Structură Act

    Forma la zi
    Pret: 13,00 RON cu TVA

    Doriţi o formă actualizată, la zi (18.08.2022), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
    DECIZIA nr. 49 din 18 iunie 2018referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016
    EMITENT
  • ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
    • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 2 octombrie 2018Data intrării în vigoare 02-10-2018


    Dosar nr. 731/1/2018
    Iulia Cristina Tarcea- preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - preşedintele completului
    Lavinia Curelea- preşedintele delegat al Secţiei I civile
    Eugenia Voicheci
    		- preşedintele Secţiei a II-a civile
    Ionel Barbă- preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
    Raluca Moglan- judecător la Secţia I civilă
    Alina Sorinela Macavei- judecător la Secţia I civilă
    Beatrice Ioana Nestor- judecător la Secţia I civilă
    Bianca Elena Ţăndăreanu- judecător la Secţia I civilă
    Adina Georgeta Nicolae- judecător la Secţia I civilă
    Mărioara Isailă- judecător la Secţia a II-a civilă
    Ileana Izabela Dolache- judecător la Secţia a II-a civilă
    Valentina Vrabie- judecător la Secţia a II-a civilă
    Mirela Poliţeanu
    		- judecător la Secţia a II-a civilă
    Cosmin Horia Mihăianu- judecător la Secţia a II-a civilă
    Ana Hermina Iancu- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Liliana Vişan- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Gheza Attila Farmathy- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Adriana Florina Secreţeanu- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Dana Iarina Vartires- judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 731/1/2018 este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal privind dezlegarea următoarei probleme de drept: „interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, respectiv interpretarea noţiunii de «instituţie sau autoritate publică», în situaţia salarizării personalului din cadrul instituţiilor publice deconcentrate, de acelaşi tip, subordonate consiliilor judeţene, în raport de interpretarea noţiunii de «acelaşi ordonator de credite»“.După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent, constatând că nu sunt chestiuni prealabile de discutat sau excepţii de invocat, preşedintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării1. Prin Încheierea din 21 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.034/63/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei chestiuni de drept:interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, respectiv interpretarea noţiunii de «instituţie sau autoritate publică», în situaţia salarizării personalului din cadrul instituţiilor publice deconcentrate, de acelaşi tip, subordonate consiliilor judeţene, în raport de interpretarea noţiunii de «acelaşi ordonator de credite Cererea de pronunţare a hotărârii prealabile a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 16 martie 2018, cu nr. 731/1/2018.II. Temeiul juridic al sesizării2. Art. 519 din Codul de procedură civilă stipulează următoarele: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“III. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile3. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015:
    Articolul 3^1(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. (1^1) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. (1^3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.
    IV. Expunerea succintă a procesului4. Prin acţiunea introductivă, reclamanta A a chemat în judecată pârâta B, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la stabilirea salariului de bază la nivelul maxim, prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale - „Administraţie“, astfel cum sunt ele definite de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), iar, din întreaga familie ocupaţională „Administraţie“, la stabilirea salariului de bază la nivel maxim, pârâta să se raporteze la salariul similar din cadrul C.5. În subsidiar, în situaţia în care se apreciază că raportarea la C nu este posibilă, solicită să fie obligată pârâta ca, la stabilirea noului salariu, să aibă în vedere salariul maxim din orice altă instituţie din familia ocupaţională „Administraţie“, pentru care sunt îndeplinite condiţiile legale, iar noul salariu de bază să îi fie stabilit începând cu luna ianuarie 2017, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, care a fost publicată în luna decembrie 2016.6. Ulterior, reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare la acţiune, prin care a învederat că solicită stabilirea salariului maxim aflat în plată la nivelul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din ţară, începând cu data de 1.01.2017.7. Prin Sentinţa nr. 4.641 din 11.10.2017, Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A, a anulat parţial Dispoziţia nr. 245 din 30.01.2017, emisă de către pârâtă, în ceea ce priveşte cuantumul salariului de bază, şi a fost obligată pârâta să stabilească salariul de bază al reclamantei, începând cu luna ianuarie 2017, la nivel maxim în plată în cadrul direcţiilor judeţene generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii precum persoanele salarizate la nivel maxim.8. În motivare s-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) şi alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în vigoare după data de 1.08.2016, reclamanta trebuia să beneficieze de cel mai mare salariu de bază aflat în plată la nivelul instituţiei, pentru clasa şi gradaţia pe care le avea.9. Pe de altă parte, s-a arătat că, prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, pronunţată de către Curtea Constituţională, s-a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţia României, republicată, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.10.
     Totodată, la paragraful 32 din Decizia nr. 794/2016, se menţionează că „În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016) trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică“.    11. Prin urmare, Curtea a constatat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică (paragraful 34).12. Aşadar, în condiţiile în care s-ar calcula diferenţiat indemnizaţia s-ar realiza o încălcare a dispoziţiilor art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 285/2010), art. 4 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010), art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012) şi art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013). Or, în speţă, la baza emiterii Dispoziţiei nr. 245 din 30.01.2017 de stabilire a salariului de bază al reclamantei au stat dispoziţiile art. 1 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 137/2017(Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017) prin care s-a majorat cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice din instituţiile şi autorităţile publice ale administraţiei publice locale, neavându-se însă în vedere maximul salariului de bază aflat în plată la nivelul direcţiilor judeţene generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii, aşa cum a solicitat reclamanta prin acţiunea precizată.13. Aşadar, s-a apreciat că nu există nicio justificare pentru refuzul pârâtei de a-i stabili reclamantei salariul prin raportare la nivelul maxim al salariului de bază din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din ţară, de vreme ce aparţin aceleiaşi categorii profesionale, funcţiile din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului fiind acelea prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010.14. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta B, iar, la termenul din data de 17 ianuarie 2018, instanţa a pus în discuţia părţilor sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile în dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv interpretarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, prin raportare la dispoziţiile alin. (1^3) ale aceluiaşi articol pentru instituţiile publice deconcentrate.    V. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea procedurii15. Prin încheierea de sesizare s-a reţinut admisibilitatea sesizării, motivată de următoarele aspecte: a) de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), prin prisma dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma sa modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, în baza interpretării acestor dispoziţii legale, alăturat altor argumente, instanţa de fond a reţinut că acţiunea formulată de reclamantă este întemeiată, aceste aspecte fiind repuse în discuţie şi în faţa instanţei de control judiciar prin recursul formulat de instituţia publică pârâtă;
    b) problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printro altă hotărâre, astfel cum rezultă din analiza practicii judiciare a instanţei supreme în materie civilă şi de contencios administrativ existentă pe site-ul www.scj.ro;c) problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate astăzi, 21 februarie 2018, pe portalul acesteia.    VI. Punctul de vedere al completului de judecată16. Problema de drept care se pune în discuţie o reprezintă salarizarea unitară a funcţionarilor serviciilor publice deconcentrate la nivel judeţean.17. Astfel, se constată că, după adoptarea Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice (Legea-cadru nr. 330/2009), legiuitorul român a demonstrat o permanentă preocupare, deşi nu lipsită de sincope legislative, pentru realizarea unui sistem de salarizare a întregului personal bugetar bazat pe coerenţă şi echitate.18. Aceste preocupări se reflectă şi în deciziile pronunţate de Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, date în analiza constituţionalităţii diferitelor dispoziţii legale incidente în materie sau în interpretarea şi aplicarea acestora, ce au ca punct de plecare principiul echităţii şi coerenţei, afirmat prin Legea-cadru nr. 330/2009[art. 3 lit. d)], reafirmat prin Legea-cadru nr. 284/2010 [art. 3 lit. c)] şi care se regăseşte, în continuare, şi în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) [art. 6 lit. b),c),f)].19. În acest context se reţine că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 s-a reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.20. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016) a fost introdus în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015art. 3^1, iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016)alin. (1) al art. 3^1 a fost modificat, introducându-se în cuprinsul acestui articol patru noi alineate, alineatele (1^1)-(1^4).21. În această formă, art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 avea următorul conţinut: „(…) începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare (...) mai mic decât cel stabilit în plată pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“.22. În aplicarea acestei dispoziţii legale, prin alin. (1^1) din actul normativ anterior menţionat s-a definit sintagma „fiecare funcţie“ ca reprezentând funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.23. De asemenea, prin alin. (1^3) s-a definit sintagma „instituţie sau autoritate publică“ ca fiind acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. Aceeaşi dispoziţie legală precizează, în teza a II-a, că: „În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare va fi stabilit la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate“.24. În speţele analizate, prin probatoriul administrat, reclamanţii au demonstrat că, în cadrul altor direcţii judeţene generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, salariul de bază pentru funcţii identice cu cele ocupate de aceştia este mai mare decât salariul de bază de care reclamanţii beneficiază în cadrul C.25.
