Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (19.07.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 65 din 23 ianuarie 2019referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 175 din 26 noiembrie 2018 privind numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 11 aprilie 2019Data intrării în vigoare 11-04-2019
    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu
    - judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ioana Marilena Chiorean- magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 175 din 26 noiembrie 2018 privind numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Senat, în temeiul prevederilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2.
    Cu Adresa nr. 6.535 din 12 decembrie 2018, secretarul general al Senatului a transmis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.433 din 12 decembrie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.196L/2/2018.
    3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate se precizează, în primul rând, referitor la competenţa Curţii Constituţionale de a cenzura hotărârile Parlamentului sub aspectul conformităţii lor cu Legea fundamentală, că, în jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că „pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competenţe, hotărâri care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional“ (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, şi nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012). Competenţa Curţii Constituţionale nu este influenţată de materia reglementării şi nici de sfera subiecţilor vizaţi prin hotărârile Parlamentului, deoarece „textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distingere debemus. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012).4. Se arată că, în legătură cu hotărârile Parlamentului care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional, Curtea Constituţională s-a declarat competentă să soluţioneze pe fond inclusiv sesizările de neconstituţionalitate, prin raportare la dispoziţii de rang infraconstituţional, precum legile şi ordonanţele de Guvern, reţinând că nu este o condiţie sine qua non ca norma de referinţă să rezide în Legea fundamentală, consecinţă a domeniului de maximă importanţă în care aceste acte normative intervin (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014). Se susţine că, în privinţa hotărârilor Parlamentului care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang infraconstituţional, Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile numai sesizările de neconstituţionalitate în care a apreciat că invocarea unor prevederi din Constituţie a fost „pur formală, iar nu efectivă şi relevantă din punct de vedere constituţional“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 335 din 4 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 15 iulie 2013). Prin urmare, instanţa de contencios constituţional a reţinut spre soluţionare sesizările de neconstituţionalitate a hotărârilor Parlamentului chiar şi atunci când acestea din urmă au reglementat organizarea şi funcţionarea unor entităţi de rang infraconstituţional şi au fost fundamentate pe înfrângerea dispoziţiilor unor legi sau ordonanţe de Guvern, în virtutea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul statului de drept şi obligaţia respectării legilor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014).5. În al doilea rând, cu privire la situaţia de fapt, autorul sesizării arată că, potrivit Legii nr. 102/2005, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, denumită în continuare A.N.S.P.D.C.P., este o autoritate autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administraţiei publice, ca şi faţă de orice persoană fizică sau juridică din domeniul privat, care exercită atribuţiile ce îi sunt date în competenţă prin dispoziţiile legale din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal şi al liberei circulaţii a acestor date. Aceasta are drept obiectiv apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal şi cu libera circulaţie a acestor date. Atribuţiile Autorităţii naţionale de supraveghere sunt, în principal, reglementate prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016, denumit în continuare Regulamentul general privind protecţia datelor, şi prin legislaţia naţională de transpunere a Directivei (UE) 2016/680 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016. Conducerea A.N.S.P.D.C.P. este asigurată de un preşedinte, a cărui funcţie este asimilată, din punctul de vedere al funcţiei de reprezentare, ordinii de precădere, drepturilor salariale şi rangului de demnitate, celei de secretar de stat. Preşedintele conduce întreaga activitate a Autorităţii naţionale de supraveghere şi o reprezintă în faţa Senatului şi a Camerei Deputaţilor, în raporturile cu Guvernul, ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice, organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice române şi străine. De asemenea, preşedintele este ordonator principal de credite. Numirea în funcţia de preşedinte al acestei autorităţi este reglementată de art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 102/2005. Potrivit art. 6 alin. (2) din acest act normativ, „Poate fi numită în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al Autorităţii naţionale de supraveghere orice persoană cu cetăţenia română, absolventă a unei instituţii de învăţământ superior juridic, în condiţiile legii. Preşedintele şi vicepreşedintele sunt persoane independente politic, cu o solidă competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, o vechime de minimum 10 ani în specialitate, o bună reputaţie şi care se bucură de o înaltă probitate civică.“ În timp ce una dintre aceste condiţii, respectiv cea privind „o solidă competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal“, este formulată în termeni relativ inexacţi, ceea ce conferă comisiei parlamentare o marjă de apreciere considerabilă în ceea ce priveşte îndeplinirea sau neîndeplinirea sa, celelalte condiţii sunt mult mai precis reglementate, astfel încât verificarea conformităţii cu acestea se reduce la un proces strict tehnic, de constatare a unor stări de facto, pe baza înscrisurilor depuse de candidaţi, iar persoanele recomandate plenului Senatului spre a fi numite în această funcţie nu pot face parte decât dintre candidaţii care au făcut dovada incontestabilă a eligibilităţii lor. Sub acest aspect, se invocă Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, prin care Curtea a stabilit următoarele: „Dacă noţiunea de «corespunzătoare» care circumstanţiază pregătirea şi experienţa profesională în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 semnifică o evaluare şi apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, şi nicidecum instanţei de contencios constituţional, durata care circumstanţiază experienţa profesională, reglementată prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. a^2), semnifică o condiţie cu caracter obiectiv - vechimea în domeniile de referinţă, verificabilă pe bază de documente de către orice persoană interesată“.6. Se susţine că, drept urmare a expirării mandatului de 5 ani al actualului preşedinte al A.N.S.P.D.C.P., Biroul permanent al Senatului, întrunit în şedinţa din 29 octombrie 2018, a hotărât declanşarea procedurii de numire pentru această funcţie. Aşa cum se arată în Raportul nr. XIX/89 din 21 noiembrie 2018 al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări din Senat, raport anexat la sesizarea de neconstituţionalitate, Biroul permanent al Senatului „a luat cunoştinţă de nominalizarea doamnei Opre Ancuţa Gianina, din partea Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor şi Senat, transmiţând această propunere pentru audiere de către Comisia Juridică a Senatului“. Comisia juridică a procedat, la data de 20 noiembrie 2018, la audierea doamnei Opre Ancuţa