Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (25.03.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
CIRCULARĂ nr. 33 din 18 decembrie 2018privind lansarea în circuitul numismatic a unor monede dedicate preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene
EMITENT
  • BANCA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1110 din 28 decembrie 2018Data intrării în vigoare 28-12-2018

    Articolul 1În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 7 ianuarie 2019, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de trei monede (din aur, argint şi tombac cuprat), o monedă din argint şi o monedă din alamă, pentru colecţionare, dedicate preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
    Articolul 2Caracteristicile tehnice ale monedelor sunt următoarele:
    Caracteristici tehniceSet de 3 monedeMonedă Monedă pentru colecţionare
    Metalaurarginttombac cupratargintalamă Cu_80Zn_15Ni_5
    Valoare nominală100 lei10 lei1 leu10 lei50 bani
    Titlu
    900‰999‰-999‰-
    Formărotundărotundărotundărotundărotundă
    Diametru21 mm37 mm37 mm37 mm23,75 mm
    Greutate6,452 g31,103 g
    23,5 g31,103 g6,1 g
    Grosime la chenar----1,9 mm
    Calitateproofproofproofproofproof
    Cantzimţatzimţatzimţatzimţat
    inscripţionat cu „ROMANIA“ de două ori, cu steluţă între cele două cuvinte
    Aversul monedei din aur redă harta Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, momentul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „100 LEI“, stema României şi anul de emisiune „2019“.Aversul monedei din argint redă harta Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, momentul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „10 LEI“, stema României şi anul de emisiune „2019“.Aversul monedei din tombac cuprat redă harta Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, momentul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „1 LEU“, stema României şi anul de emisiune „2019“.Aversul monedei din alamă, pentru colecţionare, redă harta Uniunii Europene la 1 ianuarie 2019, momentul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene; inscripţia în arc de cerc „ROMANIA“, valoarea nominală „50 BANI“, stema României şi anul de emisiune „2019“.Reversul comun tuturor monedelor (din aur, argint, tombac cuprat şi din alamă) prezintă o compoziţie ce conţine logoul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene şi inscripţia circulară „PRESEDINTIA ROMANIEI LA CONSILIUL UNIUNII EUROPENE“.
    Articolul 3Monedele din aur, argint, tombac cuprat şi monedele din alamă, pentru colecţionare, vor fi ambalate separat, în capsule de metacrilat transparent. Seturile de trei monede, precum şi monedele din argint vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central. Articolul 4Monedele din aur, argint, tombac cuprat şi monedele din alamă, pentru colecţionare, dedicate preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, au putere circulatorie pe teritoriul României.
    Articolul 5Lansarea în circuitul numismatic a monedelor din aur, argint, tombac cuprat şi a monedelor din alamă, pentru colecţionare, dedicate preluării de către România, la 1 ianuarie 2019, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
    Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
    Mugur Constantin Isărescu
    Bucureşti, 18 decembrie 2018.Nr. 33.-----