Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (21.08.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 874 din 18 decembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv", precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 3 ianuarie 2019Data intrării în vigoare 03-01-2019
    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu
    - judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Irina-Loredana Gulie- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Daniel-Sorin Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.980/176/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.404D/2018.2.
    La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Eugen Tudose, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.427D/2018, nr. 1.428D/2018, nr. 1.475D/2018, nr. 1.478D/ 2018, nr. 1.489D/2018, nr. 1.490D/2018, nr. 1.498D/2018, nr. 1.499D/2018, nr. 1.538D/2018 şi nr. 1.544D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă (dosarele nr. 1.427D/2018 şi nr. 1.428D/2018), art. 27 şi art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă (Dosarul nr. 1.544D/2018), art. 27 din Codul de procedură civilă (dosarele nr. 1.475D/2018, nr. 1.489D/2018, nr. 1.490D/2018, nr. 1.498D/2018, nr. 1.499D/2018 şi nr. 1.538D/2018), respectiv art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Dosarul nr. 1.478D/2018), excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, Lilica Constantinescu şi Dan Constantinescu, Societatea Cez Vânzare - S.A. din Craiova, Paraschiva Vulcu, Societatea Distribuţie Energie Oltenia - S.A. din Craiova, Societatea Park Modoş - S.R.L. din Timişoara şi, respectiv, de Societatea Auto Kino - S.R.L. din Braşov, în dosarele nr. 1.288/305/2015, nr. 10.771/197/2016 şi nr. 5.741/197/2015 ale Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, dosarele nr. 21.715/215/2015, nr. 8.355/225/2015 şi nr. 12.555/225/2015 ale Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 1.654/306/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, Dosarul nr. 912/252/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă, Dosarul nr. 23.561/301/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă şi, respectiv, în Dosarul nr. 4.756/296/C/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal, în Dosarul nr. 1.538D/2018, răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Eugen Tudose, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. De asemenea, în dosarele nr. 1.428D/2018, nr. 1.490D/2018 şi nr. 1.544D/2018, răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Andreea Hlihor, din Baroul Bucureşti, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. De asemenea, magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 1.478D/2018, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate Paraschiva Vulcu a depus note scrise prin care solicită admiterea acesteia.6. Având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.427D/2018, nr. 1.428D/2018, nr. 1.475D/2018, nr. 1.478D/ 2018, nr. 1.489D/2018, nr. 1.490D/2018, nr. 1.498D/2018, nr. 1.499D/2018, nr. 1.538D/2018 şi nr. 1.544D/2018 la Dosarul nr. 1.404D/2018. Reprezentanţii prezenţi ai autoarei excepţiei de neconstituţionalitate Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, precum şi reprezentantul Ministerului Public, sunt de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.427D/2018, nr. 1.428D/2018, nr. 1.475D/2018, nr. 1.478D/2018, nr. 1.489D/2018, nr. 1.490D/2018, nr. 1.498D/2018, nr. 1.499D/2018, nr. 1.538D/2018 şi nr. 1.544D/2018 la Dosarul nr. 1.404D/2018, care este primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele nr. 1.404D/2018 şi nr. 1.538D/2018, care solicită constatarea neconstituţionalităţii prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă în măsura în care se interpretează prin prisma raţionamentului avut în vedere de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018. În acest sens, arată că, potrivit acestei interpretări date de instanţa supremă, orice decizie a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unor prevederi legale, care intervine pe parcursul soluţionării unei cauze pendinte, respectiv până la soluţionarea definitivă a acesteia, este exclusă de la aplicare în cadrul cauzelor pendinte, aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Cu alte cuvinte, se ajunge la ultraactivarea legii vechi, respectiv a prevederii legale constatate neconstituţionale, astfel încât judecătorul cauzei este obligat să aibă în vedere, la momentul soluţionării cauzei, o lege care nu mai este în vigoare, fiind constatată neconstituţionalitatea acesteia. Se arată că o astfel de interpretare a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece se creează o discriminare nejustificată între persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procese începute înainte de data publicării deciziei de admitere a acestei prevederi legale, pe de o parte, şi persoanele care nu au invocat aceeaşi excepţie, în cadrul aceleiaşi categorii de procese, raportată la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, pe de altă parte. Mai mult, arată că, deşi autoarea excepţiei a invocat aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, recursul a fost respins ca inadmisibil, în temeiul Deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.8. Se mai susţine că prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată de instanţa supremă, prin decizia menţionată, contravin şi dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 462 din 17 septembrie 2014, prin care s-a reţinut că exercitarea căii de atac a recursului reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie. Se arată că interpretarea dată de instanţa supremă dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă este foarte restrictivă şi îngrădeşte în mod nejustificat accesul la calea de atac a recursului.
    9. De asemenea, se mai arată că această interpretare contravine dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 147 alin. (1) şi (4) coroborat cu art. 1 alin. (5) din Constituţie. În acest sens, se susţine că, potrivit prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Or, interpretarea dată dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă de către instanţa supremă, prin decizia menţionată, este în contradicţie directă cu aceste prevederi constituţionale, precum şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, deoarece menţine în vigoare texte de lege constatate neconstituţionale. Se mai arată că Decizia nr. 369 din 30 mai 2017 nu face distincţie între procese începute înainte sau după publicarea acesteia, ci, dimpotrivă, statuează asupra aplicabilităţii acestei decizii în cauze în care hotărârile judecătoreşti au fost pronunţate după publicarea acesteia. Se mai invocă şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018, prin care instanţa de contencios constituţional a stabilit în mod expres că art. 27 din Codul de procedură civilă nu se poate interpreta în sensul de a permite ultraactivitatea unei norme constatate neconstituţionale, în cadrul proceselor în curs. 10. Având cuvântul, reprezentanta autoarei excepţiei de neconstituţionalitate invocate în dosarele nr. 1.428D/2018, nr. 1.490D/2018 şi nr. 1.544D/2018 solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. În acest sens, arată că aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4), art. 126 alin. (3) şi art. 142 alin. (1) din Constituţie, deoarece instanţa supremă şi-a depăşit competenţa atunci când a trecut la analiza efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017. Se mai arată că însăşi instanţa supremă, în jurisprudenţa sa, respectiv Decizia nr. 1 din 8 februarie 2018, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat că nu are competenţa de a clarifica dispoziţii constatate, în parte, ca fiind neconstituţionale. 11. Se mai arată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, precum şi ale art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, cu motivarea că instanţa supremă a periclitat principiul securităţii raporturilor juridice, fiind negată justiţiabililor posibilitatea de a invoca nelegalitatea deciziei instanţei de apel, pe calea recursului. De asemenea, este neconstituţională interpretarea normelor legale criticate, din perspectiva faptului că impune instanţelor de judecată aplicarea unor norme constatate neconstituţionale, care au încetat a mai produce efecte juridice, cu motivarea că, la data începerii procesului, părţile nu au avut în vedere şi posibilitatea căii de atac a recursului. Se mai invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, dat fiind faptul că în acest mod este creat un tratament juridic diferenţiat pentru cetăţeni aflaţi în aceeaşi situaţie juridică.12. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 9 din 17 ianuarie 2013, principiul aplicării imediate a legii de procedură este de sorginte legală, iar nu constituţională, legiuitorul având posibilitatea de a deroga de la acesta, în anumite situaţii particulare, fără a se aduce atingere niciunei norme constituţionale. De asemenea, mai arată că autorii excepţiei solicită aplicarea retroactivă a unei legi noi de procedură, respectiv legea în vigoare la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, ceea ce ar conduce, în mod paradoxal, la aplicarea retroactivă a unei decizii a Curţii Constituţionale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:13. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.404D/2018 şi nr. 1.478D/2018, prin încheierile din 5 septembrie 2018 şi 11 septembrie 2018, pronunţate în dosarele nr. 7.980/176/2016 şi nr. 1.654/306/2017, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, precum şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă şi, respectiv, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost interpretat prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.14. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.427D/2018, nr. 1.428D/2018 şi nr. 1.499D/2018, prin încheierile din 5 septembrie 2018, 19 septembrie 2018 şi 26 septembrie 2018, pronunţate în dosarele nr. 1.288/305/2015, nr. 10.771/197/2016 şi nr. 5.741/197/2015, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă şi, respectiv, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă.
