Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (26.03.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 676 din 6 noiembrie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. (2) din Codul penal
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1115 din 28 decembrie 2018Data intrării în vigoare 28-12-2018


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Afrodita Laura Tutunaru- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 18.671/180/2014 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 805D/2017.2.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în art. 244 alin. (2) din Codul penal legiuitorul a prevăzut o formă agravată a infracţiunii de înşelăciune, stabilind că, în cazul în care inducerea în eroare are loc prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, se pot aplica dispoziţiile privind concursul de infracţiuni. Or, printr-o astfel de reglementare nu se sancţionează de două ori acelaşi comportament antisocial, ci, dimpotrivă, acestea vizează atât o inducere în eroare, pe de o parte, cât şi o folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, pe de altă parte, care, la rândul lor, pot fi rezultatul unei infracţiuni. Aşadar, conduitele pedepsite de legiuitor sunt diferite.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 9 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 18.671/180/2014, Judecătoria Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244 alin. (2) din Codul penal, excepţie ridicată de Daniel Eugen Muha într-o cauză penală în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi din Protocolul nr. 7 adiţional la convenţie referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, deoarece instituie o pluralitate de infracţiuni ce are drept consecinţă o pluralitate de sancţiuni. Legiuitorul român nu a acceptat aşa-numita teorie a unităţii între infracţiunea-mijloc şi infracţiunea-scop în reglementarea infracţiunii de înşelăciune, însuşindu-şi principiul, în sensul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menţinerea în eroare a păgubitului constituie prin el însuşi infracţiune, aceasta trebuie reţinută în concurs cu infracţiunea de înşelăciune simplă, şi nu calificată, fiind considerate o pluralitate de infracţiuni şi pedepsite în mod distinct. O astfel de reglementare este, în opinia autorului, contrară Constituţiei şi Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Drept urmare, fiind vorba despre două infracţiuni, nu este firesc să se aplice infractorului două pedepse, aplicându-i-se regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, situaţie prin care este afectat dreptul la un proces echitabil.6. Judecătoria Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi arată că, dincolo de inadvertenţele existente în motivarea cererii, dispoziţiile art. 244 alin. (2) din Codul penal nu operează cu o dublă incriminare, ci reprezintă doar o formă agravată a infracţiunii de înşelăciune săvârşite prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. De altfel, legiuitorul a preluat în mod identic în noua legislaţie penală varianta infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 2 din Codul penal din 1969, unica modificare vizând limitele de pedeapsă, care au fost reduse.7. Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege pentru considerente ce ţin de încălcarea accesului la justiţie, încălcarea actelor internaţionale la care România este parte, încălcarea dreptului la un proces echitabil şi pentru considerente ce ţin de înfăptuirea justiţiei ar presupune să se constate că fie părţilor nu li se recunoaşte un grad de jurisdicţie în condiţiile impuse de tratatele internaţionale, fie că, în raport cu persoanele aflate în aceeaşi situaţie, se prevăd condiţii diferite de declarare şi examinare a căii de atac, fie că textele limitează dreptul la apărare. Or, în raport cu cele ce preced, instanţa de judecată a opinat că nu există vreo încălcare a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale invocate.
