Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (16.02.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 702 din 15 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. b) şi art. 10 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2019Data intrării în vigoare 31-01-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea-Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Ioana Marilena Chiorean- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 lit. b) şi art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, excepţie ridicată de Ioan Şiţa în Dosarul nr. 38.204/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 368D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosar, partea Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus note scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.
    3. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Sentinţa civilă nr. 3.319 din 19 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 38.204/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 lit. b) şi art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014. Excepţia a fost invocată de reclamantul Ioan Şiţa în cadrul soluţionării cauzei de contencios administrativ având ca obiect anularea deciziei emise în anul 2015 de preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) privind actualizarea sumelor acordate, cu titlu de compensaţie, prin decizia din 2009 emisă de A.N.R.P. prin care a fost validată hotărârea din anul 2008 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că efectuarea plăţii despăgubirilor în mod eşalonat, aşa cum este prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, nu îndeplineşte condiţia privind acoperirea eventualei devalorizări până la achitarea ultimei tranşe din suma datorată, condiţie care trebuie să fie respectată pentru ca mecanismul eşalonării plăţii să poată fi considerat în concordanţă cu principiile consacrate de jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Se mai susţine că prin aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 se ajunge la acordarea de despăgubiri diferite pentru bunuri evaluate la aceeaşi valoare şi la aceeaşi dată, în funcţie de momentul emiterii de către A.N.R.P. a deciziei de plată, care nu a fost urmată de plata efectivă şi în baza căreia A.N.R.P. emite dispoziţie de actualizare, la nivelul lunii decembrie 2014 (adică înainte de prima tranşă acordată în luna ianuarie 2015). Aceste diferenţe apar pentru că art. 9 lit. b) din Legea nr. 164/2014 prevede că actul administrativ prin care se stabileşte cuantumul despăgubirilor este decizia de plată emisă de A.N.R.P. înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014 şi pentru că art. 10 alin. (4) din acelaşi act normativ prevede că actualizarea începe de la momentul emiterii acestei decizii şi totodată schimbă tipul de actualizare, introducând ca reper indicele de creştere a preţurilor de consum, spre deosebire de Legea nr. 9/1998, care prevede că actualizarea despăgubirilor se face în raport cu coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii nete. Aşadar, cuantumul despăgubirilor diferă în funcţie de data emiterii deciziei de plată prin care se stabileşte cuantumul despăgubirilor şi de la care începe actualizarea cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Astfel, se creează diferenţe, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, atât între destinatarii dispoziţiilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, cât şi între aceştia şi destinatarii dispoziţiilor art. 7 alin. (4) şi (5) din aceeaşi lege, în cazul cărora sunt menţinute dispoziţiile Legii nr. 9/1998 cu privire la actualizarea despăgubirilor.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, prevederile legale criticate nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, deoarece nu instituie un tratament discriminatoriu, norma fiind aplicabilă tuturor destinatarilor săi, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 986 din 30 septembrie 2008. Problema de drept a plăţii eşalonate a mai fost supusă controlului de constituţionalitate, în raport cu critici similare, Curtea constatând constituţionalitatea acesteia, prin deciziile nr. 24 din 17 ianuarie 2012, nr. 188 şi nr. 190 din 2 martie 2010, nr. 712 din 25 mai 2010 şi nr. 1.534 din 28 noiembrie 2011. Curtea a reţinut, în esenţă, că prin mecanismul de actualizare a sumelor ce trebuie plătite de către stat cu indicele preţurilor de consum se asigură executarea integrală a despăgubirii, acordând totodată statului posibilitatea să identifice resursele financiare necesare achitării acestor sume. În ceea ce priveşte critica referitoare la stabilirea despăgubirii, referitor la perioada pentru care se actualizează despăgubirea, invocând Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 21/2007, Guvernul consideră că revine Curţii Constituţionale să aprecieze asupra afectării dreptului de proprietate privată. Prin Decizia nr. 21/2007 s-a reţinut că „existenţa unei dispoziţii de actualizare a sumelor numai pentru perioada ulterioară momentului validării lor de către Cancelaria Prim-Ministrului impune să se considere că legiuitorul nu a socotit necesar să dea o reglementare similară şi pentru intervalul cuprins între data stabilirii compensaţiilor prin hotărâre adoptată de comisie şi aceea a emiterii ordinului de validare, deoarece acest interval de timp a fost apreciat ca neglijabil faţă de cerinţa prevăzută la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 9/1998 ca actul de validare să fie emis în cel mult 60 de zile de la data hotărârii comisiei. În activitatea practică însă termenul de 60 de zile, indicat prin textul de lege menţionat, nu a putut fi respectat, astfel că sumele stabilite prin rapoartele de evaluare nu au mai corespuns totdeauna, datorită evoluţiei preţurilor, valorii reale a bunurilor pentru care trebuiau acordate despăgubiri. Or, principiul reparării integrale a prejudiciului, în spiritul căruia au fost elaborate normele prin care sunt reglementate compensaţiile cuvenite persoanelor care au avut pierderi patrimoniale în urma aplicării prevederilor Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, impune ca, în momentul validării compensaţiilor, sumele stabilite să corespundă valorii reale a bunurilor ce fac obiectul acestora. De altfel, interpretarea de ansamblu a dispoziţiilor legale emise în materie impune ca despăgubirile să corespundă, prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor din momentul efectuării plăţii. Este de observat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/1998, au fost elaborate norme metodologice conţinând criterii de evaluare şi modalităţi concrete de stabilire a cuantumului compensaţiilor, care conţin dispoziţii menite să asigure repararea efectivă a prejudiciului cauzat, cu actualizarea preţurilor, potrivit principiului restituito in integrum.“
