Structură Act

Forma la zi
Pret: 13,00 RON cu TVA

Doriţi o formă actualizată, la zi (11.12.2018), a acestui act? Cumpăraţi acum online, rapid şi simplu actul (varianta PDF) sau alegeţi un abonament!
DECIZIA nr. 141 din 27 martie 2018referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
EMITENT
  • CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 587 din 11 iulie 2018Data intrării în vigoare 11-07-2018
    Valer Dorneanu- preşedinte
    Marian Enache- judecător
    Petre Lăzăroiu
    - judecător
    Mircea Ştefan Minea- judecător
    Mona-Maria Pivniceru- judecător
    Livia Doina Stanciu- judecător
    Simona-Maya Teodoroiu- judecător
    Varga Attila- judecător
    Valentina Bărbăţeanu- magistrat-asistent
    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Monica-Alice Negrescu în Dosarul nr. 6.661/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.166D/2016 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens arată că nu poate fi reţinută critica prin raportare la art. 16 din Legea fundamentală, întrucât aplicarea unui regim juridic diferit în funcţie de actele normative incidente fiecărei categorii de persoane nu constituie discriminare. De asemenea consideră că textele de lege criticate nu contravin nici dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, ţinând cont de faptul că, după expirarea termenelor prevăzute de lege, persoanele interesate sunt libere să se adreseze justiţiei. În ce priveşte critica prin raportare la art. 44 din Constituţie arată că, în etapa actuală, autorii excepţiei se află în situaţia refuzului nejustificat al unităţii deţinătoare de a soluţiona notificarea. Prin urmare, nu le-a fost încă recunoscută calitatea de proprietar.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 6 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.661/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Monica-Alice Negrescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de obligare a municipiului Bucureşti, prin primar, să restituie în natură un imobil preluat în mod abuziv de statul român în perioada comunistă sau, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, prin compensare cu alt bun imobil ori prin echivalent.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că instituirea unor termene diferite de rezolvare a dosarelor constituite în urma depunerii notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001 este discriminatorie, soluţionarea acestora depinzând de eficienţa entităţilor învestite. Consideră că îi este afectat dreptul de proprietate privată, precum şi dreptul la moştenire, întrucât nu poate intra efectiv în posesia bunurilor moştenite. Precizează, totodată, că îi este refuzat dreptul de acces la justiţie, deoarece, prin stabilirea unor termene diferite pentru soluţionarea notificărilor, unii cetăţeni au posibilitatea să acţioneze şi să îşi revendice bunurile înaintea celorlalţi.6. Tribunalul Bucureşti - Secţia a IV-a civilă nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8.
    Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile supuse controlului în cauza de faţă.
    9. Avocatul Poporului consideră că textele de lege ce formează obiectul excepţiei nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor constituţionale şi convenţionale invocate.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, care au următorul cuprins:(1) Entităţile învestite de lege au obligaţia de a soluţiona cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, după cum urmează:a) în termen de 12 luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de până la 2.500 de cereri;b)
    în termen de 24 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr cuprins între 2.500 şi 5.000 de cereri;
    c) în termen de 36 de luni, entităţile învestite de lege care mai au de soluţionat un număr de peste 5.000 de cereri.“
    13. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1), care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 21 referitor la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 46 care garantează dreptul la moştenire. Se invocă, de asemenea, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţie, şi prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privitor la protecţia proprietăţii.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 instituie în sarcina entităţilor învestite de lege obligaţia de a soluţiona notificările formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate şi nesoluţionate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora în anumite termene. Fiind vorba despre o cerere de chemare în judecată introdusă ulterior intrării în vigoare a legii, în cauză nu este incidentă Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014 prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 33 din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.15. Asupra textului de lege criticat în cauza de faţă, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 225 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 19 mai 2016, reţinând (paragraful 14) că instituirea, prin art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a unor noi termene în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările depuse la acestea se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist, asigurându-se, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia.16.
