Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (22.07.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 725 din 20 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 533 alin. (2) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 267 din 8 aprilie 2019Data intrării în vigoare 08-04-2019
    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu
    - judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Afrodita Laura Tutunaru- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Răzvan-Horaţiu Radu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 533 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Ionel Danu în Dosarul nr. 6.547/314/2016 al Judecătoriei Suceava şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.138D/2017.2.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instituţia suspendării cererii de reabilitare poate interveni când se află despre săvârşirea unei alte infracţiuni pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală. Această soluţie este justificată de caracterul indivizibil al reabilitării ce trebuie să se dispună sau să se constate cu privire la toate condamnările pe care lea suferit o persoană. Pe de altă parte, doar la momentul pronunţării unei hotărâri judecătoreşti se va putea stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile reabilitării. Astfel, în funcţie de unitatea de infracţiune, naturală sau legală, se va stabili data săvârşirii infracţiunii, iar, în cazul în care prin hotărârea judecătorească se va dispune condamnarea, se va calcula termenul de reabilitare în funcţie de condamnarea cea mai grea şi de data de la care acesta începe să curgă.4. Aşa fiind, cu privire la criticile de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public susţine că art. 1 alin. (3) şi (5) din Legea fundamentală nu este incident, deoarece art. 533 alin. (2) din Codul de procedură penală îndeplineşte condiţiile privind calitatea legii, art. 20 din Constituţie nu este incident, art. 21 din Constituţie nu este aplicabil, deoarece reabilitarea judecătorească implică tocmai un acces la justiţie, art. 53 din Constituţie nu este afectat, întrucât reabilitarea este o vocaţie, şi nu un drept, iar în ceea ce priveşte art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că nici acesta nu este aplicabil, deoarece reabilitarea priveşte faza de executare.5. În concluzie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, soluţia fiind justificată de caracterul indivizibil al reabilitării şi care trebuie să privească toate condamnările.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 6 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 6.547/314/2016, Judecătoria Suceava a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 533 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Eugen Ionel Danu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de reabilitare.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale. Astfel, cu raportare la cadrul legal de acordare a reabilitării judecătoreşti, apare ca lipsită de proporţionalitate prevederea procedurală de suspendare a cauzei prin care condamnatul solicită ca instanţa de judecată să se pronunţe pe cererea de reabilitare, în situaţiile în care acţiunea penală se pune în mişcare pentru fapte care nu sunt comise în cadrul termenului de reabilitare prevăzut de art. 166 din Codul penal (şi pentru care condamnatul se adresează instanţei de judecată). În acest context, cu raportare la dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 53 alin. (1) din Constituţie, precum şi la dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dreptul persoanei condamnate de a solicita şi obţine reabilitarea (în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile art. 168 din Codul penal) într-un termen rezonabil este restrâns în mod nejustificat, fără existenţa unui scop legitim şi fără a exista orice fel de proporţionalitate.
    8. Ipoteza suspendării unei cauze penale pentru un motiv care nu poate avea nicio consecinţă juridică asupra modului de soluţionare a cererii de reabilitare contravine, în mod cert, dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie.9. De asemenea, autorul mai susţine că sintagma „a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru altă infracţiune“ din cuprinsul art. 533 alin. (2) din Codul de procedură penală încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la claritatea şi precizia legii, întrucât nu precizează dacă această infracţiune a fost comisă în cadrul termenului de reabilitare sau în afara acestui termen.10. Judecătoria Suceava opinează că dispoziţiile art. 533 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale prin raportare la prevederile constituţionale invocate, întrucât dispoziţia contestată este proporţională cu situaţia care a creato, se aplică nediscriminatoriu şi nu aduce atingere exerciţiului dreptului, conducând doar la o temporizare a soluţionării cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.12. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Prevederile art. 500 din Codul de procedură penală din 1968, care aveau un conţinut similar cu dispoziţiile art. 533 alin. (2) din Codul de procedură penală, au fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 815 din 9 noiembrie 2006, Curtea Constituţională a reţinut că suspendarea examinării cererii de reabilitare, în situaţia în care înainte de soluţionarea acesteia a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru o altă infracţiune săvârşită de condamnat, este o opţiune procedurală a legiuitorului. Această opţiune se întemeiază pe necesitatea de a se stabili îndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 137 alin. 1 lit. c) din Codul penal din 1969, constând în buna conduită pe care condamnatul trebuie să o aibă pe întreaga perioadă până la soluţionarea cererii. Or, îndeplinirea acestei condiţii nu se poate verifica decât după finalizarea procesului în care s-a pus în mişcare noua acţiune penală. Ca urmare, soluţia legislativă criticată este deplin justificată şi nu este de natură să aducă atingere dreptului părţii la un proces echitabil, într-un termen rezonabil, acesta având deplina libertate de a-şi demonstra nevinovăţia în noua cauză penală, uzând de toate garanţiile pe care le presupune acest drept, pentru a beneficia, în consecinţă, de instituţia reabilitării.13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, art. 168 din Codul penal prevede că cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul prevăzut în art. 166 şi dacă a achitat integral cheltuielile de judecată şi şi-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare (afară de cazul când acesta dovedeşte că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunţat la despăgubiri).14. În ceea ce priveşte condiţia negativă privitoare la conduita fostului condamnat de a nu fi săvârşit o altă infracţiune pe durata termenului de reabilitare, aceasta este necesară pentru a proba faptul că scopul pedepsei - reeducarea infractorului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni - a fost atins.
