Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (26.03.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 768 din 29 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 190 din 11 martie 2019Data intrării în vigoare 11-03-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Bianca Drăghici- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată, din oficiu, de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă în Dosarul nr. 14.875/4/2016 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 739D/2017.2.
    La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 764D/2017, nr. 775D/2017, nr. 780D/2017, nr. 785D/2017, nr. 788D/2017, nr. 829D/2017, nr. 830D/2017, nr. 838D/2017, nr. 941D/2017 şi nr. 962D/2017, având ca obiect excepţii de neconstituţionalitate privind dispoziţii ale Legii nr. 77/2016, excepţii ridicate de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.542/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV în Dosarul nr. 19.492/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. în Dosarul nr. 12.235/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea OTP Bank România - S.A. în Dosarul nr. 14.177/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.634/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de societăţile Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi Credit Europe Bank (România) - S.A. în Dosarul nr. 12.537/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, de Societatea OTP Bank România S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.913/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 22.282/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 14.254/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 18.133/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere că excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 739D/2017, nr. 764D/2017, nr. 775D/2017, nr. 780D/2017, nr. 785D/2017, nr. 788D/2017, nr. 829D/2017, nr. 830D/2017, nr. 838D/2017, nr. 941D/2017 şi nr. 962D/2017 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 764D/2017, nr. 775D/2017, nr. 780D/2017, nr. 785D/2017, nr. 788D/2017, nr. 829D/2017, nr. 830D/2017, nr. 838D/2017, nr. 941D/2017 şi nr. 962D/2017 la Dosarul nr. 739D/2017, care este primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanţa constituţională s-a pronunţat în prealabil asupra unor critici similare celor formulate în prezentele dosare şi, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba soluţiile adoptate de Curte, se impune menţinerea jurisprudenţei. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 15 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.875/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 739D/2017.
    8. Prin Încheierea din 9 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.542/281/2016, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 764D/2017.9. Prin Încheierea din 21 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 19.492/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea Credit Europe Bank NV şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 775D/2017.10. Prin Încheierea din 30 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.235/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 77/20116, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 780D/2017.11. Prin Încheierea din 26 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.177/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea OTP Bank România - S.A. şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 785D/2017.12. Prin Încheierea din 11 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 13.634/197/2016, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 788D/2017.13. Prin Încheierea din 11 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 12.537/233/2016, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de societăţile Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi Credit Europe Bank (România) - S.A. şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 829D/2017.14. Prin Încheierea din 11 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 16.913/233/2016, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4), (5) şi (6), art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea OTP Bank România - S.A. din Bucureşti şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 830D/2017.
    15. Prin Încheierea din 10 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 22.282/301/2016, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1, art. 3, art. 4 alin. (1) şi (2), art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4), (5) şi (6), art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea OTP Bank România - S.A. din Bucureşti şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 838D/2017.16. Prin Încheierea nr. 14.546 din 30 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.254/212/2016/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4), (5) şi (6), art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea OTP Bank România - S.A. din Bucureşti şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 941D/2017.17. Prin Încheierea din 5 ianuarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 18.133/245/2016, Judecătoria Iaşi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (4), (5) şi (6), art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016. Excepţia a fost ridicată de Societatea OTP Bank România - S.A. din Bucureşti şi formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 962D/2017.18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile Legii nr. 77/2016 contravin art. 1 alin. (3) din Constituţie prin consacrarea dreptului debitorilor de a da în plată.19. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) privind securitatea juridică, se arată că dispoziţiile de lege criticate contravin neretroactivităţii, exigenţelor de calitate a legii, stabilităţii juridice şi respectării drepturilor dobândite şi a intereselor legitime. Se arată că modificarea/reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în economia contractului, ci doar în ipoteze excepţionale de rupere a echilibrului contractual ce trebuie cercetate pentru fiecare contract în parte de către instanţa judecătorească. Se apreciază că art. 8 din lege încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept. Se mai arată că previzibilitatea impunea menţinerea aceloraşi efecte ale contractului de credit cu cele pe care părţile le-au prevăzut sau ar fi putut în mod rezonabil să le prevadă la momentul încheierii contractului; or, transformarea bunului din garanţie imobiliară în mijloc de plată cu efect liberatoriu pe parcursul derulării contractului de credit, fără acordul creditorului, încalcă accesibilitatea şi previzibilitatea legii.20. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 11 şi 20 din Constituţie, se arată că legea criticată nu respectă principiul securităţii juridice şi cerinţele de calitate a legii astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.21.
    Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 15 alin. (2) din Constituţie, se arată că prin reglementarea cu titlu obligatoriu a mecanismului dării în plată în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a legii legiuitorul a intervenit într-o situaţie juridică ale cărei efecte au fost epuizate încă de la momentul încheierii contractului de credit, drept care dispoziţiile art. 8 alin. (5) şi art. 11 din lege sunt neconstituţionale. În acelaşi sens, se arată că principiul neretroactivităţii legii civile este încălcat atât timp cât se conferă debitorilor executaţi silit posibilitatea de a cere instanţei constatarea ştergerii unor datorii rezultate din contracte de credit declarate scadente anticipat, cu mult înainte de intrarea în vigoare a legii. Mai mult, după darea în plată forţată a bunului imobil, creditorul trebuie să preia toate costurile de administrare, conservare, valorificare aferente proprietăţii, devenind în acelaşi timp şi garant în favoarea debitorului în situaţia în care acesta a constituit garanţii reale asupra imobilului sau alte sarcini, efecte inexistente la data încheierii contractului de credit. Astfel, legea nu face diferenţa între facta praeterita, facta pendentia şi facta futura.
    22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituţie, se arată că în urma ştergerii creanţei ipotecare prin darea în plată a bunului imobil creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, dobândeşte o situaţie juridică inferioară altor creditori care, deşi nu au o garanţie, pot urmări bunuri mobile şi imobile prezente şi viitoare ale debitorilor până la satisfacerea întregii creanţe. Se mai precizează că art. 1, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (4)-(6) din lege au un caracter discriminatoriu, întrucât se aplică numai consumatorilor care îndeplinesc cerinţele prevăzute la art. 4 din lege, iar ceilalţi consumatori nu se pot bucura de beneficiile acestui act normativ.23. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 24 din Constituţie, se arată că art. 4 şi 7 din lege dau dreptul debitorilor să schimbe obiectul, preţul, riscul contractului după bunul lor plac şi în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective pentru aplicarea „protecţiei“. Se mai arată că art. 4 şi art. 7 alin. (1) din lege limitează acţiunea creditorului de a contesta starea bunului dat în plată, culpa debitorului în diminuarea valorii bunului ipotecat sau starea de necesitate învederată de debitor, drept care nu se respectă cerinţele accesului liber la justiţie.24. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 44 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, se apreciază că dreptul de proprietate al băncii asupra acestei creanţe este iremediabil afectat, prin efectul liberatoriu, constând în ştergerea creanţei reziduale a băncii formate din diferenţa dintre soldul creditorului la momentul plăţii şi valoarea imobilului, ceea ce duce la concluzia neconstituţionalităţii art. 5 alin. (2) şi art. 10 din lege. De asemenea, pentru aceleaşi motive este neconstituţional şi art. 8 alin. (5) din lege; se mai indică faptul că se încalcă atât dreptul de proprietate al băncii, cât şi al creditorului cesionar, după caz. Se ajunge la pierderea dreptului de creanţă avut împotriva împrumutatului/garanţilor, acesta fiind înlocuit cu un drept real asupra unui imobil care are o valoare incertă. Mai mult, se poate întâmpla ca bunul imobil să nu fie transmis în patrimoniul băncii liber de sarcini, nefiind reglementată nici măcar obligaţia de garantare a debitorului ce apelează la procedura dării în plată a imobilului. Se mai indică faptul că, prin efectul art. 3 din lege, banca este deposedată de un bun actual, respectiv dreptul de creanţă născut în temeiul contractului de credit. Se mai susţine că Legea nr. 77/2016 restrânge dreptul de proprietate privată, fără ca niciuna dintre justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie să existe.25. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 45 din Constituţie, se subliniază că libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea acestora de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, pe care trebuie să le respecte. Libertatea economică presupune un cadru economic caracterizat prin stabilitate, în care participanţii pot stabili un preţ al contractului prin negociere în funcţie de condiţiile de pe piaţă. Se susţine că Legea nr. 77/2016 restrânge libertatea contractuală, fără ca niciuna dintre justificările cuprinse la art. 53 din Constituţie să existe.26. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 53 alin. (2) din Constituţie, se apreciază că art. 3 şi 4 din lege permit hazardul moral al liberării discreţionare de datorie de către debitori aflaţi în situaţii economico-financiare care nu sunt excepţionale. Astfel, se permite modificarea discreţionară a preţului contractului de către debitor, ceea ce reprezintă un stimulent pentru ca acesta să nu îşi execute obligaţiile de plată a datoriilor. Se mai indică faptul că legea nu urmăreşte un scop legitim în sensul că vizează interese pur private, şi nu generale, că adoptarea acesteia nu a fost necesară, existând la îndemâna părţilor contractante şi alte mecanisme, precum cel al impreviziunii, şi că legea nu asigură un just echilibru între interesele creditorului şi ale debitorului.27. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, se arată că legea, reglementând aspecte referitoare la proprietate, trebuia adoptată ca lege organică, şi nu ordinară. Din moment ce legea criticată reglementează derogări de la Codul civil, lege organică, se subliniază că şi normele derogatorii trebuiau să fie adoptate ca lege organică.
