Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (25.03.2019), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 519 din 17 iulie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 1105 din 27 decembrie 2018Data intrării în vigoare 27-12-2018


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Cristina Cătălina Turcu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, excepţie ridicată de Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului din Tulcea în Dosarul nr. 11.493/315/2016 al Judecătoriei Târgovişte, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.889D/2017.2.
    La apelul nominal se prezintă, pentru Direcţia de Salubritate Târgovişte, doamna consilier juridic Ana Mirela Badea, pentru partea Asociaţia Pro Civilizaţie - fără maidanezi din Bucureşti, doamna avocat Monica Bordei, ambele cu delegaţii la dosar, lipsind autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Magistratul-asistent referă că Direcţia de Salubritate Târgovişte şi Asociaţia Pro Civilizaţie - fără maidanezi din Bucureşti au depus la dosar întâmpinări prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată.4. Magistratul-asistent referă că la dosar există o problemă de procedură, în sensul că unul dintre intervenienţi, şi anume Asociaţia Iniţiativa pentru Responsabilitate Civică din Bucureşti, nu a fost citat. Aceasta a depus copie de pe încheierea de şedinţă prin care i s-a admis cererea de intervenţie şi o întâmpinare prin care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. Totodată, acesta a depus şi o cerere de judecare a cauzei în lipsă.5. Curtea acordă cuvântul asupra acestui incident procedural reprezentanţilor părţilor şi reprezentantului Ministerului Public. Aceştia lasă la aprecierea Curţii soluţionarea incidentului procedural.6. Curtea, deliberând, apreciază că, astfel cum rezultă din actele depuse, intervenientul avea cunoştinţă despre toate elementele dosarului şi despre termenul de judecată. Prin formularea cererii de judecare în lipsă, transmisă Curţii, devin incidente prevederile art. 160 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, astfel încât se poate trece la judecarea cauzei. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul consilierului juridic al Direcţiei de Salubritate Târgovişte, care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, potrivit actelor depuse la dosar.8. Avocatul Asociaţiei Pro Civilizaţie - fără maidanezi din Bucureşti solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 în care s-au stabilit etapele ce trebuie urmate pentru eutanasierea câinilor. Renunţarea la eutanasiere ar încălca dreptul constituţional la viaţă şi integritate fizică şi psihică. Eutanasierea se practică în toate ţările din lume, inclusiv în cele din Uniunea Europeană. Dacă ar fi primite argumentele expuse în motivarea excepţiei, concluzia ar fi aceea că aceşti câini ar trebui păstraţi în adăposturi pe termen lung, ceea ce ar transforma adăposturile în „ferme de crescut câini“, care nu şiar îndeplini scopul final urmărit de legiuitor.
    9. Reprezentantul Ministerului Public arată că motivarea excepţiei priveşte neconstituţionalitatea textelor de lege criticate din perspectiva faptului că acestea nu au stabilit etapele care trebuie urmate în mod obligatoriu. Or, aceasta este o problemă de interpretare şi aplicare a legii, astfel încât excepţia este inadmisibilă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:10. Prin Încheierea din 26 mai 2017, pronunţată în Dosarul nr. 11.493/315/2016, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân. Excepţia a fost invocată de Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului din Tulcea într-o cauză având ca obiect „obligaţie de a face“, respectiv interzicerea eutanasierii câinilor care nu suferă de o boală incurabilă.