Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (21.04.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
HOTĂRÂRE nr. 195 din 3 aprilie 2019pentru aprobarea modului de repartizare şi de utilizare a sumelor prevăzute la lit. c) şi d) din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 4 aprilie 2019Data intrării în vigoare 04-04-2019

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. XVII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 171/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 5 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Se aprobă modul de repartizare şi de utilizare a sumelor destinate realizării proiectelor de comunicare, informare publică şi promovare a imaginii şi intereselor româneşti peste hotare, precum şi de finanţare a acţiunilor cu caracter ştiinţific şi social-cultural, prevăzute la lit. c) şi d) din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019, cuprinse în anexa la bugetul Secretariatului General al Guvernului, care se alocă Direcţiei pentru strategii guvernamentale şi Departamentului pentru dezvoltare durabilă.
    (2) Suma de 10.000 mii lei se repartizează şi se utilizează conform destinaţiilor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre de către Direcţia pentru strategii guvernamentale. (3) Suma de 5.000 mii lei se repartizează şi se utilizează conform destinaţiilor prevăzute în anexă de către Departamentul pentru dezvoltare durabilă.
    Articolul 2(1) Secretariatul General al Guvernului alocă fondurile prevăzute la art. 1 alin. (2) pe baza propunerii Direcţiei pentru strategii guvernamentale privind oportunitatea, necesitatea şi economicitatea acestora, cu respectarea prevederilor legale în vigoare şi pe baza avizelor de specialitate ale direcţiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului, din punct de vedere economic şi juridic.(2) Secretariatul General al Guvernului alocă fondurile prevăzute la art. 1 alin. (3) pe baza propunerii însuşite din punctul de vedere al oportunităţii şi necesităţii de consilierul de stat al prim-ministrului desemnat să coordoneze Departamentul pentru dezvoltare durabilă şi pe baza avizelor de specialitate ale direcţiilor din cadrul Secretariatului General al Guvernului, din punct de vedere economic şi juridic.(3) Direcţia pentru strategii guvernamentale justifică fondurile prevăzute la art. 1 alin. (2) prin documente legale aprobate de ordonatorul principal de credite.
    (4) Departamentul pentru dezvoltare durabilă justifică fondurile prevăzute la art. 1 alin. (3) prin documente legale avizate de consilierul de stat şi aprobate de ordonatorul principal de credite.(5) La solicitările Direcţiei pentru strategii guvernamentale şi ale Departamentului pentru dezvoltare durabilă, însuşite de către conducătorii acestor structuri şi cu aprobarea ordonatorului principal de credite, se pot acorda avansuri de până la 30% din valoarea contractelor încheiate pentru derularea programelor, proiectelor şi acţiunilor prevăzute în anexă, fără solicitarea unei scrisori de garanţie bancară, pe baza avizelor de specialitate prevăzute la alin. (1) şi (2). (6) Pentru sumele avansate potrivit alin. (3), beneficiarii vor prezenta documente justificative în termen de 10 zile de la finalizarea programelor, proiectelor sau acţiunilor, dar nu mai târziu de 10 decembrie 2019.(7) Direcţia pentru strategii guvernamentale şi Departamentul pentru dezvoltare durabilă pot utiliza fondurile prevăzute la art. 1 alin. (2) şi (3) şi pentru finanţări nerambursabile, potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare. Metodologiile privind regimul de finanţare nerambursabilă a programelor, proiectelor şi acţiunilor menţionate în anexă, elaborate de Direcţia pentru strategii guvernamentale şi Departamentul pentru dezvoltare durabilă şi avizate de direcţiile de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului, se aprobă prin ordin al secretarului general al Guvernului.

