Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (26.08.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 594 din 27 septembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 25 ianuarie 2019Data intrării în vigoare 25-01-2019
    Valer Dorneanu - preşedinte
    Marian Enache - judecător
    Petre Lăzăroiu
    - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Livia Doina Stanciu - judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Varga Attila - judecător
    Bianca Drăghici - magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de George Sebastian Perpelea în Dosarul nr. 9.047/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 410D/2017.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile, procedura de citare fiind legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanţa constituţională s-a pronunţat în prealabil asupra unor critici similare celor formulate în prezentul dosar şi, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a schimba soluţiile adoptate de Curte, se impune menţinerea jurisprudenţei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 22 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 9.047/288/2016, Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. Excepţia a fost ridicată de George Sebastian Perpelea într-o cauză civilă întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 77/2016.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine, în esenţă, că dispoziţia legală criticată a fost legiferată împotriva scopului regăsit în expunerea de motive a actului normativ, care nu prevedea nicio excepţie de la posibilitatea dării în plată a imobilelor ipotecate în favoarea creditorului-instituţie bancară, indiferent de modul de folosinţă a acestora (referirea iniţiatorului este expresă, în sensul că indică termenul de bunuri imobile în general, fără excepţii), ideea de bază a legii fiind aceea de restabilire a echilibrului contractual în cazul contractelor încheiate cu instituţii bancare, în situaţia unei „crize a contractului“, moment în care părţile trebuie să împartă riscul în mod egal. Se apreciază că argumentul prezentat anterior se verifică prin dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 77/2016.6. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, autorul excepţiei apreciază că pentru determinarea încălcării art. 16 din Constituţie sunt analizate atât scopul normei, cât şi adecvarea criteriului de diferenţiere, prin raportare la scop; pentru justificarea unei diferenţieri este necesară existenţa unui criteriu obiectiv şi raţional de departajare, prin raportare la scop; pentru aplicarea sancţiunii constituţionale specifice, respectiv acordarea unui drept sau eliminarea unui privilegiu, este relevantă departajarea între discriminare şi privilegii, iar în cazul art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 se instituie o diferenţiere între cetăţeni, iar această diferenţiere nu este justificată de un scop constituţional, în contextul în care diferenţierea nu se bazează pe un criteriu obiectiv, prin raportare la scop.7. Ca atare, se susţine că, deşi scopul legii este unul legitim, presiunea constantă exercitată de bănci în timpul procesului de legiferare a condus la adoptarea unor reglementări discriminatorii, care au dat alte conotaţii termenului de consumator, restrângând în mod nejustificat aplicarea legii doar la o parte dintre aceştia, deşi cealaltă categorie de consumatori se află într-o ipoteză identică.
    8. Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate invocată este neîntemeiată. Instanţa consideră că Legea nr. 77/2016 are un caracter social, reparator şi urmăreşte restabilirea unui echilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor unor contracte de credit bancar. Cu toate acestea, legiuitorul este liber să stabilească domeniul de aplicare a legii şi să îl limiteze, între altele, la destinaţia concretă a sumelor de bani în sensul achiziţiei unei locuinţe. Dimpotrivă, nelimitând acest domeniu, legiuitorul ar fi deturnat scopul legii şi ar fi impus un tratament identic unor situaţii incomparabile, specific discriminării, punând consumatorii de credite pentru locuinţe în aceeaşi situaţie juridică în care s-ar fi regăsit consumatorii de credite inclusiv pentru speculă imobiliară, or, caracterul reparator al legii îi vizează numai pe cei dintâi, având în vedere caracterul primar al nevoii satisfăcute.9. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, norma criticată aplicându-se tuturor persoanelor aflate în situaţii similare. În acest sens se arată că prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a statuat faptul că „legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de Legea nr. 77/2016 luând în considerare o impreviziune aplicabilă ope legis pentru toate contractele de credit în derulare, deformând condiţiile aplicării impreviziunii. Posibilitatea părţilor din contractele respective de a prezenta situaţia de fapt dintrun dosar în faţa unei instanţe judecătoreşti este absolut necesară având în vedere că judecătorul trebuie să verifice această situaţie, astfel încât instituţia dării în plată să nu fie un instrument discreţionar pus la dispoziţia doar a unei părţi şi, astfel, să dezechilibreze raportul contractual. Numai în acest fel se poate asigura, în aceste cazuri, respectarea principiului egalităţii armelor în cadrul procesului civil.“11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016, cu următorul cuprins: „(1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: [...] c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă.“
