Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (20.05.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 23 din 16 ianuarie 2019referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. I pct. 6 şi 12 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil şi privind modificarea altor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 191 din 11 martie 2019Data intrării în vigoare 11-03-2019
    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu
    - judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Simina Popescu-Marin- magistrat-asistent
    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 şi art. 12 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil şi privind abrogarea art. II alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, obiecţie formulată de un număr de 50 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară şi deputaţi neafiliaţi, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată.2.
    Cu Adresa nr. 2/10.890 din 3 decembrie 2018, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale obiecţia de neconstituţionalitate, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.109 din 3 decembrie 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.063A/2018.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece reglementează într-un domeniu în care competenţa nu aparţine Parlamentului, ci Guvernului. În acest sens, autorii obiecţiei susţin că prin prevederile legale criticate se dispune transferul unor atribuţii de la Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) şi/sau persoanele fizice şi juridice autorizate către Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A., (CNCIR). Astfel, se transferă către CNCIR atribuţia de efectuare a verificărilor tehnice în vederea autorizării funcţionării şi a verificărilor tehnice în utilizare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 64/2008 (Instalaţii sub presiune, instalaţii de ridicat şi unele instalaţii din cadrul obiectivelor nucleare, precum şi componente ale acestora) care, în prezent, aparţine ISCIR, atribuţia de efectuare a verificărilor tehnice în vederea autorizării funcţionării şi a verificărilor tehnice în utilizare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008 (Instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat clasice, aparate consumatoare de combustibil şi componente ale acestora), care, potrivit Legii nr. 64/2008, aparţine persoanelor fizice şi juridice autorizate în acest scop. De asemenea, se conferă CNCIR „atribuţia privind realizarea verificărilor tehnice în vederea autorizării funcţionării şi a verificărilor tehnice în utilizare, precum şi corectitudinea rezultatelor aferente obţinute, care, în prezent, aparţine ISCIR sau persoanelor fizice şi juridice autorizate în acest scop, după caz“.4. Autorii obiecţiei susţin că, potrivit art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 64/2008, ISCIR este „organul de specialitate al administraţiei centrale, cu personalitate juridică, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, denumite în continuare instalaţii/ echipamente“, cu rolul de „autoritate în domeniul instalaţiilor/echipamentelor, care asigură controlul respectării prevederilor referitoare la condiţiile de introducere pe piaţă şi punere în funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor, precum şi urmărirea şi controlul regimului de autorizare şi verificarea tehnică a instalaţiilor/echipamentelor“.5. De asemenea, autorii obiecţiei invocă art. 1 alin. (1) şi (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A., precum şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat şi precizează că, spre deosebire de ISCIR, CNCIR este o „persoană juridică română, de interes strategic naţional, organizată ca societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, conform legilor în vigoare şi statutului prevăzut în anexa nr. 1“, constituită ca urmare a reorganizării prin divizare a ISCIR, al cărei obiect de activitate constă în „realizarea de testări şi analize tehnice, cod CAEN 7120 - ed. rev. 2/2008, în scopul efectuării de verificări tehnice în vederea autorizării funcţionării şi de verificări tehnice în utilizare, pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008“.6. În ceea ce priveşte statutul juridic al CNCIR, cu toate că nu dispune de prerogative de putere publică, autorii obiecţiei consideră că aceasta este o persoană juridică de drept public, în virtutea scopului şi obiectului său de activitate, care constă în prestarea serviciilor publice prevăzute la art. 5 şi art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010, precum şi ca urmare a faptului că este deţinută în întregime de către statul român, în calitate de acţionar unic, care îşi exercită toate drepturile şi obligaţiile ce decurg din această calitate prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.7. Sub acest aspect, autorii obiecţiei fac referire la dispoziţiile art. 191 din Codul civil care impun regula generală conform căreia persoanele juridice de drept public se înfiinţează prin lege - alin. (1), însă permit în mod expres legiuitorului să deroge şi să instituie prin lege situaţii de excepţie când acestea pot fi înfiinţate prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori prin alte moduri, de asemenea, prevăzute de lege - alin. (2).8. Invocă Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, care prevede la art. 16 că „Unităţile economice de stat, cu excepţia celor care se constituie ca regii autonome, vor fi organizate sub forma de societăţi pe acţiuni sau societăţi cu răspundere limitată, în condiţiile prevăzute de lege“, la art. 17 că „Unităţile economice de interes republican se organizează ca societăţi comerciale prin hotărâre a Guvernului, iar cele de interes local, prin decizia organului administraţiei locale de stat“, iar la art. 18 că prin actul de înfiinţare a societăţii se aprobă statutul acesteia şi se stabilesc forma juridică, obiectul de activitate, denumirea şi sediul principal al societăţii, capitalul social subscris, structura şi modalitatea de constituire a acestuia, precum şi modalitatea de prelucrare a activului şi pasivului unităţii economice de stat care se constituie în societate.
