Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (21.05.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
NORMĂ nr. 4 din 28 februarie 2019pentru modificarea şi completarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat
EMITENT
  • AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 12 martie 2019Data intrării în vigoare 12-03-2019

    În baza prevederilor art. 32 alin. (6), art. 35 alin. (1) şi art. 41 lit. a), c), d) şi e) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu completările ulterioare, în baza prevederilor art. 4 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) şi d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. c), art. 6 alin. (1) şi (2) şi ale art. 7 alin. (2) şi ale art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 24 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 313/2005, cu modificările şi completările ulterioare,în urma deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din şedinţa din data de 27.02.2019,Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezenta normă.
    Articolul INorma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 1/2015 privind aderarea şi evidenţa participanţilor la fondurile de pensii administrate privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 14 ianuarie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins:Articolul 8^1(1) Activul personal al participantului care a solicitat retragerea de la fondul de pensii administrat privat în baza art. 32 alin. (6) din Lege este administrat până la deschiderea dreptului la pensia privată.(2) În orice situaţie în care intervin elemente care conduc la modificarea unor sume privind contribuţiile aferente perioadelor anterioare retragerii participantului de la fondul de pensii administrat privat, instituţia de evidenţă procedează la regularizarea acestora până la deschiderea dreptului la pensia privată.2. La articolul 9, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Conţinutul actului-cadru individual de aderare utilizat în cadrul procesului de aderare este prevăzut în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta normă.
    3. La articolul 9, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Conţinutul cererii-cadru privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat este prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta normă.4. La articolul 29, după litera h) se introduce o nouă literă, litera i), cu următorul cuprins:i) cererilor privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat, primite de către administratori de la participanţi.5. La articolul 30 alineatul (1), după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:d^1) cererilor privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat, primite de la participanţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 32 alin. (6) din Lege, comunicând ca «dată stare» data primirii cererii;
    6. La articolul 30, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Administratorii au obligaţia verificării datelor înscrise în cererile privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat, primite de la participanţi.7. La articolul 31, după litera g) se introduce o nouă literă, litera g^1), cu următorul cuprins:g^1) solicitarea privind luarea în evidenţă a cererilor participanţilor privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat;8. La articolul 32, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    Articolul 32(1) Pe baza datelor şi informaţiilor conţinute în rapoartele primite de la administratori, corelate cu informaţiile existente în baza de date a asiguraţilor în sistemul public de pensii, instituţia de evidenţă actualizează în Registrul participanţilor elementele de identificare ale acestora referitoare la codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, numele şi prenumele, domiciliul, încetarea calităţii de participant, precum şi retragerea de la fondul de pensii administrat privat.
    9. La articolul 33 alineatul (2), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:h) informaţii referitoare la participanţii care au formulat cererea privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat.10. La articolul 33, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:(3) În termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii raportului instituţiei de evidenţă, prevăzut la alin. (1), administratorul are obligaţia de a informa participanţii cu privire la soluţionarea cererii privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat, în scris sau prin orice mijloc care poate fi probat ulterior.
    (4) Informarea prevăzută la alin. (3) se realizează o singură dată, după ultimul raport primit de la instituţia de evidenţă.
    11. După articolul 36 se introduce un nou articol, articolul 36^1, cu următorul cuprins:Articolul 36^1Cererea privind retragerea de la fondul de pensii administrat privat, corect şi complet formulată de către un participant în baza art. 32 alin. (6) din Lege are drept efect încetarea plăţii contribuţiilor începând cu contribuţia aferentă lunii în care a fost depusă cererea.12. După anexă, care devine anexa nr. 1, se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2, cu următorul cuprins:Anexa nr. 2CERERE-CADRUprivind retragerea de la fondul de pensii administrat privat
    1. Datele de identificare şi de contact ale participantuluiNumele şi prenumele ........................................Data de la care este participant la fondul de pensii administrat privat .............Cod numeric personal (CNP)………………, B.I./C.I. seria ..…. nr……., eliberat(ă) la data de.………… de către …......….Data naşterii …………………. (zz/ll/aaaa)2. Datele de contact ale participantuluiAdresa de domiciliu şi/sau reşedinţa …...…….....................................................................................................………....... (localitatea, judeţul/sectorul, strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul, codul poştal)Adresa de corespondenţă ……............................................................................................................................………....... (localitatea, judeţul/sectorul, strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul, codul poştal)Numărul de telefon: fix …..................................……., mobil ………..........……, adresa de e-mail …….................…………3. Date privind calitatea de participantSeria ..... nr. .... actului individual de aderareDenumirea fondului de pensii administrat privat ……................………. administrat de ……...........................………............ (denumirea administratorului)
    Adresa administratorului ……....................................................................................................................................………. (localitatea, judeţul/sectorul, strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul, codul poştal)Denumirea casei de pensii la care este înregistrat participantul ...........................................................................................