Gianina, constatând că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi hotărând, cu unanimitate de voturi, adoptarea unui raport favorabil cu privire la numirea acestei candidate în funcţia de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P. pentru un mandat de 5 ani. În data de 26 noiembrie 2018, raportul Comisiei juridice a fost supus Plenului Senatului. După citirea raportului de către preşedintele Comisiei juridice, doamna Opre Ancuţa Gianina a făcut o prezentare a mandatului său încheiat la A.N.S.P.D.C.P. şi a obiectivelor sale în noul mandat. Numirea a fost supusă votului, au votat 91 de senatori, din care 63 pentru, 27 împotrivă şi o abţinere. La final, doamna Opre Ancuţa Gianina a depus jurământul în Plenul Senatului, iar prin Hotărârea nr. 175/2018 a fost numită preşedinte al A.N.S.P.D.C.P. pentru un mandat de 5 ani.7. Autorul sesizării susţine că această hotărâre a Senatului contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, deoarece a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 9 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 102/2005, cauze de nelegalitate care prezintă relevanţă constituţională din perspectiva exigenţelor de ordin substanţial şi procedural impuse de prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.8. Cu privire la încălcarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, autorul sesizării susţine că, având în vedere importanţa deosebită a A.N.S.P.D.C.P., în considerarea rolului său de apărător al drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal şi cu libera circulaţie a acestor date, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 prevede o serie de condiţii stricte pe care candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a fi numiţi în funcţia de preşedinte, aceste condiţii fiind edictate astfel: „Poate fi numită în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al Autorităţii naţionale de supraveghere orice persoană cu cetăţenia română, absolventă a unei instituţii de învăţământ superior juridic, în condiţiile legii. Preşedintele şi vicepreşedintele sunt persoane independente politic, cu o solidă competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, o vechime de minimum 10 ani în specialitate, o bună reputaţie şi care se bucură de o înaltă probitate civică.“ Conform art. 7 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, responsabilitatea verificării îndeplinirii acestor condiţii de către candidaţii la funcţia de preşedinte revine Comisie juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului, aceeaşi Comisie urmând să îşi audieze candidaţii. Analizând CV-ului transmis Comisiei juridice (anexa nr. 3 la sesizare), se constată că doamna Opre Ancuţa Gianina, numită preşedinte al A.N.S.P.D.C.P., nu îndeplineşte criteriul competenţei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal şi nici pe cel al vechimii de minimum 10 ani în specialitatea aceluiaşi domeniu. Având în vedere faptul că domeniul protecţiei datelor cu caracter personal este de strictă specialitate, se susţine că, deşi doamna Opre Ancuţa Gianina deţine varii specializări şi titluri ştiinţifice, iar în trecut a deţinut funcţii didactice şi locuri de muncă în domeniul juridic, nu este întrunită condiţia legală a vechimii de minimum 10 ani în specialitatea protecţiei datelor cu caracter personal. Prin urmare, condiţia cu caracter obiectiv instituită de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 nu este îndeplinită, astfel că Hotărârea Senatului nr. 175/2018, adoptată cu încălcarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Sub aspectul declarării ca neconstituţională a unei hotărâri a Parlamentului, din considerentul adoptării acesteia cu nerespectarea cerinţei obiective a experienţei profesionale, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 384 din 26 iunie 2014.
    9. Referitor la încălcarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, autorul sesizării susţine că, potrivit acestui text de lege, „Propunerile de candidaţi pentru funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al Autorităţii naţionale de supraveghere se fac de către Biroul permanent al Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului.“ Din stenograma şedinţei Biroului permanent al Senatului din data de 29 octombrie 2018 (anexa 4 la sesizare), se citează următoarele: Deci la punctul 17, memorandum intern privind numirea preşedintelui şi a vicepreşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Mandatul preşedintelui a expirat în luna iunie 2018. Mandatul vicepreşedintelui este vacant din luna aprilie 2014. Biroul permanent hotărăşte declanşarea procedurii de numire a preşedintelui şi a vicepreşedintelui, conform următorului calendar: grupurile parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului transmit propuneri de candidaţi până la data de 13, două săptămâni? Din sală: E în regulă. Domnul Iulian-Claudiu Manda: 13.11.2018, candidaturile se depun, potrivit legii, la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, în vederea întocmirii raportului până la data de ... Domnule preşedinte Cazanciuc, o săptămână? 27.11.2018, termen pentru raport. De acord? De acord. Mulţumesc!“. Cu toate acestea, Biroul permanent nu a procedat la notificarea tuturor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pentru a obţine propuneri din partea acestora pentru funcţia de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P.. Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor nu a primit, pe nicio cale, hotărârea adoptată de Biroul permanent şi, prin urmare, a fost privat de posibilitatea de a face o astfel de nominalizare.10. În ceea ce priveşte încălcarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005, autorul sesizării susţine că Hotărârea nr. 175/2018 a fost adoptată în şedinţa plenului Senatului din 26 octombrie 2018, cu 63 de voturi pentru din cele 91 exprimate, deci cu majoritatea senatorilor prezenţi. Însă, potrivit art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005, „Numirea preşedintelui şi a vicepreşedintelui Autorităţii naţionale de supraveghere se face cu votul majorităţii senatorilor.“ Se susţine, astfel, că cerinţa majorităţii absolute pentru această numire reiese cu claritate din dispoziţia de lege citată, cerinţă care ar fi putut fi îndeplinită numai în situaţia în care 69 de senatori ar fi votat pentru numirea doamnei Opre Ancuţa Gianina în funcţia de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P.11. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Senatului pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului.12. În punctul de vedere transmis Curţii Constituţionale de către Biroul permanent al Senatului, prin Adresa nr. 2.038 din 21 decembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.712 din 21 decembrie 2018, se solicită respingerea sesizării. Cu privire la încălcarea art. 9 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, se precizează, în primul rând, că acest text de lege se referă la revocarea din funcţie a preşedintelui A.N.S.P.D.C.P., iar nu la numirea acestuia. Referitor la invocarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 şi la susţinerea potrivit căreia nu este îndeplinit criteriul competenţei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, se apreciază că această susţinere este inadmisibilă. Astfel, este atribuţia exclusivă a forului care numeşte preşedintele A.N.S.P.D.C.P. (Senatul) să analizeze „solida competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal“. În acest sens se invocă argumentele cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 459 din 16 septembrie 2014, paragrafele 38 şi 40. Ca atare, se apreciază că sesizarea este inadmisibilă.13. Sub aspectul netemeiniciei sesizării, Biroul permanent al Senatului arată că la dosarul de candidatură al doamnei Opre Ancuţa Gianina au fost depuse cererea şi CV-ul care atestă activitatea din învăţământul