Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (19.03.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 466 din 12 iulie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (1) şi (3) şi art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 4 ianuarie 2019Data intrării în vigoare 04-01-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu - judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Cătălina Turcu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (1) şi (3) şi art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, ale art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, ale art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi ale art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, excepţie ridicată de Florin Maria în Dosarul nr. 5.435/109/2015 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.036 D/2016.2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, domnul Florin Maria, asistat de doamna avocat Daniela Nicoleta Andreescu, cu delegaţie la dosar, lipsind cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă că la dosar apărătorul autorului excepţiei a depus concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia.4. Apărătorul autorului susţine că, în situaţia în care faţă de un primar s-a constatat starea de incompatibilitate, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 nu reglementează exact procedura ce urmează să se desfăşoare. Singurul act procedural nominalizat de lege este un referat cu privire la care nu există nicio definiţie. Nu este precizat în lege rolul secretarului în raport cu procedura ulterioară, ce constă în emiterea unui ordin de către prefect, care nu are niciun fel de raport cu acest secretar. Lipsa de precizie şi previzibilitate a textului de lege criticat rezultă şi din refuzul instanţei de judecată care a sesizat Curtea de a aplica art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, pe motiv că secretarul este în raport de subordonare cu primarul. Apărătorul autorului arată că între deciziile Curţii Constituţionale nr. 449 din 16 iunie 2015, paragrafele 26-30, şi nr. 175 din 29 martie 2016 există neconcordanţe. Astfel, potrivit Deciziei nr. 449 din 16 iunie 2015, prefectul, pentru a emite ordinul prin care constată încetarea de drept a mandatului primarului, trebuie să verifice dacă se află în termenul de prescripţie prevăzut de art. 26 alin. (3) teza finală din Legea nr. 176/2010. Or, dacă prefectul ar avea o activitate pur formală, aşa cum s-a reţinut prin Decizia nr. 175 din 29 martie 2016, nu ar putea analiza excepţiile care intervin pe parcurs, excepţii ce constau în constatarea stării de incompatibilitate după ce mandatul acestuia a luat sfârşit prin împlinirea termenului legal de 4 ani. Din această perspectivă, Decizia nr. 175 din 29 martie 2016 ar trebui să fie reconsiderată din perspectiva faptului că ordinul prefectului ar putea fi emis ulterior expirării mandatului. De asemenea, decizia antereferită nu cuprinde nicio precizare cu privire la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, dispoziţii ce sunt lipsite de accesibilitate şi previzibilitate, deoarece nu se arată ce trebuie să conţină referatul întocmit de secretarul comunei şi nici în ce constau raporturile dintre secretar şi prefect.5. Apărătorul autorului apreciază că art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 reglementează cu privire la răspunderea disciplinară, însă, potrivit celor reţinute prin Decizia nr. 175 din 29 martie 2016, prefectul nu este organ disciplinar. Prin lege nu este reglementat un alt organ disciplinar, astfel încât textul de lege criticat este neclar şi imprevizibil. Insecuritatea juridică este accentuată de Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 16 din 26 septembrie 2016, prin care s-a stabilit că răspunderea primarului se angajează potrivit dispoziţiilor din Codul muncii, respectiv într-un termen de prescripţie de şase luni. Este o lipsă de corelare a întregului sistem legislativ, folosită în detrimentul persoanei care este evaluată. Lipsa de calitate şi previzibilitate a prevederilor legale criticate duce la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie şi a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.6. Referitor la dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 215/2001, apărătorul autorului excepţiei arată că, în cazul în care se contestă ordinul prefectului, primarul nu are la dispoziţie o cale de atac. Aceasta este în contradicţie cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la art. 129 din Legea fundamentală, potrivit căreia suprimarea accesului la o cale de atac este neconstituţională. În concluzie, apărătorul solicită admiterea excepţiei şi constatarea neconstituţionalităţii textelor de lege criticate, depunând concluzii scrise în acest sens.7. Având cuvântul asupra excepţiei de neconstituţionalitate, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, apreciind că şi în prezenta cauză îşi găsesc aplicabilitatea considerentele de principiu reţinute în Decizia nr. 175 din 29 martie 2016. Mai arată că accesul liber la