    PRIM-MINISTRU
    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
    Contrasemnează:
    Secretarul general al Guvernului,
    Toni Greblă

    Ministrul finanţelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici
    p. Ministrul afacerilor externe,
    Maria Magdalena Grigore,
    secretar de stat
    Bucureşti, 3 aprilie 2019.Nr. 195.ANEXĂREPARTIZAREA ŞI UTILIZAREAsumelor prevăzute la lit. c) şi d) din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019Articolul 1Suma de 10.000 mii lei prevăzută la lit. c) „Proiecte de comunicare, informare publică şi promovarea imaginii şi intereselor româneşti peste hotare“ din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019 se va utiliza pentru finanţarea următoarelor proiecte şi acţiuni realizate de Direcţia pentru strategii guvernamentale, în limita sumei de 6.000 mii lei, şi de Departamentul pentru dezvoltare durabilă în limita sumei de 4.000 mii lei, independent sau în parteneriat cu structuri din ţară şi din străinătate (instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi fundaţii, organisme internaţionale etc.), precum şi pentru finanţări nerambursabile potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare:a) organizarea şi participarea la proiecte, acţiuni, evenimente de comunicare şi/sau campanii de informare publică şi promovare a imaginii, istoriei, culturii şi intereselor româneşti, desfăşurate în ţară şi peste hotare;b)
    organizarea de consultări şi dezbateri publice, de evenimente şi campanii de informare referitoare la strategii, programe şi politici publice guvernamentale şi/sau subiecte şi teme de actualitate în plan intern şi/sau european/internaţional, precum şi de acţiuni destinate diseminării informaţiilor de interes public privind actul de guvernare şi politicile guvernamentale;
    c) achiziţionarea/realizarea, editarea, traducerea, tipărirea, multiplicarea şi difuzarea în ţară şi în străinătate a unor materiale de prezentare şi promovare a României şi de afirmare a culturii şi identităţii naţionale, precum şi a unor materiale de promovare şi informare internă cu privire la politicile guvernamentale şi la politicile UE (cărţi, broşuri, publicaţii periodice, enciclopedii, dicţionare, pliante, albume, albume foto, manuale, manuale şcolare, tipărituri, bannere, pixuri, stilouri, afişe, hărţi, atlase, agende, calendare, compact-discuri, DVD-uri, insigne, monede şi medalii comemorative şi/sau aniversare, produse filatelice, obiecte de artizanat, obiecte decorative, tablouri, produse culinare tradiţionale, instrumente muzicale, drapele, steguleţe, uniforme de diverse tipuri, piese de recuzită şi obiecte de vestimentaţie, materiale sportive, materiale promoţionale şi alte materiale);d) organizarea, finanţarea şi participarea la seminare, colocvii, schimburi de experienţă, vizite de documentare, întâlniri de lucru, conferinţe, mese rotunde, workshopuri, târguri, expoziţii, festivaluri, congrese, evenimente publice şi reuniuni desfăşurate în ţară şi în străinătate, inclusiv acţiuni şi proiecte organizate de instituţii UE sau organisme asociate acestora, pe tema politicilor publice guvernamentale, a promovării actului de guvernare şi a susţinerii comunicării europene;e) sprijinirea unor publicaţii din ţară (cărţi, broşuri, pliante, periodice, tipărituri) în scopul asigurării informării publice cu privire la actul de guvernare şi a susţinerii proiectelor şi acţiunilor de promovare a culturii, identităţii şi intereselor româneşti, în ţară şi peste hotare;f) sprijinirea dotării şcolilor, catedrelor şi bibliotecilor folosite şi/sau frecventate de vorbitori de limbă română în terţe state cu materiale de promovare a limbii şi culturii române, prin achiziţia şi distribuirea de astfel de materiale (cărţi, dicţionare, albume, enciclopedii, manuale şcolare, atlase, hărţi, CD-uri, DVD-uri şi altele) către autorităţile abilitate ale ţărilor respective, conform acordurilor bilaterale încheiate cu statele în cauză;g) susţinerea financiară a Programului oficial de internship al Guvernului României, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2019 pentru completarea Legii nr. 176/2018 privind internshipul;h) susţinerea financiară a unor proiecte, acţiuni, conferinţe, seminare, workshopuri, reuniuni şi alte manifestări desfăşurate în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea prevederilor legale în vigoare;
    i) susţinerea financiară în domeniile promovării programelor de sport şi susţinerii proiectelor de dezvoltare a structurilor sportive, precum şi în legătură cu organizarea Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020, iniţiate de către consilierul de stat desemnat pe aceste problematici;j) alte activităţi necesare şi oportune pentru organizarea şi finalizarea unor acţiuni specifice obiectului de activitate al Direcţiei pentru strategii guvernamentale şi al Departamentului pentru dezvoltare durabilă, conform reglementărilor legale în vigoare.
