Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (18.02.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 647 din 16 octombrie 2018referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2019Data intrării în vigoare 29-01-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Benke Károly- magistrat-asistent-şef
    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, obiecţie formulată de Preşedintele României.2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 7.292/1 august 2018 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.222A/2018.3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că articolul unic pct. 1 din Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, introduce o nouă sancţiune disciplinară pentru consilierii locali şi judeţeni, respectiv sancţiunea diminuării indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum 6 luni, şi, pe de altă parte, introduce cazul încălcării „prevederilor legale referitoare la conflictul de interese“ între situaţiile care pot atrage aplicarea unei sancţiuni din rândul celor menţionate.
    4. În prezent, conflictul de interese administrativ privind aleşii locali este reglementat de dispoziţiile art. 76 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, iar conflictele de interese pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene sau consilierii locali şi judeţeni sunt prevăzute în art. 46 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001. De asemenea, art. 25 din Legea nr. 176/2010 prevede sancţiunile aplicabile în cazul în care se constată existenţa unui conflict de interese pentru aleşii locali.5. Se susţine că, deşi reglementarea generală din Legea nr. 176/2010 califică încălcarea aspectelor privind conflictul de interese drept o abatere disciplinară, modul în care este reglementat acest aspect este unul lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate, făcând dificilă aplicarea noii sancţiuni disciplinare introduse. În acest sens, se arată că dispoziţiile cap. VII din Legea nr. 393/2004 reglementează răspunderea aleşilor locali, dispoziţiile art. 57-72 vizând răspunderea administrativ-disciplinară a acestora. În forma aflată în vigoare, art. 57 alin. (1) cuprinde referiri la încălcarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, încălcarea statutului aleşilor locali sau încălcarea regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local. Faptul că în cuprinsul art. 57 alin. (1) a fost adăugată sintagma „a prevederilor legale referitoare la conflictul de interese“ nu conduce în mod automat la ideea că în cazul nerespectării acestora consiliul local va aplica prin hotărâre numai sancţiunea prevăzută de lit. f), şi anume diminuarea indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum 6 luni, aşa cum este prezentat în expunerea de motive a iniţiatorului.6. Modalitatea în care legiuitorul a introdus o nouă sancţiune şi a adăugat cazurile de încălcare a prevederilor legale privind conflictul de interese conduce la concluzia că pentru oricare dintre categoriile de încălcări ale legislaţiei prevăzute de art. 57 alin. (1) se poate aplica oricare dintre sancţiunile enumerate în lege. Aşadar, prin modificările din legea supusă controlului de constituţionalitate se ajunge la situaţia în care, în cazul nerespectării prevederilor legale referitoare la conflictul de interese, consilierul local sau judeţean ar putea fi avertizat, chemat la ordine, i s-ar putea retrage cuvântul sau ar putea fi chiar eliminat din sala de şedinţă.7. O astfel de situaţie este lipsită de raţiune juridică, din moment ce spre deosebire de primele patru sancţiuni detaliate în art. 57-61 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, în cazul încălcării dispoziţiilor referitoare la conflictele de interese, organul de control nu este preşedintele de şedinţă, ci Agenţia Naţională de Integritate, o autoritate administrativă autonomă, distinctă de consiliul local sau judeţean.8. Se constată că aceste patru sancţiuni disciplinare sunt constatate de către preşedintele de şedinţă, fiind aplicate tot de către acesta. Prin urmare, săvârşirea acţiunilor care declanşează răspunderea disciplinară are loc chiar în cadrul şedinţei de consiliu local sau judeţean, ele fiind constatate imediat. Or, spre deosebire de aceste cazuri, încălcarea dispoziţiilor referitoare la conflictul de interese se face de către Agenţia Naţională de Integritate printr-un raport de evaluare întocmit de un inspector de integritate, raport supus controlului instanţei de judecată.9. Se susţine că norma este neclară şi contravine exigenţelor de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi prin raportare la faptul că această constatare a unui conflict de interese este comunicată autorităţii locale din care face parte respectivul consilier local sau judeţean. Aşadar, având în vedere că, potrivit legii supuse controlului de constituţionalitate, „sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) se aplică de către preşedintele de şedinţă, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. e)-g) de către consiliu, prin hotărâre“, nu este clar despre care preşedinte de şedinţă este vorba, din moment ce, cel mai probabil, consiliul local sau judeţean nu se află în şedinţă la data constatării de către Agenţia Naţională de Integritate a unui conflict de interese.10. Se apreciază că o astfel de reglementare confuză vine în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, iar sancţiunile disciplinare prevăzute de forma preconizată a art. 57 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 393/2004 sunt incompatibile cu respectarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese.
