Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (23.03.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 758 din 22 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 4 teza referitoare la introducerea pct. 3^4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 195 din 12 martie 2019Data intrării în vigoare 12-03-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina-Loredana Gulie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic pct. 4 teza referitoare la introducerea pct. 3^4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Ştefan Marius Gruia Vladimir Mocofănescu-Dumitrescu în Dosarul nr. 18.102/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 380D/2018.2.
    La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a depus la dosar note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, apreciind că este vorba de o problemă de aplicare a legii. Pe fondul cauzei se arată că excepţia este neîntemeiată, dat fiind faptul că ipoteza învederată de autorul excepţiei este aceea a unei obligaţii neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs, faţă de care noua lege nu putea fi decât imediat aplicabilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 310 din 21 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 18.102/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic pct. 4 teza referitoare la introducerea pct. 3^4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Ştefan Marius Gruia Vladimir Mocofănescu-Dumitrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind anularea în parte a unei decizii de compensare în puncte emisă de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic pct. 4, teza referitoare la introducerea pct. 3^4 din Legea nr. 111/2017, autorul acesteia formulează motive de neconstituţionalitate extrinsecă, arătând că prevederea legală criticată încalcă principiul bicameralismului. În acest sens invocă cele statuate de Curtea Constituţională în deciziile nr. 472 din 22 aprilie 2008, nr. 710 din 6 mai 2009, nr. 413 din 14 aprilie 2010, nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011 sau nr. 62 din 7 februarie 2017, arătând că, din examinarea comparativă a actului normativ criticat, în forma adoptată de Senat, respectiv, de Camera Deputaţilor, rezultă că aceasta din urmă a reconfigurat modalitatea de evaluare a despăgubirii acordate fostului proprietar, prin includerea unui criteriu suplimentar, respectiv raportarea despăgubirii la categoria de folosinţă a imobilului de la data preluării abuzive. De asemenea, din examinarea comparativă a celor două forme ale actului normativ criticat, rezultă configuraţii semnificativ diferite. Astfel, Camera Deputaţilor, în calitate de cameră decizională, a modificat substanţial obiectul de reglementare al iniţiativei legislative, de la prorogarea unor termene şi a unor măsuri administrative premergătoare soluţionării cererilor de restituire la modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, îndepărtându-se de obiectivele urmărite de iniţiator.6. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 se susţine că acestea încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi, din perspectiva întinderii valorice a măsurilor reparatorii, între persoanele ale căror terenuri sunt încadrate în categoria terenurilor construibile, dar care se aflau în categoria de teren agricol, la data preluării, pe de o parte, şi celelalte persoane îndreptăţite la restituire şi care beneficiază de măsuri reparatorii. În acest sens se susţine că aceste două categorii de persoane se află în situaţii egale, însă tratamentul juridic instituit este diferenţiat, fără o justificare rezonabilă. Astfel, prin aplicarea criteriului evaluării imobilului în funcţie de categoria de folosinţă de la data preluării rezultă patru categorii de persoane îndreptăţite, şi anume: persoane îndreptăţite la restituirea unui imobil încadrat în categoria de folosinţă teren construibil, atât la data preluării abuzive, cât şi în prezent, şi care poate fi restituit în natură, persoane îndreptăţite la restituirea unui imobil încadrat în categoria de folosinţă teren construibil, atât la data preluării abuzive, cât şi în prezent, dar care nu poate fi restituit în natură, persoane îndreptăţite la restituirea unui imobil încadrat în categoria de folosinţă teren agricol la data preluării, dar construibil în prezent şi care poate fi restituit în natură şi, respectiv, persoane îndreptăţite la restituirea unui imobil încadrat în categoria de folosinţă teren agricol la data preluării, dar construibil în prezent şi care nu poate fi restituit în natură. Se mai susţine că în acest mod, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu Hotărârea din 8 iulie 1996, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, cea de-a patra categorie de persoane îndreptăţite la restituire nu beneficiază de o restituire rezonabilă, în raport cu valoarea bunului, prin aplicarea unei modalităţi diferite de despăgubire, diferită de cea aplicabilă procedurii exproprierii, prin aceea că măsurile reparatorii sunt acordate după trecerea unei perioade îndelungate de timp, de la data preluării abuzive a imobilului.7. Invocând cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, în legătură cu sistemul de evaluare a imobilelor, se susţine că prezenta critică de constituţionalitate nu pune în discuţie legitimitatea acordării măsurilor reparatorii sau regulile de evaluare, ci legitimitatea limitării măsurilor reparatorii, în cazul persoanelor îndreptăţite la restituirea unui imobil încadrat în categoria de folosinţă teren agricol la data preluării, dar construibil în prezent, şi care nu poate fi restituit în natură, în privinţa cărora actualul sistem de evaluare a imobilului afectează major despăgubirea obţinută, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.