    28. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 135 din Constituţie, se apreciază că dispoziţiile de lege criticate aduc atingere principiilor libertăţii contractuale, întrucât procedura dării în plată, deşi ar fi trebuit să aibă un caracter consensual, este lăsată exclusiv la opţiunea debitorului, nefiind astfel necesar consimţământul creditorului. Mai mult, legea în ansamblul său favorizează comportamentul iresponsabil al consumatorilor care, la momentul încheierii contractului de credit, trebuiau să prevadă şi riscurile acestuia cu privire la aprecierea/deprecierea monedei de schimb.29. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 148 din Constituţie, este invocat caracterul contrar al legii cu referire la Directiva 2014/17/UE şi, în special, art. 43 alin. (1) al acesteia. Se mai arată că legea criticată este contrară Directivei 2014/17/UE, aceasta din urmă reglementând într-un mod proporţional, adecvat şi cu respectarea exigenţelor principiului neretroactivităţii posibilitatea stingerii obligaţiilor rezultate din contractele de credit prin darea în plată a bunului imobil.30. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 764D/2017, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.31. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, în Dosarul nr. 775D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.32. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 780D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.33. Judecătoria Braşov, în dosarele nr. 785D/2017 şi nr. 788D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.34. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă, în dosarele nr. 829D/2017 şi nr. 830D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    35. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 838D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată.36. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă, în Dosarul nr. 941D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, prin raportare la art. 44 şi art. 53 din Constituţie.37. Judecătoria Iaşi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 962D/2017, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.38. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 39. Guvernul, în dosarele nr. 764D/2017, nr. 775D/2017, nr. 780D/2017 şi nr. 829D/2017, având în vedere considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, că dispoziţiile art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale în măsura în care instanţa judecătorească verifică condiţiile referitoare la existenţa impreviziunii, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi şi a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă şi că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi, raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016, este neîntemeiată.40. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 41. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.42. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 1, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, precum şi a Legii nr. 77/2016, în ansamblul său. Dispoziţiile legale criticate punctual au următorul cuprins:– Art. 1: (1) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor.(2) Consumatori sunt persoanele definite de Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori. (4) Prevederile prezentei legi nu se aplică creditelor acordate prin programul «Prima casă», aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului «Prima casă», aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, cu modificările şi completările ulterioare.;
    – Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“;– Art. 4: (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială;b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei al 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit;c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă;d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea prezentei legi.
    (2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.;
    – Art. 5: (1) În vederea aplicării prezentei legi, consumatorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, al unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art. 4.(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în două zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit să se prezinte la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului, principal, dobânzi, penalităţi, izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi. (3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită la un termen mai scurt de 30 de zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva consumatorului sau a bunurilor acestuia. (4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.