    11. Mai mult, nereglementând distinct situaţia răspunderii disciplinare pentru încălcarea prevederilor referitoare la conflictul de interese, se ajunge la situaţia în care consiliile locale sau judeţene au la dispoziţie trei sancţiuni disciplinare, pe care le pot aplica prin hotărâre, cele prevăzute de forma preconizată a art. 57 alin. (1) lit. e)-g) din Legea nr. 393/2004, aspect ce va conduce la o aplicare neunitară şi lipsită de previzibilitate a acestei reglementări în practică.12. Se mai susţine că, în cazurile prevăzute de art. 90 din Legea nr. 161/2003, sancţiunea este cea de încetare a mandatului alesului local, iar în cazul în care s-a constatat existenţa unui conflict de interese, pe lângă sancţiunea disciplinară aplicabilă aleşilor locali, există şi sancţiunea distinctă a interzicerii ocupării unei funcţii elective pentru o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. Din această perspectivă nu este clar dacă sancţiunea disciplinară introdusă va înlocui sancţiunea încetării mandatului prevăzută de dispoziţiile art. 92 din Legea nr. 161/2003, dispoziţiile legii criticate fiind contradictorii, aspect ce încalcă art. 1 alin. (5) în dimensiunea referitoare la calitatea, claritatea şi previzibilitatea legii, aşa cum a fost consacrată în jurisprudenţa Curţii Constituţionale.13. Cu privire la articolul unic pct. 2 din Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali se arată că încalcă art. 1 alin. (3) şi alin. (5) din Constituţie. Articolul unic pct. 2 din legea criticată modifică art. 75 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, stabilind că interesul personal al aleşilor locali într-o anumită problemă există dacă aceştia au posibilitatea să anticipeze că „votul lor este decisiv“ în luarea unei decizii a autorităţii publice din care fac parte, care ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru categoriile de persoane fizice sau juridice enumerate în cuprinsul respectivului text.14. Se apreciază că această sintagmă limitează incidenţa situaţiilor de conflict de interese. Cu privire la standardele etice şi profesionale ale celor chemaţi să îndeplinească activităţi ori servicii de interes public sau ale celor care înfăptuiesc acte de autoritate publică este invocată Decizia Curţii Constituţionale nr. 582 din 20 iulie 2016, iar cu privire la importanţa şi necesitatea reglementărilor în materia combaterii corupţiei şi promovării integrităţii în sectorul public, în cadrul sistemului normativ naţional, Decizia nr. 1.412 din 16 decembrie 2008 şi Decizia nr. 1.082 din 8 septembrie 2009. Printre altele, se apreciază că instanţa constituţională a statuat că din raţiuni de prevenire a faptelor de corupţie de către anumite categorii de personal, anume individualizate, legiuitorul este liber să instituie în sarcina acestora obligaţii suplimentare, tocmai în considerarea activităţii pe care acestea o desfăşoară, activitate de o anumită natură şi importanţă socială.15. Mai mult, prin Decizia nr. 569 din 12 iulie 2016, Curtea Constituţională a reţinut că dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 393/2004 care reglementează conflictul de interese „au un conţinut suficient de clar şi precis pentru a putea fi interpretat şi aplicat“. Cu privire la art. 75 din Legea nr. 393/2004 se invocă Decizia nr. 569 din 12 iulie 2016, Decizia nr. 196 din 23 martie 2017 şi Decizia nr. 291 din 4 mai 2017.16. Rezultă că noua modificare legislativă face imposibilă aprecierea existenţei sau nu a conflictului de interese, întrucât constatarea că un vot a fost sau nu decisiv nu se poate face decât după exercitarea acestuia, iar nu înainte. Or, în cazul hotărârilor adoptate prin vot secret, posibilitatea de a anticipa caracterul decisiv sau nu al votului nu există, iar în cazul hotărârilor adoptate prin vot deschis situaţia este similară, aprecierea respectivă neputând fi făcută înainte de exercitarea votului. Mai mult, votul deschis se realizează în mod concomitent de către consilierii locali sau judeţeni, astfel că este imposibil de constatat, chiar şi după vot, care dintre respectivele voturi a fost decisiv. O atare reglementare, ce reprezintă, de fapt, imposibilitatea constatării caracterului decisiv a unui vot exprimat în consiliu, conduce la o imposibilitate absolută de aplicare a dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din legea supusă controlului de constituţionalitate. Efectul acestei dispoziţii constă în golirea de conţinut a dispoziţiilor care sancţionează conflictul de interese pentru consilierii locali şi judeţeni, aspect ce echivalează cu eliminarea unui standard de integritate pentru cei chemaţi să dovedească probitate morală în exercitarea funcţiilor.17.