superior juridic de peste 15 ani, titlul de doctor în drept şi experienţa de peste 5 ani în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, elemente care atestă pe deplin îndeplinirea condiţiei privind „solida competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal“, prevăzută la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005.14. Referitor la susţinerea potrivit căreia nu este întrunită condiţia vechimii de minimum 10 ani în specialitatea protecţiei datelor cu caracter personal, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, fiind total greşită pe fond. Condiţia vechimii de minimum 10 ani în specialitate, prevăzută de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, înseamnă vechime în specialitatea studiilor absolvite. Art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 instituie condiţia existenţei vechimii în specialitate, sintagmă utilizată curent în dreptul administrativ şi în dreptul muncii, în cazul demnitarilor şi funcţionarilor publici şi care implică vechimea în specialitatea studiilor absolvite. În cazul de faţă, este necesară o vechime de minimum 10 ani în specialitatea studiilor juridice, pentru că art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 instituie obligativitatea absolvirii studiilor juridice pentru preşedintele A.N.S.P.D.C.P. Vechimea în specialitate este perioada în care persoana în cauză a prestat activitate în specialitatea studiilor absolvite, aşa cum rezultă din prevederile legale în vigoare şi doctrina de specialitate. Astfel, potrivit art. 3 lit. l) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice este „experienţa dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfăşurat o activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale, prin raportare la domeniul general de absolvire a studiilor potrivit nivelurilor de organizare a învăţământului în România“. Or, domeniul general de absolvire a studiilor este cel juridic, pentru preşedintele A.N.S.P.D.C.P., corespunzător nivelurilor de organizare a învăţământului, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005. Se subliniază că nu există în România, la nivel universitar, studii în domeniul protecţiei datelor. De asemenea, aceeaşi condiţie a vechimii de 10 ani în specialitatea studiilor juridice absolvite a existat în Legea nr. 102/2005 şi în forma anterioară modificării survenite, pe 24 iunie 2018, prin Legea nr. 129/2018. Aşa fiind, art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, în forma iniţială, în vigoare până la 24 iunie 2018, prevedea că: „poate fi numită în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al Autorităţii naţionale de supraveghere orice persoană cu cetăţenia română, absolventă a unei instituţii de învăţământ superior juridic, în condiţiile legii. Preşedintele şi vicepreşedintele sunt persoane independente politic, cu o solidă competenţă profesională, o vechime de minimum 10 ani în specialitate, o bună reputaţie şi care se bucură de o înaltă probitate civică.“ Mai mult, condiţia de 10 ani vechime în specialitate s-a raportat întotdeauna la studiile juridice absolvite, fiind realizate, cu respectarea acestei condiţii obiective, mai multe numiri ale preşedinţilor A.N.S.P.D.C.P., începând cu anul 2005, prin Hotărârea Senatului nr. 20/2005, Hotărârea Senatului nr. 26/2010 şi Hotărârea Senatului nr. 48/2013 (preşedinte Ancuţa Gianina Opre). Per a contrario, s-ar ajunge la situaţia aberantă în care doar angajaţii vechi ai A.N.S.P.D.C.P. (cu peste 10 ani vechime în Autoritate) ar putea candida la funcţia de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P., ceea ce ar limita extrem de mult şi nejustificat sfera de eligibilitate a persoanelor care îşi depun candidatura la funcţia de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P, ar încălca intenţia legiuitorului, exprimată la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, şi ar încălca flagrant şi principiul egalităţii în drepturi, consacrat de art. 16 din Constituţie.
    15. Sub aspectul netemeiniciei sesizării, Biroul permanent al Senatului precizează că la dosarul de candidatură al doamnei Ancuţa Gianina Opre au fost depuse diploma de licenţă în studii juridice, adeverinţă de la Facultatea de drept a Universităţii Dimitrie Cantemir, cererea şi CV-ul, care atestă activitatea din învăţământul superior juridic de peste 15 ani şi titlul de doctor în drept. Astfel, se arată că Hotărârea Senatului nr. 175/2018 a respectat prevederile legale aplicabile şi, ca atare, sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată.16. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, se arată că şi aceasta este neîntemeiată, acest text de lege nu prevede obligaţia Biroului permanent al Senatului de a notifica toate grupurile parlamentare din ambele Camere, deci susţinerea autorului sesizării nu poate fi primită. Mai mult, aspectele privind notificarea grupurilor parlamentare ţin doar de procedurile parlamentare de lucru şi colaborare, ceea ce nu intră în sfera incidenţei normelor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5). În acest sens, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 137 din 20 martie 2018, paragraful 57.17. Referitor la critica privind încălcarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005, se arată că, potrivit art. 76 din Constituţie, hotărârile Senatului se adoptă cu votul majorităţi senatorilor prezenţi, deci Hotărârea Senatului nr. 175/2018 a fost adoptată cu cvorumul legal prevăzut de Constituţie, respectiv cu 63 de voturi din 91 de senatori prezenţi (cu majoritatea celor prezenţi), precum şi cu respectarea prevederilor art. 141 din Regulamentul Senatului.18. În temeiul art. 76 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, la data de 18 decembrie 2018, Curtea Constituţională a solicitat preşedintelui Senatului să comunice toate documentele care au stat la baza numirii doamnei Ancuţa Gianina Opre în calitate de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P., respectiv documentele care demonstrează întrunirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, republicată.19. Prin Adresa nr. 64 din 8 ianuarie 2019, secretarul general al Senatului a comunicat următoarele documente, în copie: 1. Memorandul intern de la secretarul general al Senatului cu nr. 1.634/29.10.2018 privind numirea preşedintelui şi a vicepreşedintelui A.N.S.P.D.C.P.; 2. Adresa de la secretarul general al Senatului cu nr. 1.662/1.11.2018, prin care se declanşează procedura de numiri; 3. Adresa de la secretarul general al Senatului cu nr. 1.756/14.11.2018, prin care se transmit propunerile nominale pentru cele două funcţii; 4. Adresa nr. 1.695/7.11.2018 de la Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor şi din Senat, prin care este propusă doamna Ancuţa-Gianina Opre pentru funcţia de preşedinte; 5. Scrisoare de intenţie a doamnei Ancuţa-Gianina Opre; 6. Curriculum vitae; 7. Cartea de identitate; 8. Adeverinţa nr. 7.638/2018 privind vechimea în specialitate de la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir; 9. Diploma de licenţă nr. 2.130/2001; 10. Hotărârea Senatului nr. 48/2013; 11. Cazier judiciar; 12. Declaraţia de interese depusă în data de 12.06.2018. Documentele de la punctele 7, 8 şi 11, conţinând date cu caracter personal, au fost transmise cu aceste date anonimizate şi au fost depuse în plic sigilat.CURTEA,examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, stenograma şedinţei plenului Senatului din data de 26 noiembrie 2018, actele depuse la dosar de secretarul general al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, hotărârea criticată, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă să se pronunţe, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. l) din Constituţie şi ale art. 3 alin. (2), art. 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, asupra constituţionalităţii Hotărârii Senatului nr. 175 din 26 noiembrie 2018.