justiţie este garantat prin art. 69 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 215/2001.8. Apărătorul autorului, în completarea celor anterior susţinute, face observaţia că, în legătură cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 449 din 16 iunie 2015, există un proces-verbal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din 22 mai 2017, care pune sub semnul întrebării termenul de prescripţie în ceea ce priveşte etapa verificării legalităţii contestării raportului de evaluare sau etapa preliminară, concluzia fiind că aceasta priveşte o fază ulterioară.CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:9. Prin Sentinţa civilă nr. 377 din 18 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.435/109/2015, Tribunalul Argeş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi art. 91 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Excepţia a fost ridicată de Florin Maria, într-o cauză având ca obiect contestaţia prin care se solicită anularea Ordinului prefectului nr. 334 din 17 noiembrie 2015, prin care s-a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al autorului.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată, în esenţă, că prin art. 123 alin. (4) din Constituţie se stabileşte clar că între prefect şi primar nu există raporturi de subordonare, însă, prin legislaţia subsecventă, se stabilesc atribuţii de organ disciplinar pentru prefect, în raport cu primarul. Se încalcă şi principiul simetriei juridice, de vreme ce se instituie în sarcina prefectului atât atribuţii de organ disciplinar faţă de primar, cât şi de emitere de ordine prin care se eliberează din funcţie un primar înainte de expirarea duratei mandatului pentru care a fost ales. În momentul în care un primar este ales, mandatul său este validat de instanţa judecătorească, în timp ce încetarea mandatului înainte de termen se dispune de prefect, care este reprezentantul Guvernului la nivel local. Astfel, în lipsa unor raporturi de subordonare între primar şi prefect, se pune în discuţie constituţionalitatea acestor norme de lege şi a capacităţii prefectului de a emite acte administrative care se referă la încetarea mandatului de primar, mandat a cărui validare s-a făcut de o instanţă judecătorească.11. De asemenea, autorul apreciază că, în baza celor trei legi, respectiv Legea nr. 161/2003, Legea nr. 176/2010 şi Legea nr. 393/2004, prefectul emite ordinul de încetare a mandatului de primar înainte de termen, însă diferă procedura prealabilă şi actele care stau la baza emiterii acestui act administrativ, astfel încât previzibilitatea şi accesibilitatea lui comportă interpretări, iar acest paralelism legislativ creează confuzie.12. Tribunalul Argeş - Secţia civilă apreciază că textele de lege criticate sunt constituţionale.13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, făcând referire la cele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 175 din 29 martie 2016.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de reprezentantul autorului excepţiei, concluziile apărătorului autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din actul de sesizare şi din motivarea excepţiei, îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (1) şi (3) şi art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, precum şi art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003. Textele de lege criticate au următorul conţinut:– Art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010: „Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare.“;– Art. 25 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 176/2010:(1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta şi dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. (...)(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.
    – Art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 176/2010:Agenţia va comunica raportul de evaluare, după cum urmează: [...]i) pentru primari şi preşedinţii consiliilor judeţene - instituţiei prefectului;– Art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 215/2001:(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului primarului.(4) Ordinul prefectului poate fi atacat de primar la instanţa de contencios administrativ în termen de 10 zile de la comunicare.
    – Art. 16 din Legea nr. 393/2004:(1) În toate cazurile de încetare înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată încetarea mandatului primarului;(2) Ordinul va avea la bază un referat semnat de secretarul comunei sau al oraşului, precum şi actele din care rezultă motivul legal de încetare a mandatului.– Art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003: „În situaţia în care alesul local aflat în stare de incompatibilitate nu renunţă la una dintre cele două funcţii incompatibile în termenul prevăzut la alin. (3), prefectul va emite un ordin prin care constată încetarea de drept a mandatului de ales local la data împlinirii termenului de 15 zile sau, după caz, 60 de zile, la propunerea secretarului unităţii administrativ-teritoriale. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale“.
