Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (22.03.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 689 din 8 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. (1) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 13 martie 2019Data intrării în vigoare 13-03-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ioniţa Cochinţu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. (1) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 33.083/299/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.766D/2016.2.
    La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, doamna avocat Daniela Gramaticesu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului ales prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii prevederilor criticate, în măsura în care acestea instituie împotriva terţului poprit un titlu executoriu a cărui valoare depăşeşte valoarea creanţei pe care terţul poprit o datorează debitorului şi pe care este acuzat că ar fi sustras-o de la poprire. În acest context menţionează că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă, fiind invocată într-un litigiu aflat pe rolul instanţei de judecată şi care are ca obiect menţinerea popririi, poprire dispusă de instanţă la judecata în fond a cauzei, iar nu o poprire asigurătorie, aşa cum susţine debitorul, pentru o sumă de peste 266 milioane lei, în condiţiile în care suma datorată de terţul poprit debitorului era în jur de câteva zeci de mii de lei; excepţia se referă la dispoziţii care îşi produc efecte în cauză; este admisibilă şi din perspectiva solicitării, respectiv de a se pronunţa o decizie interpretativă, sens în care menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale.4. Totodată, arată că prevederile criticate reglementează cu privire la menţinerea popririi, o instituţie extrem de utilă, deoarece, pe de o parte, asigură terţului poprit posibilitatea de a veni, expune şi apăra, în faţa instanţei, criticile pe care le are cu privire la legalitatea, respectiv viciile popririi - în esenţă, dreptul de acces la justiţie al terţului poprit, şi, pe de altă parte, asigură creditorului dreptul de a fi protejat împotriva greşelilor terţului poprit sau abuzurilor acestuia cu privire la aprecierile pe care le face faţă de poprire şi care pot duce, în final, la lipsirea creditorului de fondurile ce ar trebui transferate acestuia ca fiind fonduri datorate de debitor creditorului. Însă, caracterul şi scopul legitim sunt pierdute în situaţia din speţa de faţă, aspect care se manifestă în mod obişnuit şi în alte cauze prin hotărârile pronunţate de instanţele de judecată, deoarece art. 150 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 prevede expres, fără a diferenţia cu privire la limitele titlului executoriu, faptul că hotărârea de menţinere a popririi reprezintă titlul executoriu împotriva terţului poprit. În mod normal, astfel cum se prevede în Codul de procedură civilă cu privire la validare, care nu este permisă în materie fiscală, acest efect de a reprezenta titlul executoriu împotriva terţului poprit ar trebui să existe doar în limita creanţei datorate de terţul poprit debitorului. Or, legea nu distinge, nefiind clară, astfel că, prin efectul său, se pierde scopul legitim amintit, conducând la încălcarea prevederilor constituţionale cu privire la garantarea proprietăţii, dreptul de proprietate pierzându-se în totalitate, respectiv, exproprierea terţului poprit de bunuri ce îi aparţin şi în legătură cu care nu a consimţit licit sau ilicit a le preda către o altă persoană, întrucât toate riscurile insolvabilităţii debitorului se transferă către terţul poprit, care, în aceste condiţii, nu îşi mai poate recupera sumele de bani de la debitorul insolvabil, fiind, în final, expropriat şi discriminat. Faţă de acestea, dacă se are în vedere restrângerea acestui drept, nu sunt respectate criteriile care pot fi avute în vedere de art. 53 din Constituţie, neputându-se susţine testul de proporţionalitate, inclusiv prin condiţiile de calitate a legii, întrucât, în speţa de faţă, chiar dacă legea este clară, ar trebui să fie şi completă, astfel cum a fost modificat şi Codul de procedură civilă, respectiv cu o prevedere în care se arată expres cele mai sus menţionate; terţul poprit este discriminat faţă de stat care, la rândul său, este creditor, precum şi terţul poprit din menţinere fiind pus într-o situaţie de inferioritate faţă de terţul poprit din validare. În final, solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată. Depune concluzii scrise.5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile criticate, arată că acestea nu prevăd o instituire a popririi pentru întreaga creanţă, astfel cum susţine autoarea excepţiei de neconstituţionalitate. Or, modalitatea în care o instanţă instituie o asemenea poprire pentru întreaga sumă sau numai pentru ceea ce se regăseşte în conturile debitorului este atributul instanţei de judecată, iar o eventuală nelegalitate cu privire la instituirea unei astfel de popriri poate fi cenzurată de către alte instanţe superioare prin intermediul căilor de atac. Este evident faptul că nu poate fi obligat terţul poprit să plătească peste ceea ce debitorul are în conturile respective. Faţă de acestea, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 26 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 33.083/299/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. (1) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea unor apeluri formulate împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin care s-a dispus menţinerea măsurii popririi asigurătorii.