Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (17.01.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 675 din 6 noiembrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) şi art. 284 din Codul de procedură penală
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1116 din 29 decembrie 2018Data intrării în vigoare 29-12-2018


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Afrodita Laura Tutunaru- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) şi art. 284 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihaela Smadu în Dosarul nr. 14.875/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 722D/2017.2.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în art. 283 din Codul de procedură penală legiuitorul a instituit o obligaţie generală care incumbă participanţilor la procesul penal, obligaţie care are ca scop asigurarea exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale, în caz contrar, instanţa fiind îndreptăţită să aplice o amendă judiciară ca şi în prezenta cauză. Ca atare, amenda judiciară intervine pentru o abatere şi are ca scop tocmai corectarea conduitei procesuale, astfel încât să nu se producă o perturbare a procesului penal. Această obligaţie generală este reglementată de legiuitor în termeni suficient de clari şi precişi, astfel încât destinatarul normei să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita.4. De asemenea, în art. 284 din Codul de procedură penală, legiuitorul nu face decât să reglementeze procedura pe care partea amendată o are la dispoziţie pentru a solicita anularea sau reducerea amenzii. Ca atare, este consacrat accesul liber la justiţie. Pe cale de consecinţă nu poate fi vorba de o încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie şi solicită respingerea excepţiei cu menţinerea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 7 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 14.875/233/2016, Judecătoria Galaţi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) şi art. 284 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Mihaela Smadu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare/reducere a amenzii judiciare.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la calitatea legilor, deoarece sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, prin aceea că nu există niciun criteriu obiectiv în raport cu care să se facă individualizarea concretă a amenzii ce se doreşte a fi aplicată. Tot astfel, conceptul de rea-credinţă este ambiguu şi interpretabil.7. Judecătoria Galaţi - Secţia penală opinează că dispoziţiile legale criticate nu contravin principiului legalităţii procesului penal şi sunt redactate în mod clar şi previzibil, pentru ca o orice persoană să îşi poată da seama care activităţi procesuale intră sub influenţa legii.
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, dispoziţiile art. 283 alin. (4) lit. n) din Codul de procedură penală reglementează abuzul de drept. Art. 284 din Codul de procedură penală detaliază procedura de aplicare a amenzii judiciare de către procuror, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată.10. În procesul penal, ca şi în cel civil, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi. Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător. Din perspectiva unor astfel de deziderate, exercitarea cu rea-credinţă a unui drept procesual sau procedural poate avea consecinţe negative prin perturbarea bunei desfăşurări a procesului, prin prejudicierea unui drept procesual al altei părţi sau într-o altă modalitate. Doctrina oferă şi anumite exemple din practica de exercitare cu rea-credinţă a drepturilor procesuale: formularea unor cereri identice, repetate la un scurt interval de timp după respingerea celei anterioare, rezilierea contractului de asistenţă juridică în diferite momente procesuale, când partea are interes în amânarea procesului. Aşa fiind, Guvernul susţine că dispoziţiile legale criticate sunt clare şi previzibile.11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate nu sunt lipsite de claritate, ci, dimpotrivă, acestea îndeplinesc cerinţele instituite de Constituţie în acest sens. Principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile, precise şi previzibile în aplicarea lor, astfel cum reiese din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 5 ianuarie 2000, pronunţată în Cauza Beyler împotriva Italiei, paragraful 109, şi Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikligi împotriva Turciei, paragraful 70). Din această perspectivă, principiul legalităţii implică o obligaţie pozitivă a legiuitorului de a reglementa prin texte clare şi precise. Norma juridică trebuie să fie enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Însă, având în vedere că din cauza caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolută, cerinţa de previzibilitate a normei se poate complini printr-o interpretare judiciară coerentă şi previzibilă. Aşa fiind, Avocatul Poporului apreciază că, în cauza de faţă, prevederile criticate cuprind suficiente elemente care să permită destinatarului normei legale să-şi adapteze conduita astfel încât să evite aplicarea unei sancţiuni pentru abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale de către părţi, reprezentanţii legali ai acestora ori consilierii juridici, în concordanţă şi cu prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul respectării obligatorii a legilor.12. Însă, drept consecinţă logică a principiului conform căruia legile trebuie să fie de aplicabilitate generală, formularea actelor normative nu este întotdeauna exactă, folosirea unor caracterizări generale fiind preferată unor liste exhaustive. Rezultă că interpretarea normelor depinde de practică şi nu încape îndoială că instanţele interne sunt cele mai în măsură să examineze şi să interpreteze legislaţia naţională.13. De aceea, dispoziţiile legale criticate sunt clare, previzibile şi neechivoce, astfel încât sunt în măsură să elimine orice confuzie în procesul de interpretare şi aplicare a acestora, în cadrul procesului penal.14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3,10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 283 alin. (4) lit. n) cu denumirea marginală Abateri judiciare şi art. 284 cu denumirea marginală Procedura privitoare la amenda judiciară, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:– Art. 283 alin. (4) lit. n):(4) Următoarele abateri săvârşite în cursul procesului penal se sancţionează cu amendă judiciară de la 500 lei la 5.000 lei: [...]n) abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale de către părţi, reprezentanţii legali ai acestora ori consilierii juridici;“;– Art. 284:(1)
    Amenda se aplică de organul de urmărire penală prin ordonanţă, iar de judecătorul de drepturi şi libertăţi, de judecătorul de cameră preliminară şi de instanţa de judecată, prin încheiere.