    9. Autorii obiecţiei arată că CNCIR a fost înfiinţată în baza Hotărârii Guvernului nr. 1.139/2010 sub forma unei societăţi pe acţiuni, în conformitate cu dispoziţiile Legii societăţilor nr. 31/1990 şi cu prevederile Statutului prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010, ceea ce confirmă inclusiv din perspectiva practicii faptul că înfiinţarea unei asemenea entităţi se dispune numai printr-un act de reglementare secundară, care se subsumează competenţei autorităţii administraţiei publice centrale. Or, admiţând că această operaţiune se circumscrie domeniului de reglementare a actelor cu caracter infralegal, este evident că nici modificarea obiectului de activitate nu se poate dispune decât tot printr-un act administrativ, în speţă, printr-o hotărâre a Guvernului.10. În raport cu cele enunţate mai sus, autorii obiecţiei susţin că, în virtutea rolului stabilit de art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul poate emite norme juridice generale şi impersonale prin care să reglementeze în mod primar orice categorie de relaţii sociale şi care să fie aplicabile unui număr nedeterminat de subiecte de drept şi de situaţii concrete. Spre deosebire de Guvern, parte a autorităţii executive bicefale, care poate adopta inclusiv acte normative primare sub forma ordonanţelor, în baza delegării legislative acordate de Parlament printr-o lege specială de abilitare, precum şi sub forma ordonanţelor de urgenţă, în baza delegării legislative provenite direct din Legea fundamentală, Parlamentul nu dispune de niciun temei constituţional care să-i permită emiterea unor acte de reglementare secundară, pentru organizarea executării legilor, cu atât mai puţin acte administrative cu caracter individual.11. În acelaşi sens, autorii obiecţiei invocă considerente din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu Decizia nr. 531 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 2 august 2018, şi Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005.12. Având în vedere argumentele anterior expuse, autorii sesizării consideră că emiterea unei legi pentru modificarea obiectului de activitate al unei societăţi pe acţiuni constituie o depăşire a prerogativelor constituţionale specifice Parlamentului, că, prin efectuarea pe cale legislativă a unei operaţiuni administrative aflate în competenţa puterii executive, Parlamentul s-a substituit Guvernului şi s-a abătut de la principiul separaţiei puterilor în stat, respectiv că, prin caracterul intuituu personae al reglementării adoptate, Parlamentul a acordat un regim juridic privilegiat CNCIR, în raport cu ceilalţi operatori economici, care sunt obligaţi să respecte procedurile de drept comun pentru schimbarea actelor constitutive, ceea ce constituie o discriminare incompatibilă cu principiul egalităţii în faţa legii.13. În fine, autorii precizează că respectarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept şi că obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa instanţei constituţionale circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare. Or, prin adoptarea unei soluţii similare cu cele constatate în precedent ca fiind contrare dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul a acţionat ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4) al Legii fundamentale.14. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.15. Preşedintele Camerei Deputaţilor, prin Adresa nr. 2/11.178 din 11 decembrie 2018, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 10.351 din 11 decembrie 2018, a comunicat punctul său de vedere, prin care susţine că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că obiectul de reglementare al legii deduse controlului de constituţionalitate este stabilirea cadrului juridic şi instituţional, măsurile şi mecanismele necesare asigurării garanţiei imparţialităţii deciziilor şi eliminării impactului negativ asupra obiectivităţii şi profesionalismului actului de control în legătură cu instalaţiile sub presiune, instalaţiile de ridicat şi aparatele consumatoare de combustibil. Astfel, verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru instalaţiile sub presiune şi instalaţii de ridicat clasice, aparatele consumatoare de combustibil şi componentele acestora, precum şi a celor din cadrul obiectivelor nucleare şi componentele acestora se efectuează de către CNCIR, societate înfiinţată în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.139/2010.
