Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (20.05.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 736 din 20 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 3,art. 4 şi art. 9 din acelaşi act normativ
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 28 februarie 2019Data intrării în vigoare 28-02-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ingrid Alina Tudora- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 3,art. 4 şi art. 9 din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ion Micşunel în Dosarul nr. 1.546/259/2016 al Judecătoriei Mizil. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.854D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.008D/2017, nr. 2.016D/2017, nr. 2.080D/2017, nr. 2.081D/2017, nr. 2.096D/2017, nr. 2.119D/2017, nr. 2.140D/2017 şi nr. 2.141D/2017, având un obiect similar al excepţiei de neconstituţionalitate. Excepţia a fost ridicată de Camelia Vasile în dosarele nr. 1.936/259/2014 şi nr. 2.059/259/2014, de Elena Şuvei în Dosarul nr. 1.744/259/2016 , de Societatea Apofis Agro - S.R.L. din comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov, în Dosarul nr. 2.527/259/2016, de Ion Năstase în Dosarul nr. 2.702/259/2016, de Ion Negoiţă în Dosarul nr. 1.476/259/20133, de Monica Căpătoiu în Dosarul nr. 825/259/20155, precum şi de Veronica Florentina Iancu în Dosarul nr. 1.743/259/2016, toate dosarele anterior menţionate aparţinând aceleiaşi instanţe, şi anume Judecătoria Mizil.4. La apelul nominal, în dosarele Curţii Constituţionale nr. 2.119D/2017 şi nr. 2.140D/2017, răspunde, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate Ion Negoiţă şi Monica Căpătoiu, avocatul Costea Şubert, cu împuternicire depusă la dosare. În toate celelalte dosare lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.854D/2017, nr. 2.008D/2017, nr. 2.016D/2017, nr. 2.080D/2017, nr. 2.081D/ 2017, nr. 2.096D/2017, nr. 2.119D/2017, nr. 2.140D/2017 şi nr. 2.141D/2017, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.008D/2017, nr. 2.016D/2017, nr. 2.080D/2017, nr. 2.081D/2017, nr. 2.096D/2017, nr. 2.119D/2017, nr. 2.140D/2017 şi nr. 2.141D/2017 la Dosarul nr. 1.854D/2017, care este primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care susţine că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 au un efect retroactiv, situaţie de natură a conduce la împrejurarea ca cel care a încheiat un antecontract să nu poată obţine o hotărâre judecătorească în condiţiile legii, prin care să devină proprietar. În acest context, având în vedere şi motivele dezvoltate pe larg în notele scrise în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016 sau Decizia nr. 227 din 19 aprilie 2018.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:8.
    Prin Încheierea din 8 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.546/259/2016, Încheierea din 22 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.936/259/2014, Încheierea din 6 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.744/259/2016, Încheierea din 14 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.527/259/2016, Încheierea din 14 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.702/259/2016, Încheierea din 29 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.059/259/2014, Încheierea din 29 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.476/259/20133, Încheierea din 29 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 825/259/20155 şi Încheierea din 21 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.743/259/2016, Judecătoria Mizil a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 3,art. 4 şi art. 9 din acelaşi act normativ.
