Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA
Doriţi o formă actualizată, la zi (17.07.2018), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 178 din 29 martie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 11 iulie 2018Data intrării în vigoare 11-07-2018


    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu- judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia-Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Oana Cristina Puică- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de Radu Gheorghe Ban în Dosarul nr. 1.097/85/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.971D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.097/85/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Excepţia a fost ridicată de Radu Gheorghe Ban cu ocazia soluţionării unei cauze penale.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 încalcă principiul neretroactivităţii legii, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, întrucât nulitatea actelor efectuate de către organele de urmărire penală înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală nu mai poate fi invocată în orice stare a procesului decât în situaţiile prevăzute de dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. a)-d) din noul cod, care reglementează nulităţile absolute. Consideră că textul de lege criticat creează discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de inculpaţi cu privire la care urmărirea penală s-a încheiat anterior datei de 1 februarie 2014, întrucât unii au fost judecaţi definitiv sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, beneficiind de un regim mai avantajos sub aspectul posibilităţilor de invocare a nulităţilor relative, în timp ce ceilalţi - din lipsă de operativitate - sunt judecaţi sub imperiul noului cod, care îi dezavantajează sub aspectul menţionat anterior.6. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, arată că Legea nr. 255/2013 prevede, în cuprinsul art. 4, dispoziţii tranzitorii cu privire la valabilitatea actelor şi lucrărilor efectuate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală. Alin. (1) al art. 4 din Legea nr. 255/2013 dă expresie principiului activităţii legii procesual penale (tempus regit actum), conform căruia actele procesuale şi procedurale efectuate potrivit legii în vigoare la acel moment îşi păstrează valabilitatea şi după abrogarea legii de procedură, regulă justificată de respectul faţă de autoritatea legii şi de necesitatea asigurării unui echilibru social. Actele procesuale şi procedurale efectuate sub legea veche pot fi invalidate sub legea nouă doar în cazurile prevăzute de aceasta din urmă. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Arată, astfel, că dispoziţiile de lege criticate au fost adoptate de legiuitor în temeiul prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, cu respectarea principiului aplicării imediate a legii de procedură. Dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 nu reglementează cu privire la cauzele de nulitate - relativă sau absolută - a actelor de urmărire penală, astfel că, sub aspectul condiţiilor de validitate, acestea rămân supuse legii în vigoare la data efectuării lor, potrivit principiului tempus regit actum. Pe de altă parte, invocarea nulităţii - constituind o chestiune de procedură - este supusă legii noi, care este de imediată aplicare, astfel că devine incidentă în procesele penale aflate în curs de judecată la data intrării sale în vigoare. Aşadar, sub aspect temporal, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 trebuie analizate nu din perspectiva principiului neretroactivităţii legii, pentru că, fără îndoială, acestea nu au caracter retroactiv, ci din perspectiva principiului aplicabilităţii imediate a legii noi de procedură, care se opune supravieţuirii legii vechi. Faptul că legea nouă reglementează procedura de invocare a nulităţii actelor de urmărire penală şi a lucrărilor efectuate anterior intrării sale în vigoare nu constituie o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece, atât timp cât o cauză penală intră sub incidenţa reglementării tranzitorii, legea nouă se aplică tuturor părţilor acelei cauze, indiferent de calitatea lor. De asemenea, nu constituie o discriminare din perspectiva dreptului la un proces echitabil nici împrejurarea că două cauze penale se supun unor reguli de procedură diferite ca urmare a succesiunii legilor în timp, întrucât chiar intervenţia legii de procedură noi - de imediată aplicare - constituie un element suficient pentru a justifica această diferenţă de tratament. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume Decizia nr. 627 din 8 octombrie 2015.
    9. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 631 din 11 noiembrie 2014 şi nr. 24 din 3 februarie 2015, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: „(2) Nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile Codului de procedură penală“. 13. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 referitor la dreptul la apărare şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil, ale art. 17 privind interzicerea abuzului de drept şi ale art. 18 referitor la limitarea folosirii restrângerii drepturilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.14.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocate şi în prezenta cauză şi faţă de critici similare.