    15. În considerarea acestui scop, legiuitorul a prevăzut prin textul legal criticat şi faptul că, dacă înainte de soluţionarea cererii de reabilitare, faţă de condamnat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru altă infracţiune, examinarea cererii se suspendă până la soluţionarea definitivă a acelei cauze. Aceasta nu este o măsură definitivă, de natură să aducă atingere principiului proporţionalităţii, aşa cum susţine autorul excepţiei, întrucât este dispusă până la soluţionarea definitivă a cauzei. Ca atare, nu se poate reţine încălcarea art. 21 şi art. 53 din Legea fundamentală.16. Referitor la lipsa de previzibilitate a sintagmei „a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru altă infracţiune“, Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt suficient de clare, predictibile şi neechivoce, destinatarul normei juridice fiind capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia, în concordanţă cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie care consacră principiul respectării obligatorii a legilor.17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 533 alin. (2) cu denumirea marginală Soluţionarea cererii din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Dacă înainte de soluţionarea cererii de reabilitare faţă de condamnat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru altă infracţiune, examinarea cererii se suspendă până la soluţionarea definitivă a acelei cauze.“20.
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) referitor la România ca stat de drept şi la calitatea legilor, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate sunt norme care statuează cu privire la procedura de urmat referitoare la soluţionarea cererii de reabilitare. În acest context Curtea constată că, potrivit art. 168 din Codul penal, cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă, între altele, cel condamnat nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166 alin. (1) din acelaşi cod, potrivit căruiaCondamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea următoarelor termene:a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depăşeşte 5 ani;b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani;c) 7 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani sau în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă, comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii;d) 10 ani, în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, considerată executată ca urmare a graţierii, a împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei sau a liberării condiţionate.22.
    Aşa fiind, condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanţă, după împlinirea termenelor prevăzute de art. 166 din Codul penal şi dacă nu a săvârşit o altă infracţiune în interiorul acestora.