    21. Obiectul sesizării de neconstituţionalitate îl constituie Hotărârea Senatului nr. 175 din 26 noiembrie 2018 privind numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, adoptată în şedinţa Senatului din 26 noiembrie 2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 28 noiembrie 2018, având următorul conţinut:ARTICOL UNICSenatul numeşte în calitate de preşedinte al Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pe doamna Ancuţa Gianina Opre.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 noiembrie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.22. Autorul sesizării de neconstituţionalitate invocă, în susţinerea acesteia, următoarele dispoziţii din Constituţie: art. 1 alin. (3), potrivit căruia „România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate“, şi art. 1 alin. (5), potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.“23. Curtea reţine că analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a sesizării referitoare la hotărârea Parlamentului trebuie realizată prin raportare la art. 146 lit. l) din Constituţie şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor Parlamentului, a hotărârilor plenului Camerei Deputaţilor, a hotărârilor plenului Senatului şi a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.“ Astfel, Curtea constată că actul juridic supus controlului este o hotărâre care aparţine plenului Senatului, iar sesizarea este formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Senat (fiind semnată de liderul grupului parlamentar), care, potrivit dispoziţiilor legale, are calitatea de titular al sesizării. Prin urmare, sesizarea de neconstituţionalitate având ca obiect Hotărârea Senatului nr. 175/2018 îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.24. Referitor la obiectul hotărârilor Parlamentului care pot fi supuse controlului de constituţionalitate întemeiat pe art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a analizat şi alte condiţii de admisibilitate a sesizării, care nu sunt explicit prevăzute de lege, dar care au fost create pe cale jurisprudenţială.
    25. Astfel, o condiţie de admisibilitate a sesizărilor privind neconstituţionalitatea hotărârilor Parlamentului o reprezintă relevanţa constituţională a obiectului acestor hotărâri. Curtea a constatat că pot fi supuse controlului de constituţionalitate numai hotărârile Parlamentului care afectează valori, reguli şi principii constituţionale sau, după caz, organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor de rang constituţional (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 53 şi 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).26. Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 21 mai 2014, paragraful 15, Curtea a stabilit că „textul art. 27 din Legea nr. 47/1992 nu instituie vreo diferenţiere între hotărârile care pot fi supuse controlului Curţii Constituţionale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate sau sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile a fi supuse controlului de constituţionalitate - ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. În consecinţă, sesizările de neconstituţionalitate care vizează asemenea hotărâri sunt de plano admisibile“.27. Curtea a mai stabilit că, pentru a fi admisibilă sesizarea de neconstituţionalitate întemeiată pe art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992, norma de referinţă trebuie se fie de rang constituţional, pentru a se putea analiza dacă există vreo contradicţie între hotărârile menţionate la art. 27 din Legea nr. 47/1992, pe de o parte, şi exigenţele procedurale şi substanţiale impuse prin Constituţie, pe de altă parte. Aşadar, criticile formulate de autorii sesizării trebuie să aibă o evidentă relevanţă constituţională, şi nu una legală ori regulamentară. Prin urmare, toate hotărârile plenului Camerei Deputaţilor, plenului Senatului şi plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului pot fi supuse controlului de constituţionalitate, dacă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţii cuprinse în Constituţie. Invocarea acestor dispoziţii nu trebuie să fie formală, ci efectivă. (Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, precitată, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, precitată şi Decizia nr. 628 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, paragraful 15).28. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea constată că, deşi A.N.S.P.D.C.P. nu este o autoritate de rang constituţional, critica de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 175/2018 vizează, în mod efectiv, dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, referitoare la statul de drept şi la obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prin trimiterea la texte din Legea nr. 102/2005 care reglementează condiţiile privind numirea preşedintelui A.N.S.P.D.C.P. şi procedura de vot în cazul hotărârii Senatului privind numirea acestuia, astfel încât sesizarea de neconstituţionalitate este admisibilă. Aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21, „acceptarea tezei contrare, cu consecinţa excluderii de la exercitarea controlului de constituţionalitate a Hotărârilor Parlamentului României date cu încălcarea dispoziţiilor exprese ale legii, ar avea drept consecinţă plasarea organului reprezentativ suprem al poporului român - Parlamentul, deasupra legii, şi acceptarea ideii că tocmai autoritatea legitimată constituţional să adopte legile le poate încălca fără a putea fi în vreun fel sancţionată. Or, într-un stat de drept, nimeni nu este mai presus de lege.“29. Prin urmare, Curtea constată că în cazul de faţă sunt îndeplinite şi condiţiile de admisibilitate rezultate din jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la sesizările întemeiate pe art. 146 lit. l) din Constituţie coroborat cu art. 27 din Legea nr. 47/1992. 30. Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul sesizării susţine că Hotărârea Senatului nr. 175/2018 încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, prin nerespectarea a trei texte din Legea nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 947 din 9 noiembrie 2018, după cum urmează: 1. încălcarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 [din eroare materială, în sesizare este menţionat art. 9 alin. (2)], prin nerespectarea a două dintre condiţiile de numire a preşedintelui A.N.S.P.D.C.P., şi anume „solida competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal“ şi „vechimea de minimum 10 ani în specialitate“; 2. încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, potrivit cărora propunerile de candidaţi se fac de către Biroul permanent al Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului; 3. încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005, potrivit căruia numirea preşedintelui se face cu votul majorităţii senatorilor.31. Referitor la critica privind nerespectarea a două dintre condiţiile de numire a preşedintelui A.N.S.P.D.C.P., prevăzute de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, Curtea reţine că, potrivit Legii nr. 102/2005, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este o autoritate autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate a administraţiei publice, ca şi faţă de orice persoană fizică sau juridică din domeniul privat, care exercită atribuţiile ce îi sunt date în competenţă prin dispoziţiile legale din domeniul prelucrării datelor cu caracter personal şi al liberei circulaţii a acestor date. Aceasta are drept obiectiv apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, în legătură cu prelucrarea datelor cu caracter personal şi cu libera circulaţie a acestor date. Atribuţiile Autorităţii naţionale de