    16. Preşedintele Camerei Deputaţilor arată că legea introduce noi definiţii ale unor termeni specifici domeniului de reglementare, precum: admitere a funcţionării, exploatare, expert tehnic extrajudiciar al ISCIR, verificare tehnică şi verificare tehnică în vederea autorizării funcţionării. De asemenea, actul normativ adoptat introduce o nouă categorie de instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat clasice, aparate consumatoare de combustibil şi componente ale acestora, la care verificările tehnice în utilizare urmează să fie efectuate de către persoane fizice şi juridice, cu condiţia ca acestea să fie autorizate de ISCIR. Totodată, legea dispune ca efectuarea fără autorizaţie a activităţilor privitoare la punerea în funcţiune, autorizarea de funcţionare, admiterea funcţionării, verificarea tehnică în utilizare, repararea, întreţinerea, exploatarea sau modificarea instalaţiilor ori echipamentelor să constituie infracţiune şi să se pedepsească cu închisoare de la 2 ani la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.17. Preşedintele Camerei Deputaţilor precizează că decizia legiuitorului de desemnare a CNCIR pentru realizarea verificărilor tehnice în numele statului are ca scop asigurarea măsurilor de siguranţă necesare, întrucât echipamentele în cauză prezintă un grad sporit de periculozitate în funcţionare, cu consecinţe care pot fi de o gravitate deosebită.18. În raport cu cele enunţate, Preşedintele Camerei Deputaţilor precizează că legea adoptată conţine reguli necesare, suficiente şi posibile care să conducă la o cât mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă. Soluţiile care se regăsesc în conţinutul normativ sunt temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român şi cerinţele corelării cu ansamblul reglementărilor interne.19. Consideră că perspectiva autorilor sesizării asupra demersului legislativ, potrivit căreia acesta reprezintă o operaţiune administrativă aflată în competenţa puterii executive, Parlamentul substituindu-se Guvernului şi, astfel, abătându-se de la principiul separaţiei puterilor în stat, nu surprinde natura juridică a reglementării criticate. Dispoziţiile legale criticate instituie competenţe care vor aparţine unei alte entităţi decât aceea care le exercită în prezent în temeiul Legii nr. 64/2008. Pe cale de consecinţă, noua reglementare nu poate fi promovată decât printr-un act normativ de acelaşi nivel cu cel iniţial, care să dispună modificarea şi completarea acestuia, noile soluţii legislative urmând să fie încorporate în actul normativ de bază, şi nu prin unul emis pe baza şi în executarea sa. Reţinerea argumentaţiei autorilor obiecţiei, respectiv ca noile relaţii sociale să fie promovate prin intermediul unui act normativ de nivel inferior emis de către Guvern, ar avea drept consecinţă nelegalitatea acestuia, întrucât existenţa sa nu ar putea fi întemeiată pe dispoziţia vreunei legi aflate în vigoare, fapt care contravine prevederilor art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ineficacitatea sa, ca urmare a necorelării cu prevederile Legii nr. 64/2008, republicată, prin care ISCIR este desemnată ca organul de specialitate al administraţiei centrale, cu personalitate juridică, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil.20. Totodată, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că argumentele prezentate de către autorii sesizării de neconstituţionalitate care evidenţiază regula reglementată de dispoziţiile art. 191 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit căreia înfiinţarea persoanelor juridice de drept public să fie realizată prin lege, permite, pe cale de consecinţă, introducerea în sfera de competenţă a CNCIR de noi prerogative, prin acte normative la nivel de lege, adoptate ulterior înfiinţării sale.21. Ca orice act normativ care are rolul reglementării unui anumit domeniu de activitate, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil şi privind modificarea altor acte normative trebuie să respecte cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice, atribute care să asigure sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei. Apreciază că legea dedusă controlului de constituţionalitate, în ansamblul său, răspunde acestor cerinţe. Este clară, întrucât în conţinutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, este precisă, fiind redactată într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, în conformitate cu prevederile Legii nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În vederea acoperirii depline a problematicii relaţiilor sociale ce reprezintă obiectul de reglementare, prin prevederile art. IV, VI şi VII ale legii deduse controlului de constituţionalitate, este delegată în sarcina emitenţilor actualizarea cadrului normativ secundar emis în executarea Legii nr. 64/2008, republicată.22.