    9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, aceste norme nu sunt de natură să aducă atingere principiului egalităţii în faţa legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Faptul că, prin succesiunea unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective (a se vedea în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 44 din 24 aprilie 1996 şi nr. 300 din 12 mai 2016). În plus, măsura instituită de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 este de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi interesele creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, din moment ce sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) din lege, se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a actului normativ criticat, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile legii. Ca atare, persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată sau excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege, fiind în acord cu dreptul de proprietate privată, consacrat de art. 44 din Constituţie. În privinţa modalităţii de calcul al sumelor de bani acordate în temeiul Legii nr. 164/2014, incident este principiul tempus regit actum, iar modul de reparare a injustiţiilor şi abuzurilor din legislaţia trecută ţine de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu respectarea art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituţie.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în actul de sesizare, îl constituie prevederile art. 9 lit. b) şi art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 15 decembrie 2014. Analizând actele dosarului şi motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014. Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepţiei îl constituie dispoziţiile art. 9 lit. b) şi art. 10 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 164/2014, care au următorul conţinut: – Art. 9 lit. b): „Actul administrativ prin care se stabileşte dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este, după caz: […] b) ordinul emis de şeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv decizia de plată emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi;“;– Art. 10 alin. (1) şi (4):(1) Plata despăgubirilor stabilite prin actele administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b) se efectuează în ordinea cronologică a emiterii acestora, în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. […]
    (4) Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătoreşti prevăzute la alin. (3) şi actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) şi b), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.“
    13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privată, precum şi dispoziţiilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la această convenţie.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, raportat la situaţia de faţă, că, la data sesizării sale, autorul excepţiei obţinuse Hotărârea nr. 721 din 5 decembrie 2008, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, prin care s-a propus acordarea de compensaţii băneşti, în temeiul Legii nr. 9/1998. Ulterior, s-a emis de către vicepreşedintele A.N.R.P. Decizia nr. 2.677 din 30 decembrie 2009, prin care s-a validat hotărârea sus-menţionată şi s-a dispus plata de compensaţii actualizate. Însă această decizie nu a fost urmată de plata efectivă a despăgubirilor. După intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, preşedintele A.N.R.P. a emis Decizia de actualizare nr. 3.998 din 26 august 2015. Potrivit art. 9 lit. b) din Legea nr. 164/2014, actul administrativ prin care se stabilesc dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este decizia de plată emisă de A.N.R.P., înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, iar, potrivit art. 10 alin. (1) din aceeaşi lege, plata despăgubirilor stabilite prin această decizie se efectuează în tranşe anuale egale, eşalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015. În conformitate cu art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, sumele neplătite, aferente deciziei de plată, se actualizează, prin decizie a A.N.R.P., cu indicele de creştere a preţurilor de consum, pentru perioada de la momentul emiterii deciziei de plată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014.15. Curtea s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii prevederilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale precum cele invocate în cauza de faţă, prin Decizia nr. 628 din 17 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 22 februarie 2018. La paragraful 21 al acestei decizii, Curtea a reţinut că, potrivit jurisprudenţei sale, mecanismul eşalonării plăţii, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanţă cu considerentele consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiţii: tranşe de efectuare a plăţilor intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 602 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Curtea a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 164/2014 îndeplinesc aceste condiţii, stabilind un termen de 5 ani pentru eşalonarea plăţii, precum şi obligaţia de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creştere a preţurilor de consum. Măsura instituită, de reeşalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani, poate fi considerată, aşadar, de natură a menţine un just echilibru între interesele debitorului - stat şi cele ale creditorului - persoană îndreptăţită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptăţită nu suportă o sarcină disproporţionată şi excesivă în privinţa dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. De asemenea, eşalonarea pe o perioadă de 5 ani a plăţii sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptăţite la despăgubire şi interesul general al colectivităţii, urmăreşte principiile stabilite în jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esenţa dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 şi al Legii nr. 290/2003. Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social - valoare constituţională instituită de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală - are obligaţia de a imprima acţiunilor sale cu caracter economic un conţinut just proporţionat, astfel încât să asigure tuturor cetăţenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Ca urmare, referitor la dispoziţiile art. 21 alin. (3) şi art. 44 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate.16. Cu privire la critica potrivit căreia actualizarea compensaţiilor băneşti trebuie să se facă şi pentru perioada cuprinsă între data emiterii hotărârii comisiei judeţene şi data validării acesteia (potrivit celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. XXI din 19 martie 2007, pronunţată într-un recurs în interesul legii), la paragraful 25 al Deciziei nr. 628 din 17 octombrie 2017, Curtea a reţinut că opţiunea legiuitorului referitoare la actualizarea sumelor cuvenite cu titlu de despăgubire beneficiarilor Legii nr. 9/1998 şi ai Legii nr. 290/2003 este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care s-a pronunţat asupra conformităţii cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale a reglementării reparatorii naţionale referitoare la finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cuprinsă în Legea nr. 165/2013. Cu privire la modul de configurare şi executare a creanţelor statului în materia restituirii imobilelor, prin Hotărârea din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că statului „trebuie să i se lase o marjă largă de apreciere pentru a alege măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale sau să reglementeze raporturile de proprietate din ţară şi pentru punerea lor în aplicare“ (paragraful 233), iar „autorităţile naţionale rămân suverane pentru a alege [...] măsurile generale ce trebuie integrate în ordinea juridică internă pentru a pune capăt încălcărilor constatate de Curte“ (paragraful 236). În lumina acestor considerente, Curtea Constituţională a reţinut, prin Decizia nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, paragraful 32, că, „având în vedere, pe de o parte, obligaţiile de natură patrimonială deosebit de complexe şi împovărătoare asupra statului, cu efect grevant chiar asupra bugetului de stat pe o lungă perioadă de timp, corelate cu contextul economic existent, şi, pe de altă parte, faptul că obligaţiile menţionate, raportate la momentul de faţă, au un caracter reparatoriu cu o componentă istorică pronunţată, [...] prin măsura criticată, legiuitorul român s-a plasat, în mod evident, în interiorul acestei marje, îndeplinindu-se, astfel, exigenţele stabilite prin hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 618 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 28 ianuarie 2015, paragrafele 23 şi 24)“. Astfel, la paragraful 26 al Deciziei nr. 628 din 17 octombrie 2017, Curtea a constatat că, pentru identitate de raţiune, considerentele de principiu exprimate de aceasta cu privire la situaţia despăgubirilor acordate prin Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte criticile formulate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, referitoare la modalitatea de actualizare, prin Legea nr. 164/2014, a sumelor cuvenite ca despăgubiri potrivit legilor nr. 9/1998 şi nr. 290/2003.
    17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.18. Referitor la critica potrivit căreia cuantumul despăgubirilor diferă în funcţie de data emiterii deciziei de plată, ceea ce, în opinia autorului excepţiei creează discriminări, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut, în art. 9 lit. b) din Legea nr. 164/2014, că actul administrativ prin care se stabilesc dreptul la despăgubiri şi cuantumul acestora este decizia de plată emisă de A.N.R.P., înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014. În mod corespunzător, art. 10 alin. (4) din aceeaşi lege stabileşte că actualizarea începe de la momentul emiterii deciziei de plată, şi anume de la momentul stabilirii dreptului la despăgubiri şi a cuantumului acestora. Astfel, textul de lege criticat instituie acelaşi tratament juridic persoanelor aflate în situaţii similare, şi anume beneficiarilor deciziilor de plată emise de A.N.R.P., în temeiul Legii nr. 9/1998, înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014.19. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece art. 10 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 schimbă reperul în funcţie de care se face actualizarea compensaţiilor băneşti, introducând ca reper indicele de creştere a preţurilor de consum (spre deosebire de Legea nr. 9/1998, care prevede că actualizarea despăgubirilor se face în raport cu coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii nete), Curtea reţine că şi această critică este neîntemeiată, deoarece în jurisprudenţa sa a reţinut că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcţie de actul normativ incident fiecăreia. Inegalitatea de tratament juridic, prin comparaţie cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum (a se vedea în acest sens Decizia nr. 628 din 17 octombrie 2017, paragraful 23).20. De asemenea, nu poate fi primită nici critica privind discriminarea, raportată la destinatarii dispoziţiilor art. 7 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 164/2014, în cazul cărora, în opinia autorului excepţiei, sunt menţinute dispoziţiile Legii nr. 9/1998, cu privire la actualizarea despăgubirilor, deoarece art. 7 alin. (4) din Legea nr. 164/2014 reglementează ipoteza specială în care se constată că persoana îndreptăţită are dreptul la despăgubiri şi pentru alte bunuri decât cele pentru care s-a stabilit valoarea prin hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ipoteză în care A.N.R.P., prin decizia de validare, stabileşte şi valoarea bunurilor neevaluate iniţial, potrivit Legii nr. 9/1998.21. În final, pentru aceleaşi argumente, Curtea nu poate primi nici criticile privind încălcarea, prin prisma art. 20 din Constituţie, a dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi nici ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la această convenţie, privind interzicerea discriminării,22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legiiDECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioan Şiţa în Dosarul nr. 38.204/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 9 lit. b) şi art. 10 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 15 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Ioana Marilena Chiorean
    ----