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 150 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează că terţul poprit răspunde solidar cu debitorul poprit pentru toată creanţa datorată creditorului popritor, ceea ce este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate coroborat cu egalitatea în drepturi, fără respectarea prevederilor art. 53 din Constituţie, a criteriilor de proporţionalitate şi de nediscriminare între creditori, inclusiv prin prisma unei omisiuni legislative. Astfel, Codul de procedură fiscală este lacunar în privinţa sumei pentru care se poate solicita/dispune menţinerea popririi, respectiv în privinţa efectelor menţinerii popririi, spre deosebire de Codul de procedură civilă care prevede expres că validarea popririi operează în limita creanţei datorate de către terţul poprit debitorului urmărit şi nicidecum până la concurenţa creanţei faţă de creditorul urmăritor şi, ca atare, lasă posibilitatea unor interpretări ce conduc la încălcarea egalităţii între cetăţeni coroborată cu ocrotirea dreptului de proprietate în mod egal, indiferent de titular. Mai mult, Codul de procedură fiscală nu prevede în mod expres această limitare la suma datorată de terţul poprit debitorului poprit, dimpotrivă, reglementează în mod expres situaţiile de răspundere solidară. Principiul egalităţii este încălcat din două perspective: dreptul de creanţă al statului este preferat în faţa patrimoniului terţului poprit, pe de-o parte, şi creditorii fiscali cărora li se aplică menţinerea popririi sunt avantajaţi faţă de ceilalţi creditori cărora li se aplică validarea popririi, pe de altă parte. Ca atare, se apreciază că acestea sunt constituţionale numai în măsura în care se interpretează în sensul că menţinerea popririi fiscale este realizată în limitele creanţei datorate debitorului urmărit de către terţul poprit, iar ca efect al admiterii cererii de menţinere a popririi creditorul urmăritor poate să îl execute silit pe terţul poprit numai cu privire la această sumă.
    8. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul arată că dispoziţiile criticate nu prevăd o solidaritate a debitorului şi a terţului poprit pentru întreaga creanţă. Astfel, având în vedere faptul că autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă o problemă de interpretare şi aplicare a legii, apreciază că sunt incidente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 578 din 12 iulie 2016, prin care s-a arătat că nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.13.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 150 alin. (1) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins:– Art. 150. - Executarea silită a terţului poprit:(1) Dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi.[...](3) Pe baza hotărârii de menţinere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile prezentului cod.“
    14. Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală a fost abrogată prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, însă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza dispoziţiile criticate, astfel cum acestea produc efecte juridice în cauza de faţă.15. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. De asemenea, este menţionat art. 1 cu privire la dreptul la respectarea bunurilor din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.16.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 150 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 reglementează procedura judiciară prin care instanţa de judecată decide dacă poprirea înfiinţată de creditor urmează să fie desfiinţată sau menţinută. În acest caz, judecata se face de urgenţă şi cu precădere. În acest cadru, toate părţile din raportul juridic litigios au posibilitatea să îşi apere drepturile şi interesele, în condiţiile garanţiilor procesuale prevăzute de lege. Astfel, dacă terţul poprit înştiinţează organul de executare că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, precum şi în cazul în care se invocă alte neregularităţi privind înfiinţarea popririi, instanţa judecătorească în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terţului poprit, la cererea organului de executare ori a altei părţi interesate, pe baza probelor administrate, va pronunţa menţinerea sau desfiinţarea popririi. În cazul menţinerii popririi, în temeiul hotărârii pronunţate în acest sens, care constituie titlu executoriu, organul de executare poate începe executarea silită a terţului poprit, în condiţiile legii. Aşadar, prevederile criticate reglementează procedura judiciară prin care instanţa de judecată decide dacă poprirea înfiinţată de creditor urmează să fie desfiinţată sau menţinută, iar în acest cadru, toate părţile din raportul juridic litigios au posibilitatea să îşi apere drepturile şi interesele, în condiţiile garanţiilor procesuale prevăzute de lege.
