Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (07.06.2020), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
ORDIN nr. 874/81/2020privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII Nr. 874 din 22 mai 2020
  • MINISTERUL AFACERILOR INTERNE Nr. 81 din 22 mai 2020
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 22 mai 2020Data intrării în vigoare 22-05-2020

    Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii nr. NT/2.680/2020 şi al Direcţiei generale management urgenţe medicale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne nr. 1511710/2020,având în vedere prevederile art. 5 alin. (2) lit. d) şi art. 13 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi prevederile art. 1 din anexa nr. 2 şi art. 9 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii şi ministrul afacerilor interne emit următorul ordin:Articolul 1Pe durata stării de alertă, în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale şi la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în condiţiile şi cu respectarea Instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 2Pe durata stării de alertă se instituie obligativitatea instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilor de a organiza activitatea astfel încât să se asigure la intrarea în sediu efectuarea triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, în condiţiile şi cu respectarea Instrucţiunilor generale privind măsurile de igienă, prevăzute în anexă. Articolul 3Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul sănătăţii,
    Romică-Andrei Baciu,
    secretar de stat
    Ministrul afacerilor interne,
    Marcel Ion Vela
    ANEXĂ INSTRUCŢIUNI GENERALE privind măsurile de igienăI. Portul măştii1. Obligaţii la nivelul angajatorului/conducătorului instituţiei:a) angajatorul va lua măsuri pentru elaborarea propriilor proceduri pe baza evaluării de risc pentru fiecare angajat, în funcţie de programul de lucru, specificul activităţii desfăşurate, structura organizatorică, structura incintei;b) medicii de medicina muncii vor face evaluarea de risc şi vor stabili condiţiile purtării măştii pentru angajaţi;c) responsabilul cu securitatea şi sănătatea în muncă va face instruirea angajaţilor în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă (SSM).2. Măsuri generale:Masca trebuie purtată în orice spaţiu public închis, spaţii comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă, pe toată durata prezenţei în aceste spaţii.
    În funcţie de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unităţii, pot exista unele excepţii, astfel:a) angajatul este singur în birou; b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;c) persoana desfăşoară activităţi fizice intense şi/sau în condiţii de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.);d) prezentatorii TV şi invitaţii acestora, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între persoane;e) vorbitorii în public, în spaţii interioare, cu condiţia respectării distanţei de 3 metri între aceştia şi alte persoane, doar în cazul în care nu se află mai mult de 16 persoane în incintă;f) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani.
    3. Utilizarea corectă a măştilor: a) Măştile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinaţie cu curăţarea frecventă a mâinilor cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun.b) Înainte de a pune masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun). Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul.c) Masca trebuie schimbată o dată la 4 ore şi ori de câte ori masca s-a umezit sau s-a deteriorat.d) Masca nu se atinge în timpul purtării; în cazul atingerii măştii, mâinile trebuie igienizate (cu soluţie pe bază de alcool sau cu apă şi săpun).e) După folosire, masca se aruncă imediat, într-un coş de gunoi, preferabil cu capac, urmată de igienizarea mâinilor.f) Nu se recomandă reutilizarea măştilor medicale.
    g) În cazul apariţiei febrei, tusei şi strănutului, purtarea măştii este recomandată în orice circumstanţă (de exemplu, în spaţiile deschise, la domiciliu).
    II. Triajul la intrarea într-o incintă a instituţiilor şi autorităţilor publice, operatorilor economici şi profesioniştilorPentru personalul angajat:1. La intrarea într-un sediu sunt obligatorii triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor.2. Triajul epidemiologic nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal şi constă în:a) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3ºC), la care se poate adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului;b) observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată);c) în cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3ºC, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
    d) dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3ºC sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoana este trimisă pentru consult la medicul de familie; dacă persoana:(i) se încadrează în definiţia de caz suspect COVID-19, medicul de familie îi va recomanda testarea;(ii) nu se încadrează în definiţia de caz suspect COVID-19, medicul de familie va orienta diagnosticul către altă afecţiune.
    3. Persoanele cu funcţie de conducere din fiecare unitate (şefii de structură) au responsabilitatea de a dispune triajul observaţional al angajaţilor din subordinea directă.Medicul de medicina muncii:a) are obligaţia monitorizării stării de sănătate a angajaţilor;b) va face instruirea angajaţilor în ceea ce priveşte SSM (securitatea şi sănătatea în muncă);c)
    va realiza o evaluare a riscului pentru a decide dacă sunt şi alte zone unde nu este obligatorie masca.
    Pentru alte persoane decât personalul angajat:a) Intrarea într-o incintă este permisă doar pentru persoanele care, în mod rezonabil, au motive justificate de a se afla în acea incintă.b) În cazul în care este necesară doar predarea unor documente, colete etc., aceasta se va realiza în afara incintei, direct persoanei căreia îi sunt destinate, cu respectarea măsurilor de precauţie.c) Dacă este necesară intrarea în incintă, sunt obligatorii triajul epidemiologic şi dezinfectarea mâinilor.Triajul epidemiologic nu implică înregistrarea datelor cu caracter personal şi constă în:a) măsurarea temperaturii prin termometru noncontact (temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3ºC);b) observarea semnelor şi simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).În cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3ºC, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus.Dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3ºC sau/şi prezenţa altor simptome respiratorii, persoanei nu i se permite accesul în incintă.Dacă temperatura înregistrată nu depăşeşte 37,3ºC, iar persoana nu prezintă alte simptome respiratorii, i se permite accesul doar însoţită de către o persoană din sediu şi după înregistrarea biroului/camerei/departamentului unde va merge.
    -----