     Ca urmare, problema de drept esenţială ce se impune a fi dezlegată în cauzele analizate o reprezintă interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale anterior enunţate în situaţia de fapt prezentată.    26. În dezlegarea acestei probleme de drept se impune a se observa că direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sunt instituţii publice de interes judeţean cu personalitate juridică, aflate, structural, în subordinea consiliilor judeţene, iar, metodologic, subordonate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţie (A.N.P.D.C.A.) şi Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi (A.N.P.D.), înfiinţate odată cu apariţia pachetului legislativ din anul 2004, pachet ce cuprinde şi Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Intrarea în vigoare a acestei legislaţii a constituit actul de naştere al direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, prin comasarea mai multor instituţii deconcentrate la nivel judeţean cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului şi ale persoanelor cu dizabilităţi, în fiecare judeţ desfăşurându-şi activitatea o direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului.27. În această situaţie se consideră că, în justa aplicare a art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean, prin sintagma „instituţie sau autoritate publică“ trebuie avute în vedere nu numai subordonarea structurală a acestora, ci şi subordonarea lor metodologică, în raport cu autorităţile naţionale de care sunt coordonate.28. Ca urmare, se impune a se reţine că acestea sunt instituţii „aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar“, în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel că, potrivit aceleiaşi dispoziţii legale, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare va fi stabilit la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice“.29. Mai mult, chiar şi din punctul de vedere al subordonării structurale se poate observa că direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sunt subordonate întotdeauna structural consiliilor judeţene. Or, în respectarea principiului echităţii şi coerenţei, ce stă la fundamentul salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, se impune a se reţine că, din punctul de vedere al salarizării, nu are relevanţă căruia dintre consiliile judeţene din ţară îi este subordonată o anumită direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, ci doar că şi acestea sunt ordonatori de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar.30. În situaţia în care dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 s-ar interpreta în sensul că salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean s-ar stabili numai în funcţie de ordonatorul de credite căruia îi sunt subordonate structural, se constată că definirea amplă, din dispoziţia legală analizată, a sintagmei „instituţie sau autoritate publică“, în raport cu scopul ordonatorului de credite căruia instituţia i se subordonează, funcţiile şi atribuţiile acestuia, nivelul său de subordonare, din punct de vedere financiar, ar fi inutilă.31. De asemenea, interpretarea analizată, acceptând o salarizare diferită, la nivelul salariului de bază, a funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean, în raport cu fiecare consiliu judeţean căruia îi este subordonată structural, contrazice însuşi scopul urmărit de legiuitor, acela de a asigura o salarizare coerentă şi unitară, dar şi dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, prin care s-a definit sintagma „fiecare funcţie“ ca reprezentând funcţiile prevăzute în aceeaşi/acelaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.
    32. În contextul legislativ anterior analizat se consideră că Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în speţele analizate, nu este de natură a conduce în mod direct la soluţionarea cauzei, însă prezintă importanţă prin considerentele sale ce demonstrează modul în care instanţa de contencios constituţional priveşte şi interpretează principiul echităţii şi coerenţei în materie.33. Ca urmare, se opinează în sensul soluţiei care afirmă că salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean se impune a fi făcută în mod unitar la nivel naţional pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, conform art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice.34. Este adevărat că, în anul 2017, salarizarea personalului plătit din fonduri publice se făcea potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, aprobată prin Legea nr. 152/2017( Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016), însă această împrejurare nu aduce nimic nou în ceea ce priveşte problema de drept analizată, deoarece, potrivit art. 1 alin. (1) din acest act normativ: „În perioada 1 ianuarie-28 februarie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2016, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii...“.35. Astfel, pentru determinarea corectă a salariului unui funcţionar public la 1 ianuarie 2017 trebuie avută în vedere salarizarea acestuia în anul 2016, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.36. De altfel, chiar în expunerea de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 se arată că acest act normativ este adoptat, deoarece „se impune prelungirea aplicării unor măsuri prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, şi în perioada 1 ianuarie - 28 februarie 2017“.    VII. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept37. La data de 22 ianuarie 2018, intimata reclamantă a depus note scrise, prin care a solicitat rezolvarea chestiunii de drept ce vizează interpretarea art. 3^1 alin. (1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în raport cu considerentele Curţii Constituţionale, astfel cum au fost reţinute la paragraful 33 din Decizia nr. 794/2016, în sensul de a se lămuri dacă sintagma: „În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate“ se interpretează prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică în care există funcţia la care se face raportarea.
    38. Reclamanta a arătat că este de acord ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, fiind întrunită cumulativ întreaga suită de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, respectiv: existenţa cauzei aflate în curs de judecată; instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă această cauză în ultimă instanţă; cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Craiova, învestit să soluţioneze cauza; soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă şi, în fine, nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.39. Referitor la chestiunea de drept a cărei dezlegare o solicită s-a învederat că aceasta survine faptului că norma de drept disputată este una lacunară şi neclară.40. Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 a constatat faptul că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, care trebuie să includă şi drepturi salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică“.41. Norma este neclară, deoarece, prin exprimarea de la alin. (1^3), statuată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, în aplicarea prevederilor alin. (1), s-a prevăzut că, în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim este cel în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.42. Prin Decizia nr. 794/2016, la paragraful 34, Curtea Constituţională a statuat că această raportare se face la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.43. S-a considerat că această raportare trebuie unificată pentru prevenirea discriminării şi pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii cetăţenilor în fata legii, dar şi pentru a se asigura o practică unitară.44.
     Necesitatea egalizării salariilor a pornit de la faptul reţinut la alin. V din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 că, la momentul respectiv, existau niveluri diferite de salarizare pentru aceeaşi funcţie, în cadrul aceleiaşi instituţii, iar intenţia evidentă a legiuitorului a fost să înlăture aceste situaţii discriminatorii.    45. Faptul că acest lucru nu a reuşit este recunoscut de legiuitor în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, unde, în paragrafele IV-VI, se recunoaşte că, la momentul edictării acestei noi ordonanţe, doar unele dintre diferenţele de salarizare pentru aceeaşi funcţie au fost eliminate prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, precum şi faptul că autorităţile/instituţiile publice centrale şi locale au identificat o serie de neclarităţi în aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, ceea ce a determinat necesitatea clarificării unor prevederi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.46. Prin introducerea alin. (1^1), legiuitorul a lămurit în sens larg şi nediscriminatoriu sintagma „fiecare funcţie“ prevăzută la alin. (1), ca fiind toate funcţiile prevăzute în aceeaşi/acelaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare.47. Această sintagmă este de natură a permite egalizarea tuturor funcţiilor prevăzute de vechea lege-cadru în aceeaşi/acelaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent.48. Cu toate acestea, la alin. (1^3) se definesc termenii de „instituţie sau autoritate publică“, dar clarificarea aplicării principiului egalizării s-a făcut doar pentru cazul particular al instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar.49. Legiuitorul a omis să clarifice aplicarea principiului egalizării şi pentru cazul general al instituţiilor sau autorităţilor publice aflate la acelaşi nivel, dar în subordinea unor ordonatori de credite diferiţi, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, cum ar fi aparatele de specialitate ale autorităţilor publice locale sau instituţiile subordonate la acelaşi nivel, ordonatorilor principali de credite din administraţia publică locală (consilii locale, consilii judeţene).50. Din aceste motive se consideră necesară dezlegarea chestiunii de drept, şi anume dacă această interpretare se face ţinând sau nu seama de clasele de salarizare ale funcţiilor la care se face raportarea.
    51. Recurenta pârâtă B a formulat concluzii scrise în ceea ce priveşte sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile vizând dezlegarea unei chestiuni de drept, pentru a interpreta art. 3^1 alin. (1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în raport cu considerentele Curţii Constituţionale, astfel cum au fost reţinute la paragraful 34 din Decizia nr. 794/2016, în sensul de a se lămuri:– dacă sintagma „în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate“ se interpretează prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică, în care se găseşte funcţia la care se face raportarea;– dacă această interpretare se face ţinând sau nu seama de clasele de salarizare ale funcţiilor la care se face raportarea;– dacă raportarea la funcţii se face cu indicarea persoanelor care le ocupă.52. Cu privire la aceste afirmaţii se apreciază că prevederile legislaţiei sunt clare, în sensul că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază sau al indemnizaţiei de încadrare“ urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul aceleiaşi instituţii/autorităţi, ceea ce presupune identitatea de ordonator de credite.53. Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 prevede că „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.54. În concluzie, s-a solicitat a se constata că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept puse în discuţie de instanţa de recurs este neîntemeiată.
