Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (19.03.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 576 din 20 septembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 11 ianuarie 2019Data intrării în vigoare 11-01-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia-Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Oana Cristina Puică- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Nelu Iordache în Dosarul nr. 38.002/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.060D/2016.2.
    La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că, potrivit normelor de procedură penală în vigoare, procurorul are obligaţia de a audia inculpatul numai atunci când înlocuieşte controlul judiciar cu o măsură preventivă mai grea sau când impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe obligaţii noi. Legiuitorul nu a prevăzut obligaţia procurorului de a audia inculpatul cu ocazia soluţionării unei cereri de revocare a măsurii controlului judiciar simplu sau pe cauţiune, aşa cum nu a prevăzut o atare obligaţie nici în cazul înlocuirii controlului judiciar pe cauţiune cu măsura controlului judiciar simplu, deoarece, în aceste situaţii, nu intervin - din perspectiva inculpatului - măsuri noi, astfel că dispoziţiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală nu aduc nicio atingere dreptului la apărare, consacrat de prevederile art. 24 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 25 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 38.002/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Nelu Iordache cu ocazia soluţionării plângerii împotriva ordonanţei procurorului prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală încalcă dreptul la apărare. În acest sens arată că, la data de 15 septembrie 2016, a formulat cerere de revocare a măsurii controlului judiciar, cerere soluţionată de către procuror, potrivit prevederilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală, „fără însă a fi citat şi audiat în prezenţa apărătorului ales, obligaţie care revenea organului de urmărire penală, conform dispoziţiilor art. 242 alin. (8) şi ale art. 212 din Codul de procedură penală“. Consideră că o atare interpretare a prevederilor de lege - incidente în speţă - este confirmată şi de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, care, printr-o decizie din 4 octombrie 2016, a constatat că dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală. Arată că decizia menţionată este una de interpretare, argumentele Curţii fiind aplicabile în orice situaţie similară. În aceste condiţii, având în vedere că exercitarea efectivă şi deplină a dreptului la apărare în faza de urmărire penală - în legătură cu măsurile preventive - presupune citarea şi ascultarea inculpatului în prezenţa unui apărător, consideră că şi în cazul soluţionării cererii de revocare a măsurii, pentru identitate de raţiune, este obligatorie o astfel de conduită din partea organului judiciar, indiferent că este vorba de procuror sau de judecător. De altfel, prin modificările aduse dispoziţiilor art. 242 din Codul de procedură penală, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, a fost schimbată doar competenţa de soluţionare în faza de urmărire penală a cererii de revocare a măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune - prin introducerea alineatelor (4^1) şi (4^2) şi modificarea alineatului (5) al textului de lege menţionat -, dar procedura de soluţionare a cererii a rămas cea prevăzută de alineatul (8) al art. 242 din Codul de procedură penală, potrivit căruia: „Când inculpatul este prezent, soluţionarea cererii se face numai după ascultarea acestuia asupra tuturor motivelor pe care se întemeiază cererea, în prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu. Cererea se soluţionează şi în lipsa inculpatului, atunci când acesta nu se prezintă, deşi a fost legal citat sau când, din cauza stării de sănătate, din cauză de forţă majoră ori stare de necesitate, nu poate fi adus, dar numai în prezenţa avocatului, ales sau numit din oficiu, căruia i se dă cuvântul pentru a pune concluzii.“ Întrucât legea nu distinge în funcţie de calitatea organului judiciar care soluţionează cererea sau de natura cererii (de revocare sau de înlocuire a măsurilor preventive), reiese că nici interpretul nu trebuie să distingă, potrivit principiului „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus“, astfel încât „citarea şi ascultarea inculpatului în prezenţa apărătorului ales sunt obligatorii şi la soluţionarea de către procuror a cererii de revocare a măsurii în faza de urmărire penală“.