Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (19.06.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 172 din 26 martie 2019referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 12 iunie 2019Data intrării în vigoare 12-06-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina-Loredana Gulie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Andrei Ovidiu Iancu şi Robert Ionel Ştefan, ambii prin mandatar Ionel Mircea Coman, în Dosarul nr. 9.517/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 399D/2018.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens se arată că prevederea legală criticată se încadrează în sfera măsurilor cu caracter general, sugerate chiar de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind fără relevanţă data încheierii contractului de cesiune, respectiv anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 sau ulterior acestui moment, preţul plătit de către cesionar sau calitatea acestuia, de cesionar iniţial sau subsecvent.
    CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 23 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.517/3/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de Andrei Ovidiu Iancu şi Robert Ionel Ştefan într-o cauză având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva unei decizii de invalidare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că textul de lege criticat nu face distincţie între cesionarul care a plătit fostului proprietar sau moştenitorilor acestuia, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, un preţ derizoriu, sub valoarea preţului de piaţă al imobilului, pe de o parte, şi cesionarul subsecvent, care a plătit cesionarului iniţial, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, un preţ relativ just şi în concordanţă cu valoarea tranzacţionării pe piaţă a bunului imobil.6. Se mai arată că, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 197 din 3 aprilie 2014, s-a statuat că opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Se arată însă că situaţia cesionarilor din prezenta cauză este diferită, în sensul în care aceştia sunt cesionari subsecvenţi, care au obţinut dreptul la măsurile reparatorii de la cesionarul iniţial, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, ceea ce a determinat achitarea unui preţ just cesionarului iniţial, în conformitate cu valoarea de piaţă a imobilului. Se susţine, în acest sens, că, din acest punct de vedere, nu a existat o încercare de fraudare a persoanelor îndreptăţite sau a moştenitorilor acestora, astfel încât lipsa instituirii unei despăgubiri la valoarea efectiv plătită de către cesionari, în temeiul textului de lege criticat, echivalează cu repararea unei nedreptăţi cu o altă nedreptate.7. Se mai susţine că nu poate fi aplicat un tratament similar cesionarilor iniţiali şi cesionarilor subsecvenţi, dat fiind faptul că nu au plătit acelaşi preţ, iar tranzacţionarea drepturilor litigioase s-a făcut la momente diferite în timp, faţă de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Se mai arată că cesionarii subsecvenţi ar trebui să obţină aceeaşi valoare a despăgubirii ca şi foştii proprietari sau moştenitorii acestora, având în vedere faptul că aceştia au achitat un preţ apropiat de valoarea de piaţă a imobilului.8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că prevederile legale criticate exprimă voinţa fermă a legiuitorului de a supune unui sistem unitar maniera de calcul al punctelor compensatorii, în toate situaţiile în care beneficiarul acestor măsuri reparatorii este un cesionar. În egală măsură, legiuitorul a stabilit acest mod de calcul al măsurilor compensatorii, cu excluderea posibilităţii restituirii în natură, din raţiuni de natură economico-socială, tocmai pentru a frâna fenomenul cesionării drepturilor litigioase, ce decurg din demararea procedurilor speciale de reparaţie, urmărind astfel să limiteze acumularea necontrolată a acestor valori patrimoniale. Se mai arată că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, având în vedere, pe de o parte, faptul că legiuitorul dispune de o marjă largă de apreciere, recunoscută de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în a stabili natura şi cuantumul măsurilor reparatorii pe care le acordă pentru recompensarea preluărilor abuzive imobiliare, realizate de regimul comunist, iar, pe de altă parte, nu există un drept câştigat, atât timp cât propunerea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, confirmată prin avizul de legalitate al prefectului, nu a produs efecte directe în patrimoniul notificatorului sau al succesorilor săi în drepturi, astfel că nu se poate reţine existenţa unui drept efectiv, ci doar a unei simple expectanţe de a obţine măsurile reparatorii, astfel cum sunt instituite de lege.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
    10. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul a acordat o atenţie deosebită reglementărilor referitoare la reparaţiile pentru suferinţele cauzate de regimul comunist din perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, având în vedere voinţa noului stat democratic instaurat în decembrie 1989 de a recunoaşte şi de a condamna aceste fapte. Astfel, au fost adoptate mai multe acte normative, printre care şi Legea nr. 165/2013, ce au ca scop finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Invocă cele statuate în acelaşi sens prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 1 aprilie 2014, paragraful 31.11. Se mai apreciază că dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură a nesocoti dreptul legiuitorului de a decide asupra modului de reparare a injustiţiilor şi a abuzurilor din legislaţia trecută. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, paragraful 27, măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite, cesionarul urmând a obţine atât preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, cât şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului.12. De asemenea, se mai apreciază, în ceea ce priveşte modalitatea prin care se realizează repararea prejudiciului suferit de titularii dreptului de proprietate sau modalitatea de despăgubire a cesionarilor drepturilor izvorâte din actele normative adoptate în materia restituirii proprietăţilor, că legiuitorul este liber să opteze atât în privinţa sferei bunurilor pentru care stabileşte măsurile reparatorii, cât şi a întinderii şi a modalităţii de acordare a acestora, în funcţie de situaţia concretă a respectivelor bunuri. În aplicarea prevederilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, dreptul de proprietate nu are caracter absolut, conţinutul şi limitele sale fiind stabilite de lege, statul român având o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a garantării respectării drepturilor patrimoniale sau a reglementării raporturilor de proprietate avute în vedere.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: „(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6).“