    8. Se mai susţine că prin Decizia nr. 1.267 din 20 februarie 2014, rămasă irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a fost obligată la emiterea deciziei de compensare, cu evaluarea imobilului conform art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. Se arată că circumstanţele prezentei cauze sunt diferite de cele reţinute în deciziile Curţii Constituţionale nr. 714 din 9 decembrie 2014, nr. 715 din 9 decembrie 2014, nr. 328 din 30 aprilie 2015, nr. 662 din 15 octombrie 2015, nr. 885 din 15 decembrie 2015, nr. 805 din 24 noiembrie 2015 şi nr. 843 din 10 decembrie 2015, în care instanţa de judecată a stabilit în sarcina Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor o obligaţie de a face, respectiv de a realiza evaluarea. În prezenta cauză, instanţa de judecată a indicat în mod expres criteriul de evaluare, respectiv prevederile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013. Se susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Cauza Străchinaru împotriva României sau Luca împotriva României, hotărârea judecătorească prin care autorităţile sunt obligate la restituire duce la naşterea unui „bun“, în sensul art. 1 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Aşadar, se susţine că criteriul suplimentar de evaluare a imobilelor, respectiv în funcţie de categoria de folosinţă de la data preluării, prevăzut de textul de lege criticat, în forma modificată prin articolul unic pct. 4 teza referitoare la introducerea pct. 3^4 din Legea nr. 111/2017, reprezintă o ingerinţă în exercitarea unui drept de proprietate, afectând dreptul la un proces echitabil, ca rezultat al unei aplicări retroactive a textului de lege criticat, care a intrat în vigoare ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabile, de obligare la emiterea deciziei de compensare.9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile articolului unic pct. 4 teza referitoare la introducerea pct. 3^4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 26 mai 2017, precum şi ale art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: – 
    Articolul unic pct. 4 teza referitoare la introducerea pct. 3^4 din Legea nr. 111/2017: „4. La articolul I, după punctul 3 se introduc şapte noi puncte, punctele 3^1-3^7, cu următorul cuprins:3^1. Articolul 11 se abrogă.3^2. La articolul 17 alineatul (1), litera c) se abrogă.3^3. Articolul 20 se abrogă.3^4. La articolul 21, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.»“;
    – Art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013: „(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.“
    14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 61 alin. (2) privind principiul bicameralismului. De asemenea sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 - Protecţia proprietăţii cuprins în Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia formulează critici de neconstituţionalitate extrinsecă a prevederilor articolului unic pct. 4 teza referitoare la introducerea pct. 3^4 din Legea nr. 111/2017, referitoare la modificarea prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, susţinând că, din examinarea comparativă a actului normativ criticat, în forma adoptată de Senat, respectiv de Camera Deputaţilor, rezultă că aceasta din urmă a reconfigurat modalitatea de evaluare a despăgubirii acordate fostului proprietar, prin includerea unui criteriu suplimentar, respectiv raportarea despăgubirii la categoria de folosinţă a imobilului de la data preluării abuzive, iar cele două forme ale actului normativ criticat, respectiv forma adoptată de Senat, pe de o parte, şi cea adoptată de Camera Deputaţilor, pe de altă parte, au configuraţii semnificativ diferite.16. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale (Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011), Curtea a stabilit două criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativă se încalcă principiul bicameralismului: pe de o parte, existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi, pe de altă parte, existenţa unei configuraţii semnificativ diferite între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului. Întrunirea cumulativă a celor două criterii este de natură a afecta principiul constituţional care guvernează activitatea de legiferare a Parlamentului, plasând pe o poziţie privilegiată Camera decizională, cu eliminarea, în fapt, a primei Camere sesizate din procesul legislativ.17. Cu toate acestea, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 534 din 12 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 25 iulie 2017, paragraful 33, stabilind limitele principiului bicameralismului, Curtea a observat că aplicarea acestui principiu nu poate avea ca efect „deturnarea rolului de Cameră de reflecţie a primei Camere sesizate [...] în sensul că aceasta ar fi Camera care ar fixa în mod definitiv conţinutul proiectului sau propunerii legislative (şi, practic, conţinutul normativ al viitoarei legi), ceea ce are drept consecinţă faptul că cea de-a doua Cameră, Camera decizională, nu va avea posibilitatea să modifice ori să completeze legea adoptată de Camera de reflecţie, ci doar posibilitatea de a o aproba sau de a o respinge“. Sub aceste aspecte, „este de netăgăduit că principiul bicameralismului presupune atât conlucrarea celor două Camere în procesul de elaborare a legilor, cât şi obligaţia acestora de a-şi exprima prin vot poziţia cu privire la adoptarea legilor; prin urmare, lipsirea Camerei decizionale de competenţa sa de a modifica sau completa legea astfel cum a fost adoptată de Camera de reflecţie, deci de a contribui la procesul de elaborare a legilor, ar echivala cu limitarea rolului său constituţional şi cu acordarea unui rol preponderent Camerei de reflecţie în raport cu cea decizională în procesul de elaborare a legilor. Într-o atare situaţie, Camera de reflecţie ar elimina posibilitatea Camerei decizionale de a conlucra la elaborarea actelor normative, aceasta din urmă putându-şi doar exprima prin vot poziţia cu privire la propunerea sau proiectul de lege deja adoptat de Camera de reflecţie, ceea ce este de neconceput“. În consecinţă, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 624 din 26 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 22 noiembrie 2016, că art. 75 alin. (3) din Constituţie, atunci când foloseşte sintagma „decide definitiv“ cu privire la Camera decizională, nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune ca proiectul sau propunerea legislativă adoptată de prima Cameră sesizată să fie dezbătut/ă în Camera decizională, unde i se pot aduce modificări şi completări. Însă, în acest caz, Camera decizională nu poate modifica substanţial obiectul de reglementare şi configuraţia iniţiativei legislative, cu consecinţa deturnării de la finalitatea urmărită de iniţiator.18. În prezenta cauză, Curtea reţine că, după adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, Guvernul a depus, la data de 21 decembrie 2016, la Senat, ca primă Cameră sesizată, proiectul de Lege privind aprobarea acesteia, conţinând articolul unic care prevedea aprobarea. Din analiza comparată a documentelor privind iniţierea şi desfăşurarea procesului legislativ în cauză, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, reţinem că forma adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, şi forma iniţiatorului sunt identice, cuprinzând articolul unic prin care se aproba Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016. Pe parcursul procedurii legislative desfăşurate la Senat, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, precum şi Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului au analizat proiectul de lege în cauză şi au adoptat, la data de 20 februarie 2017, un raport comun de admitere, cu amendamente, al acestuia. Astfel, aşa cum rezultă din anexa la acest raport, printre amendamentele adoptate se numără şi cel potrivit căruia, la art. I din legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, după pct. 3 se introduce, între altele, şi pct. 3^4, potrivit căruia: „La articolul 21, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.
