Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (17.01.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
PROCEDURĂ din 20 decembrie 2018de acordare a plăţilor, precum şi situaţiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1112 din 28 decembrie 2018Data intrării în vigoare 28-12-2018


    Aprobată prin Hotărârea Guvenului nr. 1.019 din20 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1112 din 28 decembrie 2018.
    Articolul 1(1) Beneficiarul prestaţiilor sociale prevăzute la art. 58 alin. (1)-(5) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este persoana încadrată în grad de handicap, pe perioada valabilităţii certificatului.(2) Titularul plăţii este, după caz, persoana cu handicap care are capacitate deplină de exerciţiu al drepturilor civile sau reprezentantul legal al acesteia în cazul în care persoana cu handicap este minoră sau pusă sub interdicţie.Articolul 2(1) Începând cu 1 ianuarie 2019, plata prestaţiilor sociale se asigură din oficiu, de către agenţiile pentru plăţi şi inspecţie socială, judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, denumite în continuare agenţii teritoriale.(2) Plata prestaţiilor sociale se face prin decizia de plată emisă de directorul executiv al agenţiei teritoriale, care are la bază decizia/dispoziţia directorului executiv al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, denumită în continuare direcţie generală, prevăzută la art. 57 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Pentru stabilirea dreptului şi a modalităţii de plată a prestaţiilor sociale, în decizia/dispoziţia de acordare prevăzută la alin. (2) se va înscrie şi opţiunea de plată, cont bancar sau mandat poştal, a persoanei încadrată în grad de handicap sau a reprezentantului legal al acesteia. în cazul solicitării plăţii prin cont bancar, decizia/dispoziţia va conţine şi contul IBAN în care se va face viramentul.
    (4) Stabilirea dreptului, modificarea acestuia, suspendarea, precum şi încetarea acestuia se realizează prin decizie/dispoziţie a directorului executiv al direcţiei generale, în baza documentului care atestă încadrarea în grad de handicap, conform legii.(5) Plata prestaţiilor sociale, suspendarea şi încetarea acesteia se fac prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale.
    Articolul 3(1) Pentru efectuarea plăţii prestaţiilor sociale, până la data de 3 a fiecărei luni pentru luna anterioară, direcţia generală transmite agenţiei teritoriale Situaţia centralizatoare cu titularii prestaţiilor sociale şi sumele de plată, stabilite conform art. 58 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru fiecare prestaţie în parte.(2) Modelul Situaţiei centralizatoare este prevăzut în anexa nr. 2a) la prezenta procedură şi va cuprinde, în principal, următoarele elemente:a) datele de identificare privind persoanele încadrate în grad de handicap, precum şi, după caz, datele reprezentantului legal al acesteia; b) date privind certificatul valid de încadrare în grad de handicap;
    c) date privind decizia validă de acordare/suspendare/ modificare/încetare a drepturilor persoanelor cu handicap emisă de directorul executiv al direcţiei generale; d) date privind modalitatea de plată.
    (3) Situaţia centralizatoare va fi asumată de către reprezentantul legal al direcţiei generale şi încărcată in sistemul informatic integrat al Agenţiei Naţionale de Plăţi şi Inspecţie Socială.
    Articolul 4(1) Plata prestaţiei sociale se realizează, după caz, în funcţie de opţiunea titularului, pe bază de mandat poştal sau în cont bancar.
