Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (21.11.2018), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 504 din 17 iulie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 946 din 8 noiembrie 2018Data intrării în vigoare 08-11-2018


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Daniel Marius Morar- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbăţeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Marioara Deliu, în calitate de reprezentant legal al minorului Sorinel Mocanu în Dosarul nr. 811/339/2016 al Judecătoriei Zimnicea şi care constituie obiectul Dosarului nr. 908D/2017 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, în practica sa, Curtea Constituţională a statuat că textele de lege criticate sunt în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi din celelalte acte normative internaţionale. Apreciază că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea acestei jurisprudenţe a instanţei de contencios constituţional.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 8 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 811/339/2016, Judecătoria Zimnicea a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicată de Marioara Deliu, în calitate de reprezentant legal al minorului Sorinel Mocanu, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în tăgada paternităţii introdusă de minor, prin reprezentant legal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care acţiunea în tăgada paternităţii pornită de copil se prescrie în termen de trei ani de la data naşterii copilului. Arată că dispoziţiile de lege criticate sunt aplicabile copiilor născuţi înainte de 1 octombrie 2011 - data intrării în vigoare a actualului Cod civil -, creându-se astfel o discriminare între copiii născuţi înainte de acest moment şi cei născuţi ulterior acestei date. Conform dispoziţiilor art. 433 alin. (1) din Codul civil, pentru copiii născuţi după intrarea în vigoare a Codului civil, acţiunea în tăgada paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului. Se arată că, dacă se acceptă că dreptul material la acţiune în stabilirea paternităţii este imprescriptibil numai pentru cei născuţi după o anumită dată - cea a intrării în vigoare a Codului civil -, excluzându-i de la aplicarea acestui text pe cei care, deşi în viaţă, sunt născuţi anterior momentului modificării legii, suntem în prezenţa unei discriminări, deoarece şi unii, şi alţii sunt în situaţii juridice identice - de copii a căror paternitate rezultată din actul de naştere nu este cea reală şi care doresc să îşi stabilească paternitatea adevărată - deosebirea dintre aceştia făcând-o doar hazardul naşterii. Se susţine că intervenţia unei modificări legislative nu poate justifica discriminarea menţionată. Autorul excepţiei arată că, în opinia sa, dreptul material la acţiunea în tăgada paternităţii promovată de copil trebuie să fie în mod egal recunoscut tuturor subiecţilor aflaţi în această situaţie juridică, indiferent de data naşterii. Consideră că nu se asigură copilului un regim de protecţie real pentru a putea introduce o acţiune în tăgada paternităţii. Până la vârsta de trei ani, adică vârsta până la care, potrivit textului de lege criticat, copilul poate sesiza instanţa, acesta nu poate avea o reprezentare reală a situaţiei juridice privind paternitatea sa, iar lăsarea posibilităţii de a introduce acţiunea la latitudinea altor persoane, de multe ori neglijente sau neinteresate, ca în cazul de faţă, lasă fără protecţia specială prevăzută de Constituţie copiii aflaţi într-o astfel de situaţie juridică. 6. Judecătoria Zimnicea apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere arată că nu există o discriminare între copiii născuţi înainte de data intrării în vigoare a Codului civil şi cei născuţi ulterior acestei date, întrucât dispoziţiile Codului civil nu se pot aplica retroactiv. Pentru copiii născuţi înainte de 1 octombrie 2011, termenul de prescripţie a început să curgă sub imperiul dispoziţiilor din Codul familiei, neputând fi acceptată o critică de neconstituţionalitate argumentată pe dispoziţiile unei legi ulterioare - Codul civil - care prevede caracterul imprescriptibil al acţiunii în tăgada paternităţii. Instanţa face referire, în opinia sa, la faptul că, potrivit art. 55 alin. 2 din Codul familiei, se permite formularea acţiunii de către copil şi în termen de 3 ani de la data majoratului, existând, aşadar, un remediu în situaţia în care acţiunea nu a fost introdusă de reprezentantul legal în timpul minorităţii.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8.
    Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că, urmare a modificării art. 55 din Codul familiei prin Legea nr. 288/2007, dreptul la acţiunea în tăgăduirea paternităţii pentru mamă şi pentru copil se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului, iar, pentru soţul mamei, termenul curge de la data când acesta a luat cunoştinţă de naşterea copilului. Prin această modificare, legiuitorul a înlăturat o situaţie de inegalitate între titularii dreptului la acţiune în tăgăduirea paternităţii, şi anume soţul mamei, pe de o parte, şi mamă şi copil, pe de altă parte, prin stabilirea aceluiaşi termen de prescripţie, chiar dacă acest termen curge de la date diferite. Apreciază că stabilirea acestui termen a fost făcută cu respectarea art. 3 alin. 1 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, care prevede că „în toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala“. Arată, totodată, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât cu respectarea cadrului legal stabilit de legiuitor, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, are legitimarea constituţională de a stabili procedura de judecată. Aceasta implică şi reglementarea unor termene, după a căror expirare valorificarea dreptului nu mai este posibilă. Or, întrucât dispoziţiile Codului civil nu pot fi aplicate retroactiv, nu se poate vorbi despre un tratament discriminatoriu pentru copiii născuţi înainte ori după intrarea lui în vigoare.
    9. Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut de Curtea Constituţională în Decizia nr. 538 din 18 octombrie 2005, în sensul constituţionalităţii prevederilor de lege supuse controlului de constituţionalitate în cauza de faţă.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, astfel cum rezultă din motivarea scrisă aflată la dosarul cauzei, prevederile art. 55 din Codul familiei, în forma în vigoare ulterior modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 5 noiembrie 2007, care aveau următoarea redactare:– Art. 55: „Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 3 ani de la data naşterii copilului. Pentru soţul mamei, termenul curge de la data la care a luat cunoştinţă de naşterea copilului. Dacă acţiunea nu a fost introdusă în timpul minorităţii copilului, acesta o poate porni într-un termen de 3 ani de la data majoratului său. Reclamantul poate fi repus în termen, în condiţiile legii.“
    13. Pentru corecta stabilire a obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea se va raporta la legea în vigoare la momentul naşterii copilului a cărui paternitate este în discuţie. Având în vedere că obiectul acţiunii în cursul judecării căreia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă soluţionarea acţiunii în tăgada paternităţii în ceea ce priveşte un copil născut la data de 18 martie 2005, deci anterior intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007 prin care a fost modificat art. 55 din Codul familiei, rezultă că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 55 în redactarea pe care o avea la acel moment, întrucât legea nu poate fi aplicată retroactiv. La momentul astfel individualizat, adică cel al naşterii copilului, textul de lege avea următorul conţinut normativ:– Art. 55: „Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de şase luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului. În cazul în care mai înainte de împlinirea acestui termen, tatăl a fost pus sub interdicţie, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre naşterea copilului. Dacă acţiunea nu a fost pornită de acesta, ea poate fi pornită de tată după ce i s-a ridicat interdicţia, înăuntrul unui nou termen de şase luni.“14. Curtea observă că doar art. 55 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară Legii nr. 288/2007, are incidenţă în cauză, din dosar nerezultând că s-ar pune problema punerii sub interdicţie a tatălui.15. Aşadar, Curtea va exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei.16. În opinia autorului excepţiei, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 alin. (1), care consacră principiul egalităţii în drepturi, fără privilegii şi fără discriminări, şi art. 49 alin. (1) privind protecţia copiilor şi a tinerilor. Se invocă şi art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind interzicerea discriminării.17. În ce priveşte admisibilitatea excepţiei, Curtea reţine că Codul familiei a fost abrogat expres prin art. 230 lit. m) cuprins în capitolul X din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Potrivit prevederilor art. 47 din Legea nr. 71/2011, „Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare“. În consecinţă, pentru copiii născuţi înainte de acest moment rămâne aplicabil Codul familiei. Având în vedere şi Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea Constituţională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007, este admisibilă, Curtea urmând să se pronunţe pe fondul acesteia.18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia susţine, în esenţă, că, sub aspectul termenului de introducere a acţiunii în tăgada paternităţii, apare o discriminare între copiii născuţi înainte de intrarea în vigoare a actualului Cod civil şi cei născuţi ulterior acestui moment, având în vedere că art. 433 alin. (2) din actul normativ menţionat prevede că, pentru copiii născuţi după intrarea sa în vigoare, acţiunea în tăgada paternităţii nu se prescrie în timpul vieţii copilului.
