Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (24.05.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 756 din 22 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 5 martie 2019Data intrării în vigoare 05-03-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina-Loredana Gulie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Anton Radu Vlad Cardaş în Dosarul nr. 4.431/118/2017 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 61D/2018.2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei, prin domnul avocat Mihail Bogdan Giurea, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că în cauză se contestă durata termenului de 6 luni pe care îl au la dispoziţie persoanele care se consideră îndreptăţite, de a se adresa instanţei judecătoreşti, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, iar nu însăşi existenţa acestuia. Se arată că acest termen este unul neconstituţional, deoarece nu este respectat principiul egalităţii în faţa legii, în condiţiile în care entităţile învestite de lege cu soluţionarea notificărilor au avut la dispoziţie termene mai îndelungate. Mai mult decât atât, aceste entităţi nu au înştiinţat persoanele îndreptăţite la restituire în ce termen de soluţionare se încadrează cererile lor, respectiv de 12 luni, 24 de luni sau 36 de luni, astfel cum sunt reglementate de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. De asemenea se arată că entităţile învestite de lege cu soluţionarea notificărilor folosesc acest termen de 6 luni pentru a nu soluţiona cererile de restituire după expirarea termenelor prevăzute la art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013, pentru a solicita respingerea acţiunilor în instanţă ca tardiv formulate. Or, raportat la acest aspect, se susţine că termenul instituit de textul de lege criticat trebuia să fie mult mai mare, respectiv cel puţin un termen de 3 ani, asemănător termenului de prescripţie al acţiunilor privind drepturile de creanţă.4. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa în această materie. Pe de altă parte, critica de neconstituţionalitate a termenului de 6 luni reglementat de textul de lege în cauză, sub aspectul duratei acestuia, intră în atribuţia de reglementare a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 31 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.431/118/2017, Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost ridicată de Anton Radu Vlad Cardaş într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni privind acordarea de măsuri reparatorii pentru un imobil preluat abuziv.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că termenul de 6 luni, consacrat de prevederile legale criticate, pe care îl au la dispoziţie persoanele care se consideră îndreptăţite, de a se adresa instanţei judecătoreşti, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ, este neconstituţional, deoarece, în opinia autorului excepţiei, paralizează orice acţiune în justiţie a persoanelor care se consideră îndreptăţite, dând posibilitatea instituţiei statului să nu îşi îndeplinească obligaţiile legale.7. Se mai invocă şi perioada îndelungată de timp, respectiv 16 ani, în care entitatea învestită de lege trebuia să soluţioneze notificarea de restituire a imobilului preluat abuziv, precum şi lipsa de transparenţă în legătură cu numărul de notificări nesoluţionate la nivelul respectivei entităţi învestite de lege cu atribuţii în restituire, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013.8.
    Se mai arată că instituţiile statului au obligaţia de cooperare loială, inclusiv cu cetăţenii, invocându-se în acest sens hotărârile Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nr. C-6/64 din 15 iulie 1964, nr. C-216/99 şi nr. C-222/99 din 10 septembrie 2002, nr. C-147/01 din 2 octombrie 2003 şi, respectiv, C-288/14 din 30 iunie 2016, pronunţate în cauzele Flaminio Costa împotriva E.N.E.L., Riccardo Prisco Srl împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato (C-216/99) şi Ministero delle Finanze împotriva CASER SpA (C-222/99), Weber’s Wine World Handels-GmbH şi alţii împotriva Abgabenberufungskommission Wien şi, respectiv, Silvia Ciup împotriva Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Timiş - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara. De asemenea se arată că şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a fost invocat principiul constituţional al comportamentului loial al autorităţilor publice.
    9. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului constituţional la un proces echitabil, se arată că notificarea depusă în vederea restituirii imobilului nu a fost soluţionată timp de 16 ani, în tot acest timp fiind introduse şi termene noi, cum este termenul de 6 luni, reglementat prin textul de lege criticat, de natură să rupă echilibrul procesual.10. Se mai apreciază că, în speţă, existenţa unei cereri de restituire a unui bun preluat abuziv are natura juridică a unui bun actual, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel că textul de lege criticat contravine protecţiei constituţionale a dreptului de proprietate, precum şi prevederilor art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.11. Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.13. Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens arată că, prin faptul că legiuitorul a impus noi termene pentru soluţionarea notificărilor, iar, ulterior, pentru sesizarea instanţei de judecată, în situaţia în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013, nu se aduce atingere principiilor constituţionale invocate. Se mai apreciază că textul de lege criticat conferă persoanelor interesate dreptul de a se adresa instanţei, pentru ca aceasta să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să soluţioneze notificarea. Acest drept poate fi exercitat într-un interval de 6 luni, care începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute la art. 33, termene pe care Legea nr. 165/2013 le acordă entităţilor învestite, în vederea soluţionării notificărilor. Se mai apreciază că prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privată în substanţa sa, atât timp cât acesta nu este suprimat printr-un act administrativ sau al instanţei de judecată. Mai mult, în temeiul art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, atât conţinutul, cât şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora:– Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“17. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 11 alin. (1) referitoare la îndeplinirea de către statul român a obligaţiilor ce-i revin din tratatele la care este parte, art. 15 alin. (1) privind drepturile şi obligaţiile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private. De asemenea sunt invocate art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 - Protecţia proprietăţii, cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţie.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 stabilesc un termen de 6 luni în care persoana care se consideră îndreptăţită poate ataca în faţa instanţei de judecată lipsa emiterii de către entitatea învestită de lege a deciziei privitoare la imobilul revendicat, în termenele prevăzute la art. 33 şi art. 34. Aceste două texte din Legea nr. 165/2013, la care face referire art. 35, instituie termene de 12, 24 şi 36 de luni în sarcina entităţilor învestite de lege pentru a soluţiona cererile de restituire formulate în temeiul legilor reparatorii, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi pentru a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, precum şi termenul de 60 de luni în care trebuie soluţionate atât dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cât şi dosarele care vor fi transmise Secretariatului Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor ulterior datei intrării în vigoare a legii menţionate.19. Autorul excepţiei susţine, în esenţă, că perioada îndelungată de timp care a trecut de la depunerea notificării la entitatea învestită de lege, nesoluţionată la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, precum şi introducerea de noi termene, cum este termenul de 6 luni reglementat prin textul de lege criticat, sunt de natură să încalce dreptul la un proces echitabil, vădind şi o lipsă de cooperare loială a instituţiilor statului cu cetăţeanul, ceea ce este în dezacord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.