    23. Spre deosebire de reglementarea anterioară consacrată de art. 137 alin. 1 lit. a) din Codul penal din 1969, care se referea la inexistenţa unei condamnări în termenul de reabilitare, art. 168 lit. a) din actualul Cod penal condiţionează reabilitarea judecătorească de nesăvârşirea unei infracţiuni în acest termen. Cu privire la această diferenţă terminologică Curtea constată că prin noua reglementare s-a unificat regimul reabilitării de drept (art. 165 din Codul penal) cu cel al reabilitării judecătoreşti. Totodată, chiar şi sub imperiul Codului penal din 1969, s-a arătat că între cele două exprimări nu exista decât o diferenţă formală, întrucât condiţia din art. 137 alin. 1 lit. a) se completa cu cea din art. 137 alin. 1 lit. c) din acelaşi cod, potrivit căreia cel condamnat trebuie să fi avut în interiorul termenului de reabilitare o bună conduită, condiţie care nu era îndeplinită dacă cel condamnat a mai săvârşit o infracţiune. Din această perspectivă se explică şi renunţarea la preluarea condiţiei prevăzute de art. 137 alin. 1 lit. c) din Codul penal din 1969 şi care, parţial şi implicit, se regăseşte în art. 168 lit. a) din Codul penal. Deci, buna conduită se reflectă, de lege lata, în abţinerea de la conduite antisociale care desemnează propriu-zis acte infracţionale (iar nu şi altfel de manifestări, spre exemplu, contravenţionale).24. Cu toate acestea, condiţia prevăzută de art. 168 lit. a) din Codul penal este mai severă decât cea cuprinsă în Codul penal din 1969, care prevedea ca fostul condamnat să nu fi suferit o nouă condamnare în termenul de reabilitare, deoarece noua reglementare nu restrânge condiţia la pronunţarea unei condamnări, ci are în vedere un spectru larg al conduitei condamnatului, care nu trebuie să mai săvârşească o nouă infracţiune în interiorul termenului de reabilitare. Aşa fiind, neîndeplinirea condiţiei prevăzute de lege prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni constituie dovada certă că fostul condamnat nu s-a îndreptat în urma executării pedepsei şi, în consecinţă, cererea de reabilitare nu poate fi admisă.25. În concluzie, legiuitorul, în virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 61, are deplina libertate de a reglementa cu privire la condiţiile ce trebuie îndeplinite atât pentru reabilitarea de drept, cât şi pentru cea judecătorească. Din această perspectivă apare ca justificată condiţia ca cel condamnat să nu fi săvârşit o altă infracţiune în termenele prevăzute de art. 165 şi art. 166 din Codul penal, termene care, potrivit art. 167 din acelaşi cod, „se socotesc de la data când a luat sfârşit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris“.26. De aceea, condiţia substanţială, potrivit căreia pentru reabilitare condamnatul trebuie să nu mai săvârşească o altă infracţiune în termenul prevăzut de art. 166 din Codul penal, îşi găseşte reflectare în norma procedurală potrivit căreia dacă înainte de soluţionarea cererii de reabilitare faţă de condamnat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru altă infracţiune, examinarea cererii se suspendă până la soluţionarea definitivă a acelei cauze. O astfel de dispoziţie are în vedere necesitatea prorogării soluţionării cererii de reabilitare până la soluţionarea definitivă a respectivei cauze prin achitare sau condamnare, întrucât, în situaţia condamnării, cererea de reabilitare se va respinge, iar, în caz de achitare, aceasta va putea fi admisă.27. Ceea ce este relevant constă în împrejurarea ca noua infracţiune să fie săvârşită în termenul de reabilitare. De aceea, legiuitorul a statuat că cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat, între altele, nu a săvârşit o altă infracţiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166. Aşa fiind, se impune ataşarea la dosar a fişei de cazier judiciar a petentului, pentru a se observa dacă împotriva acestuia a fost pusă în mişcare acţiunea penală mai înainte de împlinirea termenului de reabilitare.28. Termenul de reabilitare este un termen de drept penal substanţial, iar preluarea sa în norma de drept procesual nu îi schimbă această natură juridică, astfel că acesta se calculează potrivit dispoziţiilor art. 186 din Codul penal.
    29. Totodată, dacă înainte de soluţionarea cererii de reabilitare instanţa constată din fişa de cazier judiciar ori din alte acte aflate la dosar că faţă de condamnat a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru altă infracţiune, examinarea cererii se suspendă până la soluţionarea acelei cauze, fără a se mai analiza îndeplinirea vreuneia dintre celelalte condiţii prevăzute de lege pentru dispunerea sau constatarea reabilitării.30. Această soluţie este justificată de caracterul indivizibil al reabilitării, ce trebuie să se dispună sau să se constate cu privire la toate condamnările pe care le-a suferit o persoană, şi nu doar cu privire la o parte dintre acestea. Pe de altă parte, doar la momentul finalizării urmăririi penale sau pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive se va putea stabili dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond pentru a se putea admite cererea de reabilitare. Astfel, în funcţie de unitatea de infracţiune naturală sau legală, se va stabili data săvârşirii infracţiunii, iar, în cazul în care prin hotărârea judecătorească se va dispune condamnarea, se