Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (21.01.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 557 din 18 septembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 3 ianuarie 2019Data intrării în vigoare 03-01-2019


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel-Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina-Loredana Gulie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Natalia Ioana Fărcăşan în Dosarul nr. 25.473/211/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.953D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Mihăiţă Sorin Moldovan a depus note scrise, prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume deciziile nr. 936 din 19 decembrie 2006 şi nr. 407 din 13 aprilie 2010. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 31 octombrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 25.473/211/2016, Tribunalul Cluj - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepţia a fost ridicată de Natalia Ioana Fărcăşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în constatarea perimării executării silite.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că este neconstituţională interpretarea prevederilor legale criticate în sensul că perimarea de drept a executării, reglementată de art. 389 din Codul de procedură civilă din 1865, nu se aplică executărilor silite încuviinţate fără somaţie. În acest sens, se arată că, printr-o contestaţie la executare, a solicitat instanţei să constate că a intervenit perimarea executării silite, în ceea ce priveşte acte de executare silită efectuate în perioada 2010-2014, precum şi că a intervenit prescripţia dreptului de a obţine executarea silită în respectivul dosar execuţional. Instanţa de judecată a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare formulată de autoarea excepţiei, cu motivarea că dispoziţiile art. 389 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865, referitoare la perimarea de drept a actelor de executare, nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie, în speţă fiind efectuată o executare silită prin poprirea conturilor reclamantei, caz în care legea permite executarea silită fără somaţie, respectiv printr-o adresă, însoţită de o copie certificată de pe titlul executoriu.7. În aceste condiţii, autoarea excepţiei susţine că interpretarea dată de instanţa de judecată textului de lege criticat este neconstituţională, încălcând principiul securităţii raporturilor juridice, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi principiul constituţional al egalităţii în drepturi. Se arată că interpretarea potrivit căreia, în situaţia în care executarea silită s-a făcut prin poprire, nu mai poate interveni perimarea executării silite, chiar dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare fără să fi urmat alte acte de urmărire, contravine principiului securităţii raporturilor juridice civile, dat fiind faptul că, neştiind când va fi finalizată executarea, există o incertitudine care planează asupra oricăror raporturi juridice ale debitorului cu orice alte persoane, avânzii-cauză ai debitorului, respectiv alţi creditori sau terţi. În acelaşi sens citează mai multe opinii, exprimate în doctrina de specialitate, referitoare la faptul că perimarea poate interveni şi în cazul în care executarea se face fără somaţie.8.
    În ceea ce priveşte încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi, se susţine că prin această interpretare jurisprudenţială se creează o diferenţiere nejustificată între creditori, unii suportând sancţiunea perimării, în cazurile în care legea încuviinţează executarea silită cu somaţie, în vreme ce, în cazurile în care executarea silită se face fără somaţie, nu există nicio sancţiune a lipsei oricărui act de executare. În acest sens sunt citate mai multe soluţii pronunţate de alte instanţe de judecată, prin care acestea au statuat în sensul că trimiterea la art. 389, cuprinsă în textul de lege criticat, nu poate fi interpretată în sensul că, în cazurile în care legea încuviinţează executarea silită fără somaţie, nu poate interveni perimarea, o soluţie contrară fiind de natură să instituie o diferenţiere nejustificată în privinţa incidenţei perimării, în funcţie de modalităţile şi formele de executare silită la care apelează debitorul.