    19. Însă, având în vedere depăşirea termenului de 30 de zile de la depunerea proiectului de lege, în temeiul dispoziţiilor art. 115 alin. (5) teza a treia din Constituţie (potrivit cărora „Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă.“), proiectul de lege s-a considerat adoptat de Senat în forma iniţială, fără dezbateri în Plen, la data de 20 februarie 2017. Aşadar, atât în forma iniţiatorului, Guvernul, cât şi în forma considerată adoptată de Senat, ca primă Cameră sesizată, legea cuprindea articolul unic prin care se aproba Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016. Întrucât, referitor la termenul de adoptare a aceleiaşi legi în Camera Deputaţilor, Cameră decizională, Constituţia nu prevede un termen imperativ concret în care aceasta să se pronunţe, ci doar necesitatea pronunţării în procedură de urgenţă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 45 din 4 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 15 aprilie 2014), urmând procedura parlamentară, proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 25 aprilie 2017. În forma adoptată de Camera Deputaţilor, articolul unic prevede că se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, cu o serie de modificări şi completări, între care şi cele cuprinse la pct. 4 al articolului unic, şi care se referă exact la forma amendamentului dezbătut şi admis la Senat, cuprins în raportul comun al comisiilor sesizate în fond, respectiv Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, precum şi Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului.20. Aşadar, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa sa referitoare la criteriile esenţiale ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru respectarea principiului bicameralismului, în procesul de adoptare a unei legi, Curtea reţine că, deşi există diferenţe între formele adoptate de Senat şi de Camera Deputaţilor, în esenţă, nu există deosebiri de conţinut juridic între formele adoptate de cele două Camere ale Parlamentului şi nicio configuraţie semnificativ diferită. În aceste condiţii, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 61 alin. (2) din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.21. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine că autorul excepţiei susţine, în esenţă, încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, din perspectiva întinderii valorice a măsurilor reparatorii, între persoanele ale căror terenuri sunt încadrate în categoria terenurilor construibile, dar care se aflau în categoria de teren agricol, la data preluării, pe de o parte, şi celelalte persoane îndreptăţite la restituire şi care beneficiază de măsuri reparatorii. De asemenea se mai susţine că actualul sistem de evaluare a imobilului afectează major despăgubirea ce ar fi putut obţinută, iar, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, hotărârea judecătorească prin care autorităţile sunt obligate la restituire duce la naşterea unui „bun“, în sensul art. 1 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest mod este încălcat şi dreptul la un proces echitabil, ca rezultat al unei aplicări retroactive a textului de lege criticat, care a intrat în vigoare ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti irevocabile, de obligare la emiterea deciziei de compensare.22. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în privinţa constituţionalităţii dispoziţiilor din Legea nr. 165/2013, care instituie, pentru evaluarea imobilului ce constituie obiectul deciziei de compensare, metoda aplicării grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, Curtea Constituţională are o bogată jurisprudenţă, care îşi menţine valabilitatea şi în cazul de faţă. Astfel, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituţională, observând expunerea de motive a Legii nr. 165/2013, a arătat că acordarea de măsuri compensatorii pentru un imobil imposibil de restituit în natură, prin aplicarea, la evaluarea acestuia, a grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, aşa cum dispune art. 21 alin. (6) din aceasta, reprezintă modalitatea prin care legiuitorul a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele şi recomandările exprimate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa în materia restituirii proprietăţilor. Astfel, Legea nr. 165/2013 a fost adoptată de legiuitor ca urmare a pronunţării de către instanţa europeană a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care a fost reţinută în sarcina statului român obligaţia implementării unor proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi obligaţia adoptării unor reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Curtea Constituţională a mai reţinut, de asemenea, că prin hotărârea-pilot menţionată a fost lăsată însă statului român o largă marjă de apreciere în privinţa mijloacelor prin care să îndeplinească obligaţiile juridice impuse şi să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate avute în vedere.23. Totodată, Curtea Constituţională a remarcat jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg prin care aceasta a reamintit că imperative de interes general pot pleda pentru o despăgubire inferioară valorii reale de pe piaţă a bunului, cu condiţia ca suma plătită să se raporteze în mod rezonabil la valoarea bunului [Hotărârea din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 54, Hotărârea din 8 iulie 1986, pronunţată în Cauza Lithgow şi alţii împotriva Regatului Unit, paragraful 120, sau Hotărârea din 29 martie 2006, pronunţată în Cauza Scordino împotriva Italiei (nr. 1), paragraful 95 şi următoarele].Invocând jurisprudenţa sa anterioară în legătură cu procedura specială de acordare a despăgubirilor pentru imobilele preluate în mod abuziv, Curtea a mai reţinut că modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, iar prevederile de lege criticate sunt în acord cu cele ale art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.24. Tot astfel, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat - având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv - că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeaşi cauză, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătoreşti definitive, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile şi încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică şi realizarea unui just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent şi prin grija pe care autorităţile au demonstrat-o în executarea acestuia (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 174 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016).