    VIII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie55. Curţile de Apel Cluj şi Ploieşti nu au identificat hotărâri judecătoreşti pronunţate cu privire la această chestiune de drept şi nu au exprimat niciun punct de vedere în sensul celor solicitate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 56. La nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Tribunalului Sibiu - Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ este în sensul că interpretarea art. 3^1 alin. (1) raportat la art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 trebuie făcută în sensul că personalul plătit din fondurile publice din cadrul instituţiilor deconcentrate de acelaşi tip, subordonate consiliilor judeţene, beneficiază de nivelul maxim al salariului/indemnizaţiei de încadrare al aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de ordonatorul de credite, anexându-se sentinţei, cu titlu de jurisprudenţă.57. Tribunalul Neamţ, arondat Curţii de Apel Bacău, a arătat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1), raportate la art. 3^1 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, se aplică şi instituţiilor publice deconcentrate, dacă personalul din cadrul instituţiilor este plătit din fonduri publice, iar Tribunalul Bacău, arondat aceleiaşi Curţi de Apel, a înaintat două hotărâri judecătoreşti cu titlu de practică judiciară.58. La nivelul Curţii de Apel Braşov, punctul de vedere al judecătorilor Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Braşov, însoţit de jurisprudenţă, este acela că, în dezlegarea acestei chestiuni de drept, este necesar a se avea în vedere şi interpretarea care s-a dat cu titlu obligatoriu prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, decizie prin care s-a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare“.Se impune a se avea în vedere şi definiţia legală pe care legiuitorul a înţeles să o lămurească expres pentru „instituţie sau autoritate publică“ , definiţie cuprinsă în art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în sensul că: „prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate“.Nu în ultimul rând, asupra aceloraşi dispoziţii de drept incidente în cauză se vor avea în vedere şi considerentele şi dispozitivul obligatoriu al Deciziei nr. 794/2016 al Curţii Constituţionale a României, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^1)-(1^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, nefiind niciun dubiu că salarizarea reclamanţilor trebuie să se realizeze potrivit principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.Ceea ce, însă, nu este la adăpost de orice critică este faptul că reclamanţii au solicitat aplicarea acestui principiu, independent de situaţia particulară pe care o deţin, şi anume aceea de funcţionari în cadrul unui consiliu judeţean, situaţie distinctă de orice alţi funcţionari din cadrul oricărui alt consiliu judeţean din ţară, distincţie existentă atât în fapt [întrucât activitatea prestată în favoarea unui consiliu judeţean este distinctă de situaţia prestată în cadrul altui consiliu judeţean, fiecare având „tipicul“ său din teritoriu, dictat de numărul de locuitori ai unităţii teritorial administrative, după cum rezultă şi din anexa I „Familia ocupaţională de funcţii bugetare Administraţie“, capitolul I, literele a), b) şi c) şi capitolul II punctul 1, capitolul III, litera C], cât şi în drept, Legea-cadru nr. 284/2010 (lege care stă la baza oricărei legi anuale de salarizare, inclusiv a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 71/2015), prevăzând expres şi punctual că:– gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite [art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010];– 
    gestiunea sistemului de salarizare a personalului autorităţilor administraţiei publice locale se asigură de ordonatorii principali de credite [art. 6 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010];    – ordonatorii principali de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază, soldele funcţiilor de bază/salariile funcţiilor de bază, indemnizaţiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură stabilite potrivit legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu [art. 6 alin. (4) din Legea-cadru nr. 284/2010].    Or, preşedintele consiliului judeţean exercită funcţia de ordonator principal de credite, acest pârât constituind, aşadar, „instituţie sau autoritate publică“ astfel cum a fost definită prin art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în sensul că: „prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate“.Aşadar, reclamanţii nu se află în situaţia de a derula un raport de serviciu în cadrul unei instituţii/autorităţi publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite şi aflate la acelaşi nivel de subordonare, din punct de vedere financiar, pentru ca nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare să se stabilească la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate [teza a doua a art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015], ci se află în situaţia de a derula un raport de serviciu în cadrul unei instituţii/autorităţi publice cu personalitate juridică, cu patrimoniu propriu, cu buget propriu de venituri şi cheltuieli, cu contabilitate proprie, conducătorul acesteia având calitatea de ordonator de credite [teza întâi a art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015].Cele două teze legale amintite vizează două situaţii juridice distincte, aşadar două regimuri juridice distincte, reclamanţii nefiind legitimaţi ca, aflându-se în situaţia vizată de teza întâi, să solicite aplicarea tratamentului juridic aplicabil celor din situaţia vizată de teza a doua, consiliul judeţean nefiind subordonat unui alt ordonator de credite, fiind el însuşi ordonator de credite, cum, de altfel, în mod corect, s-a răspuns şi prin Adresa nr. 1.068 din 26.07.2017, emisă de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, ca urmare a solicitării reclamanţilor încuviinţate în probaţiune.Practica Tribunalului Covasna este unitară în sensul că noţiunea de „instituţie sau autoritate publică“, în raport cu cea de „acelaşi ordonator de credite“, se interpretează în sensul că identificarea nivelului maxim de salarizare se realizează exclusiv prin raportare la autoritatea/instituţia publică angajatoare pârâtă, adică prin raportare la ordonatorul de credite în cadrul căruia este salarizat reclamantul, înaintându-se hotărâri judecătoreşti cu titlu de practică judiciară.    59. În cadrul Tribunalului Bucureşti, arondat Curţii de Apel Bucureşti, s-a susţinut că salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean se impune a fi făcută în mod unitar, la nivel naţional pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii conform art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 la nivelul maxim aflat în plată în cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice.În susţinerea punctului de vedere exprimat s-a reţinut că, potrivit art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma sa în vigoare după modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016:Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“, iar, conform alin. (1^3) al aceluiaşi articol, „în aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonateS-a apreciat că problema de drept în discuţie este reprezentată de salarizarea unitară a funcţionarilor serviciilor publice deconcentrate la nivel judeţean.Astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2005 s-a reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 a fost introdus, în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, art. 3^1, iar, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, alin. (1) al art. 3^1 a fost modificat, introducându-se în cuprinsul acestui articol patru noi alineate.În această formă, art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 avea următorul cuprins: „(...) începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare (…) mai mic decât cel stabilit în plată pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate/după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“.În aplicarea acestei dispoziţii legale, prin alin. (1^1) s-a definit sintagma „fiecare funcţie“ ca reprezentând funcţiile prevăzute în aceeaşi/acelaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010.De asemenea, prin alin. (1^3) s-a definit sintagma „instituţie sau autoritate publică“ ca fiind acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. Aceeaşi dispoziţie legală precizează în teza a II-a că: „în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate“.Astfel, s-a reţinut că, în justa aplicare a art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean prin sintagma „instituţie sau autoritate publică“ trebuie avute în vedere nu numai subordonarea structurală a acestora, ci şi subordonarea lor metodologică, în raport cu autorităţile naţionale de care sunt coordonate.Acestea sunt instituţii „aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar“, în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel că, potrivit aceleiaşi dispoziţii legale, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice“.Se reţine că, în situaţia în care dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^3) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 s-ar interpreta în sensul că salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean s-ar stabili numai în funcţie de ordonatorul de credite cărora le sunt subordonate structural, definirea amplă din dispoziţia legală analizată a sintagmei „instituţie sau autoritate publică“, în raport cu scopul ordonatorului de credite căruia instituţia i se subordonează, funcţiile şi atribuţiile acestuia, nivelul său de subordonare din punct de vedere financiar, ar fi inutilă.Tribunalul Giurgiu a apreciat că noţiunea de „instituţie sau