    9. Se mai arată că prevederile legale criticate, în interpretarea dată de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea fondului cauzei, reprezintă o restrângere a dreptului de a cere desfiinţarea executării silite, cuprins în art. 389 din Codul de procedură civilă din 1865, fără ca această restrângere să îndeplinească condiţiile reglementate de art. 53 din Constituţie. Astfel, se arată că o excludere totală de la sancţiunea perimării şi, implicit, negarea dreptului de a cere desfiinţarea executării silite reprezintă o ingerinţă mult prea severă pentru a putea fi considerată necesară într-o societate democratică. Mai mult, restrângerea aplicabilităţii perimării aduce atingere previzibilităţii circuitului civil, iar lipsa unei simple formalităţi (somaţia), care conduce la neutralizarea unui drept ce apără securitatea circuitului civil, este o măsură vădit proporţională cu situaţia care a determinat-o.10. Tribunalul Cluj - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, se consideră că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, ci, din examinarea motivelor invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că textul de lege criticat este interpretat în mod neunitar de către instanţele de judecată, aspect ce poate constitui obiect al unui recurs în interesul legii.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 152 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, potrivit cărora: „Dispoziţiile art. 387 şi 389 nu se aplică în cazurile când legea încuviinţează executarea fără somaţie.“ Prevederile legale criticate fac trimitere la dispoziţiile art. 387 şi art. 389 din acelaşi act normativ, potrivit cărora: – Art. 387 din Codul de procedură civilă din 1865:În afară de cazurile în care legea prevede altfel, executarea poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somaţie care va cuprinde următoarele:1. denumirea şi sediul organului de executare;2. data emiterii somaţiei şi numărul dosarului de executare;3. numele şi domiciliul sau, după caz, denumirea şi sediul debitorului;4. arătarea titlului executoriu anexat în baza căruia urmează să se facă executarea silită;5. termenul în care cel somat urmează să-şi execute de bunăvoie obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi arătarea consecinţelor nerespectării acesteia;6. semnătura şi ştampila organului de executare.
    Dacă în termenul arătat în somaţie debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia, executorul judecătoresc va proceda de îndată la executarea silită.
    – Art. 389 din Codul de procedură civilă din 1865:Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării.Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi o nouă somaţie, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută.
    15. Deşi prevederile art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra prevederilor legale criticate, dat fiind faptul că acestea continuă să îşi producă efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare“, Curtea urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în componenta sa privind securitatea raporturilor juridice.
    17. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că autoarea acesteia susţine că este neconstituţională interpretarea prevederilor legale criticate în sensul că perimarea de drept a executării, reglementată de art. 389 din Codul de procedură civilă din 1865, nu se aplică executărilor silite încuviinţate fără somaţie. Sunt invocate, în acest sens, alte soluţii de speţă, pronunţate de instanţele de judecată, cuprinzând interpretări diferite ale textului de lege criticat, precum şi opinii ştiinţifice, formulate de doctrina de specialitate, referitoare la modalitatea de interpretare a textului de lege criticat.18. Curtea reţine că aceste susţineri nu reprezintă veritabile motive de neconstituţionalitate. Astfel, interpretarea dată de instanţa de judecată textului de lege criticat, în vederea aplicării acestuia în cauza dedusă soluţionării sale, este o problemă de interpretare şi aplicare a legii, care nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale, care, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că, pentru determinarea competenţei sale de a exercita controlul de constituţionalitate asupra unei interpretări a normei juridice, criteriul fundamental ce trebuie avut în vedere este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistenţa sa în timp, în cadrul practicii judiciare, aşadar, existenţa unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanţelor. De aceea, Curtea este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existenţa unei practici unitare/neunitare de interpretare şi aplicare a legii de natură a încălca exigenţele Constituţiei, iar interpretările izolate nu pot face obiectul controlului de constituţionalitate, ci al controlului judecătoresc, legislaţia în vigoare oferind alte remedii procesuale, ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenţei instanţelor judecătoreşti, iar Curtea şi-ar aroga competenţe specifice acestora, transformându-se din instanţă constituţională în una de control judiciar [a se vedea Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20-21, sau Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 19].19. În prezenta cauză, Curtea reţine că autoarea excepţiei este nemulţumită de modul în care instanţa de judecată a soluţionat contestaţia la executare formulată, constatând, în urma interpretării textului de lege criticat, că nu a intervenit perimarea executării silite. Aşadar, autoarea excepţiei este nemulţumită de o interpretare concretă a textului legal criticat, în speţa dedusă soluţionării instanţei de judecată. Or, o asemenea critică nu poate fi calificată drept una de neconstituţionalitate, întrucât vizează interpretarea şi aplicarea legii la o situaţie de speţă, fără ca o asemenea practică judiciară să aibă o relevanţă constituţională. Prin urmare, având în vedere art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, coroborate cu art. 126 alin. (1) şi art. 142 din Constituţie, aspectele criticate nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, anterior citată, paragraful 20).20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 390 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Natalia Ioana Fărcăşan în Dosarul nr. 25.473/211/2016 al Tribunalului Cluj - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 18 septembrie 2018.

    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Irina-Loredana Gulie
    -----