    Reglementarea în vigoare protejează valoarea integrităţii în funcţiile şi demnităţile publice, de aceea aprecierea situaţiei în care un ales local se află sau nu în conflict de interese trebuie făcută prin raportare la interesele personale ale respectivei persoane, nicidecum prin raportare la modul în care ceilalţi consilieri îşi exprimă votul. Având în vedere golirea de conţinut a definiţiei conflictului de interese pentru aleşii locali şi instituirea unei imposibilităţi absolute de constatare a încălcării dispoziţiilor privind conflictul de interese, eliminarea acestui standard de integritate printr-o reglementare lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate este una contrară principiului statului de drept reglementat de art. 1 alin. (3) şi cerinţelor de calitate a legii prevăzute de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.
    18. În considerarea argumentelor expuse se solicită admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali.19. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.20. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.21. Cu privire la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia art. 57 alin. (1) introduce o nouă sancţiune disciplinară pentru consilierii locali şi judeţeni, respectiv sancţiunea diminuării indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum 6 luni, dar şi o nouă ipoteză care atrage aplicarea sancţiunilor prevăzute în acest text legal, respectiv cazul încălcării prevederilor referitoare la conflictul de interese, se arată că este adevărat că există mai multe prevederi referitoare la conflictul de interese, însă acest aspect nu limitează posibilitatea legiuitorului să completeze legislaţia în domeniu cu o serie de sancţiuni care pot fi luate până la definitivarea dosarului privind conflictul de interese realizat de Agenţia Naţională de Integritate. Potrivit legii criticate, aceste sancţiuni pot fi luate fie pe loc, de către preşedintele de şedinţă, fie prin hotărâre de consiliu pentru cele reglementate la art. 57 alin. (1) lit. e)-g).22. Limbajul juridic folosit este clar, întrucât în conţinutul acestuia nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, este precis, fiind redactat într-un stil specific normativ, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin utilizarea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile folosite sunt configurate în concordanţă cu actul normativ de bază în care se integrează, iar detalierea diferitelor situaţii procedurale este redată previzibil şi univoc, cu respectarea Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.23. Prin urmare, neîncălcând niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziţiile de la pct. 1 art. 57 din legea supusă controlului sunt constituţionale prin raportare la art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    24. Cu privire la articolul unic pct. 2 din lege se arată că această soluţie legislativă a fost adoptată în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 582 din 20 iulie 2016. Faptul că Preşedintele României apreciază că nu se poate anticipa votul decisiv în luarea unei decizii, deoarece votul este secret, reprezintă o apreciere eronată. În acest sens se invocă art. 49 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale, aprobat prin Ordonanţa Guvernului nr. 35/2002. Ca urmare, votul poate fi anticipat ca decisiv în luarea unei decizii, aşa cum se poate dovedi interesul ca urmare a unui vot, mai ales că există posibilitatea unor negocieri pentru a susţine sau nu un anumit proiect local; însă acest fapt va trebui dovedit şi apoi sancţionat.25. Se mai indică faptul că legiuitorul a adoptat această soluţie legislativă „ca urmare a unor cazuri din practică“ şi că, având în vedere importanţa şi necesitatea reglementărilor din materia combaterii corupţiei şi promovării integrităţii în sectorul public, aceste dispoziţii concură la îndeplinirea obligaţiilor asumate de România ca stat membru al Uniunii Europene.26. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.27. Curtea, la termenul de judecată din 26 septembrie 2018, a amânat dezbaterile pentru data de 16 octombrie 2018, dată la care a pronunţat prezenta decizie.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:28. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.29. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, care au următorul conţinut normativ:– 
    Articol unic pct. 1 (cu referire la art. 57): (1) Încălcarea de către consilieri a prevederilor Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor prezentei legi, a prevederilor legale referitoare la conflictul de interese şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului, atrage aplicarea următoarelor sancţiuni:a) avertismentul;b) chemarea la ordine;c) retragerea cuvântului;d) eliminarea din sala de şedinţe;e) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate;f) diminuarea indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum 6 luni;g)
    retragerea indemnizaţiei de şedinţă, pentru 1-2 şedinţe.
    (2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) se aplică de către preşedintele de şedinţă, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. e)-g) de către consiliu, prin hotărâre.
    – Articol unic pct. 2 (cu referire la art. 75): (1) Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că votul lor este decisiv în luarea unei decizii a autorităţii publice din care fac parte, care ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia;c) o societate comercială la care deţin calitatea de asociat unic, funcţia de administrator sau de la care obţin venituri;d) o altă autoritate din care fac parte;e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care fac parte, care a făcut o plată către aceştia sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestora;f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.(2) Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni.
    30. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi calitatea legii.(1) Parcursul legislativ al legii analizate31. Propunerea legislativă a fost iniţiată de 41 de deputaţi, fiind înregistrată la Camera Deputaţilor la data de 11 decembrie 2017. Raportul asupra propunerii legislative a fost întocmit de Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, fiind depus la 17 aprilie 2018. Propunerea legislativă a fost adoptată ca urmare a depăşirii termenului de 45 de zile, potrivit art. 75 alin. (2) teza a III-a din Constituţie - 13 iunie 2018. În procedura legislativă derulată la Camera Deputaţilor, raportul asupra propunerii legislative a fost întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări şi Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului la data de 10 iulie 2018 (raport comun de admitere fără amendamente). La data de 10 iulie 2018, legea a fost adoptată de Senat (pentru = 71, împotrivă = 17, abţineri = 0).32. La data de 10 iulie 2018, legea a fost depusă la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii, trimisă la promulgare în data de 16 iulie 2018, iar la 1 august 2018, Preşedintele României a sesizat Curtea Constituţională cu prezenta obiecţie de neconstituţionalitate.(2) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate33. Înainte de a proceda la analiza propriu-zisă a obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Preşedintele României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă.34. De asemenea, Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în data de 2 august 2018, în condiţiile în care legea a fost trimisă spre promulgare în data de 16 iulie 2018. Având în vedere că în cauză este aplicabil art. 77 alin. (1) din Constituţie, neexistând nicio obiecţie de neconstituţionalitate sau cerere de reexaminare formulată, Curtea constată că prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată în termen şi este admisibilă sub acest aspect.
