Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (16.02.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 509 din 17 iulie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a art. 480 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 25 ianuarie 2019Data intrării în vigoare 25-01-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Fabian Niculae- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Ascon - S.A. din Focşani în Dosarul nr. 1.177/44/2016 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.517D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere practica instanţei de contencios constituţional. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 15 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.177/44/2016, Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Societatea Ascon - S.A. din Focşani într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unei decizii civile.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia arată, în esenţă, că trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, doar la cererea părţilor, fără ca aceasta să poată fi realizată din oficiu, încalcă dreptul fundamental invocat deoarece, în lipsa unei atari cereri, este privată de un dublu grad de jurisdicţie, atunci când prima instanţă nu a intrat în judecata fondului. Renunţarea la beneficiul dublului grad de jurisdicţie nu poate fi confundată cu absenţa solicitării exprese la acest beneficiu. Renunţarea trebuie să fie expresă şi făcută în faţa judecătorului. Se mai arată că apelantul nu are de unde să ştie, să anticipeze că instanţa de fond nu a intrat în mod greşit în judecarea fondului, aşa cum o cere art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, şi atacă sentinţa pronunţată pentru alte motive decât nesoluţionarea fondului, astfel că în cererea sa de apel nu are de ce să solicite anticipat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.6. Nu poate fi vorba de aplicarea principiului disponibilităţii atunci când părţii i se cere să facă o solicitare expresă, anticipată, fără să cunoască elementele necesare, cu privire la o eventualitate pe care nu o poate prevedea şi nici controla. 7. Curtea de Apel Galaţi - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Aceasta arată că prin dispoziţiile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, legiuitorul a dat prioritate principiului celerităţii judecării cauzelor faţă de cel al dublului grad de jurisdicţie, pe care însă nu îl elimină în totalitate, ci lasă la aprecierea părţilor din proces beneficiul acestuia, ca expresie a principiului disponibilităţii, principiu fundamental al procesului civil, potrivit căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor.8.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Acesta arată că, prin intermediul mandatului constituţional prevăzut la art. 126 din Constituţie, prin noua reglementare procesual-civilă au fost consacrate soluţiile pe care le pronunţă instanţa de apel. În doctrină s-a arătat că acestea dau, ca regulă, prioritate ideii de a soluţiona procesul pe fond, de mai mulţi judecători, cu celeritate sporită şi cheltuieli mai puţine, în dauna principiului dublului grad de jurisdicţie, care însă nu este un principiu constituţional. Aşadar, în doctrină opţiunea legiuitorului a fost apreciată pozitiv, numai astfel instituţia evocării fondului putând asigura, împreună cu alte măsuri, judecarea cauzelor într-un „termen optim şi previzibil“. În acelaşi sens s-a mai arătat că legiuitorul a sacrificat principiul celor două grade de jurisdicţie din dorinţa de a promova în mod ferm principiul celerităţii judecăţilor, imperativ afirmat în mod insistent şi în cadrul unor decizii pronunţate în ultima perioadă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi că o atare soluţie nu este inedită nici în peisajul european al dreptului judiciar, o reglementare asemănătoare regăsindu-se şi în Franţa (art. 568 din Codul de procedură civilă francez). Tot astfel, s-a subliniat că legiuitorul a păstrat soluţia derogării de la principiul dublului grad de jurisdicţie, prin care se asigură celeritatea judecăţii cauzei, scurtându-se durata procesului şi evitându-se, totodată, tergiversarea judecăţii prin reluarea ciclului procesual, din motive imputabile primei instanţe, iar pentru părţi economie de timp şi bani.10. Acesta mai menţionează jurisprudenţa relevantă în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 515 din 20 iunie 2006.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 480 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul cuprins: „(3) În cazul în care se constată că, în mod greşit, prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părţii care nu a fost legal citată, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanţa de apel va anula hotărârea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad cu aceasta din aceeaşi circumscripţie, în cazul în care părţile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanţa de apel, precum şi necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.“