autoritate publică“, în situaţia salarizării personalului din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de acelaşi tip, subordonate consiliilor judeţene, în raport cu interpretarea noţiunii de „acelaşi ordonator de credite“, are în vedere nu numai ordonatorul de credite al instituţiei sau autorităţii analizate, ci şi scopul, funcţiile, atribuţiile şi nivelul de subordonare din punct de vedere financiar al instituţiei sau autorităţii publice din care funcţionarul public face parte.Tribunalul Ialomiţa a apreciat, în majoritate, că salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean se impune a fi făcută în mod unitar, la nivel naţional, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, conform art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice, conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.Magistraţii din cadrul Tribunalului Ilfov au apreciat că prin sintagma „instituţie sau autoritate publică“ trebuie avută în vedere nu numai subordonarea structurală, ci şi cea metodologică, în raport cu autorităţile naţionale de care sunt coordonate, acestea fiind instituţii aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar.60. Prin încheierea de sesizare, Curtea de Apel Craiova a arătat că, prin deciziile nr. 7.072 din 2 noiembrie 2017, nr. 7.096 din 6 noiembrie 2017 şi nr. 8.016 din 6 decembrie 2017, pronunţate în dosarele nr. 2.033/63/2017, 2.006/63/2017, 2.711/63/2017, s-a admis recursul declarat de pârâta D.G.A.S.P.C. Dolj, s-a casat sentinţa pronunţată de instanţa de fond şi, rejudecând cauza, instanţa de recurs a respins acţiunea formulată de reclamanţi, funcţionari publici din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj.Într-o speţă similară, prin Decizia nr. 7.314 din 14 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.363/63/2017, s-a respins recursul formulat de pârâta D.G.A.S.P.C. Dolj.Se impune a se preciza că în toate cauzele anterior enunţate prin acţiunile introductive, precizate pe parcursul judecăţii în faţa instanţei de fond, se solicita de către reclamanţi, funcţionari publici din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj ca instituţia publică să le stabilească salariul de bază, începând cu luna ianuarie 2017, la nivelul maxim în plată în cadrul direcţiilor judeţene generale de asistenţă socială şi protecţia copilului pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, pentru activitatea desfăşurată în aceleaşi condiţii.Completurile ce au pronunţat soluţia de admitere a recursului declarat de pârâtă, casare a sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi respingere a acţiunii, ca urmare a rejudecării cauzei, au avut în vedere următoarele considerente raportate la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă:Potrivit dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015: Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonateAşadar, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază sau al indemnizaţiei de încadrare“ urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul aceleiaşi instituţii/autorităţi, ceea ce presupune identitatea de ordonator de credite, conform alin. (1^3) al art. 3^1 din actul normativ anterior menţionat.Este adevărat că alin. (1^1) al art. 3^1 defineşte sintagma „fiecare funcţie“ prin raportare la Legea-cadru nr. 284/2010, dar această metodă de definire nu poate extinde sfera de aplicare a art. 3^1 şi la familia ocupaţională, atât timp cât textul indică expres condiţia salarizării la nivel maxim în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.
    Or, din probatoriul administrat pe parcursul judecăţii de fond a rezultat că, în cadrul instituţiei în care reclamanţii îşi desfăşoară activitatea, în speţă, D.G.A.S.P.C. Dolj, al cărei ordonator de credite este Consiliul Judeţean Dolj, începând cu luna ianuarie 2017, aceştia au beneficiat de drepturi salariale acordate la nivel maxim.Prin urmare, în mod eronat, prima instanţă a avut în vedere, la adoptarea sentinţei, nivelul maxim al salariului de bază existent la nivelul D.G.A.S.P.C. Covasna, al cărui ordonator de credite este Consiliul Judeţean Covasna. Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, invocată de către reclamanţi, s-a reţinut că nu este incidentă în cauză, întrucât vizează declararea ca neconstituţional a textului art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, care nu este aplicabil litigiului dedus judecăţii deoarece reclamanţii nu au contestat neincluderea în salariul de bază a drepturilor salariale stabilite/recunoscute prin hotărâre judecătorească.S-a reţinut şi că, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^1) şi (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, Curtea Constituţională a apreciat că sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.În consecinţă, s-a arătat că interpretarea făcută de reclamanţi, vizând punctele 32 şi 34 din decizia Curţii Constituţionale, este ruptă din contextul ansamblului, rolul considerentelor fiind acela de a explica dispozitivul.Nici principiile egalităţii şi nediscriminării, consacrate de art. 3 lit. c) din Legea nr. 284/2010 şi art. 27 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a arătat că nu sunt încălcate.Astfel, principiile invocate nu înseamnă uniformitate, fiind admise soluţii legislative diferite pentru situaţii diferite, justificate obiectiv.Or, în condiţiile în care s-a constatat că în cadrul aceluiaşi ordonator de credite, în speţă, Consiliul Judeţean Dolj, intimaţii reclamanţi beneficiază de venitul maxim în plată pentru funcţiile deţinute la nivelul lunii ianuarie 2017, nu poate fi reţinută încălcarea principiilor invocate.Pe de altă parte, prin Decizia nr. 7.314 din 14 noiembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 2.363/63/2017, curtea a respins recursul formulat de recurenta-pârâtă D.G.A.S.P.C. Dolj, cu următoarea argumentare:A apreciat că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (act normativ invocat de reclamanţi în cuprinsul acţiunii introductive) au fost corect interpretate şi aplicate de instanţa de fond.Problema de drept ce se impune a fi lămurită şi asupra căreia părţile au opinii divergente este aceea dacă sintagma „salarizat la acelaşi nivel“, din cuprinsul prevederilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), se aplică tuturor funcţionarilor publici ori numai personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalului din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.O astfel de interpretare a format obiectul Dosarului nr. 1.733/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în care a fost pronunţată Decizia nr. 23/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016.Aşadar, deşi intimatul reclamant nu face parte din categoria personalului din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, nici din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, şi nici din personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, i se aplică sintagma „salarizat la acelaşi nivel“ din cuprinsul prevederilor art. 1 alin. 5^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, faţă de dezlegarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în Decizia nr. 23/2016, obligatorie pentru instanţa de judecată, faţă de prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.S-a reţinut şi că Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 prevede că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică“.Obligativitatea deciziilor pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, puterea de lucru judecat, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta.Aşadar, caracterul neunitar al jurisprudenţei în litigiile similare celui din speţa dedusă judecăţii derivă din interpretarea diferită a art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 în forma sa în vigoare după modificarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, care, în aplicarea alin. (1) al aceleiaşi dispoziţii legale, defineşte noţiunea de „instituţie sau autoritate publică“.Astfel, într-o primă opinie, noţiunea de „instituţie sau autoritate publică“ s-a interpretat în mod strict, ajungându-se la concluzia că, în cazul serviciilor publice deconcentrate, cum este cazul D.G.A.S.P.C. Dolj, aplicarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma sa în vigoare după modificarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, se face numai raportat la funcţionarii publici din cadrul D.G.A.S.P.C. Dolj, care are ca ordonator de credite Consiliul Judeţean Dolj, iar nu prin raportare la alte direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, ce au ca ordonatori de credite, la rândul lor, alte consilii judeţene. Astfel, acţiunile formulate de reclamanţi, ce aveau ca scop egalizarea salariilor lor de bază cu salariile altor funcţionari publici din cadrul altor direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din ţară, care ocupă aceeaşi funcţie, au aceeaşi/acelaşi clasă, grad şi gradaţie, au fost reţinute ca neîntemeiate.În cea de-a doua opinie s-a adoptat o interpretare mai largă a noţiunii de „instituţie sau autoritate publică“, subliniindu-se că noţiunea definită de art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma sa în vigoare după modificarea prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, are în vedere nu numai ordonatorul de credite al instituţiei sau autorităţii analizate, ci şi scopul, funcţiile, atribuţiile şi nivelul de subordonare din punct de vedere financiar al instituţiei sau autorităţii publice din care funcţionarul public face parte. Astfel, acţiunile formulate de reclamanţi, ce aveau ca scop egalizarea salariilor lor de bază cu salariile altor funcţionari publici din cadrul altor direcţii generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din ţară, care ocupă aceeaşi funcţie, au aceeaşi clasă, grad şi gradaţie au fost reţinute ca fiind întemeiate.