    (2) În cazul plăţii prestaţiei sociale prin mandat poştal, cheltuielile pentru transmiterea drepturilor se stabilesc în condiţiile prevăzute de legea bugetară anuală pentru drepturile care se finanţează din bugetul de stat.(3) În cazul achitării prestaţiei sociale în cont bancar agenţia teritorială efectuează plata prin unităţile bancare pe bază de borderou, cu plata unui comision bancar.(4) Comisionul bancar prevăzut la alin. (3) nu poate fi mai mare de 0,1% din dreptul achitat şi va fi stabilit prin negociere, la nivel teritorial, între agenţia teritorială şi unităţile bancare.(5) Fondurile necesare achitării cheltuielilor pentru transmiterea drepturilor şi a comisionului bancar pentru plata prestaţiei sociale se suportă din bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.(6) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru persoanele fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă se poate asigura plata ajutorului social prin stat de plată, în cazul în care pentru aceste persoane plata nu se poate efectua în cont bancar sau prin mandat poştal. Modul de organizare se stabileşte prin decizie a directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.(7) Prin sintagma „persoane fără domiciliu sau reşedinţă şi fără locuinţă“ se înţelege persoanele care nu deţin o locuinţă principală sau, după caz, o locuinţă secundară sau care trăiesc în adăposturi improvizate cu destinaţie de locuinţe care nu îndeplinesc exigenţele minimale pentru locuinţă prevăzute în anexa nr. 1 la Legea nr. 114/1996 privind locuinţele, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
    Articolul 5(1) Suspendarea dreptului la prestaţiile sociale se face în baza deciziei/dispoziţiei directorului executiv al direcţiei generale emisă în următoarele situaţii:a) reprezentantul legal al persoanei cu handicap a decedat/ a renunţat la reprezentarea legală a persoanei;b) se înregistrează situaţia prevăzută la art. 90^3 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;c) alte situaţii prevăzute de lege.(2) În situaţia de suspendare prevăzută la alin. (1) lit. a) suspendarea se menţine până la numirea unui nou reprezentant legal, în condiţiile legii, drepturile beneficiarului, inclusiv pe perioada de suspendare urmând să se achite noului reprezentant legal. (3) Plata prestaţiei sociale se suspendă prin decizia directorului executiv al agenţiei teritoriale începând cu luna următoare celei în care se produce una dintre următoarele situaţii:a)
    a fost transmisă decizia/dispoziţia de suspendare emisă de directorul executiv al direcţiei generale;
    b) se constată că certificatul de încadrare în grad de handicap este expirat şi persoana nu se regăseşte cu un nou certificat în situaţia centralizatoare prevăzută la art. 3 alin. (2);c) se constată de către agenţiile teritoriale, pe baza documentelor transmise de direcţiile generale, că s-a stabilit un cuantum eronat al prestaţiei sociale;d) plata se efectuează la domiciliul persoanei şi timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate;e) se constată de către inspectorii sociali, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 198/2012, cu modificările ulterioare, în urma misiunilor de control, sau ca urmare a verificărilor la sesizarea unor terţi, că nu sunt respectate condiţiile de încadrare în grad şi tip de handicap.
    (4) În situaţia de suspendare de la alin. (3) lit. b) şi c) directorul executiv al agenţiei teritoriale solicită directorului executiv al direcţiei generale verificarea situaţiei. După verificare, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia, din oficiu, după caz, în acelaşi cuantum sau în alt cuantum, dacă cele constatate nu conduc la încetarea dreptului. (5)
    În situaţia de suspendare a drepturilor prevăzute la alin. (3) lit. d), directorul executiv al agenţiei teritoriale solicită fie directorului executiv al direcţiei generale, fie primăriei în a cărei rază teritorială domiciliază/îşi are reşedinţa/locuieşte verificarea situaţiei. După verificare, drepturile neridicate de către titular se achită acestuia, din oficiu, după caz, în acelaşi cuantum sau în alt cuantum, dacă cele constatate nu conduc la încetarea dreptului.
    (6) În cazul în care în perioada de suspendare a plăţii prestaţiilor sociale intervin modificări de natură să conducă la încetarea plăţii acestora, drepturile se achită titularului pe perioada până la apariţia situaţiei de încetare.
    Articolul 6(1) Încetarea dreptului la prestaţiile sociale se face în baza deciziei/dispoziţiei directorului executiv al direcţiei generale, începând cu luna următoare celei în care se produce oricare dintre următoarele situaţii:a) persoana nu mai este încadrată în grad de handicap;b) depune cererea prevăzută la art. 57 alin. (3) din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2b);c) s-a produs decesul beneficiarului prestaţiei sociale.(2) Plata prestaţiilor sociale încetează, prin decizie a directorului executiv al agenţiei teritoriale, emisă în baza următoarelor documente:a) decizia/dispoziţia de încetare emisă de directorul executiv al direcţiei generale;b) decizia de neîncadrare emisă de Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap ca urmare a reevaluării realizate în condiţiile prevăzute de art. 90^2 şi 90^3 din Legea nr. 448/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;c) hotărârea judecătorească prin care se stabileşte încetarea dreptului persoanei cu handicap.(3) Documentele prevăzute la alin. (2) lit. b) şi c) se transmit de către direcţiile generale la agenţiile teritoriale, odată cu situaţia centralizatoare prevăzută la art. 3 alin. (2).(4) Plata prestaţiilor sociale încetează şi în situaţia în care persoana cu handicap îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa în altă unitate administrativ-teritorială aflată în raza de competenţă a altei direcţii generale.