    4. Documente necesareCopia actului de identitate valabil la data depunerii cererii5. Declaraţia participantuluia) Declar pe propria răspundere că am semnat această cerere privind retragerea, în vederea încetării plăţii contribuţiei individuale la fondul de pensii administrat privat .....................................(denumirea Fondului), în conformitate cu prevederile art. 32 alin. (6) şi art. 35 alin. (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.b) Am luat cunoştinţă că ........................................ (denumirea administratorului) prelucrează datele mele cu caracter personal, astfel:b.1) în vederea îndeplinirii obligaţiilor sale legale rezultând din administrarea fondului de pensii administrat privat .......................... (denumirea fondului) conform prevederilor din Legea nr. 411/2004, republicată cu modificările şi completările ulterioare, şi a normelor emise în aplicarea acesteia;b.2) în vederea îndeplinirii obligaţiilor administratorului ca urmare a încheierii actului individual de aderare, pentru gestionarea relaţiei cu participanţii, inclusiv soluţionarea cererilor, sesizărilor şi reclamaţiilor ce îi sunt adresate;b.3) în scopuri de marketing direct şi publicitate, în situaţia în care îmi voi da acordul în viitor pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în acest sens. În vederea îndeplinirii scopurilor de prelucrare menţionate mai sus, administratorul prelucrează datele pe care le furnizez în mod direct. Este posibil ca administratorul să prelucreze şi date care nu sunt generate pe baza informaţiilor furnizate direct de către mine.Refuzul de furnizare a datelor cu caracter personal va pune administratorul în imposibilitatea de a oferi produse de pensii private şi servicii în legătură directă cu acestea, conform prevederilor legale.În contextul desfăşurării obiectului său de activitate, administratorul poate să dezvăluie o parte sau toate categoriile de date cu caracter personal către autorităţi publice, agenţi de marketing ai fondurilor de pensii, alţi administratori de pensii private, angajatori, bănci depozitare, furnizori, precum şi pentru respectarea oricăror obligaţii legale. Administratorul va prelucra datele cu caracter personal pe durata desfăşurării relaţiilor contractuale rezultând din actul de aderare, precum şi ulterior, în aplicarea prevederilor legale. Înţeleg că, potrivit legislaţiei privind protecţia datelor cu caracter personal, beneficiez de următoarele drepturi: dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ştergerea datelor („dreptul de a fi uitat“) - în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, dreptul la restricţionarea prelucrării, dreptul la portabilitatea datelor, dreptul la opoziţie, dreptul de a nu face obiectul unor decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, şi dreptul de a mă adresa cu o plângere Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.Pot exercita aceste drepturi, printr-o cerere adresată ...................................... (denumirea administratorului), prin următoarele modalităţi de contact ..................Am luat cunoştinţă că informaţiile detaliate despre prelucrarea datelor cu caracter personal se găsesc în ....................Mă oblig ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la apariţia oricăror modificări ale datelor de identificare sau de contact, să informez administratorul fondului de pensii administrat privat.Am luat cunoştinţă că obligaţia de plată a contribuţiilor la fondul de pensii administrat privat la care sunt participant încetează începând cu contribuţia aferentă lunii în care a fost depusă prezenta cerere. Participant, (numele şi prenumele)..........................................
    (semnătura)Data ………………….. (zz/ll/aaaa)
    Articolul IIPrezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării acesteia.
    Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
    Leonardo Badea
    Bucureşti, 28 februarie 2019.Nr. 4.-----