Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (26.03.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 677 din 6 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2), art. 336 alin. (2) şi art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 10 ianuarie 2019Data intrării în vigoare 10-01-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Afrodita Laura Tutunaru- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2), art. 336 alin. (2) şi art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Măntescu în Dosarul nr. 1.773/253/2016 al Judecătoriei Măcin şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 808D/2017.2.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia şi judecata în lipsă.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală, întrucât autorul nu a arătat în concret în ce constă contrarietatea reclamată.5. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) şi art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, şi solicită menţinerea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale. Astfel, instituirea unor reguli speciale de procedură reprezintă atribuţia şi apanajul exclusiv al legiuitorului, acesta situându-se în limitele marjei sale de apreciere, sens în care poate limita, în funcţie de natura procedurii desfăşurate în cursul urmăririi penale, posibilitatea exercitării sau nu a unei plângeri separate la instanţa de judecată. De altfel, niciun act al procurorului nu rămâne exclus de la controlul judecătorului, întrucât, în măsura în care se dispune o soluţie de netrimitere în judecată, există posibilitatea formulării plângerii în acord cu art. 340 din Codul de procedură penală, iar, în măsura în care se dispune trimiterea în judecată, există procedura camerei preliminare în care se pot formula cereri şi excepţii.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 1 martie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.773/253/2016, Judecătoria Măcin a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2), art. 336 alin. (2) şi art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Constantin Măntescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unor ordonanţe ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, prin care au fost respinse plângerile formulate împotriva unor ordonanţe ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, de respingere a cererilor de consultare şi fotocopiere a dosarului.7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la egalitatea în drepturi, la accesul liber la justiţie, la dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la drepturile oricărui acuzat. Autorul excepţiei, după ce a expus particularităţile cauzei şi modul defectuos în care este aceasta instrumentată, a apreciat că dispoziţiile legale criticate îl pun în imposibilitatea de a se adresa justiţiei în cazul constatării unor neregularităţi care îl nedreptăţesc.
    8. Judecătoria Măcin opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, se arată că plângerile împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală emise de organul de cercetare penală sunt adresate procurorului care supraveghează activitatea, iar plângerile împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală emise de procuror se adresează procurorului ierarhic superior.9. Totodată, soluţiile date de procuror, respectiv de procurorul ierarhic superior nu mai pot fi atacate la instanţă, singurele soluţii atacabile la instanţă fiind cele prevăzute de art. 340 din Codul de procedură penală, respectiv soluţiile de neurmărire sau netrimitere în judecată.10. La prima vedere se dă impresia că soluţiile date în baza art. 336 alin. (2) şi, respectiv, art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală nu sunt supuse controlului judecătoresc. Însă, verificând art. 342 şi următoarele din Codul de procedură penală, se poate observa că dreptul la apărare este un atribut al judecătorului de cameră preliminară care în această procedură are posibilitatea să verifice acest aspect şi prin aceasta se garantează dreptul la apărare.11. În ceea ce priveşte art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală, acesta se află în Partea generală, titlul IV - Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii, capitolul VII - Expertiza şi constatarea. Deşi se invocă de petent tot încălcarea dreptului la apărare, nu se motivează această excepţie. Instanţa apreciază că, de fapt, prin art. 172 din Codul de procedură penală ce face trimitere la art. 100 din acelaşi cod, se reglementează modul de dispunere a acestei probe fără a exista vreo motivaţie care să justifice declararea ca neconstituţional a acestui text de lege.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, soluţia adoptată de legiuitor ţine seama de împrejurarea că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului controlului ierarhic - art. 132 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, fără a îngrădi în vreun fel accesul la justiţie, ea urmăreşte să asigure celeritatea procedurii judiciare. Deşi nu se mai poate adresa în continuare procurorului ierarhic superior celui care a soluţionat plângerea iniţială, persoana interesată poate contesta la judecătorul de cameră preliminară soluţia de clasare, potrivit art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, beneficiind în acest fel de acces la justiţie. Mai mult, în cadrul procedurii desfăşurate la instanţă, aceasta poate apela la serviciile unui avocat ales, după cum se poate prezenta şi personal pentru a-şi susţine plângerea - art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală - exercitându-şi astfel în mod deplin dreptul la apărare.14.
    Pe de altă parte, faptul că soluţia dispusă asupra plângerii de procurorul ierarhic superior nu poate fi contestată la instanţă în faza de urmărire penală nu aduce atingere art. 21 din Legea fundamentală, întrucât, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, „posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un recurs efectiv“ (a se vedea Decizia nr. 398 din 28 mai 2015, paragraful 16).