    9. Excepţia a fost invocată de Ion Micşunel, Camelia Vasile, Elena Şuvei, Societatea Apofis Agro - S.R.L., Ion Năstase, Ion Negoiţă, Monica Căpătoiu şi Veronica Florentina Iancu cu ocazia soluţionării unor cauze civile având ca obiect „acţiuni în constatare“.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014 şi în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi duce la desfiinţarea dreptului de creanţă al promitentului-cumpărător dobândit în mod valabil. Se arată că, prin aplicarea prevederilor art. 5 din actul normativ precitat şi antecontractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi, se creează posibilitatea exercitării de către coproprietar, arendaş, vecin sau de către stat a dreptului de preempţiune cu privire la acelaşi teren care a făcut obiectul antecontractului, iar exercitarea acestui drept de preempţiune în detrimentul promitentului-cumpărător ar duce la anihilarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare, la lipsirea de eficienţă juridică a dreptului de creanţă născut în mod valabil în patrimoniul promitentului-cumpărător. Apreciază, astfel, că se ajunge în situaţia în care promitentul-cumpărător, care şi-a respectat întocmai toate obligaţiile contractuale, să sufere o sancţiune pentru nerespectarea unor obligaţii care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului şi care nu sunt în sarcina sa, ci a proprietarului, promitent vânzător de rea-credinţă. Aşa fiind, promitentul-cumpărător nu mai poate obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei asumate de promitentul-vânzător, respectiv încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât însuşi debitorul, promitentul-vânzător, chiar dacă ar dori, nu îşi mai poate executa obligaţia, fiind constrâns să încheie contractul de vânzare-cumpărare cu o altă persoană decât promitentul-cumpărător, mai exact cu preemptorul. De asemenea, promitentul-cumpărător nu mai poate obţine nici executarea silită în natură a antecontractului de vânzare-cumpărare prin pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract în condiţiile art. 1.669 din Codul civil, întrucât exercitarea dreptului de preempţiune atrage inadmisibilitatea acţiunii, în condiţiile art. 5 din Legea nr. 17/2014. Nici executarea silită prin echivalent, prin obligarea promitentului-vânzător la daune-interese, nu mai este o opţiune pentru promitentul-cumpărător, întrucât promitentul-vânzător nu are nicio culpă în neexecutarea obligaţiei. Totodată, nici rezoluţiunea antecontractului nu poate fi solicitată, nefiind vorba de o neexecutare culpabilă.11. Autorii excepţiei susţin că, deşi prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se prevede posibilitatea îndeplinirii (complinirii) condiţiilor de validitate speciale prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 în timpul procesului, cu concursul instanţei de judecată, totuşi această decizie nu obligă instanţa, ci doar conferă această posibilitate, unele instanţe neefectuând sau neabilitând reclamanţii în vederea efectuării acestor formalităţi, sau acordă termene foarte scurte care lasă fără conţinut aceste dispoziţii din cuprinsul deciziei precitate. Se arată, de asemenea, că, în cazul în care promitentul-vânzător refuză încheierea contractului promis, promitentul-cumpărător nu mai poate obţine pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, în cazul în care terenul nu este înscris la rolul fiscal sau în cartea funciară, chiar dacă la data încheierii antecontractului asemenea condiţii nu erau cerute de lege. Astfel, aplicarea condiţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 antecontractelor încheiate anterior intrării ei în vigoare duce, în mod definitiv, la desfiinţarea dreptului de creanţă al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, şi la desfiinţarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare cu toate consecinţele păgubitoare pentru părţi şi pentru stabilitatea circuitului civil.12. În acest context apreciază că adoptarea Legii nr. 17/2014 şi aplicarea acesteia antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător, întrucât eventuala exercitare a dreptului de preempţiune de către oricare dintre titulari duce, inevitabil, la privarea promitentului-cumpărător de „bunul“ său, care intră sub protecţia art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Arată că, deşi antecontractul de vânzare-cumpărare nu are ca efect transmiterea dreptului de proprietate între părţi, condiţiile de fapt şi de drept s-au stabilit la momentul naşterii dreptului reclamanţilor asupra bunului, astfel încât nu este normal ca promitentul-cumpărător să fie privat de dreptul său de proprietate, în temeiul unei legi care nu era în vigoare la data naşterii dreptului său, el neavând posibilitatea să îşi regleze conduita în acord cu dispoziţiile Legii nr. 17/2014 şi nici să cunoască sau să prevadă consecinţele încălcării normei.13. Referitor la încălcarea accesului liber la justiţie, autorii excepţiei susţin că prin verificarea condiţiilor prevăzute de Legea nr. 17/2014, la momentul pronunţării hotărârilor având ca obiect pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, în cazul în care nu sunt îndeplinite aceste condiţii, instanţele judecătoreşti resping ca inadmisibile aceste acţiuni, fără a mai verifica celelalte condiţii de admisibilitate prevăzute de art. 1.669 din Codul civil. Aşa fiind, consideră că respingerea „de plano“ a acestor acţiuni echivalează cu o îngrădire a accesului liber la justiţie.14. Judecătoria Mizil apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în această materie a Curţii Constituţionale.