supraveghere sunt, în principal, reglementate prin Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016, şi prin legislaţia naţională de transpunere a Directivei (UE) 2016/680 a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracţiunilor sau al executării pedepselor şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016. Conducerea A.N.S.P.D.C.P. este asigurată de un preşedinte, a cărui funcţie este asimilată, din punctul de vedere al funcţiei de reprezentare, ordinii de precădere, drepturilor salariale şi rangului de demnitate, celei de secretar de stat. Preşedintele conduce întreaga activitate a Autorităţii naţionale de supraveghere şi o reprezintă în faţa Senatului şi a Camerei Deputaţilor, în raporturile cu Guvernul, ministerele, alte autorităţi ale administraţiei publice, organizaţii neguvernamentale, precum şi cu persoane fizice şi juridice române şi străine. De asemenea, preşedintele este ordonator principal de credite. Numirea în funcţia de preşedinte al acestei autorităţi este reglementată de art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 102/2005. Potrivit art. 6 alin. (2) din acest act normativ, „Poate fi numită în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al Autorităţii naţionale de supraveghere orice persoană cu cetăţenia română, absolventă a unei instituţii de învăţământ superior juridic, în condiţiile legii. Preşedintele şi vicepreşedintele sunt persoane independente politic, cu o solidă competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, o vechime de minimum 10 ani în specialitate, o bună reputaţie şi care se bucură de o înaltă probitate civică.“ Autorul sesizării de neconstituţionalitate susţine că doamna Opre Ancuţa Gianina, numită preşedinte al A.N.S.P.D.C.P. prin hotărârea criticată, nu îndeplineşte criteriul competenţei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal şi nici pe cel al vechimii de minimum 10 ani în specialitatea aceluiaşi domeniu. Având în vedere faptul că domeniul protecţiei datelor cu caracter personal este de strictă specialitate, se apreciază că, deşi doamna Opre Ancuţa Gianina deţine varii specializări şi titluri ştiinţifice, iar în trecut a deţinut funcţii didactice şi locuri de muncă în domeniul juridic, nu este întrunită condiţia legală a vechimii de minimum 10 ani în specialitatea protecţiei datelor cu caracter personal.
    32. Cu privire la prima condiţie a cărei nerespectare se invocă de către autorul sesizării de neconstituţionalitate, şi anume „solida competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal“, Curtea observă că aceasta este una subiectivă, a cărei apreciere revine în mod exclusiv Senatului, şi nu Curţii Constituţionale. Prin Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, Curtea a stabilit, referitor la caracterul corespunzător al pregătirii şi experienţei profesionale în domeniul în care persoana urma să îşi desfăşoare activitatea, că o asemenea condiţie „circumstanţiază pregătirea şi experienţa profesională în cuprinsul art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012“ şi „semnifică o evaluare şi apreciere ce revin exclusiv Parlamentului, în calitate de autoritate ce realizează numirea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, şi nicidecum instanţei de contencios constituţional“. De asemenea, cu privire la condiţiile necesare pentru a fi numit ca judecător al Curţii Constituţionale, Curtea a statuat că „marja de apreciere a Preşedintelui României, a Senatului şi a Camerei Deputaţilor în exercitarea atribuţiei de a numi judecătorii constituţionali nu este limitată la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune îndeplinirea condiţiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind în ceea ce priveşte rangul studiilor şi al vechimii juridice nivelul minimal al condiţiilor pe care persoana numită trebuie să le respecte), ci vizează şi aspecte de oportunitate, autorităţile competente având libertate absolută, în acest caz, de a alege o anumită persoană apreciată a întruni condiţia «înaltei competenţe profesionale»“ (a se vedea Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 30 septembrie 2014, paragraful 38). A accepta o teză contrară „echivalează cu negarea atribuţiilor constituţionale proprii ale celor două Camere ale Parlamentului, respectiv ale Preşedintelui României, care ar deveni atribuţii comune/partajate cu Curtea Constituţională, respectiv instanţele judecătoreşti, ceea ce contravine prevederilor art. 1 alin. (4) din Constituţie referitoare la principiul separaţiei puterilor în stat, precum şi dispoziţiilor art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremaţiei Constituţiei. Prin urmare, în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei înaltei competenţe profesionale, nici instanţele judecătoreşti şi nici Curtea Constituţională nu au vreo competenţă de control şi cenzură“ (paragraful 44). De asemenea, prin Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 617 din 18 iulie 2018, paragraful 31, referindu-se la condiţia subiectivă a existenţei unei „activităţi recunoscute în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării“, condiţie cerută pentru desemnarea membrilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară, Curtea a constatat că „activitatea recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului şi combaterii discriminării se poate realiza prin varii forme şi modalităţi, ea fiind mai degrabă o apreciere subiectivă a societăţii în privinţa participării persoanei la diversele acţiuni care promovează/au ca finalitate apărarea drepturilor omului şi combaterea discriminării. Această apreciere nu poate fi evaluată din perspectiva unor criterii/repere/standarde, ci, din contră, ţine de discreţia şi marja de apreciere a autorităţii competente să numească persoana respectivă. Mai mult, Curtea nu are nici mijloacele necesare realizării unei asemenea evaluări şi nu îşi poate asuma o răspundere care incumbă exclusiv în sarcina Parlamentului“.33. Aplicând aceste considerente la cauza de faţă, Curtea constată că analiza îndeplinirii cerinţei subiective referitoare la solida competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, cerinţă prevăzută de art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 pentru numirea în funcţia de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P., presupune o evaluare şi apreciere ce revin exclusiv Senatului şi care se încadrează în marja sa de apreciere, în calitate de autoritate ce realizează numirea preşedintelui A.N.S.P.D.C.P. În consecinţă, Curtea constată că instanţa de contencios constituţional nu are competenţa să verifice constituţionalitatea hotărârii criticate din perspectiva îndeplinirii condiţiei privind solida competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, pentru numirea preşedintelui A.N.S.P.D.C.P. (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, paragraful 33).34. Cu privire la cea de-a doua condiţie a cărei nerespectare se invocă, şi anume aceea a vechimii de 10 ani în specialitate, autorul sesizării de neconstituţionalitate susţine că sintagma „vechime în specialitate“, cuprinsă în art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, semnifică existenţa unei vechimi în specialitatea protecţiei datelor cu caracter personal, iar nu a unei vechimi în specialitate juridică, aşa cum a interpretat şi aplicat Senatul acest text de lege. Astfel, autorul nu contestă lipsa vechimii de 10 ani în domeniul studiilor juridice, ci lipsa vechimii de 10 ani în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal. Curtea reţine că aceasta este o condiţie obiectivă, iar critica de neconstituţionalitate, formulată prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, referitoare la statul