    14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra prevederilor invocate, prin raportare la critici asemănătoare, constatând că sunt constituţionale.16. Astfel, prin Decizia nr. 26 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125 din 17 februarie 2016, paragrafele 14-19, Curtea a observat că în evoluţia legislaţiei procesual civile soluţiile pe care instanţa de apel le putea pronunţa, în ipotezele analizate, au cunoscut un conţinut normativ diferit, legiuitorul propunând soluţii legislative distincte sau complementare, în virtutea competenţei sale constituţionale conferite de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, până la adoptarea, în anul 2005, a Legii nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, Codul de procedură civilă prevedea soluţia ca instanţa de apel să păstreze cauza spre rejudecare, fără a reglementa şi posibilitatea retrimiterii acesteia primei instanţe, din oficiu sau la solicitarea părţilor. În perioada 2005-2010, legiuitorul a prevăzut soluţia retrimiterii, din oficiu, a cauzei spre rejudecare primei instanţe pentru ca, ulterior, prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, să prevadă păstrarea cauzei spre judecare corelativ cu posibilitatea dispunerii trimiterii acesteia primei instanţe la propunerea părţilor, această ultimă soluţie legislativă având o configuraţie normativă relativ similară celei propuse în noua lege procesual civilă.17. Curtea a reţinut că prin dispoziţiile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, criticate în prezenta cauză, legiuitorul dă prioritate principiului celerităţii judecării cauzelor faţă de cel al dublului grad de jurisdicţie, pe care însă nu îl elimină, ci lasă la aprecierea părţilor din proces beneficiul acestuia, ca expresie a principiului disponibilităţii, principiu fundamental al procesului civil, potrivit căruia obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. În condiţiile legii, partea poate, după caz, renunţa la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuşi dreptul pretins, poate recunoaşte pretenţiile părţii adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege (art. 9 din Codul de procedură civilă). Principiul disponibilităţii trebuie însă coroborat şi cu celelalte principii care guvernează procesul civil, cum ar fi legalitatea, astfel încât părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilitate de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind tot astfel finalizarea acestuia [art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă].18. Aşadar, Curtea a reţinut că prin textul de lege criticat care, pentru raţiuni de celeritate, prevede că instanţa de apel anulează hotărârea atacată şi judecă procesul evocând fondul, ceea ce echivalează cu existenţa unei singure căi de atac, nu se aduce atingere accesului liber la justiţie, întrucât Constituţia nu conţine nicio dispoziţie referitoare la numărul gradelor de jurisdicţie, iar părţile îşi pot apăra drepturile şi interesele în faţa instanţei de apel la fel cum ar fi putut să o facă şi în situaţia în care cauza ar fi fost trimisă spre rejudecare primei instanţe. Mai mult, textul dă posibilitatea părţii care manifestă un interes să solicite dispunerea trimiterii cauzei spre judecare primei instanţe, beneficiind în acest mod de un dublu grad de jurisdicţie. Textul legal criticat reprezintă o garanţie a aplicării art. 21 din Constituţie, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, şi prin prisma art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin care se asigură celeritatea judecării cauzei, evitându-se tergiversarea judecăţii prin reluarea ciclului procesual din motive imputabile primei instanţe.19. În continuare, Curtea a reţinut că dispoziţiile constituţionale referitoare la folosirea căilor de atac fac vorbire despre modul de exercitare al acestora şi nu menţionează numărul lor, doar într-o atare ipoteză renunţarea la o cale de atac ar fi putut constitui o cauză de neconstituţionalitate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 92 din 21 martie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 6 iunie 2002, sau Decizia nr. 237 din 12 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002).20. Aşadar, Curtea a reţinut că, prin textul de lege criticat, legiuitorul, în virtutea competenţei sale constituţionale conferite de art. 126 alin. (2) potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“ şi art. 129 potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“ din Legea fundamentală, a reglementat o soluţie legislativă prin care, pe de o parte, se dă eficienţă celerităţii soluţionării cauzelor şi se evită prelungirea excesivă a ciclului procesual atât prin reglementarea soluţiei pe care o poate pronunţa instanţa de apel, cât şi prin limitarea posibilităţii trimiterii cauzei spre rejudecare o singură dată în cursul procesului, iar, pe de altă parte, conferă posibilitatea părţilor de a beneficia de dublul grad de jurisdicţie, atunci când apreciază oportunitatea acestuia.
    21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, Curtea constată că soluţia şi considerentele care o fundamentează îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Ascon - S.A. din Focşani în Dosarul nr. 1.177/44/2016 al Curţii de Apel Galaţi - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 480 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Galaţi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Fabian Niculae
    -----