    (2) Persoana amendată poate cere anularea ori reducerea amenzii. Cererea de anulare sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare.(3) Dacă persoana amendată justifică de ce nu şi-a putut îndeplini obligaţia, judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată poate dispune anularea ori reducerea amenzii. (4) Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin ordonanţă va fi soluţionată de judecătorul de drepturi şi libertăţi, prin încheiere.(5) Cererea de anulare sau de reducere a amenzii aplicate prin încheiere va fi soluţionată de un alt judecător de drepturi şi libertăţi, respectiv de un alt judecător de cameră preliminară ori de un alt complet, prin încheiere.“
    17.
    Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 353 din 11 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 283 alin. (4) lit. n) şi art. 284 alin. (3) şi (5) din Codul de procedură penală.19. Cu acel prilej s-a statuat că prevederile legale criticate reglementează, aşa cum însăşi denumirea marginală a acestora o enunţă, cu privire la abaterile judiciare şi la amenda judiciară. Participanţii la procesul penal au, în cadrul desfăşurării acestuia, anumite obligaţii impuse de legea procesuală, iar neîndeplinirea acestora ori îndeplinirea lor cu ignorarea condiţiilor prevăzute de lege poate dăuna bunei desfăşurări a procedurii judiciare sau poate stânjeni aflarea adevărului şi realizarea justiţiei penale.20. Dispoziţiile art. 283 din Codul de procedură penală prevăd structura de bază a conţinutului abaterilor judiciare (respectiv fapta persoanei care, fiind obligată printr-o dispoziţie a legii procesual penale sau a unei legi speciale să îndeplinească o anumită activitate procesuală ori să se abţină de la îndeplinirea unei activităţi contrare acesteia, cu ştiinţă, nu a îndeplinit-o sau a îndeplinit-o fără respectarea condiţiilor prevăzute de lege), iar acest conţinut se poate completa cu alte norme procesuale. Prin urmare, prevederile art. 283 din Codul de procedură penală au caracter de norme generale, care se întregesc prin alte norme procedurale.21. Astfel, legiuitorul a identificat o serie de cazuri de neîndeplinire a obligaţiilor procesuale sau de îndeplinire a lor cu nerespectarea exigenţelor legale, între care se regăseşte şi abuzul de drept, constând în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale. Abuzul de drept procesual a fost introdus în Codul de procedură penală din 1968 prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Potrivit teoriei abuzului de drept, orice drept trebuie exercitat numai în conformitate cu menirea sa naturală şi în limitele sale normale, adică în armonie cu starea contemporană a relaţiilor şi a uzurilor sale. Uzul dreptului în limitele menţionate îl protejează pe titular împotriva oricărei responsabilităţi pentru prejudiciile pe care le-ar putea determina, pe când exercitarea de o manieră anormală, prin deturnarea dreptului de la menirea sa firească/obişnuită, constituie abuz de drept.22. Abuzul de drept procesual presupune atât un element subiectiv, cât şi unul obiectiv. Astfel, elementul subiectiv constă în exercitarea cu rea-credinţă (mala fides) a dreptului procesual, în scop de şicană, fără justificarea unui interes special şi legitim, ci numai cu intenţia de a aduce atingere drepturilor părţii adverse, fie prin limitarea ori întârzierea acestuia în procesul de valorificare a drepturilor sau a mijloacelor de apărare, fie prin exercitarea de presiuni, în vederea renunţării la susţineri ori pentru a conduce la compromisuri. De asemenea, elementul obiectiv constă în deturnarea dreptului procedural de la scopul/finalitatea pentru care a fost recunoscut de lege, actul abuziv negăsindu-şi o motivare legitimă. În plus, în procesul penal, elementul subiectiv poate privi nu numai vătămarea intereselor părţii adverse, ci şi ale societăţii, care sunt reprezentate de către Ministerul Public, ci şi împiedicarea organelor judiciare de la aflarea adevărului în cauză. În acest sens, potrivit art. 10 alin. (6) din Codul de procedură penală, „dreptul la apărare trebuie exercitat cu bună-credinţă, potrivit scopului pentru care a fost recunoscut de lege“.23. Legiuitorul a reglementat abuzul de drept în strânsă legătură cu noţiunea de bună-credinţă (bona-fides). Faţă de dispoziţiile art. 15 din Codul civil şi art. 12 din Codul de procedură civilă, săvârşeşte