    15. În dosarele Curţii Constituţionale nr. 1.475D/2018, nr. 1.489D/2018 şi nr. 1.490D/2018, prin încheierile din 19 septembrie 2018, pronunţate în dosarele nr. 21.715/215/2015, nr. 8.355/225/2015 şi nr. 12.555/225/2015, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă.16. În Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.498D/2018, prin Încheierea din 28 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 912/252/2016, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă.17. În Dosarul nr. 1.538D/2018, prin Încheierea din 28 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 23.561/301/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă.18. În Dosarul nr. 1.544D/2018, prin Încheierea din 4 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.756/296/C/2016, Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 şi art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.19. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti (dosarele nr. 1.404D/2018, nr. 1.428D/2018, nr. 1.490D/2018, nr. 1.538D/2018 şi nr. 1.544D/2018), Lilica Constantinescu şi Dan Constantinescu (Dosarul nr. 1.427D/2018), Societatea Cez Vânzare - S.A. din Craiova (Dosarul nr. 1.475D/2018), Paraschiva Vulcu (Dosarul nr. 1.478D/2018), Societatea Distribuţie Energie Oltenia - S.A. din Craiova (Dosarul nr. 1.489D/2018), Societatea Park Modoş - S.R.L. din Timişoara [Dosarul nr. 1.498D/2018], şi, respectiv, de Societatea Auto Kino - S.R.L. din Braşov (Dosarul nr. 1.499D/2018), în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate împotriva unor hotărâri pronunţate de instanţele de fond.20. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în toate dosarele conexate, se susţine, în esenţă, că prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, încalcă dispoziţiile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, prin ultraactivitatea unei norme legale constatate neconstituţionale. În acest sens se arată că, prin eliminarea posibilităţii formulării recursurilor, în cauze aflate în curs de soluţionare, la data pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în care pretenţiile sunt evaluate la o sumă sub 1.000.000 de lei, se încalcă prevederile constituţionale referitoare la efectele deciziilor de admitere ale Curţii Constituţionale, precum şi principiul ierarhiei normelor de drept, dat fiind faptul că o normă constituţională [art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală] nu poate fi subordonată unei norme legale inferioare (art. 27 din Codul de procedură civilă). Se mai susţine că textul constituţional prevede că deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel încât Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 este aplicabilă în toate procesele care nu au fost soluţionate în mod definitiv, până la publicarea acesteia, fără a se face distincţie între procese începute înainte sau după această dată, respectiv 20 iulie 2017. 21.
    Se mai susţine că interpretarea prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă nu poate fi realizată decât în concordanţă cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin recunoaşterea efectelor pe care deciziile Curţii Constituţionale le produc asupra situaţiilor juridice în curs, în privinţa cărora instanţa de contencios constituţional a reţinut în mod constant, independent de materia în care au fost pronunţate, că sunt de imediată aplicare, în măsura în care în cauză nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă.
    22. Mai mult, în măsura în care stabileşte căi diferite de atac, pentru persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, prevederea legală criticată, în interpretarea dată de instanţa supremă, contravine şi principiului constituţional al egalităţii în faţa legii (dosarele nr. 1.404D/2018, nr. 1.475D/2018, nr. 1.478D/2018, nr. 1.489D/2018, nr. 1.498D/2018, nr. 1.499D/2018 şi nr. 1.538D/2018).23. Se mai susţine că prevederile legale criticate, astfel cum au fost interpretate de instanţa supremă, au blocat accesul la calea de atac a recursului, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, punând cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a exista o justificare obiectivă şi rezonabilă, ceea ce contravine principiilor constituţionale ale egalităţii în faţa legii, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. În acest sens se arată că, potrivit interpretării date de Înalta Curte, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, Decizia Curţii Constituţionale se va aplica doar proceselor începute după publicarea acesteia, fiind creată, în acest mod, o diferenţă de tratament juridic între justiţiabilii care au formulat o cerere de chemare în judecată anterior publicării deciziei, pe de o parte, şi justiţiabilii care au formulat o cerere de chemare în judecată ulterior acestei date, deşi situaţia juridică este aceeaşi, respectiv există un proces în curs, în care nu a fost pronunţată o hotărâre în apel. Se mai susţine că, deşi o diferenţă de tratament similară, bazată pe momentul introducerii cererii de chemare în judecată, va exista întotdeauna, în cazul în care apare un conflict în timp, de legi procedurale, (în special în cazul în care legiuitorul a optat pentru ultraactivitatea legii de procedură vechi), totuşi această diferenţă devine nejustificată şi neconstituţională în situaţia în care tratamentul diferenţiat vizează producerea ori nu a efectelor unei dispoziţii legale neconstituţionale. Într-un asemenea caz este restrâns dreptul la recurs, deşi o asemenea restrângere a fost constatată anterior neconstituţională, cu caracter general şi obligatoriu, potrivit efectelor deciziilor Curţii Constituţionale.24. De asemenea, în legătură cu invocarea încălcării principiului constituţional al egalităţii în drepturi se arată că este creată o discriminare nejustificată, între persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, şi persoanele care nu au invocat această excepţie, deşi, în ambele cazuri, cererea de chemare în judecată a fost introdusă înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Se susţine că această discriminare nu este fundamentată pe un criteriu obiectiv şi raţional, câtă vreme complexitatea unor cauze nu depinde de invocarea sau nu a excepţiei de neconstituţionalitate, ci de problema de drept dedusă judecăţii (Dosarul nr. 1.404D/2018). 25. Totodată, se susţine că decizia Înaltei Curţi aduce atingere chiar textului constituţional care îi reglementează activitatea, respectiv art. 126 alin. (3) din Constituţie (dosarele nr. 1.427D/2018 şi nr. 1.499D/2018).26. Se mai arată că instanţa supremă nu se poate pronunţa asupra obligativităţii şi efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale, precum şi asupra aplicării pentru viitor a acesteia, fiind exclus controlul, pe calea pronunţării unei hotărâri prealabile, a unei decizii a Curţii Constituţionale, autoritate publică distinctă de puterea judecătorească, reglementată printrun titlu distinct din Constituţie. Procedând în acest mod, instanţa supremă a încălcat principiul securităţii raporturilor juridice, prin negarea, pentru justiţiabili, a posibilităţii de a invoca nelegalitatea deciziei instanţei de apel pe calea recursului, deşi criteriul valoric care a stat la baza opţiunii legiuitorului, care excludea accesul la această cale de atac, a fost constatat ca fiind neconstituţional. Mai mult, se susţine că este inadmisibil ca, prin înlăturarea efectelor paragrafului 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, instanţa supremă să considere că o normă juridică care a încetat să mai producă efecte juridice, în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, să poată fi aplicată în continuare, cu motivarea că, la momentul începerii procesului judiciar, părţile nu au avut în vedere că hotărârea nu va putea fi supusă recursului. În acest sens, se arată că, în justificarea motivului pentru care nu a luat în considerare paragraful 32 din decizia Curţii Constituţionale, referitor la efectele acesteia, instanţa supremă a făcut diferenţierea între considerentele pe care se sprijină aceasta, pe de o parte, şi considerente autonome, pe de altă parte, apreciind că dispozitivul deciziei Curţii Constituţionale nu face corp comun cu paragraful 32 al acesteia, întrucât nu se sprijină pe aceasta, deşi practica instanţei de contencios constituţional este bogată, cu privire la forţa obligatorie a considerentelor deciziilor sale, în acest sens fiind Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017 (dosarele nr. 1.428D/2018, nr. 1.490D/2018 şi nr. 1.544D/2018).27. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, se arată că, deşi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1. 000. 000 lei inclusiv“, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, interesul ridicării acestei excepţii de neconstituţionalitate subzistă, deoarece, urmare a Deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cauză devin incidente prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016, ceea ce presupune că decizia instanţei de apel pronunţată în speţă nu poate fi atacată cu recurs.