    19. Curtea nu poate reţine această critică, în condiţiile în care norma aplicabilă în cauză este cea cuprinsă în art. 55 alin. 1 din Codul familiei în redactarea anterioară modificărilor survenite prin Legea nr. 288/2007. Astfel, textul de lege menţionat prevede doar pentru tată un termen de 6 luni de la data când a cunoscut naşterea copilului în care acesta poate introduce acţiunea în tăgada paternităţii. Prin Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002, pronunţându-se asupra prevederilor art. 54 alin. 2 din Codul familiei, referitoare la titularii dreptului de a introduce acţiunea în tăgada paternităţii, Curtea a constatat că acestea sunt neconstituţionale în măsura în care nu recunosc decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei dreptul de a porni această acţiune. În ce priveşte termenul de exercitare a dreptului la acţiune, atunci când titulari ai acestuia sunt mama sau copilul, devin aplicabile regulile generale ale dreptul comun, care conferă caracter imprescriptibil acţiunilor având ca obiect un drept personal nepatrimonial, justificat de caracterul perpetuu al drepturilor nepatrimoniale şi de faptul că sunt indisolubil legate de titularul lor.20. Curtea observă, aşadar, că, în realitate, nu există nicio diferenţă de tratament juridic între copiii născuţi după intrarea în vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011) şi cei născuţi în perioada de referinţă care trebuie avută în vedere în soluţionarea cauzei în care s-a ridicat prezenta excepţie, în considerarea datei de naştere a copilului (18 martie 2005), care corespunde perioadei anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007, şi anume, mai exact, între 10 aprilie 2002 (adică data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 349 din 12 decembrie 2001 prin care s-a recunoscut şi copilului, şi mamei acestuia dreptul de a introduce acţiunea) şi 9 noiembrie 2007 (adică data intrării în vigoare a Legii nr. 288/2007, care a introdus un termen de 3 ani pentru toţi titularii acestui drept). 21. Curtea constată, aşadar, că ambele categorii de copii cu referire la care autoarea excepţiei susţine, în motivarea criticii de neconstituţionalitate, că ar fi supuse unui tratament juridic inegal, contrar prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea fundamentală, categorii diferenţiate în funcţie de perioada naşterii, beneficiază de dreptul de a introduce acţiunea în tăgada paternităţii fără limitare în timp, astfel că nu se poate reţine existenţa vreunei discriminări. 22. Dreptul la acţiune a fost limitat în timp în perioada de activitate a Legii nr. 288/2007, copiii născuţi în acest interval, respectiv 9 noiembrie 2007-1 octombrie 2011, putând să îl exercite doar în termen de 3 ani de la naştere sau de 3 ani de la majorat, dacă nu a fost exercitată de reprezentantul legal în termenul menţionat. Chiar şi pentru această ipoteză, examinând dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, potrivit cărora „Stabilirea filiaţiei, tăgăduirea paternităţii sau orice altă acţiune privitoare la filiaţie este supusă dispoziţiilor Codului civil şi produce efectele prevăzute de acesta numai în cazul copiilor născuţi după intrarea lui în vigoare“, Curtea a statuat că situaţia diferită în care se află titularii dreptului la acţiunea în tăgada paternităţii, în funcţie de data naşterii copilului a cărui paternitate se contestă, derivă din succesiunea în timp a actelor normative în materie, mai concret, din aplicarea principiului general de drept tempus regit actum. În acest sens sunt Decizia nr. 1.062 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016 (paragraful 17). Prin deciziile citate, Curtea a precizat că, privită din această perspectivă, deosebirea de tratament juridic apare ca fiind întemeiată pe un criteriu obiectiv şi rezonabil, fiind astfel de neconceput, în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, ca legea nouă să se aplice şi copiilor născuţi înainte de intrarea ei în vigoare, respectiv efectele juridice ale legii noi să fie aplicabile şi unei situaţii trecute, şi anume naşterea copilului.23. În concluzie, faţă de toate cele mai sus arătate, Curtea consideră că nu pot fi reţinute criticile formulate prin raportare la pretinsa încălcare a principiului egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. În acelaşi timp, reaminteşte cele statuate în jurisprudenţa sa, de exemplu, în Decizia nr. 847 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 18 februarie 2016, paragraful 21, în sensul că revine instanţei judecătoreşti competenţa de a aplica şi interpreta în mod corect legea civilă atât prin prisma aplicării sale în timp, cât şi a conţinutului său normativ.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legiiDECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Marioara Deliu, în calitate de reprezentant legal al minorului Sorinel Mocanu în Dosarul nr. 811/339/2016 (număr în format vechi 882/2016) al Judecătoriei Zimnicea - Secţia mixtă fond şi constată că dispoziţiile art. 55 alin. 1 din Codul familiei în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 288/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Zimnicea - Secţia mixtă fond şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbăţeanu
    -----