Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (24.06.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 31 din 17 ianuarie 2019referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 283 din 12 aprilie 2019Data intrării în vigoare 12-04-2019
    Valer Dorneanu - preşedinte
    Marian Enache - judecător
    Petre Lăzăroiu
    - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Livia Doina Stanciu - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Varga Attila - judecător
    Bianca Drăghici - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrul de sindicat Daniel Stan, în Dosarul nr. 44.201/3/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.514D/2017.2.
    La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, partea Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.4. Preşedintele Curţii dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 202D/2018 şi nr. 466D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, excepţie ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrii de sindicat Nicolaie Bodorin şi Daniel Manuel Achim în dosarele nr. 44.325/3/2015 şi nr. 44.197/3/2015* ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.5. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.6. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosare, partea Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.7. Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 202D/2018 şi nr. 466D/2018 la Dosarul nr. 1.514D/2017, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanţa constituţională s-a pronunţat în prealabil asupra unor critici identice celor formulate în prezentul dosar prin Decizia nr. 825 din 11 decembrie 2018 şi, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba soluţiile adoptate de Curte, se impune menţinerea jurisprudenţei.
    CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:9. Prin deciziile civile nr. 5.791 din 5 decembrie 2016, nr. 350 din 30 ianuarie 2017 şi nr. 4.538 din 6 noiembrie 2017, pronunţate în dosarele nr. 44.201/3/2015, nr. 44.325/3/2015 şi nr. 44.197/3/2015*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIIIa contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurentul-reclamant Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrii de sindicat Daniel Stan, Nicolaie Bodorin şi Daniel Manuel Achim, în cauze având ca obiect cererea de calculare şi acordare la salariul de bază a unui spor în cuantum de 75% pentru compensarea timpului liber corespunzător pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal şi acordarea timpului liber corespunzător pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că, aşa cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, paragraful 17, şi prin Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, paragraful 24, poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, şi, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003, republicată. Astfel, poliţistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale. De aceea, aspectele esenţiale ce vizează cele trei elemente ale raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul poliţistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, respectiv Legea nr. 360/2002.11. Programul de lucru al poliţistului, organizarea acestuia şi acordarea repausului săptămânal sunt în directă legătură cu modul de executare a raporturilor de serviciu, influenţându-le şi având consecinţe directe asupra acestora. Astfel, orice modificare adusă programului de lucru implică o modificare a acestor raporturi. Modificările privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal presupun şi o modificare a salarizării. Exercitarea raportului de serviciu al poliţistului se realizează de la naşterea acestuia, prin actul de numire, şi până la încetarea lui, în condiţiile legii. Astfel, situaţiile juridice care pot interveni pe parcursul perioadei dintre naşterea şi încetarea raportului de serviciu, în legătură cu programul de lucru, formele de organizare a acestuia, acordarea repausului săptămânal, deci, implicit, exercitarea atribuţiilor, ţin de modul de executare a raportului de serviciu.12. Statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispoziţiile de lege referitoare la drepturile şi obligaţiile specifice funcţiei, precum şi la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie; în consecinţă, regulile esenţiale privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal ţin de statutul poliţistului, mai exact de drepturile sale şi exercitarea raportului de serviciu care se realizează de la naşterea până la încetarea acestuia.13. Ţinând cont de dispoziţiile constituţionale ale art. 73 alin. (3) lit. j), Curtea Constituţională a constatat că aspectele esenţiale ale exercitării raporturilor de serviciu, în cazul poliţiştilor, trebuie reglementate prin lege organică, respectiv Legea nr. 360/2002, lege specială în sensul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 53/2003.14. Dispoziţiile legale criticate nu numai că nu reglementează programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort, care este abilitat să adopte ordine, contravenind şi art. 41 alin. (2) din Constituţie, care consacră dreptul fundamental al salariaţilor la repaus săptămânal, ca element component al dreptului fundamental la muncă şi protecţie socială a muncii.
    15. În aceste condiţii, referirea pe care textul de lege criticat o face aşadar la un drept fundamental al poliţiştilor conduce la concluzia că reglementarea unui asemenea drept ţine de statutul acestei categorii profesionale şi, ca atare, trebuie reglementat prin norme de natura legii organice, nu prin acte ale unei autorităţi executive.16. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, statutul funcţionarilor publici, în speţă şi al poliţiştilor, care sunt funcţionari publici cu statut special, trebuie reglementat prin lege organică. Ţinând cont de faptul că aspectele privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal vizează conţinutul juridic al raporturilor de serviciu ale poliţiştilor, art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 este viciat din punctul de vedere al constituţionalităţii normelor.17. Astfel cum deja a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în materie, printr-o asemenea reglementare se ajunge la situaţia ca un aspect esenţial care vizează executarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ. Or, normele privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate, previzibilitate şi claritate. Delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte administrative ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp.18. Mai mult, art. 39 din Legea nr. 360/2002 are dispoziţii contradictorii: alin. (1) stabilind „Durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului poliţienesc şi refacerea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de lege“, iar alin. (2) că „Programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului de interne“. Or, o dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul. De asemenea, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi.19. Soluţia legislativă prevăzută de art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 contravine normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza şi în executarea legii, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele de bază şi în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea, astfel cum s-a procedat şi prin emiterea Ordinului ministrului internelor şi reformei administrative nr. 577/2008 privind programul de lucru al poliţiştilor, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal.20. În ceea ce priveşte art. 39 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, critica vizează încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi cel al obligativităţii respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legii, a clarităţii şi previzibilităţii legii, în sensul că expresia „Dacă interesele serviciului o impun“ este neclară şi lipsită de previzibilitate, iar o dispoziţie legală trebuie să fie neechivocă, să instituie norme clare, previzibile, precise şi accesibile a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul. Norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi.21.