    (3) Analiza criticilor de neconstituţionalitate35. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate a articolului unic pct. 1 (cu referire la art. 57) din lege, Curtea constată că acesta stabileşte în privinţa consilierilor locali sau judeţeni o nouă sancţiune, respectiv diminuarea indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum 6 luni, pe lângă cele şase deja existente, şi anume avertismentul; chemarea la ordine; retragerea cuvântului; eliminarea din sala de şedinţă; excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate; retragerea indemnizaţiei de şedinţă, pentru 1-2 şedinţe. Pe lângă această nouă sancţiune, în fraza introductivă a aceluiaşi text legal s-a reglementat ca abatere încălcarea „prevederilor legale referitoare la conflictul de interese“. Prin coroborarea acestui text cu forma preconizată a art. 75 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, potrivit căruia „Fapta aleşilor locali de a încălca legislaţia în materie privind conflictul de interese constituie abatere disciplinară şi se sancţionează cu diminuarea indemnizaţiei cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni“, rezultă că încălcarea prevederilor legale referitoare la conflictul de interese reprezintă o abatere disciplinară şi se sancţionează, în mod exclusiv, cu diminuarea indemnizaţiei de şedinţă cu 10% pentru maximum 6 luni.36. Curtea reţine că, potrivit art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 393/2004, calitatea de consilier local sau de consilier judeţean încetează fie la data declarării ca legal constituit a noului consiliu ales, fie înainte de expirarea duratei normale a mandatului, în următoarele cazuri: demisie; incompatibilitate; schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ-teritorială, inclusiv ca urmare a reorganizării acesteia; lipsa nemotivată de la mai mult de 3 şedinţe ordinare consecutive ale consiliului; imposibilitatea exercitării mandatului pe o perioadă mai mare de 6 luni consecutive, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege; condamnarea, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate; punerea sub interdicţie judecătorească; pierderea drepturilor electorale; pierderea calităţii de membru al partidului politic sau al organizaţiei minorităţilor naţionale pe a cărei listă a fost ales; deces.37. Prin urmare, soluţia legislativă preconizată a intra în vigoare precizează sancţiunea care poate fi aplicată consilierilor locali sau judeţeni în ipoteza conflictului de interese administrativ, care nici în prezent nu este cauză de încetare de drept a mandatului consilierului local/judeţean. Pretinsa inexactitate a soluţiei legislative este, în realitate, o chestiune de interpretare şi coroborare a textelor legale incidente.38. De asemenea, Curtea constată că soluţia legislativă nu aduce nicio modificare explicită sau implicită art. 25 alin. (2) teza a doua sau a treia din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, potrivit căruia „Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcţie sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicţia de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti de confirmare a existenţei unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate“, şi nu aduce atingere Deciziei Curţii Constituţionale nr. 418 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 30 iulie 2014, în considerarea căreia textul antereferit este constituţional în măsura în care sintagma „aceeaşi funcţie“ se referă la toate funcţiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeaşi lege.39. În fine, referirea autorului obiecţiei de neconstituţionalitate la art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, în sensul că noua reglementare limitează sfera sa de aplicare sau o abrogă implicit, este inexactă, întrucât acest text se referă la incompatibilităţi, şi nu la conflictul de interese. În consecinţă, reglementarea criticată nu are nicio tangenţă cu acest din urmă text legal.40. Din cele de mai sus Curtea constată că articolul unic pct. 1 (cu referire la art. 57) şi pct. 2 [cu referire la art. 75 alin. (2)] din lege nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa referitoare la calitatea legii.