    Referitor la afirmaţia autorilor sesizării potrivit căreia Parlamentul a acordat un regim juridic privilegiat CNCIR, Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că aceasta nu este circumstanţiată prevederilor art. 40 din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora „Statul îşi poate rezerva activităţi economice pe care să le desfăşoare în mod exclusiv cu titlu de monopoluri de stat. Asemenea monopoluri, precum şi modul lor de administrare, se stabilesc prin legi speciale“.
    23. Totodată, din analiza coroborată a tuturor susţinerilor autorilor sesizării, Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că acestea sunt în profund dezacord atât cu rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi cu procedurile parlamentare aplicabile edictării legilor, cât şi cu interdicţia prevăzută la art. 69 din Legea fundamentală care stabileşte că orice mandat imperativ care ar putea fi stabilit în sarcina deputaţilor şi a senatorilor este nul.24. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.25. La termenul de judecată stabilit pentru data de 19 decembrie 2018, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 16 ianuarie 2019, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:26. Actul de sesizare în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 2.063A/2018 are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 6 şi art. 12 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil şi privind abrogarea art. II alin. (1) şi (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil.27. Din analiza motivării obiecţiei de neconstituţionalitate şi a formei legii adoptate de Parlament, Curtea constată că aceasta vizează, în realitate, prevederile art. I pct. 6 şi 12 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil şi privind modificarea altor acte normative, urmând să reţină ca obiect al sesizării aceste prevederi legale, care au următorul cuprins: 6. La articolul 5, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:d^1)
    Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A. - societate înfiinţată în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.139/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A., precum şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare CNCIR;“;
    12. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:Articolul 9(1) Verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexele nr. 2 şi 3 se efectuează de către CNCIR.(2) Verificările tehnice în vederea admiterii funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 4 se realizează de către persoane fizice şi juridice autorizate în acest scop.(3) Responsabilităţile privind realizarea verificărilor tehnice în vederea autorizării/admiterii funcţionării şi a verificărilor tehnice în utilizare, precum şi corectitudinea rezultatelor aferente obţinute revin CNCIR sau persoanelor autorizate prevăzute la alin. (2), după caz.
    28. Dispoziţiile din Constituţie invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în cadrul democraţiei constituţionale, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.29. În vederea soluţionării prezentei obiecţii, Curtea procedează, mai întâi, la verificarea admisibilităţii acesteia. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a obiecţiei trebuie realizată prin raportare la art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori.“ Astfel, Curtea constată că actul normativ supus controlului de constituţionalitate este o lege adoptată de Parlamentul României, sesizarea fiind formulată de un număr de 50 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară şi deputaţi neafiliaţi, subiect de drept care întruneşte, potrivit dispoziţiilor legale, calitatea de titular al sesizării Curţii Constituţionale cu obiecţia de neconstituţionalitate.30. Analiza îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a obiecţiei trebuie realizată şi prin raportare la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile“. Cu privire la acest aspect, Curtea constată că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil şi privind modificarea altor acte normative a fost adoptată potrivit procedurii legislative obişnuite, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 14 noiembrie 2018, fiind depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii la data de 19 noiembrie 2018. La data de 24 noiembrie 2018, legea a fost trimisă spre promulgare Preşedintelui României. Sesizarea formulată de un număr de 50 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară şi deputaţi neafiliaţi a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 3 decembrie 2018.31. Aşa fiind, Curtea constată că prezenta sesizare a fost formulată în afara termenului de 5 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Având în vedere însă că sesizarea Curţii s-a realizat înainte de promulgarea legii, în interiorul termenului de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, sesizarea astfel formulată este admisibilă.32. Prin urmare, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 15, 16 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale criticate.33. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în esenţă, autorii obiecţiei critică dispoziţiile art. I pct. 6 şi 12 din legea contestată deoarece, pe calea acestor reglementări, Parlamentul s-ar fi substituit Guvernului, această din urmă autoritate publică având competenţa de a reglementa cu privire la modificarea obiectului de activitate al CNCIR.34. Sub acest aspect, Curtea observă că prevederile art. I pct. 6 din legea supusă controlului de constituţionalitate completează dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 64/2008, referitoare la semnificaţia unor termeni utilizaţi de lege, cu litera d^1), privitoare la CNCIR. Astfel, pentru a se asigura unitatea terminologică în cadrul actului normativ, prevederile legale criticate stabilesc semnificaţia unui termen, pe care legea îl utilizează ulterior în cuprinsul reglementărilor sale.35. În acelaşi timp, Curtea observă că prevederile art. I pct. 12 din lege, criticate de asemenea pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate, modifică art. 9 din Legea nr. 64/2008, referitor la subiectele de drept desemnate să efectueze verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexele la Legea nr. 64/2008. Dispoziţiile legale criticate modifică, aşadar, reglementarea în vigoare, în sensul desemnării altui subiect de drept pentru desfăşurarea activităţilor de verificare prevăzute de lege.36. Astfel, potrivit noii reglementări, verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la lege - Instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat clasice, aparate consumatoare de combustibil şi componente ale acestora urmează a fi efectuate de CNCIR, care preia aceste activităţi de la persoanele fizice şi juridice autorizate în acest scop de ISCIR. De asemenea, verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 3 la Legea nr. 64/2008 - Instalaţii sub presiune, instalaţii de ridicat şi unele instalaţii din cadrul obiectivelor nucleare, precum şi componente ale acestora urmează a fi efectuate de CNCIR, care le preia de la ISCIR. Totodată, noua reglementare stabileşte că verificările tehnice în vederea admiterii funcţionării şi verificările tehnice în utilizare pentru echipamentele şi instalaţiile prevăzute în anexa nr. 4 la lege - Instalaţii sub presiune şi instalaţii de ridicat clasice, aparatele consumatoare de combustibil şi componente ale acestora la care verificările tehnice în utilizare sunt efectuate de către persoanele fizice şi juridice autorizate ISCIR, se realizează de persoanele fizice şi juridice autorizate în acest scop şi că responsabilităţile privind realizarea verificărilor tehnice în vederea autorizării/admiterii funcţionării şi a verificărilor tehnice în utilizare, precum şi corectitudinea rezultatelor aferente obţinute revin CNCIR sau persoanelor autorizate, după caz.37. Curtea reţine că, potrivit art. I pct. 2 şi 4 din legea supusă controlului de constituţionalitate, ISCIR este organul de specialitate al administraţiei centrale, cu personalitate juridică, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexele la Legea nr. 64/2008. ISCIR funcţionează în subordinea Ministerului Economiei şi este finanţată din venituri proprii, potrivit legii.38. Referitor la CNCIR, Curtea observă că această companie naţională a fost înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A., precum şi modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.340/2001 privind organizarea şi funcţionarea Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 22 noiembrie 2010.39. Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010 a fost emisă în temeiul art. II alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, care stabileşte că „Până la autorizarea persoanelor fizice şi juridice prevăzute la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 64/2008, cu modificările şi completările ulterioare, verificările tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificările tehnice în utilizare la instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la această lege se efectuează de către Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune - S.A., denumită în continuare CNCIR, societate comercială pe acţiuni, de interes strategic naţional, cu acţionar unic statul român, care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, înfiinţată ca urmare a reorganizării prin divizare a Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR.“40.
    Astfel, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.139/2010, CNCIR s-a înfiinţat ca urmare a reorganizării prin divizare a ISCIR. CNCIR este persoană juridică română, de interes strategic naţional, organizată ca societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, conform legilor în vigoare şi statutului prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010, şi funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (în prezent, Ministerul Economiei, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 27/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 18 ianuarie 2017).
