Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (01.04.2020), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
ORDIN nr. 435 din 13 martie 2020privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 16/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Spitalului "N.N. Săveanu" Vidra
EMITENT
  • MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 250 din 26 martie 2020Data intrării în vigoare 26-03-2020

    Văzând Referatul de aprobare nr. VSC 3.427 din 12.03.2020, întocmit de Direcţia management şi structuri sanitare,având în vedere Ordinul ministrului sănătăţii nr. 386/2018*) privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului „N.N. Săveanu“ Vidra,*) Ordinul ministrului sănătăţii nr. 386/2018 nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) şi art. 14 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:Articolul I
    Anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 16/2018 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Spitalului „N.N. Săveanu“ Vidra, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 şi 59 bis din 19 ianuarie 2018, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La capitolul V „Aparatul funcţional“ articolul 37, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 37(1) Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin cu privire la activitatea economică, financiară şi administrativă, spitalul are în structură următoarele compartimente funcţionale: Compartimentul financiar-contabilitate, Compartimentul aprovizionare, transport, administrativ, Compartimentul achiziţii publice - contractare, Compartimentul resurse umane, normare, organizare şi salarizare, Compartimentul securitatea muncii, prevenirea şi stingerea incendiilor, protecţie civilă şi situaţii de urgenţă, Compartimentul de informatică, Compartimentul de evaluare şi statistică medicală, Compartimentul juridic, Biroul de management al calităţii serviciilor medicale.2. La capitolul V „Aparatul funcţional“, după articolul 44 se introduce un nou articol, articolul 44^1, cu următorul cuprins:Articolul 44^1Biroul de management al calităţii serviciilor medicale desfăşoară în principal următoarele activităţi:a. pregăteşte şi analizează Planul anual al managementului calităţii;b. coordonează activităţile de elaborare a documentelor sistemului de management al calităţii:b1.
    procedurile operaţionale;
    c. coordonează şi implementează programul de acreditare a tuturor serviciilor oferite în cadrul unităţii, pe baza procedurilor operaţionale specifice fiecărei secţii, fiecărui laborator etc. şi a standardelor de calitate;d. coordonează şi implementează procesul de îmbunătăţire continuă a calităţii serviciilor;e. colaborează cu toate structurile unităţii în vederea îmbunătăţirii continue a sistemului de management al calităţii;f. implementează instrumente de asigurare a calităţii şi de evaluare a serviciilor oferite;g. asigură implementarea strategiilor şi obiectivelor referitoare la managementul calităţii declarate de manager;h.
    asigură implementarea şi menţinerea conformităţii sistemului de management al calităţii cu cerinţele specifice;
    i. coordonează activităţile de analiză a neconformităţilor constatate şi propune managerului acţiunile de îmbunătăţire sau corective ce se impun;j. coordonează analizele cu privire la eficacitatea sistemului de management al calităţii;k. asigură aplicarea strategiei sanitare şi politica de calitate a unităţii în domeniul medical în scopul asigurării sănătăţii pacienţilor;l. asistă şi răspunde tuturor solicitărilor managerului pe domeniul de management al calităţii.
    3. La capitolul VI „Consilii şi comisii ale spitalului“ articolul 45, punctul 2 „Comisii“, litera a. se modifică şi va avea următorul cuprins:a. Comisia medicamentului/antibioterapie;4. La capitolul VI „Consilii şi comisii ale spitalului“ articolul 45 punctul 2 „Comisii“, după litera i se introduc trei noi litere, literele j.-l., cu următorul cuprins:j. Comisia de farmacovigilenţă;k. Comitetul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale;l. Comisia de coordonare a procesului de evaluare în vederea obţinerii reacreditării/ciclul II de acreditare.
    5. La capitolul VI „Consilii şi comisii ale spitalului“ articolul 48, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 48(1) Comisia medicamentului/antibioterapie - componenţa comisiei este stabilită prin act administrativ al managerului şi este formată din medicii din cadrul spitalului şi farmacist.6. La capitolul VI „Consilii şi comisii ale spitalului“ articolul 48 alineatul (2), după litera l. se introduc trei noi litere, literele m.-o., cu următorul cuprins:m. stabileşte politica de antibioterapie a spitalului;n. măsoară şi urmăreşte consumul de antibiotice;o. stabileşte protocoalele de profilaxie şi terapie antibiotică.
    7. La capitolul VI „Consilii şi comisii ale spitalului“, după articolul 48 se introduce un nou articol, articolul 48^1, cu următorul cuprins:Articolul 48^1(1) Comisia de farmacovigilenţă - componenţa comisiei este stabilită prin act administrativ al managerului şi este formată din medicii din cadrul spitalului şi farmacist.(2) Principalele atribuţii ale Comisiei de farmacovigilenţă sunt următoarele:a. analizează consumul de medicamente, stabileşte necesarul pentru luna următoare şi propune măsuri care să asigure tratamentul corespunzător al pacienţilor, cu încadrarea în cheltuielile bugetare aprobate cu această destinaţie;b. verifică corespondenţa baremului aparatului de urgenţă cu cel aprobat de conducerea unităţii şi conform legislaţiei în vigoare;c. analizează toate cazurile de reacţii adverse, va urmări întocmirea fişelor de reacţii adverse şi va propune metode mai bune de diagnostic al reacţiilor adverse;
    d. pentru medicamentele nou-apărute pe piaţă procedează la implementarea acestora în terapie;e. identifică factorii de risc la prescrierea anumitor medicamente;f. evaluează avantajele administrării unor medicamente pentru pacienţii internaţi;g. evitarea întrebuinţării eronate şi a abuzului de produse medicamentoase;h. verifică prin sondaj modul de stabilire a medicaţiei pentru pacienţii internaţi şi evidenţierea acesteia;i. verifică investigaţiile stabilite la internare din punctul de vedere al oportunităţii;j. dispune elaborarea şi aprobă protocoalele terapeutice;k. întocmeşte rapoarte scrise către Comitetul director cu privire la activitatea desfăşurată şi formulează propuneri pentru eficientizare.