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul arată că textele de lege criticate nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate, deoarece permit suprimarea vieţii câinilor care nu sunt bolnavi incurabil. Astfel, suprimarea vieţii unui câine nerevendicat sau neadoptat nu poate fi asimilată măsurii de eutanasiere şi reprezintă o acţiune prohibită de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001. Aceasta nu poate avea loc decât dacă este vorba despre câini nerevendicaţi sau neadoptaţi, care suferă de boli incurabile, fapt ce nu este precizat în textul de lege criticat, care nu este clar în această privinţă, ci poate fi doar prezumat.12. Referitor la dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001, se observă că acestea sunt neclare, deoarece fac referire la parcurgerea tuturor etapelor înainte de emiterea deciziei de eutanasiere. Legiuitorul nu a precizat, însă, care sunt etapele care trebuie parcurse, astfel că orice persoană poate aprecia aleatoriu cu privire la aceste etape. Din punctul de vedere al autorului, etapele obligatorii sunt: sterilizarea, microciparea, „înregistrarea în Registrul Electronic al Câinilor cu Stăpân“. Din analiza textului de lege criticat, se constată că aplicarea măsurii eutanasierii se circumscrie următoarelor limite imperative: obiectul acestei măsuri îl constituie numai câinii bolnavi incurabil, declaraţi ca atare în urma unui examen medical efectuat de medicul veterinar, măsura eutanasierii trebuie realizată prin procedee rapide şi nedureroase, aceasta trebuie aplicată de un medic veterinar de liberă practică, şi reprezintă singura modalitate permisă de lege de suprimare a vieţii animalelor. Prevederile legale criticate dau însă posibilitatea aplicării măsurii eutanasierii asupra câinilor sănătoşi aflaţi în adăposturi, care nu au fost revendicaţi sau adoptaţi în termenul stabilit de lege.13. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată. Astfel, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 instituie o ordine clară în care trebuie aplicate măsurile de gestionare a problemei câinilor fără stăpân, astfel încât autorităţile publice chemate să aplice aceste prevederi să nu fie puse în situaţia de a alege aleatoriu între acestea. Sunt stabilite condiţii, modalităţi, criterii clare, înlăturându-se viciile de neconstituţionalitate reţinute prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012. Se invocă, de asemenea, considerentele Deciziei nr. 383 din 25 septembrie 2013, prin care s-a statuat cu privire la claritatea textului de lege criticat.
    15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, concluziile părţilor si ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 13 decembrie 2001, cu modificările aduse prin Legea nr. 258/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 601 din 26 septembrie 2013, care au următorul conţinut: – Art. 7 alin. (2):Câinii nerevendicaţi sau neadoptaţi vor fi eutanasiaţi, în baza unei decizii emise de către o persoană împuternicită în acest sens de către primar, în termenul stabilit prin această decizie. Termenul va fi stabilit avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare. Acest termen poate fi modificat motivat.(3) Decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare câine în parte, după ce se constată că au fost parcurse toate etapele prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă.“
    18. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), referitor la condiţiile de calitate ale legii.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile Legii nr. 258/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, prin care au fost introduse textele de lege criticate, au fost supuse controlului Curţii în exercitarea atribuţiei acesteia prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală. 20. Curtea observă că, într-o primă etapă, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, a admis în parte obiecţia de neconstituţionalitate. Curtea nu a constatat neconstituţionalitatea vreuneia dintre soluţiile prevăzute prin legea criticată, în privinţa gestionării fenomenului câinilor fără stăpân, ci a sancţionat doar lipsa de previzibilitate a legii, determinată de inexistenţa unei ordini de aplicare a acestora - ordine care, în mod esenţial, ar trebui să consacre soluţia eutanasierii numai în ultimă instanţă - şi a unor proceduri clare şi precise de care autorităţile publice să fie ţinute în aplicarea soluţiilor preconizate (Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, pct. II subpct. 3).21. Curtea observă că, ulterior, Parlamentul a pus în acord legea cu decizia menţionată. Legea modificată în sensul celor statuate de Curte a fost supusă încă o dată controlului. În cea de-a doua etapă, Curtea a pronunţat Decizia nr. 383 din 25 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 21 octombrie 2013, prin care a respins obiecţia ca neîntemeiată, reţinând că legiuitorul s-a conformat Deciziei sale nr. 1 din 11 ianuarie 2012.22. Referitor la criticile privind neconformitatea prevederilor legii supuse controlului cu cele reţinute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, în ceea ce priveşte încălcarea art. 1 alin. (5) referitor la criteriile de calitate a legii, respectiv claritatea, precizia şi previzibilitatea, Curtea a constatat, prin Decizia nr. 383 din 25 septembrie 2013 (pct. II subpct. 