, seria A, nr. 173, p. 26, paragraful 68). Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (printre altele, Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, 13 iulie 1995, seria A, nr. 316-B, p. 71, § 37).^3^3 Hotărârea Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, alin. (35).În acelaşi sens, pot fi invocate şi cauzele Cantoni împotriva Franţei, Sud Fondi şi alţii împotriva Italiei.X. Punctul de vedere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridicăPunctul de vedere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a fost acela că sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept.Astfel, s-a făcut trimitere la deciziile nr. 15/2019, 17/2019, 19/2017, 5/2016, 5/2020, 6/2016, 20/2017 şi 2/2018, pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a statuat, în esenţă, că această procedură nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială.XI. Punctul de vedere al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. În esenţă, s-a apreciat că nu este îndeplinită condiţia de admisibilitate privind existenţa unei chestiuni de drept ce ar necesita lămuriri sau interpretări.Astfel, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită nu reprezintă o reală problemă generată de dificultăţi de interpretare a unor dispoziţii legale ori de opinii divergente exprimate şi argumentate juridic.S-a reţinut că legiuitorul a preluat aproape în integralitate reglementarea anterioară, păstrând inclusiv incriminarea respectivelor fapte în cadrul infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.Prin urmare, s-a concluzionat că se păstrează inclusiv trimiterea, în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă, la alineatul precedent, similar legislaţiei anterioare.
    XII. Opinia specialiştilor consultaţi:Universitatea „Babeş-Bolyai“ Cluj-Napoca - Facultatea de Drept a apreciat că sintagma „cu aceeaşi pedeapsă“ din conţinutul art. 335 alin. (3) din Codul penal face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal.În esenţă, s-a arătat că argumentul esenţial este dat de interpretarea gramaticală şi sistematică a normei.Astfel, având în vedere sintagma „aceeaşi pedeapsă“, precum şi poziţionarea alin. (3) după alin. (2) din norma de incriminare, se poate deduce că voinţa legiuitorului este aceea de a utiliza ca reper, în stabilirea limitelor speciale pentru alin. (3), limitele alineatului anterior, respectiv alin. (2).Pe de altă parte, s-a arătat că, în condiţiile în care norma de incriminare este susceptibilă de două interpretări, cea propusă de instanţa de sesizare pune inculpatul într-o poziţie juridică mai defavorabilă, astfel încât principiul „in dubio pro reo“ obligă la alegerea interpretării care este mai favorabilă inculpatului, respectiv limitele de pedeapsă de la alin. (3) al art. 335 din Codul penal sunt cele prevăzute în alineatul precedent al aceluiaşi articol. Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept a reţinut, în esenţă, acelaşi punct de vedere, arătându-se că, în raport cu tehnica de redactare a art. 335 din Codul penal, precum şi cu metodele de interpretare, dispoziţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal fac trimitere la art. 335 alin. (2) din Codul penal. Acelaşi punct de vedere a fost exprimat şi de Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu - Facultatea de Drept şi de Universitatea „Titu Maiorescu“ din Bucureşti - Facultatea de Drept. XIII. Raportul judecătorului asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul că sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020), este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală. XIV. Înalta Curte de Casaţie şi JustiţieExaminând sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: Cu privire la condiţiile de admisibilitate a sesizăriiPotrivit dispoziţiilor art. 475 din Codul de procedură penală, dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că există o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective şi asupra căreia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.Din examinarea normei de procedură rezultă că, în prealabil, în cadrul analizei admisibilităţii sesizării, se impune verificarea a patru condiţii, şi anume: 1. să existe o cauză în curs de judecată;
    2. cauza să se afle pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului;3. chestiunea de drept invocată să fie indispensabilă soluţionării pe fond a cauzei respective;4. asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi aceasta să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.