    18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la criteriile de calitate ale legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 120 alin. (1) privind principiile de bază ale administraţiei publice locale, art. 121 alin. (2) privind autorităţile comunale şi orăşeneşti, art. 123 alin. (4) potrivit căruia „între prefecţi, pe de o parte, consiliile locale şi primari, precum şi consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare“, art. 126 alin. (6) referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 150 privind iniţiativa revizuirii. Se aduce atingere şi art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.19.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prin dispoziţiile de lege criticate se stabilesc reguli privind încetarea mandatului de primar, în cazul constatării stării de incompatibilitate, înainte de termen, în temeiul art. 15 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 393/2004 şi al art. 69 alin. (2) din Legea nr. 215/2001.
    20. Curtea reţine că, prin Decizia nr. 175 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 10 iunie 2016, s-a pronunţat asupra unor critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză.21. Cu acel prilej, Curtea a observat că, în cazul încetării înainte de termen a mandatului de primar, prefectul emite un ordin prin care constată această împrejurare, potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 393/2004. În acelaşi sens, prevederile art. 69 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 stabilesc că prefectul, prin ordin, ia act de încetarea mandatului de primar. Legiuitorul a stabilit obligaţia Agenţiei Naţionale de Integritate de a comunica prefectului raportul de evaluare prin care s-a reţinut starea de incompatibilitate a primarului, aşa cum rezultă din corelarea prevederilor art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 176/2010 cu ansamblul reglementărilor în materie, cuprinse în Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali şi Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului. În aceste condiţii, Curtea a observat că normele de lege criticate atribuie prefectului rolul de a „constata“, respectiv de „a lua act“ de încetarea mandatului de primar în caz de incompatibilitate, astfel că, în acest caz, prefectul îndeplineşte, în temeiul legii, o formalitate necesară în vederea asigurării funcţionării autorităţii administraţiei publice, în condiţii de imparţialitate, fără a fi pusă în discuţie crearea unui raport de subordonare între primar şi prefect.22. Curtea a constatat că prevederile de lege criticate dau expresie rolului prefectului, în calitate de reprezentant al Guvernului, de a asigura, la nivelul judeţului sau, după caz, al municipiului Bucureşti, aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a hotărârilor Guvernului, a celorlalte acte normative, precum şi a ordinii publice, astfel cum stabileşte art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 24 martie 2008, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 123 alin. (4) din Constituţie.23. Curtea a reţinut că ordinul emis de prefect, în temeiul acestei atribuţii legale, este un act administrativ de autoritate, cu caracter declarativ, iar nu constitutiv de drepturi subiective, în sensul că se ia act de o situaţie juridică preexistentă, clarificându-se şi definitivându-se astfel raporturi juridice stabilite anterior, prin alte acte juridice. Ca atare, prin crearea acestei atribuţii, raţiunea legiuitorului nu contravine prevederilor constituţionale invocate, întrucât, conform art. 102 alin. (1) din Legea fundamentală, Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice, iar prefectul este, potrivit art. 123 alin. (2), reprezentantul său pe plan local. Or, atribuţia legală exercitată de prefect prin emiterea unui asemenea act administrativ nu este de natură să creeze raporturi de subordonare între prefect şi primar şi nici să modifice situaţii juridice preexistente, cum este în speţă aceea de incompatibilitate, stabilită prin alte acte juridice.24. Referitor la critica privind încălcarea art. 120 alin. (1) şi art. 121 alin. (2) din Legea fundamentală, Curtea a observat că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate reglementează procedura constatării încetării mandatului de primar înainte de termen, ţinându-se cont de toate etapele necesare şi specifice acestui domeniu şi fără a afecta funcţionarea administraţiei publice locale. În aceste condiţii, din analiza dispoziţiilor legale criticate rezultă că acestea nu conţin norme de natură a conduce la înfrângerea principiilor descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice.25. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie, în vederea eliminării arbitrariului şi a posibilităţii exercitării unei puteri discreţionare, abuzive a prefectului în această materie, Curtea a reţinut că legiuitorul, prin prevederile art. 69 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 215/2001, a reglementat controlul judecătoresc al ordinului prefectului, în deplină concordanţă cu art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 20 din Legea fundamentală, cu referire la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prevederile art. 69 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 91 alin. (5) din Legea nr. 161/2003 asigură respectarea accesului liber la justiţie şi dau posibilitatea primarului de a contesta ordinul prefectului în faţa instanţei de contencios administrativ.26. În ceea ce priveşte critica privind lipsa de claritate şi previzibilitate a legii, Curtea a reţinut că, prin Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul prevederii legale, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi (a se vedea şi Hotărârea din 28 martie 1990, pronunţată în Cauza Groppera Radio AG şi alţii împotriva Elveţiei, paragraful 68). Dat fiind principiul generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută, sens în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a remarcat că „una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive şi că numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie“.27. În temeiul acestei jurisprudenţe a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea a constatat că textele de lege criticate sunt clare, precise şi previzibile, iar aplicarea lor coroborată oferă suficiente repere pentru ca destinatarul acestora - în cazul de faţă, primarul - să înţeleagă sensul lor, putând să îşi adapteze conduita acestora.28. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.29. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 175 din 29 martie 2016, Curtea observă, referitor la susţinerile apărătorului autorului făcute în şedinţă publică privind o pretinsă neconcordanţă între deciziile Curţii Constituţionale nr. 449 din 16 iunie 2015, paragrafele 26-30, şi nr. 175 din 29 martie 2016, că acestea nu pot fi reţinute. Astfel, Curtea constată că în paragrafele menţionate se face referire la activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate, reglementată prin art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, referitoare la perioada pentru care se efectuează evaluarea, respectiv atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora, iar nu la activitatea prefectului. Activitatea prefectului este analizată în Decizia nr. 175 din 29 martie 2016, în care se face referire la situaţia din speţă, respectiv procedura constatării încetării mandatului de primar înainte de termen, situaţie în care se află şi autorul excepţiei din prezenta cauză.30. Referitor la susţinerea potrivit căreia Curtea, prin Decizia nr. 175 din 29 martie 2016, nu s-a pronunţat cu privire la dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, Curtea observă că motivarea autorului excepţiei, reţinută în decizia menţionată, nu cuprinde critici similare celor din prezenta cauză, referitoare la lipsa de precizie, claritate şi previzibilitate a textului de lege invocat.31. Cu acest prilej, analizând susţinerile apărătorului autorului excepţiei, Curtea reţine că prevederile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 nu aduc atingere dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie referitor la claritatea, precizia şi previzibilitatea legii, deoarece textul de lege criticat reprezintă o normă supletivă, astfel cum rezultă din lipsa unei sancţiuni în cazul nerespectării sale.32. Referitor la susţinerile apărătorului autorului excepţiei făcute în şedinţa publică şi cuprinse, de asemenea, în notele scrise depuse, prin care a extins obiectul excepţiei de neconstituţionalitate şi la prevederile art. 69 alin. (5) teza finală din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, Curtea constată că acestea nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, întrucât neconstituţionalitatea acestora a fost invocată ulterior sesizării Curţii în prezenta cauză. Instanţa de contencios constituţional nu poate hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa sa, întrucât ar încălca art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, conform căruia părţile trebuie să îşi exprime punctele de vedere în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei judecătoreşti, depunând dovezile pe care le consideră necesare, iar instanţa de judecată este obligată să îşi exprime opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Aşadar, litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin actul de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 476 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 7 septembrie 2017, paragraful 24).
    33. În final, Curtea observă că prevederile art. 150 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Maria în Dosarul nr. 5.435/109/2015 al Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (4), art. 25 alin. (1) şi (3) şi art. 26 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, ale art. 69 alin. (3) şi (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, ale art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, precum şi ale art. 91 alin. (4) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Argeş - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Cătălina Turcu
    -----