Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (24.05.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 754 din 22 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) şi (3) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 180 din 6 martie 2019Data intrării în vigoare 06-03-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina-Loredana Gulie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (1) şi (3) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Florin Mandai în Dosarul nr. 4.555/118/2017 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 50D/2018.2.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 115D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale, excepţie ridicată de Florin Mandai şi Traian Mandai în Dosarul nr. 4.554/118/2017 al aceleiaşi instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 115D/2018.4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 115D/2018 la Dosarul nr. 50D/2018. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 115D/2018 la Dosarul nr. 50D/2018, care este primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 141 din 27 martie 2018.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin încheierile din 6 decembrie 2017 şi 22 noiembrie 2017, pronunţate în dosarele nr. 4.555/118/2017 şi, respectiv, nr. 4.554/118/2017, Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) şi (3) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de Florin Mandai şi, respectiv, Florin Mandai şi Traian Mandai, în cauze având ca obiect soluţionarea unor acţiuni privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobile preluat abuziv.
    8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile art. 33 alin. (1) şi (3) sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, dat fiind faptul că, în ipoteza în care entităţile învestite de lege nu fac publice informaţiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluţionate, încă de la momentul de la care încep să curgă termenele de soluţionare a cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care se consideră îndreptăţite nu au posibilitatea să cunoască ce termen li se aplică, respectiv de 12 luni [art. 33 alin. (1) lit. a)], 24 de luni [art. 33 alin. (1) lit. b)] sau 36 de luni [art. 33 alin. (1) lit. c)]. Astfel, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, acest aspect are drept consecinţă pierderea definitivă a dreptului de a supune controlului instanţei de judecată conduita abuzivă a autorităţii publice, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. Se mai arată că verificarea îndeplinirii obligaţiei de a centraliza, afişa şi transmite către Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor datele privind numărul de notificări nesoluţionate trebuie raportată la momentul 1 ianuarie 2014, când legiuitorul a statuat începutul termenului imperativ de soluţionare a cererilor, astfel încât titularii notificărilor să cunoască ab initio termenul de soluţionare, pentru a-şi putea exercita dreptul la acţiune în justiţie, prevăzut de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013. În susţinerea încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la asigurarea accesibilităţii şi previzibilităţii legii (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, şi Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României) şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 22 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Foto-Frost împotriva Hauptzollamt Lübeck-Ost). De asemenea se mai susţine că lipsa de claritate şi de previzibilitate a textului de lege criticat afectează libertatea de exprimare şi dreptul constituţional la informaţie.9. Se mai arată că prevederile legale criticate creează o situaţie profund dezavantajoasă pentru titularii notificărilor, spre deosebire de situaţia entităţilor învestite de lege, care au la dispoziţie un termen mai îndelungat pentru soluţionarea notificărilor, în comparaţie cu termenul de 6 luni, pus la dispoziţia persoanelor care se consideră îndreptăţite, în vederea exercitării dreptului de a se adresa instanţei de judecată. 10. Se mai susţine că nu există o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de publicare a informaţiilor referitoare la numărul de notificări nesoluţionate, la data de 1 ianuarie 2014, spre deosebire de termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei de către persoanele care se consideră îndreptăţite, termen a cărui nerespectare este sancţionată cu decăderea. În acest sens se arată că depăşirea etapei administrative, desfăşurate în faţa entităţii învestite de lege, este lăsată exclusiv la latitudinea autorităţii publice, ceea ce este contrar scopului pentru care a fost adoptată Legea nr. 165/2013. Mai mult, regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluţie mai favorabilă, profită unei instituţii a statului, care are calitatea de pârâtă în proces.11. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că legiuitorul recunoaşte persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, analizând pe fond notificarea nesoluţionată în termen de către entitatea învestită de lege. Se mai apreciază că principul constituţional al accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime iau fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări, respectiv, în speţă, necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 din Legea nr. 165/2013. Nu se poate vorbi de o situaţie disproporţionată între persoanele care se consideră îndreptăţite la restituire, pe de o parte, şi instituţiile statului, care nu şi-au îndeplinit obligaţiile referitoare la soluţionarea notificării, pe de altă parte, dat fiind faptul că nu întotdeauna aceste entităţi sunt instituţii ale statului, iar termenele instituite de lege au putut fi cunoscute de persoanele interesate încă de la data publicării legii în Monitorul Oficial, astfel încât acestea au avut în mod efectiv posibilitatea să adopte o conduită corespunzătoare propriilor interese, în limitele stabilite prin lege. Mai mult, prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat asupra necesităţii implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluţionarea cererilor vizând măsurile reparatorii, pentru imobilele preluate abuziv de către stat, termene care trebuie să constituie garanţii ale celerităţii procedurii, iar nu obstacole ale finalizării sale. De asemenea se apreciază că nu este încălcat dreptul constituţional sau convenţional de proprietate, dat fiind faptul că, atâta vreme cât o instanţă de judecată nu a constatat, prin hotărâre judecătorească definitivă, existenţa dreptului pretins, nu se poate vorbi de un „bun actual“.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.13. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens reiterează punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 79 din 26 februarie 2015 şi nr. 818 din 24 noiembrie 2015. De asemenea invocă cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 115 din 10 martie 2015.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 33 alin. (1) şi (3) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: – Art. 33 alin. (1) şi (3): (1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;b) în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.(...)