    61. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a învederat că, în urma verificării evidenţelor instanţei, a fost identificată o singură cauză având ca obiect problema de drept menţionată, hotărârea primei instanţe rămânând definitivă prin constatarea nulităţii recursului.Tribunalul Constanţa - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a identificat un singur dosar, soluţionat în sensul obligării autorităţii publice la emiterea deciziilor de salarizare la nivelul maxim de salarizare stabilit în cadrul instituţiei pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, începând cu data de 9.04.2015 şi până la data de 31.07.2015, precum şi la calcularea şi plata diferenţelor salariale cuvenite acestora, având în vedere cuantumul salariului recalculat şi cel efectiv pus în plată, cu referire la perioada 9.04.2015-31.07.2016, actualizate cu dobânda legală, calculate de la data de 9.04.2015 şi până la data plăţii efective.62. La nivelul Curţii de Apel Galaţi, judecătorii din cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Galaţi au apreciat că angajaţilor din cadrul Instituţiei Prefectului li se aplică dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, motivat de faptul că acestea sunt instituţii publice, cu patrimoniu şi buget propriu, subordonate Guvernului, finanţate din bugetul M.A.I., iar finanţatorul nu trebuie să facă discriminare între instituţii subordonate.Totodată, situaţia este diferită de cea a consiliilor judeţene, a consiliilor locale şi a primăriilor care au autonomie financiară, caz în care se aplică doar aducerea nivelului maxim de salarizare la nivelul instituţiei respective. O situaţie similară cu cea a Instituţiei Prefectului s-a regăsit în cazul funcţionarilor din cadrul A.J.O.F.M., D.S.V.S.A. şi Garda de Mediu când, la stabilirea nivelului de salarizare maxim în plată, a fost avut în vedere cel de la nivel naţional.Punctul de vedere al judecătorilor Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Vrancea este în sensul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 s-a reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 a fost introdus în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015art. 3^1, iar prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016alin. (1) al art. 3^1 a fost modificat, introducându-se în cuprinsul acestui articol patru noi alineate (1^1)-(1^4).Direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului sunt instituţii publice de interes judeţean cu personalitate juridică, aflate, structural, în subordinea consiliilor judeţene, iar, metodologic, subordonate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copiilor şi Adopţie (A.N.P.D.C.A.) şi Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi (A.N.P.D.).În justa aplicare a art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 57/2015, în cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean, prin sintagma „instituţie sau autoritate publică“ trebuie avute în vedere nu numai subordonarea structurală a acestora, ci şi subordonarea lot metodologică în raport cu autorităţile naţionale de care sunt coordonate.Acestea sunt instituţii „aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar“ în sensul art. 3^1 alin. (1^3) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel că potrivit aceleiaşi dispoziţii legale „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili în funcţie de nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice“.Şi din punctul de vedere al subordonării structurale se poate observa că D.G.A.S.P.C. sunt subordonate întotdeauna, structural, consiliilor judeţene.Se impune a se reţine că, din punctul de vedere al salarizării, nu are relevanţă căruia dintre consiliile judeţene din ţară este subordonată o anumită direcţie generală de asistenţă socială şi protecţia copilului, ci doar că acestea sunt ordonatori de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar.Ca atare, salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean se impune a fi făcută în mod unitar la nivel naţional pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, conform art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, la nivelul maxim aflat în plată în cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice.63. Curtea de Apel Iaşi a comunicat jurisprudenţă care nu vizează strict chestiunea de drept în discuţie, ci aspecte adiacente acesteia.
    64. La nivelul Curţii de Apel Oradea şi al instanţelor din circumscripţia acesteia nu a fost identificată practică judiciară privind salarizarea personalului din cadrul instituţiilor publice deconcentrate, de acelaşi tip, subordonate consiliilor judeţene.În ceea ce priveşte însă aplicarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, referitor la salariaţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului, în mod constant, prin soluţiile pronunţate până la această dată, nedefinitive, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Satu Mare s-a pronunţat în sensul că, pentru a beneficia de dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, salariatul trebuie să fie încadrat la o instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite, respectiv să îşi desfăşoare activitatea în aceleaşi condiţii cu angajatul faţă de care solicită stabilirea nivelului (maxim) al salariului/indemnizaţiei de încadrare.Prin urmare, întrucât primarii exercită funcţia de ordonatori principali de credite, conform art. 63 alin. (4) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionarii publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului unei unităţi administrativ-teritoriale nu sunt îndreptăţiţi să solicite stabilirea nivelului de salarizare al acestora prin raportare la salarizarea unor persoane încadrate în aparatul de specialitate al conducătorilor altor unităţi administrativ-teritoriale (primari sau preşedinţi de consiliu judeţean), fiind vorba de ordonatori principali diferiţi, fără vreun raport de subordonare.65. Opinia majoritară exprimată, la nivel teoretic, de judecătorii din cadrul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Piteşti a fost în sensul că salarizarea funcţionarilor publici din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean se impune a fi făcută în mod unitar la nivel naţional, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau specialitate, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, conform art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, la nivelul maxim aflat în plată în cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice.66. Curtea de Apel Suceava a înaintat jurisprudenţă care nu vizează strict chestiunea de drept în discuţie, ci aspecte adiacente acesteia.67. Opinia majoritară a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal este în sensul că, în justa aplicare a art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în cadrul instituţiilor publice deconcentrate de interes judeţean, prin sintagma „instituţie sau autoritate publică“ trebuie avute în vedere nu numai subordonarea structurală a acestora, ci şi subordonarea lor metodologică în raport cu autorităţile naţionale de care sunt coordonate. Ca urmare, se impune a se reţine că acestea sunt instituţii aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar - în sensul art. 3^1 alin. (1) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel că, potrivit aceleiaşi dispoziţii legale, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice.Un alt argument în sprijinul acestei opinii este reprezentat de paragraful 34 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, potrivit căruia „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică“.68. Opinia unanimă a Curţii de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal, anexându-se practică judiciară, a fost în sensul că, în cadrul aceleaşi autorităţi publice, compararea nivelului de salarizare este permisă doar în cazul în care acestea sunt în subordinea unui ordonator de credite comun. Nivelul de salarizare nu ar putea fi comparat decât în cadrul autorităţii publice al cărei conducător are calitatea de ordonator principal de credite, nefiind subordonată unui alt ordonator de credite; nu se permite stabilirea nivelului maxim de salarizare, prin comparare, cu cel al salariaţilor din alte autorităţi publice, nici chiar în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale, ci exclusiv în interiorul aceleaşi autorităţi publice.69. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 775/C/1047/III-5/2018 din 10 aprilie 2018, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu s-a verificat şi nu se verifică practică judiciară în problema de drept care formează obiectul sesizării Curţii de Apel Craiova.
    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului70. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 32 din 19.10.2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.329/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 9 februarie 2016, a stabilit că „plata efectivă a drepturilor salariale urmează a se efectua potrivit art. 2 din Legea nr. 285/2010, prin raportare la nivelul de salarizare în plată pentru funcţia similară, respectiv prin raportare la drepturile salariale acordate unei persoane cu acelaşi grad profesional şi aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în funcţie şi care a trecut în aceste tranşe de vechime ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 285/2010“.71. Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, pronunţată de către Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, a constatat că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.Paragraful 32 din această decizie menţionează că: „În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), „«nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare» la care se face egalizarea prevăzută de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016) trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică“.Prin urmare, Curtea a constatat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică (paragraful 34).72. Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în analiza art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, a apreciat că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoage sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă (Cauza Marckx contra Belgiei, Hotărârea din 13 iunie 1979).Aceeaşi Curte - în Cauza Driha contra României, Hotărârea din 21.02.2008 - a constatat existenţa discriminării între reclamant şi alte persoane care aparţineau aceleiaşi categorii profesionale care se află în situaţii comparabile, neexistând justificare din partea instituţiei publice angajatoare să remunereze diferit angajaţii aflaţi în situaţii identice.X. Raportul asupra chestiunii de drept 73.
     Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a arătat că, în interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional.    XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii74. Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.75. Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“76. Pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:– existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;– chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.    77. Verificarea admisibilităţii sesizării relevă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.78. Astfel, litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată; Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, titularul sesizării, învestită cu soluţionarea recursului, urmează să soluţioneze cauza în ultimă instanţă, prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă; cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să o soluţioneze; sesizarea are ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei.79. Asupra condiţiei referitoare la existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, se constată că art. 519 din Codul de procedură civilă nu defineşte noţiunea de „chestiune de drept“. În doctrină s-a arătat însă că, pentru a fi vorba de o problemă de drept reală, trebuie ca norma de drept disputată să fie îndoielnică, imperfectă, lacunară sau neclară. Chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege, fie din cauză că acest text este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare.80. În acelaşi sens, întrebarea formulată în cadrul procedurii prealabile trebuie să vizeze o chestiune de drept punctuală, astfel încât soluţia dată în această procedură să aibă în vedere numai chestiunea respectivă, iar nu întreaga problematică a unui text de lege.