    28. Se susţine, în esenţă, că prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1. 000. 000 lei inclusiv“, precum şi prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, instituind o discriminare nejustificată, bazată pe un criteriu neobiectiv şi neraţional, respectiv valoarea cererii. Se mai susţine că recursul este o cale extraordinară de atac, iar nu una excepţională, astfel încât statul este obligat să asigure egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea acestei căi de atac şi nu poate limita accesul la aceasta fără o justificare serioasă şi obiectivă, sau să excludă de la dreptul de a formula o cale de atac o categorie de persoane, în funcţie de invocarea sau nu a excepţiei de neconstituţionalitate.29. Se mai susţine şi încălcarea principiului constituţional al accesului liber la justiţie, dat fiind faptul că măsura restrictivă a instituirii unui prag valoric pentru exercitarea acestuia este vădit disproporţionată faţă de scopul urmărit, respectiv acela de a nu bloca activitatea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, transformând dreptul la recurs într-unul iluzoriu.30. Se mai susţine că, prin interpretarea dată prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, sunt încălcate prevederile art. 126 alin. (3) din Constituţie, dat fiind faptul că rolul instanţei supreme, consfinţit de Legea fundamentală şi de Codul de procedură civilă, nu este realizat, deoarece se ajunge la imposibilitatea exercitării căii de atac a recursului, în funcţie de un anumit prag valoric.31. În ceea ce priveşte motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, se arată că aceste prevederi legale contravin principiilor constituţionale ale egalităţii în faţa legii, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil (Dosarul nr. 1.427D/2018). De asemenea, se susţine că utilizarea instituţiei pronunţării unei hotărâri prealabile, în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat încălcarea principiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3), atrage însăşi neconstituţionalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“, prevăzută de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Se mai susţine că, în acelaşi timp, interpretarea dată art. 27 din Codul de procedură civilă, în sensul creării de diferenţieri, pentru situaţii care sunt fundamental asemănătoare, şi negarea accesului la justiţie, atrage şi neconstituţionalitatea acestui text de lege, în interpretarea dată de instanţa supremă (Dosarele nr. 1.428D/2018, nr. 1.490D/2018 şi nr. 1.544D/2018).32. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 1.404D/2018, apreciază că, în raport cu Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu se poate reţine existenţa unei discriminări, întrucât, în sistemul actualului Cod de procedură civilă a fost adoptată o concepţie nouă, care se îndepărtează de la cea anterioară, (bazată, fără distincţii, pe aplicarea imediată şi generală a legii noi), tocmai pentru a se ţine seamă, deopotrivă, de exigenţele principiului preeminenţei dreptului şi securităţii juridice, precum şi de principiul respectării drepturilor şi situaţiilor legalmente dobândite, al respectării aşteptărilor legitime, al egalităţii în faţa legii. Se apreciază că, potrivit dezlegării menţionate, prin stabilirea datei sesizării instanţei ca moment procesual de care legea leagă regimul căilor de atac cărora le este supusă hotărârea judecătorească [conform art. 27 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013], au fost aduse la îndeplinire de către instanţa supremă prerogativele constituţionale înscrise în art. 126 alin. (3) din Constituţie, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi cu principiile care guvernează desfăşurarea procesului civil. 33. În Dosarul nr. 1.478D/2018, aceeaşi instanţă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că nu se încalcă caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv al Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017. Se apreciază că Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este obligatorie pentru instanţa de recurs, în conformitate cu prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, iar, potrivit dezlegării pronunţate de instanţa supremă, prin decizia menţionată, stabilind data sesizării instanţei ca moment procesual de care legea leagă regimul căilor de atac cărora le este supusă hotărârea judecătorească, au fost aduse la îndeplinire, de către instanţa supremă, prerogativele constituţionale înscrise în art. 126 alin. (3) din Constituţie, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi cu principiile care guvernează desfăşurarea procesului civil. În concluzie, se apreciază că hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.34. Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, în dosarele nr. 1.427D/2018 şi nr. 1.428D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate consacră caracterul obligatoriu al dezlegării date chestiunilor de drept prin hotărârea prealabilă, de la data pronunţării hotărârii, pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin recunoaşterea obligativităţii hotărârii preliminare, prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie, ci asigură înfăptuirea justiţiei, în mod unitar, precum şi supremaţia legii. De asemenea, prevederile legale criticate nu încalcă principiul neretroactivităţii legii, indicând faptul că o hotărâre preliminară, dată în interpretarea legii, care nu creează norme juridice noi, se aplică de la pronunţare, respectiv de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României.