    41. Referitor la obiectul de activitate al CNCIR, Curtea observă că, potrivit art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010, CNCIR are ca obiect principal de activitate „realizarea de testări şi analize tehnice, cod CAEN 7120 - ed. rev. 2/2008, în scopul efectuării de verificări tehnice în vederea autorizării funcţionării şi de verificări tehnice în utilizare, pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare“.42. În continuare, analizând expunerea de motive la legea ale cărei dispoziţii sunt criticate pe calea prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că „măsura înfiinţării CNCIR în decembrie 2010 a fost luată ca urmare a evaluării modului în care a fost aplicată Legea nr. 64/2008 şi a analizei modalităţilor prin care ţări din Uniunea Europeană au abordat şi au realizat activităţile similare celor reglementate prin Legea nr. 64/2008, respectiv verificări tehnice la instalaţii şi echipamente, rezultând necesitatea eliminării conflictului de interese identificat la nivelul ISCIR, ca urmare a faptului că această instituţie, în baza prevederilor legii, avea responsabilităţi atât în legătură cu elaborarea prescripţiilor tehnice şi realizarea controlului respectării cerinţelor acestora, cât şi în aplicarea acestor prescripţii, prin efectuarea de verificări tehnice în vederea autorizării funcţionării şi verificării tehnice în utilizare, cu impact negativ asupra obiectivităţii, imparţialităţii şi profesionalismului rezultatului actului de control“. „Principala caracteristică necesară în activitatea de verificare tehnică este imparţialitatea. Activitatea de verificare tehnică nu trebuie privită ca o afacere, ci ca o mare responsabilitate, astfel încât în urma inspecţiei să existe un grad ridicat de siguranţă că acea instalaţie nu produce accidente sau avarii“.43. Curtea reţine că opţiunea desemnării CNCIR pentru a efectua activităţile de verificare prevăzute de lege este justificată prin expunerea de motive la legea criticată. Astfel, „decizia luată de legiuitor prin desemnarea CNCIR să efectueze în numele statului român aceste verificări a avut drept scop asigurarea unor măsuri de siguranţă, întrucât aceste echipamente prezintă un grad ridicat de pericol în funcţionare şi efectuarea unor verificări tehnice neconforme ar fi de natură să pericliteze siguranţa/viaţa cetăţenilor şi mediul înconjurător“. „Totodată, în calitatea sa de companie naţională de interes strategic, CNCIR este în prezent singurul organism abilitat să deţină baza de date naţională cu toate instalaţiile periculoase, de sub incidenţa prevederilor ISCIR“.44. Revenind la modificările şi completările Legii nr. 64/2008 aduse de legea ale cărei dispoziţii sunt criticate în prezenta cauză, Curtea constată că acestea vizează, în ansamblul lor, asigurarea cadrului legal privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, în vederea asigurării imparţialităţii şi calităţii actului de inspecţie, şi că acestea reprezintă expresia opţiunii legiuitorului în domeniul enunţat. Faptul că legiuitorul desemnează CNCIR pentru a efectua activităţile de verificare tehnică a instalaţiilor şi echipamentelor, activităţi prevăzute în mod expres de art. 9 din Legea nr. 64/2008, nu are semnificaţia modificării obiectului de activitate al acestei companii şi, implicit, a statutului acesteia. Sintetizând, Curtea reţine că ISCIR este un organ de specialitate al administraţiei centrale, cu personalitate juridică, stabilit prin Legea nr. 64/2008, atribuţiile acestuia fiind stabilite tot prin lege. CNCIR este o persoană juridică română, de interes strategic naţional, înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010, adoptată în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 22/2010. Prin urmare, preluarea unor atribuţii pe care legea le stabileşte unui anumit subiect de drept nu se poate realiza decât prin lege. Astfel, atribuirea unor noi competenţe către CNCIR se realizează prin lege, pentru că modificarea unui act normativ nu se poate realiza decât printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. Rezultă, aşadar că, în acest caz, Guvernul nu avea competenţa de a adopta o hotărâre, pentru că hotărârea Guvernului nu putea modifica sau completa o lege.45. Prin urmare, contrar susţinerilor autorilor sesizării, Curtea constată că normele legale criticate, prin conţinutul lor, nu ţin de domeniul reglementării prin acte infralegale, de competenţa Guvernului, competenţa de reglementare aparţinând, în acest caz, în mod evident Parlamentului. Curtea reţine că, modificând soluţia legislativă actuală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 64/2008, legiuitorul a acţionat în domeniul propriu de competenţă, de unică autoritate legiuitoare, fără a se substitui în vreun fel Guvernului.46. În aceste condiţii, Curtea constată că opţiunea legiuitorului de a încredinţa efectuarea activităţilor de verificare tehnică prevăzute de lege unui alt subiect de drept decât cel stabilit în prezent nu face altceva decât să dea expresie rolului Parlamentului de organ reprezentativ suprem, cu deplină competenţă în a stabili, prin lege, regulile principale aplicabile unui domeniu de interes naţional, cum este cel privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi aparatelor consumatoare de combustibil, în deplin acord cu art. 61 alin. (1) şi art. 1 alin. (4) din Constituţie.