    (5) În situaţia prevăzută la alin. (4) agenţia teritorială în a cărei rază teritorială s-a stabilit noul domiciliu sau noua reşedinţă va emite o decizie de plată a prestaţiilor sociale, după ce direcţia generală din judeţul/sectorul municipiului Bucureşti în care s-a stabilit noul domiciliu sau noua reşedinţă va emite o nouă decizie de acordare a dreptului care se comunică odată cu situaţia centralizatoare prevăzută la art. 3 alin. (2).
    Articolul 7(1) Modificarea dreptului la prestaţiile sociale se face prin decizia directorului executiv al direcţiei generale, cu luna următoare celei în care, în urma reevaluării, persoana este încadrată în alt grad de handicap sau în situaţia recuperării unor sume acordate necuvenit cu acest titlu.(2) Decizia de modificare a dreptului la prestaţiile sociale se comunică agenţiei teritoriale odată cu situaţia centralizatoare prevăzută la art. 3 alin. (2).Articolul 8(1)
    Deciziile directorului executiv al direcţiei generale, de aprobare, respingere, suspendare, încetare sau modificare a dreptului la prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicap, precum şi deciziile directorului executiv al agenţiei teritoriale privind aprobarea, încetarea, modificarea, suspendarea plăţii prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap se comunică titularului în termen de 30 zile de la emitere.
    (2) Deciziile prevăzute la alin. (1) se completează potrivit modelului prevăzut în anexele nr. 2c) şi 2d).
    Articolul 9Titularul sau, după caz, direcţia generală are obligaţia de a comunica agenţiei teritoriale în termen de 5 zile orice modificare intervenită în situaţia sa, de natură să determine încetarea sau suspendarea plăţii dreptului la prestaţia socială.Articolul 10Recuperarea sumelor plătite necuvenit cu titlu de prestaţii sociale se face de către agenţia teritorială, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind recuperarea debitelor pentru beneficiile de asistenţă socială, precum şi pentru modificarea art. 101 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobată cu modificări prin Legea nr. 266/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
    Articolul 11(1) În cazul în care beneficiarul îşi schimbă domiciliul ori, după caz, reşedinţa în altă unitate/subdiviziune administrativ-teritorială decât cea în care s-a stabilit dreptul, acesta sau reprezentantul său legal are obligaţia de a anunţa modificarea în cel mult 15 zile după schimbare, direcţia generală care a stabilit încadrarea în handicap, precum şi dreptul la prestaţiile sociale.(2) În situaţia prevăzută la alin. (1) direcţia generală are obligaţia de a comunica agenţiei teritoriale mutarea beneficiarului, odată cu situaţia centralizatoare prevăzută la art. 3 alin. (2), precum şi transmiterea dosarului persoanei cu handicap la direcţia generală în a cărei rază teritorială se stabileşte noul domiciliu sau reşedinţă a persoanei cu handicap.(3) După comunicarea prevăzută la alin. (2), agenţia teritorială transmite electronic agenţiei teritoriale în a cărei rază administrativ-teritorială s-a stabilit noul domiciliu sau reşedinţa datele necesare în vederea reluării plăţii, menţionând obligatoriu ultima lună pentru care s-a efectuat plata, cuantumul, suma restantă defalcată pe fiecare lună şi eventualele sume stabilite cu titlu de debite.Articolul 12(1) Titularii care doresc să schimbe modalitatea de plată pentru care au optat iniţial au obligaţia să comunice în scris această nouă opţiune de plată agenţiei teritoriale. (2)
    Agenţia teritorială va solicita beneficiarului documente justificative necesare pentru noua opţiune şi va emite o nouă decizie de plată pe care o comunică beneficiarului în termenul prevăzut la art. 8 alin. (1).