de drept şi la obligaţia de respectare a legilor, nu are caracter formal, ci este clar fundamentată, prin trimiterea la un text de lege care reglementează o condiţie cu caracter obiectiv (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 251 din 30 aprilie 2014, paragraful 21, precum şi Decizia nr. 389 din 2 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 17 iulie 2014, paragraful 25). Or, respectarea principiului statului de drept şi a obligaţiei generale de respectare a legilor, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Constituţie, se impune cu aceeaşi forţă juridică tuturor subiectelor de drept, inclusiv Senatului, care, precum în cauza de faţă, acţionează în calitate de autoritate de numire. Prin urmare, raportat la cauza de faţă, Curtea constată că art. 6 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 102/2005 prevede că poate fi numită în funcţia de preşedinte A.N.S.P.D.C.P. „orice persoană cu cetăţenia română, absolventă a unei instituţii de învăţământ superior juridic, în condiţiile legii“. Teza a doua a art. 6 alin. (2) stabileşte că „Preşedintele şi vicepreşedintele sunt persoane independente politic, cu o solidă competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, o vechime de minimum 10 ani în specialitate, o bună reputaţie şi care se bucură de o înaltă probitate civică.“35. Curtea reţine că, referitor la vechimea de minimum 10 ani în specialitate, textul care stabileşte condiţiile pentru numirea preşedintelui A.N.S.P.D.C.P. nu face nicio precizare cu privire la tipul specialităţii. Pentru a stabili sensul exact al normei referitoare la vechimea în specialitate, Curtea reţine că legea generală, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, nu defineşte vechimea în specialitate, ci doar vechimea în muncă [art. 16 alin. (5) prevede că „Munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă constituie vechime în muncă“]. Însă, observând actele normative care fac referire la vechimea în specialitate, Curtea reţine următoarele:– legea generală, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, stabileşte, în art. 34 alin. (5), că „La solicitarea salariatului sau a unui fost salariat, angajatorul este obligat să elibereze un document care să ateste activitatea desfăşurată de acesta, durata activităţii, salariul, vechimea în muncă, în meserie şi în specialitate“;– pentru personalul contractual din cadrul instituţiilor publice, art. 6 alin. (1) lit. d) din Regulamentul-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 31 martie 2011, prevede că „Pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente: […] d) carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie“;– pentru înalţii funcţionari publici, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, prevede, printre condiţiile cerute pentru a ocupa o funcţie publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, condiţia vechimii în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de cel puţin 7 ani;– pentru funcţionarii publici, art. 11 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 prevede că pot fi numite funcţionari publici definitivi persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice de minimum 12 luni, 8 luni şi, respectiv, 6 luni, în funcţie de nivelul studiilor absolvite. Art. 57 din Legea nr. 188/1999 prevede condiţiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare participării la concursul de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie şi de conducere. De asemenea, art. 3 lit. l) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 14 iulie 2008, prevede că „vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice“ înseamnă „experienţa dobândită în temeiul unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau ca profesie liberală, demonstrată cu documente corespunzătoare de către persoana care a desfăşurat o activitate într-o funcţie de specialitate corespunzătoare profesiei sau specializării sale, prin raportare la domeniul general de absolvire a studiilor potrivit nivelurilor de organizare a învăţământului în România.“ 36. Analizând sistematic actele normative în domeniul ocupării funcţiilor publice, Curtea constată că, raportat la economia acestor acte normative, precum şi la faptul că studiile cerute de lege pentru numirea în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al A.N.S.P.D.C.P. sunt studiile juridice, sensul exact al art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005 nu poate fi decât acela că se referă la vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, şi anume la vechimea acumulată în specialitatea corespunzătoare profesiei sau specializării cerute, prin raportare la domeniul general de absolvire a studiilor potrivit nivelurilor de organizare a învăţământului în România. Totodată, analizând încadrarea condiţiei vechimii în specialitate în economia art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, Curtea reţine că, în realitate, o altă cerinţă prevăzută de acest text pentru numirea preşedintelui A.N.S.P.D.C.P. se referă la solida competenţă profesională, inclusiv în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal, iar nu condiţia vechimii în specialitate.37. Curtea constată că la aceeaşi concluzie se ajunge şi utilizând metoda interpretării istorice referitoare la condiţiile prevăzute de lege şi pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a putea fi numită preşedinte al A.N.S.P.D.C.P. Astfel, Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.N.S.P.D.C.P. a fost adoptată în anul 2005, iar încă din acel moment aceasta prevedea - pentru numirea în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al A.N.S.P.D.C.P. - aceeaşi condiţie ca cea stabilită în forma actuală a legii, respectiv vechime de minimum 10 ani în specialitate. Astfel, nu s-ar putea susţine că legiuitorul din 2005, la adoptarea legii privind înfiinţarea A.N.S.P.D.C.P., ar fi reglementat - pentru numirea în funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al acestei autorităţi nou-înfiinţate - condiţia unei vechimi în specialitatea protecţiei datelor cu caracter personal.38. Având în vedere acestea, Curtea constată că - întrucât art. 6 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 102/2005 prevede că poate fi numită în funcţia de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P. orice persoană absolventă a unei instituţii de învăţământ superior juridic - teza privind vechimea de 10 ani în specialitate, din cuprinsul art. 6 alin. (2), se referă la vechimea în specialitatea studiilor, adică la vechimea în specialitatea juridică. Aşadar, este neîntemeiată susţinerea potrivit căreia aceasta ar viza vechimea în specialitatea protecţiei datelor cu caracter personal. 39. Examinând documentele solicitate de Curtea Constituţională şi depuse la dosar de Senat, se constată că doamna Ancuţa-Gianina Opre îndeplineşte condiţia vechimii de 10 ani în specialitatea studiilor juridice, astfel că Hotărârea Senatului nr. 175/2018 este constituţională, sub acest aspect. În consecinţă, critica referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 102/2005, este neîntemeiată.40. Referitor la critica privind încălcarea art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005, prin neanunţarea tuturor grupurilor parlamentare pentru posibilitatea depunerii candidaturilor pentru funcţia de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P., Curtea observă că, potrivit art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 102/2005, (1) Propunerile de candidaţi pentru funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al Autorităţii naţionale de supraveghere se fac de către Biroul permanent al Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului.
