Structură Act

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (06.05.2021), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 193 din 5 noiembrie 2020pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, precum şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1049 din 9 noiembrie 2020Data intrării în vigoare 09-11-2020

    Având în vedere că, aşa cum este notificat la Comisia Europeană, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este autoritatea naţională competentă pentru asigurarea aplicării prevederilor regulamentelor Uniunii Europene în ceea ce priveşte grilele utilizate în Uniune pentru clasificarea carcaselor şi pentru raportarea oficială a preţurilor către Direcţia Generală pentru Agricultură a Comisiei Europene (DG-AGRI) Bruxelles,ţinând cont de faptul că România a notificat Comisia Europeană ca Sistemul de clasificare la nivel naţional să fie compus din următorii factori: Inspecţia Clasificare Carcase, Comisia de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, agenţiile de clasificare carcase şi/sau clasificatorii carcase independenţi şi abatoarele, iar propunerile au fost acceptate,luând în considerare că din cauza unor fluctuaţii organizatorice ca urmare a modificărilor succesive ale legislaţiei naţionale au fost grav afectate atât activitatea de ansamblu a factorilor sistemului de clasificare carcase, cât şi posibilitatea autorităţii competente din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de a efectua controalele obligatorii, la faţa locului, pentru verificarea înregistrării datelor primare privind rezultatele de clasificare a carcaselor şi preţurile de piaţă ale acestora, fapt ce ar putea conduce la raportarea în baza naţională de date a clasificării, respectiv către Comisia Europeană, a unor înregistrări eronate, neconforme cu realitatea şi, în acest caz, ar exista riscul de declanşare a procedurii de sancţionare a României, respectiv a procedurii de infringement, pentru neîndeplinirea/îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de raportare de date,având în vedere cerinţele majore care impun crearea unui cadru legislativ naţional adecvat, respectiv adoptarea unui act normativ de nivel primar pentru stabilirea reorganizării sistemului de clasificare la nivel naţional, astfel încât să se poată elabora, cu celeritate, legislaţia subsecventă de ordin secundar şi terţiar care să asigure, pe de o parte, continuitatea funcţionării sistemului de clasificare a carcaselor, iar, pe de altă parte, preluarea şi implementarea în legislaţia naţională a prevederilor Regulamentului delegat (UE) 2017/1.182 al Comisiei din 20 aprilie 2017 de completare a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte grilele utilizate în Uniune pentru clasificarea carcaselor de bovine, porcine şi ovine şi în ceea ce priveşte raportarea preţurilor de piaţă ale anumitor categorii de carcase şi animale vii, ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1.184 al Comisiei din 20 aprilie 2017 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte grilele utilizate în Uniune pentru clasificarea carcaselor de bovine, porcine şi ovine, şi în ceea ce priveşte raportarea preţurilor de piaţă ale anumitor categorii de carcase şi animale vii, ale Regulamentului delegat (UE) 2017/1.183 al Comisiei din 20 aprilie 2017 de completare a Regulamentelor (UE) nr. 1.307/2013 şi (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte notificările către Comisie de informaţii şi documente, ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1.185 al Comisiei din 20 aprilie 2017 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (UE) nr. 1.307/2013 şi (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte notificările către Comisie ale informaţiilor şi documentelor, precum şi de modificare şi abrogare a mai multor regulamente ale Comisiei şi ale Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/1.746 al Comisiei din 1 octombrie 2019 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2017/1.185 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (UE) nr. 1.307/2013 şi (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte notificările către Comisie ale informaţiilor şi documentelor,ţinând cont de faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a măsurilor de reglementare prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă ar avea ca efect imposibilitatea respectării calendarului stabilit prin legislaţia Uniunii Europene, respectiv Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1.746 care intră în vigoare la 1 ianuarie 2021 şi care reglementează faptul că până la data menţionată România are obligaţia de a notifica Comisiei Europene sursa de colectare şi metodologia utilizată pentru stabilirea informaţiilor furnizate. Menţionăm faptul că pentru perioada de la data aderării şi până în prezent România a notificat Comisiei Europene Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine ca „sursă de colectare a datelor de clasificare şi preţurilor şi ca entitate pentru aplicarea metodologiilor de calcul“ pe baza cărora se întocmesc rapoartele naţionale de preţuri, notificate săptămânal de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale către Comisia Europeană. Acesta este motivul pentru care este necesar a se desemna, în continuare, Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine ca entitate componentă a sistemului de clasificare a carcaselor.luând în considerare că aceste precizări impun ca cerinţă majoră reglementări urgente ale legislaţiei naţionale, având în vedere că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor de raportare şi de verificare prin inspecţii a acestor raportări, conform prevederilor regulamentelor Uniunii Europene, poate avea drept consecinţă negativă declanşarea de către Comisia Europeană a procedurilor de sancţionare a României, respectiv a procedurii de infringement,în scopul reglementării unor norme necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă, care să restabilească cadrul legal de organizare şi funcţionare a sistemului de clasificare a carcaselor, în ansamblul său, la nivel naţional, şi în considerarea faptului că elementele prezentate vizează interesul general public şi constituie situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,
    în temeiul art. 115 alin (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.Articolul IOrdonanţa Guvernului nr. 4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, precum şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi animalelor vii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2019, aprobată prin Legea nr. 228/2019, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolului 4 alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:b) Comisia de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine, denumită în continuare Comisia de clasificare a carcaselor, este persoană juridică română, fără scop lucrativ, de interes general şi de utilitate publică, cu conducere şi finanţare din surse proprii, formată din reprezentanţi ai asociaţiilor crescătorilor de animale, ai patronatelor şi organizaţiilor profesionale din domeniu, ai asociaţiilor comercianţilor şi ai autorităţilor publice, respectiv ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritatea competentă din domeniu, şi ai Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor;2. După articolul 4 se introduc două noi articole, articolele 4^1 şi 4^2, cu următorul cuprins:Articolul 4^1(1) Comisia de clasificare a carcaselor are un număr total de 25 de membri şi are următoarea componenţă/structură:a) 11 reprezentanţi ai asociaţiilor reprezentative ale crescătorilor de porcine, bovine şi ovine;b)
    10 reprezentanţi ai patronatelor şi ai organizaţiilor profesionale reprezentative ale procesatorilor de carne;
    c) 2 reprezentanţi ai asociaţiilor comercianţilor;d) un reprezentant al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritatea competentă din domeniu şi un reprezentant al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
    (2) Alegerea membrilor în Comisia de clasificare a carcaselor se face conform următoarelor criterii:a) pentru asociaţiile crescătorilor de animale, în funcţie de efectivele de animale deţinute de membrii acestora, în anul precedent alegerii, în ordine descrescătoare;b) pentru patronate şi organizaţii profesionale, în funcţie de cantitatea de carne abatorizată şi procesată, în anul precedent alegerii, în ordine descrescătoare;c) pentru asociaţiile de comercianţi, în funcţie de cifra de afaceri din exerciţiul contabil încheiat, în anul precedent alegerii, în ordine descrescătoare.