    Articolul 13(1) Pentru plata în luna ianuarie 2019 a drepturilor aferente lunii decembrie 2018, prin excepţie de la prevederile art. 3 alin. (1) se va proceda astfel:a) până pe data de 6 ianuarie 2019 direcţia generală va comunica către agenţia teritorială situaţia centralizatoare prevăzută la art. 3 alin. (2), pentru efectuarea plăţii drepturilor în luna ianuarie 2019;b) odată cu situaţia centralizatoare prevăzută la lit. b), direcţia generală transmite evidenţa nominală a beneficiarilor care au de încasat sume restante, conform anexei nr. 2.e).(3) Pentru sumele acordate necuvenit cu titlu de prestaţii sociale până la data de 31 decembrie 2018, recuperarea acestora se face de către direcţiile generale până la 30 noiembrie 2019, în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2014, cu modificările şi completările ulterioare.(4)
    Sumele recuperate în condiţiile alin. (3) se transferă agenţiilor teritoriale până la 15 decembrie 2019 şi se fac venit la bugetul de stat.
    (5) În termen de 5 zile de la data prevăzută la alin. (4) direcţiile generale au obligaţia de a comunica în scris agenţiilor teritoriale situaţia debitorilor care va cuprinde în principal datele de identificare ale beneficiarilor şi, după caz, ale reprezentanţilor legali ai acestora, suma totală determinată ca fiind acordată necuvenit, suma recuperată, data la care titlul de creanţă devine titlu executoriu, debitele transferate organului fiscal central, precum şi alte informaţii solicitate de agenţia teritorială.(6) Modelul situaţiei debitelor se stabileşte prin decizie a directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi este obligatoriu atât pentru agenţiile teritoriale, cât şi pentru direcţiile generale.(7) Pentru drepturile persoanelor cu handicap aferente lunii decembrie 2018, plata va fi efectuată în luna ianuarie 2019 de către agenţiile teritoriale, pe baza deciziei directorului executiv al agenţiei teritoriale de punere în plată, emisă pentru toţi beneficiarii, conform modelului din anexa nr. 2f). (8) La solicitarea expresă a beneficiarilor, la cererea scrisă a acestora, se poate elibera o decizie individuală de plată a drepturilor.
    Articolul 14(1)
    Prestaţiile sociale rămase neîncasate de către persoana cu handicap decedată, reprezentând indemnizaţia şi/sau bugetul personal complementar pe luna în care a avut loc decesul, şi, după caz, prestaţiile sociale cuvenite şi neachitate până la deces se plătesc soţului supravieţuitor, copiilor, părinţilor sau, în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori, în condiţiile dreptului comun, la solicitarea acestora.
    (2) Sumele prevăzute la alin. (1) pot fi solicitate, la agenţia teritorială, de către moştenitor, în cadrul termenului general de prescripţie, pe baza documentului care atestă calitatea de moştenitor, precum şi, în situaţia în care sunt mai mulţi moştenitori, declaraţia pe propria răspundere că ceilalţi moştenitori nu solicită aceste sume.
    Anexa nr. 2a*)*) Anexa nr. 2a) este reprodusă în facsimil.la procedură
    Anexa nr. 2b)*)*) Anexa nr. 2b) este reprodusă în facsimil.la procedură
    Anexa nr. 2c)la procedură - Model^1 -^1 Modelul se adaptează în funcţie de situaţia specifică.DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUIDECIZIE/DISPOZIŢIE Nr. ..... din .........privind aprobarea/respingerea/suspendarea/încetarea/modificarea dreptului la prestaţiile sociale pentru persoanele cu handicapDirectorul executiv al DGASPC ..........................., numit prin ……………………., având în vedere:– Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare al Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 57 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– Certificatul de încadrare în grad de handicap nr. ………….. din .........................şi în temeiul competenţelor conferite de lege,DECIDE/DISPUNE:Articolul 1(1) Se aprobă acordarea prestaţiilor sociale pentru persoane cu handicap pentru doamna/domnul/ minorul ..............................., cu domiciliul/reşedinţa în str. ........................... nr. .........., bl. ..........., et. ..........., ap. ..........., localitatea ................., judeţul ..................., în calitate de beneficiar al dreptului.(2) Plata prestaţiilor sociale se efectuează doamnei/domnului ............................, cu domiciliul/reşedinţa în str. .................... nr. .........., bl. ..........., et. ..........., ap. ..........., localitatea ................., judeţul ...................
