Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (23.03.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 729 din 20 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, forma în vigoare anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 166 din 1 martie 2019Data intrării în vigoare 01-03-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ingrid Alina Tudora- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, forma în vigoare anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, excepţie ridicată de Hrisi Corina Tulică în Dosarul nr. 6.957/2/2010* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.480D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea, ca nefondată, a excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, exemplu fiind Decizia nr. 2 din 17 ianuarie 2013 şi Decizia nr. 695 din 20 octombrie 2015.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:5. Prin Sentinţa civilă nr. 3.566 din 16 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.957/2/2010* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, forma în vigoare anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009. Excepţia a fost invocată de Hrisi Corina Tulică cu ocazia soluţionării unei cauze având ca obiect anularea unui act administrativ.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine că art. 127 alin. (2) ultima teză din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit căreia „constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate“, este singurul temei legal pentru care organele fiscale au stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a TVA. Apreciază că o astfel de reglementare legală, cu o ipoteză normativă atât de largă şi nedefinită, este în mod vădit insuficientă pentru a asigura previzibilitatea determinării domeniilor în care este incidentă aplicarea TVA. În acest context arată că un text legal trebuie să respecte anumite standarde normative, de natură să asigure previzibilitatea aplicării sale, fiind consacrat principiul constituţional prin intermediul căruia Curtea a subliniat de nenumărate ori că o prevedere legală, pentru a fi în concordanţă cu Constituţia, trebuie să fie previzibilă şi neechivocă.7. Apreciază, de asemenea, că decizia de impunere constituie în mod evident o atingere adusă dreptului de proprietate, ceea ce atrage aplicabilitatea garanţiilor consacrate prin art. 44 alin. (1) din Constituţie, dreptul de proprietate fiind protejat şi prin art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a statuat că imprevizibilitatea legii constituie, prin ea însăşi, o încălcare a art. 1 din Protocolul 1 la convenţie, în acest sens fiind Hotărârea din 30 mai 2000, pronunţată în Cauza Carbonara şi Ventura contra Italiei. Relevantă în cauza de faţă apreciază a fi şi Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunţată în Cauza Serkov împotriva Ucrainei, prin care instanţa europeană a constatat existenţa unei atingeri nejustificate aduse dreptului de proprietate, exclusiv pe considerente ce ţin de imprevizibilitatea legii fiscale.8.
    Prin urmare, autoarea excepţiei consideră că reglementarea cuprinsă în art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este vădit deficitară din punctul de vedere al tehnicii legislative şi nu este de natură să îndeplinească condiţiile de calitate normativă, cel puţin în ceea ce priveşte interpretarea în sensul aplicabilităţii sale în domeniul tranzacţiilor imobiliare, iar faptul că aceasta este neclară o face susceptibilă de o aplicare arbitrară. Subliniază, totodată, faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, legiuitorul a introdus un nou alineat la art. 127, respectiv alin. (2^1), prin care s-a clarificat în mod expres situaţia subiecţilor fiscali angajaţi în tranzacţii imobiliare, în sensul că „Situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme“.
    9. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că textul de lege criticat este constituţional. Arată astfel că „textul a cărui neconstituţionalitate a fost invocată nu reglementează aspecte ce ţin de conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, ci reglementează în domeniul fiscal, al stabilirii unui impozit, taxă fiscală.“ Instanţa de judecată reţine că o reglementare asemănătoare textului incriminat în cauză o regăsim şi în art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, care prevede că „persoană impozabilă“ înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective. Orice activitate a producătorilor, comercianţilor sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activităţile miniere şi agricole şi activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată „activitate economică“, iar exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată activitate economică. Prin urmare, în opinia instanţei de judecată, nu pot fi reţinute susţinerile autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit cărora textul criticat nu ar fi previzibil, din moment ce nu a ridicat probleme privind înţelesul său la nivelul mai multor ţări, la nivelul Uniunii Europene.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.11. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, cu privire la critica privind lipsa de claritate şi previzibilitate a normei, apreciază ca fiind relevante considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 184 din 29 martie 2016, potrivit cărora „având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută“. 12. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate, Curtea a reţinut, în cuprinsul Deciziei nr. 378 din 26 aprilie 2012, faptul că se consideră că persoana fizică realizează o activitate economică din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale numai dacă persoana respectivă acţionează de o manieră independentă, iar activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, în forma în vigoare anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, potrivit cărora, „În sensul prezentului titlu, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate.“ 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), în componenta referitoare la claritate şi previzibilitate, şi celor ale art. 44 alin. (1) potrivit cărora „Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.