    (3) Reprezentantul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi reprezentantul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor se desemnează prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, respectiv ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
    Articolul 4^2Comisia de clasificare a carcaselor îndeplineşte următoarele atribuţii:a) gestionează baza naţională de date a clasificării carcaselor, proprietatea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin intermediul unui sistem informatic propriu, al unui software specializat pentru acest domeniu şi al unor aplicaţii informatice specifice de înregistrare şi raportare a datelor, cu obligaţia de a asigura personal specializat în acest sens;b) la nivel naţional este sursa de colectare săptămânală a rezultatelor de clasificare a carcaselor de porcine, bovine, ovine, a preţurilor acestora şi a anumitor categorii de animale vii, prelucrarea acestora prin aplicarea metodologiilor de calcul specifice, centralizarea rezultatelor, întocmirea rapoartelor naţionale de preţuri şi raportarea săptămânală a acestor informaţii către autoritatea competentă, respectiv Inspecţia Clasificare Carcase din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;c) arhivează, pe timp nelimitat, în baza naţională de date a clasificării informaţii complete, atât despre rezultatele tehnice de clasificare şi preţurile carcaselor şi animalelor vii, numărul de animale/carcase, cât şi despre factorii implicaţi în sistemul de clasificare, respectiv date de identificare: abatoare, clasificatori independenţi, agenţii de clasificare, furnizori/crescători de animale;d) furnizează aplicaţii informatice specifice de înregistrare şi raportare a datelor şi parole securizate de acces în sistemul informatic, aşa cum este prevăzut la art. 6 alin. (2) lit. h);
    e) protejează confidenţialitatea datelor înregistrate, potrivit prevederilor art. 4 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1.185 al Comisiei din 20 aprilie 2017 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentelor (UE) nr. 1.307/2013 şi (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte notificările către Comisie ale informaţiilor şi documentelor, precum şi de modificare şi abrogare a mai multor regulamente ale Comisiei, fiind interzis să divulge/să difuzeze aceste informaţii;f) publică pe site-ul propriu rezultatele tehnice de clasificare şi preţurile medii de piaţă ale carcaselor, pe specii, centralizate săptămânal, lunar, anual, la nivel naţional;g) asigură Inspecţiei Clasificare Carcase accesul nelimitat în baza naţională de date a clasificării, astfel încât prin controalele la faţa locului, efectuate de către această autoritate competentă, să se verifice conformitatea cu realitatea a datelor de identificare a abatoarelor, a animalelor/carcaselor, a clasificatorilor independenţi/agenţiilor de clasificare, a furnizorilor/crescătorilor de animale, precum şi a rezultatelor tehnice de clasificare a carcaselor şi a preţurilor acestora, înregistrate în rapoartele de clasificare. Controlul veridicităţii acestor informaţii este obligatoriu deoarece stă la baza întocmirii rapoartelor naţionale de preţuri, notificate săptămânal Comisiei Europene de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale;h) notifică, pe suport hârtie sau electronic, Inspecţia Clasificare Carcase ori de câte ori constată erori de orice fel la înregistrarea rezultatelor de clasificare şi preţurilor carcaselor/animalelor vii în aplicaţiile informatice care generează rapoartele de clasificare şi/sau în raportarea săptămânală a acestor informaţii prin intermediul sistemului informatic;i) notifică, pe suport hârtie sau electronic, Inspecţia Clasificare Carcase ori de câte ori constată neîndeplinirea obligaţiilor de către clasificatorii independenţi şi/sau agenţiile de clasificare;j) face propuneri în limita atribuţiilor specifice, pentru elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul clasificării carcaselor de bovine, porcine şi ovine;k)
    participă la efectuarea testelor naţionale de disecţie pentru carcasele de porc, în vederea stabilirii atât a nivelului de referinţă al grilei de preţuri aplicate pentru plata carcaselor de porc, cât şi a stabilirii/determinării formulei de calcul pentru calcularea conţinutului estimat de carne macră a carcasei şi calibrarea echipamentelor de clasificare cu sondă optică folosite la clasificarea carcaselor de porc;