    Articolul 2(1) Cuantumul prestaţiei sociale este de........lei, din care^2 ……………………... ^2 Se detaliază prestaţiile sociale acordate, conform art. 58 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă începând cu luna .......................... .Decizia/dispoziţia poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.Director executiv,................................
    Anexa nr. 2 d)la procedură - Model^1 -^1 Modelul se adaptează în funcţie de situaţia specifică.AGENŢIA PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ ……………….............................…………….DECIZIE Nr. ..... din .........privind aprobarea/încetarea/modificarea/suspendarea plăţii prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicapDirectorul executiv al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a Judeţului ............................................/Municipiului Bucureşti ..........................., numit prin decizia directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială nr. ........,având în vedere:– art. 16 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu modificările şi completările ulterioare;– Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială ……………….......……………;
    – Procedura de acordare a plăţilor prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap , precum şi situaţiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la aceste prestaţii, precum şi cea de preluare a plăţilor efectuate de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. ………/ …………….. – Decizia directorului executiv al DGASPC ………………. nr. .............. din .......................
    şi în temeiul competenţelor conferite de lege,DECIDE:Articolul 1Se aprobă/încetează/modifică/suspendă plata prestaţiilor sociale pentru doamna/domnul ......................., cu domiciliul/reşedinţa în str. ...................... nr. .........., bl. .........., et. ..........., ap. ..........., localitatea ................., judeţul ..................., în calitate de titular al dreptului.Articolul 2(1) Drepturile prevăzute la art. 1 se plătesc începând cu luna ......................... .(2) Plata drepturilor prevăzute la art. 1 se efectuează în perioada ...................... a fiecărei luni prin mandat poştal/cont bancar/casierie.Decizia poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.Director executiv,................................
    Anexa nr. 2e)*)*) Anexa nr. 2e) este reprodusă în facsimil.la procedură
    Situaţia nominală a creditorilor privind persoanele cu handicap în baza art. 58 din Legea nr. 448/2006
    Anexa nr. 2 f)la procedură - Model^1 -^1 Modelul se adaptează în funcţie de situaţia specifică.AGENŢIA PENTRU PLĂŢI ŞI INSPECŢIE SOCIALĂ ………………...................................…………….DECIZIE Nr. ..... din .........privind aprobarea plăţii prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicapDirectorul executiv al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială ………………..........................., numit prin decizia directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială nr. ........,
    având în vedere:– art. 16 alin. (1) lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu modificările şi completările ulterioare;– Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei pentru Plăţi şi Inspecţie Socială;– art. 57 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– Procedura de acordare a plăţilor prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap , precum şi situaţiile de suspendare, modificare, încetare a dreptului la aceste prestaţii, precum şi cea de preluare a plăţilor efectuate de către direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. ………/…………….. ;– Decizia directorului executiv al DGASPC ………………. nr. .............. din .......................şi în temeiul competenţelor conferite de lege,DECIDE:
    Articolul 1Se aprobă plata prestaţiilor sociale pentru titularii dreptului de prestaţii sociale pentru persoanele cu handicap prevăzuţi în anexa la prezenta decizie. Articolul 2(1) Drepturile prevăzute la art. 1 se plătesc începând cu luna ianuarie 2018 ..........................(2) Plata drepturilor prevăzute la art. 1 se efectuează în perioada ...................... a fiecărei luni prin mandat poştal/cont bancar/casierie.Articolul 3Titularii prevăzuţi în anexa la prezenta decizie au obligaţia de a aduce la cunoştinţa directorului executiv al direcţiei generale sau a primăriei în a cărei rază teritorială domiciliază/îşi are reşedinţa/locuieşte orice modificare intervenită cu privire la domiciliu, în termen de 5 zile de la data modificării.Decizia poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.Director executiv,.............................
    ------