    8. De altfel, analizând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, instanţa a mai constatat că, prin Decizia nr. 502 din 4 octombrie 2005, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 din Codul penal din 1969 referitor la infracţiunea de înşelăciune, excepţie care a fost ridicată de aceeaşi persoană, Daniel Eugen Muha, în Dosarul nr. 141/2005 al Judecătoriei Roman.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură a împiedica interpretarea lor în conformitate cu pactele şi tratatele la care România este parte sau aplicarea cu prioritate a prevederilor din convenţiile privitoare la drepturile fundamentale ale omului.11. De altfel, prin Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002, Curtea Constituţională a statuat că prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal din 1969 sunt constituţionale. Faptul că se reţine în toate cazurile, inclusiv atunci când folosirea mijlocului fraudulos constituie prin el însuşi infracţiune, înşelăciunea calificată nu înseamnă dubla sancţionare a infracţiunii. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite. Existenţa pluralităţii de infracţiuni în această situaţie nu semnifică o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni. Legiuitorul Codului penal român nu a acceptat aşa-numita teorie a unităţii între infracţiunea-mijloc şi infracţiunea-scop în reglementarea infracţiunii de înşelăciune, însuşindu-şi principiul, în sensul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menţinerea în eroare a păgubitului constituie prin el însuşi infracţiune, această infracţiune trebuie să fie reţinută în concurs cu înşelăciunea calificată, fiind considerate o pluralitate de infracţiuni şi pedepsite ca atare. Aceasta este o opţiune a legiuitorului şi, astfel cum s-a arătat, nu este contrară Constituţiei sau Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, fiind vorba despre două infracţiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, fără ca prin aceasta să îi fie afectat în vreun fel dreptul la un proces echitabil.12. Aşa fiind, având în vedere faptul că Legea nr. 286/2009 privind Codul penal preia, în cadrul art. 244 alin. (2), soluţia cuprinsă în art. 215 alin. 2 din Codul penal din 1969, Guvernul apreciază că argumentele deciziei mai sus menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă.13. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, textul legal contestat prevede o variantă agravată a infracţiunii, care se realizează atunci când înşelăciunea se săvârşeşte prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Menţiunea potrivit căreia, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni nu are semnificaţia unei duble sancţionări a aceleiaşi infracţiuni. Mijloacele folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existenţă a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracţiunii de înşelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţiune mai aspră. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravat al incriminării. Fiind menţinut acest caracter, intervine o pluralitate de infracţiuni, care însă nu semnifică o pluralitate de sancţiuni aplicabile contrar prevederilor art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni.14. În consecinţă, întrucât este vorba despre două infracţiuni, este firesc să se aplice două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, fără ca prin aceasta dreptul la un proces echitabil să fie afectat şi fără să fie încălcate prevederile art. 4 paragraful 1 din >Protocolul nr. 7 la Convenţie.
    15. O asemenea reglementare nu este de natură a contraveni în vreun fel dispoziţiilor invocate, întrucât necesitatea ei izvorăşte tocmai din respectarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), potrivit cărora, în România, ca stat de drept, dreptatea reprezintă o valoare supremă. De altfel, concursul de infracţiuni reprezintă o formă a pluralităţii de fapte penale, care constă în aceea că una şi aceeaşi persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. În cazul de faţă, legiuitorul, în acord cu art. 23 alin. (12) din Constituţie, a înţeles să dea eficienţă scopului procesului penal prin aceea că nu a lăsat nesancţionată o faptă care, deşi este rezultatul unei singure acţiuni, lezează deopotrivă două valori sociale ocrotite de legea penală.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 244 alin. (2) din Codul penal cu denumirea marginală Înşelăciunea, care au următorul conţinut: „Înşelăciunea săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.“19. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, precum şi dispoziţiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 4 referitor la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori din Protocolul nr. 7 adiţional la convenţie.20.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate reglementează cu privire la infracţiunea de înşelăciune săvârşită prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase şi cu privire la faptul că, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