    15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.16. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015. În esenţă, arată că aplicarea prevederilor legale criticate, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea principiului neretroactivităţii şi nici cu încălcarea accesului liber la justiţie, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căreia legea nouă este aplicabilă de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi tuturor efectelor produse de situaţiile juridice formate după abrogarea legii vechi.17. Avocatul Poporului învederează faptul că prevederile art. 3,art. 4, art. 5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, prilej cu care a transmis punctul său de vedere, ce a fost reţinut în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 746 din 3 noiembrie 2015. Întrucât în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate invocată în cauzele de faţă nu sunt prezentate elemente noi, de natură să determine o altă motivare din partea Avocatului Poporului, acesta arată că îşi menţine punctul de vedere exprimat anterior, în sensul constituţionalităţii prevederilor de lege criticate.18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3,art. 4, art. 5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile criticate au următorul cuprins:– 
    Art. 3:(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Apărării Naţionale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, avizul se consideră ca fiind favorabil.
    – Art. 4:(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.(2)
    Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.
    (3) Solicitarea şi utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile şi alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credinţe atât a părţilor din contract, cât şi pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară.
    – Art. 5:(1) În toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3,4 şi 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară.(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege.– Art. 9: „Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafaţa de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafaţa de peste 30 de hectare, de către structura centrală.“
    21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi de lege contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, art. 20 cu referire la art. 1 privind protecţia proprietăţii private din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, precum şi celor ale art. 44 alin. (1) şi (2) privind proprietatea privată.22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 3,art. 4, art. 5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 au mai făcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi din perspectiva unor critici similare. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, Decizia nr. 334 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 7 martie 2017, sau Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, prin care Curtea a statuat că aceste prevederi sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.23. Prin deciziile amintite, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate se referă la vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole situate în extravilan, cu exercitarea dreptului de preempţiune şi obţinerea avizului final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţă a hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract. Curtea reţine că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabilesc atribuţiile de natură procedurală ale instanţei de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de validitate ale antecontractului, şi condiţiile reglementate de art. 3,4 şi 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, după caz.24. Condiţiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate sunt, aşadar, de aplicare imediată, în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014, norma criticată stabilind în sarcina instanţei de judecată obligaţia verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic. Altfel spus, prevederile legale criticate se circumscriu domeniului propriu de reglementare al legii, fiind aplicabile tuturor vânzărilor de terenuri agricole extravilane care se încheie după intrarea în vigoare a acestui act normativ, în acord cu principiul aplicării imediate a legii noi.25. Referitor la critica privind încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, precitată, paragrafele 25 şi 26, Curtea a statuat că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci este în concordanţă cu principiul activităţii legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condiţiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014.26. Prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină locul acordului de voinţă nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Aşadar, îndeplinirea condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, reprezentat de acela al încheierii antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum.27. De asemenea, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, paragraful 22, Curtea a reţinut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabileşte atribuţiile de natură procedurală ale instanţei de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de validitate ale antecontractului, şi condiţiile reglementate de art. 3,4 şi 9 din acelaşi act normativ, după caz. Aşadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condiţiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanţei de judecată obligaţia verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic.28. În ceea ce priveşte critica referitoare la art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 1 privind protecţia proprietăţii private din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 147 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 18, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit normei constituţionale, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior. Or, autorii excepţiei de neconstituţionalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate.29. În fine, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută nici critica referitoare la pretinsa încălcare a art. 21 din Constituţie, întrucât principiul fundamental al accesului liber la justiţie permite oricărei persoane să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, Curtea a subliniat că dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecinţele ce decurg din acestea, or prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 reglementează o condiţie de admisibilitate a unei acţiuni în justiţie.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi prezent.31. De altfel, prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 22 noiembrie 2016, s-a stabilit că instanţa de judecată poate dispune îndeplinirea formalităţilor în vederea obţinerii avizelor prevăzute la art. 3 şi 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, de la autorităţile competente şi parcurgerii procedurii privind respectarea dreptului de preempţiune prevăzut de art. 4 din acelaşi act normativ, în cursul judecăţii.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legiiDECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Micşunel, Camelia Vasile, Elena Şuvei, Societatea Apofis Agro - S.R.L., Ion Năstase, Ion Negoiţă, Monica Căpătoiu şi Veronica Florentina Iancu în dosarele nr. 1.546/259/2016, nr. 1.936/259/2014, nr. 2.059/259/2014, nr. 1.744/259/2016, nr. 2.527/259/2016, nr. 2.702/259/2016, nr. 1.476/259/20133, nr. 825/259/20155 şi nr. 1.743/259/2016 ale Judecătoriei Mizil şi constată că prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 3,art. 4 şi art. 9 din acelaşi act normativ, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Mizil şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 20 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ingrid Alina Tudora
    -----