    (2) Candidaţii depun la Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului actele prin care dovedesc că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a exercita funcţia de preşedinte sau de vicepreşedinte al Autorităţii naţionale de supraveghere. Candidaţii vor fi audiaţi de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări. Senatul hotărăşte asupra numirii acestora, după audierea în plen.
    41. Analizând situaţia de fapt, aşa cum rezultă din Stenograma şedinţei Biroului permanent al Senatului din data de 29 octombrie 2018, stenogramă depusă la dosar de autorul sesizării de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în acea şedinţă, Biroul permanent a hotărât declanşarea procedurii de numire a preşedintelui şi a vicepreşedintelui A.N.S.P.D.C.P., menţionându-se expres faptul că grupurile parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pot transmite propuneri de candidaţi până la data de 13 noiembrie 2018. Cu privire la susţinerea autorului sesizării de neconstituţionalitate - potrivit căreia Biroul permanent nu a procedat la notificarea tuturor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pentru a obţine propuneri din partea acestora pentru funcţia de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P., iar Grupul parlamentar al U.S.R. din Camera Deputaţilor nu a primit, pe nicio cale, hotărârea adoptată de Biroul permanent şi, prin urmare, a fost privat de posibilitatea de a face o astfel de nominalizare - Curtea constată că aceasta nu poate fi primită. Astfel, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005 prevede că propunerile de candidaţi se fac de către Biroul permanent al Senatului, la recomandarea grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului. Având în vedere acestea, nu se poate susţine că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 102/2005 ar prevedea obligaţia Biroului permanent de a notifica expres grupurile parlamentare cu privire la posibilitatea transmiterii candidaturilor.42. În speţă, aşa cum rezultă din Stenograma şedinţei din 29 octombrie 2018, depusă la dosar de autorul sesizării, Biroul permanent al Senatului - la şedinţa căruia au participat şi liderii grupurilor parlamentare din Senat, inclusiv liderul autorului sesizării de neconstituţionalitate - a decis că grupurile parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pot transmite propuneri de candidaţi până la data de 13 noiembrie 2018. Ulterior, prin Adresa nr. 1.662/1.11.2018, secretarul general al Senatului a transmis Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări hotărârea Biroului permanent al Senatului de declanşare a procedurilor de numire a preşedintelui şi vicepreşedintelui A.N.S.P.D.C.P., precizând că grupurile parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pot transmite propuneri de candidaţi până la data de 13 noiembrie 2018 şi că aceste candidaturi se depun, potrivit legii, la Comisia juridică, în vederea întocmirii raportului până la data de 27 noiembrie 2018.43. Având în vedere acestea, Curtea observă că aspectul invocat de autorul sesizării ţine de modul de desfăşurare a procedurilor parlamentare. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, analiza modului de desfăşurare a procedurilor parlamentare nu poate forma obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 475 din 29 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 8 august 2016, paragraful 42, Curtea a stabilit că desfăşurarea lucrărilor şi rapoartele pe care comisiile le pronunţă nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate, întrucât, potrivit jurisprudenţei sale, „comisiile parlamentare sunt doar organe interne de lucru ale Camerelor Parlamentului, a căror activitate are caracter pregătitor pentru a oferi forului deliberativ toate elementele necesare adoptării deciziei. Dezbaterile specializate care au loc în cadrul şedinţelor comisiilor se finalizează cu întocmirea de rapoarte sau avize care au rolul de a pregăti şi facilita desfăşurarea lucrărilor Camerelor, respectiv a dezbaterilor care vor avea loc în plenul acestora. Dat fiind caracterul de organe de lucru interne al comisiilor parlamentare, natura juridică a rapoartelor sau avizelor adoptate de acestea este a unui act preliminar, cu caracter de recomandare, adoptat în scopul de a sugera o anumită conduită, sub aspect decizional, plenului fiecărei Camere sau Camerelor reunite. Rapoartele şi avizele au caracter obligatoriu numai sub aspectul solicitării lor, nu şi din perspectiva soluţiilor pe care la propun, Senatul şi Camera Deputaţilor fiind singurele corpuri deliberative prin care Parlamentul îşi îndeplineşte atribuţiile constituţionale“. (Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014)44. În final, Curtea reiterează faptul că „procedurile parlamentare […] trebuie să se bucure de transparenţă şi publicitate, având în vedere, pe de o parte, natura Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român, iar, pe de altă parte, prevederile legale exprese, ceea ce presupune evitarea situaţiilor în care să se procedeze la eliminarea audierilor în cadrul procedurilor de numire în diverse funcţii publice. Aşadar, procedurile parlamentare nu trebuie să devină sibilinice, din contră, transparenţa în forul legislativ trebuie să fie una maximă.“ (Decizia nr. 433 din 21 iunie 2018, paragraful 40)45.
    Având în vedere acestea, Curtea constată că susţinerea potrivit căreia Biroul permanent nu a procedat la notificarea tuturor grupurilor parlamentare din cele două Camere ale Parlamentului pentru a obţine propuneri din partea acestora pentru funcţia de preşedinte al A.N.S.P.D.C.P. vizează modul de desfăşurare a procedurilor parlamentare, iar critica privind încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie este una cu caracter pur formal, nefiind fundamentată pe trimiterea la un text de lege.