    De asemenea se încalcă prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie. Imprecizia sau lipsa de previzibilitate a textului de lege supus controlului Curţii afectează demnitatea umană, valoare supremă prevăzută la art. 1 alin. (3), şi dreptul la apărare şi la un proces echitabil.
    22. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că exprimarea opiniei instanţei judecătoreşti este obligatorie faţă de dispoziţiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, doar în măsura în care excepţia de neconstituţionalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepţiei este una dintre părţile litigante, instanţa de judecată are facultatea de a prezenta o opinie. Ca atare, instanţa se limitează la justificarea admisibilităţii sesizării Curţii Constituţionale în raport cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, fără a-şi exprima opinia.23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.24. Guvernul, în Dosarul nr. 1.514D/2017, consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Reţine că aspectele legate de modalitatea în care se organizează efectiv programul de lucru al poliţiştilor şi se acordă repausul săptămânal nu sunt aspecte esenţiale care ţin de statutul special al acestei categorii de funcţionari publici şi că dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea excepţiei nu impun ca absolut toate aspectele referitoare la desfăşurarea activităţii poliţiştilor să fie reglementate prin lege. De asemenea reţine că previzibilitatea şi predictibilitatea unei norme presupun că destinatarul acesteia are reprezentarea aspectelor în funcţie de care este obligat să-şi modeleze conduita. Or, o persoană care ocupă funcţia de poliţist cunoaşte încă de la momentul intrării în acest corp profesional că, potrivit Legii nr. 360/2002, „Serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu“, ceea ce poate presupune un program de lucru diferit de cel al altor categorii profesionale şi situaţii diverse în care ar putea să nu beneficieze de timp liber potrivit dreptului comun. Prin urmare, nici critica privind neclaritatea şi imprevizibilitatea normei nu poate fi primită. Faţă de susţinerea încălcării art. 21 alin. (3) din Constituţie, fără a se prezenta însă şi argumente de ordin neconstituţional în susţinerea acestei ipoteze, precizează că instanţa de control constituţional nu se poate substitui părţii în motivarea criticii.25. Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 202D/2018, arată că îşi menţine punctul de vedere transmis în dosarele nr. 745D/2017, nr. 746D/2017, nr. 747D/2017, nr. 748D/2017, nr. 749D/2017, nr. 750D/2017 şi nr. 751D/2017, în sensul caracterului întemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate.26. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    27. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.28. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 24 iunie 2002, care au următorul cuprins:(2) Programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului de interne, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor.(3) Dacă interesele serviciului o impun, acordarea zilelor de odihnă săptămânale ce se cuvin poliţistului poate fi amânată, în mod excepţional, cel mult de două ori într-o lună.29. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3), (4) şi (5) privind trăsăturile statului român, principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi cel al obligativităţii respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legii, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 41 alin. (2) referitor la munca şi protecţia socială a muncii, precum şi în art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.30. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici identice formulate de acelaşi autor, respectiv Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne şi, prin Decizia nr. 825 din 11 decembrie 2018, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, a statuat conformitatea acestor reglementări cu prevederile constituţionale invocate.31.
    Astfel, prin Decizia nr. 825 din 11 decembrie 2018, Curtea a reţinut, în acord cu jurisprudenţa sa, că poliţistul este funcţionar public civil, cu statut special, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, şi că, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din actul normativ menţionat, poliţistul este învestit cu exerciţiul autorităţii publice. În considerarea acestor prevederi legale, statutul său juridic cunoaşte elemente derogatorii de la dispoziţiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Astfel, poliţistul este subiect al unui raport de serviciu, raport care ia naştere, se execută şi încetează în condiţii speciale. Pe cale de consecinţă, elementele esenţiale în ceea priveşte naşterea, executarea şi încetarea raporturilor de serviciu se referă în mod intrinsec la statutul poliţistului, statut care este reglementat prin lege organică, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, respectiv Legea nr. 360/2002 (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 392 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 11 septembrie 2014, Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015, Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 25 aprilie 2016, Decizia nr. 244 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 469 din 23 iunie 2016, Decizia nr. 258 din 27 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 18 iulie 2017, Decizia nr. 306 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 22 iunie 2018).