    81. Astfel, există o deosebire esenţială între procedura hotărârii prealabile şi recursul în interesul legii: în primul caz se rezolvă o chestiune de drept punctuală, de care depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în al doilea caz se rezolvă, de regulă, o problemă de drept generică, de principiu. 82. Referitor la acest aspect, în doctrină s-a arătat că, în înţelesul legii, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită trebuie să fie specifică, urmărind interpretarea punctuală a unui text legal, fără a-i epuiza înţelesurile sau aplicaţiile; întrebarea instanţei trebuie să fie una calificată, iar nu generică şi pur ipotetică.83. În acelaşi timp, problema de drept trebuie să fie reală, iar nu aparentă, să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului, al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile. 84. Cum de chestiunea de drept respectivă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, înseamnă că ea trebuie să fie una importantă şi să se regăsească în soluţia ce va fi cuprinsă în dispozitivul hotărârii ce urmează să fie dată, indiferent dacă cererea este admisă sau respinsă. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat deja că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei, iar chestiunea de drept să conducă la dezlegarea în fond a cauzei, sub aspectul statuării în privinţa raportului juridic dedus judecăţii.85. Din această perspectivă, se poate observa că sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.034/63/2017, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se stabilească interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, respectiv interpretarea noţiunii de „instituţie sau autoritate publică“, în situaţia salarizării personalului din cadrul instituţiilor publice deconcentrate de acelaşi tip, subordonate consiliilor judeţene, în raport cu interpretarea noţiunii de „acelaşi ordonator de credite“, reprezintă o chestiune de drept care priveşte interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea acesteia, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.86. De asemenea, este îndeplinită şi cerinţa noutăţii chestiunii de drept supuse interpretării care, potrivit articolului anterior menţionat, reprezintă o condiţie distinctă de admisibilitate. Aceasta este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări nou-intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.87. În aceste condiţii, în stabilirea elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, trebuie plecat de la următoarele premise:– asigurarea funcţiei mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare;– evitarea paralelismului şi suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii.88. Potrivit jurisprudenţei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat diferit, în mod constant, o problemă de drept, într-o anumită perioadă de timp, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare - recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.89. În cazul de faţă, examenul jurisprudenţial efectuat a relevat că nu s-a cristalizat o jurisprudenţă unitară şi constantă în legătură cu chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită, situaţie care justifică interesul în formularea unei cereri pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în scopul prevenirii apariţiei unei practici neunitare, iar analiza deciziilor pronunţate oferă indicii referitoare la posibilitatea apariţiei unei practici neunitare din această perspectivă.90. Aşa fiind, condiţia noutăţii se verifică, devenind actuală cerinţa interpretării şi aplicării normei de drept respective.91. Totodată, se constată că asupra acestei chestiuni de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile.
    92. Prin urmare, sesizarea întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât se impune a se da eficienţă mecanismului de unificare reprezentat de pronunţarea unei hotărâri prealabile, în vederea atingerii dezideratului acestei instituţii procesuale, respectiv preîntâmpinarea soluţionării diferite a unei chestiuni de drept de către instanţele judecătoreşti (control a priori), determinând şi efectul asigurării securităţii raporturilor juridice.    Asupra fondului: 93. Se constată că instanţa de trimitere a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să lămurească, prin intermediul unei hotărâri prealabile, dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1) raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, la stabilirea nivelului maxim al salariului de încadrare/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, nivel la care urmează a fi salarizat şi personalul care beneficiază de un cuantum mai mic, va fi luat în considerare cuantumul existent în cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, angajator al reclamantului, sau, dimpotrivă, urmează a se determina nivelul maxim în plată din toate instituţiile publice care îndeplinesc aceleaşi funcţii şi atribuţii. În alte cuvinte, se solicită ca, drept urmare a interpretării sintagmei „din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective“, să se stabilească dacă există un nivel maxim al drepturilor salariale aflate în plată, la nivel naţional, nivel la care urmează să se raporteze şi drepturile salariale ale personalului plătit din fonduri publice care are raporturi de serviciu sau de muncă, după caz, cu autorităţi şi instituţii publice locale sau servicii publice descentralizate.94. În primul rând, se apreciază că este necesară fixarea limitelor dezlegării chestiunii de drept cu care instanţa supremă a fost învestită, întrucât întrebarea adresată de instanţa de trimitere are un grad de generalitate care nu permite formularea unui răspuns util. Aşadar, analiza urmează a fi limitată la problema de drept punctuală din litigiul pendinte, respectiv modul de salarizare a personalului încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.În al doilea rând, este util a remedia imprecizia terminologică a acestei întrebări, neputând da o rezolvare de principiu chestiunii de drept, în absenţa explicitării noţiunii de competenţă teritorială locală a organelor administraţiei publice şi fără a face diferenţa între autorităţile administraţiei publice locale şi instituţiile aflate în subordinea acestora, pe de o parte, şi diversele servicii publice deconcentrate ale administraţiei publice centrale de specialitate (ministere şi alte organe de specialitate) care acţionează într-o anumită zonă teritorială şi care sunt structuri exterioare (teritoriale) ale anumitor autorităţi administrative centrale.95. Doctrina administrativă, când se referă la modul de organizare a administraţiei teritoriale, administraţia locală, în sensul larg al termenului, se opreşte la trei principii fundamentale: principiul centralizării; principiul deconcentrării şi principiul descentralizării. 96. Principiul centralizării presupune exclusiv dependenţa organelor locale de organele administraţiei centrale.97. Principiul descentralizării include transferul de competenţă administrativă şi financiară de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau către sectorul privat.
    98. Principiul deconcentrării presupune redistribuirea de competenţe administrative şi financiare de către ministere şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale către propriile structuri de specialitate din teritoriu.99. Aceste din urmă principii au primit şi o consacrare legală, conform Legii-cadru a descentralizării nr. 195/2006, cu modificările şi completările ulterioare.100. Terminologia de servicii publice deconcentrate a fost introdusă odată cu revizuirea Constituţiei care, în art. 120 alin. (1), prevede că administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice. Conform art. 123 alin. (2), prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local şi conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale.101. De asemenea, din cuprinsul art. 43 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, se reţine că: „Ministerele pot avea în subordinea lor servicii publice, care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale.“Art. 44 din acelaşi act normativ statuează că: (1) Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, obiectul de activitate, structura organizatorică, numărul şi încadrarea personalului, criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea.(2) Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate din subordinea ministerului.(3) Conducătorii serviciilor publice descentralizate se numesc şi se eliberează din funcţie de către ministru, cu avizul consultativ al prefectului.