    În raport cu condiţiile enunţate anterior, se apreciază că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, analizată atât din perspectiva tehnicii legislative, a evoluţiei legislative, cât şi prin raportare la jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.Astfel, din perspectiva tehnicii legislative, în cuprinsul Codului penal, legiuitorul utilizează sintagma „cu aceeaşi pedeapsă“, făcând trimitere la pedeapsa prevăzută în alineatul precedent. Spre exemplu, în cazul infracţiunii de şantaj prevăzute de art. 207 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).“În cazul infracţiunii de viol prevăzute de art. 218 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează orice alte acte de penetrare vaginală sau anală comise în condiţiile alin. (1).În cazul infracţiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor prevăzute de art. 239 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei care, ştiind că nu va putea plăti, achiziţionează bunuri ori servicii producând o pagubă creditorului.“În cazul infracţiunii de nerespectare a măsurilor privind încredinţarea minorilor prevăzute de art. 379 din Codul penal, în alin. (2) se prevede: „cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei căreia i s-a încredinţat minorul prin hotărâre judecătorească spre creştere şi educare de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să aibă legături personale cu minorul, în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul competent.“Sintagma „cu aceeaşi pedeapsă“ se regăseşte şi în cazul altor infracţiuni, respectiv: art. 234 alin. (3) din Codul penal (tâlhăria calificată), art. 243 alin. (2) din Codul penal (însuşirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor), art. 250 alin. (2) din Codul penal (efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos), art. 258 alin. (2) din Codul penal (uzurparea de calităţi oficiale), art. 251 alin. (2) din Codul penal (acceptarea operaţiunilor financiare efectuate în mod fraudulos), art. 275 alin. (2) din Codul penal (sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri), art. 280 alin. (2) din Codul penal (cercetarea abuzivă), art. 284 alin. (2) din Codul penal (asistenţa şi reprezentarea neloială), art. 297 alin. (2) din Codul penal (abuzul în serviciu), art. 305 alin. (2) din Codul penal (neglijenţa în păstrarea informaţiilor), art. 307 alin. (2) din Codul penal (deturnarea de fonduri), art. 310 alin. (2) din Codul penal (falsificarea de monede), art. 315 alin. (2) din Codul penal (emiterea frauduloasă de monedă), art. 324 alin. (2) din Codul penal (falsificarea unei înregistrări tehnice), art. 331 alin. (2) din Codul penal (părăsirea postului şi prezenţa la serviciu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe), art. 332 alin. (2) din Codul penal (distrugerea sau semnalizarea falsă), art. 336 alin. (2) din Codul penal (conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe), art. 338 alin. (2) din Codul penal (părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia), art. 339 alin. (3) din Codul penal (împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice), art. 350 alin. (2) din Codul penal (nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă), art. 361 alin. (2) din Codul penal (interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice), art. 378 alin. (2) din Codul penal (abandonul de familie), art. 379 alin. (2) din Codul penal (nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului), art. 381 alin. (3) din Codul penal (împiedicarea exercitării libertăţii religioase), art. 387 alin. (2) din Codul penal (frauda la vot), art. 391 alin. (2) şi (4) din Codul penal (falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale), art. 405 alin. (2) din Codul penal (propaganda pentru război), art. 420 alin. (2) din Codul penal (lovirea superiorului sau a inferiorului), art. 435 alin. (2) din Codul penal (neprezentarea la încorporare sau concentrare), art. 436 alin. (2) din Codul penal (jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă), art. 439 alin. (2) din Codul penal (infracţiuni contra umanităţii) şi art. 440 alin. (2) din Codul penal (infracţiuni de război contra persoanelor).Se observă, astfel, că legiuitorul a utilizat sintagma „cu aceeaşi pedeapsă“ în mod constant, atunci când a făcut trimitere la pedeapsa prevăzută de lege în alineatul precedent.Din perspectiva evoluţiei legislative, dispoziţiile art. 335 alin. (3) din Codul penal preiau, în linii generale, dispoziţiile art. 86 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată.
    În fine, din perspectiva jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală se reţine, în esenţă, că sesizarea în procedura întrebării prealabile trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, evazive şi care ar putea da naştere mai multor soluţii. Per a contrario, procedura nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială.^1^1 Decizia nr. 15 din 24 septembrie 2019 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 14 noiembrie 2019.
    În consecinţă, în raport cu argumentele prezentate anterior, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, pentru admisibilitatea sesizării ce face obiectul prezentei cauze, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 477 din Codul de procedură penală, aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă.PENTRU ACESTE MOTIVEÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală, în Dosarul nr. 6.396/740/2019 (1.993/2020), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: dacă formularea cuprinsă în art. 335 alin. (3) din Codul penal, respectiv, „cu aceeaşi pedeapsă“, face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (2) din Codul penal sau face trimitere la pedeapsa prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, art. 335 alin. (2) din Codul penal sau art. 336 din Codul penal, în funcţie de elementul material alternativ al faptei comise.Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2021.
    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    judecător Daniel Grădinaru
    Magistrat-asistent,
    Mihaela Mustaţă
    ----





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!