    Articolul 2Suma de 5.000 mii lei prevăzută la lit. d) „Finanţarea acţiunilor cu caracter ştiinţific şi social-cultural“ din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019 se va utiliza pentru finanţarea următoarelor proiecte şi acţiuni realizate de Direcţia pentru strategii guvernamentale, în limita sumei de 4.000 mii lei, şi de Departamentul pentru dezvoltare durabilă în limita sumei de 1.000 mii lei, inclusiv a proiectelor şi acţiunilor realizate în parteneriat cu structuri din ţară şi din străinătate (instituţii publice, organizaţii neguvernamentale, asociaţii şi fundaţii, organisme şi organizaţii internaţionale etc.), precum şi pentru finanţări nerambursabile potrivit prevederilor Legii nr. 350/2005, cu modificările şi completările ulterioare:a) acţiuni cu caracter ştiinţific şi social-cultural, inclusiv acţiuni şi proiecte desfăşurate în ţară sau în străinătate şi dedicate marcării unor evenimente semnificative pentru istoria, cultura şi identitatea naţională;b) organizarea şi participarea la seminare, colocvii, simpozioane, întâlniri de lucru, conferinţe, mese rotunde, ateliere, workshopuri, congrese, reuniuni, târguri, expoziţii, festivaluri, spectacole, evenimente publice desfăşurate în ţară şi în străinătate, având ca obiectiv promovarea unor măsuri, proiecte, programe şi strategii guvernamentale de interes naţional şi european, inclusiv sprijinirea procesului de reformă a administraţiei publice din România şi dezvoltarea colaborării cu mediul asociativ;c) achiziţionarea unor sondaje de opinie, studii, evaluări, rapoarte şi analize de politici publice şi strategii pentru optimizarea programelor şi strategiilor guvernamentale, inclusiv în ceea ce priveşte monitorizarea şi evaluarea calităţii serviciilor publice şi, respectiv, sprijinirea liberului acces la informaţii de interes public şi a transparenţei decizionale în administraţia publică;
    d) achiziţionarea unor baze de date, rapoarte/analize interne şi internaţionale în domenii de interes guvernamental;e) organizarea, finanţarea şi participarea la acţiuni şi proiecte de studii, evaluări şi analize de politici publice şi strategii guvernamentale, care pot fi desfăşurate inclusiv în colaborare cu organisme private, structuri de tip asociativ şi instituţii din ţară şi din străinătate;f) invitarea în România a reprezentanţilor unor instituţii academice şi de cercetare, a unor experţi şi consultanţi în domeniile de activitate specifice Direcţiei pentru strategii guvernamentale şi Departamentului pentru dezvoltare durabilă, a reprezentanţilor unor instituţii de media, ai unor organizaţii neguvernamentale internaţionale, instituţii europene sau state membre UE; g) alte activităţi necesare şi oportune pentru organizarea şi finalizarea unor acţiuni specifice obiectului de activitate al Direcţiei pentru strategii guvernamentale şi al Departamentului pentru dezvoltare durabilă, conform reglementărilor legale în vigoare.