    35. Se mai apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 61 alin. (1) din Constituţie referitoare la rolul Parlamentului, dat fiind faptul că hotărârile prealabile, prin care se interpretează dispoziţiile de drept, nu reprezintă legi, fiind evident că forţa lor obligatorie, recunoscută printr-o lege edictată de Parlament, nu ştirbeşte cu nimic atribuţiile autorităţii legiuitoare. De asemenea, prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, ci pun în aplicare principiul constituţional potrivit căruia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii. Or, în lipsa obligativităţii respectării hotărârii prealabile, acest rol nu ar putea fi respectat. Nu sunt încălcate nici prevederile art. 147 din Constituţie referitoare la obligativitatea şi efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 36. În Dosarul nr. 1.499D/2018, în opinia majoritară, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dat fiind faptul că prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. În opinia minoritară, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece nu sunt criticate înseşi prevederile legale, ci modul în care acestea au fost interpretate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă de urgenţă, iar nu o hotărâre prealabilă, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.37. Curtea de Apel Craiova – Secţia a II-a civilă, în Dosarele nr. 1.475D/2018 şi nr. 1.489D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În Dosarul nr. 1.490D/2018, apreciază, în conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, că violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite. Or, în cauză, nu se instituie un tratament juridic diferit pentru situaţii similare. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 126 alin. (3) şi în art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, se apreciază că motivele de neconstituţionalitate vizează interpretarea dată textului de lege prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar nu neconstituţionalitatea textului de lege criticat, raportat la textele constituţionale invocate.38. Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.498D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, consideră că textul de lege criticat, care stabileşte legea aplicabilă hotărârilor judecătoreşti (regimul juridic al căilor de atac), în cazul conflictului de norme procesual civile, ca fiind legea sub care a început procesul, nu este contrar dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie.39. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, în Dosarul nr. 1.538D/2018, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.40. Curtea de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 1.544D/2018, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, consideră că sesizarea în vederea dezlegării unei chestiuni de drept reprezintă un mecanism de asigurare a unei practici judiciare unitare, complementar şi distinct de instituţia recursului în interesul legii, pus la îndemâna instanţei supreme, iar finalitatea acestuia este pronunţarea unei hotărâri obligatorii, atât pentru instanţa care a solicitat dezlegarea, cât şi pentru celelalte instanţe judecătoreşti. Se mai apreciază că, pronunţând Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, instanţa supremă nu a făcut altceva decât să-şi exercite una dintre competenţele sale legale, fără să poată fi reţinută încălcarea dispoziţiilor constituţionale invocate.41. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.42. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele:43. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.44. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 27 - Legea aplicabilă hotărârilor, art. 483 alin. (2) - Obiectul şi scopul recursului. Instanţa competentă şi art. 521 alin. (3) - Conţinutul şi efectele hotărârii din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, precum şi prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013.45. În ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie (Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, precitată). De asemenea, Curtea mai reţine că, în prezentele cauze, prevederile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016, iar procesele în cadrul cărora s-au invocat prezentele excepţii de neconstituţionalitate sunt începute anterior acestei date, astfel încât în cadrul acestor din urmă procese sunt aplicabile dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.46. Prin urmare, analizând şi motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000 000 lei inclusiv“, precum şi art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: – Art. 27 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.“
    – Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“– Art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“
    47. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie şi alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 126 alin. (3) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale şi art. 147 alin. (1) şi (4) referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale.48. Cu titlu preliminar, în legătură cu efectele deciziilor de admitere ale instanţei de contencios constituţional, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“, iar, în privinţa legilor şi ordonanţelor în vigoare, alin. (1) al aceluiaşi articol prevede că acestea „îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept“. Aceste prevederi constituţionale, reluate, la nivel legal, prin art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, consacră efectele deciziilor Curţii Constituţionale, respectiv aplicarea pentru viitor şi caracterul general obligatoriu al acestora. 49. În interpretarea dispoziţiilor menţionate, Curtea a reţinut, în ceea ce priveşte efectele unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, că „decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, prin efectul acesteia prevederea neconstituţională încetându-şi aplicarea pentru viitor“ (Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008). În aceste condiţii, decizia de constatare a neconstituţionalităţii se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I - facta futura, însă, având în vedere faptul că excepţia de neconstituţionalitate este, de principiu, o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluţionarea litigiului cu care este conexă (a se vedea Decizia nr. 660 din 4 iulie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 2 august 2007) şi un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 5 din 9 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007), aceasta nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, prin aplicarea deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii numai raporturilor juridice care urmează a se naşte, deci unor situaţii viitoare ipotetice, întrucât şi-ar pierde esenţialmente caracterul concret. Aşadar, Curtea a reţinut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează atât situaţiile juridice ce urmează a se naşte - facta futura, cât şi situaţiile juridice pendinte (cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere) şi, în mod excepţional, acele situaţii care au devenit facta praeterita, respectiv cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, indiferent dacă până la momentul publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, acestea au fost soluţionate definitiv şi irevocabil, cauze în care, prin exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii, decizia Curţii Constituţionale se va aplica şi acestora (a se vedea Decizia nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017, paragrafele 27-29).50. Totodată, prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragraful 26, Curtea a stabilit că o decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate se aplică şi în cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, ipoteză ultimă în care decizia de admitere constituie motiv de revizuire. În acest sens, în jurisprudenţa Curţii s-a mai reţinut că o decizie prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate profită atât autorilor acesteia, cât şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocată anterior publicării deciziei, dar în alte cauze, soluţionate definitiv (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragraful 21).
    51. Aşadar, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, singura situaţie în care nu sunt aplicabile efectele unei decizii de admitere a Curţii Constituţionale, fiind vorba de un raport juridic epuizat - facta praeterita, este aceea a cauzelor care nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării deciziei de admitere a Curţii, cauzele fiind soluţionate până la acest moment, şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintro lege sau ordonanţă constatată neconstituţională.52. Totodată, în legătură cu efectele deciziilor Curţii Constituţionale, în ceea ce priveşte atât considerentele, cât şi dispozitivul acestora, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa, a statuat în mod constant că puterea de lucru judecat ce însoţeşte deciziile Curţii Constituţionale se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta, inclusiv efectului general obligatoriu al deciziilor de constatare a neconstituţionalităţii (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, sau Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii, prin sintagma „considerente pe care dispozitivul deciziei Curţii se sprijină“ se înţelege ansamblul unitar de argumente, care, prezentate într-o succesiune logică, realizează raţionamentul juridic pe care se întemeiază soluţia pronunţată de Curte, astfel încât nu poate fi acceptată teza potrivit căreia în conţinutul unei decizii a Curţii ar putea exista considerente independente de raţionamentul juridic care converge la soluţia pronunţată şi, implicit, care nu ar împrumuta caracterul obligatoriu al dispozitivului actului jurisdicţional. Prin urmare, întrucât toate considerentele din cuprinsul unei decizii sprijină dispozitivul acesteia, Curtea a reţinut că autoritatea de lucru judecat şi caracterul obligatoriu al soluţiei se răsfrâng asupra tuturor considerentelor deciziei (a se vedea Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, paragraful 52). 