    102. Pe de altă parte, direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului s-au înfiinţat prin reorganizarea serviciului public specializat pentru protecţia copilului, existent în subordinea consiliilor judeţene şi a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi a serviciului public de asistenţă socială de la nivelul judeţelor şi a sectoarelor municipiului Bucureşti, la data intrării în vigoare a Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare [art. 116 alin. (1) din actul normativ precitat].103. Este util, de asemenea, a arăta că dispoziţiile art. 116 alin. (2)-(5) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevăd următoarele:(2) Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului este instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, care preia, în mod corespunzător, funcţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul judeţului şi, respectiv, atribuţiile serviciului public de asistenţă socială de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.(3) Instituţia prevăzută la alin. (2) exercită în domeniul protecţiei drepturilor copilului atribuţiile prevăzute de prezenta lege, precum şi de alte acte normative în vigoare.(4) Structura organizatorică, numărul de personal şi finanţarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, care o înfiinţează, astfel încât să asigure îndeplinirea în mod corespunzător a atribuţiilor ce îi revin, precum şi realizarea deplină şi exercitarea efectivă a drepturilor copilului.(5) Atribuţiile şi regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
    104. Totodată, din conţinutul art. 8 din Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004 privind atribuţiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare ale Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că finanţarea acestor instituţii publice se asigură din bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti.105. Din cele expuse rezultă că problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări, respectiv modul de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, angajat în cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, nu vizează, în realitate, serviciile publice deconcentrate, ce reprezintă structuri teritoriale ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale. Instanţa de trimitere solicită, în esenţă, a se stabili dacă, cu prilejul cuantificării nivelului maxim al salariului/indemnizaţiei de încadrare, ca termen la care să se raporteze, în sensul egalizării, veniturile salariale mai mici, se va lua în considerare nivelul maxim din cadrul serviciului public descentralizat, aflat în subordinea administraţiei publice judeţene, sau dacă un atare nivel maxim urmează a se stabili la nivel naţional.106. Revenind la contextul legislativ în care a fost adoptat actul normativ ale cărui dispoziţii se solicită a fi interpretate, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, se impune precizarea că legea în domeniul salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice a fost reprezentată de Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Acest act normativ este în prezent abrogat prin Legea-cadru nr. 153/2017 [art. 44 alin. (1) pct. 9 din noua lege, ce a intrat în vigoare la 1 iulie 2017].107. Potrivit art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, aplicarea legii urma a se realiza etapizat, prin legi speciale anuale de aplicare, astfel că a fost succedată de următoarele acte normative:a) Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, cu modificările ulterioare;b) Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011 (prin care se stabilea salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice);c) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014, cu modificările ulterioare (prin care se stabilea salarizarea în anul 2012 a personalului plătit din fonduri publice);
    d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare;e) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare;f) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare.    108. Deşi scopul declarat de legiuitor la instituirea unui sistem unic de salarizare a fost acela de a aduce transparenţă şi previzibilitate în materia salarizării, în realitate, drepturile salariale s-au calculat pornind de la cuantumul stabilit potrivit legislaţiei anterioare, prin fiecare din legile speciale anuale făcându-se trimitere la cuantumul drepturilor salariale din anul precedent.109. Aşa cum rezultă din nota de fundamentare şi din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, de la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 284/2010, nu au fost aplicate valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele legii-cadru. 110. Aşadar, la data adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, care a modificat art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 şi a completat acest text de lege cu patru noi alineate, alin.(1^1)-(1^4), ce fac obiectul prezentei analize, salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice se realiza încă potrivit cadrului normativ în vigoare la nivelul anului 2009. Mai exact, pentru categoriile de personal ce fac obiectul problemei de drept de faţă, angajaţi ai direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, nivelul de salarizare aferent anului 2009 era cel stabilit de Ordonanţa Guvernului nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare şi alte drepturi ale funcţionarilor publici, precum şi creşterile salariale care se acordă funcţionarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 232/2007, cu modificările ulterioare, în ce îi priveşte, aşa cum rezultă din însuşi titlul actului normativ, pe funcţionarii publici. În ce priveşte persoanele angajate pe bază de contract individual de muncă în instituţiile publice în discuţie, cadrul normativ incident în anul 2009 era cel stabilit de Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, cu modificările şi completările ulterioare.
    111. Relevanţa precizării actelor normative care guvernau raporturile de serviciu sau, după caz, de muncă, sub aspectul salarizării personalului plătit din fonduri publice, la nivelul anului 2009, constă tocmai în scopul declarat al celor două acte normative ce au modificat şi completat, succesiv, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, ce stabilea salarizarea în anul 2016, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi, respectiv, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016. Astfel, raţiunea adoptării actelor modificatoare a constat în „eliminarea inechităţilor în materie de salarizare, în raport cu nivelul studiilor şi al activităţii profesionale prestate“ şi a discrepanţelor rezultate din neaplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, decurgând din conservarea, în esenţă, a salarizării, potrivit cadrului normativ din anul 2009.112. În acest context normativ şi factual, legiuitorul a dispus ca: (...) începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.(1^1) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.113. Întrucât sintagma „din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective“ necesită clarificări suplimentare, aşa cum rezultă din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, legiuitorul a definit această noţiune prin prevederile art. 3^1 alin. (1^3), după cum urmează: „În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.“114. Analizând conţinutul textului de lege a cărui interpretare se solicită, se impune a preciza că legiuitorul este suveran în opţiunile sale de legiferare şi în adoptarea oricăror criterii legale în reglementarea unui anumit raport juridic. În ce priveşte prima teză a articolului sus citat, nu se ridică probleme deosebite de interpretare, atâta vreme cât instituţiile şi autorităţile publice vizate de o lege specială anuală nu pot fi altele decât cele enumerate în Legea-cadru nr. 284/2010, ce reprezintă dreptul comun în domeniul său de reglementare, şi anume cele prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a)-d): „(1) Dispoziţiile prezentei legi se aplică:a) personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;b)
     personalului din autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;    c) personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii;d) persoanelor care sunt conducători ai unor instituţii publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă.“    115. În ce priveşte celelalte elemente ce se subscriu sintagmei definite de textul de lege în discuţie, nici acestea nu comportă controverse, reproducând premisele existenţei unei persoane juridice de drept public, aşa cum rezultă acestea din prevederile Codului civil, ce reprezintă dreptul comun în această materie (art. 187, art. 189, art. 191), prevederi ce se completează cu dispoziţiile speciale aplicabile categoriei din care persoana juridică face parte, în condiţiile art. 192 din Codul civil. Stabilirea împrejurării că o autoritate publică sau o instituţie publică are sau nu personalitate juridică nu reprezintă o chestiune de drept dificilă, din moment ce actul de înfiinţare trebuie să se refere în mod explicit la acest aspect, în temeiul art. 194 alin. (1) lit. a) din Codul civil. Ceea ce este important de reţinut este faptul că nivelul maxim de salarizare, ca element de comparaţie pentru personalul care ocupă funcţii similare şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, nu poate fi stabilit pentru o entitate publică fără personalitate juridică, care este sub tutela administrativă a altei persoane juridice de drept public.116. În sfârşit, referitor la calitatea de ordonator de credite a conducătorului instituţiei sau autorităţii publice cu personalitate juridică, se impune a arăta că normele de tehnică legislativă, instituite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, impun ca, în limbajul normativ, aceleaşi noţiuni să fie exprimate numai prin aceiaşi termeni [art. 37 alin. (1)]. Pentru evitarea paralelismelor în activitatea de legiferare, este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizează norma de trimitere, aşa cum rezultă în mod explicit din prevederile art. 16 alin. (1) din actul normativ menţionat. În consecinţă, noţiunea de ordonator de credite este cea definită de Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.117. Aşadar, categoriile de ordonatori de credite sunt cele prevăzute de legile speciale care stabilesc principiile, cadrul general şi procedurile privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice sau, după caz, a fondurilor publice locale, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar, respectiv ale autorităţilor administraţiei publice locale şi ale instituţiilor publice implicate în domeniul finanţelor publice locale.118. În acest sens, art. 20 alin. (1)-(3) din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare, prevede următoarele: Categorii de ordonatori de credite(1) Ordonatorii de credite sunt de 3 categorii: ordonatori principali, ordonatori secundari şi ordonatori terţiari.(2) Ordonatorii principali de credite sunt miniştrii, conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, conducătorii altor autorităţi publice şi conducătorii instituţiilor publice autonome.(3) Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică din subordinea/coordonarea ordonatorilor principali de credite sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.119. Rolul ordonatorilor de credite este cel care rezultă din dispoziţiile art. 21 alin. (1)-(4) din actul normativ precitat:(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.(2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale.
    (3) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele de angajament şi bugetare aprobate, potrivit alin. (1), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii.(4) Ordonatorii terţiari de credite angajează cheltuieli în limita creditelor de angajament repartizate şi utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor instituţiilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.    120. În domeniul fondurilor publice locale, ordonatorii de credite sunt cei enumeraţi de art. 21 din Legea 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare: Categorii de ordonatori de credite(1) Ordonatorii de credite sunt de trei categorii: ordonatori principali, ordonatori secundari şi ordonatori terţiari.(2) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale sunt primarii unităţilor administrativ-teritoriale, primarul general al municipiului Bucureşti, primarii sectoarelor municipiului Bucureşti şi preşedinţii consiliilor judeţene.(3) Ordonatorii principali de credite pot delega această calitate înlocuitorilor de drept sau altor persoane împuternicite în acest scop. Prin actul de delegare, ordonatorii principali de credite vor preciza limitele şi condiţiile delegării.