“ 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că în ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, prin Decizia nr. 378 din 26 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 26 iunie 2012, s-a statuat că „nu se consideră că persoanele fizice realizează o activitate economică în sfera de aplicare a TVA-ului atunci când acestea obţin venituri din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care au fost folosite de către acestea pentru scopuri personale. Persoana fizică se consideră că realizează o activitate economică din exploatarea bunurilor corporale sau necorporale numai dacă sunt îndeplinite anumite criterii, criterii avute în vedere de către organul fiscal la calificarea unei persoane fizice ca fiind persoană impozabilă. Astfel, persoana respectivă trebuie să acţioneze ca atare, de o manieră independentă, şi activitatea respectivă să fie desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate, în sensul art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Numai constatând îndeplinirea acestor cerinţe, persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile pot fi calificate ca fiind persoane impozabile. Or, este firesc ca organul fiscal să poată realiza această calificare, tocmai pentru a nu se permite eludarea dispoziţiilor legale referitoare la contribuţiile fiscale aplicabile.“18. În ceea ce priveşte critica formulată din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la claritate şi previzibilitate, Curtea subliniază faptul că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate critică prevederile art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în forma avută înainte de modificarea operată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009. În acest context, Curtea reţine că, atât la adoptarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cât şi în dinamica legislativă, legiuitorul a avut în vedere armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia fiscală a Uniunii Europene şi cu acordurile fiscale internaţionale la care România este parte şi asigurarea unui cadru unitar, coerent şi clar al reglementărilor fiscale, avându-se în vedere, astfel, Directiva 2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 347 din 11 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare. În cuprinsul art. 9 alin. (1) din Directiva precitată se stipulează că „«Persoană impozabilă» înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective. Orice activitate a producătorilor, comercianţilor sau persoanelor care prestează servicii […] este considerată «activitate economică». Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată activitate economică.“ 19. În legislaţia naţională, potrivit art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, este considerată a fi persoană impozabilă orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestor activităţi. În acest sens, activităţile economice cuprind activităţile producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activităţile extractive, agricole şi activităţile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. Raportat la criticile formulate, Curtea observă că prin art. I pct. 98 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, a fost completat art. 127 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, introducându-se un nou alineat, alineatul (2^1), prin care legiuitorul a prevăzut că „situaţiile în care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme“. 20. De altfel, referitor la critica privind lipsa de claritate şi previzibilitate a normei, Curtea consideră ca fiind relevante considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 184 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016, potrivit cărora „având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie.“
    21. Astfel, în aplicarea Codului fiscal au fost adoptate norme metodologice, iar lit. F pct. 3 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, prevedea, în versiunea în vigoare de la 1 ianuarie 2007 la 31 decembrie 2009, că „În sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuinţelor proprietate personală sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale nu va fi considerată activitate economică, cu excepţia situaţiilor în care se constată că activitatea respectivă este desfăşurată în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul articolului 127 alin. (2) din Codul fiscal […].“ 22. Aşa cum a statuat în repetate rânduri Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, legislaţia Uniunii trebuie să fie certă, iar aplicarea sa trebuie să fie previzibilă pentru justiţiabili, acest imperativ al securităţii juridice impunându-se cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecinţe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască în mod exact întinderea obligaţiilor pe care aceasta le-o impune. De asemenea, în domeniile care intră sub incidenţa dreptului Uniunii, normele din dreptul statelor membre trebuie formulate într-un mod neechivoc, de natură să permită persoanelor vizate să îşi cunoască drepturile şi obligaţiile în mod clar şi precis, iar instanţelor naţionale să asigure respectarea acestora. Aşa fiind, în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene s-a reţinut că definiţia „persoanei impozabile“, ce figurează la art. 127 din Codul fiscal, articol care transpune în dreptul naţional dispoziţiile art. 9 alin. (1) din Directiva 2006/112, trimite la orice persoană care desfăşoară, de o manieră independentă şi indiferent de loc, activităţi economice, oricare ar fi scopul sau rezultatul acestor activităţi, şi că trebuie considerate „activităţi economice“ orice activităţi ale producătorilor, comercianţilor sau prestatorilor de servicii, între care, în special, exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate. 23. Ca atare, având în vedere dreptul Uniunii Europene şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi criteriile de calitate a legii (claritate şi previzibilitate), astfel cum acestea au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curtea constată că reglementarea cuprinsă în art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal este clară, precisă şi previzibilă, fiind conformă dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Curtea apreciază, de asemenea, că normele criticate nu trebuie interpretate în mod singular, disparat, ci trebuie avută în vedere o coroborare a acestora cu întreg cadrul legislativ în materie. Aşa fiind, în procesul de interpretare şi aplicare a prevederilor legale criticate, prin prisma normelor naţionale şi europene incidente, revine instanţelor judecătoreşti învestite cu soluţionarea cauzelor concrete deduse judecăţii, în care se pune problema aplicării textului în discuţie, să interpreteze măsura în care poate fi reţinut caracterul de continuitate al obţinerii veniturilor respective.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Hrisi Corina Tulică în Dosarul nr. 6.957/2/2010* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 127 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, forma în vigoare anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2009, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 20 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ingrid Alina Tudora
    -----