53. De asemenea, în ceea ce priveşte forţa obligatorie a considerentelor pronunţate în deciziile Curţii Constituţionale, Curtea mai reţine că prevederile art. 147 alin. (4) teza a doua din Constituţie, referitoare la efectul general obligatoriu şi pentru viitor al deciziilor Curţii, nu disting nici în funcţie de tipurile de decizii pe care Curtea Constituţională le pronunţă, nici în funcţie de conţinutul acestor decizii, ceea ce conduce la concluzia că toate deciziile instanţei de contencios constituţional, în întregul lor, sunt general obligatorii. Curtea Constituţională s-a pronunţat în acest sens, de exemplu, prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 13 iunie 2013, prin care a reţinut, invocând jurisprudenţa sa anterioară, că „atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept. În consecinţă, atât Parlamentul, cât şi Guvernul, respectiv autorităţile şi instituţiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituţională în considerentele şi dispozitivul prezentei decizii.“54. În continuare, Curtea reiterează jurisprudenţa sa în materia dispoziţiilor legale referitoare la exercitarea căii de atac a recursului, în funcţie de un anumit prag valoric al cererii deduse judecăţii.Astfel, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederii legale care limita exerciţiul căii de atac a recursului, în funcţie de un anumit prag valoric, şi a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, este neconstituţională. Prin decizia menţionată, observând jurisprudenţa sa recentă, prin care a stabilit şi dezvoltat exigenţe constituţionale sporite în sensul asigurării unei protecţii efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, integrate conţinutului normativ al art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (3) sau art. 129 din Constituţie, după caz, prin raportare la căile extraordinare de atac, Curtea a reevaluat standardul de protecţie pe care îl asigură art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie, în sensul reducerii marjei de apreciere a legiuitorului în domeniul căilor extraordinare de atac şi al sporirii garanţiilor care însoţesc accesul liber la justiţie. În acest sens a constatat că prevederea legală criticată, care impunea un prag valoric în privinţa exercitării căii de atac a recursului, şi anume ca valoarea cererilor evaluabile în bani să fie peste 1.000.000 de lei, contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi celor ale art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală şi a reţinut că pragul valoric de peste 1.000.000 lei conduce la clasificarea cererilor adresate instanţelor judecătoreşti în importante, ca valoare în bani, şi mai puţin importante, ceea ce reprezintă o clasificare artificială şi nejustificată, întrucât dificultatea unei probleme de drept nu poate fi evaluată în funcţie de valoarea litigiului, ci de natura sa. Prin urmare, legiuitorul nu are îndreptăţirea constituţională de a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, deoarece pune ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă (paragrafele 27 şi 28). Mai mult, pornind de la scopul recursului, care este parte a mecanismului pus la îndemâna instanţei supreme de a realiza interpretarea şi aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituţie, precum şi a garanţiilor dreptului la un proces echitabil, Curtea a reţinut că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, stabilind, pe de-o parte, că instanţa supremă îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii (după criteriul materiei în care a fost pronunţată hotărârea) şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare. Prin urmare, Curtea a reţinut că, în cazul recursurilor ce intră în competenţa de soluţionare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, contravine şi dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie (paragrafele 30 şi 31).55. Prin aceeaşi decizie, paragraful 32, Curtea a statuat că efectul constatării ca neconstituţională a acestei sintagme este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2), în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.56. Aşadar, în decizia menţionată, Curtea Constituţională nu a făcut nicio distincţie, în privinţa efectelor deciziei sale de admitere, între procesele în curs sau procesele începute după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, ci, în acord cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, referitoare la obligativitatea pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale, a statuat în mod expres că toate hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de constatare a neconstituţionalităţii sunt supuse căii de atac a recursului, reglementată prin art. XVIII din Legea nr. 2/2013, în configuraţia dată prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017.
    57. Totodată, Curtea mai reţine că, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, instanţa de contencios constituţional a dezvoltat considerentele cu privire la efectele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, cu prilejul analizării obiecţiei de neconstituţionalitate formulate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, între altele, în legătură cu prevederile art. III pct. 3 [cu referire la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] şi pct. 4 [cu referire la art. XVIII din Legea nr. 2/2013] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.58. Astfel, prin această decizie, paragrafele 57-58, Curtea a reţinut în mod expres că efectul constatării neconstituţionalităţii sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, este acela că, de la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Prin urmare, sub aspectul efectelor deciziei pronunţate, Curtea a stabilit că, indiferent de data introducerii cererii formulate sub imperiul noului Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv devine susceptibilă de recurs dacă a fost pronunţată după publicarea deciziei Curţii Constituţionale (20 iulie 2017). 59. Totodată, prin decizia menţionată (paragrafele 60-63), Curtea a făcut referire la Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, analizând modalitatea în care instanţa supremă a stabilit sensul interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă. Statuând asupra modului în care, prin decizia menţionată, Înalta Curte a condiţionat aplicarea deciziei Curţii Constituţionale de pornirea procesului civil după publicarea acesteia, Curtea a reţinut că instanţele judecătoreşti nu pot înlătura efectele deciziei Curţii Constituţionale expres indicate în corpul acesteia, pentru că ar încălca sfera exclusivă de competenţă a Curţii Constituţionale, revenindu-le în schimb obligaţia de a le aplica în mod corespunzător în cauzele cu care sunt învestite.60. În acest context, prin decizia menţionată, Curtea a subliniat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale sau să dea dezlegări obligatorii care contravin deciziilor Curţii Constituţionale şi, pe această cale, în mod expres sau implicit, să infirme, să altereze sau să limiteze efectele acestora. În consecinţă, Curtea a reţinut că, în urma pronunţării şi publicării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, în privinţa art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul“, pentru că neconstituţionalitatea este o sancţiune de drept constituţional care se aplică imediat situaţiilor pendinte. Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia Curţii s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunţată după publicarea deciziei. Art. 27 din cod constituie o normă de procedură de natură legală şi nu poate restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalenţa unei norme legale faţă de una de rang constituţional şi s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat şi general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, într-un stat de drept, toate autorităţile publice, atât în aplicarea, cât şi în interpretarea normelor infraconstituţionale, trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale din moment ce acestea materializează şi explicitează exigenţele Constituţiei.61. Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de către de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea unor chestiuni de drept, ulterior Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 (prin care s-a statuat că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea acestei din urmă decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv), instanţa supremă a admis sesizările formulate privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).62. Prin această decizie, instanţa supremă a statuat că, în cazul unei norme de procedură civilă, cum este şi norma a cărei neconstituţionalitate a fost constatată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, aplicarea în timp a acesteia trebuie raportată la dispoziţiile art. 24-27 din Codul de procedură civilă, în sensul că procedurilor judiciare în curs le este aplicabilă legea în vigoare la momentul declanşării lor, iar hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul (paragraful 160). S-a statuat, în esenţă, că stabilirea regimului căilor de atac cărora le este supusă o hotărâre judecătorească se face, în mod necesar, în raport cu legea în vigoare la data la care a început procesul, iar, în lipsa supravieţuirii legii vechi, în privinţa regimului juridic al căilor de atac (situaţie reglementată expres prin art. 27 din Codul de procedură civilă) ar fi încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, de vreme ce s-ar ataşa cererii de chemare în judecată care a declanşat procesul alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la momentul învestirii instanţei (paragrafele 168-172). Prin urmare, s-a statuat că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 nu sunt aplicabile proceselor în curs, deoarece momentul procesual (cel al învestirii instanţei), de care legea leagă regimul căilor de atac, fusese depăşit la data publicării deciziei, astfel încât aceasta nu poate produce consecinţe juridice asupra proceselor în curs, deoarece, în caz contrar, ar retroactiva (paragraful 175).63. Având în vedere această situaţie, generată, pe de o parte, de coexistenţa unei decizii a Curţii Constituţionale, şi, respectiv, a unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care conţin statuări contradictorii asupra aceleiaşi probleme de drept, şi, pe de altă parte, de practica judiciară ulterioară Deciziei nr. 52 din 18 iulie 2018 a Înaltei Curţi, în care instanţele de judecată au invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursurilor formulate împotriva hotărârilor date în apel, pronunţate după data publicării deciziei Curţii Constituţionale, în procesele pornite anterior acestei date, având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, Curtea Constituţională a fost sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018.