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală este întemeiată prin raportare la prevederile art. 24 din Constituţie. Astfel, arată că textul constituţional menţionat nu condiţionează în niciun fel dreptul la apărare al părţilor în cursul procesului şi nu distinge în funcţie de natura şi de fazele procesului. Dreptul la apărare este un drept complex, care nu se rezumă doar la asistare juridică din partea unui avocat, ci include toate prerogativele şi posibilităţile acordate de lege părţilor pentru apărarea intereselor lor, printre care se numără şi ascultarea părţilor. Or, în faza de urmărire penală, pentru soluţionarea de către procuror a unei cereri de revocare a măsurii controlului judiciar, se justifică citarea şi ascultarea în prealabil a inculpatului aflat sub imperiul unei măsuri preventive, în vederea asigurării exercitării depline şi efective a dreptului la apărare. Judecătorul de drepturi şi libertăţi aminteşte că legiuitorul a reglementat şi alte situaţii în care, în faza de urmărire penală, procurorul poate dispune, din oficiu sau la cererea motivată a inculpatului, cu privire la obligaţiile aferente măsurii preventive a controlului judiciar, după ascultarea inculpatului, potrivit prevederilor art. 215 alin. (8) din Codul de procedură penală. De altfel, printr-o decizie din 4 octombrie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală este neîntemeiată. Arată că textul de lege criticat aduce anumite clarificări cu privire la situaţia revocării măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune. Astfel, în faza de urmărire penală, pentru motive de celeritate, procurorul este cel care dispune revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, precum şi înlocuirea acestor măsuri între ele, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. Totodată, consideră că prevederile de lege criticate ar trebui coroborate cu dispoziţiile art. 212 din Codul de procedură penală, referitoare la luarea măsurii controlului judiciar de către procuror, potrivit cărora procurorul dispune citarea inculpatului aflat în stare de libertate, măsura respectivă putând fi luată numai după audierea inculpatului, în prezenţa avocatului ales ori numit din oficiu.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală, introduse prin art. II pct. 57 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „(4^1) În cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, precum şi înlocuirea acestor măsuri între ele se dispun de procuror, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi. La înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, dispoziţiile art. 216 alin. (1) şi (3) şi art. 217 se aplică în mod corespunzător.“12. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, potrivit dispoziţiilor art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală, măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii. Faţă de încetarea de drept a măsurilor preventive, care este determinată de existenţa unui obstacol legal în menţinerea acestora, revocarea implică o apreciere asupra persistenţei sau nu a temeiurilor de fapt şi de drept ce au fost avute în vedere la momentul luării, prelungirii sau menţinerii măsurilor preventive ori asupra existenţei unor temeiuri noi care să impună menţinerea acestora. Astfel, spre deosebire de încetarea de drept, care se constată, revocarea măsurii preventive se dispune, implică un act procesual de dispoziţie din partea organului judiciar, o evaluare a gradului în care temeiurile iniţiale au dispărut ori se menţin. Pe de altă parte, faţă de înlocuirea măsurilor preventive - care, de asemenea, se dispune -, revocarea presupune dispariţia oricărui temei pentru a subzista vreo măsură preventivă, în timp ce înlocuirea este determinată de modificarea temeiurilor avute în vedere la luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii preventive.
    14. Curtea observă că există două ipoteze în care măsurile preventive se revocă, şi anume atunci când au încetat temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii preventive, respectiv atunci când au apărut împrejurări noi, din care rezultă nelegalitatea măsurii preventive. Prima ipoteză vizează situaţia în care, la momentul anterior - cel al luării, prelungirii sau menţinerii măsurii preventive -, au existat, în fapt şi în drept, temeiurile care să o justifice, însă ulterior, în intervalul cuprins între luarea/prelungirea/menţinerea măsurii şi momentul discutării solicitării de revocare, aceste temeiuri au dispărut - datorită dinamicii anchetei penale, a faptelor şi împrejurărilor noi descoperite ori a clarificării situaţiei de fapt, datorită conduitei adoptate de inculpat -, astfel încât nu mai există temeiuri corespunzătoare pentru a justifica măsura procesuală. A doua ipoteză are în vedere împrejurarea în care de la bun început au lipsit temeiurile pentru luarea, prelungirea sau menţinerea măsurii preventive, din cauza unor împrejurări preexistente, dar necunoscute organului judiciar. Nu este