Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (21.07.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 503 din 17 iulie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 213 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 82 din 1 februarie 2019Data intrării în vigoare 01-02-2019
    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu
    - judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Fabian Niculae- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 213 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Tip Auto - SRL din Săcel, judeţul Sibiu, în Dosarul nr. 606/294/2016 al Judecătoriei Sălişte şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 871D/2017.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că adoptarea dispoziţiilor legale criticate a fost determinată de imperativul necesităţii de eficientizare a recuperării datoriilor pe care operatorii economici le au la bugetul de stat. Măsura prevăzută de aceste dispoziţii are, de altfel, un caracter provizoriu, în condiţiile în care nu este soluţionat fondul, ea fiind aplicată doar în cazuri strict şi limitativ stabilite de lege.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 6 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 606/294/2016, Judecătoria Sălişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 213 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de Societatea Tip Auto - SRL din Săcel, judeţul Sibiu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neclare, lipsite de previzibilitate, lăsând loc arbitrariului organelor fiscale. Acţiunile permise în felul acesta determină implicit o blocare efectivă a posibilităţii reale de a mai desfăşura o activitate economică, atâta vreme cât se instituie sechestre asigurătorii pe bunurile agentului economic şi popriri pe conturi pentru sumele existente, dar mai ales viitoare, colectate de partenerii de afaceri. Efectul imediat este acela al lipsei efective de lichidităţi, imposibilitatea efectuării de plăţi către furnizori, societatea fiind condusă astfel spre faliment.7. Judecătoria Sălişte opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Având în vedere faptul că legiuitorul a prevăzut că măsurile asigurătorii pot fi dispuse în cazuri excepţionale şi a explicitat ce înseamnă caracterul excepţional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, instanţa a apreciat că prevederile constituţionale invocate nu sunt încălcate.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.9. Guvernul şi-a exprimat punctul de vedere, arătând că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că măsurile asigurătorii reprezintă o garanţie în vederea recuperării eventualelor debite la buget, instituirea acestora nefiind de natură a afecta principiul libertăţii economice, cu atât mai mult cu cât, conform art. 213 alin. (4) din Codul de procedură fiscală, „în decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate“.10. Guvernul mai citează jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1.297 din 4 octombrie 2011. În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa de precizie şi de previzibilitate a dispoziţiilor legale criticate, Curtea Constituţională a reţinut, cu privire la art. 129 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza întâi şi alin. (4) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (texte care cuprind soluţii preluate în cuprinsul dispoziţiilor criticate), faptul că aceasta este neîntemeiată, deoarece norma juridică contestată este suficient de accesibilă şi formulată cu destulă precizie pentru a permite reglarea conduitei celor interesaţi, avându-se în vedere şi prevederile de ansamblu în materia executării silite a creanţelor fiscale.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 213 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, având următorul cuprins:(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
    14. Curtea observă că prevederile art. 213 alin. (2) au fost modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 31 august 2017. Dispoziţiile legale criticate au în prezent următorul conţinut: „(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.“15. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, întrucât continuă să îşi producă efecte în cauză.16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 45 privind libertatea economică, precum şi în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate se poate deduce, în mod rezonabil, că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a înţeles să se raporteze şi la art. 1 alin. (5) din Constituţie în componentele sale privind calitatea legii şi principiul securităţii raporturilor juridice.17.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că nu s-a mai pronunţat asupra prevederilor criticate, dar s-a mai pronunţat asupra aceleiaşi soluţii legislative cuprinse în art. 129 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza întâi şi alin. (4) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că aceasta este constituţională. Deosebirea dintre vechiul text, ce conţinea soluţia legislativă menţionată, şi prevederile legale criticate constă în aceea că în noul Cod de procedură fiscală măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia se iau doar în cazuri excepţionale.
    18. Astfel, prin Decizia nr. 1.297 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 19 decembrie 2011, Curtea a statuat, în ceea ce priveşte lipsa de previzibilitate a art. 129 alin. (1), alin. (2), alin. (3) teza întâi şi alin. (4) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (texte care cuprind soluţii preluate în cuprinsul dispoziţiilor criticate), faptul că norma juridică contestată este suficient de accesibilă şi formulată cu destulă precizie pentru a permite reglarea conduitei celor interesaţi, avându-se în vedere şi prevederile de ansamblu în materia executării silite a creanţelor fiscale.19. Mai mult, prin Decizia nr. 944 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 17 august 2010, Curtea a reţinut că măsurile asigurătorii prevăzute de Codul de procedură fiscală constau în indisponibilizarea unor bunuri sub forma sechestrului asigurător sau a popririi asigurătorii asupra veniturilor debitorului. În aceste condiţii, măsurile asigurătorii, potrivit textului de lege criticat, „rămân valabile pe toată perioada executării silite“ şi, mai mult, „odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii“.20. Această viziune a legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, iar finalitatea oricărei proceduri de executare silită este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligaţiei.21. Curtea a mai constatat, în ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, că, atâta vreme cât măsura reglementată de textul de lege criticat are caracter provizoriu şi nu soluţionează fondul dreptului, nu poate fi reţinută această critică. În plus, potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie, conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, ceea ce conferă legiuitorului competenţa de a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat.22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, inclusiv prin raportare la art. 1 alin. (5) şi art. 45 din Constituţie.23. De asemenea, Curtea constată că prevederile de lege criticate nu pun în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale şi, prin urmare, dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
    24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Tip Auto - SRL din Săcel, judeţul Sibiu, în Dosarul nr. 606/294/2016 al Judecătoriei Sălişte şi constată că prevederile art. 213 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2017, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Sălişte şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Fabian Niculae
    -----