un abuz de drept cel care exercită un drept subiectiv într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe. De această dată, însuşi legiuitorul Codului civil a făcut referire la buna-credinţă, prevăzând că „orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi cu bunele moravuri“ (art. 14 din Codul civil). Existenţa bunei-credinţe va constitui un element important de apreciere privind săvârşirea unui abuz de drept şi în alte materii (cum ar fi cea penală), în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziţii contrare - a se vedea art. 2 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Cu alte cuvinte, acolo unde există bunăcredinţă nu poate fi abuz de drept, iar, în măsura în care dreptul este exercitat cu rea-credinţă, prin deturnarea acestuia de la scopul economic şi social în vederea căruia a fost recunoscut şi, respectiv, prin încălcarea drepturilor unei alte persoane, acesta nu mai poate beneficia de protecţie juridică.
    24. Cât priveşte abaterea judiciară, ce constă în exercitarea cu rea-credinţă a drepturilor procesuale şi procedurale, Curtea a constatat că, în procesul penal, asemeni celui civil, drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi. Din această perspectivă, exercitarea cu rea-credinţă a unui drept procesual sau procedural poate avea consecinţe negative prin perturbarea bunei desfăşurări a procesului, prin prejudicierea unui drept procesual al altuia sau într-o altă modalitate. Situaţii frecvente în practică, în care se exercită cu rea-credinţă drepturile procesuale, sunt, spre exemplu, cele privind formularea de cereri identice, repetate la un interval scurt de timp după respingerea cererii anterioare sau rezilierea contractului de asistenţă juridică în diferite momente procesuale, când partea are interes în amânarea pe orice cale a procesului - cum ar fi împiedicarea instanţei de a judeca o propunere de prelungire a măsurii arestării preventive.25. De asemenea, ca o consecinţă a abaterii, amenda judiciară are rolul de a disciplina comportamentul procesual al participanţilor la procedura judiciară şi al altor terţe persoane în legătură cu procesul, în scopul intrării în legalitate a acestora şi al efectuării corecte şi la timp a îndatoririlor ce le revin. Aşa fiind, potrivit art. 284 din Codul de procedură penală, persoana amendată poate cere anularea sau reducerea amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi/judecătorului de cameră preliminară/instanţei de judecată, iar cererea va fi soluţionată de un alt judecător de drepturi şi libertăţi, respectiv de un alt judecător de cameră preliminară ori de un alt complet, prin încheiere. Dacă se constată că persoana amendată justifică de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, se va dispune anularea amenzii, iar dacă se apreciază că împrejurările invocate de cel amendat ar fi putut fi înlăturate printr-o comportare mai diligentă, amenda va fi redusă în consecinţă, conform art. 284 alin. (3) din Codul de procedură penală.26. Aşa fiind, nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate potrivit căreia dispoziţiile legale contestate afectează prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), deoarece conţinutul normativ este suficient de clar, precis şi previzibil în aşa fel încât destinatarul acestora să-şi poată adapta conduita la exigenţele impuse de legiuitor.27. De altfel, aceste prevederi nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor constituţionale referitoare la obligaţia exercitării drepturilor şi libertăţilor cu bună-credinţă, care este prezumată de însuşi faptul că, prin indicarea unei conduite de urmat, orice alte variante sunt excluse. De aceea, abuzul de drept poate fi considerat un veritabil antonim juridic al bunei-credinţe, a cărei dimensiune socială a fost inclusă în cuprinsul normei constituţionale de referinţă, prin îndatorirea de a nu încălca drepturile şi libertăţile celorlalţi (neminem laedere).28. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat decizia mai sus menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mihaela Smadu în Dosarul nr. 14.875/233/2016 al Judecătoriei Galaţi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 283 alin. (4) lit. n) şi art. 284 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 6 noiembrie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Afrodita Laura Tutunaru
    -----