    64. Critica de neconstituţionalitate priveşte, în esenţă, împrejurarea că, prin decizia menţionată, instanţa supremă, pronunţându-se asupra producerii în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, a încălcat dispoziţiile art. 147 alin. (4) referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi şi-a depăşit propriile competenţe, reglementate prin art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală. De asemenea, se susţine că interpretarea dată modului de aplicare a prevederilor legale criticate încalcă şi principiile constituţionale ale egalităţii în faţa legii şi ale accesului liber la justiţie, prin discriminarea nejustificată creată între justiţiabili, în privinţa regimului juridic al exercitării căii de atac a recursului.65. Analizând excepţia de neconstituţionalitate în legătură cu invocarea încălcării dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, Curtea reţine că aceasta este întemeiată.66. Potrivit interpretării date de instanţa supremă prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, legea aplicabilă căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri judecătoreşti pronunţate după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 este legea în vigoare la data începerii procesului, deşi, înainte de pronunţarea hotărârii judecătoreşti susceptibile de reformare, a fost declarat neconstituţional chiar textul de lege care reglementa exercitarea căii de atac, în vigoare la data începerii procesului. Cu alte cuvinte, potrivit interpretării date de instanţa supremă prin intermediul hotărârii prealabile, deşi dispoziţia legală care suprima în mod expres calea de atac a recursului, în privinţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv, a fost constatată neconstituţională, aceasta continuă să fie aplicabilă tuturor litigiilor în curs, înregistrate pe rolul instanţelor anterior datei publicării deciziei de constatare a neconstituţionalităţii.67. Or, Curtea reţine că o asemenea soluţie interpretativă are semnificaţia prelungirii, în timp, a efectelor unei norme constatate neconstituţionale, cu consecinţa aplicării acesteia în cadrul proceselor în curs, ceea ce conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, care consacră efectul imediat şi general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. 68. În esenţă, problema de drept care a făcut obiectul hotărârii prealabile pronunţate de instanţa supremă a vizat un conflict de drept intertemporal, din perspectiva aplicării în timp a normei, în cauză fiind incidente, pe de o parte, prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Hotărârile rămân supuse căilor de atac (…) prevăzute de legea sub care a început procesul.“, şi, pe de altă parte, prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, care reglementează efectele deciziilor Curţii Constituţionale. 69. Analizând din acest punct de vedere excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din actele normative constatate ca fiind neconstituţionale încetează să mai producă efecte juridice, de la momentul publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Astfel, aceste prevederi constituţionale, coroborate cu cele cuprinse în art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, instituie o regulă de aplicare în timp a normelor legale constatate neconstituţionale, regulă care se aplică în mod prioritar, dată fiind forţa juridică superioară a normei constituţionale, în raport cu normele generale de drept tranzitoriu, cuprinse în acte normative cu forţă juridică inferioară (în speţă, Codul de procedură civilă), în acord cu principiul supremaţiei Legii fundamentale, cuprins în art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea este garantul supremaţiei Constituţiei, ceea ce obligă instanţa constituţională la o atitudine activă, în sensul aplicării şi respectării acestui principiu în limitele competenţei sale (a se vedea şi deciziile nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011, şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).70.
    Totodată, interpretarea dată prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, de către instanţa supremă, este contrară şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 61, şi jurisprudenţa acolo invocată, respectiv, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2015, paragraful 28, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 52).
    71. Astfel, aşa cum s-a arătat anterior în paragrafele 48-51, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele unei decizii prin care se constată neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale, o decizie de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate se va aplica în privinţa raporturilor juridice ce urmează a se naşte după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României - facta futura; de asemenea, decizia va fi aplicabilă în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, precum şi, în mod excepţional, acelor situaţii care au devenit facta praeterita - respectiv cauzelor în care a fost invocată excepţia, indiferent dacă până la publicarea acesteia au fost soluţionate în mod definitiv, cauze în care este incident motivul de revizuire prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă. 72. Prin urmare, Curtea reţine că incidenţa efectelor deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile - indiferent de invocarea excepţiei până la publicarea deciziei de admitere, este în acord cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, dispoziţii constituţionale pe care se întemeiază expresia obligativităţii erga omnes a interpretării şi soluţiei pronunţate de instanţa de contencios constituţional, care implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile Curţii, la situaţiile concrete în care normele constatate neconstituţionale au incidenţă (a se vedea şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016). Aşa cum Curtea Constituţională a reţinut în mod expres în Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 61, art. 147 din Constituţie este, în privinţa normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancţionatoriu. Prin urmare, în interpretarea acestui text constituţional, raportat la normele de procedură civilă, Curtea a constatat că acesta se aplică atât situaţiilor pendinte, cât şi celor ce se vor naşte în viitor, sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie neputând fi condiţionată de faptul că procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.73. Astfel, din acest punct de vedere, Curtea reţine, în prezenta cauză, că interpretarea dată normei legale criticate de către instanţa supremă, prin hotărârea prealabilă pronunţată, contrar celor statuate printr-o decizie a Curţii Constituţionale, interpretare prin care sunt invalidate efectele de ordin constituţional ale unei decizii ale Curţii Constituţionale, de imediată aplicare asupra cauzelor pendinte, astfel cum acestea au fost stabilite în mod expres de instanţa constituţională, încalcă Legea fundamentală. În acest mod, prin hotărârea prealabilă pronunţată, Înalta Curte procedează într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care aceasta trebuie să dea dovadă faţă de jurisprudenţa instanţei constituţionale, a cărei respectare constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept (a se vedea Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, precitată, paragraful 50). Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, revine în sarcina autorităţilor publice de a aplica şi respecta principiul constituţional general al comportamentului loial în raport cu valorile şi principiile Constituţiei, inclusiv faţă de principiul consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie referitor la caracterul general obligatoriu al deciziilor instanţei constituţionale (a se vedea Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragraful 50).74. De aceea, interpretarea dată de instanţa supremă textelor de lege criticate, care este în mod expres contrară considerentului nr. 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, este de natură a contraveni efectelor de ordin constituţional ale deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme legale, iar o înlăturare a acestor efecte, în cauzele deduse soluţionării instanţelor de judecată, echivalează cu nerespectarea principiului constituţional al valorii obligatorii şi opozabilităţii erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrată de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală.75. De asemenea, având în vedere că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, din ordinea juridică normativă, realizarea, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a unui control de constituţionalitate implicit al efectelor acestei decizii, prin raportare la alte norme constituţionale incidente, în speţă principiul neretroactivităţii legii civile, echivalează cu încălcarea competenţei specifice exclusive a instanţei de contencios constituţional, reglementată în art. 146 din Legea fundamentală. În acest sens, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţia României şi nu are competenţa constituţională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora. 76. În concluzie, în ceea ce priveşte efectele constatării ca neconstituţionale a unei soluţii legislative cuprinse într-o normă de procedură, respectiv sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1 000 000 de lei inclusiv“, cuprinsă în dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Curtea reţine că nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Hotărârile rămân supuse căilor de atac (…) prevăzute de legea sub care a început procesul“ dat fiind faptul că, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 63, neconstituţionalitatea este o sancţiune de drept constituţional care se aplică imediat situaţiilor pendite. Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia Curţii s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunţată după publicarea deciziei. Art. 27 din Cod constituie o normă de procedură de natură legală şi nu poate restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalenţa unei norme legale faţă de una de rang constituţional şi s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat şi general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, într-un stat de drept, toate autorităţile publice, atât în aplicarea, cât şi în interpretarea normelor infraconstituţionale, trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale, din moment ce acestea materializează şi explicitează exigenţele Constituţiei.