    16. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 44 alin. (1) referitor la garantarea dreptului de proprietate, alin. (3) privind exproprierea, alin. (4) referitor la naţionalizare sau orice alte măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică, alin. (6) privind despăgubirile cuvenite în caz de expropriere sau cele cuvenite proprietarului în cazul folosirii subsolului oricărei proprietăţi imobiliare de către autoritatea publică şi alin. (8) referitor la averea dobândită licit din Constituţie.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorii acesteia critică soluţia legislativă potrivit căreia modalitatea de despăgubire este reglementată în mod diferit, în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de Legea nr. 165/2013, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii, în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare, pe de o parte, şi cesionarii drepturilor cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. Se arată, în acest sens, că textul de lege criticat nu face distincţie între cesionarul care a plătit, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, un preţ derizoriu, sub valoarea preţului de piaţă al imobilului, pe de o parte, şi cesionarul subsecvent, care a plătit cesionarului iniţial, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, un preţ relativ just şi în concordanţă cu valoarea tranzacţionării pe piaţă a bunului imobil. Se susţine că nu poate fi aplicat un tratament similar cesionarilor iniţiali şi cesionarilor subsecvenţi, dat fiind faptul că nu au plătit acelaşi preţ, iar tranzacţionarea drepturilor litigioase s-a făcut la momente diferite în timp, faţă de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013. Cu alte cuvinte, premisa motivării excepţiei de neconstituţionalitate este aceea că nu ar exista o diferenţă esenţială între cesionarii iniţiali ai dreptului litigios, tranzacţionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, şi cesionarul subsecvent, care a plătit cesionarului iniţial, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, un preţ relativ apropiat de valoarea de piaţă a imobilului.18. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 224 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 20 mai 2016, paragraful 23, şi prin Decizia nr. 613 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 20, s-a statuat că singura derogare de la principiul prevalenţei restituirii în natură, consacrat, de altfel, expressis verbis prin art. 2 lit. a) din Legea nr. 165/2013, este reprezentată de situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau potrivit legilor anterioare de restituire a proprietăţii. Prevederile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 stabilesc că, în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile ce i se cuveneau în temeiul legilor anterioare de restituire, singura măsură reparatorie acordată de legea nouă este cea a compensării prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege, fără a mai putea beneficia de măsurile reparatorii instituite prin legile reparatorii anterioare sau de măsurile reparatorii ale compensării integrale prin puncte. Potrivit acestei din urmă prevederi legale, cesionarii drepturilor izvorâte din legile de restituire beneficiază de un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, la care se adaugă şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, astfel cum aceasta rezultă din grila notarială valabilă la data intrării în vigoare a legii.19. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare creată prin textele de lege criticate, Curtea a reţinut, de exemplu, prin Decizia nr. 564 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 632 din 19 august 2015, paragraful 19, că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, dar care nu constituie o discriminare, întrucât, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie sau a celor convenţionale referitoare la interzicerea discriminării. Astfel, faţă de obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, având în vedere că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Aceasta, deoarece legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia. Mai mult, întrucât legiuitorul a acordat cesionarilor dreptului la despăgubire un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi o cotă de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, Curtea a reţinut că măsura legislativă criticată păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între scopul urmărit - despăgubirea integrală doar a titularilor originari ai măsurilor reparatorii sau a moştenitorilor acestora - şi mijloacele folosite.20. De asemenea, Curtea a apreciat, de exemplu, prin Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014, paragraful 27, că nu echivalează cu o expropriere împrejurarea că legiuitorul român a stabilit că singura măsură reparatorie care se poate acorda altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, este compensarea prin puncte, precum şi faptul că a plafonat despăgubirile acordate în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii. Curtea a reţinut, sub acest aspect, că această reglementare se încadrează în sfera măsurilor cu caracter general sugerate chiar de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fi adoptate de statul român.21. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, dat fiind faptul că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii Constituţionale.
    22. În prezenta cauză, în ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că există o diferenţiere nejustificată între cesionarii iniţiali şi cei subsecvenţi ai dreptului litigios, diferenţiere pe care autorii excepţiei o apreciază ca fiind nejustificată, dat fiind faptul că cesionarii subsecvenţi au plătit un preţ relativ apropiat de preţul de piaţă al imobilului, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, Curtea reţine că, din punctul de vedere al intenţiei legiuitorului de a de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte, persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, astfel cum a fost evocată în jurisprudenţa mai sus citată, nu există o deosebire de esenţă între cesionarii amintiţi, în funcţie de momentul dobândirii dreptului litigios. Prin urmare, este justificată instituirea unui sistem unitar de acordare a măsurilor compensatorii, în toate situaţiile în care beneficiarul acestor măsuri reparatorii este un cesionar, indiferent de momentul dobândirii dreptului litigios.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Andrei Ovidiu Iancu şi Robert Ionel Ştefan, ambii prin mandatar Ionel Mircea Coman, în Dosarul nr. 9.517/3/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi constată că dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 26 martie 2019.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Irina-Loredana Gulie
    -----