    (4) Conducătorii instituţiilor publice cu personalitate juridică, cărora li se alocă fonduri din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz.    De asemenea, atribuţiile ordonatorilor de credite menţionaţi sunt prevăzute de art. 22 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate prin bugetele locale, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice subordonate, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.(2) Ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate potrivit art. 19 alin. (1) lit. b), pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ai căror conducători sunt ordonatori terţiari de credite, şi aprobă efectuarea cheltuielilor din bugetele proprii, cu respectarea dispoziţiilor legale.(3) Ordonatorii terţiari de credite utilizează creditele bugetare ce le-au fost repartizate numai pentru realizarea sarcinilor unităţilor pe care le conduc, potrivit prevederilor din bugetele aprobate şi în condiţiile stabilite prin dispoziţiile legale.    121. Raportând conţinutul art. 3^1 alin. (1^3) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 la normele legale ce reglementează înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, se constată că aceste entităţi sunt instituţii publice cu personalitate juridică, înfiinţate în subordinea consiliului judeţean, respectiv a consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti [art. 116 alin. (2) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare]. Reţine, de asemenea, că aceste instituţii publice au patrimoniu propriu, conform art. 6 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au buget propriu de venituri şi cheltuieli şi conduc contabilitate proprie. Directorul executiv al Direcţiei generale exercită funcţia de ordonator secundar de credite, aşa cum rezultă în mod explicit din prevederile art. 8 alin. (3) lit. b) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Aşadar, sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru ca nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, nivel la care să fie salarizat şi personalul care ocupă aceeaşi funcţie, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, să fie stabilit în cadrul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului cu care personalul plătit din fonduri publice are raporturi de serviciu sau, după caz, de muncă.
    122. Opinia potrivit căreia un atare nivel maxim ar trebui stabilit în cadrul tuturor direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din ţară (altfel spus, un element de comparaţie a salarizării la nivel naţional) se bazează pe o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 3^1 alin. (1^3) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015.123. Fără a relua consideraţiile teoretice şi precizările terminologice anterioare, se constată că textul de lege suscitat impune, în ce priveşte stabilirea unui nivel maxim de salarizare la nivelul mai multor instituţii sau autorităţi publice, ca acele entităţi să se afle în subordinea unui ordonator de credite comun, să aibă acelaşi scop, să îndeplinească aceleaşi funcţii şi atribuţii, să se situeze la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar. Toate aceste condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultă în mod explicit din articolul precitat.124. În principiu, se poate considera că instituţiile publice în discuţie au acelaşi scop şi îndeplinesc aceleaşi funcţii şi atribuţii, aspecte reglementate prin dispoziţiile art. 117 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ce enumeră „atribuţiile principale“, precum şi descrise în detaliu de Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.434/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Trebuie precizat însă că, dat fiind modul de aprobare a regulamentului propriu al fiecărei instituţii în parte, prin hotărâre a consiliului judeţean sau prin hotărâre a consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti, legiuitorul a permis ca atribuţiile prevăzute de regulamentul-cadru să fie completate şi cu alte atribuţii, în funcţie de caracteristicile sociale ale unităţilor administrativ-teritoriale [art. 4 alin. (2) şi (3) dinHotărârea Guvernului nr. 1.434/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare].125. Ceea ce este important de reţinut este însă faptul că, în cazul direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului, nu este întrunită una dintre condiţiile esenţiale prevăzute de textul de lege incident, anume ca instituţiile publice să fie subordonate unui ordonator de credite comun. Astfel, contrar opiniilor minoritare exprimate în jurisprudenţa transmisă de unele curţi de apel, nu este suficient a se constata că directorul executiv al direcţiei exercită atribuţii de ordonator secundar de credite şi se află în subordinea preşedintelui consiliului judeţului şi că, prin urmare, s-ar afla la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar. Norma incidentă stipulează, fără echivoc, că instituţiile publice trebuie să se subordoneze unui ordonator comun, aspect ce rezultă din sintagma „aceluiaşi ordonator de credite“. Or, fiecare instituţie în parte este subordonată unui ordonator de credite principal diferit, preşedinte de consiliu judeţean sau primar al unui sector al municipiului Bucureşti [art. 21 alin. (2) din Legea 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare]. Mai mult, trebuie reţinut că, în reglementarea art. 11 din Legea-cadru nr. 153/2017, salariile funcţionarilor publici din serviciile de interes local şi judeţean se stabilesc prin hotărâre a consiliului local/consiliului judeţean sau Consiliului General al Municipiului Bucureşti, dându-se un efect firesc autonomiei financiare, reglementată de art. 3 şi 4 din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.126. În acest context este corectă opinia acelor instanţe care au apreciat că noţiunea de instituţie sau autoritate publică, aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, se referă la subordonarea administrativă şi financiară, neavând relevanţă, faţă de domeniul de reglementare ce constituie obiect al interpretării unitare în prezenta cauză, subordonarea funcţională faţă de autoritatea centrală. De altfel, în textul supus interpretării, art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, se face menţiune explicită că este vorba de instituţii aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, în cadrul aceluiaşi ordonator de credite. Prin urmare, nivelul maxim în plată pentru aceeaşi funcţie se stabileşte prin evaluarea instituţiilor şi autorităţilor aflate la acelaşi nivel de subordonare financiară, neexistând vreo normă de trimitere la autoritatea centrală care asigură doar o subordonare funcţională şi metodologică a activităţii specifice.127. Acest raţionament nu este contrazis de considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, astfel cum se susţine în interpretarea contrară, întrucât instanţa de contencios constituţional a analizat, în decizia respectivă, compatibilitatea cu Legea fundamentală a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, constatând că sunt neconstituţionale doar dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) , şi nu cele ale art. 3^1 alin. (1^1) şi alin. (1^3). Prin urmare, în legătură cu aceste dispoziţii, Curtea Constituţională a statuat, în paragraful 34, că: „nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare“, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.Prin referire la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupaţională, indiferent de instituţie sau autoritate publică, instanţa de contencios constituţional nu face decât să stabilească sfera destinatarilor acestui text de lege, statuând că egalizarea la nivelul hotărârilor judecătoreşti se aplică pentru toate categoriile de instituţii şi autorităţi publice, care au angajaţi care se regăsesc în clasificările prevăzute de anexele la legea-cadru a salarizării, neputându-se aprecia că, pe această cale, Curtea Constituţională înlătură, de o manieră implicită, criteriul subordonării financiare prevăzut de textul de lege, cu privire la care a respins excepţia de neconstituţionalitate. Mai mult, se poate observa că instanţa de contencios constituţional a analizat, pentru a statua în sensul neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, ipoteza existenţei unui tratament juridic diferit pentru salariaţii aflaţi în situaţii de fapt identice, desfăşurând activitate în aceleaşi condiţii, în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, în sensul definit de art. 3^1 alin. (1^3) din ordonanţă, iar nicidecum pentru cazul unor salariaţi din instituţii publice diferite (a se vedea în acest sens paragraful 25 din decizie). Astfel, ipoteza particulară analizată viza salariaţii magistraţi angajaţi în cadrul instanţelor judecătoreşti, subordonate unui singur ordonator principal de credite, la nivelul întregii ţări (Ministerul Justiţiei), ipoteză ce se încadrează în dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^3) teza a II-a din ordonanţă.
    128. Se apreciază că nu sunt încălcate nici principiile egalităţii şi nediscriminării, consacrate de dispoziţiile interne sau de dispoziţiile convenţionale - art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 1 al Protocolului nr. 12 adiţional la Convenţie - întrucât, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, „a distinge nu înseamnă a discrimina“, iar, pentru a exista discriminare, în sensul acestor dispoziţii convenţionale, autorităţile statale ar trebui să introducă distincţii între situaţii analoage şi comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o „justificare rezonabilă şi obiectivă“^1, statele contractante dispunând de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă şi în ce măsură diferenţele între situaţii analoage sau comparabile sunt de natură să justifice diferenţele de tratament juridic aplicat.^1 A se vedea J. Velu, R. Ergec, citaţi de C. Bîrsan în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Comentariu pe articole, ediţia a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2010, p. 962.129. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, dar doar atunci când aceasta este realizată în aceeaşi instituţie sau în acelaşi serviciu, privat sau public, deci când obligaţia există în sarcina aceluiaşi angajator sau chiar în cazul unor angajatori diferiţi, dar se poate identifica o sursă unică la baza stabilirii mărimii plăţii [a se vedea în acest sens cauzele C-43/75 Defrenne II c. Sabena (1976); C-129/79 Macarthys (1980); C-96/80 Jenkins (1981); C-320/00 Lawrence (2002); C-256/01 Allonby (2004)].130. În consecinţă, dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^3) nu pot fi interpretate decât în sensul că egalizarea la nivelul maxim salarial aflat în plată se face, în cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice, la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional, raportat la autoritatea care exercită controlul metodologic şi funcţional al activităţii.    Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIEÎn numele legiiDECIDE:Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 2.034/63/2017, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:În interpretarea dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1), raportat la art. 3^1 alin. (1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2018.
    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    IULIA CRISTINA TARCEA
    Magistrat-asistent,
    Ileana Peligrad    -----




    Se încarcă informațiile conexe fiecărui articol!
    logo Blog