    77. Aşadar, Curtea reţine că, în caz contrar, respectiv în cazul aplicării prioritare a normei procesual civile, cu distincţiile realizate prin decizia menţionată a instanţei supreme, ar fi lipsit de eficienţă însuşi controlul de constituţionalitate, întrucât părţile din cadrul unui litigiu care nu a fost soluţionat prin hotărâre judecătorească definitivă, la data pronunţării deciziei de admitere a Curţii Constituţionale, şi în care sunt aplicabile dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, s-ar afla în imposibilitatea de a beneficia de calea de atac a recursului, deşi, urmare a constatării neconstituţionalităţii textului de lege ce reglementa calea de atac, recursul ar putea fi exercitat independent de un prag valoric al cererii de chemare în judecată. În acest mod, deciziile obligatorii ale instanţei de contencios constituţional ar fi lipsite de efecte juridice, fiind negat însuşi rolul instanţei constituţionale.78. Totodată, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin hotărârea prealabilă a instanţei supreme, este invocată şi încălcarea principiilor constituţionale ale egalităţii în faţa legii şi accesului liber la justiţie, prin discriminarea nejustificată creată între justiţiabili, în privinţa regimului juridic al exercitării căii de atac a recursului, în funcţie de data începerii procesului, respectiv înainte sau după publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.79. În legătură cu aceste susţineri, prin prisma efectului general obligatoriu al deciziei anterioare, respectiv Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea reţine că analiza prezentei excepţii de neconstituţionalitate, prin raportare la principiile constituţionale ale egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie, se va face din perspectiva verificării respectării efectelor deciziei de admitere anterior menţionate. De aceea, în acest caz, norma de referinţă în realizarea controlului de constituţionalitate este art. 147 alin. (4) raportat la art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragraful 51).80. Or, din această perspectivă, Curtea reţine că negarea dreptului la exercitarea căii de atac a recursului, prin inaplicabilitatea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în configuraţia dată prin constatarea neconstituţionalităţii sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de lei inclusiv“, pentru o anumită categorie de justiţiabili, în funcţie de data începerii procesului, este de natură a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, punând ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea paragraful 28 din Decizia nr. 369 din 30 mai 2017).81. Astfel, în această situaţie, deşi, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, anterior citată, decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte din ordinea juridică normativă, atât considerentele, cât şi dispozitivul său fiind general obligatorii, aceasta nu profită părţilor din litigiile în curs, începute înainte de publicarea sa în Monitorul Oficial al României, Partea I. Or, principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), conform cărora „Nimeni nu este mai presus de lege“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, paragraful 35, anterior citată), astfel încât nu există o motivare obiectivă şi rezonabilă pentru ca o decizie de constatare a neconstituţionalităţii să profite numai unei categorii de justiţiabili în declararea recursului, în funcţie de momentul declanşării procesului, respectiv înainte sau după publicarea deciziei de admitere în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin care s-au creat premisele exercitării acestei căi de atac, independent de valoarea cererii de chemare în judecată.82. Totodată, în ceea ce priveşte asigurarea egalităţii cetăţenilor în exercitarea drepturilor lor procesuale, inclusiv a căilor de atac, Curtea reiterează jurisprudenţa sa, potrivit căreia, în instituirea regulilor de acces al justiţiabililor la aceste drepturi, legiuitorul este ţinut de respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. De aceea nu este contrar acestui principiu instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ce priveşte căile de atac, cât timp ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. De asemenea, Curtea a reţinut că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Potrivit exigenţelor acestor prevederi constituţionale, astfel cum acestea au fost reţinute în paragrafele 27-29 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, care au fundamentat soluţia de neconstituţionalitate a sintagmei menţionate, prin reglementările pe care le adoptă, statul trebuie să asigure o protecţie egală drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor, neputându-se susţine ideea că această protecţie îi va viza numai pe cei care au pretenţii băneşti de un anumit cuantum, în caz contrar fiind create discriminări între cetăţeni - în ce priveşte dreptul de a formula o cale de atac - în funcţie de valoarea cererii adresate instanţei judecătoreşti. 83. De asemenea, având în vedere faptul că, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale (a se vedea Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 27), instituirea unei căi de atac, ca modalitate de acces la justiţie, implică în mod necesar şi asigurarea posibilităţii de a o utiliza pentru toţi cei care au un drept, un interes legitim, capacitate şi calitate procesuală, iar exercitarea căilor de atac, în speţă, a recursului, reprezintă un aspect al accesului liber la justiţie, drept fundamental protejat de art. 21 din Constituţie, Curtea reţine că prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin hotărârea prealabilă a instanţei supreme, contravin şi acestor dispoziţii constituţionale.