    21. Autorul excepţiei susţine că infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (2) din Codul penal este o infracţiune unică şi complexă, care absoarbe în conţinutul ei mijlocul fraudulos folosit, astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca infracţiune de sine stătătoare şi pedepsit în concurs cu infracţiunea calificată. De aceea, apreciază că textul criticat conţine o dublă sancţionare pentru aceeaşi infracţiune, iar existenţa pluralităţii de infracţiuni în această situaţie semnifică o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.22. Cu privire la aceste critici, Curtea constată că art. 244 alin. (2) din Codul penal nu operează cu o dublă incriminare, ci reprezintă doar o formă agravată a infracţiunii de înşelăciune săvârşite prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase. De altfel, legiuitorul a preluat în mod identic în noua legislaţie penală varianta infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) din Codul penal din 1969, unica modificare vizând limitele de pedeapsă, care au fost reduse.23. Deşi Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra unei excepţii identice, soluţia legislativă criticată, aşa cum s-a arătat anterior, a existat în reglementarea anterioară, respectiv art. 215 alin. 2 din Codul penal din 1969, şi a fost contestată din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 50 din 14 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002, Curtea Constituţională a statuat că art. 215 alin. (2) din Codul penal prevede, în fraza întâi, o variantă agravată a infracţiunii de înşelăciune, care se realizează atunci când înşelăciunea se săvârşeşte prin folosirea de nume sau calităţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni, nu contravine dispoziţiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţii care interzic urmărirea sau pedepsirea persoanei care a mai fost condamnată sau achitată anterior, printr-o hotărâre definitivă, pentru aceleaşi fapte. Faptul că se reţine în toate cazurile, inclusiv atunci când folosirea mijlocului fraudulos constituie prin el însuşi infracţiune, înşelăciunea calificată, în condiţiile art. 215 alin. (2) din Codul penal din 1969, nu înseamnă dubla sancţionare a infracţiunii. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite. Simpla existenţă a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracţiunii de înşelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţionare mai aspră a acestei categorii de infractori. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravat al incriminării. A pune pe acelaşi plan escrocul care foloseşte mijloace frauduloase ce nu sunt infracţiuni cu acela care foloseşte astfel de mijloace, dar care constituie prin ele însele infracţiuni, înseamnă a acorda impunitate acestuia din urmă pentru infracţiunile respective, ceea ce este inadmisibil. Existenţa pluralităţii de infracţiuni în această situaţie nu semnifică o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni.24. Legiuitorul Codului penal român nu a acceptat aşa-numita teorie a unităţii între infracţiunea-mijloc şi infracţiunea-scop în reglementarea infracţiunii de înşelăciune, însuşindu-şi principiul, în sensul că, dacă mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menţinerea în eroare a păgubitului constituie prin el însuşi infracţiune, această infracţiune trebuie să fie reţinută în concurs cu înşelăciunea calificată, fiind considerate o pluralitate de infracţiuni şi pedepsite ca atare. Aceasta este o opţiune a legiuitorului şi, astfel cum s-a arătat, nu este contrară Constituţiei sau Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, fiind vorba despre două infracţiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracţiuni, fără ca prin aceasta să îi fie afectat în vreun fel dreptul la un proces echitabil.25. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat deciziile mai sus menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.26. Distinct de aceste argumente, Curtea mai reţine că varianta agravată a infracţiunii de înşelăciune se deosebeşte de varianta-tip numai prin mijloacele prin care a fost săvârşită acţiunea de amăgire, de inducere în eroare a subiectului pasiv şi care sunt de natură să asigure mai uşor reuşita acestei acţiuni. Potrivit art. 244 alin. (2) teza a doua din Codul penal, dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, va exista concurs între infracţiunea de înşelăciune varianta agravată şi infracţiunea care se referă la mijlocul fraudulos (de exemplu, infracţiunea de folosire de înscrisuri false prevăzută de art. 323 din Codul penal, uzurparea de calităţi oficiale prevăzută de art. 258 din Codul penal, infracţiunea de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prevăzută de art. 348 din Codul penal). Dispoziţiile legale criticate reglementează cu privire la existenţa concursului formal sau ideal care există atunci când o acţiune sau inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni - a se vedea art. 38 alin. (2) din Codul penal.
    27. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în cazul concursului ideal tipic de infracţiuni, că acesta se caracterizează prin aceea că faptul unic se descompune în două infracţiuni distincte. Într-o astfel de situaţie, nu există nimic care să contrazică art. 4 din Protocolul nr. 7, deoarece acesta interzice ca o persoană să fie judecată de două ori pentru aceeaşi infracţiune, în timp ce, în cadrul concursului ideal de infracţiuni, acelaşi fapt comportă o analiză în cadrul a două infracţiuni distincte (a se vedea Hotărârea din 30 iulie 1998, pronunţată în Cauza Oliveira împotriva Elveţiei, paragrafele 26 - 27).28. În ceea ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 20 din Constituţie coroborat cu art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că acestea nu au incidenţă în cauză, întrucât prevederile legale criticate sunt norme de drept substanţial, şi nu de drept procedural. Or, garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil se asigură prin mijloace juridice specifice dreptului procesual penal (a se vedea în acest sens Decizia nr. 695 din 7 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 8 februarie 2018, paragraful 18).29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 1.8671/180/2014 al Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 244 alin. (2) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 6 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,

    Afrodita Laura Tutunaru
    -----