Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (20.05.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 821 din 11 decembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 165 din 1 martie 2019Data intrării în vigoare 01-03-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Simina Popescu-Marin- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Ioana Costache în Dosarul nr. 3.601/197/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 638D/2017.2. La apelul nominal răspund autoarea excepţiei, personal, şi partea Societatea Dacia Invest Grup - S.R.L. din Braşov, prin avocat Cătălina Preda, din cadrul Baroului Braşov, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte partea Liviu Pandele. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că la dosar autoarea excepţiei şi părţile Societatea Dacia Invest Grup - S.R.L. din Braşov şi Liviu Pandele au comunicat note scrise prin care solicită respingerea criticilor de neconstituţionalitate. De asemenea, magistratul-asistent învederează Curţii că la dosar Asociaţia Investitorilor Astra 2009 - S.R.L. din Braşov a comunicat o cerere de intervenţie accesorie în interesul autoarei excepţiei. 4. Avocatul părţii şi reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de intervenţie.5. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 61 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autoarei excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate. Plecând de la premisa că proprietarul unei construcţii trebuie să beneficieze şi de un drept real asupra terenului pe care este situată construcţia, susţine că prevederile art. 41 din Legea nr. 50/1991 încalcă dreptul fundamental de proprietate privată, în măsura în care nu dispun şi cu privire la spaţiile comerciale. Astfel, prevederile legale criticate au permis instanţelor judecătoreşti interpretarea în sensul că aceste norme nu sunt aplicabile şi în cazul construcţiilor - spaţii comerciale, ceea ce generează o mare nedreptate, deoarece determină, în realitatea, nerecunoaşterea dreptului de proprietate asupra unei construcţii. Autoarea face referire la punctele de vedere exprimate de Guvern şi Avocatul Poporului asupra excepţiei de neconstituţionalitate şi precizează că aceste autorităţi au reţinut, în mod eronat, că solicită modificarea sau completarea legii. 7. Avocatul părţii solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă, deoarece excepţia de neconstituţionalitate este nemotivată, vizând, de fapt, aspecte privind modificarea şi completarea legii.8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, sens în care arată că, prin criticile de neconstituţionalitate formulate, se pun în discuţie probleme privind interpretarea şi aplicarea normei legale, de competenţa instanţei judecătoreşti, precum şi aspecte referitoare la modificarea şi completarea legii.9.
    Având cuvântul în replică, avocatul părţii Societatea Dacia Invest Grup - S.R.L. din Braşov susţine că, în prezent, autoarea excepţiei nu mai are calitate procesuală pentru invocarea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece nu a achitat creanţele datorate părţii Societatea Dacia Invest Grup - S.R.L. din Braşov.
    10. În replică, autoarea excepţiei precizează că ceea ce a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate este afectarea majoră a dreptului său de proprietate. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:11. Prin Încheierea din 9 februarie 2017 pronunţată în Dosarul nr. 3.601/197/2014, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. 12. Excepţia a fost ridicată de Ioana Costache cu prilejul soluţionării apelului împotriva unor hotărâri judecătoreşti pronunţate într-o cauză având ca obiect o plângere împotriva încheierii de carte funciară.13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale în măsura în care nu dispun şi cu privire la construcţiile cu destinaţia de spaţiu comercial. Astfel, prevederile legale criticate lipsesc dobânditorul dreptului de proprietate asupra unui spaţiu comercial chiar de posibilitatea dobândirii acestui drept, precum şi de posibilitatea intabulării în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra spaţiului comercial. De asemenea, prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu garantează şi nu ocrotesc dreptul de proprietate asupra construcţiilor, spaţii comerciale, edificate pe un teren proprietate privată asupra căruia există un drept de concesiune legal constituit. 14. Expunând situaţia din speţa sa, autoarea susţine că, potrivit principiului accesorium sequitur principale, evocat prin art. 40 din Legea nr. 50/1991, ar fi dobândit odată cu dreptul de proprietate asupra bunului principal (un spaţiu comercial) şi dreptul de proprietate asupra tuturor bunurilor accesorii imobilului, dezmembrămintele dreptului de proprietate urmând în mod firesc acelaşi principiu. Susţine că dreptul de concesiune a fost astfel transmis, conform legii, asupra cotei de teren aferente spaţiului comercial, în speţă asupra cotei de 0,65%. Orice altă interpretare a art. 41 din Legea nr. 50/1991, în sensul că această prevedere nu dispune cu privire la spaţiile comerciale, ci doar cu privire la spaţiile locative, şi, prin urmare, dreptul de concesiune nu s-a transmis în patrimoniul autoarei excepţiei, este neconstituţională. În susţinerea criticii de neconstituţionalitate sunt invocate şi dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 50/1991, în cuprinsul cărora sintagma „spaţii locative cu altă destinaţie“ se referă şi la spaţiile comerciale. Se susţine că Legea nr. 50/1991 este legea-cadru referitoare la construcţii şi nu există o altă reglementare specială cu privire la construcţia spaţiilor comerciale.
