Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (21.06.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 818 din 11 decembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 15 martie 2019Data intrării în vigoare 15-03-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbăţeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) în Dosarul nr. 215/42/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 46D/2017 al Curţii Constituţionale. 2.
    La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Corina Popescu, membru în Baroul Bucureşti, în calitate de apărător ales, cu delegaţie depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent învederează Curţii faptul că partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a transmis la dosar concluzii scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate întrucât nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei, care pune concluzii de admitere a acesteia, precizând că premisa de la care porneşte invocarea excepţiei este cea a persoanelor care se consideră îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate, care au depus cereri la comisia locală, prin primar, cu implicarea ulterioară a comisiei judeţene, prin prefect, şi cărora li s-a eliberat titlu de proprietate, prin admiterea cererii pe care au formulat-o. Aceste titluri de proprietate nu sunt acte de drept comun între particulari, ci acte emise într-un oarecare regim de putere publică, de către instituţii care sunt învestite cu prerogativa îndeplinirii condiţiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Arată că problema de constituţionalitate este generată de faptul că textul de lege criticat conferă dreptul de a invoca nulitatea absolută a titlurilor de proprietate chiar acestor instituţii cu atribuţii în verificarea condiţiilor pentru reconstituire, care au constatat, prin ipoteză, că sunt îndeplinite aceste condiţii şi care, ulterior, conform textului de lege criticat, au dreptul de a solicita reverificarea îndeplinirii acestor condiţii. În plus, acest demers îl pot întreprinde oricând, nelimitat în timp, iar nu într-un termen limitat. Susţine că sunt încălcate art. 1 alin. (3) din Constituţie şi art. 44 în interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin aplicarea art. 1 din Primul Protocol adiţional al Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la principiul securităţii juridice arată că, nefiind vorba despre acte între particulari, ci de acte emise de instituţii publice învestite cu prerogativa constatării îndeplinirii condiţiilor, în condiţiile în care dreptul de sesizare se acordă tocmai acestor instituţii, se încalcă principiul securităţii juridice. Arată că a invocat în motivarea excepţiei Decizia Curţii Constituţionale nr. 296 din 8 iulie 2003, cu referire la art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, în care s-a reţinut că acordarea acestui drept de sesizare pentru verificarea nulităţii unor acte juridice - în acel caz fiind vorba despre acte încheiate între particulari - poate avea efecte perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, iar termenul-limită stabilit de lege pentru introducerea acţiunilor în constatarea nulităţii este impus de raţiuni sociale majore. Aceeaşi situaţie este impusă şi de textul de lege criticat în cauza de faţă, pentru că este absurd să se dea chiar acestor autorităţi posibilitatea de a formula oricând o cerere în constatarea nulităţii absolute, pentru motivul că ele însele nu au verificat corect sau concret atunci când au făcut această verificare cu privire la îndeplinirea condiţiilor. Mai arată că prin Legea nr. 169/1997 nu se conferă o garanţie concretă şi efectivă pentru respectarea dreptului de proprietate privată, pentru că, după ce statul a acordat acestor instituţii publice puterea de a verifica îndeplinirea acestor condiţii, prin textul de lege criticat se acordă aceloraşi instituţii dreptul de a contesta propriul act emis în aplicarea dispoziţiilor legale. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 25 februarie 2009, pronunţată în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, în care s-a arătat că anularea titlului de proprietate după o perioadă mare de timp şi pentru motive imputabile exclusiv autorităţilor constituie o încălcare gravă a principiului securităţii raporturilor juridice şi a art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie. Susţine că nu există nicio raţiune pentru ca, după ce s-a parcurs procedura administrativă, s-a reconstituit dreptul de proprietate, instituţiile care au fost implicate în această procedură şi care şi-au dat acordul pentru emiterea titlului de proprietate să fie învestite cu prerogativa de a sesiza instanţa cu privire la o nulitate care este imputabilă lor însele, pentru că nu au verificat la momentul respectiv îndeplinirea acestor condiţii în mod riguros. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, precizând că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra aspectelor invocate de autoarea excepţiei, prin mai multe decizii, dintre care menţionează Decizia nr. 676 din 17 noiembrie 2016, Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2018. Apreciază că se impune menţinerea practicii constituţionale în această materie, neintervenind elemente noi, care să conducă la schimbarea acesteia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 20 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 215/42/2015, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, excepţie ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin), într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de constatare a nulităţii absolute a unui titlu de proprietate prin care autoarei acesteia i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra unui teren forestier, cerere formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată că textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece conferă calitate procesuală activă în acţiunile având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate tocmai autorităţilor învestite cu competenţe în verificarea îndeplinirii condiţiilor de emitere a titlului de proprietate, respectiv în propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate şi în validarea titlurilor de proprietate, conform Regulamentului privind procedura de reconstituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Se referă la primar - care este şi preşedintele Comisiei locale, la prefect - care este preşedintele Comisiei judeţene şi la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Totodată, susţine că textul este neconstituţional în măsura în care se interpretează că acţiunile în constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate ar putea fi introduse oricând, indiferent de perioada scursă de la data emiterii titlului de proprietate atacat, ceea ce contravine grav principiului securităţii juridice, creându-se o situaţie de instabilitate şi nesiguranţă a raporturilor juridice stabilite ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea persoanelor cărora legea le-a recunoscut acest drept. În acest context precizează că obiectul acestor acţiuni în constatarea nulităţii absolute nu sunt acte între particulari, ci acte emise de autorităţile publice învestite tocmai cu prerogativa constatării îndeplinirii condiţiilor pentru reconstituirea dreptului de proprietate. Arată, de asemenea, că, prin Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care stabilesc, prin derogare de la dreptul comun, că dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, indiferent de cauza de nulitate, Curtea Constituţională a concluzionat că o asemenea derogare este constituţională tocmai în considerarea necesităţii respectării principiului securităţii şi stabilităţii juridice în ceea ce priveşte dreptul de proprietate. În acest sens, Curtea a reţinut că finalitatea termenelor de prescripţie este aceea de a asigura un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a dreptului de acces liber la justiţie. Autoarea excepţiei susţine că violarea dreptului de proprietate este cu atât mai gravă cu cât provine chiar de la organele statului (primarul - în calitate de preşedinte al Comisiei locale de fond funciar, prefectul - în calitate de preşedinte al Comisiei judeţene de fond funciar şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor), autorităţi cărora legea le-a conferit calitate procesuală activă în exercitarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a titlurilor de proprietate, în condiţiile în care aceleaşi autorităţi au procedat la emiterea şi validarea acestor titluri de proprietate. Invocă şi cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, respectiv prin Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Drăculeţ împotriva României, Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunţată în Cauza Ioan împotriva României, Hotărârea din 25 februarie 2009, pronunţată în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, şi Decizia de inadmisibilitate din 3 martie 2005, pronunţată în Cauza Manoilescu şi Dobrescu împotriva României şi Federaţiei Ruse.
    8. Tribunalul Prahova - Secţia I civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, apreciind că îşi menţine valabilitatea jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 6 din 18 ianuarie 2011, Decizia nr. 984 din 30 septembrie 2008 sau Decizia nr. 700 din 11 septembrie 2007. 11. Avocatul Poporului consideră că, prin edictarea prevederilor art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997, este asigurată securitatea juridică şi este îndeplinită şi cerinţa de previzibilitate, deoarece textele de lege criticate sunt enunţate cu suficientă precizie. Acestea consacră sancţiunea nulităţii absolute aplicabilă actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997. Potrivit regimului juridic al acestei sancţiuni, orice persoană care justifică un interes o poate invoca. Calitatea procesuală activă în vederea promovării unei acţiuni în justiţie în vederea constatării nulităţii absolute o au atât persoanele care justifică un interes legitim, cât şi persoanele care au atribuţii cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor. Astfel, primarul sau prefectul, ca reprezentanţi legitimi ai autorităţilor comunale, orăşeneşti, municipale şi, respectiv, judeţene, precum şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor veghează la respectarea legalităţii emiterii actelor de către comisiile de fond funciar, includerea acestora printre titularii dreptului la acţiune în constatarea nulităţii absolute constituind expresia garantării dreptului de acces liber la justiţie şi a dreptului la un proces echitabil (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.563 din 7 decembrie 2010).12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile reprezentantului autoarei excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 4 noiembrie 1997, care au următorul conţinut normativ:– Art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2):(1) Sunt lovite de nulitate absolută, potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile, aplicabile la data încheierii actului juridic, următoarele acte emise cu încălcarea prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale prezentei legi:a) actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate, în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite, potrivit legii, la astfel de reconstituiri sau constituiri, cum sunt: (...)(vi) actele de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor terenuri forestiere pentru persoanele care nu au deţinut anterior în proprietate astfel de terenuri. (...)(2) Nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi de alte persoane care justifică un interes legitim, iar soluţionarea cererilor este de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun.“15. În opinia autoarei excepţiei, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii, precum şi art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la dreptul de proprietate privată.