    41. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate aduse articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 75 alin. (1)] din lege, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 427 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 900 din 9 noiembrie 2016, paragrafele 18 şi 20, a constatat că nu există un paralelism legislativ între art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 din Legea nr. 393/2004. Astfel, în timp ce art. 76 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 reglementează obligaţia primarilor şi viceprimarilor de a nu emite un act administrativ sau de a nu încheia un act juridic ori de a nu emite o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care „produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I“, art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 defineşte noţiunea de „interes personal într-o anumită problemă“, noţiune care este cuprinsă de art. 74 referitor la obligaţia tuturor aleşilor locali de a depune declaraţia pe propria răspundere privind interesele personale. În consecinţă, Curtea a constatat că cele două norme de lege au atât ipoteze diferite, cât şi conţinut diferit, suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat.42. De asemenea, Curtea, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 291 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 4 iulie 2017, paragrafele 20-22), a statuat că prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 fac parte din cap. VIII al legii intitulat Registrul de interese şi prevăd că aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv. Potrivit art. 1 din Legea nr. 393/2004, aceasta „are ca obiect stabilirea condiţiilor de exercitare a mandatului de către aleşii locali, a drepturilor şi obligaţilor ce le revin în baza mandatului încredinţat“. În acest sens, art. 74 din aceeaşi lege reglementează obligaţia aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere, depusă în dublu exemplar la secretarul comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, respectiv la secretarul general al judeţului sau al municipiului Bucureşti, după caz. Un exemplar al declaraţiei privind interesele personale se păstrează de către secretar într-un dosar special, denumit registru de interese, iar al doilea exemplar al declaraţiei de interese se transmite la secretarul general al prefecturii, care îl va păstra într-un dosar special, denumit registru general de interese. Potrivit art. 78 din Legea nr. 393/2004, registrul de interese are caracter public, putând fi consultat de către orice persoană, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public.43. Curtea a reţinut că prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 definesc noţiunea de „interes personal într-o anumită problemă“, noţiune care este cuprinsă în art. 74 referitor la obligaţia tuturor aleşilor locali de a depune declaraţia pe propria răspundere privind interesele personale. Referitor la sancţiunile pentru nerespectarea acestei dispoziţii de lege, Curtea a constatat că art. 82 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 prevede că: „Nerespectarea declaraţiei privind interesele personale în termenul prevăzut la art. 79 atrage suspendarea de drept a mandatului, până la depunerea declaraţiei“, iar, în conformitate cu art. 82 alin. (2) din aceeaşi lege, „Refuzul depunerii declaraţiei privind interesele personale atrage încetarea de drept a mandatului“. De asemenea, art. 77 alin. (1) din aceeaşi lege reglementează o sancţiune specifică pentru consilierii judeţeni şi cei locali, şi anume „Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterilor“, iar, potrivit art. 81 din aceeaşi lege, „Hotărârile adoptate cu nerespectarea dispoziţiilor art. 77 sunt nule de drept, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare“ (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 150 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 25 mai 2016).44. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că prevederile art. 75 lit. b) din Legea nr. 393/2004 sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleşii locali - să îşi conformeze conduita şi să anticipeze consecinţele ce pot rezulta din propriile acte. „Interesul personal“ - noţiune cuprinsă de prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 - se referă în mod complex la natura interesului alesului local care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului, şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj chiar pentru sine sau pentru orice persoană fizică sau juridică cu care are o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia. Prin urmare, Curtea a constatat că susţinerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor sunt neîntemeiate.45. Prin Decizia nr. 664 din 8 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 3 februarie 2017, Curtea a reţinut că prevederile art. 75 lit. a) şi f) din Legea nr. 393/2004 sunt redactate cu suficientă precizie şi claritate pentru a permite destinatarilor lor - aleşii locali - să îşi conformeze conduita şi să anticipeze consecinţele ce pot rezulta din neîndeplinirea obligaţiei de depunere a declaraţiei privind interesele personale, astfel cum acestea sunt stabilite prin art. 82 din Legea nr. 393/2004. Instituirea obligaţiei aleşilor locali de a-şi face publice interesele personale printr-o declaraţie pe propria răspundere are tocmai menirea de a evita starea de conflict de interese. „Interesul personal“ - noţiune cuprinsă de prevederile art. 75 din Legea nr. 393/2004 - nu vizează doar aspectele patrimoniale, ci se referă în mod complex la natura interesului alesului local care ar putea determina