    25. Mai mult, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, paragrafele 23 şi 24, prin Legea nr. 165/2013, dacă printre exemplele oferite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cuprinsul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, care să conducă la eficientizarea mecanismului intern de restituire a proprietăţilor, se numără şi plafonarea despăgubirilor (paragraful 235), statul român a optat, în cadrul marjei de apreciere de care dispune, să acorde integral despăgubiri, modificând însă doar sistemul de referinţă al evaluării. Or, dacă această modificare legislativă generează, în concret, o diminuare a valorii totale a despăgubirilor obţinute de către persoanele îndreptăţite, aceasta este o măsură proporţională cu scopul legitim urmărit (constând în menţinerea echilibrului bugetar), putând avea, sub aspectul consecinţelor produse, valenţele unei plafonări. Prin decizia menţionată, Curtea a subliniat că această măsură nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate în substanţa sa, deoarece nu îi pune în pericol existenţa şi efectele juridice, ci doar intervine asupra cuantumului bănesc obţinut prin valorificarea dreptului de proprietate, în limitele permise de art. 44 din Constituţie.26. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, care are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, respectiv art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost completate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 111/2017.27. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, dat fiind faptul că, la data sesizării instanţei de judecată, textul de lege criticat nu prevedea în mod expres că evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se face în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, însă pe parcursul soluţionării cauzei textul de lege criticat a fost modificat prin art. I pct. 4 din Legea nr. 111/2017, Curtea reţine că acestea nu sunt întemeiate. În acord cu jurisprudenţa sa constantă, Curtea reţine că o lege nu este retroactivă atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, de exemplu, deciziile nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, sau nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004). Astfel, în prezenta cauză, nu poate fi vorba de retroactivitatea modificării Legii nr. 165/2013, din moment ce situaţia juridică se află în curs de constituire, în sensul de a fi stabilit în concret cuantumul despăgubirilor cuvenite în temeiul legilor reparatorii, în concordanţă cu principiul tempus regit actum şi al aplicării imediate a legii noi.28. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine şi încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, cu motivarea că instituie o discriminare între două categorii de persoane care au aceleaşi drepturi, respectiv persoanele ale căror terenuri sunt încadrate în categoria terenurilor construibile, dar care se aflau în categoria de teren agricol, la data preluării, pe de o parte, şi celelalte persoane îndreptăţite la restituire şi care beneficiază de măsuri reparatorii, prin aplicarea unui tratament juridic diferit.29. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia: „Faptul că, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective“ (Decizia nr. 44 din 24 aprilie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996). Altfel spus, raportat la prezenta cauză, inegalitatea de tratament juridic nu reprezintă un viciu de constituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea aceluiaşi principiu mai sus amintit, respectiv tempus regit actum (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 662 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 26 noiembrie 2015, paragraful 19).30. Mai mult, în jurisprudenţa sa, Curtea a arătat că respectarea principiului egalităţii în drepturi, stabilit prin prevederile art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare (a se vedea, în acest sens, deciziile nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, şi nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011).31. Prin urmare, având în vedere că cele reţinute prin deciziile la care s-a făcut referire îşi menţin valabilitatea, mutatis mutandis, şi în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca neîntemeiată. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ştefan Marius Gruia Vladimir Mocofănescu-Dumitrescu în Dosarul nr. 18.102/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 4 teza referitoare la introducerea pct. 3^4 din Legea nr. 111/2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Irina-Loredana Gulie
    -----