    Articolul 3Pentru proiectele şi acţiunile cuprinse la lit. c) şi d) din anexa nr. 3/13/02a la Legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019, Direcţia pentru strategii guvernamentale şi Departamentul pentru dezvoltare durabilă pot acoperi următoarele cheltuieli: a)
    cazare, transport şi indemnizaţie de delegare pentru deplasările în ţară ale persoanelor din cadrul Secretariatului General al Guvernului care desfăşoară activităţi specifice Direcţiei pentru strategii guvernamentale şi Departamentului pentru dezvoltare durabilă, conform reglementărilor legale în vigoare;
    b) cazare, transport, diurnă şi diverse pentru deplasările în străinătate ale persoanelor din cadrul Secretariatului General al Guvernului care desfăşoară activităţi specifice Direcţiei pentru strategii guvernamentale şi Departamentului pentru dezvoltare durabilă, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi şi obligaţii ale personalului român trimis în străinătate pentru îndeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificările şi completările ulterioare; c) masă în barem de 85 lei/zi/persoană, trataţii (apă, ceai şi/sau cafea) la un barem de 6,5 lei/zi/persoană, cazare în unităţi hoteliere şi în pensiuni turistice în limita sumei de 230 lei/persoană/zi pentru participanţii la acţiunile şi proiectele realizate de Departamentul pentru dezvoltare durabilă şi la iniţiativa Direcţiei pentru strategii guvernamentale, inclusiv cele realizate în parteneriat cu alte structuri, instituţii şi/sau organizaţii din ţară sau străinătate; în situaţii temeinic fundamentate, ordonatorul de credite poate aproba majorarea limitei de cazare cu până la 50%;d) trataţii la un barem de 6,5 lei/zi/persoană, mese oficiale, cocteiluri, cadouri şi vizionarea unor spectacole pentru delegaţii din ţară sau străinătate, oferite de consilierul de stat coordonator al Departamentului pentru dezvoltare durabilă şi la iniţiativa Direcţiei pentru strategii guvernamentale, conform normativelor de cheltuieli aprobate prin ordin al secretarului general al Guvernului;e) cazare şi transport intern şi internaţional pentru participanţii la acţiunile şi proiectele realizate de Departamentul pentru dezvoltare durabilă şi la iniţiativa Direcţiei pentru strategii guvernamentale, inclusiv cele realizate în parteneriat cu alte instituţii şi/sau organizaţii din ţară sau străinătate, precum şi transport intern şi internaţional pentru diverse echipamente şi materiale (costume, decoruri, instrumente, aparatură tehnică, exponate) necesare pentru desfăşurarea acţiunilor şi proiectelor menţionate; f) bilete de acces şi taxe de participare la diverse conferinţe, reuniuni, summituri, congrese, seminare, spectacole, concursuri şi alte evenimente şi manifestări desfăşurate în ţară sau în străinătate, bilete de acces şi taxe de vizitare a unor obiective cultural-turistice din România sau din străinătate, taxe poştale, taxe de viză, poliţe de asigurare pentru călătorii în străinătate şi asigurări medicale, poliţe de asigurare pentru obiecte de artă, exponate muzeale şi artefacte culturale aflate în proprietatea unor persoane fizice sau juridice;g) onorarii pentru prestaţii artistice şi cultural-ştiinţifice, respectiv pentru solişti, interpreţi de muzică (voce), instrumentişti (violonişti, pianişti etc.), şefi orchestră, şefi partidă, compozitori, autori de texte/cantautori, dirijori, concert-maeştri, ilustratori muzicali, coordonatori muzicali, coordonatori artistici, coregrafi, balerini, dansatori, performeri, membri şi coordonatori ai unor formaţii corale, actori profesionişti sau amatori, regizori, regizori scenă, scenarişti, recuziteri şi alt personal tehnico-administrativ asociat activităţilor cultural-artistice, scriitori, poeţi, artişti plastici şi vizuali (pictori, sculptori, desenatori, graficieni, fotografi, operatori şi