    17. Totodată, potrivit Codului de procedură fiscală, persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condiţiile acestui cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile prevăzute concret de lege (art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003). Ca atare, aceste prevederi instituie răspunderea solidară a persoanei juridice cu debitorul declarat insolvabil sau declarat insolvent, dacă această persoană controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfăşoară efectiv aceeaşi activitate sau aceleaşi activităţi ca şi debitorul şi dacă mai este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile enumerate prin lege. Aşadar, această răspundere solidară a persoanei juridice cu debitorul său nu are loc în orice condiţii, ci trebuie să fie îndeplinite cerinţele restrictive prevăzute de textul de lege, cerinţe fireşti având în vedere relaţiile contractuale dintre persoana juridică ce va răspunde solidar alături de debitorul său (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 343 din 3 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 9 mai 2007, sau Decizia nr. 993 din 14 iulie 2011).18. Prin urmare, având în vedere normele Codului de procedură fiscală, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale mai sus amintită, singura în măsură să stabilească, în concret, care este situaţia de fapt într-o cauză dedusă judecăţii este instanţa de judecată învestită cu soluţionarea acesteia, iar în condiţiile în care soluţia dată de instanţa de fond este nesatisfăcătoare, în condiţiile legii, instanţele prevăzute pentru căile de atac, în virtutea art. 129 din Constituţie, potrivit căruia, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac.19. De asemenea, Curtea reţine că, în prezenta cauză, critica de neconstituţionalitate este formulată din perspectiva atât a unei omisiuni legislative prin comparaţie cu normele de procedură civilă, cât şi a interpretării şi aplicării textului de lege ce constituie obiect al prezentei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv dacă se interpretează că terţul poprit răspunde solidar cu debitorul poprit pentru toată creanţa datorată creditorului popritor, ceea ce, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate şi fără a se ţine seama de condiţiile privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi, prevăzute ca atare de Legea fundamentală.20. Cu privire la omisiunea legislativă, prin compararea mai multor acte normative, Curtea constată că, printr-o bogată jurisprudenţă, a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acelui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 948 din 25 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 19 august 2009, Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011, Decizia nr. 523 din 12 decembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 22 ianuarie 2014). De asemenea, Curtea reţine că, potrivit prevederilor art. 61 din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării, iar, potrivit art. 126 din Legea fundamentală, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, care atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, regulile de procedură cu aplicabilitate generală, dar şi unele reguli speciale.21. Ca atare, având în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, în virtutea cărora instanţa de contencios constituţional se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, excepţia de neconstituţionalitate, din această perspectivă, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.22. În ceea ce priveşte conţinutul şi întinderea noţiunilor de interpretare şi aplicare a legii, Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, a reţinut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanţa de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009) în speţa de faţă cu privire la chestiuni ce ţin de executarea silită prin poprire, respectiv executarea silită a terţului poprit.
    23. Astfel, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională s-a pronunţat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie.24. Ca atare, faţă de această împrejurare, având în vedere că, în prezenta cauză, critica autoarei excepţiei de neconstituţionalitate vizează şi modul de interpretare şi aplicare a prevederilor criticate la speţa dedusă judecăţii, excepţia de neconstituţionalitate, şi din această perspectivă, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât asemenea critici nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de interpretare şi aplicare a legii în concret la o cauză.25. Prin urmare, faţă de cele prezentate, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. (1) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel cum este formulată, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.26. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 150 alin. (1) şi alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Raiffeisen Bank - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 33.083/299/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 8 noiembrie 2018.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ioniţa Cochinţu
    ----