    (3) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a stabili numărul cererilor înregistrate şi nesoluţionate, de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Datele transmise de entităţile învestite de lege vor fi centralizate şi publicate pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.;
    – Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“
    17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5), în componenta sa referitoare la calitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 30 - Libertatea de exprimare, precum şi art. 31 - Dreptul la informaţie. De asemenea este invocat art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în speţele deduse soluţionării instanţelor de judecată autorii excepţiei au solicitat instanţei să constate calitatea lor de persoană îndreptăţită şi să dispună măsuri reparatorii, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care acordă persoanelor îndreptăţite posibilitatea de a se adresa justiţiei, în cazul în care entitatea învestită de lege nu soluţionează notificarea, în termenele prevăzute de lege în acest scop. Prin întâmpinările depuse în cauze, pârâtul municipiul Constanţa, prin primar, a solicitat respingerea acţiunii ca tardiv introdusă, având în vedere că termenul de 6 luni, în care putea fi exercitat dreptul la acţiune, în temeiul textului de lege criticat, s-a împlinit la data de 1 iulie 2016. În acest context, reclamanţii, respectiv persoanele care se consideră îndreptăţite la restituire, au invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate.19. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine, cu titlu preliminar, că, prin Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a prevăzut obligaţia statului român de a implementa proceduri simplificate şi eficiente, întemeiate pe măsuri legislative şi pe o practică judiciară şi administrativă coerentă, precum şi de a adopta reguli de procedură clare şi simplificate, care să acorde sistemului de despăgubiri o previzibilitate sporită. Totodată, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv, că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129).
    20. În legătură cu termenele instituite prin prevederile art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 786 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, paragraful 16, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea unor noi termene, în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările, de la expirarea cărora persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti, inclusiv în situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege (când se constată refuzul nejustificat de soluţionare a notificării), se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Se asigură, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin reglementarea legală expresă a posibilităţii persoanei care se consideră îndreptăţită de a acţiona împotriva refuzului nejustificat al entităţii de a răspunde la notificare, Legea nr. 165/2013 instituind, prin art. 35 alin. (2), ceea ce în vechiul cadru procesual era recunoscut doar pe calea unei decizii pronunţate ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007).21. Totodată, prin Decizia nr. 207 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 3 iulie 2014, paragraful 28, Curtea a statuat că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea unor termene, înăuntrul cărora entităţile prevăzute de lege au obligaţia soluţionării cererilor înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Curtea Constituţională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). În consecinţă, Curtea a stabilit că instituirea, prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia de a le soluţiona şi după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţei competente nu contravine accesului liber la justiţie.22. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care stabilesc termenele în care persoana care se consideră îndreptăţită poate ataca în faţa instanţei de judecată refuzul entităţii învestite de lege de a emite decizia privitoare la imobilul revendicat, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea Constituţională a constatat că aceste prevederi legale conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei de judecată pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze, în fapt, notificarea lăsată în nelucrare de entitatea învestită de lege. Curtea a observat că acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33 şi art. 34, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor, respectiv cu soluţionarea dosarelor privind propunerile de acordare de despăgubiri şi emiterea unor decizii reprezentând titluri de despăgubire. Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiţiei pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii, prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, în prezent, prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost normativizată această posibilitate consacrată anterior doar pe cale jurisprudenţială, stabilindu-se un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.23. De asemenea, prin Decizia nr. 113 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, paragraful 23, Curtea a statuat că regula constituţională a accesului liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 şi art. 34 din lege, termene în legătură cu care instanţa de contencios constituţional a apreciat că se conformează exigenţelor constituţionale şi convenţionale.24. Cele statuate în deciziile amintite îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.25. În plus, în prezenta cauză, Curtea mai reţine că autorii excepţiei critică prevederile art. 33 alin. (1) şi (3), prin raportare la art. 35 alin. (2), din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie, arătând, în esenţă, că aceste prevederi legale sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, deoarece, în ipoteza în care entităţile învestite de lege nu fac publice informaţiile cu privire la numărul de notificări rămase nesoluţionate, persoanele care se consideră îndreptăţite nu au posibilitatea să cunoască termenul instituit de lege pentru soluţionarea notificărilor la nivelul fiecărei entităţi, respectiv de 12 luni [art. 33 alin. (1) lit. a)], 24 de luni [art. 33 alin. (1) lit. b)] sau, respectiv, 36 de luni [art. 33 alin. (1) lit. c)], în funcţie de care se calculează termenul de 6 luni, în care poate fi exercitat dreptul la acţiune. În aceste condiţii, sancţiunea este decăderea din dreptul de a supune controlului instanţei de judecată conduita abuzivă a autorităţii publice, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.26.
    Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că prevederile art. 33 alin. (1) şi (3) stabilesc în mod expres anumite termene în care entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, termene calculate în funcţie de numărul de cereri rămase nesoluţionate la nivelul fiecărei entităţi. De asemenea se instituie în mod expres obligaţia acestora de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care are, la rândul ei, obligaţia de a le centraliza şi de a le publica pe pagina proprie de internet. Aşadar, conţinutul normativ al textelor de lege criticate nu susţine o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5), acesta fiind suficient de precis şi clar.
    27. Pe de altă parte, Curtea reţine că susţinerea autorilor excepţiei referitoare la faptul că neîndeplinirea obligaţiei entităţilor învestite de lege de a comunica numărul cererilor rămase nesoluţionate conduce la imposibilitatea calculării termenului pe care acestea îl au la dispoziţie pentru soluţionarea acestora nu reprezintă un veritabil motiv de neconstituţionalitate a normei legale. Astfel, aprecierea, de la caz la caz, asupra îndeplinirii obligaţiei de afişare, la sediul fiecărei entităţi, a datelor privind numărul cererilor rămase nesoluţionate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de publicare a acestora pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanţei de judecată, pe baza probatoriului administrat, astfel încât stabilirea acesteia intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003) este atribuţia instanţelor de judecată să interpreteze şi să determine dispoziţiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei.28. Autorii excepţiei mai susţin că prevederile legale criticate creează o situaţie profund dezavantajoasă pentru titularii notificărilor, spre deosebire de situaţia entităţilor învestite de lege, care au la dispoziţie un termen mai îndelungat pentru soluţionarea notificărilor. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, paragrafele 23 şi 24, Curtea a reţinut, referitor la evaluarea existenţei sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situaţii analoage, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60).29. Prin decizia precitată, Curtea a constatat că termenele introduse prin prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim. Acestea sunt termene pe care legiuitorul şi le-a asumat şi pe care trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conţinut dreptul consacrat de norma criticată şi s-ar anula însuşi scopul legii. Ca atare, Curtea a constatat existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia.30. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 din acest act normativ s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale şi umane pentru ca autorităţile locale şi centrale să îşi îndeplinească obligaţiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri şi posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entităţile învestite de lege. Aşa fiind, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferenţiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă şi rezonabilă, astfel încât nu se constituie într-o încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.31. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la faptul că nu există o sancţiune pentru nerespectarea obligaţiei de publicare a informaţiilor referitoare la numărul de notificări nesoluţionate, până la data de 1 ianuarie 2014, în temeiul art. 33 alin. (2), spre deosebire de termenul de 6 luni pentru exercitarea dreptului de a se adresa justiţiei, de către persoanele care se consideră îndreptăţite, termen a cărui nerespectare este sancţionată cu decăderea, Curtea reţine că depăşirea termenelor cuprinse în cadrul etapei administrative, desfăşurată în faţa entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării, prin emiterea unei decizii de admitere sau de respingere a acestora, nu echivalează cu crearea unei situaţii nefavorabile persoanelor îndreptăţite la restituire, câtă vreme acestea se pot adresa instanţei de judecată, în vederea soluţionării pe fond a notificării. Aşadar, în vederea asigurării celerităţii procedurii, legiuitorul a prevăzut remediul accesului în faţa instanţelor judecătoreşti al persoanelor îndreptăţite, nemulţumite de pasivitatea entităţilor învestite de lege cu privire la soluţionarea notificărilor, în termenele prevăzute în mod expres în acest scop. De altfel, prin actul normativ criticat, legiuitorul a prevăzut şi un sistem de garanţii al aplicării eficiente a legii, prin instituirea unor sancţiuni. Astfel, în sensul art. 36 lit. h) din Legea nr. 165/2013, nerespectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 165/2013 constituie contravenţie, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni.32. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 30 - Libertatea de exprimare, precum şi art. 31 - Dreptul la informaţie, autorii excepţiei de neconstituţionalitate nu arată, în mod concret, în ce constă această încălcare, astfel că aceste susţineri nu pot fi reţinute. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorilor excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textelor de lege criticate.33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Mandai în Dosarul nr. 4.555/118/2017 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi de Florin Mandai şi Traian Mandai în Dosarul nr. 4.554/118/2017 al aceleiaşi instanţe şi constată că prevederile art. 33 alin. (1) şi (3) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Irina-Loredana Gulie
    -----