vorba, aşadar, despre o ignorare de către organul judiciar a dispoziţiilor legale privind luarea măsurilor preventive, ci despre necunoaşterea unor împrejurări - ce au fost cunoscute ulterior, fiind astfel împrejurări noi - care, dacă ar fi fost ştiute, ar fi condus la imposibilitatea legală de a se dispune luarea respectivei măsuri preventive.15. De asemenea, Curtea reţine că atât caracterul de excepţie pe care îl are luarea măsurilor preventive în procesul penal, cât şi necesitatea respectării cu stricteţe a principiului legalităţii în luarea, prelungirea sau menţinerea măsurilor preventive au determinat legiuitorul să reglementeze în sarcina organelor judiciare obligaţia de a verifica, la cerere sau din oficiu, ori de câte ori sunt chemate a se pronunţa asupra măsurilor preventive anterior dispuse, dacă acestea continuă să fie întemeiate în fapt şi în drept, dacă sunt întrunite acele condiţii prevăzute de lege pentru ca ele să fie instituite sau menţinute. Aceste verificări sunt întreprinse atât la cererea suspectului sau inculpatului - prin posibilitatea de a formula cereri de constatare a încetării de drept, de revocare sau de înlocuire a măsurii preventive, respectiv prin posibilitatea de a formula căi de atac împotriva luării, prelungirii sau menţinerii măsurilor preventive -, cât şi din oficiu, în situaţiile impuse de lege [de exemplu, ipotezele reglementate de dispoziţiile art. 207 alin. (2), ale art. 208 alin. (2) şi ale art. 234 alin. (1) din Codul de procedură penală].16. În analiza temeiurilor mai sus menţionate, textul art. 242 alin. (1) din Codul de procedură penală nu face distincţie între temeiurile de fapt şi cele de drept, astfel că dispariţia oricărora dintre acestea poate conduce la revocarea măsurii preventive, organul judiciar fiind obligat să le analizeze deopotrivă. Temeiurile de drept se referă atât la îndeplinirea condiţiilor generale privind luarea măsurilor preventive prevăzute de dispoziţiile art. 202 din Codul de procedură penală, cât şi a condiţiilor specifice prevăzute pentru fiecare măsură preventivă (de exemplu, cazurile de arestare preventivă stabilite de prevederile art. 223 din Codul de procedură penală). Curtea observă că nelegalitatea măsurii preventive - ca premisă a revocării acesteia - nu ar putea rezulta însă şi din nerespectarea dispoziţiilor legale ce reglementează procedura de luare, prelungire sau menţinere a măsurii preventive. Temeiurile de fapt sunt cele legate de fapta imputată suspectului sau inculpatului, de persoana şi conduita acestuia, împrejurări care se impun a fi analizate pentru luarea, prelungirea sau menţinerea unei măsuri preventive. 17. În ceea ce priveşte procedura revocării măsurilor preventive, Curtea reţine că aceasta se dispune la cerere sau din oficiu, competenţa de a dispune revocarea fiind stabilită în raport cu tipul măsurii preventive a cărei revocare se cere, respectiv cu stadiul în care se află cauza. Potrivit unei simetrii juridice, măsura preventivă se revocă fie de către organul judiciar care a dispus-o, fie - în măsura în care cauza nu se mai află sau nu se mai poate afla în faţa acestuia - de către organul judiciar căruia i-ar reveni competenţa de a lua măsura respectivă la momentul discutării cererii de revocare. Dispoziţiile art. 242 alin. (4^1) fraza întâi teza finală din Codul de procedură penală instituie însă o excepţie cu privire la controlul judiciar - simplu sau pe cauţiune -, care poate fi revocat de procuror, chiar dacă a fost dispus de judecătorul de drepturi şi libertăţi. 18. Conform prevederilor art. 242 alin. (4) fraza întâi din Codul de procedură penală, în cazul în care măsura preventivă a fost luată în cursul urmăririi penale de către procuror sau de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, organul de cercetare penală are obligaţia să îl informeze de îndată, în scris, pe procuror despre orice împrejurare care ar putea conduce la revocarea sau înlocuirea măsurii preventive. Astfel, în faza de urmărire penală, procurorul - din oficiu, primind informarea organului de cercetare penală, sau la cererea suspectului ori inculpatului - are competenţa de a dispune, prin ordonanţă, revocarea măsurilor preventive ale reţinerii, controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, ultimele două indiferent dacă au fost dispuse de procuror sau de judecătorul de drepturi şi libertăţi. 19. Curtea constată că nu poate fi reţinută critica formulată de autorul excepţiei potrivit căreia dispoziţiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală încalcă prevederile constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare, pe motiv că soluţionarea de către procuror a cererii de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar nu se face cu citarea şi audierea inculpatului, în prezenţa unui apărător. 20.