    15. Tribunalul Braşov - Secţia I civilă opinează că, în modalitatea în care a fost invocată, excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 este invocată de către apelantă în sensul că, în opinia acesteia, textul este neconstituţional, încălcând dispoziţiile art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată, în măsura în care nu dispune şi cu privire la spaţiile comerciale şi îl lipseşte astfel pe titularul dreptului de proprietate asupra unui astfel de spaţiu de posibilitatea de a dobândi şi dreptul de concesiune asupra terenului aferent acestuia; or, în această situaţie este evident faptul că excepţia de neconstituţionalitate vizează, în realitate, o chestiune de interpretare a legii, respectiv de determinare a conţinutului sintagmei: „construcţiei pentru a cărei realizare acesta a fost constituit“, atribut care revine instanţei de judecată.16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.17. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Reţine că, din susţinerile autoarei excepţiei, în sensul că art. 41 alin. (1) (fostul art. 35) ar fi neconstituţional, în măsura în care nu dispune imperativ şi cu privire la construcţiile cu destinaţia de spaţiu comercial, rezultă că aceasta susţine neconstituţionalitatea textului de lege prin prisma omisiunii de reglementare, astfel că, în realitate, critica de neconstituţionalitate ar tinde la modificarea şi/sau completarea prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate. Or, suplinirea lipsei de reglementare nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale, Parlamentul având rolul de autoritate legiuitoare. De asemenea, prin prisma criticilor formulate - cu referire la modalităţile de transmitere/înscriere a dreptului de proprietate asupra unei/unor construcţii, înstrăinată/înstrăinate în mod succesiv, precum şi a dreptului de concesiune asupra unei/unor suprafeţe de teren aflate în proprietatea statului aferente unei/unor cote din construcţie şi/sau a dreptului de folosinţă asupra terenului aferent unei/unor cote din construcţie (cu destinaţia de spaţii comerciale) dobândite (prin donaţie) de către autoare - se poate constata că aceasta sesizează cu precădere aspecte privind interpretarea şi aplicarea legii. Or, astfel de aspecte intră în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti, iar nu a Curţii Constituţionale.18. Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. Reţine că, prin motivele de neconstituţionalitate evocate de autoare, în realitate, se urmăresc modificarea şi completarea soluţiei legislative, pentru a se stabili expressis verbis că textul de lege se aplică şi în cazul spaţiilor comerciale. Privită dintr-o perspectivă mai largă, neconstituţionalitatea textului de lege ar rezulta, în opinia autoarei, şi din interpretarea coroborată a prevederilor art. 40 şi 41 din Legea nr. 50/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În context, în calitate de deţinătoare a unui spaţiu comercial, autoarea întâmpină dificultăţi în privinţa dobândirii dreptului de concesiune asupra unui teren. Or, dreptul de concesiune nu este un instrument de restrângere a dreptului de proprietate, ci este o instituţie juridică ce permite darea în exploatare a unor bunuri şi intrarea lor în circuitul economic. Sub acest aspect, Avocatul Poporului precizează că modificarea şi completarea legii reprezintă atribuţii exclusive ale legiuitorului, conform art. 61 alin. (1) din Constituţie, iar, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Mai mult, prevederile art. 40 şi 41 din Legea nr. 50/1991 nu pot fi aplicate clădirilor edificate în care se află doar spaţii comerciale, pentru că acestea devin incidente „în cazul când într-o clădire se realizează mai multe apartamente şi suprafeţe locative cu altă destinaţie“, motiv pentru care legiuitorul a folosit conjuncţia „şi“.19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, notele scrise depuse la dosar de autoarea excepţiei şi de părţi, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, care au următorul cuprins: „Dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcţiei pentru a cărei realizare acesta a fost constituit. În aceleaşi condiţii se transmite şi autorizaţia de construire.“ 22. În opinia autoarei excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată.23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei susţine, în esenţă, că prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, care stabilesc că dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcţiei pentru a cărei realizare acesta a fost constituit şi că, în aceleaşi condiţii, se transmite şi autorizaţia de construire, încalcă dreptul fundamental de proprietate privată, deoarece nu reglementează expres situaţia construcţiilor care au destinaţia de spaţii comerciale. 24. În aceste condiţii, Curtea constată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează lămurirea înţelesului termenului de „construcţii“ din cuprinsul normei juridice supuse controlului de constituţionalitate, în vederea aplicării acesteia în speţa dedusă judecăţii. Or, asemenea aspecte ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa judecătorească ce soluţionează litigiul şi nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că interpretarea legilor este operaţiunea raţională, indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare. Instanţele judecătoreşti interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009).25. Totodată, ţinând cont de faptul că autoarea excepţiei motivează pretinsa neconstituţionalitate şi prin prisma unei omisiuni de reglementare expresă cu privire la construcţiile care au destinaţia de spaţii comerciale, excepţia este, şi din această perspectivă, inadmisibilă, deoarece „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, astfel cum stabileşte art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legiiDECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 41 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie ridicată de Ioana Costache în Dosarul nr. 3.601/197/2014 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 11 decembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Simina Popescu-Marin
    -----