editori video şi multimedia etc.), muzeografi, ghizi, custozi de manifestări artistice, pedagogi muzeali, decoratori, alţi specialişti şi creatori în domeniul artei şi culturii, inclusiv artişti şi meşteri populari, artizani şi meşteşugari, precum şi pentru specialişti în domeniul dezvoltării durabile, lectori şi conferenţiari, alţi specialişti şi experţi aparţinând societăţii civile sau mediului de afaceri invitaţi să susţină conferinţe şi prelegeri publice în domeniile în care sunt recunoscuţi ca specialişti, în limita maximă a sumei de 15.000 lei brut/persoană;h) achiziţia de servicii de realizare a unor sondaje de opinie, studii, cercetări, analize şi evaluări de strategii, programe şi politici publice, de realizare de campanii de informare publică şi promovare a imaginii în ţară şi în străinătate, achiziţia de servicii de realizare şi administrare site-uri de internet, servicii de promovare online, precum şi achiziţia de abonamente la publicaţii din ţară şi din străinătate;i) achiziţia de filme documentare, filme artistice, filme de scurtmetraj, filme de animaţie, filme de promovare şi videoclipuri pe diverse suporturi (casete, peliculă, CD, DVD, flash-uri USB ş.a.), precum şi achiziţia de servicii de producţie şi conexe destinate realizării unor astfel de materiale audiovideo, inclusiv în cadrul unor parteneriate încheiate cu instituţii publice sau organizaţii neguvernamentale, respectiv achiziţia de servicii de multiplicare şi distribuire a producţiilor şi materialelor menţionate mai sus, în ţară şi în străinătate;j) achiziţia, realizarea, editarea, traducerea, tipărirea, multiplicarea şi difuzarea în ţară şi în străinătate de materiale de promovare şi obiecte promoţionale: cărţi, broşuri, publicaţii periodice, dicţionare, enciclopedii, pliante, albume, albume foto, manuale, manuale şcolare, tipărituri, bannere, pixuri, stilouri, obiecte de papetărie, afişe, hărţi, atlase, agende, calendare, compact-discuri, DVD-uri, insigne, monede şi medalii comemorative şi/sau aniversare, produse filatelice, obiecte de artizanat, obiecte decorative, tablouri, produse culinare tradiţionale, instrumente muzicale, drapele, steguleţe, uniforme de diverse tipuri, costume populare, piese de recuzită, obiecte de vestimentaţie, materiale şi echipamente sportive, materiale promoţionale şi alte materiale;k) achiziţii de bunuri şi servicii, inclusiv chirie, servicii de organizare a evenimentelor, conferinţelor, expoziţiilor, târgurilor, seminarelor, festivalurilor, spectacolelor, congreselor şi a altor manifestări publice, servicii fotografice şi video profesionale şi de procesare şi editare foto/video, servicii de scriere/printare şi multiplicare multimedia (pe CD, DVD şi alte suporturi digitale), servicii de traducere (text, simultană, subtitrare), servicii de închiriere a standurilor la diverse manifestări şi de amenajare şi decorare a spaţiilor unde acestea se desfăşoară, achiziţia materialelor de birotică şi închirierea aparaturii tehnice necesare desfăşurării manifestărilor respective, precum şi achiziţia altor servicii şi bunuri mobile;l) sumele privind indemnizaţiile pentru participanţii la Programul oficial de internship al Guvernului României conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2019 pentru completarea Legii nr. 176/2018 privind internshipul; m) contribuţia voluntară a României pentru anul 2019 în sumă de 150.000 euro la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică - OCDE, în vederea finanţării studiului ce vizează evaluarea măsurii în care planificarea politicilor şi procesele bugetare din România sprijină implementarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, prin proiectul de asistenţă tehnică „Corelarea planificării politicilor cu cadrul de finanţare pentru sprijinirea implementării obiectivelor de dezvoltare durabilă în România“.
    ----