lipsa de obiectivitate a acestuia în adoptarea deciziilor de autoritate, circumscriindu-se sferei interesului, şi posibilitatea anticipării unui beneficiu sau a unui dezavantaj chiar pentru sine sau soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru o asociaţie sau fundaţie din care fac parte. Curtea a mai reţinut că a determina în concret dacă un consilier local manifestă un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, în vederea stabilirii existenţei stării de conflict de interese, constituie aspecte referitoare la interpretarea şi aplicarea legii de către autorităţile publice cu atribuţii în acest domeniu, respectiv Agenţia Naţională de Integritate şi instanţa judecătorească învestită cu soluţionarea contestaţiei împotriva raportului de evaluare întocmit de Agenţie.46. În prezenta cauză, Curtea constată că prevederile art. 74-83 din Legea nr. 393/2004 reprezintă sediul materiei pentru completarea declaraţiei privind interesele personale, constituind cap. VIII din Legea nr. 393/2004, intitulat Registrul de interese. Completarea declaraţiei privind interesele personale are drept raţiune o mai uşoară urmărire a conflictelor de interese şi eliminarea pericolului subiectivismului şi a parţialităţii alesului local în exercitarea prerogativelor sale. În acest sens, cadrul normativ existent în privinţa aleşilor locali califică drept conflicte de interese următoarele situaţii:– Art. 76 din Legea nr. 161/2003: (1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.
    (2) Actele administrative emise sau actele juridice încheiate ori dispoziţiile emise cu încălcarea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.;
    – Art. 46 din Legea nr. 215/2001: (1) Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 57 alin. (4^1) şi art. 101 alin. (3^1).(2) Hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor alin. (1) sunt nule de drept. Nulitatea se constată de către instanţa de contencios administrativ. Acţiunea poate fi introdusă de orice persoană interesată.;– Art. 77 din Legea nr. 393/2004: (1) Consilierii judeţeni şi consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii.
    (2) În situaţiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali şi consilierii judeţeni sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă.(3) Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei.(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), consilierii judeţeni şi consilierii locali pot lua parte la votul consiliului local, respectiv al consiliului judeţean, dacă se află în una dintre situaţiile prevăzute de art. 57 alin. (4^1) şi art. 101 alin. (3^1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    47. Din coroborarea art. 74 alin. (1) şi art. 75 din Legea nr. 393/2004 rezultă că alesul local îşi declară interesele personale, astfel cum acestea sunt normate în art. 75, într-o declaraţie. Interesele personale ale alesului local sunt condiţionate de posibilitatea acestuia de a anticipa, la momentul depunerii declaraţiei, că o decizie a autorităţii publice din care face parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru un altul. Deşi art. 74 alin. (1) şi art. 75 din lege sunt într-o strânsă conexiune logică, aspect sugerat şi de succesiunea în care se află, Curtea reţine că art. 75 din lege nu vizează numai momentul temporal la care se depune declaraţia respectivă, ci şi modificările inerente care intervin în intervalul temporal cuprins între depunerea succesivă a declaraţiilor. Prin urmare, art. 75 din lege poate avea şi o existenţă de sine stătătoare în măsura în care interesele alesului local se modifică până la reactualizarea anuală a declaraţiei de interese. Prin urmare, dacă în privinţa interesului personal existent la momentul depunerii declaraţiei textul modificator criticat este ilogic, declarantul neavând de unde să cunoască dacă „votul“ său este/va fi decisiv, înseamnă că textul reglementează ipoteza care vizează intervalul temporal cuprins între momentul depunerii declaraţiei de interese şi reactualizarea acesteia, perioadă în care, deşi nu există obligaţia formalizării intereselor personale într-un înscris, aleşii locali sunt prezumaţi a avea un interes personal în situaţiile descrise prin norma juridică.48. Cu referire la acest aspect, Curtea reţine că interesul personal nu se defineşte în funcţie de caracterul decisiv al votului persoanei în cauză, astfel cum stabileşte articolul unic pct. 2 din legea criticată. Aceasta din urmă va avea un interes personal indiferent de votul său, decisiv sau nu. Interesul personal vizează raportul dintre decizia autorităţii publice din care alesul local face parte şi avantajul/dezavantajul rezultat sau care poate rezulta pentru sine sau pentru un subiect calificat prin lege. Interesul personal în contextul dat exprimă tensiunea existentă între exercitarea atribuţiilor autorităţii administraţiei publice locale şi avantajele actuale sau potenţiale care ar putea reveni persoanelor care exercită aceste atribuţii. Or, pentru a elimina lipsa de obiectivitate şi parţialitate a funcţionarului statului, legiuitorului îi revine obligaţia ca, în temeiul art. 1 alin. (3) din Constituţie, să reglementeze în mod corespunzător instituţia conflictului de interese, pentru a sancţiona faptul că alesul local se prevalează de interesele sale personale în emiterea/adoptarea unei decizii a autorităţii administraţiei publice locale. Modul de redactare a textului nu numai că nu permite o definire firească a interesului personal, dar poate face inaplicabilă instituţia conflictului de interese, din moment ce unul dintre elementele sale fundamentale - interesul personal - vădeşte o deficienţă conceptuală.