    16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 676 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 17 februarie 2017, precum şi prin Decizia nr. 1 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2018, a examinat critici identice, formulate de aceeaşi autoare, respingând ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate având acelaşi obiect ca cel din cauza de faţă. Prin deciziile menţionate, Curtea a reţinut că imprescriptibilitatea unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a unui act juridic încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor legale imperative este justificată prin natura interesului ocrotit prin norma a cărei respectare se cere, şi anume un interes general, obştesc, respectiv necesitatea constituirii sau reconstituirii dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri forestiere în favoarea foştilor proprietari, iar nu a altor persoane care nu sunt îndreptăţite, întrucât nu au deţinut astfel de bunuri imobile, anterior Legii fondului funciar nr. 18/1991. Din această perspectivă, a reconstituirii dreptului de proprietate privată în favoarea foştilor proprietari, prevederile legale criticate reprezintă o consacrare legală a principiilor constituţionale privind garantarea şi ocrotirea proprietăţii private, cuprinse în art. 44 alin. (1) teza întâi şi alin. (2) teza întâi din Constituţie. Nu se poate susţine că în acest mod este încălcat dreptul de proprietate al terţului dobânditor al unui astfel de bun, de vreme ce un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, astfel încât nu poate să constituie temeiul dobândirii valabile a dreptului de proprietate. De altfel, tocmai pentru a nu afecta dreptul de proprietate al unui terţ dobânditor, legiuitorul a instituit restituirea preţului plătit pentru bunul dobândit de la un neproprietar. Astfel, potrivit art. III alin. (2^4) din Legea nr. 169/1997, în cazul unor înstrăinări succesive ale terenurilor, cel care a vândut terenul pe baza titlului constatat nul este obligat să remită preţul actualizat fostului proprietar rămas fără teren. Mai mult, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate reprezintă o concretizare a principiului constituţional al legalităţii, consacrat prin art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, finalitatea acestora fiind tocmai aceea de asigurare a respectării normelor juridice care reglementează condiţiile de valabilitate ale unui act juridic.17. Curtea a mai reţinut că, potrivit regimului general al nulităţii absolute, aceasta poate fi invocată de orice persoană care are un interes legitim sau de alte persoane expres prevăzute de lege, dat fiind caracterul său de ordine publică. Aşadar, în considerarea interesului general de finalizare a procesului de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor în favoarea persoanelor îndreptăţite, legiuitorul a acordat legitimare procesuală activă în promovarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute şi primarului, prefectului şi Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, având în vedere funcţiile deţinute de primar/prefect, şi anume acelea de conducători ai comisiilor locale/judeţene de fond funciar, respectiv de autoritate administrativă cu atribuţii în domeniul restituirii în natură sau al acordării de măsuri compensatorii. Nu poate fi vorba, în acest caz, de o încălcare a principiului de drept nemo auditur propria turpitudinem allegans, respectiv a regulii care sancţionează persoana care a contribuit la neregularitatea unui act juridic, astfel încât nu mai poate invoca sancţiunea anulării actului, tocmai datorită faptului că neregularitatea a fost creată prin propria acţiune/inacţiune. De esenţa acestui principiu, potrivit căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă, este aprecierea exclusivă a comportamentului unei părţi, pentru a se stabili prevalenţa unui interes personal asupra altui interes personal. Or, în cazul invocării nulităţii absolute, care protejează interese de ordine publică, nu este vizat interesul personal al primarului, al prefectului sau, respectiv, al conducătorului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, astfel încât legitimarea procesuală activă acordată de lege acestor persoane determinate are o justificare rezonabilă, prin raportare la atribuţiile exercitate în cadrul autorităţilor administrative respective.18. Cu privire la invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 1 iulie 2008, pronunţată în Cauza Ioan împotriva României, şi Hotărârea din 25 noiembrie 2008, pronunţată în Cauza Toşcuţă şi alţii împotriva României, Curtea a remarcat că elementul comun al motivelor ce au condus la constatarea încălcării textului convenţional referitor la protecţia proprietăţii, în cele două cauze menţionate, este lipsa oricărei despăgubiri care să compenseze privarea de proprietate, caz în care individul vizat suportă o sarcină specială şi exorbitantă. Or, soluţia legislativă criticată şi în cauza de faţă denotă faptul că legiuitorul a fost preocupat de asigurarea unui echilibru între interesul general al desfiinţării unui act translativ de proprietate afectat de motive de nulitate absolută şi interesul particular al subdobânditorului bunului imobil respectiv, instituind posibilitatea restituirii preţului plătit pentru bunul dobândit de la un neproprietar [art. III alin. (2^1)-(2^4) din Legea nr. 169/1997]. Din acest punct de vedere, textele de lege criticate corespund standardului de protecţie instituit prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie şi dezvoltat în jurisprudenţa instanţei de contencios european al drepturilor omului, potrivit căreia o persoană lipsită de proprietate trebuie, în principiu, să obţină despăgubiri rezonabile raportate la valoarea bunului, chiar dacă obiective legitime de interes public pot acţiona pentru a se rambursa mai puţin decât valoarea de piaţă.19. Cu privire la invocarea Deciziei nr. 296 din 8 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003, Curtea a reţinut că aceasta nu este incidentă în cauză şi că este atributul exclusiv al legiuitorului să dispună în privinţa soluţiilor legislative adoptate în domenii specifice şi, eventual, a derogărilor de la acestea, Curtea neputând exercita, în privinţa soluţiilor legislative adoptate, un control de oportunitate. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a conduce la reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor citate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.21. Pe lângă jurisprudenţa citată, Curtea reţine şi faptul că, prin Decizia nr. 51 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 20 septembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat, pe calea unei hotărâri prealabile, în sensul că, în cazul cererii formulate de primar, în calitate de preşedinte al comisiei locale de fond funciar, în temeiul art. III alin. (1) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cerinţa „interesului legitim“, prevăzută de art. III alin. (2) din acelaşi act normativ, este prezumată.22.
    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Irena Bossy-Ghica (Boulin) în Dosarul nr. 215/42/2015 al Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. III alin. (1) lit. a) pct. (vi) şi alin. (2) din Legea nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 11 decembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbăţeanu
    ----