va calcula termenul de reabilitare în funcţie de condamnarea cea mai grea şi data de la care aceasta începe să curgă.31. Potrivit dispoziţiilor art. 63 alin. (1) lit. p) şi art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, instanţa verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare. În cauzele penale, termenele de verificare nu pot fi mai mari de 3 luni.32. Astfel, dacă în cauza ce a determinat suspendarea cererii de reabilitare s-a dat o soluţie de neurmărire sau netrimitere în judecată în ceea ce îl priveşte pe petiţionar, instanţa va verifica dacă împotriva soluţiei a fost exercitată plângere, potrivit art. 340 din Codul de procedură penală, caz în care va verifica soluţia pronunţată după finalizarea acestei proceduri. În situaţia în care s-a dispus trimiterea în judecată a petiţionarului, instanţa va verifica periodic data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.33. La momentul la care constată soluţionarea cauzei care a determinat suspendarea, instanţa va dispune, din oficiu, repunerea pe rol a cererii de reabilitare, continuând judecarea acesteia, urmând să analizeze îndeplinirea condiţiilor pentru admiterea cererii de reabilitare şi prin raportare la soluţia pronunţată în cauza care a determinat suspendarea.34. Aşa fiind, cererea de reabilitare va fi respinsă în cazul în care noua infracţiune este săvârşită în termenul de reabilitare, neavând relevanţă natura şi forma de vinovăţie a infracţiunii săvârşite, modalitatea de individualizare judiciară a pedepsei sau existenţa unei cauze care înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită (împăcare, acord de mediere, retragerea plângerii prealabile etc.).35. În cazul în care pentru noua infracţiune se dispune o soluţie de renunţare la urmărirea penală, renunţare la aplicarea pedepsei sau amânare a aplicării pedepsei, clasare sau încetare a procesului penal în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. g) şi h) din Codul de procedură penală, reînnoirea cererii de reabilitare va putea fi făcută în termen de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii de respingere a cererii de reabilitare, potrivit art. 170 alin. (1) din Codul penal, doar dacă sunt îndeplinite toate condiţiile de fond ale reabilitării şi pe durata acestui termen.36. În cazul în care pentru noua infracţiune se dispune o soluţie de condamnare, reînnoirea cererii de reabilitare se va putea face la împlinirea termenului de reabilitare, calculat potrivit art. 167 alin. (5) din Codul penal, în condiţiile condamnărilor succesive, în funcţie de pedeapsa cea mai grea şi de la data executării ultimei pedepse.37. Cererea de reabilitare va fi admisă în cazul în care procurorul dispune clasarea, iar instanţa de judecată achitarea, întemeiată pe dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 18^1 din Codul penal din 1969, întrucât noul Cod penal impune condiţia ca fapta săvârşită în termenul de reabilitare să întrunească elementele constitutive ale unei infracţiuni.38. În concluzie, toate argumentele de mai sus justifică pe deplin soluţia legislativă contestată de autor, deoarece nu intră în competenţa instanţei învestite cu soluţionarea cererii de reabilitare să examineze dacă noua infracţiune pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală a fost sau nu săvârşită în interiorul termenului de reabilitare prevăzut în art. 165 şi art. 166 din Codul penal, ci doar să constate existenţa împrejurării care justifică suspendarea soluţionării cererii de reabilitare.39. Mai mult decât atât, nu se poate susţine că sunt afectate dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi nici dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece prin suspendarea cererii nu este înlăturat dreptul persoanei condamnate de a solicita şi obţine reabilitarea, producându-se doar o temporizare a soluţionării cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, petiţionarul putând beneficia ulterior de toate garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil.40. De asemenea, nu sunt afectate nici dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie, deoarece reabilitarea judecătorească este o vocaţie, şi nu un drept fundamental.41. Totodată, dispoziţiile legale nu contravin nici prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5), deoarece sunt enunţate cu suficientă claritate pentru a permite persoanei să îşi regleze conduita, cu atât mai mult cu cât precizia legii penale nu trebuie însă să fie înţeleasă în mod absolut. Exprimarea legiuitorului este totuşi una generală, care vizează persoane nedeterminate, iar comportamentele interzise trebuie să fie descrise prin elemente suficiente, astfel ca destinatarii să poată înţelege conţinutul legii, chiar dacă uneori trebuie să apeleze la specialişti. Cu alte cuvinte, legiuitorul recunoaşte o marjă de apreciere a conţinutului legii în favoarea organelor judiciare.42.
    În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011).
    43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Eugen Ionel Danu în Dosarul nr. 6.547/314/2016 al Judecătoriei Suceava şi constată că dispoziţiile art. 533 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Suceava şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 20 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Afrodita Laura Tutunaru
    -----