    47. Cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa, că aceste dispoziţii constituţionale consacră principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, iar nu al egalităţii în drepturi a persoanelor juridice, textul constituţional fiind aplicabil acestora din urmă numai în cazul în care textele de lege criticate stabilesc un regim discriminatoriu ce s-ar răsfrânge asupra cetăţenilor, implicând inegalitatea acestora în faţa legii şi a autorităţilor publice. Or, în cauza de faţă, criticile se referă exclusiv la operatorii economici, sub aspectul modalităţilor de modificare a actelor constitutive ale societăţilor, fără să vizeze drepturile sau libertăţile cetăţenilor (în acest sens a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 458 din 1 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 21 iunie 2006).48. Referitor la invocarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 531 din 18 iulie 2018 şi la susţinerea privind nerespectarea considerentelor acestei decizii, cu consecinţa încălcării dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că, prin decizia anterior referită, instanţa de contencios constituţional a constatat neconstituţionalitatea Legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - S.A. şi pentru modificarea unor acte normative şi a statuat că înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - S.A. dă expresie unei operaţiuni juridice cu caracter individual, aplicabilă unui singur caz, expres determinat, deoarece creează o societate cu acţionar unic supusă regulilor prevăzute de Legea societăţilor nr. 31/1990. Curtea a reţinut cu acel prilej că, potrivit cadrului normativ în vigoare, respectiv dispoziţiile Legii nr. 15/1990, înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - S.A., ca societate pe acţiuni, se poate realiza doar prin hotărâre a Guvernului, act cu caracter administrativ prin care se aprobă şi actul constitutiv al societăţii.49. Curtea precizează că aceste considerente nu pot fi aplicate mutatis mutandis în ceea ce priveşte analiza constituţionalităţii dispoziţiilor art. I pct. 6 şi 12 din legea criticată în prezenta cauză, având în vedere că ipotezele juridice sunt diferite. Astfel, prevederile legale criticate în cauza de faţă nu dispun ut singuli, cu privire la înfiinţarea CNCIR (societate deja înfiinţată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.139/2010) şi nici cu privire la modificarea statutului acestei societăţi, ci dispun într-un domeniu în care Parlamentul are plenitudine de competenţă, de vreme ce nu fac altceva decât să modifice norme juridice cuprinse într-o lege, act al Parlamentului. Faptul că prevederile legale criticate desemnează, pentru viitor, un alt subiect de drept decât cel desemnat în prezent, prin lege, să efectueze verificările tehnice necesare funcţionării în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil nu înseamnă că legea dobândeşte un caracter individual, ci, dimpotrivă, demonstrează implicarea legiuitorului pentru îndeplinirea obligaţiilor şi responsabilităţilor care îi incumbă într-un domeniu care presupune, în esenţă, asigurarea siguranţei populaţiei.50. Pe cale de consecinţă, Curtea constată că argumentele reţinute în pronunţarea deciziei invocate nu sunt aplicabile în prezenta cauză şi, prin urmare, nici dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie nu sunt încălcate.51. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de un număr de 50 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Uniunii Salvaţi România, Grupului parlamentar al Partidului Mişcarea Populară şi deputaţi neafiliaţi şi constată că prevederile art. I pct. 6 şi 12 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil şi privind modificarea altor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 ianuarie 2019.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Simina Popescu-Marin
    -----