    84. Prin urmare, interpretarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţie, realizată de către instanţa supremă, în sensul că efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se vor produce numai în cazul situaţiilor juridice viitoare - procese începute după data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar nu şi în cazul situaţiilor juridice în curs - procese aflate în curs de desfăşurare, în cauză nefiind pronunţată o hotărâre definitivă, ar conduce la o inegalitate juridică a cetăţenilor în privinţa exercitării căii de atac a recursului, cu încălcarea exigenţelor dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivă, dacă publicarea Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a intervenit până la momentul pronunţării hotărârii definitive a instanţei de apel, părţile din cadrul acestui proces trebuie să aibă posibilitatea exercitării căii de atac a recursului, în configuraţia dată prin decizia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională, în aceleaşi condiţii ca şi părţile unui proces început după data publicării acestei decizii, tocmai în vederea asigurării respectării principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie.85. În acest sens, prin Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 64, Curtea a statuat că legiuitorul poate stabili derogări de la regula de procedură reglementată prin art. 27 din Codul de procedură civilă, cu condiţia respectării principiului neretroactivităţii legii, în sensul că, indiferent de data începerii procesului, hotărârile să fie supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituţional. Or, având în vedere că, aşa cum a reţinut Curtea în decizia menţionată, în existenţa normativă a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 a intervenit o decizie a Curţii Constituţionale care priveşte şi aplicarea în timp a acestora, în prezenta cauză, Curtea reţine că, în vederea respectării principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie, hotărârile pronunţate de instanţele de apel după publicarea deciziei de admitere a instanţei constituţionale trebuie supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, astfel încât, indiferent de data începerii procesului, în privinţa exercitării căii de atac a recursului, urmează a se aplica cele statuate în considerentul 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în sensul că toate hotărârile pronunţate după data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, sunt supuse recursului.86. Din acest punct de vedere, Curtea reţine că interpretarea constituţională a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, prin raportare la dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, trebuie să se facă cu observarea efectului general obligatoriu şi al aplicării pentru viitor a deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, care este aplicabilă în toate litigiile în care raportul juridic guvernat de prevederea legală constatată neconstituţională nu este definitiv consolidat, respectiv în toate litigiile în care hotărârea judecătorească privind cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv a fost pronunţată după publicarea deciziei Curţii Constituţionale.87. Prin urmare, pentru cele arătate, Curtea reţine că prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt neconstituţionale, fiind încălcate prevederile din Legea fundamentală cuprinse în art. 147 alin. (4) referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, prin raportare la art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 126 alin. (3) referitoare la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.88. Distinct de argumentele care converg la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea mai reţine că, în Dosarul nr. 1.404D/2018, în legătură cu efectele Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, se mai formulează o critică de neconstituţionalitate referitoare la inaplicabilitatea acestei decizii de admitere în cauza dedusă soluţionării instanţei de judecată, dat fiind faptul că nu a fost invocată în cauză excepţia de neconstituţionalitate care a fost ulterior admisă prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017. Astfel, critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi este formulată dintr-o altă perspectivă, autoarea excepţiei fiind nemulţumită de faptul că efectele Deciziei Curţii Constituţionale se aplică, în acord cu jurisprudenţa constantă a Curţii în acest sens, cauzelor în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate admisă, precum şi cauzelor în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la momentul publicării deciziei de admitere, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, în această ipoteză decizia constituind temei al revizuirii, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă.89. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu a fost invocată până la data publicării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017. Prin urmare, critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în drepturi, formulată din perspectiva unei discriminări create între persoanele care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în procese începute înainte de data publicării deciziei de admitere a acestei prevederi legale, şi persoanele care nu au invocat aceeaşi excepţie, în cadrul aceleiaşi categorii de procese, raportată la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, este neîntemeiată, tocmai în considerarea efectelor Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 şi a aplicării în timp a acestora. 90. Astfel, Curtea reţine că, în asemenea cauze, la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti de către instanţa de apel, moment prin ipoteză anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, nu exista calea de atac a recursului în configuraţia stabilită ca urmare a constatării neconstituţionalităţii pragului valoric al cererilor evaluabile în bani, reglementat în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, acest aspect, coroborat cu faptul că părţile din astfel de cauze nici nu au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederii legale constatate ulterior ca neconstituţionale, conduce la concluzia că astfel de cauze reprezintă veritabile facta praeterita, faţă de care decizia de admitere (Decizia nr. 369 din 30 mai 2017) nu este aplicabilă. Aceasta deoarece, în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa sau inexistenţa căii de atac trebuie raportată la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti. Astfel, Curtea a statuat că, indiferent de data începerii procesului, hotărârile sunt supuse căilor de atac existente la momentul pronunţării lor, această din urmă teză fiind singura de ordin constituţional (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, anterior citată, paragraful 64). Or, dacă hotărârea judecătorească nu era supusă recursului la momentul pronunţării şi în cauză nici nu a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate care privea acest aspect, nu mai poate fi solicitată aplicarea deciziei de admitere a respectivei prevederi legale, fiind vorba de un raport juridic epuizat. Cu alte cuvinte, fiind depăşit momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, aceasta reprezintă o facta praeterita în raport cu decizia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională, astfel încât această decizie nu poate fi aplicată retroactiv. Prin urmare, părţile din astfel de cauze se află într-o situaţie juridică diferită de cea a părţilor care au invocat excepţia de neconstituţionalitate ulterior admisă prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, în procese începute înainte de data publicării deciziei, astfel încât, din această perspectivă, nu poate fi reţinută încălcarea principiului constituţional al egalităţii în drepturi.91. Curtea reţine însă că, în speţa dedusă soluţionării instanţei de judecată, dat fiind faptul că aceeaşi autoare a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată de instanţa supremă, va putea beneficia de efectul admiterii a acestei din urmă excepţii de neconstituţionalitate şi, în consecinţă, va putea exercita calea de atac a recursului, independent de existenţa unui prag valoric al cererii, în acord cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.92. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, Curtea reţine că aceasta urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit căruia nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale, dat fiind faptul că, prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, anterior citată, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi prevederi legale. 93. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în motivarea acesteia se susţine că această prevedere legală contravine principiilor constituţionale ale egalităţii în faţa legii, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, fără a se arăta în ce constă contradicţia cu textele constituţionale. De asemenea, se susţine că utilizarea instituţiei pronunţării unei hotărâri prealabile, în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale, atrage însăşi neconstituţionalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“, prevăzută de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.94. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că acestea nu reprezintă veritabile motive de neconstituţionalitate. Astfel, pe de o parte, Curtea reţine că este invocată în mod generic contradicţia textelor de lege criticate cu prevederile constituţionale. Curtea nu se poate substitui autoarei excepţiei în indicarea motivelor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate a normelor legale fiind posibil doar la sesizare, iar nu din oficiu. Pe de altă parte, motivele de neconstituţionalitate ce privesc prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin hotărârea prealabilă a instanţei supreme, sunt invocate în legătură indisolubilă cu situaţia concretă a contrarietăţii dintre hotărârea prealabilă în cauză şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi nu pot fi translatate în legătură cu prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează, cu caracter general, obligativitatea pentru instanţele judecătoreşti a dezlegării date chestiunilor de drept prin hotărârile prealabile pronunţate de instanţa supremă. Mai mult, textul de lege criticat prevede în mod expres, în alin. (4), că decizia pronunţată în cadrul procedurii hotărârii prealabile îşi încetează obligativitatea la data constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării. 95. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia utilizarea instituţiei pronunţării unei hotărâri prealabile, în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale, atrage însăşi neconstituţionalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“, prevăzută de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că aceasta se referă, în realitate, tot la dispoziţia legală interpretată prin hotărârea prealabilă, respectiv la prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, astfel că nu poate fi reţinută ca o critică distinctă, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.96. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, dacă excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivată, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referinţă este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). De asemenea, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, Curtea a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi“ (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
    97. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.980/176/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 12.555/225/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi în Dosarul nr. 23.561/301/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, de Societatea Cez Vânzare - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 21.715/215/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, de Paraschiva Vulcu în Dosarul nr. 1.654/306/2017 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, de Societatea Distribuţie Energie Oltenia - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 8.355/225/2015 al Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, de Societatea Park Modoş - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 912/252/2016 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi de Societatea Auto Kino - S.R.L. din Braşov în Dosarul nr. 5.741/197/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituţionale.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 7.980/176/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 4.756/296/C/2016 al Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în Dosarul nr. 10.771/197/2016 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, precum şi de Lilica Constantinescu şi Dan Constantinescu în Dosarul nr. 1.288/305/2015 al Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă, Curţii de Apel Braşov - Secţia civilă, Curţii de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă, Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă, Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a civilă, precum şi Curţii de Apel Oradea - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 18 decembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Irina-Loredana Gulie
    -----