3.1.1.), că textul de lege criticat stabileşte o ordine clară de aplicare a soluţiilor preconizate cu privire la obligaţia autorităţilor de a gestiona problema câinilor fără stăpân. Astfel, Curtea a reţinut că eutanasierea apare ca ultimă soluţie, în cazul în care câinii capturaţi şi înregistraţi în evidenţele adăposturilor nu sunt revendicaţi sau adoptaţi în termenul prevăzut de lege şi nici nu există capacităţi de cazare, respectiv disponibilităţi bugetare pentru a fi ţinuţi în adăposturi. De asemenea, Curtea a observat că, prin actul normativ supus controlului, pentru a asigura parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de lege, s-a instituit regula potrivit căreia decizia de eutanasiere se emite pentru fiecare câine în parte, precizându-se în mod expres că aceasta se face după ce se constată că au fost parcurse toate etapele prevăzute de ordonanţa de urgenţă.23. Curtea a mai reţinut, prin Decizia nr. 383 din 25 septembrie 2013, că legiuitorul s-a conformat Deciziei nr. 1 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, în sensul că a eliminat reglementarea alternativă a aplicării măsurilor referitoare la gestionarea problemei câinilor fără stăpân, stabilind o ordine a soluţiilor şi termene ferme de aplicare a lor. Faptul că una dintre aceste soluţii, ultima la care se poate recurge, este eutanasierea, nu este de natură să susţină pretinsa încălcare a deciziei Curţii Constituţionale, care s-a pronunţat sub acest aspect, reţinând că „nu constată neconstituţionalitatea vreuneia dintre soluţiile prevăzute de legea criticată în privinţa gestionării fenomenului câinilor fără stăpân“, aşadar nici a măsurii eutanasierii.24.
    Curtea a statuat că „adoptarea măsurilor concrete care să ţină sub control fenomenul câinilor fără stăpân ţine de marja de apreciere a statului“, legiuitorul fiind cel chemat să reglementeze condiţiile concrete în care fenomenul câinilor fără stăpân trebuie gestionat. Considerentele Curţii Constituţionale s-au fundamentat şi pe concluziile similare ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, reţinute în Hotărârea din 26 iulie 2011, pronunţată în Cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României, prin care s-a reţinut (paragraful 59) că „[...] Nu este de datoria Curţii de a înlocui autorităţile naţionale competente în stabilirea politicii celei bune care trebuie adoptată pentru soluţionarea problemelor de sănătate şi siguranţă publică, cum este problema câinilor fără stăpân din România. În această privinţă Curtea acceptă faptul că nu trebuie impusă o sarcină imposibilă sau exorbitantă autorităţilor fără să se ţină seama în special de alegerile pe care acestea trebuie să le facă prin raportare la priorităţi şi resurse [...] aceasta reiese din marja largă de apreciere de care se bucură statele [...] în domenii dificile cum este cel în speţă [...]“.
    25. Tocmai în considerarea acestei marje de apreciere a statului, Curtea a reţinut că problematica în discuţie cunoaşte o reglementare foarte diversă, şi alte ţări europene având fie prevederi legale asemănătoare celor adoptate de legiuitorul român (în sensul că, după expirarea unui anumit termen în care câinii fără stăpân sunt plasaţi în adăposturi, timp în care pot fi revendicaţi, daţi spre adopţie sau vânzare, după caz, aceştia pot fi eutanasiaţi), fie prevederi care instituie soluţia eutanasierii acestora în diverse circumstanţe, inclusiv, în unele cazuri, necesitatea economică sau probleme determinate de creşterea numărului de animale fără stăpân (pentru ambele categorii de situaţii, a se vedea legislaţia în materie din Finlanda, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Polonia, Portugalia, Cehia, Luxemburg, Bulgaria, Spania).26. Totodată, Curtea a mai reţinut că legiuitorul nu a stabilit o obligaţie a autorităţilor de a proceda la eutanasierea câinilor fără stăpân, după expirarea termenului de 14 zile reglementat, ci numai o posibilitate în acest sens. Măsura eutanasierii poate interveni numai după expirarea termenului minim de 14 zile în care câinii pot fi revendicaţi