    l) sprijină introducerea, la nivel naţional, de tehnici şi echipamente noi de clasificare a carcaselor utilizate în Uniunea Europeană;m) desemnează persoana responsabilă cu gestionarea sistemului informatic aferent bazei naţionale de date a clasificării care să participe la inspecţiile Comitetului Comunitar, efectuate pe teritoriul României;n) organizează şi participă la cursurile de formare profesională pentru ocupaţia de clasificator carcase, în vederea obţinerii certificatelor de calificare sau de absolvire şi/sau a certificatelor de competenţe profesionale, în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare privind formarea profesională a adulţilor, cu respectarea standardului ocupaţional aprobat, şi eliberează atestatele de clasificator carcase bovine şi/sau porcine şi/sau ovine, pentru această calificare. Comisia de Clasificare a Carcaselor are obligaţia de a asigura personal specializat ca formator şi evaluator de competenţe profesionale pentru clasificarea carcaselor de porcine şi bovine şi ovine, conform legislaţiei în vigoare;o) deţine şi gestionează Registrul de evidenţă al atestatelor de clasificator pentru persoanele care au absolvit cursurile şi au obţinut atestatul pentru ocupaţia de clasificator carcase pentru speciile bovine şi/sau porcine şi/sau ovine;p) recunoaşte şi certificatele de absolvire a cursurilor de clasificare carcase efectuate, cu respectarea legislaţiei din alt stat membru, şi eliberează solicitanţilor, în baza acestor certificate, cu traducere legalizată, atestatul de clasificator pentru specia pentru care a fost absolvit cursul în statul membru respectiv;q) publică pe site-ul propriu listele clasificatorilor atestaţi şi/sau autorizaţi, precum şi listele agenţiilor de clasificare autorizate;
    r) organizează cursuri de standardizare împreună cu Inspecţia Clasificare Carcase, pentru evaluarea omogenităţii clasificării carcaselor de bovine/ovine pe teritoriul României, la care participă clasificatorii de bovine/ovine, după caz;s) organizează, la nivel naţional, cursuri de reinstruire pentru clasificatorii carcase, pe specii şi cursuri de standardizare a carcaselor de bovine/ovine;ş) colaborează cu şcolile şi universităţile de profil în vederea asigurării formării de specialişti în domeniul clasificării, al calităţii carcaselor şi cărnii;t) participă la simpozioane, expoziţii, întâlniri de afaceri, deplasări în străinătate, schimburi de informaţii, mese rotunde, conferinţe, concursuri profesionale şi alte manifestări având ca temă sistemul de clasificare;ţ) colaborează cu organizaţii similare din alte state membre şi cu organizaţiile profesionale şi interprofesionale pe produsele carne de vită, carne de porc şi carne de oaie;u) desfăşoară alte activităţi lucrative sau nelucrative relevante în raport cu scopul şi obiectul de activitate ale Comisiei;v) colaborează şi asigură comunicarea oricăror informaţii solicitate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritatea competentă în domeniu, în vederea efectuării de analize de impact şi implementarea de politici în acest domeniu.
    3. Articolele 6-8 se modifică şi vor avea următorul cuprins:Articolul 6(1) Modul de organizare şi funcţionare a Sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, reorganizat potrivit prevederilor prezentei ordonanţe, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, până la data de 31 decembrie 2020, şi va cuprinde reglementări privind:a) modul de organizare, monitorizare, control şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii, precum şi relaţiile de funcţionare dintre entităţile componente ale Sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine;b) atribuţiile, responsabilităţile, drepturile şi obligaţiile entităţilor componente ale Sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a) şi c);c) procedurile şi condiţiile pentru obţinerea şi eliberarea atestatului de clasificator a carcaselor de bovine şi/sau porcine şi/sau ovine;d) procedurile şi condiţiile pentru obţinerea şi eliberarea autorizaţiei de clasificare a carcaselor pentru agenţiile de clasificare a carcaselor, pentru clasificatorii angajaţi ai acestor agenţii şi pentru clasificatorii independenţi;e) procedurile şi condiţiile pentru suspendarea şi/sau anularea autorizaţiei de clasificare a carcaselor;f) contravenţiile şi sancţiunile aplicate în cazul nerespectării legislaţiei în domeniul clasificării carcaselor.(2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului prevăzute la alin. (1) se aprobă, prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, următoarele:a) normele tehnice de clasificare a carcaselor, de înregistrare şi raportare a preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii, pentru specia bovine;b) normele tehnice de clasificare a carcaselor, de înregistrare şi raportare a preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii, pentru specia porcine;c) normele tehnice de clasificare a carcaselor, de înregistrare şi raportare a preţurilor de piaţă ale carcaselor şi ale animalelor vii, pentru specia ovine;
