Structură Act

Forma la zi
Pret: 15,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (17.06.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
LEGE nr. 355 din 27 decembrie 2018privind instituirea Zilei dăruirii
EMITENT
  • PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 3 ianuarie 2019Data intrării în vigoare 06-01-2019

    Parlamentul României adoptă prezenta lege.Articolul 1Se instituie ziua de 25 septembrie ca Ziua dăruirii.
    Articolul 2(1) Ziua dăruirii poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, precum şi de către societatea civilă, persoane fizice şi persoane juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări având caracter cultural, educativ, artistic, social sau de voluntariat, dedicate sărbătoririi acestei zile.(2) Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii, în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la alin. (1), în limita alocaţiilor bugetare aprobate.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
    p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
    FLORIN IORDACHE
    PREŞEDINTELE SENATULUI
    CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU
    Bucureşti, 27 decembrie 2018.Nr. 355.-----