    46. În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 102/2005 referitor la majoritatea de vot necesară pentru adoptarea hotărârilor Parlamentului, Curtea reţine că sediul materiei pentru stabilirea majorităţii de vot necesare adoptării actelor Parlamentului îl constituie Constituţia. Astfel, potrivit art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală, hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere, iar, potrivit art. 76 alin. (2), hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră. Prin urmare, regula pentru adoptarea hotărârilor Parlamentului este întrunirea majorităţii simple de voturi, respectiv jumătate plus unu din numărul senatorilor şi/sau deputaţilor prezenţi la şedinţă. Excepţiile de la această regulă sunt expres prevăzute de Legea fundamentală şi menţionate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015, paragraful 28).47. Referitor la tipul majorităţii cerute de Constituţie pentru adoptarea hotărârilor Parlamentului, prin Decizia nr. 392 din 17 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 15 mai 2007, Curtea a stabilit că, „în ceea ce priveşte adoptarea hotărârilor fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite ale Parlamentului, legiuitorul face distincţie între hotărârile parlamentare care se adoptă cu majoritatea absolută de voturi, sens în care exemplificăm cu prevederile art. 76 alin. (1) din Constituţie, referitoare la adoptarea sau modificarea regulamentelor parlamentare, şi hotărârile care se adoptă cu majoritate simplă de voturi“. Aşadar, Curtea a constatat că, „de regulă, hotărârile Parlamentului se adoptă cu majoritate simplă de voturi, dacă Legea fundamentală nu prevede altfel. Or, în afara dispoziţiilor art. 76 alin. (1), Constituţia prevede că în unele domenii hotărârile pot fi adoptate doar cu votul majorităţii membrilor celor două Camere. În acest sens sunt, de exemplu, prevederile constituţionale ale art. 95 alin. (1), potrivit cărora Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, precum şi cele ale art. 103 alin. (3), în temeiul cărora Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.“ Astfel, au fost declarate neconstituţionale prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care dispuneau că hotărârea prin care Parlamentul îşi exprimă punctul de vedere asupra referendumului iniţiat de Preşedintele României se adoptă „cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor“. În acelaşi sens s-a pronunţat şi prin Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 716 din 22 octombrie 2008, sau Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 25. 48. Prin Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, paragraful 27, Curtea a constatat că, „sub aspectul majorităţii de vot, legiuitorul constituant a stabilit că regula - principiul - pentru adoptarea hotărârilor parlamentare este întrunirea unei majorităţi simple (majoritatea membrilor prezenţi), iar excepţia, fiind de strictă interpretare - exceptio est strictissimae interpretationis, este reprezentată, pe de o parte, de hotărârile parlamentare de aprobare a regulamentelor Camerelor, aşadar, a celor ce privesc organizarea şi funcţionarea acestora [art. 65 alin. (2) sau art. 76 alin. (1) din Constituţie], de cele care privesc suspendarea din funcţie a Preşedintelui României [art. 95 alin. (1) din Constituţie] sau acordarea/retragerea încrederii Guvernului [art. 103 alin. (3), art. 113 alin. (1) sau art. 114 din Constituţie], acestea circumscriindu-se majorităţii absolute (majoritatea membrilor Camerei, respectiv ai Parlamentului), iar, pe de altă parte, hotărârile de punere sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare [art. 96 alin. (1) din Constituţie], care se adoptă cu majoritate calificată (două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor). Aşadar, actele normative infraconstituţionale nu pot prevedea alte majorităţi de vot decât cele reglementate prin textul Constituţiei; din contră, acestea trebuie să se subsumeze cadrului constituţional existent, iar emitentul acestora nu poate aprecia ca, de la caz la caz, în funcţie de importanţa pe care o ataşează el însuşi domeniului respectiv, adoptarea hotărârilor să fie realizată prin apelarea la alte majorităţi de vot decât cele stabilite prin Constituţie.“ Prin aceeaşi decizie, paragraful 31, Curtea a statuat că „art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale sunt neechivoce cu privire la majoritatea de vot necesară a fi întrunită pentru adoptarea hotărârilor parlamentare, altele decât cele care privesc ipotezele de excepţie reglementate prin art. 65 alin. (2), art. 76 alin. (1), art. 95 alin. (1), art. 96 alin. (1), art. 103 alin. (3), art. 113 alin. (1) sau art. 114 din Constituţie“. 49. De asemenea, prin Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, paragraful 29, Curtea a constatat că „toate hotărârile adoptate de Camera Deputaţilor sau de Senat, în şedinţe separate, cu excepţia celor referitoare la regulamentele proprii de organizare şi funcţionare, urmează regula stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi în fiecare Cameră.“50. În cauză, Curtea reţine că, potrivit art. 7 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 102/2005, „Numirea preşedintelui şi a vicepreşedintelui Autorităţii naţionale de supraveghere se face cu votul majorităţii senatorilor.“ Astfel, deşi Legea fundamentală prevede că hotărârile Camerelor Parlamentului se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi, Legea nr. 102/2005 prevede că, pentru numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui A.N.S.P.D.C.P., este necesar votul majorităţii senatorilor. Însă, potrivit art. 76 alin. (2) din Constituţie şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, hotărârea Senatului privind numirea preşedintelui şi vicepreşedintelui A.N.S.P.D.C.P. trebuie să se adopte cu majoritatea senatorilor prezenţi, deoarece nu se încadrează în ipotezele expres şi limitativ prevăzute de Constituţie, pentru care este necesară majoritatea absolută sau calificată pentru adoptare. 51. În consecinţă, ţinând cont de principiul ierarhiei normelor juridice şi de obligaţia respectării supremaţiei Constituţiei, prevăzută de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, Curtea constată că această hotărâre trebuie să urmeze regula stabilită de dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, respectiv să fie adoptată cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, ceea ce s-a şi întâmplat. Potrivit stenogramei şedinţei Senatului din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 183 din 12 decembrie 2018, Hotărârea Senatului nr. 175/2018 a fost adoptată cu 63 de voturi pentru, 27 împotrivă şi o abţinere. La vot au fost prezenţi 91 de senatori din numărul total de 136 de senatori.
    52. Având în vedere acestea, Curtea constată că, prin adoptarea Hotărârii nr. 175 din 26 noiembrie 2018 privind numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu majoritatea membrilor prezenţi, Senatul a respectat dispoziţiile art. 76 alin. (2) din Constituţie, astfel că susţinerea autorului sesizării de neconstituţionalitate, potrivit căreia au fost încălcate dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile constituţionale invocate prevăd, în primul rând, obligativitatea respectării Constituţiei şi a supremaţiei sale. 53. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. l) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Senat şi constată că Hotărârea Senatului nr. 175 din 26 noiembrie 2018 privind numirea preşedintelui Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal este constituţională în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 23 ianuarie 2019.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ioana Marilena Chiorean
    -----