    d) modelele rapoartelor de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, modelele rapoartelor de inspecţie privind rezultatele clasificării carcaselor de bovine, porcine şi ovine, modelele rapoartelor de inspecţie privind raportarea preţurilor carcaselor de bovine, porcine şi ovine şi modelele de note de control pentru verificarea agenţiilor de clasificare şi a clasificatorilor independenţi;e) nominalizarea şi împuternicirea persoanelor cu atribuţii în Inspecţia Clasificării Carcaselor din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene în vederea realizării activităţii de inspecţie în Sistemul naţional de clasificare a carcaselor, pentru stabilirea zonelor de control, cu judeţele arondate fiecărui inspector zonal, în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, precum şi pentru aprobarea modului de îndeplinire a atribuţiilor de către inspectorii zonali;f) termenele şi modelele de cereri pentru înscrierea la cursurile de formare profesională pentru ocupaţia de clasificator carcase de bovine sau porcine sau ovine, documentele necesare înscrierii la aceste cursuri şi obţinerii atestatului de clasificator pentru specia pentru care a absolvit cursul, modelul formularului-tip pentru atestatul de clasificator, pe specii, precum şi modelul Registrului de evidenţă al atestatelor de clasificator;g) termenele şi modelele de cereri de autorizare pentru activitatea de clasificare a carcaselor şi documentele necesare obţinerii autorizaţiei de clasificare a carcaselor, modelul formularului-tip pentru autorizaţia de clasificare, pe specii, precum şi modelul Registrului de evidenţă a autorizaţiilor de clasificare a carcaselor;h) regulamentul şi metodologia de colectare, de înregistrare, de prelucrare şi raportare a rezultatelor de clasificare a carcaselor, a preţurilor acestora şi a unor categorii de animale vii, pe specii, în baza naţională de date a clasificării, prin intermediul sistemului informatic, precum şi modalitatea de obţinere a aplicaţiilor informatice specifice de înregistrare şi raportare a datelor şi a parolei securizate de acces în sistemul informatic, furnizate de Comisia de Clasificare a Carcaselor;i) termenele şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru organizarea cursurilor de reinstruire a clasificatorilor care deţin atestat şi pentru organizarea cursurilor de standardizare pentru evaluarea omogenităţii clasificării carcaselor de bovine/ovine pe teritoriul României.
    Articolul 7(1) Definirea termenilor de specialitate utilizaţi este prevăzută în anexa nr. 1.(2) Statutul Comisiei de clasificare a carcaselor este prevăzut în anexa nr. 2.Articolul 8Până la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la art. 6, Sistemul naţional de clasificare cu toate componentele sale funcţionează potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 24/2009, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordinului ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 445/2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare şi a metodologiilor de colectare, prelucrare, interpretare şi difuzare a datelor statistice, cu modificările ulterioare.
    4. Articolul 9 se abrogă.5. După articolul 10 se introduce un nou articol, articolul 10^1, cu următorul cuprins:Articolul 10^1Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă.6. După anexă, care devine anexa nr. 1, se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2, al cărei cuprins este prevăzut în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă.
    Articolul IIOrdonanţa Guvernului nr. 4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, precum şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă ale carcaselor şi animalelor vii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 81 din 31 ianuarie 2019, aprobată prin Legea nr. 228/2019, cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.
    PRIM-MINISTRU
    LUDOVIC ORBAN
    Contrasemnează:
    Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,
    Nechita-Adrian Oros
    Ministrul educaţiei şi cercetării,
    Cristina Monica Anisie
    Ministrul finanţelor publice,
    Vasile-Florin Cîţu
    p. Ministrul economiei, energiei şi mediului de afaceri,
    Daniela Nicolescu,
    secretar de stat
    Ministrul afacerilor externe,
    Bogdan Lucian Aurescu
    Bucureşti, 5 noiembrie 2020.Nr. 193.ANEXĂ(Anexa nr. 2 la Ordonanţa Guvernului nr. 4/2019) Deschideți STATUTULComisiei de clasificare a carcaselor de porcine, bovine şi ovine





    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!