sau adoptaţi, şi la un moment care va depinde de capacităţile de cazare şi de resursele bugetare, autorităţile publice locale având obligaţia de a recurge la eutanasiere numai în ultimă instanţă. Altfel spus, după expirarea termenului de 14 zile prevăzut de lege, câinii vor fi eutanasiaţi dacă nu vor exista capacităţi de cazare şi resurse bugetare pentru acestea. Asigurarea acestor capacităţi şi resurse intră în sarcina autorităţilor publice locale, neintrând în sfera de reglementare primară stabilirea lor detaliată. Astfel cum Curtea a reţinut prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, recurgerea la eutanasiere trebuie să se facă „numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale“, aplicare corespunzătoare însemnând inclusiv depunerea tuturor diligenţelor pentru asigurarea resurselor bugetare necesare aplicării măsurilor prevăzute de lege, în ordinea pe care legea o prevede.27. Pentru toate considerentele anterior menţionate, Curtea constată că nu poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, criticile autorului excepţiei fiind similare celor reţinute în Decizia nr. 383 din 25 septembrie 2013. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Federaţia pentru Protecţia Animalelor şi Mediului din Tulcea în Dosarul nr. 11.493/315/2016 al Judecătoriei Târgovişte şi constată că prevederile art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Târgovişte şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Cristina Cătălina Turcu
    OPINIE SEPARATĂÎn dezacord cu soluţia pronunţată prin Decizia nr. 519 din 17 iulie 2018, considerăm că ar fi trebuit admisă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, pentru următoarele argumente:Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra textelor supuse controlului, în exercitarea atribuţiei acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, prin Decizia nr. 383 din 25 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 21 octombrie 2013, în sensul respingerii obiecţiei ca neîntemeiată, apreciind că legiuitorul a pus în acord textele de lege criticate cu Decizia sa nr. 1 din 11 ianuarie 2012, din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) sub aspectul clarităţii, preciziei şi previzibilităţii legii din Constituţie. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a extins uneori controlul de constituţionalitate, raportând textele de lege criticate şi la alte articole din Legea fundamentală decât cele indicate de autorul excepţiei cum ar fi, de exemplu, prin deciziile nr. 100 din 9 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 24 martie 2004 şi nr. 333 din 3 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 17 februarie 2003.Considerăm că, potrivit acestei practici, ar fi trebuit să fie examinată excepţia de neconstituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 35 - „Dreptul la mediu sănătos“ din Legea fundamentală. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că animalele pot fi privite ca o parte constitutivă a unui mediu durabil şi echilibrat ecologic, protecţia acestora fiind încorporată în cadrul mai larg al asigurării condiţiilor pentru menţinerea unei naturi sănătoase, de care să beneficieze atât generaţiile prezente, cât şi cele viitoare. Totodată, mediul înconjurător de calitate implică şi o faună sănătoasă, problemele animalelor putând afecta, în acelaşi timp, sănătatea şi siguranţa oamenilor. Grija pentru sănătatea animalelor apare, aşadar, ca o reflexie a dreptului oamenilor la ocrotirea sănătăţii, garantat la nivel constituţional prin prevederile art. 34, care instituie în sarcina statului obligaţia de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice (a se vedea paragrafele 14 şi 15 din Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 4 octombrie 2017). Mai mult, Curtea a reţinut că adoptarea măsurilor concrete care să ţină sub control situaţia câinilor fără stăpân ţine de marja de apreciere a statului, astfel încât legiuitorul este cel chemat să stabilească condiţiile normative concrete în care problema existenţei câinilor fără stăpân trebuie gestionată. Fenomenul înmulţirii câinilor fără stăpân a durat mai mulţi ani în România, fără ca autorităţile să ia vreo măsură concretă, astfel încât prin Hotărârea din 26 iulie 2011, pronunţată în Cauza Georgel şi Georgeta Stoicescu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut încălcarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În