    (5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului se suportă de către debitor.;
    – Art. 6: (1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.(2) În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.(3) Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.;
    – Art. 7: (1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art. 5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.(2) Cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul. (3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) se depune de partea interesată în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare şi se judecă cu celeritate. (4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului. (5) În situaţia în care se admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege. (6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezinte, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art. 5 alin. (4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.;
    – Art. 8: (1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constate stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.(2) Cererea se judecă cu celeritate, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzute la alin. (1) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.(4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.(5) Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.;
    – Art. 10: (1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.;– Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.“
    43. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi alin. (5) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 privind libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 73 privind categoriile de legi, art. 135 privind economia, art. 136 alin. (5) privind proprietatea şi art. 148 privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    44. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte dintre dispoziţiile legale criticate, nu sunt respectate condiţiile de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, a căror existenţă rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[…]“, precum şi din dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. 45. Astfel, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte data încheierii contractelor de credit, acestea au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autorii excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“) şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016.46. Faptul că în aceste cauze contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016.47. În continuare, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, a constatat că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, 7 şi 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reţinut că, în cazul în care instanţa judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condiţiilor impreviziunii, aceste dispoziţii legale ar încălca dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 48. Totodată, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, precitată, paragraful 122, Curtea a constatat că sintagma „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este neconstituţională. 49. În acest context, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Prin urmare, ţinând cont de faptul că Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, mai sus menţionată, a fost pronunţată şi publicată ulterior sesizării instanţei constituţionale în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, precum şi cea a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3), (5), (6) şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere şi faptul că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică exact înţelesul normelor legale care a fost exclus din cadrul constituţional.50. Soluţia respingerii ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 este valabilă şi în condiţiile în care, în prezentele cauze, acestea sunt criticate şi din perspectiva altor standarde constituţionale decât cele prin raportare la care Curtea a reţinut neconstituţionalitatea lor, dar avute în vedere de instanţa constituţională în considerentele Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, respectiv dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 45, art. 53, art. 135 alin. (2) lit. b) referitor la economie şi în art. 148 din Constituţie. Curtea a reţinut conformitatea dispoziţiilor art. 3, art. 4, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 cu normele fundamentale mai sus menţionate, precum şi lipsa incidenţei dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Plecând de la această constatare şi în urma examinării criticilor formulate de autoarele excepţiei din perspectiva acestor dispoziţii constituţionale, apreciem că se impune menţinerea soluţiei pronunţate în prealabil. De altfel, jurisprudenţa ulterioară a Curţii a confirmat această soluţie, amintim Decizia nr. 696 din 24 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 10 mai 2017, Decizia nr. 568 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 28 noiembrie 2017, şi Decizia nr. 569 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.015 din 21 decembrie 2017.51. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“(paragraful 115). 52. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie referitor la principiul egalităţii, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, în Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „Egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrată cu titlu de principiu de art. 16 alin. (1) din Constituţie, îşi găseşte aplicare doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi, deci, instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat“. Cu referire la criticile autoarelor excepţiei, Curtea a reţinut că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct. 53. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 şi art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, Curtea reţine, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Curţii din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi a liberei iniţiative. De altfel, Curtea Constituţională a stabilit în Decizia nr. 282 din 8 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertăţii economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiţionat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum şi asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor.“ (paragraful 16).54. În ceea ce priveşte criticile aduse Legii nr. 77/2016 din perspectiva art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 108, Curtea a statuat că „Legea nr. 77/2016 reglementează situaţii specifice care nu se referă la regimul general al proprietăţii, în sensul că vizează doar o modalitate de executare a unor obligaţii derivate din contractul de credit în ipoteza intervenirii impreviziunii. Chiar dacă aplicarea Legii nr. 77/2016 are drept efect un transfer de proprietate, acest lucru nu semnifică faptul că legea în sine reglementează regimul general al proprietăţii, sintagmă ce vizează cadrul general al proprietăţii în România, şi nu orice transfer al dreptului de proprietate ca urmare a aplicării unor instituţii de drept civil. În concordanţă cu jurisprudenţa sa (Decizia nr. 5 din 14 iulie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 22 iulie 1992), Curtea constată că regimul juridic general al proprietăţii, publică sau privată, vizează, ca esenţă, cele trei elemente ale dreptului de proprietate: posesia, folosinţa, dispoziţia, fiind preponderent un regim de drept privat. Regimul proprietăţii şi al dreptului de proprietate, şi încă la nivel general, reprezintă o realitate juridică care guvernează raporturile juridice de o valoare socială semnificativă ce reclamă reglementarea printr-o lege organică, pe când regulile specifice pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate reprezintă o altă realitate juridică, de o importanţă mai mică, putând fi stabilită prin legi ordinare sau, după caz, prin ordonanţe. De altfel, legiuitorul a mai adoptat reglementări care au un impact asupra dreptului de proprietate prin intermediul unor legi ordinare, cum ar fi Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015) care în art. 348 reglementează confiscările dispuse potrivit legii. Prin urmare, Curtea constată că această critică de neconstituţionalitate extrinsecă este neîntemeiată“.55. Prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017, Curtea a constatat că, reglementând procedura dării în plată, ca expresie a impreviziunii contractuale, legiuitorul, prin art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, a pus la îndemâna debitorului obligaţiei un mecanism procedural specific, prin efectul căruia are loc o suspendare de drept a executării plăţilor pe care debitorul le-ar datora în temeiul contractului de credit. Curtea a constatat că un asemenea mecanism procedural nu este de natură să afecteze sau să anuleze dreptul de proprietate privată al creditorului, pentru că suspendarea plăţilor este o măsură imediată, care este menită să împiedice ruina iminentă a debitorului, înlăturând efectele negative asupra patrimoniului acestuia în condiţiile în care creditorul decide să demareze o procedură judiciară. Este o măsură provizorie prin natura sa, întrucât, în cazul în care este admisă contestaţia creditorului, debitorul obligaţiei va trebui să execute în continuare contractul de credit, plata sumelor de bani aferente perioadei de suspendare urmând a fi reluată. Mai mult, Curtea a reţinut că, în condiţiile în care instanţa judecătorească admite contestaţia formulată de profesionist, prestaţiile băneşti datorate în temeiul contractului de credit trebuie executate întocmai, creditorul obligaţiei, în acest caz, având dreptul şi la repararea prejudiciului în măsura în care instanţa judecătorească a constatat reaua-credinţă a debitorului în exercitarea dreptului său la notificarea prevăzută de art. 5 din Legea nr. 77/2016.56. Cu privire la invocarea art. 148 din Constituţie, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a reţinut că, în cauzele deduse judecăţii, prevederile Directivei 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidenţiale şi de modificare a Directivelor 2008/48/CE şi 2013/36/UE şi a Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 148 nu au incidenţă în cauză.
    57. Referitor la critica potrivit căreia dispoziţiile de lege criticate încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, paragraful 123, şi Decizia nr. 638 din 27 octombrie 2016, paragraful 20, Curtea a constatat că „darea în plată poate opera şi în faza executării silite, neputându-se reţine încălcarea autorităţii de lucru judecat al hotărârii instanţei judecătoreşti care a încuviinţat executarea silită, întrucât aceasta nu are ca obiect soluţionarea fondului. Chiar şi în această fază instanţa poate aprecia cu privire la îndeplinirea condiţiilor privind existenţa impreviziunii“.58. În fine, referitor la prevederile art. 11 teza întâi prin raportare la celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate, Curtea a reţinut că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis. În plus, reiterează cele reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 cu privire la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată: „Curtea reţine că în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate“. Prin urmare, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la celelalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016.59. Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele care au fundamentat-o îşi menţin valabilitatea.60. În ceea ce priveşte menţionarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 53 din Legea fundamentală, faţă de jurisprudenţa sa în materie, Curtea reiterează lipsa incidenţei acestor dispoziţii constituţionale.61. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, şi cu unanimitate de voturi în privinţa celorlalte dispoziţii din Legea nr. 77/2016,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1.
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, din oficiu, în Dosarul nr. 14.875/4/2016, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 14.542/281/2016 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, de Societatea Credit Europe Bank NV în Dosarul nr. 19.492/301/2016 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, de Societatea Credit Europe Bank (România) - S.A. în Dosarul nr. 12.235/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, de Societatea OTP Bank România - S.A. în Dosarul nr. 14.177/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.634/197/2016 al Judecătoriei Braşov, de societăţile Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti şi Credit Europe Bank (România) - S.A. în Dosarul nr. 12.537/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, de Societatea OTP Bank România - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 16.913/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, în Dosarul nr. 22.282/301/2016 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti - Secţia civilă, în Dosarul nr. 14.254/212/2016/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 18.133/245/2016 al Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă.
    2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 alin. (1)-(3) şi alin. (5)-(6) şi ale art. 8 din Legea nr. 77/2016, precum şi a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile“ din art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016, excepţie ridicată de aceleaşi autoare în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe.3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la celelalte prevederi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi legea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă, Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoriei Braşov, Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi Judecătoriei Iaşi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 29 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Bianca Drăghici
    -----