    Tot astfel, prin Decizia nr. 207 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 3 iulie 2014, Curtea a statuat că textul criticat nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiţie, ci doar îl condiţionează de respectarea unor termene înăuntrul cărora entităţile prevăzute de lege au obligaţia soluţionării cererilor înregistrate şi nerezolvate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în sensul emiterii unei decizii de admitere sau de respingere a acestora. Curtea Constituţională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei sale, a unui drept - subiectiv ori procesual - inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). În consecinţă, Curtea a stabilit că instituirea, prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, a unor termene înăuntrul cărora entităţile învestite cu soluţionarea notificărilor au obligaţia de a le soluţiona şi după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanţei competente nu contravine accesului liber la justiţie.
    17. Prin Decizia nr. 891 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 4 martie 2016, paragrafele 22-26, Curtea a observat că asupra unei probleme de principiu similare s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 5 din 16 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 23 aprilie 2015. Astfel, instanţa supremă a avut în vedere contextul adoptării Legii nr. 165/2013, determinat de pronunţarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului a Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României şi de necesitatea implementării unor măsuri de natură să urgenteze soluţionarea cererilor vizând măsurile reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de către stat. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a observat că tocmai pentru celeritatea procedurii au fost reglementate termene care să impună unităţilor notificate soluţionarea sesizărilor, astfel încât pretenţiile să fie rezolvate în această fază prealabilă, fără să mai fie necesară, pe cât posibil, declanşarea procedurii judiciare. Aşadar, termenele introduse au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în acelaşi timp un scop legitim şi existând un raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. De asemenea, Înalta Curte a remarcat că măsurile instituite prin Legea nr. 165/2013 au fost apreciate pozitiv şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, paragraful 119, a arătat că legiuitorul român a fixat termene precise pentru fiecare etapă administrativă şi a prevăzut posibilitatea unui control jurisdicţional care permite instanţelor să verifice nu numai legalitatea deciziilor administrative, ci şi să se subroge autorităţilor administrative prin pronunţarea, dacă este cazul, a unei decizii de restituire a bunului sau de acordare a unor compensaţii. Totodată, având în vedere marja de apreciere a statului român şi garanţiile aferente prin instituirea unor reguli clare şi previzibile, însoţite de termene imperative şi de un control judiciar efectiv, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că Legea nr. 165/2013 oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru soluţionarea cererilor (paragraful 121) şi, cu toate că termenele fixate pentru procedura administrativă, la care se pot adăuga şi eventuale proceduri judiciare, pot prelungi durata de soluţionare definitivă a pretenţiilor, o atare situaţie excepţională este inerentă complexităţii factuale şi juridice vizând restituirea proprietăţilor preluate abuziv, aşa încât aceste termene nu pot fi considerate, în sine, ca ridicând o problemă de eficacitate a reformei şi nici contrare drepturilor garantate de Convenţie, în special dreptului garantat de art. 6 paragraful 1, în ceea ce priveşte durata rezonabilă a procedurii (paragrafele 129 şi 131).18. Ţinând cont de cele reţinute în jurisprudenţa arătată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, prin hotărârea prealabilă menţionată, că nu se poate susţine că termenele astfel reglementate ar fi o îngrădire a accesului la justiţie şi nici că, în condiţiile neurmării procedurii prealabile - constând în cererea adresată entităţii deţinătoare pe care aceasta urmează să o soluţioneze în termenele prevăzute de art. 33 şi art. 34 din Legea nr. 165/2013 -, partea ar avea posibilitatea de a sesiza instanţa. Aceasta, deoarece dreptul său nu este unul actual, iar procedura judiciară nu poate înlocui sau substitui procedura prealabilă, atunci când aceasta este reglementată în mod expres de lege. În cazul acţiunilor introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, partea trebuie să respecte toate condiţiile de formă, printre care şi cea referitoare la respectarea procedurii prealabile.19. De asemenea, instanţa supremă a subliniat că dreptul de acces la un tribunal este, în esenţă, un drept procedural, care nu poate fi confundat cu dreptul material la acţiune şi nici cu dreptul subiectiv civil şi că este de principiu că actele procedurale (cum este şi cererea de chemare în judecată) trebuie întocmite cu respectarea cerinţelor de fond şi de formă existente la data efectuării lor.20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Monica-Alice Negrescu în Dosarul nr. 6.661/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018.
    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
    Magistrat-asistent,
    Valentina Bărbăţeanu
    ----