    15. Astfel, prin Decizia nr. 24 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând că reglementarea în Codul de procedură penală a procedurii camerei preliminare are ca scop soluţionarea cu celeritate a cauzelor penale, având în vedere că, potrivit Codului de procedură penală din 1969, începerea cercetării judecătoreşti era tergiversată de cererile şi excepţiile formulate de părţi, care aveau ca efect restituirea cauzelor la procuror, de multe ori, după perioade lungi de timp de la data sesizării instanţei. De aceea, dispoziţiile art. 281 alin. (4) lit. a) şi art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală prevăd că nulitatea absolută reglementată la art. 281 alin. (1) lit. e) şi f) şi cea relativă prevăzută la art. 282 alin. (1) vizând încălcări ale drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali în faza de urmărire penală pot fi invocate până la încheierea procedurii de cameră preliminară. Spre deosebire de actuala reglementare, în temeiul prevederilor art. 197 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1969, nulitatea relativă a actului putea interveni numai dacă încălcările dispoziţiilor legale erau invocate în cursul efectuării actului, când partea era prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea lipsea la efectuarea actului, iar instanţa lua în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei (paragrafele 20 şi 22). 16. Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că normele procesual penale sunt guvernate de principiul aplicării imediate, acesta vizând atât cauzele în curs de urmărire penală, cât şi cele aflate în faza judecăţii. De altfel, acest aspect a fost statuat şi de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 17 septembrie 2009, pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei (nr. 2), paragraful 110, prin care Curtea de la Strasbourg a arătat că dispoziţiile art. 7 privind legalitatea incriminării şi pedepsei din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sunt aplicabile numai cu privire la normele penale de incriminare, în timp ce în domeniul normelor procesuale este aplicabil principiul tempus regit actum. Totodată, Curtea Constituţională a constatat, în jurisprudenţa sa, că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului constituie atributul exclusiv al legiuitorului, acesta fiind sensul prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de lege“ (Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004). Aplicarea în cadrul proceselor în curs a normei procesuale criticate reprezintă o concretizare a principiului aplicării imediate a legii noi, potrivit căruia legea nouă se aplică de îndată tuturor situaţiilor care se vor constitui, se vor modifica sau se vor stinge după intrarea ei în vigoare, precum şi efectelor viitoare ale unor situaţii juridice anterior născute, dar neconsumate la data intrării în vigoare a legii noi. Astfel, prin Decizia nr. 24 din 3 februarie 2015, mai sus menţionată, Curtea a reţinut că aplicarea dispoziţiilor de lege criticate proceselor aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală nu este de natură a crea discriminare, din moment ce mecanismele procedurale puse la dispoziţia părţilor sunt capabile să surmonteze problemele de fapt şi de drept cu care acestea se confruntă. Astfel, legiuitorul a pus capăt posibilităţii instanţei şi părţilor de a invoca nulităţi, în condiţiile art. 197 din Codul de procedură penală din 1969, în cauzele pendinte la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală actual, stabilind un moment procesual fix, determinat până la care nulităţile pot fi invocate de părţi sau din oficiu. Pentru atingerea acestui scop legitim, soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 prevede o măsură adecvată, necesară şi care păstrează un just echilibru între interesul colectiv şi cel individual, subiectiv, fără a contraveni prevederilor art. 16, art. 21 alin. (3) şi ale art. 24 din Constituţie şi nici celor ale art. 6 din Convenţie (paragrafele 24, 25, 27-30 şi 32).17. În acelaşi sens este şi Decizia nr. 627 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 19 noiembrie 2015. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 18. Pentru motivele mai sus arătate, dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 nu aduc atingere nici prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie.19. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare, prin dispoziţiile de lege ce fac obiectul excepţiei, a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, aceasta nu poate fi reţinută, textul constituţional invocat fiind aplicabil numai în ipoteza în care există o restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale ale cetăţenilor, restrângere care, în prezenta cauză, nu s-a constatat. Pentru aceleaşi considerente, nu poate fi primită nici critica formulată faţă de prevederile art. 18 din Convenţie.20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Radu Gheorghe Ban în Dosarul nr. 1.097/85/2014 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 29 martie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Oana Cristina Puică
    ----