    20. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în legătură cu termenele instituite prin prevederile art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin Decizia nr. 786 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, paragraful 16, a statuat că stabilirea unor noi termene, în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările, de la expirarea cărora persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti, inclusiv în situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege (când se constată refuzul nejustificat de soluţionare a notificării), se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Se asigură, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin reglementarea legală expresă a posibilităţii persoanei care se consideră îndreptăţită de a acţiona împotriva refuzului nejustificat al entităţii de a răspunde la notificare, Legea nr. 165/2013 instituind, prin art. 35 alin. (2), ceea ce în vechiul cadru procesual era recunoscut doar pe calea unei decizii pronunţate ca urmare a soluţionării unui recurs în interesul legii (Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007).21. Curtea Constituţională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). În consecinţă, Curtea a stabilit că instituirea, prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia de a le soluţiona şi după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţei competente nu contravine prevederilor art. 21 din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie.22. De asemenea, prin Decizia nr. 685 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 4 februarie 2015, Curtea Constituţională a constatat că, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, persoanele interesate se puteau adresa justiţiei pentru atacarea refuzului nejustificat doar în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite nr. XX din 19 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 12 noiembrie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii prin care recunoscuse, în lipsa unei reglementări legale exprese, această posibilitate. Or, în prezent, prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 a fost normativizată această posibilitate consacrată anterior doar pe cale jurisprudenţială, stabilindu-se un cadru procesual în care acest drept să fie exercitat, în contextul economico-financiar al statului român descris în expunerea de motive a Legii nr. 165/2013 şi având în vedere şi cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu împotriva României.23. Totodată, prin Decizia nr. 113 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, paragraful 23, Curtea a statuat că regula constituţională a liberului acces la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 şi art. 34 din lege, termene în legătură cu care instanţa de contencios constituţional a apreciat că se conformează exigenţelor constituţionale şi convenţionale.24. Cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.25. În plus, în prezenta cauză, se mai susţine că existenţa unei cereri de restituire a unui bun preluat abuziv are natura juridică a unui bun actual, în sensul jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nesoluţionarea acesteia echivalează cu încălcarea dreptului la proprietate, reglementat prin art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că, în sensul jurisprudenţei sale, până la emiterea deciziei de compensare în puncte de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor - ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 - persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii instituite prin lege, iar nu un drept efectiv, concretizat într-un drept de creanţă izvorât din decizia de compensare în puncte, astfel încât susţinerile referitoare la încălcarea dreptului de proprietate nu pot fi reţinute (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, paragraful 48, Decizia nr. 110 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 6 mai 2016, paragraful 21, sau Decizia nr. 613 din 5 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 21 martie 2018, paragraful 45). De asemenea, în jurisprudenţa sa, Curtea a constatat conformitatea prevederilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 cu prevederile art. 44 din Legea fundamentală, făcând, în acest sens, din nou, trimitere la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat - având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv - că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru remedierea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeaşi cauză, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de amenajare a plăţii creanţelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătoreşti definitive, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile şi încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică şi realizarea unui just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent şi prin grija pe care autorităţile au demonstrat-o în executarea acestuia (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 174 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 16 mai 2016). Totodată, prin hotărârea-pilot mai sus menţionată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat că Legea nr. 165/2013 cuprinde o serie de proceduri care implică, inter alia, termene concrete de soluţionare a dosarelor de despăgubire, de natură să imprime sistemului de despăgubiri eficienţă şi o previzibilitate sporită.26.
    De asemenea, în legătură cu susţinerile referitoare la faptul că entităţile învestite de lege nu au înştiinţat persoanele îndreptăţite la restituire în ce termen de soluţionare se încadrează cererile lor, respectiv de 12 luni, 24 de luni sau 36 de luni, astfel cum sunt reglementate de art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din acelaşi act normativ, se instituie în mod expres obligaţia acestora de a afişa aceste date la sediul lor şi de a le comunica Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, care are, la rândul ei, obligaţia de a le centraliza şi de a le publica pe pagina proprie de internet. Astfel, aprecierea, de la caz la caz, asupra îndeplinirii obligaţiei de afişare, la sediul fiecărei entităţi, a datelor privind numărul cererilor rămase nesoluţionate, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de publicare a acestora pe pagina de internet a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanţei de judecată, pe baza probatoriului administrat, astfel încât stabilirea acesteia intră în competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003), este atribuţia instanţelor de judecată să interpreteze şi să determine dispoziţiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului şi nici nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului său contrar Constituţiei.
    27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Anton Radu Vlad Cardaş în Dosarul nr. 4.431/118/2017 al Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Constanţa - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 22 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Irina-Loredana Gulie
    -----