    14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind statul de drept şi ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat, în raport cu critici şi prevederi constituţionale similare, sens în care sunt Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 11 decembrie 2017, şi Decizia nr. 618 din 10 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 21 mai 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate.16. Astfel, Curtea, având în vedere jurisprudenţa sa referitoare la principiul egalităţii, spre exemplu, Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, şi raportând soluţiile de principiu rezultate din considerentele acestei decizii la dispoziţiile criticate în prezenta cauză, a reţinut că debitorii-consumatori vizaţi de prevederile Legii nr. 77/2016, respectiv cei care au contractat credite cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă şi au garantat cu un imobil cu destinaţie de locuinţă, şi ceilalţi debitori care au contractat credite în alte scopuri, dar care nici nu au garantat cu un imobil cu destinaţie de locuinţă, sunt în situaţii diferite, care impun un tratament juridic diferit.17. De altfel, referitor la aplicabilitatea Legii nr. 77/2016, Curtea a reiterat faptul că, potrivit art. 4 din acest act normativ, pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii: a) creditorul şi consumatorul fac parte din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (1), astfel cum acestea sunt definite de legislaţia specială; b) cuantumul sumei împrumutate, la momentul acordării, nu depăşea echivalentul în lei a 250.000 euro, sumă calculată la cursul de schimb publicat de către Banca Naţională a României în ziua încheierii contractului de credit; c) creditul a fost contractat de consumator cu scopul de a achiziţiona, construi, extinde, moderniza, amenaja, reabilita un imobil cu destinaţie de locuinţă sau, indiferent de scopul pentru care a fost contractat, este garantat cu cel puţin un imobil având destinaţia de locuinţă; d) consumatorul să nu fi fost condamnat printr-o hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea Legii nr. 77/2016.18. Ca atare, din analiza prevederilor legale rezultă că instanţa, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 77/2016, verifică îndeplinirea cumulativă a anumitor condiţii: persoanele cărora li se aplică prevederile legale, cuantumul sumei împrumutate, scopul contractării creditului, precum şi lipsa în privinţa consumatorului debitor a vreunei condamnări pronunţate printro hotărâre definitivă pentru infracţiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii (a se vedea Decizia nr. 571 din 19 septembrie 2017, precitată, paragraful 13).19. Cu privire la teoria impreviziunii, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, paragraful 95, Curtea a reţinut că, sub imperiul Codului civil din 1864, atât doctrina, cât şi practica au recunoscut posibilitatea aplicării teoriei impreviziunii în cazul în care un eveniment excepţional şi exterior voinţei părţilor, ce nu putea fi prevăzut în mod rezonabil de acestea la data încheierii contractului, ar face excesiv de oneroasă executarea obligaţiei debitorului. Această instituţie şia găsit aplicarea în sistemul de drept românesc încă din prima parte a secolului al XX-lea, după Primul Război Mondial, atunci când societatea s-a confruntat cu o importantă criză economică, fiind de asemenea utilizată de judecătorii români după 1989 şi în contextul schimbărilor importante ce au avut loc ca urmare a transformării regimului politic din România şi a liberalizării preţurilor. Astfel, sub regimul Codului civil din 1864 (aplicabil contractelor din dosarele de faţă), teoria impreviziunii era fundamentată pe prevederile art. 970 care stipulau: „Convenţiile trebuie executate cu bună-credinţă. Ele obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.“ Aşadar, chiar dacă nu era consacrată in terminis, din punct de vedere normativ, impreviziunea rezulta din însăşi reglementarea de principiu relativă la contracte, ea fiind justificată prin elementele de bună-credinţă şi echitate ce caracterizează executarea contractelor. Condiţiile privind aplicarea impreviziunii au fost decelate în jurisprudenţă şi preluate în mare parte în Codul civil actual, într-o formă aproximativ identică (art. 1.271).
    20. În acest context, Curtea a reţinut că, indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează. Cu toate acestea, Curtea a observat că legiuitorul a configurat cadrul legal reprezentat de Legea nr. 77/2016, luând în considerare o impreviziune aplicabilă ope legis pentru toate contractele de credit în derulare, deformând condiţiile aplicării impreviziunii (paragraful 115). Or, singura interpretare care se subsumează cadrului constituţional în ipoteza unei reglementări generale a impreviziunii în executarea contractelor de credit este cea potrivit căreia instanţa judecătorească, în lipsa acordului dintre părţi, are competenţa şi obligaţia să aplice impreviziunea în cazul în care constată că sunt îndeplinite condiţiile existenţei acesteia. Curtea mai reiterează faptul că, faţă de cadrul legal existent la data încheierii contractelor de credit, prevederile legale criticate trebuie să se aplice doar debitorilor care, deşi au acţionat cu bună-credinţă, în conformitate cu prevederile art. 57 din Constituţie, nu îşi mai pot îndeplini obligaţiile ce rezultă din contractele de credit în urma intervenirii unui eveniment exterior şi pe care nu l-au putut prevedea la data încheierii contractului de credit (paragraful 119).21. Aşadar, indiferent de momentul la care a fost încheiat un contract de credit, sub imperiul reglementărilor vechiului Cod civil sau ale noului Cod civil şi independent de incidenţa Legii nr. 77/2016, în special cu privire la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 4 din această lege, instanţa de judecată, care, în condiţiile legii, este independentă în aprecierea sa, va putea face aplicarea teoriei impreviziunii. Astfel, în lipsa acordului părţilor şi în temeiul art. 969 şi art. 970 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.271 din noul Codul civil, instanţa de judecată poate pronunţa o hotărâre prin care să dispună fie adaptarea contractului în forma pe care o decide, fie încetarea sa.22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de George Sebastian Perpelea în Dosarul nr. 9.047/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă, şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Râmnicu Vâlcea - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 27 septembrie 2018.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Bianca Drăghici
    -----