    15. În ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, respectarea acestuia se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare. Or, câtă vreme legea îi recunoaşte inculpatului dreptul de a contesta la judecătorul de cameră preliminară - în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului la apărare - atât legalitatea şi temeinicia soluţiei de clasare - [art. 340 raportat la art. 341 alin. (7) lit. c) din Codul de procedură penală], cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală (art. 342 din Codul de procedură penală), inculpatul va avea posibilitatea de a formula critici atât vizavi de actul de punere în mişcare a acţiunii penale, cât şi cu privire la insuficienţa probelor administrate la urmărirea penală (punând în discuţie refuzul procurorului de a dispune efectuarea unor probe), iar prin aceasta va beneficia de garanţiile dreptului la un proces echitabil.16. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţa judecătorească în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime au fost încălcate.17. Competenţa de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti îi revine legiuitorului, în acord cu dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (2). Astfel, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe. Ca atare, se apreciază că textul legal potrivit căruia ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior este constituţional, nefiind de natură să împiedice accesul liber la justiţie ori să îngrădească părţii dreptul la un proces echitabil ori la apărare, câtă vreme partea are asigurat accesul la o instanţă de judecată.18. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că accesul liber la justiţie este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puţin o singură dată unei instanţe naţionale (a se vedea Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009).19. De asemenea, prevederile legale criticate nu aduc atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare.20. În ceea ce priveşte criticile îndreptate împotriva art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora până la momentul sesizării organul de cercetare penală nu s-a pronunţat asupra administrării unei probe, se arată că acestea pun în discuţie o problemă de aplicare a legii, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate. Aplicarea şi interpretarea legii excedează competenţei Curţii Constituţionale, care are atribuţia de a veghea la conformitatea legislaţiei cu principiile trasate prin Constituţie.
    21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 172 alin. (2), cu denumirea marginală Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării, art. 336 alin. (2) având denumirea marginală Dreptul de a face plângere şi art. 339 alin. (5), cu denumirea marginală Plângerea împotriva actelor procurorului, toate din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: – Art. 172 alin. (2): „Expertiza se dispune, în condiţiile art. 100, la cerere sau din oficiu, de către organul de urmărire penală, prin ordonanţă motivată, iar în cursul judecăţii se dispune de către instanţă, prin încheiere motivată.“;– Art. 336 alin. (2): „Plângerea se adresează procurorului care supraveghează activitatea organului de cercetare penală şi se depune fie direct la acesta, fie la organul de cercetare penală.“;– Art. 339 alin. (5): „Ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.“
    24. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 3 lit. b) şi c) referitor la drepturile oricărui acuzat din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 610 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 15 noiembrie 2017, Deciziei nr. 478 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017, şi Deciziei nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017, s-a statuat că, potrivit art. 132 alin. (1) din Constituţie, „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic [...].“ Ca o garanţie a respectării de către procurori a principiilor imparţialităţii şi legalităţii în activitatea lor, Constituţia a consacrat şi principiul unităţii de acţiune a membrilor Ministerului Public, sub forma controlului ierarhic. Prin urmare, dispoziţia legală ce formează obiectul excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă o reflectare a exigenţelor constituţionale instituite de art. 132, fără ca prin aceasta să fie afectate drepturile consacrate de art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentală. Aceasta, întrucât părţile interesate nu sunt obstrucţionate în niciun fel în a-şi exercita dreptul de acces liber la justiţie şi dreptul la apărare în condiţiile prevăzute de lege.26. Stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluţionării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Astfel, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, însă în formele şi modalităţile instituite de lege. Aşa fiind, prin instituirea procedurii prevăzute de art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală potrivit căreia ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor procurorului nu mai pot fi atacate cu o nouă plângere la procurorul ierarhic superior, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiţie, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21 din Constituţie. Astfel, se previn abuzurile şi se asigură protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.27. Aşa fiind, nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiţie, deoarece cauza penală, odată rezolvată de către procuror, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, va putea fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluţia pronunţată.28. Astfel, atunci când procurorul va emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, cauza va ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră va verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.29. Atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, de asemenea, în faţa unui judecător de cameră preliminară în condiţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, petentul şi intimaţii putând formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, conform art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală.30.
    În sfârşit, atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care renunţă la urmărirea penală, ordonanţa astfel pronunţată va fi verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Ulterior, această ordonanţă se transmite, spre confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, iar, în faţa acestuia, persoana care a făcut sesizarea, părţile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată vor putea releva aspecte cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei pronunţate.
    31. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă, inclusiv cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la Dreptul de a face plângere. 32. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală referitor la Dispunerea efectuării expertizei sau a constatării, Curtea constată că este inadmisibilă, deoarece autorul acesteia nu a motivat-o, relevând numai aspecte ce ţin de modul de aplicare a normelor referitoare la dispunerea expertizelor, sens în care a arătat că, deşi a formulat o cerere de efectuare a unei expertize de specialitate, nu a primit niciun răspuns. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, ca atare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie.33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Măntescu în Dosarul nr. 1.773/253/2016 al Judecătoriei Măcin şi constată că dispoziţiile art. 336 alin. (2) şi art. 339 alin. (5) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 172 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Măcin şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 6 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Afrodita Laura Tutunaru
    -----