    32. Plecând de la aceste considerente, Curtea a analizat dacă aspectele referitoare la stabilirea programului de lucru, a formelor de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal constituie sau nu elemente esenţiale ale raporturilor de serviciu ale poliţistului şi, implicit, ale statutului său. Astfel, procedând la această analiză sistematică, în ansamblul reglementărilor cuprinse în Legea nr. 360/2002, Curtea a observat că elemente esenţiale privind programul de lucru al poliţistului sunt reglementate prin art. 39 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, potrivit căruia „Durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi şi 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului poliţienesc şi refacerea capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute de lege.“, expresie a regulii fundamentale prevăzute de art. 41 alin. (3) din Constituţie, conform căreia „Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.“ Durata programului de lucru reprezintă, aşadar, un element esenţial în executarea raportului de serviciu al poliţistului, stabilit prin norme de natura legii organice. Curtea a mai reţinut că prevederile legale criticate recunosc dreptul poliţistului la acordarea repausului săptămânal, fiind astfel în concordanţă cu prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 44 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, „poliţistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum şi în afara acestuia, în situaţii temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii“.33. În acest context, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 nu fac altceva decât să precizeze atribuţia ministrului de resort de a stabili prin ordin, după consultarea Corpului Naţional al Poliţiştilor, programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal, în limitele enunţate de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, asemenea aspecte având, în viziunea legiuitorului, particularităţi tehnice, de organizare în concret a activităţii poliţistului.34. În acelaşi timp, Curtea a constatat că regulile specifice privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal pot fi stabilite prin ordin al ministrului de resort, în condiţiile dispoziţiilor art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, iar acestea trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora.35. Pentru toate aceste argumente, Curtea a constatat că delegarea către ministrul de resort a stabilirii prin ordin a programului de lucru, a organizării acestuia şi a acordării repausului săptămânal nu vizează elemente esenţiale ale raportului de serviciu al poliţiştilor, în sensul reţinut de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, ci reprezintă o modalitate prin care legiuitorul a înţeles să creeze condiţii adecvate de organizare în concret a activităţii poliţistului.36. În ceea ce priveşte critica privind existenţa unei neconcordanţe între dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi art. 39 alin. (2) din Legea nr. 360/2002, formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi reţinută, deoarece noţiunea de „lege“, utilizată în cuprinsul art. 39 alin. (1) din Legea nr. 360/2002, are în vedere un sens larg, ce acoperă ansamblul dispoziţiilor normative cuprinse în reglementările ce formează dreptul intern, nevizând în exclusivitate doar legile, în sens formal ca acte normative adoptate de Parlament.37. Referitor la dispoziţiile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 360/2002, criticate sub aspectul lipsei de precizie şi claritate, în acord cu jurisprudenţa sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate prevăd cu claritate posibilitatea amânării excepţionale a repausului săptămânal, în cazuri justificate obiectiv de interesele serviciului, în condiţiile în care Legea nr. 360/2002 instituie prin art. 39 alin. (1) regula asigurării continuităţii serviciului poliţienesc şi stabileşte, prin art. 44 alin. (1), că „Serviciul poliţienesc are caracter permanent şi obligatoriu“, ceea ce poate presupune un program de lucru diferit al poliţiştilor de cel al altor categorii profesionale şi situaţii diverse în care poliţistul ar putea să nu beneficieze de timp liber în aceleaşi condiţii cu cele stabilite în dreptul comun.38. În privinţa sintagmei „dacă interesele serviciului o impun“ din cuprinsul normei legale criticate, Curtea a precizat că orice eventuală măsură arbitrară sau abuzivă dispusă de şefii ierarhici din cadrul Poliţiei Române atrage sancţiune juridică, potrivit art. 5 din Legea nr. 360/2002, aceştia „răspund pentru legalitatea dispoziţiilor date subordonaţilor. Ei sunt obligaţi să verifice dacă acestea au fost transmise şi înţelese corect şi să controleze modul de îndeplinire a lor“.39. Prin urmare, Curtea a constatat că, interpretate în ansamblul dispoziţiilor Legii nr. 360/2002, prevederile art. 39 alin. (3) din lege au un conţinut normativ clar şi predictibil şi oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de faţă, poliţistul - să înţeleagă sensul lor şi să îşi adapteze conduita.40. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.41. În final, Curtea constată că, deşi autorii excepţiei invocă în mod formal prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind trăsăturile statului român şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, în realitate aceştia nu motivează pretinsa contrarietate a dispoziţiilor criticate cu prevederile constituţionale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate. Prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorilor excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie.42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne, în numele şi pentru membrii de sindicat Daniel Stan, Nicolaie Bodorin şi Daniel Manuel Achim, în dosarele nr. 44.201/3/2015, nr. 44.325/3/2015 şi nr. 44.197/3/2015* ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2019.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Bianca Drăghici
    -----