această hotărâre s-a reţinut că acolo unde este o problemă de interes general, care atinge un grad înalt de gravitate, astfel încât devine o problemă de sănătate publică, autorităţilor publice le incumbă obligaţia de a acţiona rapid, prin măsuri potrivite şi eficiente (paragraful 59). Totodată, prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, Curtea Constituţională, făcând referire la hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului antereferită, a statuat că gestionarea acestei problematici - a câinilor fără stăpân - nu ţine numai de autorităţile publice centrale sau locale, ci şi de societatea civilă, ceea ce în sistemul normativ intern echivalează cu obligarea asociaţiilor ce au ca obiect de activitate protecţia animalelor să contribuie în mod efectiv, inclusiv material, şi nu numai declarativ, la aplicarea soluţiilor prin care se urmăreşte gestionarea acestui fenomen. Astfel, se evită măsura eutanasierii câinilor fără stăpân.Pornind de la aceste aspecte reţinute în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale, apreciem că textul de lege criticat, ce permite eutanasierea câinilor sănătoşi din adăposturile publice, aduce atingere art. 35 din Legea fundamentală. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, legiuitorul trebuie să stabilească o ordine de prioritate cu privire la aceste soluţii, iar soluţia eutanasierii câinilor fără stăpân să fie aplicată doar în ultimă instanţă, respectiv numai atunci când toate celelalte soluţii au fost aplicate corespunzător de către autorităţile locale, dar nu şi-au atins scopul de a limita sau de a eradica acest fenomen.Or, măsurile de limitare sau eradicare a fenomenului în România rămân la stadiul de deziderat, iar nu la acela de obligaţie pozitivă impusă statului. Suprimarea vieţii animalelor abandonate pe domeniul public ar putea fi evitată prin campanii naţionale de sterilizare, instituirea de sancţiuni severe pentru neprezentarea animalelor la medicul veterinar pentru sterilizare sau refuzul înregistrării în Registrul de Evidenţă al Câinilor cu Stăpân.Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, adoptarea măsurilor concrete care să ţină sub control fenomenul câinilor fără stăpân ţine de marja de apreciere a statului, astfel încât legiuitorul este cel chemat să stabilească condiţiile normative concrete în care fenomenul câinilor fără stăpân trebuie gestionat. În acest sens legiuitorul este obligat, aceasta fiind o cerinţă cu valenţe constituţionale, să implice şi să responsabilizeze autorităţile publice locale, inclusiv prin sancţiuni de natură contravenţională sau penală, pentru a se evita recurgerea la măsura eutanasierii. Trebuie observate şi prevederile art. 12 lit. b) din Convenţia europeană pentru protecţia animalelor de companie, ratificată prin Legea nr. 60/2004 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia animalelor de companie, semnată la Strasbourg la 23 iunie 2003, potrivit cărora: „Părţile sunt obligate să respecte: (i) identificarea permanentă a câinilor şi pisicilor prin mijloace corespunzătoare care să nu producă decât dureri, suferinţe sau temeri uşoare ori temporare, cum ar fi tatuarea însoţită de înregistrarea numărului, precum şi de numele şi adresele proprietarilor; (ii) reducerea reproducţiei neplanificate a câinilor şi pisicilor şi încurajarea sterilizării acestora; (iii)încurajarea persoanelor care au găsit un câine sau o pisică fără stăpân să semnaleze acest lucru autorităţii competente.“Soluţia suprimării vieţii câinilor „avându-se în vedere capacităţile de cazare şi disponibilităţile bugetare“, aşa cum prevede textul de lege criticat, aduce atingere relaţiei omului cu mediul, inclusiv cu lumea animală, atât sub aspectul dreptului oricărei persoane de a beneficia de mediu sănătos şi echilibrat ecologic, prevăzut de art. 35 alin. (1) din Constituţie, cât şi sub aspectul obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice de a proteja mediul. Aceasta implică, în privinţa animalelor, responsabilitatea morală a omului de a îngriji aceste fiinţe într-un mod de natură a ilustra nivelul de civilizaţie atins (a se vedea şi pct. II subpct. 3 din Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012).Pentru toate aceste argumente, apreciem că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân ar fi trebuit admisă.
    Judecător,
    conf. univ. dr. Simona-Maya Teodoroiu
    -----