    8. La capitolul VI „Consilii şi comisii ale spitalului“, după articolul 52 se introduce un nou articol, articolul 52^1, cu următorul cuprins:Articolul 52^1Comitetul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale este compus din: şeful compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale, medicul responsabil de politica de utilizare a antibioticelor, directorul medical, farmacistul, medicul de laborator de analize medicale, toţi medicii şefi de compartimente. Comitetul este condus de şeful compartimentului de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi are obligaţia de a se întâlni trimestrial sau la nevoie pentru analiza situaţiei şi elaborarea de propuneri către Comitetul director.
    9. La capitolul VI „Consilii şi comisii ale spitalului“ articolul 56, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:(7) Standardele sunt grupate în cinci componente ale controlului intern managerial:1. mediul de control - grupează problemele legate de organizare, managementul resurselor umane, etică, deontologie şi integritate;2. performanţe şi managementul riscului - vizează problematica managementului legată de fixarea obiectivelor, planificare (planificarea multianuală), programare (planul de management), performanţe (monitorizarea performanţelor) şi gestionarea riscurilor;3. informare şi comunicare - în această secţiune sunt grupate problemele ce ţin de crearea unui sistem informaţional adecvat şi a unui sistem de rapoarte privind execuţia planului de management, a bugetului, a utilizării resurselor, precum şi a gestionării documentelor; 4. activităţi de control - standardele grupate în această componentă se focalizează asupra elaborării procedurilor, continuităţii derulării proceselor şi activităţilor, separării atribuţiilor, supravegherii; 5. evaluare şi audit - problematica vizată de această grupă de standarde priveşte dezvoltarea capacităţii de evaluare a controlului intern managerial, în scopul asigurării continuităţii procesului de perfecţionare a acestuia.
    10. La capitolul VI „Consilii şi comisii ale spitalului“, după articolul 56 se introduce un nou articol, articolul 56^1, cu următorul cuprins:Articolul 56^1Comisia de coordonare a procesului de evaluare în vederea obţinerii reacreditării/ciclul II de acreditare a Spitalului «N.N. Săveanu» Vidra are următoarele atribuţii:a. analizează neconformităţile şi situaţiile necorespunzătoare sesizate;b. soluţionează neconformităţile şi situaţiile necorespunzătoare sesizate;c. trasează un plan de măsuri pentru neconformităţile şi situaţiile necorespunzătoare sesizate;d. coordonează elaborarea documentaţiei aferente procesului de acreditare împreună cu SMC;e. elaborează documentele conform procedurilor şi metodologiei de acreditare;
    f. efectuează audituri interne în toate zonele organizaţiei pentru evaluarea eficacităţii şi stadiului implementării standardelor, respectiv şedinţe ale comisiei, pentru evaluarea neconformităţilor specifice fiecărei structuri;g. verifică eficacitatea acţiunilor corective dispuse;h. raportează periodic sau la cererea conducerii aspectele referitoare la standarde;i. participă la analiza managementului;j. asigură interfaţa în faţa organismelor de acreditare, precum şi prezentarea sistemului adoptat în faţa terţelor persoane, cu acordul conducerii;k. stabileşte obiectivele specifice proceselor pentru a atinge standardele de referinţă de care răspunde;l. monitorizează şi măsoară indicatorii specifici proceselor;
    m. raportează stadiul realizării obiectivelor specifice proceselor (inclusiv prelucrarea statistică a datelor cu privire la performanţa proceselor) către conducerea instituţiei;n. coordonează activităţile de identificare şi analiza riscurilor asociate actului medical;o. revizuieşte activitatea Consiliului medical şi a compartimentelor medicale conform legislaţiei în vigoare şi cerinţelor de acreditare;p. revizuieşte protocoalele existente;q. elaborează protocoale/algoritmi de stabilire diagnostic pe afecţiunile mai frecvente;r. elaborează protocoale de prescriere medicamente/ investigaţii costisitoare;s.
    elaborează proceduri de îngrijire specifice;
    t. elaborează protocoale/înţelegeri scrise între compartimente privind asistenţa medicală, consulturi interdisciplinare;u. elaborează documentele necesare monitorizării spitalelor acreditate.
    Articolul IIStructurile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Spitalul „N.N. Săveanu“ Vidra vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    p. Ministrul sănătăţii,
    Horaţiu Moldovan,
    secretar de stat
    Bucureşti, 13 martie 2020.Nr. 435.----