    49. Totodată, conform art. 45 alin. (5) din Legea nr. 215/2001, consiliul local poate stabili ca unele hotărâri să fie luate prin vot secret, iar hotărârile cu caracter individual cu privire la persoane vor fi luate întotdeauna prin vot secret, cu excepţiile prevăzute de lege (a se vedea şi art. 98 în privinţa consiliului judeţean). Or, în acest caz, nu se poate anticipa/intui votul decisiv. Dacă în privinţa votului deschis, nesecret, s-ar mai putea reţine varianta unui vot „la urmă“ al persoanei care se află într-un potenţial conflict de interese, în schimb, în privinţa celui secret nu există o atare opţiune. Mai mult, textul art. 75 nu vizează numai ipoteza autorităţilor colegiale, ci şi pe cele ale autorităţilor unipersonale, întrucât face referire la aleşii locali, astfel că, în privinţa acestora, nu poate exista acel vot decisiv.50. Având în vedere cele de mai sus, rezultă că textul este redactat deficitar, interesul personal neavând nicio legătură cu votul decisiv; într-o atare situaţie, Curtea constată încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa de precizie a legii.51. De asemenea, Curtea reţine că instituţia conflictului de interese are un caracter obiectiv, astfel încât orice persoană care are un interes personal în legătură cu o decizie a unei entităţi publice trebuie să se abţină de la luarea unei decizii în acest sens. Astfel cum s-a arătat, conflictul de interese exprimă o tensiune între luarea unei decizii de către autorităţile publice şi interesul personal existent în legătură cu acea decizie din partea persoanelor care reprezintă sau compun acele autorităţi. Normativizarea acestei instituţii constituie o garanţie de natură a asigura atât exercitarea corectă, imparţială şi cu obiectivitate a competenţelor autorităţilor publice, cât şi încrederea publicului în mecanismul de luare a deciziilor la nivelul autorităţilor publice. Prin urmare, reglementarea unui element subiectiv pentru reţinerea conflictului de interese apare ca fiind distonantă în raport cu caracterul obiectiv al instituţiei, care nu ţine cont de poziţia personală/subiectivă a persoanei faţă de actul îndeplinit. O asemenea soluţie legislativă este, în sine, contrară instituţiei conflictului de interese, ceea ce relevă o antinomie intralegală contrară art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Întrucât şi textul legal în vigoare cuprinde o soluţie legislativă similară, revine legiuitorului obligaţia de a elimina din dreptul pozitiv condiţionarea reţinerii conflictului de interese de atitudinea subiectivă a persoanei în cauză şi de a reglementa conflictul de interese ţinând seama de caracterul său obiectiv.52. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 2 [cu referire la art. 75 alin. (1)] din Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt neconstituţionale.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile articolului unic pct. 1 (cu referire la art. 57) şi pct. 2 [cu referire la art. 75 alin. (2)] din Legea pentru modificarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 octombrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent-şef,
    Benke Károly
    -----