    În acest sens, Curtea reţine că, prin introducerea dispoziţiilor alin. (4^1) în textul art. 242 din Codul de procedură penală - prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 -, atât revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, cât şi înlocuirea acestor măsuri între ele - în cursul urmăririi penale - au fost date în competenţa procurorului, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi.
    21. Este adevărat că, referitor la înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauţiune, legiuitorul a prevăzut, în cuprinsul art. 242 alin. (4^1) fraza a doua din Codul de procedură penală, că dispoziţiile art. 216 alin. (1) şi (3) şi ale art. 217 se aplică în mod corespunzător, ceea ce înseamnă că se aplică şi prevederile art. 212-215^1 din cod, inclusiv dispoziţiile art. 212 alin. (1) şi (3) privind citarea inculpatului aflat în stare de libertate sau aducerea inculpatului aflat în stare de deţinere, precum şi audierea inculpatului, în prezenţa avocatului ales ori numit din oficiu, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art. 209 alin. (6)-(9) din acelaşi cod. O atare reglementare este pe deplin justificată, având în vedere faptul că este pusă în discuţie înlocuirea unei măsuri preventive (controlul judiciar) cu o alta mai grea (controlul judiciar pe cauţiune). 22. În ceea ce priveşte însă revocarea de către procuror a măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, Curtea observă că o precizare similară cu privire la procedura de urmat nu este necesară - sub aspectul asigurării exercitării efective şi depline a dreptului la apărare al inculpatului în faza de urmărire penală -, întrucât toate garanţiile aferente dreptului la un proces echitabil, inclusiv componenta referitoare la dreptul la apărare, sunt prevăzute la momentul luării de către procuror a acestor măsuri - sediul materiei fiind reprezentat de dispoziţiile art. 212, respectiv ale art. 216 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 212 din Codul de procedură penală -, precum şi la momentul prelungirii lor de către procuror, prevederile art. 212 alin. (1) şi (3) aplicându-se în mod corespunzător, în temeiul dispoziţiilor art. 215^1 alin. (2) fraza finală, respectiv ale art. 216 alin. (3) coroborate cu cele ale art. 215^1 alin. (2) fraza finală din Codul de procedură penală. De altfel, chiar prin decizia invocată de autorul excepţiei în sprijinul motivării sale - şi anume Decizia nr. 614 din 4 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 962 din 28 noiembrie 2016 -, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 215^1 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care prelungirea măsurii preventive a controlului judiciar se face cu aplicarea prevederilor art. 212 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală.23. Curtea constată că, aşa cum s-a arătat mai sus, spre deosebire de înlocuirea de către procuror a măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, între ele, înlocuire care este determinată de modificarea temeiurilor avute în vedere la luarea sau prelungirea acestor măsuri, revocarea presupune dispariţia oricărui temei pentru a subzista vreo măsură preventivă. Prin urmare, în cazul revocării de către procuror a măsurilor preventive ale controlului judiciar şi controlului judiciar pe cauţiune, inculpatul nu poate susţine că este expus din nou riscurilor pe care le presupun luarea şi, respectiv, prelungirea măsurii, întrucât el se află deja sub puterea măsurii preventive dispuse de procuror, având un anumit conţinut şi o anumită durată de timp - aspecte care nu pot fi modificate în dezavantajul inculpatului cu ocazia soluţionării cererii acestuia de revocare a măsurii.24. În plus, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (4^2) coroborate cu cele ale art. 213 din Codul de procedură penală, împotriva ordonanţei prin care a fost respinsă cererea de revocare a controlului judiciar - simplu sau pe cauţiune -, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate formula plângere la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Totodată, Curtea observă că judecătorul poate revoca măsura controlului judiciar sau controlului judiciar pe cauţiune nu doar în cazul în care admite plângerea împotriva ordonanţei prin care procurorul a respins cererea de revocare, ci şi în cazul în care admite plângerea împotriva ordonanţei prin care procurorul a luat sau a prelungit măsura.25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Nelu Iordache în Dosarul nr. 38.002/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 242 alin. (4^1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 20 septembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Oana Cristina Puică
    -----